Sfânta laşitate pesedistă (şi extra-pesedistă)

Pentru cei ce au uitat sau n-au fost martorii trecutului comunist, PSD a explicat astăzi în chip strălucit cum a fost posibilă dictatura lui Ceauşescu în România. Unanimitatea din CEx în sprijinul condamnatului Dragnea spune totul. Cei de sub dictatură mai aveau oarecum scuza că, la câtă lăcomie de putere şi de bunăstare îi anima, n-aveau, să zicem, alternativă la susţinerea politică. Plus ameninţarea represiunii securiste în cazul că, prin absurd, le-ar fi trecut prin cap gânduri de nesupunere. Cei de astăzi în schimb, tot ce ar risca ar fi represiunea… „statului paralel”! Cât despre o alternativă la susţinerea politică, ar fi putut găsi fără probleme o soluţie de refugiu: migraţia către un alt partid. Momentul era propice: cei ce apucaseră să se pronunţe pentru neacceptarea în partid a „traseiştilor politici” ar fi trecut fără doar şi poate, acum, în preajma moţiunii de cenzură, peste „principii” pentru a-i primi la sânul lor pe eventualii transfugi pesedişti. Nu s-a găsit niciunul. Unanimitate! Strâns uniţi în jurul conducătorului iubit! De ce? Din atașament pentru principiile social-democrației? Aș! ți-ai găsit. Din cea mai pură laşitate.

Şi când te gândeşti că toate acestea se petrec în prezent, sub tutela Uniunii Europene. Să ne imaginăm că tutela ar fi fost, ca odinioară, a Uniunii Sovietice (sau a lui Putin din ziua de azi), sau că n-ar fi existat niciuna, ca pe vremea „disidentului” internaţional Ceauşescu. Derapajul PSD ar fi fost rapid şi total.

La fel de total şi de rapid cum urmează, în împrejurările date, frângerea gâtului pesedistului-şef. Sper.

Reclame

Alte măşti, aceeaşi farsă: un articol din Evz, din 2012

Reproduc aici un articol din Evenimentul zilei, din data de 28 iulie 2012, semnat de Andreea Udrea. La fel de actual, după şase ani, şi astăzi.

ROMÂNIA, TREZEŞTE-TE! Lovitura de stat din iulie 2012

Puciul USL a folosit cu abilitate diabolică majoritatea parlamentară pentru a anihila instituţii fundamentale ale statului.

Planul a fost minuţios pus la punct. Etapele au decurs una din alta, într-o logică perfectă a unui război fulgerător împotriva statului. 1. Trecerea Monitorului Oficial în subordinea Guvernului. Monitorul Oficial, prin ordinea publicării legilor, în aşa fel încât să împiedice pronunţarea Curţii Constituţionale, a devenit o unealtă esenţială a loviturii de stat. 2. Revocarea Avocatului Poporului. Miza era controlul acestei instituţii, singura care putea ataca Ordonanţele de Urgenţă la Curtea Constituţională. În locul lui Gheorghe Iancu a fost numit, interimar, Valer Dorneanu, fost fruntaş PSD. Deşi legea nu prevede interimatul. 3. Schimbarea preşedinţilor Camerei şi Senatului. Roberta Anastase şi Vasile Blaga au fost înlocuiţi cu Valeriu Zgonea, respectiv Crin Antonescu, prin încălcarea articolului 66 al Constituţiei, a două decizii din 2005 ale Curţii Constituţionale şi a regulamentelor celor două Camere, care prevedeau că doar grupurile care i-au propus pe cei doi pot cere revocarea lor. 4. „Castrarea” Curţii Constituţionale. Guvernul Ponta a modificat prin Ordonanţă de Urgenţă Legea de funcţionare a CCR. Curţii i s-a luat dreptul de a se pronunţa asupra Hotărârilor Parlamentului, lăsându-i-se avizul consultativ. USL a urmărit să împiedice o eventuală opoziţie a Curţii la suspendarea Preşedintelui şi să facă imposibilă intervenţia CCR pentru repunerea în funcţii a lui Blaga şi Anastase. 5. Simplificarea procedurilor de suspendare şi demitere a preşedintelui. Guvernul Ponta a modificat tot prin Ordonanţă de Urgenţă Legea Referendumului. Astfel, referendumul nu se mai invalida în caz că nu se prezentau la vot 50%+1 alegători, iar demiterea se realiza cu majoritate simplă. 6. Ordinea controlată a publicării legilor în M.O. Ordonanţa de Urgenţă, care împiedica Curtea Constituţională să se pronunţe asupra Hotărârilor Parlamentului, este publicată, în ciuda cronologiei evenimentelor, înaintea hotărârilor de demitere a celor doi preşedinţi de Camere. Astfel, CCR a fost împiedicată să-i repună în funcţii pe cei doi preşedinţi de Camere. Crin Antonescu era pregătit să vină la Cotroceni. Pumnul în gură USL a depus pe 19 iulie 2012 o plângere penală împotriva lui Traian Băsescu şi a altor 14 persoane. Motivele par desprinse din dosarele proceselor politice ale anilor `50: „răspândire de informaţii false”, „defăimarea ţării şi a naţiunii”, „periclitarea siguranţei naţionale, stabilităţii monedei, siguranţei statului, credibilităţii ţării”. Cei 15 „au săvârşit fapte de denigrare şi de răspândire de informaţii false printr-o manipulare grosolană a opiniei publice, a organismelor europene şi internaţionale, a partenerilor interguvernamentali, a mediului public, a mass-media internaţională şi internă şi a personalităţilor europene cu privire la situaţia din România”. Incriminările vizează inclusiv faptul că cei 15 „au făcut afirmaţii referitoare la o lovitură de stat”, dar şi termeni ca „mineriadă”, „distrugerea statului de drept”, „acapararea justiţiei”, „suprimarea funcţionării unor instituţii fundamentale ale statului”, „răsturnarea democraţiei”. Ziariştii prezenţi au recunoscut în textul plângerii multe dintre expresiile folosite şi de ei sau de confraţii lor din străinătate. Nicolăescu nu a exclus ca, pe viitor, USL să depună plângeri penale similare şi împotriva ziariştilor sau a altor lideri de opinie care vor folosi termeni precum „lovitură de stat” şi alţii asemenea. Folosirea infractorilor pentru teroare Judecătoarea Aspazia Cojocaru, de la Curtea Constituţională, a fost ameninţată de un deţinut de drept comun. Cum a reuşit Nicu Pârlăţeanu, condamnat la 19 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav (şi-a ucis tatăl în 2008), să o ameninţe, din Penitenciarul Giugiu, în două rânduri pe Cojocaru? Anchetatorii bănuiesc că datele personale ale judecătoarei i-au fost furnizate de doi poliţişti, unul de la IPJ Olt, altul de la Direcţia Generală a Poliţiei Bucureşti. Aceştia au fost descoperiţi, după „amprentele” lăsate în hardul computerelor, că au intrat în baza de date a Ministerului de Interne, şi i le-ar fi transmis lui Pârlăţeanu. Interesante sunt mai cu seamă momentele în care s-au produs cele două ameninţări: în noaptea din 5/6 iulie, probabil printr-un apel telefonic şi în ziua de 10 iulie, printr-un mesaj. În 6 iulie a avut loc în Parlament dezbaterea pentru suspendarea Preşedintelui. În 10 iulie, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra modificărilor aduse Legii referendumului (a stabilit că e nevoie de prezenţa la urne a minimum 50%+1 din total alegători, pentru validare) şi asupra modificărilor aduse legii de funcţionare a CCR.

***

Aşa-i că nu s-a schimbat mare lucru? Au dispărut câteva mutre, au apărut altele. Unii dintre „puciştii” de ieri şi-au pus mască de democraţi iubitori ai statului de drept. (Într-un interviu recent la HotNews, Victor Ponta a spus că speră ca viitorul interviu să fie „despre viitor, nu despre trecut”. Cred şi eu! Unele „probleme” din 2012 sunt rezolvate, au apărut altele. Şi cam atât. Aşteptăm desfăşurarea evenimentelor…

Aşteptăm??

Simona Halep pe stadion: un alt popor român

În postarea mea anterioară de pe Blog secund, m-am înşelat, slavă Domnului!

Nu, ceea ce am văzut sâmbătă 9 iunie în Piaţa Victoriei din Bucureşti n-a fost poporul român. Doar o parte din el. Din păcate, există şi aşa ceva: jegul pesedist. Am auzit un ziarist comentând ieri la un post de televiziune cum că PSD este singurul partid care le-a făcut acelor oameni o ofertă, că opoziţia nu le-a făcut niciuna, că i-a tratat cu dispreţ şi cu aroganţă. Drept care ei, cei pe care i-am văzut sâmbătă, n-au avut altă alegere decât să se lase târâţi în piaţă pentru a susţine PSD împotriva voinţei lor. Nu ştiu ce altă ofertă putea să le fi făcut PSD decât pomana asistenţei sociale. Nu ştiu dacă şi ce fel de voinţă au acei oameni. Din fericire, nu sunt politician şi nu am constrângerile politicienilor de a mă abţine să spun ce cred.

Am văzut-o pe Simona Halep, o tânără absolut fermecătoare în modestia ei şi în bunul ei simţ nativ. I-am văzut pe bucureştenii din tribune, veniţi în deplină libertate să-şi ovaţioneze campioana. Am văzut mii de copii cărora părinţii au găsit ocazia să le ofere un model autentic de urmat. Nu ceea ce le oferă tabloul zilnic al politichiei româneşti: cum poţi să te umpli de bani fără să-ţi baţi capul cu şcoala. Cum poţi să minţi şi să furi fără a fi pedepsit. Sau cum îţi poţi umple timpul butonând smartphone-ul de dimineaţă până seară, în iluzia „socializării”. Am văzut pe Arena Naţională din Bucureşti contactul direct dintre public şi campion, aşa cum îmi aduc aminte de el încă din copilăria mea îndepărtată, animat de bucuria că totuşi ceea ce este esenţial s-a păstrat în oameni. M-am bucurat de cei doi cântăreţi de care aproape că uitasem, Monica Anghel şi Marcel Pavel, care prin arta şi prin talentul lor au creat aura romantică a evenimentului.

Am fost martor la huiduirea ţoapei psesediste care a încercat să capitalizeze în favoarea ei ceva din gloria cu care campioana s-a întors de la Roland Garros. Am apreciat zâmbetul reţinut al Simonei în timp ce primea „onorurile” din mâna paţachinei, care, asaltată de huiduieli, nu ştia cum să mai scurteze momentul pentru a dispărea mai repede de pe podium. Şi dusă a fost.

Cum spuneam, slavă Domnului că ceea ce am văzut sâmbătă în Piaţa Victoriei nu era poporul român!

PS. Nu, eu nu cred că publicul venit pe Arena Naţională a fost unul care n-a dorit altceva decât să o vadă pe Simona Halep, așa cum au considerat unii, şi că de aceea a huiduit-o pe ţoapa pesedistă. Eu cred că e vorba de un public dornic să se implice în viaţa cetăţii, un public responsabil, deci exact opus adunăturii care s-a lăsat târâtă cu două zile înainte în Piaţa Victoriei. Nu o ţoapă apartinică n-a dorit publicul de pe Arena Naţională să vadă, ci o ţoapă pesedistă.

Cei şase magnifici constituţionali de pe banca de rezerve a PSD

Şase din cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale a României au reacţionat la comanda politică a PSD, prin ministrul justiţiei Slugărel Tudor, şi au emis o decizie a CCR prin care îl obligă pe preşedinte să o demită pe şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi totodată îi lasă pe procurori la cheremul politicului.

Avem două articole constituţionale: nr. 94 şi nr. 132.

Articolul 94 (c) se referă la prerogativa preşedintelui de a face numiri în funcţii publice:

„Preşedintele României îndeplineşte (…) următoarele atribuţii: c) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege.”

Articolul 132 (1) se referă la activitatea procurorilor:

„Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.”


Cele două articole i-au servit Curţii Constituţionale (celor şase majoritari simpatizanţi pesedişti) drept pretext pentru permite celorlalţi majoritari — la vedere, în Parlament — să pună mâna pe justiţia din România. Sesizând sensurile vagi ale prevederilor constituţionale în cauză şi intuind că aici se ascunde „cheia acaparării justiţiei” cei şase „magnifici” au decis că una din prerogative este precisă, în timp ce cealaltă este generală. Precisă este — aţi ghicit — prerogativa ministrului justiţiei, care îşi exercită autoritatea asupra procurorilor; şi nu că le-ar da celor şase cine ştie ce satisfacţii procurorii de rând, ci faptul că în rândul procurorilor poate fi plasat (consideră ei) trofeul cel mare: procurorul-şef al DNA. Aşa că au zis „cei şase magnifici”:
Art. 94 (c)

„este un text cu caracter general, de principiu, în sensul că Preşedintele României numeşte în funcţii publice, în condiţiile legii (…), aplicându-se, deopotrivă şi în ipoteza revocării/ eliberării din funcţie.”

„În schimb — zice în continuare Curtea în comunicatul ei — art. 132 alin.(1) din Constituţie este un text cu caracter special, care stabileşte o putere de decizie a ministrului justiţiei asupra activităţii desfăşurate de procurori şi indică faptul că în această procedură ministrul are un rol central (…), aspect care se reflectă şi asupra carierei procurorilor.”

Deci, vă daţi seama: caracter special, putere de decizie, rol central, (până şi) cariera procurorilor are de suferit de pe urma Măriei-sale ministrul justiţiei! Tare de tot!
(Aia cu „cariera procurorilor” chiar n-am înţeles-o! Un fel de: Na, că v-am tras-o! Sau ce?)

Pentru ca în final s-o spună pe şleau:

„Curtea, având în vedere jurisprudența sa, a stabilit şi conduita constituţională care trebuie urmată, respectiv emiterea, de către Preşedintele României, a decretului de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi.”


De unde rezultă că una din prerogative e generală, iar cealaltă specială, rămâne ascuns în tenebrele logicii „celor şase magnifici constituţionali”. De ce nu invers? De ce să nu fi fost autoritatea ministrului una formală, iar aceea a preşedintelui, de a numi procurori, una specială? Cu atât mai mult cu cât preşedintele, conform articolului 80 (2) din Constituţie, „veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice”. Păi atunci de unde până unde a scos „cei şase magnifici” că „conduita Preşedintelui României de a nu-şi exercita competenţele potrivit Constituţiei a determinat imposibilitatea ministrului justiţiei să îşi exercite competenţele constituţionale”? Nu s-a întâmplat oare exact invers, adică decizia „celor şase magnifici” să fi fost de natură să îl împiedice pe preşedinte să îşi exercite prerogativa de a „veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice”?

Nu ştiu. Întreb şi eu. Nu mai vorbesc de şuntarea CSM, de lista celor 20 de puncte a lui Slugărel, inspirate din Lulu.ro şi din Antena 3, şi câte şi mai câte.


Cei şase magnifici constiţionali sunt: Valer Dorneanu, preşedinte, fost parlamentar PSD, numit din partea Camerei, la propunerea PSD; Marian Enache, fost deputat FSN, PDSR și PSD, numit din partea Senatului, la propunerea PSD; Petre Lăzăroiu, numit la propunerea preşedintelui Traian Băsescu; Mona Pivniceru, fost ministru al justiției în Guvernul USL condus de Victor Ponta, numită din partea Camerei Deputaţilor, la propunerea PNL; Simona Maya Teodoroiu, numită judecător la CCR prin decizie a Senatului, cu susținerea PSD; Varga Attila, numit de Camera Deputaților, la propunerea UDMR.

Ţopescu şi Pintilie

Cristian Ţopescu şi Lucian Pintilie au dispărut recent, la distanţă de câteva zile, la vârste apropiate.
Ambii au căzut la un moment dat în dizgraţia regimului comunist. Ţopescu, comentator sportiv, a fost persecutat pentru o banală afirmaţie, cum că unora dintre cei mai buni fotbalişti români ar merita să li se permită să se transfere la mari echipe europene. Ceea ce — ar fi fost de părere comentatorul — ar fi în beneficiul lor şi al fotbalului românesc. Pintilie, regizor de teatru şi de film, a fost un opozant aproape făţiş al regimului comunist. A primit interdicţia de a mai monta spectacole în România după ce a pus în scenă o versiune „neconformă” a „Revizorului” lui Gogol. I-a fost retras de pe ecrane, imediat după premieră, filmul „Reconstituirea”, considerat subversiv. Drept care a plecat în exil, în Franţa. În ambele ţări a realizat spectacole de mare valoare artistică şi de mare succes.
Acum, la dispariţia lor, media şi instituţiile statului s-au ocupat copios de Cristian Ţopescu, şi l-au ignorat aproape cu desăvârşire pe Lucian Pintilie. Cel dintâi a pus umărul, conştient sau nu, la „circul” comunist (cu tot mai puţină pâine — și într-un final pe cartelă). Iar după Revoluţie a cochetat „puţin” cu regimul Iliescu. Cel de-al doilea a fost unul din marii artişti ai României.
Mi se pare scandalos.

Servicii medicale gratuite pentru beneficiarii de legi speciale

Am trimis Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate scrisoarea de mai jos. Spre surprinderea mea, am primit prompt răspunsul de mai jos. (Ceea ce mă face să sper că ceva totuşi s-a schimbat în „stilul” CNAS de a relaţiona cu publicul.)

Le fac publice pe ambele în speranţa că le vor putea fi de folos şi altora.

***

Stimate domnule preşedinte

Sunt beneficiar al Legii 189/2000 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată etc.

În ceea ce priveşte serviciile medicale la care face referire legea de mai sus, permiteţi-mi să citez din art. 5:

„Persoanele prevăzute la (…) vor beneficia de (…) următoarele drepturi: a) asistenţă medicală şi medicamente, în mod gratuit şi prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizărilor.”

Am toate motivele să cred că această prevedere este valabilă pentru toate unităţile medicale care au contract cu CNAS, indiferent dacă sunt de stat sau private. Cu toate acestea, deşi în ultimii (mulţi) ani am apelat la serviciile a numeroase unităţi medicale care aveau contract cu CNAS, nici măcar o singură dată nu am beneficiat de gratuitate pentru servicii medicale ALTELE DECÂT CELE DE CARE SE BUCURĂ TOŢI ASIGURAŢII. Nu mai vorbesc de prioritate! Aşa ceva nici n-a intrat vreodată în discuţie. Atunci când am invocat Legea 189/2000 mi s-a răspuns în mod invariabil că contractul încheiat cu CNAS nu prevede asemenea gratuităţi.

Îmi permit să vă citez — deşi nu mă îndoiesc că o cunoaşteţi — din Hotărârea nr. 140/2018 din 21 martie 2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019:

„Art. 206 (1) — Pentru categoriile de persoane prevăzute în legi speciale, care beneficiază de asistenţă medicală gratuită suportată din Fond, în condiţiile stabilite de reglementările legale în vigoare, casele de asigurări de sănătate decontează suma aferentă serviciilor medicale furnizate prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază, care cuprinde atât contravaloarea serviciilor medicale acordate oricărui asigurat, cât şi suma aferentă contribuţiei personale prevăzute pentru unele servicii medicale ca obligaţie de plată pentru asigurat, în condiţiile prevăzute în norme.”

În citatul de mai sus prevederile nu mi se par totuşi foarte clar formulate. Se vorbeşte de „unele servicii medicale” şi de unele presupuse restricţii neprecizate: „în condiţiile prevăzute de norme”.

Vă rog să faceţi cuvenitele precizări, astfel încât prevederile Legii 189 să nu mai fie literă moartă, aşa cum au fost până acum, vreme de aproape douăzeci de ani.

În relaţia cu unitatea medicală, beneficiarul Legii 189 nu are nicio şansă să-l convingă pe administratorul respectivei unităţi că are dreptul la gratuităţi conform legii. Căci el nu are nici posibilitatea, nici calitatea, de a verifica prevederile contractuale cu CNAS ale unităţii medicale. Cu alte cuvinte, degeaba îmi veţi răspunde (poate) mie, petiţionarul, că mă bucur de drepturi, dacă nu reglementaţi problema LA NIVEL INSTITUŢIONAL.

Nu reclam nicio unitate medicală anume. Aştept doar rezolvarea problemei în generalitatea ei.

***

Iată deci răspunsul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate:

Stimate domnule Paul Tumanian,

Conform OUG 170/1999 privind acordarea, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru unele categorii de persoane prevăzute în legi speciale, cu modificări şi completări ulterioare,

„ART. 1. Persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin acte normative speciale beneficiază de drepturile acordate asiguraţilor în condiţiile prevăzute de actele normative care reglementează materia asigurărilor sociale de sănătate, de actele normative prin care au fost instituţionalizate şi în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă.

ART. 2. Categoriile de persoane prevăzute la art. 1 sunt:

………………………………………………………………………………..

c) persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri;

…………………………………………………………………………………”

Conform ART. 5 din PUG 170/1999, cu modificări şi completări ulterioare, persoanele prevăzute la art. 2 lit. c) şi d) beneficiază şi de următoarele drepturi:

a) asistenţă medicală gratuită;

b) medicamente, în mod gratuit şi prioritar, atât în tratament ambulatoriu, prevăzute în „Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale ale medicamentelor din Nomenclatorul de produse medicamentoase de uz uman de care beneficiază asiguraţii pe bază de prescripţie medicală, cu sau fără contribuţie personală”, cât şi pe timpul spitalizării, în condiţiile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;

Conform HG 140/2018, art. 156 (4), Pentru persoanele prevăzute în legile speciale, care beneficiază de gratuitate suportată din Fond, în condiţiile legii, casele de asigurări de sănătate suportă integral contravaloarea medicamentelor al căror preţ pe unitatea terapeutică este mai mic sau egal cu preţul de referinţă, corespunzătoare medicamentelor cuprinse în sublistele pentru care se calculează preţ de referinţă pentru forme farmaceutice asimilabile, cu respectarea prevederilor referitoare la prescrierea medicamentelor.

Conform ART. 206 din HG 140/2018,

„Pentru categoriile de persoane prevăzute în legi speciale, care beneficiază de asistenţă medicală gratuită suportată din Fond, în condiţiile stabilite de reglementările legale în vigoare, casele de asigurări de sănătate decontează suma aferentă serviciilor medicale furnizate prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază, care cuprinde atât contravaloarea serviciilor medicale acordate oricărui asigurat, cât şi suma aferentă contribuţiei personale prevăzute pentru unele servicii medicale ca obligaţie de plată pentru asigurat, în condiţiile prevăzute în norme.

De exemplu, pentru unele servicii medicale stomatologice suma decontată de casa de sănătate este de 60% pentru asigurații obişnuiţi, iar pentru beneficiarii legilor speciale este de 100%, contribuţia personală a asiguraţilor pentru asistenţă balneară în sanatorii balneare/secţii sanatoriale balneare din spitale reprezintă 35% din tariful/zi dar pentru beneficiarii legilor speciale partea de contribuţie personală a asiguratului se suportă din fond.

Prin urmare, ca beneficiar ai Legii 189/2000 aveți dreptul la asistenţă medicală şi medicamente în condiţiile actelor normative care reglementează activitatea sistemului de asigurări de sănătate, respectiv Contractul-cadru şi normele de aplicare a acestuia. Activitatea furnizorilor de servicii medicale derulată în baza contractelor cu casa de sănătate este reglementată de aceste acte normative.

Vă mulţumim,

Serviciul Relaţii cu Asiguraţii, Presă şi Purtător de Cuvânt
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate

***

La o singură întrebare nu răspunde CNAS: Cum convingi unităţile medicale care au contract cu CNAS că ai toate aceste drepturi atunci când la solicitarea ta îţi răspund: ÎN CONTRACTUL NOSTRU CU CNAS NU AVEM ASEMENEA PREVEDERI.

Biciul american şi „îmblânzirea mondială”

Trump ameninţă cu invazia Coreea de Nord şi, ce să vezi, la scurt timp Kim Jong-un face o „vizită istorică” în Coreea de Sud, anunţând în acelaşi timp că e dispus să renunţe la experimentele nucleare. Iar mai recent eliberează trei prizonieri americani, într-un gest de „bunăvoinţă”!… Acum câteva decenii, Ronald Reagan, un alt republican, se menţine ferm pe poziţie în decizia de a duce la bun sfârşit „Războiul stelelor”. Şi, ce să vezi, în mandatul său apare Gorbaciov care reformează sistemul sovietic atât de tare încât îl pune la pământ. Pură întâmplare!
Acum Trump retrage Statele Unite din Acordul cu Iranul. Ceea ce înseamnă că îşi retrage încrederea în promisiunea iraniană de a abandona programul nuclear, şi reimpune sancţiuni economice. E rău? E bine? (Statele europene se pare că plâng mai degrabă după banii investiţi în Iran decât după armonia mondială!) Rămâne de văzut.
Da, e adevărat, o fi Trump bădăran şi antipatic… Dar înaintea lui, sub „blândul” şi manieratul Obama, lui Putin a început să i se suie la cap. Aşa că nu se ştie niciodată…

Discriminare sau insultă?

Klaus Iohannis a fost amendat de CNCD pentru expresia deja notorie „nişte penali”. Hai să zicem că expresia a fost cam deplasată. Şi că preşedintele a vizat O CATEGORIE de oameni: pe cei care nu sunt încă definitiv condamnaţi. Căci în caz contrar, conform legii, nu s-ar putea încadra la „discriminare”. Să zicem!

CNCD a amendat situl Times New Roman pentru a o fi insultat pe amanta preşedintelui PSD (pe care acesta a adus-o la congres), numind-o „curva lui Dragnea”. Hai să zicem că a fost o gafă. Căci doar femeile pot fi curve. Deşi, hm, n-aş zice că-i tocmai sigur.

Dar de ce a fost sancţionat CT Popescu? Asemuind coafura lu’ madam Dăncilă cu pavianul cu mantie, ce categorie a denigrat CTP? Femeile în general? Păi câte femei se coafează precum madam Dăncilă? Personal, n-am văzut niciuna. Hai să zicem că CTP s-a referit nu la coafura lu’ madam Dăncilă, ci la madam Dăncilă întreagă. Cu atât mai puţin este vizibilă vreo categorie supusă discriminării. (Unii au zis: pavianii cu mantie au fost denigraţi. Şi aş fi înclinat să subscriu.) Altminteri, cum rămâne? Orice insultă adresată unei femei este discriminare?

Sesizare către Poliţia Locală Sector 4 Bucureşti

Interlopi lângă BIG Berceni

Bună ziua
Marţi 8.05.2018, la ora 10, am întâlnit în zona gurii de metrou de la BIG Berceni doi agenţi ai poliţiei locale. I-am sesizat cu privire un individ pe care l-am remarcat de foarte multă vreme făcând în zonă comerţ cu obiecte, cel mai probabil furate: telefoane, încărcătoare. Pe unul din aceşti indivizi l-am surprins descuindu-şi maşina parcata în apropiere, un Volkswagen nou, cu matricola […]. (Asta ca să vă faceţi o idee de cât de bine le merge!) Era doar un indiciu. L-am comunicat agenţilor dv. Le-am arătat: Uitaţi, cel de colo este individul la care mă refer. N-au părut interesaţi. Dar deloc. Fumau rezemaţi de peretele gurii de metrou şi discutau între ei. Cu privire la maşină, replica unuia din agenţi a fost: Dacă are omu’ bani!… I-am spus: Păi dv. nu pentru asta sunteţi aici, ca să vedeţi de unde „are omu’ bani”?… Mi-a răspuns: Dacă nu-l prindem asupra faptei, n-avem ce să-i facem.

Problema stă aşa: Eu trec prin zonă de vreo 15 ani. Văd de fiecare dată mişunând pe la gura de metrou tot felul de indivizi dubioşi, care şoptesc printre dinţi: Telefoane, încărcătoare!… Aceleaşi fețe, pe care am ajuns să le cunosc. Nu pot să cred că agenţii dv. nu-i cunosc la rândul lor. Sau, dacă nu-i cunosc, înseamnă ca nu-şi fac meseria. La momentul la care fac referire erau tot acolo, la 20 de metri de agenţi. Fiecare îşi vedea nestânjenit de „treaba” lui. Zic agenţii: dacă nu-i prindem asupra faptei!… Păi cum să-i prindă asupra faptei? Fiind în uniforma?

Nu vă supăraţi, am motive temeinice să suspectez că exista înţelegeri între poliţie (mă rog, unii poliţişti) şi interlopi. Mi-e imposibil să cred că în atâţia ani, dacă se dorea cu adevărat stârpirea comerţului ilicit cu obiecte furate în zonă, nu se reuşea.

Mai fac o încercare pe această cale la dv. Daca lucrurile continuă, sunt hotărât să merg mai departe, să sesizez organele ierarhic superioare şi/sau să alertez televiziunile.

Actualizare din 18 iunie 2018. Am primit în sfârşit astăzi un răspuns de la Poliţia locală a Sectorului 4, Bucureşti. Nu înainte de a mă fi plâns Primăriei Sectorului 4 de absenţa unei reacţii din partea Poliţiei locale, cu încălcarea legii care stabileşte intervalul de maximum 30 de zile ca fiind obligatoriu pentru soluţionarea oricărei petiţii adresate unei autorităţi publice.

Pe scurt, Poliţia locală n-a văzut nimic, nu ştie nimic. Deci eu îi văd pe bişniţari aproape zilnic, „la datorie”, „promovându-şi” marfa de furat, le cunosc şi mutrele, sunt sigur că toată lumea care trece prin Piaţa Sudului îi cunoaşte, iar Poliţia locală n-aude, nu vede, nu ştie.

La suspiciunea mea de cârdăşie a poliţiei cu interlopi din zonă răspunsul Poliţiei locale nu face nicio referire.
DGPL 26437 SERGIU PAUL TUMANIAN-page-001

Emoţie. Facebook

Într-o zi mi-a trecut prin cap: ce-ar fi să-i caut prin toată lumea pe cei născuţi în aceeaşi zi cu mine? Nu se poate să nu descopăr că avem ceva în comun! (Apoi am auzit că le-ar fi venit şi altora ideea asta. Sau cel puţin unuia. Nu ştiu ce a/au descoperit. Oricum, ar fi fost o îndeletnicire de milionar.)

Cred că am fost un naiv până mai acum câţiva ani. Într-o zi m-am întâlnit într-o librărie cu un „mare scriitor”. I-am spus: Ştiţi că suntem născuţi în aceeaşi zi? M-a privit încruntat, nici urmă de emoţie. Mai degrabă s-ar zice că s-a simţit jignit. Apoi, din vorbă în vorbă, eu punând întrebări, „marele scriitor” răspunzând, l-am întrebat dacă respectă vreun program zilnic de scris. — Am auzit că alţii ar avea, am adăugat în chip de explicaţie. De data asta întrebarea i-a părut fără doar şi poate jignitoare. Mi-a răspuns iritat: — Dacă dumneavoastră vă închipuiţi că pentru mine are vreo importanţă!… Adică ce-aţi dori, să am un program, când scriu, când stau la masă, când intru la toaletă!

Aşa că de-aia zic: am fost un naiv până acum câţiva ani. Asta se întâmpla pe vremea când încă nu se inventase Facebook-ul. Drept care nu ştiu ce-i mai bine. Sau mai puţin rău.