Monthly Archives: noiembrie 2008

Solidaritate infracţională

Trecând printr-o mică localitate dâmboviţeană, o dubiţă ne-a depăşit în trombă, încălcând cu aplomb viteza limită legală şi tăind cu nepăsare banda continuă de pe mijlocul şoselei. Două secunde mai târziu, o maşină venind din sensul contrar i-a semnalizat cu farurile — semnalul bine cunoscut: ai grijă, poliţia! Şoferul dubiţei s-a „cuminţit” instantaneu şi, după mai puţin de un minut a trecut senin şi spăsit prin dreptul unui echipaj de poliţie care, bineînţeles, n-a avut niciun motiv să-l oprească. După care, odată pericolul trecut, a accelerat în forţă şi dus a fost. Avea astfel „mandat” să-şi facă de cap în continuare batjocorind regulile de circulaţie şi putea să conteze pe „prieteni”: întotdeauna se vor găsi alţii care să-l atenţioneze că undeva în apropiere, la marginea drumului, poliţia stă „la pândă”. Toţi potenţialii contravenienţi — sau infractori — se bucură, este bine cunoscut, oricând şi pe oricare dintre şoselele României, de solidaritatea „confraţilor” participanţi la trafic.
Cunoscut pentru lipsa lui de solidaritate şi de simţ civic, vieţuind într-o ţară brăzdată de milioane de garduri despărţitoare, iată că tot românul se solidarizează totuşi întru contravenţionalitate rutieră, cauţionând virtualele victime ale dispreţului de semen şi neobrăzării motorizate. De ce? Oare pentru că în fiecare „semnalizator” plin de bunăvoinţă somnolează un posibil viitor contravenient, sau infractor?

Îmi amintesc de o altă mică întâmplare, în regimul trecut de astă dată. Un autobuz a oprit în staţie la Casa Scânteii, unde aştepta o mulţime de oameni. Printre alţii, am văzut coborând un tânăr grăbit şi, imediat în urma lui, o femeie agitată, tânără şi ea, cu înfăţişare de intelectuală, care, gesticulând şi arătând spre tânărul dinaintea ei, a dat fuga la un miliţian aflat întâmplător în staţie. N-am auzit care era obiectul reclamaţiei. Şi nimeni din jur n-a auzit. Dar toată suflarea din staţia de autobuz s-a grăbit să-l acopere pe tânărul reclamat. „Fugi! l-au îndemnat. Fugi! Fugi!” Şi tânărul n-a mai stat să piardă o clipă. A luat-o la goană, cu toată sprinteneala tinereţii sale, a tăiat-o peste peluza din faţa uriaşei clădiri şi s-a făcut nevăzut pe după colţul corpului lateral. Nici miliţianul n-a stat pe gânduri. Era şi el tânăr şi a rupt-o la fugă în urmărirea prezumtivului infractor. Avea însă handicapul uniformei, al cizmelor şi al celor poate zece ani în plus faţă de fugar. E foarte puţin probabil să-l fi prins în cele din urmă.
Sigur, el era reprezentantul nu al unei autorităţi publice, ci al statului. Şi anume al unui stat poliţienesc, comunist. Miliţia era pe vremea aceea doar în mică măsură un organ de protecţie a cetăţeanului ci, preponderent, un organ de represiune. Desolidarizarea populaţiei de miliţie era, în acele condiţii, de înţeles. Tânărul de care vorbeam poate că, înainte de a coborî în staţia de la Casa Scânteii, înjurase regimul. Caz în care acoperirea lui spontană de către mulţimea din staţie ar fi fost îndreptăţită. Dar la fel de probabil, dacă nu chiar mai probabil, este să o fi insultat pe reclamantă. Sau să o fi buzunărit. Nimeni din staţie n-a fost însă interesat să afle. Solidarizarea cu tânărul fugar a fost instantanee şi totală.
Aş îndrăzni să afirm că întâmplarea de mai sus s-ar putea oricând repeta în România democratică din zilele noastre. Căci între populaţie şi autoritate, în România, indiferent de regim, hiatusul este vizibil şi persistent. Iar rădăcinile acestei atitudini sunt istorice. Autoritatea a fost, la noi, dintotdeauna, discreţionară, abuzivă şi arogantă. Şi coruptă.
Aşa că ostilitatea populaţiei faţă de autoritate nu este deloc surprinzătoare. Pe de altă parte însă, recurgând la parafrază, aş zice că avem administratorii pe care, prin atitudinea noastră ambiguă, indolentă şi duplicitară, îi merităm. Autoritatea reproduce, amplificându-le prin avantajul poziţiei, propriile noastre metehne. Ne aflăm astfel în plin cerc vicios, din care nu ştiu cum şi când vom ieşi.

Completare din 10 august 2016. Ce ilustrare mai bună pentru mentalitatea descrisă mai sus, decât această întâmplare surprinsă în centrul Capitalei?

…pe care polițistul Godină, pe bună dreptate, o comentează astfel:

E ingrijorator ce se intampla in aceste imagini. E ingrijorator ca din gloata de gura-casca adunati ca la urs, nu am auzit macar unul care, punandu-si putin neuronii la munca, sa gandeasca obiectiv, sa ia partea politistilor si sa realizeze ca acolo, o persoana incalcase legea. Si cand spun ca incalcase legea, nu ma refer doar la faptul ca traversase pe rosu, ci la refuzul acesteia de a prezenta un act de identitate sau de a furniza verbal date pentru stabilirea identitatii. Pentru asta a fost condusa la sediu, iar pentru ca s-a impotrivit a fost incatusata, nu pentru ca a traversat aiurea. Pentru traversare ar fi primit cel mult o amenda de 125 de lei sau poate chiar un avertisment si acest intreg circ nu ar fi mai avut loc.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: