Tutuiala la români. Tu-ul multifuncţional


Dumneavoastră… dumneata… matale… mata… tu (ş.a.m.d.) — un univers întreg de apelative marchează, ba chiar stabileşte o încrengătură complicată de raporturi între cetăţenii României de astăzi şi dintotdeauna. O lume întreagă de ierarhii, orgolii, linguşeli, comenzi, resemnări, ba chiar şi revolte (mocnite), pe care unui străin care ia contact cu realităţile româneşti i-ar fi de bună seamă greu s-o desluşească.

Tutuiala publicitară
Am primit acum ceva timp, într-un singur plic, două scrisori de la o companie de telefonie. Una dintre scrisori, semnată „Echipa”, mi se adresa cu „[Compania] face acum primul pas, numai pentru tine!” Cea de-a doua scrisoare, semnată de directorul general, anunţa „primul pas pe care-l facem către dumneavoastră”.
Primul mod de adresare — dintre cele de mai sus — este un fel de tu publicitar, impersonal, de la Echipă (văzută ca anonimă chiar şi reprezentată de o singură persoană) la individ, menit să sugereze că Echipa este atât de apropiată de client, încât acesta din urmă este primit cu braţele deschise „în familie”! Şi că pentru el compania este un club ultra-select de care nu va regreta că s-a ataşat! Nu mă îndoiesc că managementul companiei a făcut studii de comunicare din care să fi reieşit că clientul standard arde de nerăbdare să devină membru al clubului ultra-select al companiei. Se poartă. Nu practică oare companiile team–building-ul? De ce n-ar fi şi un team–building sui generis, extins, în care să fie cooptat şi clientul? Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, într-una din emisiunile „Altfel” de la postul Realitatea TV, s-au arătat contrariaţi de această bătaie pe burtă între companie şi client, nouă în peisajul publicităţii româneşti, ale cărei rădăcini nu şi le puteau explica.

Pesemne însă că aceleaşi studii arată că pe lângă clienţii câştigaţi cu tutuiala publicitară, există şi alţii, mai tradiţionalişti, ne-standard, să spunem (e.g. Liiceanu & Pleşu), care, acceptând şi ei serviciile companiilor, preferă totuşi adresarea tradiţională, de bună-creştere, cu dumneavoastră, venind de la o persoană de rang înalt (director general, să zicem). De ce şi-ar asuma compania riscul să-i piardă printr-un exces de familiarism? Dar dacă numărul lor nu-i de neglijat?

Rămâne de văzut cum se vor aşeza lucrurile. Ce va prevala în final: cultura tradiţională românească sau noua cultură trendy, à l’americaine? Cine ştie, poate că la un moment dat se va isca un curent retro!

Tutuiala seniorială
E un fapt general acceptat în cultura românească: adulţii/vârstnicii li se adresează celor tineri (mai tineri) cu tu, în timp ce tinerii li se adresează celor dintâi cu dumneavoastră. Chiar şi atunci când nu se cunosc nemijlocit. S-ar putea pune întrebarea: Până la ce diferenţă de vârstă este aplicabilă „regula”? În mod cert însă, întrebarea nu-i de natură să stârnească preocupare. Ar mai fi apoi întrebarea: Care este vârsta maximă a celui mai tânăr începând de la care „regula” ar trebui să înceteze să se aplice? Răspunsul este şi de astă dată simplu: de la caz la caz.
În ce mă priveşte, la serviciu am evitat pe cât posibil tutuiala. Până la o limită — pe măsură ce în institut soseau, angajaţi, noi şi noi promoţii — la care începeam să apar în propriii ochi drept caraghios, mai catolic decât papa. De! nu te poţi sustrage la nesfârşit „culturii” viguroase a tutuielii!
Am avut însă tineri colegi care, de departe fără a pretinde reciprocitate, mi-au cerut să-i tutuiesc. Şi, într-un fel, i-am înţeles. La rândul meu, n-aş concepe ca fostul meu profesor de matematică din liceu, şi diriginte (care trăieşte încă şi are 93 de ani!), să mi se adreseze cu dumneavoastră, tot aşa cum n-aş fi conceput nici ca ceilalţi profesori, atâta vreme cât au trăit, să mi se fi adresat cu dumneavoastră. Mie, celui devenit între timp matur/vârstnic.

