Monthly Archives: Octombrie 2008

Cristian Tudor Popescu şi Uniunea Scriitorilor

Aflu ieri la emisiunea lui Mihai Tatulici „Zece pentru România”, secţiunea dedicată romanului tranziţiei, că Cristian Tudor Popescu a devenit recent membru al Uniunii Scriitorilor. Ca să fiu sincer, nici n-am ştiut că nu era încă.Cristian Tudor Popescu
Adică pe acest Cavaler al îmbufnatei figuri, care de câţiva ani încoace îşi poartă de la un post de televiziune la altul acreala existenţială, să-l fi apucat subit nevoia de solidarizare cu confraţii de breaslă? Asta vrea el să ne facă să credem?
Întrebat, la telefon, despre motivele care l-au determinat să facă acest pas, Popescu răspunde: „Păi, am aflat că Uniunea Scriitorilor dă mâncare caldă şi suportă cheltuielile de înmormântare.”
Un truc ieftin de minimizare în ochii opiniei publice, prin autopersiflare simulată, a unui gest determinat tocmai de avantajele materiale oferite, mai nou (mai precis, de la 1 ianuarie 2007), membrilor săi, de Uniunea Scriitorilor. Fiindcă, să fim serioşi, nu-i vorba de mâncare caldă şi înmormântare gratuită ci de un avantaj mult mai gras pentru membrii pensionari ai Uniunii: indemnizaţia de nu mai puţin 50% din pensie. Iar domnul Popescu, deşi nu are încă vârsta de pensionare, se dovedeşte, în ciuda aparenţelor, a fi prevăzător.
Iată că justiţiarul (cum îi place să se considere), incoruptibilul, dezinteresatul, onestul C.T. Popescu, number one în topul jurnaliştilor şi al analiştilor politici din România, este în realitate ceea ce bănuiam de la bun început. Adică mult mai terre à terre decât emploi-ul său pentru uzul publicului.

Anunțuri

Câmpina, 1985. O grevă de care nu se ştie

În 1985, la Întreprinderea Mecanică Câmpina, producătoare de utilaj petrolier (actualmente „Sterom” S.A., deţinută de Cooper Cameron Corporation din SUA) se lucra în „acord global”. Muncitorii Secţiei Sculărie, în număr de circa 300, ştiau că planul fusese îndeplinit în proporţie de 60–70% şi, în consecinţă se aşteptau să primească salariul diminuat. Au aşteptat însă ziua plăţii, 10 noiembrie, ca să fie siguri. Adeverindu-se zvonul, în jurul orei 14, cei din schimbul întâi, în loc să se ducă la casierie să-şi ridice salariul (diminuat), profitând de uşile grele de fier care separau secţia lor de restul întreprinderii, s-au baricadat înăuntru şi au încetat lucrul, transmiţând conducerii că doresc salarii plătite integral şi, în plus, pâine (care în acea vreme, la Câmpina, era cartelată). Schimbul doi al secţiei, sosit la fabrică la scurtă vreme după aceea li s-a alăturat.
Bineînţeles, autorităţile au intrat în alertă maximă. A doua zi a fost convocată o şedinţă furtunoasă în cabinetul directorului, cu participarea, printre mulţi alţii desigur, a unui delegat din partea comitetului orăşenesc de partid şi a unui inspector de la bancă.
Scoasă din servietă ca din joben de către inspectorul de la bancă, s-a ivit o circulară ultrasecretă, cu menţiunea „A nu se face publică”, prin care realizarea planului de producţie era stabilită după aceiaşi indicatori — producţie fizică, export etc. — dar… la alte valori! Salariile muncitorilor au fost urgent recalculate în funcţie aceste noi plafoane şi s-a ajuns la concluzia că planul fusese realizat! Drept urmare, salariile au fost plătite integral!
Între timp, la porţile întreprinderii au fost aduse şi coşuri cu pâine.

Iubire de pământ

Identitate naţională
A plouat torenţial o zi întreagă.
A doua zi dimineaţă, Bătrânul iese în faţa porţii şi constată că o limbă întreagă de pământ a fost a fost luată de apa scursă vijelios de pe deal şi aşternută peste asfalt. Şi, pentru a evita împrăştierea pe toată strada a noroiului deja zvântat pe jumătate, intră în curte şi se întoarce cu o roabă şi o lopată. Începe să încarce în roabă pământul târât de apă peste asfalt.
Iese Vecina. Spune: „Ce faci aici?” „Uite, zice Bătrânul, curăţ asfaltul. Ieri ploaia a luat pământul din curte şi l-a adus în stradă.” Vecina spune: „Să te opreşti la gardul dumitale. Să nu iei şi pământul din faţa curţii mele.” „Da’ ce faci cu el?” întreabă Bătrânul. „Păi, îl duc înapoi în curte, de unde l-a luat ploaia.” Bătrânul se minunează. Spune: „Păi dacă îţi trebuie, uite, ţi-l dau şi pe-al meu.” „Nu, nu, zice Vecina. Pe-al dumitale n-ai decât să ţi-l iei singur. Da’ să nu treci în dreptul curţii mele.”

Ficţiune? Nu, strict autentic.
Identitate naţională.

%d blogeri au apreciat asta: