Monthly Archives: Februarie 2009

La ce foloseşte Poliţia Comunitară? (V)

Am trimis Poliţiei Comunitare a sectorului 4, Bucureşti, unde locuiesc, întrebările de mai jos. Sunt în aşteptarea răspunsului.

Între timp puteţi afla câte ceva, din Cotidianul, despre eficienţa Poliţiei Comunitare Bucureşti făcând click aici

Către Poliţia Comunitară a Sectorului 4 Bucureşti

Subsemnatul (…), domiciliat în Bucureşti, str. (…), vă solicit ca, în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, să îmi comunicaţi, în scris:

— Câte autoturisme se află în dotarea Poliţiei Comunitare a Sectorului 4 Bucureşti, pe secţii de poliţie;

— Care este numărul mediu de kilometri parcurşi pe lună/an (las la aprecierea dv.), pe autoturism, pe secţii de poliţie;

— Dacă şi cum/unde anume se înregistrează distanţele parcurse (pe cursă, pe un interval de timp) de fiecare autoturism din dotarea instituţiei; şi, dacă se înregistrează, pe ce bază se realizează acest lucru — pe bază de declaraţii ale agenţilor, de pe indicatorul de kilometraj, printr-un alt sistem (care anume?);

— Care sunt misiunile cele mai frecvente pentru care sunt folosite aceste autoturisme (patrulare, intervenţie etc.).

Am trimis aceste întrebări deoarece curtea secţiei 3 (str. Izvorul Mureşului) a Poliţiei Comunitare a sectorului 4 este o mare de autoturisme încremenite.

Nu căutaţi site-ul Poliţiei Comunitare a sectorului 4 pe Internet pentru că, de zile bune, stă încremenită această imagine. Probabil că se aşteaptă să fie făcute angajări de designer-i de site.

site-pol-comunit-sect-41

Actualizare din 3 martie 2009

Iată şi răspunsul Poliţiei Comunitare a Sectorului 4 Bucureşti, primit la data de 2 martie a.c.

Urmare a solicitării dumneavoastră înregistrată la Poliţia Comunitară Sector 4 cu nr. 664/11.02.2009, vă comunicăm faptul că instituţia noastră respectă accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public, dar informaţiile solicitate de dumneavoastră nu intră în categoria informaţiilor de interes public, nefiind prevăzute de art. 5 din Legea nr. 544/2001.
Director general,
Ion Ilie

Să vedem ce prevede art. 5 din Legea 544/2001:

Art. 5.
(1) Fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia să comunice din oficiu următoarele informaţii de interes public:
a) actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice;
b) structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare, programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei publice;
c) numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a instituţiei publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice;
d) coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa paginii de Internet;
e) sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil;
f) programele şi strategiile proprii;
g) lista cuprinzând documentele de interes public;
h) lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate, potrivit legii;
i) modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice în situaţia în care persoana se consideră vătămată în privinţa dreptului de acces la informaţiile de interes public solicitate.
(2) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să publice şi să actualizeze anual un buletin informativ care va cuprinde informaţiile prevăzute la alin. (1).
(3) Autorităţile publice sunt obligate să dea din oficiu publicităţii un raport periodic de activitate, cel puţin anual, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a.
(4) Accesul la informaţiile prevăzute la alin. (1) se realizează prin:
a) afişare la sediul autorităţii sau al instituţiei publice ori prin publicare în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă, în publicaţii proprii, precum şi în pagina de Internet proprie [situaţia paginii de internet a Poliţiei Comunitare a Sectorului 4 Bucureşti este la data de 3 martie aceeaşi la fel ca şi cea mai sus amintită, adică la 19 feb.];
b) consultarea lor la sediul autorităţii sau al instituţiei publice, în spaţii special destinate acestui scop.

