Îmi amintesc data acelei întâlniri nu numai pentru că obişnuiesc să-mi notez în caiete şi carneţele fel de fel de date, adrese, evenimente şi discuţii, ci şi fiindcă l-am vizitat pe Mircea Daneliuc, acasă la el, în Bucureşti, pe strada Armenească, sau undeva în zonă, la câteva zile după catastrofa de la Cernobîl, la sfârşitul lui aprilie 1986.
I-am propus o ecranizare după nuvela mea „Conspiraţia inocenţilor”, publicată abia în 1999, la editura Ararat, în volumul cu acelaşi titlu. Nu-mi amintesc dacă pe atunci ştiam că regizorul obişnuieşte să facă filme numai după propriile-i scenarii. Îmi intrase în cap că nuvela mea este ecranizabilă (şi astăzi încă mai cred asta, chiar dacă între timp regimul s-a schimbat şi, odată cu el, şi libertatea de exprimare), aşa că am făcut o tentativă la vârf. Că până la urmă întâlnirea noastră n-a avut nicio finalitate, asta-i altă poveste.
Am discutat puţin despre filmul său Glissando, care îmi plăcuse foarte mult. Printre altele, am comentat simbolistica acelei metamorfoze de la începutul peliculei, unde Daneliuc transformă o zvastică nazistă, chiar sub ochii noştri, prin câteva rotaţii simple de linii, într-o formă care sugerează cu destulă claritate secera şi ciocanul într-o variantă stilizată. I-am povestit că un coleg de-al meu fusese cu câţiva ani înainte în Franţa şi că văzuse acolo, pe un zid, o pictogramă: „secera şi ciocanul = zvastica”. I-am spus: Este exact ceea ce sugeraţi şi dumneavoastră în film. Un pic crispat (doar un pic), Daneliuc a negat că forma respectivă ar fi fost secera şi ciocanul stilizată, şi că a vrut să simbolizeze pajura imperială austro-ungară.
M-am gândit apoi, amuzat: Mircea Daneliuc s-o fi temut că i s-a trimis în casă un agent provocator de la Securitate.
Vă asigur, domnule Daneliuc, dacă ajungeţi să vizitaţi vreodată acest blog, că n-am fost agent provocator şi totodată că vă înţeleg pe deplin reticenţa. Nici eu, în locul dumneavoastră, nu m-aş fi destăinuit unui necunoscut în privinţa unei eventuale simbolistici subversive prezentate într-o operă făcută publică.
Filed under: Opinii
poate dl daneliuc s’a crispat la gandul ca metamorfoza sa e atat de comuna
Nu știu la ce metamorfoză faceți referire. Mie nu mi s-a părut că Mircea Daneliuc a fost un susținător, nici un profitor al vechiului regim. Dimpotrivă. (Deși, trebuie să recunosc, multe contestări au fost cu “aprobare” de sus.) În general însă, când faceți un comentariu, e de dorit – cel puțin din punctul meu de vedere – să vă asumați identitatea. Altfel, vorba lui Caragiale, dacă o dăm anonimă, atunci da, semnez și eu!
scuze, nu cunosc aproape nimic despre dl daneliuc. ma gandeam doar la “metamorfoza de la începutul peliculei” care este intr’adevar comuna [paralela comunism-fascism etc]. exact ce i’ati spus si dvs.
De acord, e o paralelă comună cea între comunism și nazism. Dar atunci când o faci din interiorul sistemului, la începutul anilor ‘80, trebuie să recunoaşteţi şi dv., nu-i chiar la îndemâna oricui.
aveti probabil dreptate. recunosc – mi’e foarte greu sa vad lucrurile din perspectiva deceniului respectiv.
Domnule profesor, începem cu întrebarea propusã în subtitlul cãrþii dvs. LEurope. La voie romaine: mai sîntem încã “romani”?