O femeie între două vârste şi un băiat — oameni necăjiţi — scotocesc prin ghena de gunoi. Alături aşteaptă deja încărcat un cărucior hodorogit pe două roţi. Azi cei doi se pare că au avut parte de o „captură” neobişnuită, mai ales tocuri şi cercevele de la ochiuri de geam de toate dimensiunile: de! pe la bloc tot mai mulţi îşi pun termopane… Lemn bun de pus pe foc, sau, cine ştie, poate că vreun ochi de geam să se potrivească pe la una din ferestrele de‑acasă. Dar au fost de găsit şi alte lucruri. Îmbrăcăminte, pantofi. Deasupra căruciorului stă un sac uriaş de rafie plin ochi şi legat la gură. Un evantai albastru de mătase artificială nu i‑a interesat. A rămas să zacă, la doi paşi, pe bordură. Mama scoate din tomberon un mănunchi de cărţi, aşa cum i s‑au nimerit în mână, pe nevăzute. Le frunzăreşte fără entuziasm. C‑o voce aspră, răguşită, spune: Ia uite, Ionele, cărţi. Băiatul are vreo doisprezece ani; ars de soare, blond, cu ochi albaştri. Ia cărţile pe care i le întinde maică-sa. Le răsfoieşte la rândul lui, indiferent.
Filed under: Opinii
