Monthly Archives: Ianuarie 2008

Statornicia în dragoste ca feminism

Într-unul din albumele romantice care de câţiva ani încoace fac deliciul internauţilor, circulând de la unul la altul, se spune: Cel mai important lucru pe care-l poţi face pentru copilul tău este să-i iubeşti mama.

Luând notă de acest sfat, cineva ar putea fi, pe bună dreptate, contrariat. Cum adică, iubirea depinde de voinţă? Nu-i oare un sentiment acaparator? Poţi să iubeşti sau să nu iubeşti după vrerea ta? Nu orice iubire are un început şi un sfârşit, inclusiv pentru mama copilului tău? Şi apoi, dacă vrei să te bucuri de viaţă — şi ai dreptul, ba chiar, după unii, datoria să te bucuri de viaţă — poţi să nu te arunci în vâltoarea unei noi iubiri? A oricărei noi iubiri?…

Şi totuşi mentalul colectiv include atitudinea negativă faţă de cel ce trădează în căsnicie, chiar şi într-o relaţie „neînregistrată” de mai lungă durată. Să ne amintim de minunatul cântec al Mariei Tănase: Că cine iubeşte şi lasă/ Dumnezeu să-i dea pedeapsă/ Târâişul şarpelui/ Şi pasul gândacului,/ Vâjâitul vântului,/ Pulberea pământului.

Trăirea vieţii, cum se spune, vs. statornicie. Nu-i oare o contradicţie aici? Dar câte nu sunt contradictorii în viaţă!

O întrebare ar fi: „târâişul şarpelui” — plus celelalte! — sunt oare cu bună dreptate pedepse menite celui ce „iubeşte şi lasă”? Nu-i doar o simplă răbufnire de ură? O ipocrizie?

Nu vreau nici să generalizez, nici să mă transform în Dr. John Gray şi să dau sfaturi bărbaţilor, „care vin de pe Marte” (şi, eventual, femeilor, „care vin de pe Venus”). Dar oricine care a căpătat deprinderea introspecţiei, sau, interesat de erotism, a citit îndeajuns pe această temă, va fi observat desigur cum se naşte în sufletul său o nouă iubire. Primul pas, oricât ar părea de straniu, este dorinţa de iubire (v. în acest sens, de pildă, Alain de Botton — Eseuri de îndrăgostit / Essays in Love), disponibilitatea pentru iubire. Vine apoi un cortegiu întreg de mesaje schimbate cu noua „atracţie”, un cortegiu de aluzii, de semnale — mare parte din ele sesizabile doar de cuplul în curs de înfiripare — care au menirea să aprindă iubirea. După care, evident, vin paşii „în clar”, aşa cum îndeobşte este cunoscut.

Atâta vreme însă cât partenera ta (şi aici mă adresez îndeosebi bărbaţilor, care, mă rog, pot să vină, eventual, şi de pe Marte!) merită tot respectul, atâta vreme cât armonia dintre ea şi tine n-a suferit vreo deteriorare ireparabilă, atâta vreme cât eşti conştient că noua femeie care s-a ivit la orizontul aşteptărilor tale erotice nu-ţi poate oferi nimic semnificativ în plus, stă în puterea ta să te abţii să faci oricare dintre următorii mici paşi dintre cei premergători unei noi şi iluzorii mari iubiri. Stă — încă — în puterea ta să alungi reproşurile aduse partenerei tale stabile, închipuite sau reale, cu unicul scop — pe care adesea îl întrevezi undeva la limita dintre conştient şi subconştient — de a justifica în propriii ochi, noua iubire şi infidelitatea. Căci după ce ai parcurs toţi acei mici paşi premergători este deja, de cele mai multe ori, prea târziu.

Cred că prin această voinţă şi prin această responsabilitate un bărbat se poate dovedi a fi un real feminist. Mult mai real, cred, decât acela care, de pildă, adoptă fără reţinere codul conduitei formale a feministului.

Reclame

Richard Andrew Hall despre istoria recentă a românilor, cu referire obstinată la Vladimir Tismăneanu şi Tom Gallagher

Pe 3 ianuarie a.c. am postat pe acest blog o notă în care am comentat pe scurt un fragment dintr-un articol publicat de Richard Hall în ziarul Ziua, 27 oct. 2007: „Raportul Tismăneanu pus la zid de un analist CIA”.

În mod bizar — adaug acum — „analistul CIA” discuta în respectivul articol, în mod — de departe — preponderent, Raportul de condamnare a comunismului sub aspectul analizării evenimentelor din decembrie 1989 (asupra cărora se pare că are mai multă expertiză şi deci speră să poată lovi — se va vedea mai jos de ce cred asta — mai tare). Şi ajungea, printre altele, la concluzia că autorul Raportului este un „zelot ideologic [care a trecut] de la marxism[ul] revizionist la «anti-comunism»”. Cel puţin, acesta este titlul unui paragraf din articol (care poate să nu-i aparţină neapărat lui Richard Hall ci redacţiei, dar cu certitudine este unul asumat de autor; că doar nu i se poate pune în cârcă ditamai analistului CIA un titlu cu care acesta să fie în dezacord). O etichetare cu atât mai bizară — mai ales la un analist politic american — cu cât, în afară de câteva repere biografice incriminante, să zicem, autorului Raportului i se fac exclusiv reproşuri de ordin general.

Că R.H. are alergie la numele Tismăneanu (asociat ulterior cu Tom Gallagher) se poate lesne constata din alte texte ale analistului american şi anume din termenii în care se referă acesta, tam–nisam, la cei doi:

„Să mai observăm că alţi semnatari de marcă ai apelurilor lui Ilieşiu (v. mai jos), nemăsurat de orgolioşii [înfumuraţii, stupizii — toate trei sensurile fiind adecvate termenului englezesc vain, folosit de R.H., pe al cărui polisemantism acesta trebuie să fi mizat, desigur, nu fără o secretă şi… vain satisfacţie interioară!] domni Vladimir Tismăneanu şi Tom Gallagher au fost şi continuă să fie amnezici în privinţa uimitoarei permeabilităţi şi fluidităţi a alianţelor politice de la începutul anilor ’90 — se cam potriveşte cu [it messes with; to mess — şi: a bramburi, a porcăi!] descrierile lor simpliste ale epocii.” („Another month… another ‘appeal’”)

Şi pentru ca portretul celor doi să fie înnegrit… iremediabil — speră R.H. —, acesta cataloghează textele lor astfel:

„[P]lăsmuiri [fairy tale accounts] iluzorii [wishful thinking], panglossiene, binare, în alb–negru ale unor Tismăneanu sau Gallagher, care plutesc cu aroganţă pe deasupra detaliilor şi a istoriei de parcă ar pluti peste fel de fel de flecuşteţe… dar în ultimă instanţă în detrimentul publicului lor şi al înţelegerii colective («You gotta be kidding me…» 17 mai 2007).”

Cam sarcastic pentru un „analist CIA”, nu credeţi?

Dar să revenim la articolul lui R.H. din Ziua, citat mai sus:

„Să luăm un exemplu, la care Tismăneanu nu se referă în mod explicit (…) dar la care se gândeşte [N.B. — R.H. ştie până şi ce gândeşte Tismăneanu!], în mod evident — citatul deseori invocat din discursul susţinut de Ion Iliescu la TVR în data de 23 decembrie 1989, potrivit căruia teroriştii «trag din toate poziţiile». Oamenii se referă în mod frecvent la această declaraţie pentru a sugera că, în mod intenţionat, Iliescu, a încercat să creeze un bau-bau, pentru a speria oamenii de pe străzi şi că a dorit să zugrăvească un tablou cât mai sumbru. Transcrierile arată că această părere şi aceste aduceri aminte sunt pur şi simplu greşite (s. mea)”.

Ceea ce m-a determinat să intervin cu acea scurtă postare pe blog a fost tocmai faptul că îmi amintesc perfect de respectiva afirmaţie a lui Ion Iliescu făcută la TVR — nu mai ştiu dacă exact pe 23 decembrie sau într-una din zilele următoare. Încheiam nota de pe blog spunând: „ceea ce mă face să am serioase rezerve faţă de imparţialitatea americanului.”

Imediat după postare, o doamnă pe nume Anne Oni Mouse a reacţionat cu promptitudine trimiţându-mi spre documentare o trimitere la un lung articol scris de R.H., intitulat „Orwellian… positively orwellian: Prosecutor Voinea’s campaign to sanitize the Romanian Revolution of December 1989”… Şi aşa, umblând de la un site la altul, am ajuns să aflu câte ceva. Am aflat, de pildă că

Richard Andrew Hall holds a BA from the University of Virginia (1988) and a PhD from Indiana University (1997). He joined the CIA in September 2000 and served as a Romanian Political Analyst from October 2000 to April 2001. Since October 2001, he has worked as an analyst on issues unrelated to Eastern Europe. He published extensively on the Romanian Revolution and its historiography prior to joining the Agency, including the Romanian journals “22” and “Sfera Politicii” in 1996, “East European Politics and Societies,” in 1999, and “Europe–Asia Studies” in 2000. He can be reached for comment on this series at hallria@msn.com.

Aşadar, R.H. este de părere că procurorul militar Dan Voinea se străduieşte, adoptând tactica tergiversării, să „albească” Revoluţia română din decembrie 1989. Este, parţial, şi părerea mea. Nu însă şi că Dan Voinea îşi dă silinţa să „albească” Revoluţia ci că face jocul Puterii de a amâna, dacă se poate (şi se pare că are resurse nelimitate în acest sens), la calendele greceşti elucidarea „misterelor” Revoluţiei. Mistere care se reduc, practic, la unul singur: cele 1100 de victime — de ce, de către cine, în urma căror comenzi şi în folosul cui au fost ucise acele persoane (dacă a existat un interes în acest sens)?

Din studiul lui Richard Hall, recomandat de săritoarea dnă Mouse, precum şi din celelalte texte ale aceluiaşi autor, la care am ajuns dintr-o trimitere într-alta (fără să le fi epuizat încă, trebuie să recunosc) a reieşit că R.H. este preocupat în detaliu de: calibrul gloanţelor trase în timpul evenimentelor din decembrie ’89; de simulatoarele de tir automat; de combinezoanele negre ale USLA-şilor; de sediile conspirative ale Securităţii; de declaraţiile martorilor oculari, ale ziariştilor, a nenumărate persoane implicate, mai mult sau mai puţin oficiale; de cele 40 de cadavre transportate de la Timişoara la Bucureşti pentru a fi incinerate (despre care nu e clar dacă au fost ale unor manifestanţi sau ale „forţelor speciale” din cadrul armatei — DIA); de „turiştii” sovietici sosiţi în România în număr mare în zilele premergătoare evenimentelor din decembrie ’89. Şi mai ales este „convins” de faptul că „teroriştii” (la care se referă invariabil zeflemitor) nu sunt invenţia actualei Puteri, nu au existat în realitate, ci au fost/sunt în totalitate o lucrătură a Securităţii.

Lui Richard Hall se pare însă că detaliile „tehnice” pe care le trece în revistă cu meticulozitate nu-i sunt de prea mare folos, întrucât principalele sale concluzii au la bază considerente de plauzibilitate. Vezi în acest sens citatul de mai sus, referitor la nepronunţarea de către Ion Iliescu a celebrei fraze „Teroriştii trag din toate poziţiile”. Precum şi — încă şi mai edificator — citatul ce urmează.

„Rateş a dat următoarea explicaţie consistentă pentru prostia conţinută în argumentul că Ilieşiu se mobilizează «deoarece [dacă] niciun „terorist” n-a fost trimis în judecată… înseamnă că [aceştia] n-au existat» [referire ironică, sub titlul «Luna, şi apelul» — Another month… another ‘appeal’ (v. articolul de pe blogul lui Richard Hall) — la Apelul de anul trecut al lui Sorin Ilieşiu, «pentru adevărul despre istoria recentă» [apropo de desele apeluri ale lui Ilieşiu pe diverse teme civice]:

«În eventualitatea improbabilă (sic!) că regimul însuşi ar fi înscenat într-adevăr un mini-război, aşa cum cred mulţi, atunci ar fi fost în interesul regimului să fabrice răspunsuri cel puţin la unele dintre numeroasele întrebări puse de presă şi de opoziţie, să propună un scenariu convenabil, să trimită câţiva „terorişti” în judecată şi să încerce din toate puterile să facă problema uitată. În loc de aceasta, tactica a fost evitarea aproape ostentativă a oricărui răspuns, deoarece interesul actualilor guvernanţi este mai curând ca misterul să fie ţinut treaz decât elucidat. Să fie oare, de fapt, această tăcere un fel de şantaj, care să ţină anumite parţi din armată şi/sau Securitate la respect şi cumva obediente? [Bingo! — exclamă R.H. Într-adevăr, Dle Rateş, aţi nimerit-o cu Securitatea].»”

De ce însă ar fi Puterea interesată „să ţină treaz misterul”, asta Nestor Rateş nu ne explică. Lucru de care R.H. ia notă pur şi simplu, cu satisfacţie. Cu alte cuvinte, este perfect de acord.

În legătură cu cele spuse de Nestor Rateş şi cu care R.H. este de acord, rămâne deschisă întrebarea: cine pe cine şantajează? Fiindcă, s-o recunoaştem, la fel de bine Puterea poate să fie aceea care să aibă interesul să ţină dosarele la popreală. Nu? Dacă Iliescu şi acoliţii săi au provocat victimele Revoluţiei pentru a-şi da „legitimitate” în calitate de noi guvernanţi, şi Securitatea (prezentă şi astăzi — prin persoane şi prin grupuri influente de interese — în structurile Puterii, aşa cum însuşi R.H. afirmă) sau altă structură redutabilă deţine probe în acest sens, atunci Puterea (şi nu Securitatea) ar avea tot interesul să tărăgăneze procesul Revoluţiei. Asta, dacă e să adoptăm „stilul” lui R.H. şi să speculăm în termeni de probabilitate.

R.H. are „convingerea” că toate fantomele Revoluţiei din România (pe care, cu un dispreţ suveran o asemuieşte cu Yoknapatawpha County, plăsmuirea lui Faulkner — „as apt a metaphor for Romania as there ever was”) au fost fabricate de Securitate, eventual împreună cu Miliţia. Şi respinge categoric orice implicare a Armatei. Şi a Puterii nou-instalate. De parcă ghicitoarea noastră cheie în ziua de azi ar fi: ghici care dintre cele trei structuri represive din fostul regim comunist a orchestrat „mini-războiul” din decembrie! Într-un stat profund nedemocratic cum a fost România comunistă, toate cele trei structuri militarizate, Securitatea, Miliţia şi Armata existau, în mod fundamental, pentru a menţine dictatura. Şi, ca atare, întrebarea cheie nu este: care dintre cele trei foste structuri este responsabilă — sau mai responsabilă — de victimele din decembrie ’89, ci: cine a ucis?

R.H. incriminează Securitatea din considerente de plauzibilitate. Dar din considerente de plauzibilitate se pot afirma multe. Să ne amintim că, în mod aparent bizar, aproape toate partidele comuniste au apărut în Europa în anul de graţie 1921. Adică exact în momentul în care Rusia Sovietică, adepta declarată a revoluţiei socialiste mondiale, şi-a consolidat puterea prin lichidarea intervenţiilor străine. Şi a putut astfel să se concentreze asupra idealurilor ei internaţionaliste, înainte chiar de a fi rezolvat problema supravieţuirii propriului popor. Cum se explică simultaneitatea creării partidelor comuniste? Cine a intervenit?… Mânăstire-ntr-un picior, ghici ciupercă ce-i!

Oare nu într-un mod la fel de bizar (şi la fel de aparent bizar), majoritatea regimurilor comuniste din Europa au căzut aproape simultan în 1989?… Într-o emisiune a postului de radio Europa Liberă, difuzată după căderea regimului comunist din Germania Democrată şi înaintea de căderea lui Ceauşescu, se vorbea, într-un limbaj delicios de colorat (textul i-a aparţinut probabil lui Emil Hurezeanu), de faptul că Mihail Gorbaciov i-a dat lui Erich Honecker tălpile schiurilor cu ceară, înlesnindu-i astfel mai grabnica ieşire din scenă. Să nu fi încercat oare Mihai Gorbaciov să-i dea şi lui Ceauşescu tălpile schiurilor cu ceară? Ar trebui să fim în cale-afară de vain (stupizi, înfumuraţi, orgolioşi!) să n-o admitem! Ceea ce „analistul CIA” se pare că o crede despre cititorii săi.

De ce aruncă el totul asupra Securităţii?… Toate nemerniciile „Revoluţiei”, toate misterele, toate asasinatele… De ce consideră R.H. că „dihotomia netă a lui Dan Pavel în rău vs. bine şi adevăr vs. fals”, atunci când acesta afirmă că „Iliescu şi grupul său au fost creierul acelor evenimente sângeroase (…), implicând «terorişti» pe care nimeni nu i-a văzut trimişi în judecată”, „frizează o piesă a bunelor moravuri”. Şi că „[d]in nefericire, [aceasta] are prea puţină asemănare cu realitatea şi că este deci profund greşită.” („The Securitate roots of a modern Romanian fairy tale: the press, the former Securitate, and the historiography of December 1989”)

Mda, ce altceva ar putea să spună un analist CIA despre evenimente care au avut loc în urma întâlnirii de taină dintre Mihail Gorbaciov şi George Bush, pe 2-3 decembrie 1989, la Malta?

***

Publicat şi în România, liberă în viitor.

Agresivitate primitivă şi ignoranţă pe Forumul HotNews

Comentarii la comentarii
Dan Tapalagă: „Tismăneanu: Guvernul adoptă măsuri de tip peronist în loc să aplice recomandările din raportul de condamnare a comunismului”
Duminică, 30 decembrie 2007

I

Iată ce se întâmplă pe aşa-zisul Forum de pe HotNews. Să luăm (deocamdată) un exemplu. Dar ce exemplu! Portretul–robot al „forumistului”, ai zice!
Iată-l. Îşi zice Alex. În numai două zile Alex are nu mai puţin de 12 intervenţii pe tema Raportului lui V. Tismăneanu de condamnare a comunismului.
Despre ce scrie „viteazul” Alex sub masca anonimatului, în criză acută de alte îndeletniciri? Că „derbedeul” Băsescu e un mincinos şi că n-are dreptul să se pronunţe înainte să-şi facă public dosarul de securitate; îl somează pe un coleg să vină cu argumente contra, dar afirmă cu nonşalanţă că Băsescu este, în plus, mincinos, delator şi hoţ (mă rog) NEDOVEDIT! Se arată preocupat de editura Humanitas şi de Cătălin Avramescu, care „îşi plimbă nevasta pe banii noştri[şi încă un i!] cu avionul la Neptun”; îl f… grija că „fetele mincinosului au salarii de mii de euro pe lună” (c-o fi aşa, că n-o fi, c-o fi pe merit, că n-o fi — astea-s amănunte nesemnificative pentru „viteazul” nostru din poveste); informează (!) că Sorin Ilieşiu este copil de delator; afirmă, în calitate de „odraslă a unuia care a fost la Piteşti” (aşa, ca s-atârne la greutate în „acuzaţii” — are balta peşte!) că „şatra de «intelectuali» cu care defilează derbedeul este plătită. Cu bani grei. Din banii noştri[tot cu un i în plus!]; nu-l mai poate răbda inima şi se dezlănţuie împotriva tuturor şi a toate, acest Zmeu al Zmeilor: dosarul „Flota”, băieţii din PD, CET Rovinari, Videanu, Preda şi Prigoană, anii ’50, cei 322, încheind cu — se putea altfel! — Elena Udrea; îl f… iarăşi grija de editura Humanitas şi de Liiceanu… şi ne înmoaie inimile dându-ne de veste că „ura este pentru oamenii slabi şi neinstruiţi” (Păi da, asta explică — aproape — totul!); şi în final îi demască pe cei de la HotNews că fost cenzurat — vai, vai vai! bietul viteaz Alex!
Şi cu Raportul Tismăneanu cum rămâne?… Păi care raport?

II

Iată alte câteva specimene.
„cata” [adică vrea să spună, pesemne, „cătă”; de n-o fi cumva de la „cătană”], ca tot românul imparţial (şi vizionar!), îi face lui Tismăneanu proces de intenţie: „Dacă peste ani poporul va vota PCR, ce vei face? Un raport de condamnare a raportului de condamnare a comunismului”. Na, că i-a zis-o! Şi, în plus, se bate pe burtă cu el: „Tismănene”, zice! Şi cu asta a devenit egalul lui, ce mai!
„dan” se şi vede purtător de cuvânt al tuturor; zice: „lasă-ne că ne-am săturat de povesti.” Că pe alţii i-ar putea interesa realmente articolul, e un amănunt cu care nu se-ncurcă el; un moft! La fel şi pentru „FM”. Care zice: LASĂ-NE! Imperativ. Cu majuscule!… Vorba aia: — Oşteni, puneţi mâna pe p… şi tăiaţi-i capu’! — Să trăiţi, Măria Ta, suntem toţi cu mâna pe ea!
Pentru „alexandru” lucrurile sunt limpezi ca lumina zilei: dacă eşti de altă părere, înseamnă că ori te plăteşte cineva, ori tre’ să consulţi un medic!… Să gândeşti? Prea multă bătaie de cap; başca că tre’ să-l mai şi ai!
Ei, dar cu „ochiul lui alah” se-ngroaşă gluma! „Ochiul lui alah” îl vede pe Tismăneanu ca pe Superman! Ştie tot şi nu-i scapă nimic! Ce Raport Tismăneanu de condamnare a comunismului! Tismăneanu (mă rog, Tismineski!) poate mult mai mult. Poate să deconspire arhivele CIA, să viziteze Guantanamo, să lămurească cazul Kennedy, la fel şi afacerile dintre Bin Laden şi Bush… Da’ poate că Tismăneanu ar putea rezolva şi problema Irakului, a Afganistanului, a provinciei Kosovo… Să nu uităm nici misterul nedezlegat încă al lui Jack Spintecătorul… Triunghiul Bermudelor… Ehei, da’ câte nu-s de făcut pentru Tismăneanu! „Ochiul lui alah” vede tot. Ochiul dracului!
Ce afirmă „permrev” în logica sa încâlcită (ba că regimul de la noi n-a fost comunism ci a fost rău–rău de tot, ba că azi e mai bine etc.) aproape că nu mai contează. Contează jerba de artificii din final: Jos capitalismul! Jos anti-comunismul! Jos Stalinismul! Să trăiască clasa muncitoare internaţională! Să trăiască revoluţia socialistă mondială!… (Bate-n lemn!) Un adevărat erou „permrev” ăsta! Strigă ca-n în faţa plutonului de execuţie!
Nimeni nu comentează articolul.

III — final

Există şi comentatori rezonabili şi ponderaţi pe forumul HotNews. Ei sunt însă copleşiţi numeric şi, ca de obicei, vocile lor sunt înăbuşite de guralivii dezlănţuiţi. Care, vorba lui Ion Iliescu, „trag din toate poziţiile”. Nu contează subiectul supus comentariilor. Ei ştiu una şi bună: să „tragă”. Indiferent în cine, indiferent dacă o fac cu sau fără temei. Anonimii dezlănţuiţi şi iresponsabili. Agresorii lingvistici. Să citească? Să se documenteze înainte de a-şi da cu părerea? A, nu! prea complicat pentru ei. Pierdere de vreme!
Se zice că Charles de Gaulle ar fi spus: „Comment voulez-vous gouverner un pays comme la France, pays où on fabrique 365 fromages?”
Uitaţi-vă pe trotuarele din Bucureşti (şi din alte oraşe mari) şi spuneţi-mi ce vedeţi. Vedeţi nişte mici pete albicioase? Ştiţi ce sunt acelea? Nu? Sunt gume de mestecat scuipate din gură. Sunt milioane de gume, mai dese sau mai puţin dese în funcţie de cât de circulat este locul. Uneori sunt sute de gume scuipate pe metru pătrat. Şi spuneţi-mi: cum să institui bunul-simt şi responsabilitatea (inclusiv pe forumuri electronice) într-o ţară unde se scuipă milioane de gume de mestecat pe trotuar, la voia întâmplării. Şi mai ţineţi cont de un lucru: că asta o fac tinerii, elevi şi studenţi în cea mai mare parte (la fel de anonimi ca şi cei mai mulţi de pe forumuri).

Şi cu asta, la revedere… şi s-auzim de bine. Dacă se mai poate.

Pe marginea Raportului Tismăneanu. Un răspuns (parţial) lui Richard Hall

Nu am citit încă Raportul Tismăneanu. Vreau să precizez deocamdată un singur aspect. Biografia lui Vladimir Tismăneanu de pe Wikipedia face trimitere la un critic american al Raportului, Richard Hall, despre care se afirmă că nu ar exista, în virtutea naţionalităţii sale, motive să fie considerat părtinitor. Criticile lui Hall se concentrează — nu este clar din ce motiv — asupra părţii din Raport care tratează evenimentele din decembrie 1989.

Iată un citat din articolul lui Richard Hall („Ziua”, 27 oct. 2007): «Să luăm un exemplu, la care Tismăneanu nu se referă în mod explicit mai sus, dar la care se gândeşte, în mod evident — citatul deseori invocat din discursul susţinut de Ion Iliescu la TVR în data de 23 decembrie 1989, potrivit căruia teroriştii „trag din toate poziţiile”. Oamenii se referă în mod frecvent la această declaraţie pentru a sugera că, în mod intenţionat, Iliescu, a încercat să creeze un bau-bau, pentru a speria oamenii de pe străzi şi că a dorit să zugrăvească un tablou cât mai sumbru.
Transcrierile arată că această părere şi aceste aduceri aminte sunt pur şi simplu greşite (s. mea). În acelaşi discurs, Iliescu afirma în mod categoric: „Trebuie să vă spun că nu avem de-a face cu un număr mare de elemente teroriste, dar ei sunt antrenaţi special şi echipaţi pentru acest gen de acţiuni” (FBIS-EEU-89-246, 23 December 1989, p. 61, „Ion Iliescu anunţă capturarea lui Ceauşescu”, Bucharest Domestic Service, 1616 GMT)»

Trecând peste faptul că ultima parte din citatul din Richard Hall nu micşorează cu nimic „meritul” lui Ion Iliescu în intenţia sa de a crea un bau–bau pentru adversarii tranziţiei de la comunism la un „comunism cu faţă umană” (şi nimic mai mult), afirmaţia este pur şi simplu eronată: Ion Iliescu a făcut, în mod categoric, acea afirmaţie cum că „teroriştii trag din toate poziţiile” indiferent ce spun rapoartele la care face referire Richard Hall. Ceea ce mă face să am serioase rezerve faţă de imparţialitatea americanului.

Fac abstracţie de maniera impresionistă, ca să nu zic pătimaşă a unei bune părţi din celelalte obiecţii ale autorului comentariului critic.

%d blogeri au apreciat asta: