La 22 de ani după „Cernobîl 1986”

Pe 26 aprilie s-au comemorat 22 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl. Probabil că multe mass–media din România au consacrat spaţii acestui eveniment. În ce mă priveşte, am urmărit doar o emisiune pe postul Realitatea TV, realizată de Răzvan Dumitrescu, şi un grupaj întins pe două pagini în Cotidianul, semnat de Andrei Udişteanu. Trebuie să spun că am fost total dezamăgit de aerul amatoricesc şi de superficialitatea cu care a fost tratat subiectul în ambele spaţii. Nu că redactorii ar fi trebuit să fie la curent cu toate detaliile tehnice. Dar ar fi trebuit să ştie doar două lucruri elementare (specifice meseriei lor): Ce să întrebe. Şi pe cine să întrebe. Şi, desigur, să încerce să se familiarizeze cât de cât cu terminologia şi cu noţiunile de bază din domeniile abordate ca să nu le iasă pe gură gogomănii precum picoloCurie (!) în loc de picoCurie — v. Răzvan Dumitrescu, „Realitatea zilei”, 1 mai 2008). Au ratat cu brio toate dezideratele. Iată o mostră din Cotidianul, 1 mai 2008 provenind de la generalul Mihai Chiţac: „La noi nu a fost o tragedie. În România se putea trăi şi aşa, fără mare pericol. Pentru că în România nu a fost nimeni omorât, nu a făcut nimeni cancer cum se face la doze mari de radiaţii în câteva zile. Aici s-au făcut nişte transmutaţii ale celulelor umane, de la care cancerul apare după 20 de ani.” Probabil că un trecător oarecare, oprit la întâmplare pe stradă, ar fi putut da un răspuns mai puţin cretin. Dar Mihai Chiţac nu este un trecător oarecare ci ditamai generalul! Şi, în plus, şeful Trupelor Chimice la data producerii catastrofei de la Cernobîl, după cum informează Cotidianul. Întâi şi întâi, Mihai Chiţac nu este specialist în efectele radiaţiilor asupra corpului uman. (Dar în ce este Chiţac specialist în afară de reprimarea revoluţiei de la Timişoara şi în mineriade la Bucureşti?) Altfel, n-ar fi vorbit de „transmutaţii (!) ale celulelor umane” şi nici de apariţia cancerul la „câteva zile” de la iradiere cu doze mari, când, este bine cunoscut, la doze mari de iradiere, ceea ce apare este nu cancerul ci „boala de radiaţii”. Apoi, în ciuda poziţiei sale în epocă, nu pare a fi la curent nici cu detaliile tehnice legate de afectarea teritoriului României ca urmare a exploziei reactorului nuclear de la Cernobîl. Iată ce spune Chiţac în continuare: „S-au luat măsuri… Dar să vă mai spun ceva: nici nu se puteau lua măsuri. Pentru că nu era vorba de ploaie, ca să te ascunzi de ea. Aici era aerul contaminat!” A se observa ce talmeş–balmeş desăvârşit iese din gura dlui general: nu era pericol în România; dar s-au luat măsuri; s-au luat măsuri dar… nu se puteau lua măsuri! Şi de ce nu se puteau lua măsuri? Chiţac se referă la contaminarea aerului, pe care nu o poţi evita. Ceea ce ar fi trebuit să ştie şeful Trupelor Chimice este că, spre exemplu, pe data de 8 mai 1986, spanacul cules în comuna Dobroieşti era radioactiv (gama), cu iod–131, la un nivel de 825.000 pCi pe kilogram, faţă de o valoare de referinţă, anterioară catastrofei, de 200 pCi pe kilogram. Deci o creştere de 4.125 de ori. A se compara cu limita maximă admisă în CEE (la acea dată) de 3.500 pCi/kg; limita maximă admisă în (R.S.)România la acea dată nu o cunosc, dar — dacă exista — nu putea diferi substanţial de cea din CEE. Putem deci deduce că limita maximă admisă la expunerea la iod radioactiv conţinut în spanac, după Cernobîl, era depăşită de circa 235 de ori! Iar dl „general” Chiţac ar fi trebuit să ştie că de spanac te puteai proteja. Nemâncându-l pur şi simplu. Dacă erai informat corect: nu să speli bine legumele ci să le eviţi. Nimic mai simplu.

Vreau să mai adaug că autorităţile au fost informate prompt şi complet de către laboratoarele de specialitate. Care existau şi erau bine dotate. Că datele n-au fost făcute publice este vina exclusivă a autorităţilor.

Iată, spre exemplificare, câteva date în tabelele de mai jos: activităţi gama ale câtorva radionuclizi din legume — ceapă, mărar şi spanac, în zilele de 6–8 mai 1986.

Regret că nu am făcut publice datele pe care le deţin de îndată ce a fost posibil. Pur şi simplu am uitat.

Promit să revin cu alte detalii în curând.

Leave a Reply