Cred că am dreptul să ştiu, în calitate de cetăţean plătitor de taxe, dacă o instituţie publică, respectiv Poliţia Comunitară, foloseşte banul public în folosul cetăţeanului şi, mai exact, să ştiu cu câtă eficacitate o face. Sunt cu atât mai îndreptăţit să fiu informat cu privire la numărul de autoturisme aflate în dotarea Poliţiei Comunitare şi a felului cum acestea sunt folosite întrucât la orice oră din zi şi din noapte, în curtea Poliţiei Comunitare a Sectorului 4, Secţia 3, de pe str. Izvorul Mureşului nr. 4 (dau doar un exemplu; nu cunosc situaţia celorlalte secţii, dar, foarte probabil, este asemănătoare), poate fi văzută — repet — o mare de autoturisme — practic neclintite din loc zi şi noapte; deci am toate motivele să cred că dotarea Poliţiei este mult supradimensionată şi că deci banul public este risipit fără folos. (Să mai adăugăm faptul că la multe din solicitările adresate Poliţiei Comunitare, răspunsul stereotip este: „Ceea ce ne solicitaţi depăşeşte atribuţiile instituţiei noastre (deşi conform legii nu le depăşeşte), aşa că vă sfătuim să vă adresaţi Poliţiei Sectorului… oraşului…” etc.

Există şi principiul care face parte din filozofia dreptului (inclusiv a celui din România): tot ce nu este interzis prin lege, este permis.

Să vedem aşadar ce prevede Legea 544/2001 cu privire la informaţiile clasificare şi care sunt, deci, exceptate de la liberul acces al cetăţenilor la informaţiile de interes public. Iată ce prevede art. 12:

Art. 12.
(1) Se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor, prevăzut la art. 1, următoarele informaţii:
a) informaţiile din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informaţiilor clasificate, potrivit legii;
b) informaţiile privind deliberările autorităţilor, precum şi cele care privesc interesele economice şi politice ale României, dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii;
c) informaţiile privind activităţile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere principiului concurenţei loiale, potrivit legii;
d) informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii;
e) informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun in pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare;
f) informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate in proces;
g) informaţiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecţie a tinerilor.
(2) Răspunderea pentru aplicarea măsurilor de protejare a informaţiilor aparţinând categoriilor prevăzute la alin. (1) revine persoanelor şi autorităţilor publice care deţin astfel de informaţii, precum şi instituţiilor publice abilitate prin lege să asigure securitatea informaţiilor.

După cum se vede cu claritate, informaţiile pe care le-am cerut de la Poliţia Comunitară a Sectorului 4 Bucureşti nu se încadrează în niciuna din interdicţiile enumerate de lege.

Concluziile pot fi trei: 1/ Secretomania de timp comunist persistă; 2/ comoditatea, sfânta comoditate a funcţionarului public funcţionează din plin; 3/ Dispreţul faţă de cetăţean, reminiscenţă şi acesta a regimului comunist — de n-o fi cumva cu rădăcini mai adânci — persistă de asemenea.

Rămâne să vedem dacă primarul Piedone este de acord cu răspunsul pe care l-am primit de la Poliţia Comunitară a Sectorului 4.

Reclame

Pornind de la un basm: „Fata babei şi fata moşneagului”

Nu-mi amintesc impresia pe care mi-a făcut-o basmul „Fata babei şi fata moşneagului” la prima lectură. Probabil, la fel ca toţi ceilalţi copii, am fost impresionat de generozitatea fetei moşneagului, de cuminţenia ei şi am jubilat la triumful ei asupra fetei rele şi urâte a babei. La următoarele lecturi însă, o stranie suspiciune s-a născut în mine.

Ce se întâmplă de fapt în basm?… Alungată de acasă de însuşi tatăl ei (oribil gest, pe care l-am condamnat încă de copil, neputându-mă obişnui cu gândul că un bărbat îşi poate neglija, ba chiar ostraciza copilul de hatârul unei femei străine), la îndemnul babei, nevasta lui de-a doua, care nu suporta în preajma ei concurenţă — la însuşiri la care ea era deficitară —, fata moşneagului, deşi „frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă”, este nevoită să ia drumul pribegiei. În peregrinările ei fără nicio ţintă, întâlneşte „o căţeluşă, bolnavă ca vai de capul ei şi slabă de-i numărai coastele”, care îi cere ajutorul promiţându-i în schimb o recompensă. Cândva. Fata moşneagului o spală şi o îngrijeşte. În cale îi iese apoi un superb păr înflorit, dar plin de omizi, pe care, la rugămintea acestuia, fata moşneagului îl curăţă de omizi şi de uscături. După care întâlneşte o fântână mâlită şi părăsită. Fata „râneşte fântâna şi-o grijeşte foarte bine”, urmând să primească de asemenea, cândva în viitor, o recompensă. Paşii o poartă apoi în preajma „unui cuptor nelipit şi mai-mai să se risipească”, pe care îl repune în stare de funcţionare. În final ajunge la Sfânta Duminică, o bătrână tare cumsecade, care acceptă să-i dea „sălăşluire”, cerându-i doar să vadă de gospodărie şi să-i „laie copilaşii”. Copilaşi care se dovedesc a fi „o mulţime de balauri şi de tot soiul de jivine mici şi mari”, de care însă fata nu se sperie ci, „tare în credinţă şi cu nădejdea la Dumnezeu, le ia pe câte una şi le lă şi le îngrijeşte cât nu se poate mai bine”. Iar Sfânta Duminică, recunoscătoare, o trimite în pod să-şi aleagă, drept simbrie, una din lăzile ce se află acolo. Lăzile sunt foarte diferite între ele, unele mari şi arătoase, altele mici şi prăpădite. Fata, nefiind lacomă, „ş-alege pe cea mai veche şi mai urâtă dintre toate”. (Alegere la care, în treacăt fie zis, Sfânta Duminică se uită cam chiorâş; de unde se poate deduce că 1) conta pe alegerea unei lăzi mai arătoase; 2) nu făcea darul chiar din tot sufletul — v. mai jos.)