Tutuiala ciocoiască
Ginerele unui prieten de-al meu şi-a început cariera de inginer la o firmă relativ bine situată pe emergenta piaţă liberă românească. Unde a fost angajat la intervenţia soţiei prietenului, adică a soacrei sale. I s-a dat, pentru început, un salariu bunicel, era la locul lui şi respectuos cu socrii, locuia în casa lor, se întorcea înfometat de la serviciu, i se punea demâncare în farfurie, la sfârşit spunea Mulţumesc pentru masă, mamă, li se adresa cu dumneavoastră: dumneavoastră, tată, dumneavoastră, mamă… Apoi i s-a mai mărit salariul, drept care a început să-l tutuiască pe socru-său. La următoarea mărire de salariu a început să mă tutuiască şi pe mine; probabil în calitate de prieten al socrului său, aşa, de dragul nediscriminării. Soacrei sale încă i se mai adresa în acel moment cu dumneavoastră; la fel şi soţiei mele; că de! erau doamne. Apoi şi-a găsit de lucru la o firmă străină, cu un salariu de manager. Şi odată cu asta nimeni în jurul său n-a mai meritat apelativul dumneavoastră. Omul se ajunsese. Dar adevărata prosperitate probabil că abia urmează. Mai durează până se va aşeza într-un jilţ poleit cu aur şi se va uita la ceilalţi ca la nişte gângănii, precum Gigi Becali.

Tutuiala ciocoiască nu-i legată însă strict de avuţie. O practicau şi nomenclaturiştii regimului comunist. Şi, cu siguranţă, ai oricărui regim dictatorial. Ca şi grupurile mafiote de pretutindeni.
Întâmplarea a făcut să-l cunosc pe Ion Iliescu în calitate de director al Editurii Tehnice, prin ’85, unde am publicat, la finalul „cunoştinţei” noastre, o carte de ştiinţă, chiar în vara lui ’89. A început, fireşte, prin a mi se adresa cu dumneavoastră, apoi, foarte rapid a dat-o pe mata, sfârşind prin a mă tutui. Deşi nu-i mai în vârstă decât mine cu mai mult de opt ani; sau pe-acolo.
Fenomenul nu era nou pentru mine. Printre altele, aveam s-o aud şi pe Ana Blandiana amuzându-se peste ceva vreme cu faptul că fusese tutuită de Silviu Brucan pe vremea când o curta să accepte să se alăture grupului nou-instalat la putere, pe la începuturi, imediat după decembrie ’89, când încă acel grup trăia cu senzaţia că l-ar avantaja să capete un plus de legitimitate prin cooptarea unor figuri proeminente/disidente din timpul vechiului regim. (În treacăt fie zis, ulterior n-au mai simţit această nevoie. Chiar deloc.) Statutul ei de poetă de prestigiu în România nu l-a împiedicat pe bătrânul tartor (fost) comunist să marcheze, prin particula magică tu, distanţa dintre cel slab (în sens simili-mafiot) şi adevăratul deţinător al Puterii.
Căci în ultimă instanţă, ceea ce contează în raportul de „subordonare” de la tutuitor la tutuit este puterea. Indiferent că i-o conferă banul sau poziţia în nomenclatură.

Tutuiala ierarhică
De prisos să mai adaug că tutuiala ierarhică se încadrează în aceeaşi categorie ce are drept sursă puterea. Reală sau iluzorie. Dar — important — acceptată de ambele „părţi”. Nu ştiu cum mai stau lucrurile în armata actuală (compatibilă cu NATO!), ca să mă limitez la un singur exemplu. Dar îmi amintesc perfect, cu prilejul concentrărilor (abuzive) de odinioară, cum se adresau ofiţerii unul altuia. Era de-ajuns o diferenţă de o singură stea pe epolet, şi colonelul i se adresa locotenent-colonelului cu tu, în timp ce acesta din urmă i se adresa celui dintâi cu dumneavoastră. Fără ca vreunuia să i se pară ceva nefiresc. Şi totuşi era al dracului de nefiresc!

