Răspunsul dnei Adina Geană, preşedinte–director general al CASMB

La scrisoarea pe care i-am adresat-o cu ceva timp în urmă , doamna Adina Geană, preşedinte–director general al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, mi-a trimis răspunsul de mai jos.

Referitor la memoriul Dvs. înregistrat la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) cu nr. (…), vă comunicăm următoarele:

1. Verificarea dosarelor depuse în vederea eliberării adeverinţei de asigurat este o cerinţă impusă de legislaţia în baza căreia funcţionează sistemul de asigurări sociale de sănătate din România (Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, Ordinul CNAS nr. 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuţiei, …)

Sintagma la care faceţi referire, „timpul Dvs. este preţios”, este susţinută nu numai la nivel declarativ, fiind pusă în practică de toate structurile CASMB care au relaţie cu publicul, al căror program de funcţionare este astfel organizat încât să asigure acces asiguraţilor atât în prima cât şi în a doua jumătate a zilei. Solicitarea adeverinţei de asigurat se poate efectua astfel:

— prin prezentarea directă la ghişeele CASMB

— prin poştă

— prin depunerea la urnele special amenajate

La cerere, persoanelor care au disponibilitate redusă de deplasare la sediile noastre li se poate transmite prin poştă adeverinţa de asigurat.

În condiţiile limitării atât a resurselor cât şi accesului la baze de date indispensabile încadrării asiguraţilor într-o anumită categorie, este de la sine înţeles că posibilitatea de verificare se iveşte doar atunci când persoana se prezintă la casa de asigurări de sănătate cu documentele care suplinesc lipsa informaţiilor gestionate de alte instituţii. Documentele solicitate asiguraţilor furnizează minimul de informaţii necesare casei de asigurări de sănătate pentru a elibera, în condiţii legale şi cu maximum de responsabilitate faţă de banul public, acel document în baza căruia orice persoană asigurată beneficiază de serviciile medicale prevăzute de legislaţia în vigoare.

2. CASMB are încheiat contract cu un furnizor de servicii medicale de specialitatea cardiologie localizat în cadrul Policlinicii Vitan (CMI DR. PREDUŢ ION REMUS), fapt pentru care va verifica aspectele legate de achitarea contravalorii actului medical acordat asiguraţilor. În ceea ce priveşte modul de desfăşurare a consultaţiilor în cadrul cabinetului medical, acest aspect nu este de competenţa casei de asigurări, organizarea internă a activităţii cabinetului medical respectiv fiind exclusiv responsabilitatea titularului acestuia.

Deviza menţionată anterior este asumată exclusiv de CASMB în contextul relaţiei directe pe care o are cu asiguraţii săi, nu şi de furnizorii cu care este în contract, rămânând la latitudinea respectivilor furnizori opţiunea de a acţiona şi ei în spiritul acestei afirmaţii.

3. Deşi Policlinica 10 nu se regăseşte printre furnizorii aflaţi în relaţii contractuale cu CASMB, conform legislaţiei sistemului social de asigurări de sănătate, persoanele asigurate au dreptul de a-şi alege furnizorul de servicii medicale, indiferent de casa de asigurări cu care acesta este în contract.

Preşedinte–Director General

Dr. Adina Geană

Reţinem aşadar că:

1. Adeverinţa de asigurat pentru asiguraţii din Bucureşti se poate obţine şi prin poştă (ceea ce nu scrie pe niciun anunţ, nici pe avizierul CASMB, nici în cabinetele medicilor de familie).

2. La Policlinica Vitan se va cerceta motivul pentru care la cabinetul de cardiologie se asigură consultaţii gratuite numai primilor 22 de pacienţi, în ordinea prezentării, ceilalţi fiind nevoiţi să plătească.

3. Asiguraţii din Bucureşti pot să-şi aleagă, potrivit legii, orice furnizor de servicii medicale, indiferent de casa de asigurări de care aparţine.

Maşină de vot infernală?

Traian Băsescu a avut în spate o maşină de vot infernală: este ceea ce a declarat recent senatorul PSD Mădălin Voicu. În ciuda aparentei sale disidenţe în partid, în ciuda apariţiilor sale oarecum rezonabile pe diferite posturi de televiziune (care nu-mi întorc stomacul pe dos, aşa cum mi se întâmplă cu alte figuri ale politicii româneşti, alde Ghişe, Nica, Dragnea, Şova, Orban, Antonescu, Ponta, Bănicioiu, Vosganian, ca să nu mai amintesc de Hrebenciuc sau Venghelie), Mădălin Voicu este incapabil să-şi depăşească condiţia de membru al unui partid continuator al partidului comunist, pentru care electoratul este prostimea. Sigur, declaraţiile sale publice sunt altceva. Să nu ne lăsăm însă induşi în eroare de declaraţii — ale lui şi ale colegilor săi de partid. În realitate PSD este un partid pentru care reale sunt doar propriile sale maşinaţiuni, propriile sale strategii ş.a.m.d. Şi, desigur, ale adversarilor politici, pe care au obligaţia să le anihileze. Mădălin Voicu, la fel ca şi colegii săi de partid, nu are structura interioară care să-i permită să vadă în votul electoratului din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 2009 o rezistenţă populară la instaurarea statului oligarhic (ceea ce era de fapt şi statul naţional-comunist). Pentru el/ei totul este maşinaţie. Pentru el/ei Traian Băsescu este „piratul”, nu inamicul oligarhiei care a încercat să acapareze statul în decembrie 2009, adăugând puterea politică directă celei economice pe care deja o deţine.

Fraudarea alegerilor prezidenţiale: PSD vine cu dovezi „probabiliste”

În toamnă, după cum se ştie, pesedistul Dan Nica a fost demis din funcţia de ministru al administraţiei şi internelor mai ales pentru „informaţia” sa făcută publică, conform căreia se pregăteşte o mare fraudă electorală la alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie–6 decembrie. Dovada? Toate autocarele din România sunt de pe-acum închiriate pentru acea perioadă, şi anume pentru „turism electoral”!

La vremea aceea nimeni n-a putut proba închirierea autocarelor, deci intenţia de fraudă.

Iată însă că, mai nou, tânărul şi ambiţiosul senator Dan Şova, PSD, încălcând consemnul dat de mămica sa (de dreapta, după cum susţine chiar domnia sa), dna avocat Ana Diculescu Şova, face în direct, la o emisiune a postului B1TV, următoarea socoteală: dacă au fost şase sute şi ceva de mii de votanţi la secţiile speciale (este cifra vehiculată de Şova), iar capacitatea unui autocar este de 40 de locuri, înseamnă că pentru transportarea respectivilor votanţi de la o secţie de votare la alta, în „turism electoral”, ar fi nevoie de 18.000 de autocare! Aşa stând lucrurile, afirmaţia publică a colegului său Dan Nica se susţine: s-a practicat „turismul electoral”! Cu alte cuvinte, toţi votanţii de la secţiile speciale, în logica senatorului Şova, au venit la vot cu autocarul! (Şi, bineînţeles, au votat cu Traian Băsescu!)… De unde se vede că dovedirea fraudării alegerilor nu-i o chestiune de administrare de probe ci una de plauzibilitate. Altfel spus, un lucru posibil este şi real.

Mai mult decât atât, cei şase sute şi ceva de mii de votanţi de la secţiile speciale echivalează cu populaţia a 38 de oraşe de mărime medie din România. Este informaţia dată de tânărul şi ambiţiosul senator Şova. Cu alte cuvinte, un oraş de mărime medie din România numără circa 17.000 de locuitori. (În treacăt fie zis, conform acestei magnifice logici, un oraş de 30–40 de mii de locuitori ar fi, probabil, un mare oraş în România. Un city!)… Iar 38 de oraşe (medii), care, de bună seamă, au votat tot cu Traian Băsescu, este un număr uriaş, de natură să alarmeze, indicând fraudă electorală.

O altă concluzie este că dacă Şova este susţinătorul pledoariei PSD în faţa Curţii Constituţionale, cu o asemenea calitate a pledoariei, cei ce îl susţin pe Traian Băsescu pot să fie liniştiţi.

De altfel, PSD se bazează în mare măsură, în cererea sa de repetare a alegerilor prezidenţiale, pe logica probabilităţii reale. Dacă la secţia specială de votare de la Gara de Nord din Bucureşti au votat, să zicem, A cetăţeni într-un interval de timp T, iar la Paris în acelaşi interval T au votat 2A cetăţeni, rezultă că la „viteza de votare” la Paris este neplauzibilă, donc alegerile au fost fraudate.

Dacă Dan Nica prezintă la toate televiziunile unde e invitat un proces-verbal de numărare a voturilor semnat în alb de către toate partidele participante la procesul de votare, însuşi faptul că acel proces-verbal ar fi putut să fie folosit, rezultă că a şi fost folosit. Şi anume, în beneficiul lui Traian Băsescu. Evident. Apropo, de cine ar fi urmat să fie folosit?

Şi, în sfârşit, fostul ministru de interne Dan Nica descoperă (oripilat, nu?) că în sectorul 3 din Bucureşti figurează „zeci–sute” de persoane la aceeaşi adresă, şi că există numeroase astfel de adrese dubioase în sector. Primarul sectorului 3, Liviu Negoiţă, îi explică fostului ministru de interne că acele persoane au înscrise pe cărţile de identitate adrese fictive încă din mandatul fostul primar pesedist şi că în legătură cu această faptă au fost sesizate organele de urmărire penală. Inutil. Fostul ministru Nica se face că nu pricepe — sau, ştiu şi eu, la cât îl duce mintea, poată că realmente nu pricepe — şi trage concluzia: înseamnă că au fost fraudate alegerile! Cum? Nu-i treaba lui Nica să explice. Adrese fictive, multe persoane, deci fraudă!

La asemenea argumente, aşteptăm cu interes decizia Curţii Constituţionale.

Sprijin pe criterii etnice: reverenţa „minoritarului” Pambuccian către „majoritarul” liberal Vosganian

„Astăzi [30 nov.] — a declarat Mircea Geoană — am încheiat cu liderul parlamentar al minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, un acord către asigurarea stabilităţii şi normalităţii în România. Am semnat un document pe care l-am convenit împreuna cu domnul Crin Antonescu, care se referă la acest acord pentru ieşirea României din criză şi care subliniază principiile unei guvernări Johannis şi a unui nou mod de a face politică în România.”
La rândul sau, liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, i-a mulţumit liderului social-democrat pentru opţiunea cu Klaus Johannis şi pentru modul în care această opţiune se concretizează. „Opţiunea pentru care îi mulţumesc este Klaus Johannis, un reprezentant al grupului nostru parlamentar (…)”
Acestea sunt ştirile.

Iată votanţii organizaţiilor minorităţilor naţionale, aşa cum au rezultat din alegerile parlamentare din 2008: Partida Romilor Pro Europa (44.037 voturi), Forumul Democrat al Germanilor din România (23.190 voturi), Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România (22.393 voturi), Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România (15.373 voturi), Uniunea Bulgară din Banat România (14.039 voturi), Uniunea Armenilor din România (13.892 voturi), Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (11.868 voturi), Asociaţia Macedonenilor din România (11.814 voturi), Uniunea Sârbilor din România (10.878 voturi), Asociaţia Italienilor din România (9.567 voturi), Uniunea Democrată Turcă din România (9.481 voturi), Uniunea Ucrainenilor din România (9.338 voturi), Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România (9.203 voturi), Uniunea Croaţilor din România (9.047 voturi), Uniunea Elenă din România (8.875 voturi), Asociaţia Liga Albanezilor din România (8.792 voturi), Uniunea Polonezilor din România (7.670 voturi) şi Uniunea Culturala a Rutenilor din România (4.514 voturi).

Întrebare: Cu ce drept ai arvunit toate aceste voturi în sprijinul pesedistului Geoană, Varujan Pambuccian? Ce anume îţi dă certitudinea că eşti purtătorul de cuvânt al celor peste două sute de mii de minoritari sau simpatizanţi ai minorităţilor naţionale care i-au votat pe reprezentanţii acestora în Parlamentul României.

Sunt sigur că toată lumea înţelege: opţiunea lui Pambuccian se îndreaptă către Geoană via Vosganian (via Crin). Şi n-are nimic de a face cu grija pentru stabilitatea şi normalitatea ţării, să fim serioşi!

Să mai spun, în încheiere, că cele două ipochimene — Vosganian + Pambuccian — riscă să compromită simpatia românilor pentru armeni. Pentru care deja cel dintâi a făcut tot ce i-a stat în putinţă.

Telefoane electorale otrăvite

O cunoştinţă din Bucureşti primeşte un telefon acasă. Este ajunul primului tur de scrutin al prezidenţialelor. O voce tânără şi plăcută, de bărbat (care, în plus, dă şi un nume), întreabă politicos dacă interlocutorul este dispus să-i acorde câteva minute din timpul său pentru un sondaj de opinie în legătură cu alegerile prezidenţiale. Primind acceptul, vocea tânără şi politicoasă pune câteva întrebări de ordin general, după care, în final vin întrebările cheie: Ştiaţi că fratele preşedintelui Traian Băsescu s-a ocupat de trafic de arme, vândute inclusiv teroriştilor? Interlocutorul răspunde: Da, am auzit. Ştiaţi că preşedintelui Traian Băsescu îi cam place să bea? Interlocutorul răspunde: Da, ştiu. Vocea de la telefon continuă: În aceste condiţii îi veţi mai acorda votul dumneavoastră preşedintelui Traian Băsescu?

(În treacăt fie spus, interlocutorul răspunde: Da.)

O anecdotă re-actualizată cu un Şoricel (Crin), un Urs (Liberal) şi alte Jivine (controloare, inclusiv rozătoare roze)

Şoricelul (Crin) a câştigat vreo 20 la sută din voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 22 noiembrie 2009, se simte superman, se bate cu pumnul în piept şi strigă: Aut Klaus, aut nihil! Şi mai strigă: Băsescu, nu! Ursul (Liberal) tace. Deocamdată. Rezultatul: nihil! Alte Jivine (liberale — dar nu numai!), încă neidentificate (dar urmează să iasă la lumină) ar dori să participe la Caşcavalul guvernării.

Şi acum anecdota.
Cică un Şoricel panicat dă buzna într-un compartiment de tren unde un Urs moţăie pe banchetă, şi zice:
— Aoleu, ce mă fac că vine controlul şi eu n-am bilet!
— Nu-i nimica, mormăie Ursul, protector, trezindu-se din moţăială. Vino încoa’ la taica! Te-ascunde el! Uite, te iau în palmă, scot laba pe fereastră şi nu te mai găseşte nici dracu’. Să n-ai nicio grijă, bine?
Zis şi făcut.
Vine Vulpea–controlor şi zice:
— Biletele la control.
— Ce bilete! se burzuluieşte Ursul. Hai şterge-o!
Şi Vulpea–controlor pleacă cu coada (ei stufoasă şi roşcată) între picioare.
Vine apoi supra-controlul: Lupul–controlor. Zice:
— Biletele la control.
— Lasă-mă! zice Ursul. Mă plictiseşti.
Şi pleacă şi Lupul cu coada (lui sură) între picioare.
Vine apoi supra-supra-controlul: Leul–controlor (Băsesc). Şi zice:
— Biletele la control!
Ursul îi arată biletul. Şi Leul zice:
— Da’ în mâna aia de-o ţii afară pe fereastră ce ai?
— Nimica, zice Ursul.
Şi îi arată palmele goale.

***

Prima precizare. S-a întâmplat cu Tăriceanu, aşa cum am prezis.
A doua precizare (silogistică). „În politică numai boul e consecvent.” Crin e consecvent. Prin urmare Crin…
A treia precizare. După horoscopul chinezesc, ne aflăm în Anul Boului.

Electoratul român

Privim în jur şi ce vedem? O mare de nesimţire şi de mizerie, revărsată pe străzi, în pieţe, pe şosele, în locurile de picnic, în instituţiile publice, în spitale şi la dispensare — nu e loc să nu fie atins de indolenţă, de mizerie şi de mârlănie. Nu-i de mirare că mulţi au simţit îndemnul să părăsească pentru totdeauna această ţară care, după cum spune o snoavă, e foarte frumoasă, păcat doar că-i locuită.
Iar despre electoratul român se spune că-i needucat, imatur, impulsiv şi dominat de un sentimentalism de proastă calitate.

Şi totuşi…

La alegerile prezidenţiale din anul 2000 s-a ajuns în situaţia aberantă ca electoratul român să aibă de ales, în turul al doilea, între Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor. Tusea şi junghiul. Am auzit oameni care au spus (şi mă număr printre aceştia) că înainte cu o săptămână li s-ar fi uscat mâna dacă ar fi fost în situaţia să voteze cu Iliescu. Şi totuşi în turul al doilea au făcut-o: s-au dus cu mic cu mare la urne, şi-au învins greaţa şi au votat pentru comunistul Ion Iliescu. Numai pentru a împiedica o nulitate agresivă şi primitivă să se instaleze în fruntea ţării. Drept e că acelaşi electorat trimisese, luând totul à la légère, în bună tradiţie balcanică, aceeaşi nulitate în turul al doilea. În România s-a întâmplat: spiritul de responsabilitate a învins în ceasul al unsprezecelea. În Austria lui Jörg Haider, nu.

În ajunul Referendumului din acest an, privind reducerea numărului parlamentarilor şi înlocuirea parlamentului bicameral cu unul unicameral, câteva organizaţii neguvernamentale au atras atenţia opiniei publice asupra pericolului ca simultaneitatea referendumului cu primul tur de scrutin al prezidenţialelor să-l avantajeze pe organizatorul referendumului, preşedintele în exerciţiu. Mai mult decât atât, respectivele organizaţii s-au adresat Curţii de Apel Bucureşti. Unde, în treacăt fie spus, nu au obţinut câştig de cauză.
Dar iată că electoratul român se prezintă la urne, ba chiar — ceea ce puţini se aşteptau să se întâmple — într-un număr suficient pentru ca referendumul să fie validat, şi optează în proporţie covârşitoare pentru parlament unicameral şi un număr mai mic de parlamentari, fără a-i da preşedintelui în exerciţiu mai multe voturi decât ar fi făcut-o în absenţa referendumului. Dovedind astfel, ce? Că organizaţiile neguvernamentale — Pro Democraţia şi Agenţia de Monitorizare a Presei — s-au înşelat. Nu spun mai mult. Poate cu altă ocazie.
Acelaşi electorat dovedeşte un remarcabil discernământ atunci când se pronunţă într-o proporţie covârşitoare, de circa 89%, în favoarea reducerii numărului parlamentarilor, dar manifestă unele rezerve faţă de trecerea la un parlament unicameral, în proporţie de doar 77%, dovedind astfel că meditează asupra posibilităţii ca parlamentul bicameral să aibă un ce în plus fată de cel unicameral.

Cât despre alegerile prezidenţiale, acum după primul tur de scrutin, se poate vedea cu uşurinţă cum electoratul român i-a plesnit peste bot — sper că decisiv — pe Becali, Oprescu şi chiar pe tribunul de la Butimanu. Deşi acelaşi electorat i-a acordat lui Oprescu, cu ceva timp în urmă, învestitura de primar al Capitalei şi i-a trimit în Parlamentul european, spre ruşinea României, pe Tudor şi pe Becali.

Dar… ăsta este electoratul român. Cu bune şi cu rele.
Şi poate că nu-i totuşi chiar aşa o mare pacoste că ţara numită România e locuită. Om trăi şi om vedea.

La ce foloseşte Poliţia Comunitară? (IX)

Câte maşini are totuşi Poliţia Comunitară a Sectorului 4?

Am avut curiozitatea să număr maşinile parcate în curtea Secţiei 3, de pe strada Izvorul Mureşului, a Poliţiei Comunitare a sectorului 4. N-o să vă vină să credeţi: 30! Şi asta în ziua alegerilor prezidenţiale, când se poate presupune că mai multe echipaje decât de obicei se află în misiune de patrulare pentru a asigura — nu-i aşa? — ordinea şi liniştea publică. Având în vedere că există nu mai puţin de patru secţii ale Poliţiei Comunitare a sectorului 4, putem deduce de câte maşini (neutilizate) dispune această instituţie.
Bineînţeles, primarul Piedone n-a mai catadicsit să-i dea dispoziţie subalternului său, directorul Poliţiei Comunitare a sectorului 4, să-mi răspundă la întrebarea referitoare la numărul da maşini din dotare.
Lex et honor este deviza Poliţiei Comunitare, preluată (fraudulos, zic eu) de la poliţia adevărată, cea aparţinătoare Ministerului Administraţiei şi Internelor, după cum ne dă de veste musiu Piedone pe site-ul său. Honor? Să mori de râs, nu alta!
Apropo, site-ul Poliţiei Comunitare a sectorului 4 poate că nu mai este „în construcţie”, dar e inaccesibil.

Scrisoare deschisă (dar şi expediată) dnei Adina Geană, preşedinte–director general al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti

La cele scrise anterior despre sistemul de sănătate publică din România — incompetenţă, indolenţă, corupţie şi cinism — trebuie să adaug „birocraţie” şi „haos”.

„Doamnă Preşedinte–Director general

Vă rog să‑mi permiteţi să vă adresez următoarele întrebări:

1. Dat fiind că există unele suspiciuni cu privire la dosarele asiguraţilor pensionari (a celor pe caz de boală, nu ştiu dacă şi a celor pentru limită de vârstă), CASMB a dispus, după cum ştiţi (sau la dispoziţia dv.), eliberarea (obligatorie) a unor adeverinţe tuturor asiguraţilor pensionari din Bucureşti, pentru obţinerea cărora cele câteva sute de mii de asiguraţi pensionari din municipiu trebuie să se perinde pe la ghişeele CASMB şi să depună o serie de documente.

Întrebarea este: dat fiind că „timpul nostru este preţios”, aşa cum se afirmă pe pagina de web a CASMB, de ce nu se înlătură suspiciunile existente prin revizuirea din oficiu a dosarelor asiguraţilor pensionari?

Întrebarea o consider cu atât mai îndreptăţită cu cât respectivele dosare vor fi, oricum, revăzute după ce documentele primite din partea asiguraţilor vor fi înregistrate şi trimise spre prelucrare.

2. Dat fiind că printre drepturile mele figurează şi acela de „a beneficia de servicii medicale în ambulatorii şi în spitale aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate”, de ce la cabinetul de cardiologie al Policlinicii Vitan se acordă consultaţie gratuită numai primilor 22 de pacienţi, în ordinea prezentării la uşa cabinetului, iar restul, fiind la rândul lor asiguraţi, trebuie să plătească?

2.a. Policlinica Vitan nu se află în relaţii contractuale cu CASMB?

2.b. De ce pacienţii/bolnavii beneficiază de asistenţă medicală de specialitate în ordinea prezentării la cabinet şi nu după o programare telefonică sau printr‑o altă modalitate stabilită de conducerea policlinicii, aşa cum ar fi civilizat — de exemplu cum se procedează la Policlinica 10?

Aici nu mai funcţionează oare deviza „timpul dv. este preţios”?

3. Policlinica 10 se află în prezent, conform unei hotărâri de guvern, în subordinea Academiei Române. Totuşi, nu există o casă de asigurări de sănătate a Academiei Române, salariaţii acesteia fiind asiguraţi la aceeaşi CASMB. De ce, atunci, prezentându-mă la ghişeul de programări al Policlinicii 10 cu „bilet de trimitere pentru servicii medicale clinice/bilet de internare utilizat în sistemul de asigurări sociale de sănătate”, mi s‑a cerut plata serviciului?

12 nov. 2009

Paul Tumanian”

Aştept cu nerăbdare răspunsul.