După care, părăsind-o pe Sfânta Duminică, o porneşte pe calea întoarcerii la casa părintească. Bineînţeles, pe drum nu întârzie să se arate şi recompensele: cuptorul dres de fată îi oferă „plăcinte crescute şi rumenite” (cu toate că nu reiese de nicăieri că plăcintele erau pentru ea); fântâna îi oferă „apă limpede cum îi lacrima, dulce şi rece cum îi gheaţa”, plus un bonus de „două pahare de argint”, pe care le ia cu sine (deşi nu reiese foarte clar că îi erau destinate); părul îi iese în cale cu „pere galbene ca ceara de coapte ce erau, şi dulci ca mierea”; şi, în final, căţeluşa o întâmpină purtând la gât „o salbă de galbeni pe care i-o fetei [un fel de a spune; de fapt, fata este cea care consideră că i se cuvine şi o ia], ca mulţumită pentru că a căutat-o la boală”… Ajunsă acasă, fata moşneagului îi oferă tatălui ei (ca recompensă că a alungat-o de acasă!) cele două pahare de argint şi salba de galbeni; după care deschid împreună lada primită de la Sfânta Duminică şi au surpriza uriaşă să vadă ieşind din ea „nenumărate herghelii de cai, cirezi de vite şi turme de oi”. Ceea ce, cum era şi firesc, stârneşte invidia mamei vitrege, care se grăbeşte s-o trimită la rându-i pe fata ei cea slută şi leneşă să refacă traseul fetei harnice şi frumoase, doar-doar s-o pricopsi şi ea. Inutil să mai spunem că fata babei, îngâmfată şi plină de dispreţ, procedează exact invers decât fata moşneagului şi are parte de deznodământul cel mai rău cu putinţă.

Cu deosebire sub regimul comunism, ori de câte ori am recitit basmul, m-a urmărit senzaţia dezagreabilă că, departe de a fi dezinteresată în toate faptele ei bune, fata moşneagului are un ţel precis (şi deloc onorant), acela de a obţine recompense. Dar mai ales am privit cu mult scepticism atenţia pe care fata o acordă lighioanelor din ograda Sfintei Duminici. Acest devotament al fetei faţă de nişte făpturi dezgustătoare mi s-a părut suspect şi l-am asemuit involuntar serviciilor pe care colaboraţioniştii le ofereau regimului comunist, ca mărturie a ataşamentului lor, în schimbul unor favoruri aşteptate (şi în cele mai multe cazuri şi primite). Deşi, în treacăt fie zis, n-am fost niciodată foarte convins că faptele lor reprobabile de colaboraţionism le tulbură până într-atât conştiinţa încât să le perceapă drept sacrificii.

Astăzi problema colaboraţionismului nu se mai pune; sau, în orice caz, nu se mai pune în acei termeni din trecut. Mă nedumereşte însă în continuare cultivarea, fie şi involuntară, a binelui făcut în vederea unei recompense. Nu îmi este greu să admit că personajul „Fata Moşneagului” poate fi inocent în tot ceea ce întreprinde. Dar structura basmului în ansamblu mi se pare de natură să încurajeze un comportament meschin: fac bine dar (mă) aştept să fiu recompensat. Nu vreau să fac nicio paralelă cu creştinismul, căci şi acolo practica este aceeaşi: după faptă, şi răsplată; dacă nu în timpul vieţii, atunci cu siguranţă în viaţa de dincolo de moarte.

Natura umană nu-i altruistă, fără doar şi poate. Dar cred că omul nu se va abate din calea autodistrugerii, pe care pare să şi-o fi ales, decât în momentul când va începe să cultive gestul generos ca o valoare în sine. Începând încă de la basmele care îi călăuzesc primii paşi în viaţă.

La ce foloseşte Poliţia Comunitară? (IV)

Când primarul şi directorul Poliţiei Comunitare sunt amici. Caz particular: primarul Horia Tiseanu, amic cu directorul Alexandru Lefter, Câmpina

După toate cele prezentate mai sus, am socotit că este momentul să mă plâng primarului Horia Tiseanu de prestaţia jalnică a dlui Alexandru Lefter. Drept consecinţă, i-am trimis scrisoarea de mai jos.

Domnule Primar,

Subsemnatul (…), domiciliat în Bucureşti (…) proprietar al unei reşedinţe în municipiul Câmpina (…)

Cunoscând că, în conformitate cu art. 4 (1) din Legea 371/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare, aceasta se subordonează primarului localităţii

Cunoscând de asemenea că Poliţia Comunitară are obligaţia, conform art. 7, alin. h, să „intervină, împreună cu organele abilitate, la solicitarea cetăţenilor, pentru aplanarea stărilor conflictuale, (…) rezolvarea unor cazuri sociale, stabilirea situaţiilor de fapt sesizate şi rezolvarea acestora”

Vă aduc la cunoştinţă că sunt total nemulţumit de modul cum Poliţia Comunitară a municipiului Câmpina a „soluţionat” reclamaţiile mele repetate privind tulburarea liniştii la reşedinţa mea din Câmpina (…), de către numitul P.C., vecin. Nu intru în detalii, conştient fiind că nu Primăria are obligaţia să „aplaneze stările conflictuale” dintre cetăţeni.
Vreau doar să menţionez că am făcut reclamaţii scrise la sediul Poliţiei Comunitare în datele de (…) şi (…), şi asta pe lângă alte câteva solicitări de intervenţie la faţa locului.

Vă anexez o copie după răspunsul înmânat personal (cu întârziere de câteva luni, la jumătatea anului 2008; scrisoarea fiind datată 28.12.2007, cu nr. de înregistrare (…), chipurile expediată prin poştă la Bucureşti la începutul anului 2008).

Vă rog să observaţi formularea de la primul alineat: „Există unele diferende între familiile Tumanian şi C.P. legate de utilizarea civilizată a spaţiilor…” etc.

Cu alte cuvinte, nu eu sunt cel ce suportă, împreună cu soţia, şi chiar cu unii dintre invitaţii noştri, de mai bine de 1 an şi jumătate, în fiecare weekend, manifestările de grosolănie lipsită de orice limită ale numitului P.C., aflat, sau nu, în stare de ebrietate, posibil bolnav psihic (strigăte prin peretele comun al celor două locuinţe, lovituri în pereţi, uşi trântite ostentativ, injurii dintre cele mai grosolane, manifestări de xenofobie, gesturi obscene, sunet TV la un volum cu totul excesiv la ore de linişte obligatorie etc.), ci, după părerea dlui director Alexandru Lefter, inconvenientele provocate celor „două familii” ar fi reciproce! Adică doar „unele diferende”!

Vă rog de asemenea să observaţi formularea din al doilea paragraf din scrisoare, un monument de eschivare, superficialitate, neadevăr şi lipsă de logică: „Toate persoanele audiate, în principiu au prezentat obiectiv o «stare de normalitate» aparentă în relaţiile Tumanian–C.”

Fals, deoarece am informaţii certe că cel puţin unul dintre martorii audiaţi a prezentat situaţia reală, aşa cum am sintetizat-o mai sus.

„Au prezentat obiectiv”? Cum poate un martor să prezinte altceva decât propria sa părere?

Lipsă de logică: „au prezentat (…) o stare de normalitate” (!) Este evident că un martor poate, eventual, să afirme că nu are cunoştinţă de vreo stare conflictuală. Dar să afirme că există o stare de normalitate? Asta ar însemna, ce? Că respectivul martor este de faţă, moment cu moment, zi şi noapte, la „contactele” dintre cele două părţi?

Încă o dată lipsă de consistenţă: Deşi dl Lefter prezintă situaţia ca fiind de „normalitate”, totuşi în alin. trei al scrisorii vorbeşte de „aspecte mai vechi” şi recomandă părţilor „să găsească soluţii amiabile de rezolvare”!

Toate cele prezentate indică indubitabil faptul că Poliţia Comunitară a municipiului Câmpina, mai exact dl Alexandru Lefter: 1) Nu se achită de obligaţiile prevăzute de lege; 2) inventează, din comoditate, inexistenţa unei situaţii de natură să suscite intervenţia Poliţiei Comunitare; 3) falsifică realitatea (depoziţia cel puţin a unui martor sau declaraţia agentului trimis să audieze martorii) pentru a se eschiva astfel de la exercitarea obligaţiilor legale.

Vreau să vă informez de asemenea că, ajungând la concluzia că Poliţia Comunitară este incapabilă să-mi rezolve problema, m-am adresat ulterior, de câteva ori, Poliţiei Municipiului Câmpina, care i-a aplicat până în prezent numitului P.C. două sancţiuni contravenţionale conform Legii 61/1991, situaţia îndreptându-se către un proces penal în baza articolului 320 Cod penal, pentru infracţiunea de tulburare repetată a folosinţei locuinţei.

Şi asta, în timp ce dl Alexandru Lefter nu vede nicio stare conflictuală între cele două „părţi”! Eu, ca reclamant, sunt într-o stare conflictuală (resimţită din plin) cu persoana reclamată, persoana reclamată — culmea! — recunoaşte la rândul ei că se află într-o stare conflictuală cu mine (deşi invocând motive diferite), numai dl Alexandru Lefter nu găseşte nimic de rezolvat!

În concluzie, repet, nu mai solicit (şi, cu actuala conducere, nu voi mai solicita vreodată) sprijinul Poliţiei Comunitare Câmpina. Poate că aceasta are, într-adevăr, posibilităţi limitate de intervenţie. Poate că Legea 371/2004 are unele carenţe în prevederile ei. Modul cum am fost tratat însă nu ţine de eventualele carenţe ale legii ci de seriozitatea şi de solicitudinea agenţilor Poliţiei Comunitare într-un stat de drept, şi mai ales de persoana numită în fruntea acesteia. Vreau deci, Domnule Primar, să fiţi la curent cu funcţionarea defectuoasă, superficială, cel puţin sub aspectele semnalate, a unei instituţii care se află în subordinea dumneavoastră directă. Şi, eventual, să dispuneţi luarea măsurilor ce se impun.

20 aug. 2008

Domnului Horia Tiseanu, Primarul Municipiului Câmpina

Răspunsul dlui Horia Tiseanu a fost următorul.

„Urmare petiţiei dvs. înregistrată la noi sub nr. (…), în care reclamaţi activitatea Poliţiei Comunitare a municipiului Câmpina, vă comunicăm următoarele:
— aspectele semnalate de dvs. au fost verificate la sediul Poliţiei Comunitare, iar din analiza înscrisurilor produse în instrumentarea reclamaţiilor dvs. înregistrate în această structură, după audierea agenţilor care s-au deplasat la sediul reşedinţei dvs. (sic!) şi a conducerii Poliţiei Comunitare a rezultat, că agenţii din cadrul Poliţiei Comunitare au răspuns prompt solicitărilor dvs. şi au instrumentat (în cadrul competenţelor ce le sunt stabilite prin lege) în mod corect faptele reclamate de dvs.
— în conformitate cu prevederile Legii 371/2004, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare, aceste structuri nu au competenţe în instrumentarea cazurilor similare celor prezentate de dvs. şi în consecinţă nu poate constata şi stabili sancţiuni.
Având în vedere cele de mai sus, vă îndrumăm, ca în situaţia în care neînţelegerile dintre dvs. şi vecinul dvs. vor persista, să vă adresaţi în continuare Poliţiei municipiului Câmpina, structură obligată de lege să instrumenteze faptele care prezintă elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Primar
Ing. Tiseanu Horia Laurenţiu

Secretar,
jr. Moldoveanu Paul

Şef serviciu
Cj. Anton Iulian

Întocmit,
Cj. Neagu Doina”

Objection, dle primar! Până la constatarea infracţiunilor, Poliţia Comunitară poate (şi are obligaţia) să intervină, la solicitare, pentru aplanarea stărilor conflictuale (v. încă o dată, art. 7, alin. h din Legea 371/2004); nu scrie nicăieri că părţile aflate în conflict au o vinovăţie egală; prin urmare Pol. Comunit. are obligaţia să intervină şi atunci când vinovăţia conflictului o poartă o singură parte.

Objection, dle primar! Poliţia Comunitară nu numai că n-a intervenit prompt, dar n-a intervenit decât la prima mea solicitare, iar la toate celelalte solicitări nu şi-a ridicat nici măcar fundul de pe scaun.

Objection, dle primar! Poliţia Comunitară poate stabili sancţiuni (v. încă o dată, art. 14, alin d); trimiteţi-i la reciclare pe funcţionarii cu studii juridice din subordinea dvs.

Şi apoi, unde aţi verificat dv. reclamaţia pe care v-am trimis-o? S-a plâns Oaia, iar dvs. aţi verificat la sediul Lupului.

Drept urmare, i-am trimis o a doua scrisoare dlui Tiseanu, în care mă arătam nemulţumit de modul său de soluţionare a reclamaţiei. Această a doua scrisoare a rămas fără răspuns.

Întrebare firească: este dl primar ing. Tiseanu Horia Laurenţiu amic cu dl director al Poluţiei Comunitare jr. Alexandru Lefter?

Într-un articolaş de scandal apărut în săptămânalul Oglinda din Câmpina, sub semnătura lui Alexandru Neculai (9 feb. 2009) — pe care eu, în naivitatea mea, l-am văzut, după toate detaliile pe care le-am dat la redacţie, un articol serios de analiză a prestaţiei Poliţiei Comunitare şi a relaţiei Primărie–Poliţia Comunitară, respectiv relaţia Tiseanu–Lefter (dar, de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere) —, Alexandru Lefter declară senin că nu-şi reproşează nimic şi că „conflictul se poate prelungi la infinit numai din cauza d-lui Tumanian”.

Ceea ce mă face să cred că România încă nu-i un stat de drept. Şi totodată că ora descentralizării totale a administraţiei publie încă n-a sunat. Căci în oraşele şi mai ales în orăşelele noastre predomină relaţiile de amiciţie (citeşte cumetrie). Ferească Dumnezeu ca şi poliţia (adevărată), sau judecătoria, parchetul din Câmpina — toate acestea să-i fie subordonate primarului Tiseanu sau cine o mai veni după el!

Şi fiindcă tot m-am întrebat la ce foloseşte Poliţia Comunitară… Tot la Câmpina, am sesizat într-o seară, pe la ora 23, Poliţia Comunitară privind o petrecere în apropiere, cu boxe mari şi cu răcnete ca-n junglă. Probabil o nuntă. După vreo o oră, bairamul continua nestingherit. La o a doua întrebare din partea mea mi s-a răspuns: Am fost la faţa locului şi ne-au promis că nu mai durează decât o jumătate de oră; cu menţiunea: Hai că sunteţi exagerat!

La ce foloseşte Poliţia Comunitară? (III)

Poliţia „adevărată” vs. Poliţia Comunitară

În clipa când mi-am dat seama că Poliţia Comunitară nu-i în stare să mă protejeze, m-am adresat Poliţiei Municipiului Câmpina. Agenţii acesteia au intervenit de câteva ori, i-au aplicat numitului P.C., până acum, două amenzi contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Adică exact ceea dl Lefter a refuzat timp de aproape un an să constate. Mai mult decât atât, în urma repetării încălcării „normelor de convieţuire socială” din partea numitului P.C., Poliţia Câmpina (cea adevărată) m-a înştiinţat printr-o notă că „lucrarea a fost înaintată Biroului de Investigaţii Criminale”, urmând ca de acolo dosarul să fie trimis la Parchet sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare a folosinţei locuinţei (art. 320 Cod penal). O serie de audieri preliminare au avut deja loc. Numai dl Lefter vede linişte şi pace!

La ce foloseşte Poliţia Comunitară? (II)

„Studiu” de caz: Poliţia Comunitară a municipiului Câmpina

În primăvara lui 2006 mi-am cumpărat o căsuţă de vacanţă la Câmpina, în cartierul Muscel, în zona de nord a oraşului, unde mulţi alţi bucureşteni (şi, cine ştie, poate şi din alte oraşe) cu mult mai multă dare de mână şi-au cumpărat — dar mai ales şi-au construit — vile de vacanţă, una mai frumoasă decât alta, astfel că acea parte a oraşului a început să semene cu o staţiune balneară. Mie punga nu mi-a permis mai mult decât să cumpăr două camere dintr-o casă veche de prin anii ’60, având un perete comun cu un vecin, P.C. Ăsta a fost ghinionul meu. Locuinţa am cumpărat-o, fără să ştiu în ce mă bag, cu conflict cu tot. Un conflict deschis între numitul P.C. şi tatăl acestuia, astăzi decedat. Un conflict care a durat ani de zile, cu bruftuieli, înjurături reciproce, ţipete, bătăi, şicanări, tot tacâmul. P.C. nu i-a iertat niciodată tatălui său tratamentul brutal la care l-a supus în copilărie (spun vecinii) şi mai ales nu i-a iertat felul cum bătrânul a stabilit partea de moştenire care a revenit fiecăruia din cei trei fii ai săi. Ei bine, eu deţin acum în proprietate una din acele părţi generatoare de conflict. Şi, dându-mă pentru moment psihalanist, presupun că respectivul conflict s-a transferat asupra mea şi a familiei mele. Dacă ar fi fost vorba de o persoană normală, resentimentele vecinului P.C. ar fi rămas, probabil, într-o stare latentă. Dar omul nu-i normal. (Deşi, spun specialiştii, limita dintre anormal şi normal în cazul psihicului uman nu-i tocmai uşor de stabilit.) Anormal sau nu, cert este că de mai bine de doi ani, mulţumită acelui perete comun şi mulţumită, de asemenea, aleii de acces comune, mă confrunt cu o dezlănţuire de ură pe care acel P.C. (ostracizat de părintele său!) o revarsă asupra mea, asupra familiei mele, până şi asupra oaspeţilor mei, cu o perseverenţă de insectă. În fiecare weekend pe care îl petrec la Câmpina, nu aud altceva, prin acel perete comun şi pe acea alee de acces comună, decât: jidani împuţiţi, jigodii, javre nenorocite, blestemaţi să fiţi — plus bubuituri, trântituri de uşi care zguduie toată casa… Cică mi-am cumpărat casa pentru recreare! Soţia mea şi cu mine stăm în linişte în casă, cu televizorul dat la limita audibilului, vorbind între noi cu voce scăzută, doar-doar nu l-om stârni pe furiosul vecin. Dar degeaba — bubuiturile, înjurăturile, zgomotele, insultele continuă oră de oră şi se fac auzite prin peretele comun. Fără nicio o provocare, fără nicio reacţie din partea noastră.

În naivitatea mea — şi pentru că poliţie comunitară, cum spuneam, sună bine — am apelat la această instituţie timp de aproape un an pentru calmarea individului turbulent, luând de bune atribuţiile stabilite de lege pentru poliţia comunitară. Exact serviciile de care aveam nevoie. Ia uite, cică: poliţia comunitară „intervine (…) la solicitarea cetăţenilor, pentru aplanarea stărilor conflictuale” (art. 7, alin h). Ba chiar, la cap. 5, „Drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici din Poliţia Comunitară”, se prevede că „funcţionarul public din Poliţia Comunitară” are obligaţia „să constate contravenţiile şi să aplice, în condiţiile legii, sancţiunile pentru contravenţiile privind ordinea şi liniştea publică” (art. 14, alin d).

Prima reacţie a Poliţiei Comunitare Câmpina la solicitarea mea a fost încurajatoare: trei funcţionari s-au deplasat acasă la noi şi au reuşit, cu duhul blândeţii, să-l potolească pe P.C., pentru moment, după una din primele lui izbucniri isterice. Dar această primă intervenţie a fost şi ultima: Poliţia Comunitară era încă la început.

După aceea „băieţii” au început să se plictisească de joaca de-a asigurarea liniştii şi ordinii. Televizorul foarte tare? Unde se aude? În casă la dv.? Păi nuuu, că acolo nu-i spaţiu public. Dacă ar fi pe stradă, atunci da, am interveni. Cu alte cuvinte, la dispeceratul Poliţiei Comunitare am fost întâmpinat cu refuz de a se interveni. Iar individul P.C. a continuat nestingherit să-şi desfăşoare întregul repertoriu de mizerii.

De vreo două sau trei ori m-am dus la sediul Poliţiei Comunitare şi am depus reclamaţii scrise indicând şi persoane care ar putea să depună mărturie în cazul meu. Directorul Poliţiei Comunitare, Alexandru Lefter, l-a trimis, se pare, pe unul din funcţionarii săi să stea de vorbă cu aceşti martori. Şi în rest, nimic. Nicio altă intervenţie.