Tutuiala mârlănească
Nu vorbim aici de tutuiala între persoane, îndeosebi tinere, de aceeaşi vârstă sau de vârste apropiate, între care tutuiala are perfectă legitimitate. Observaţi însă incidentele de prin mijloacele de transport în comun. Puteţi auzi destul de frecvent (indiferent de vârstă): Vreţi dumneavoastră să vă deplasaţi puţin mai înainte, mai este ceva loc acolo la mijloc… Du-te dumneata acolo dacă ţi se pare că-i loc, eu trebuie să cobor la prima staţie!… Dacă ai avea mata un pic de educaţie n-ai vorbi aşa!… Educaţie, auzi la el! Bine că ai tu educaţie!… Gradaţia către degradarea relaţiilor, la români, este incredibil de abruptă. Unii spun: temperament latin. Eu îi spun mârlănie.
Este limpede că, departe de universalul you din spaţiul anglo-saxon (deşi chiar şi acolo există nuanţe — perceptibile), tu-ul neaoş este, cu excepţiile de rigoare de la începutul paragrafului, vădit şi apăsat depreciativ. De aceea mi se pare că mârlănia, exprimată prin tutuială (dar şi prin nenumărate alte ingrediente) este la ea acasă pe aşa-zisele forumuri de pe Net. Iată o mostră:

theMask [fiindcă aşa se prezintă forumiştii în majoritatea zdrobitoare a cazurilor: A! dacă o dăm anonimă, atunci da, semnez şi eu!] îl apostrofează pe Dinu Patriciu: Hai sik tir Dinule, nu mai poţi tu de grija ţărişoarei tale dragi! De aia ai vândut Rompetrolul la ruşi (în spatele Kazmunai sunt ruşii, kazahii sunt nişte marionete). Tu n-ai decât grija ta şi a progeniturilor tale, Păturiciule!

Las la o parte miezul „dezbaterii” şi anume că este foarte puţin plauzibilă pretenţia lui Dinu Patriciu că îşi doreşte spargerea monopolului Romgaz „din dragoste de ţară”. Încerc doar să-mi imaginez în ce măsură i s-ar mai adresa „viteazul” theMask pe acelaşi ton lui D.P. dacă s-ar afla faţă în faţă. Fiindcă mi se pare de neacceptat ca bătaia pe burtă să se justifice doar prin anonimatul preopinenţilor şi prin distanţa dintre ei. Inclusiv fizică. Şi sunt pline forumurile de asemenea „viteji”. La fel stau lucrurile şi în relaţiile „interne” dintre forumişti. Orice încercare de a institui un dialog civilizat se ciocneşte invariabil (cu infime excepţii) de tutuiala mârlănească. Atâta vreme cât tu-ul autohton este, în mod indubitabil, în context, depreciativ, nu mă va convinge nimeni că pe Net el are altă coloratură. Şi nu mă va putea convinge nimeni că se comunică mai bine via tu, aşa cum par să sugereze unii, chiar şi atunci când nu sunt animaţi de intenţia de a-şi înjosi interlocutorul ci doar de a înlătura, să zicem, tradiţionalul tu seniorial.

Actualizare 15 feb. 2008, ora 19. Uitaţi-vă la Andrei Gheorghe (Realitatea TV) cum bate oraşele patriei în campania lor de eliminare a taxei auto de primă înmatriculare, priveşte cu o încruntare inchizitorială drept în „ochiul” camerei şi, cu o poză de tribun al poporului, se adresează publicului: Voi trebuie să vă obţineţi drepturile!
Voi nu este pluralul de politeţe. Ci dumneavoastră. Dar Andrei Gheorghe, în mitocănia sa iremediabilă, se preface că nu ştie asta. Probabil că aşa se câştigă audienţă la Realitatea TV.

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: