În „Istoria lui Dumnezeu” de Karen Armstrong (2009), editura Nemira a adoptat scrierea cu majusculă a pronumelui personal pentru Dumnezeu — El, Lui să-L Etc. În originalul în engleză, evident nu întâlnim aşa ceva. Nici Îndreptarul ortografic, ortoepic şi de punctuaţie al Academiei Române nu indică scrierea cu majusculă a pronumelui personal ce îl desemnează pe Dumnezeu. Dar, de! aşa-i la români: cât a fost Ceauşescu, în toată presa era El — cu majusculă! Nu mai e Ceauşescu, Dumnezeu a devenit El — cu majusculă! În toată presa. Scriindu-l cu majusculă îi arătăm respect, nu-i aşa? Chiar şi în capitolul „Moartea lui Dumnezeu?”, chiar şi când despre Dumnezeu vorbesc ateii. Poftim de îndrăzneşte să-L scrii fără majusculă! Te mănâncă redactorii cu fulgi cu tot!
Ce popor evlavios e românii!
Dumnezeu şi pronumele… ortodox
04
Sep
Paul Tumanian
octombrie 30, 2011 at 5:53 pm
Mă refeream la pronume (El), care nici în engleză, nici în română nu se scrie, corect, cu majusculă atunci când se referă la Dumnezeu. Numele în sine, Dumnezeu, da, se scrie cu majusculă în ambele limbi, bineînțeles.