După mai bine de un an am primit, sub semnătura directorului A.L. următoarea scrisoare drept răspuns la întregul meu şir de reclamaţii.

„La sesizarea dumneavoastră înregistrată cu nr. …, urmare a verificărilor efectuate am constatat următoarele:
— Există unele diferende între familiile Tumanian şi C.P. legate de utilizarea civilizată a spaţiilor şi dependinţelor cu care vă învecinaţi, dar care nu pot fi probate ca aspecte de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi sancţionate ca atare.
— Toate persoanele audiate, în principiu au prezentat obiectiv o „stare de normalitate” aparentă în relaţiile Tumanian–C.
— Aspectele semnalate fiind mai vechi recomandăm părţilor să găsească soluţii amiabile de rezolvare, nu doar prin apel expres la intervenţia organelor de ordine.
Poliţia Comunitară vă stă în continuare la dispoziţie pentru rezolvarea aspectelor care-i sunt repartizate în competenţă potrivit legii.
Cu stimă,
DIRECTOR EXECUTIV,
Jr. Alexandru Lefter”

Închipuiţi-vă dumneavoastră, există „unele diferende”! Nu un agresor şi o parte vătămată, ci unele diferende… Apoi: „Toate persoanele audiate”… Ceea ce este un fals grosolan, deoarece am date certe că cel puţin una dintre persoanele audiate (două în total, că mai multe n-aveau de unde să fie) a depus mărturie confirmând întreaga suită de şicanări venite din partea numitului P.C. Apoi: „Au prezentat obiectiv o «stare de normalitate»…” Cum naiba poate o persoană să depună o mărturie obiectivă, şi nu propria ei părere? Şi încă: Cum poate o persoană să afirme că există o stare de normalitate între nişte terţe persoane? Dacă respectivul martor nu a observat (prin absurd) că există certuri între respectivele terţe persoane, poate cel mult să declare că nu a observat vreun conflict, nicidecum să constate — şi încă obiectiv! — că există o stare de normalitate. Adică s-a aflat oare martorul, pe care A.L. pretinde că l-a audiat, zi de zi, oră de oră, minut de minut în prezenţa noastră (cu noi în casă, pe aleea de acces ş.a.m.d.) încât să poată face declaraţia aiuritoare că relaţiile dintre Tumanian şi P.C. sunt normale?… Mai departe: Vasăzică, deşi persoanele audiate au observat o stare de normalitate, cu toate acestea dl A.L. ştie, că „aspectele semnalate sunt mai vechi”… Păi cum să mai înţelegi logica dlui Lefter?… Şi, ca o culme a cinismului, dl A.L. ne stă „în continuare la dispoziţie”.

Se pare că directorul Poliţiei Comunitare Câmpina nu are habar că instituţia pe care o conduce are la dispoziţie Legea Poliţiei Comunitare, care îl obligă (prin articolul 7, alin. h) să „intervină, la solicitarea cetăţenilor, pentru aplanarea stărilor conflictuale”. Şi nu are habar nici de faptul că legea îl îndrituieşte să aplice: „sancţiuni contravenţionale, conform legii, pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii şi liniştii publice” (art. 14, alin. f).

Şi încă un aspect. Aceeaşi scrisoare aberantă reprodusă mai sus, dl Lefter i-a trimis-o şi numitului P.C. Ei bine, cum credeţi că a folosit-o acesta? De fiecare dată când la faţa locului se prezentau (mai târziu) agenţi ai Poliţiei (adevărate), P.C. le flutura pe la nas „rezoluţia” Lefter în chip de permis de liberă proferare de injurii; că doar, el era nu agresor ci „parte [cu drepturi egale] la un diferend”; adică agresat, vezi bine, la rândul lui de către „jidanul împuţit, blestematul, jigodia, javra” (etc.) Tumanian. Spre cinstea lor însă (v. mai jos), agenţii Poliţiei (adevărate) nici n-au vrut nici măcar să-şi arunce privirea pe acel ausweis marca Lefter.

La ce foloseşte Poliţia Comunitară? (I)

Poliţia Comunitară… Sună bine. La fel ca şi Poliţia de proximitate. Deşi diferenţa este importantă. Cea de-a doua este un compartiment al poliţiei locale, subordonată Ministerului Administraţiei şi Internelor, în timp ce Poliţia Comunitară pentru ordine publică „se înfiinţează la nivelul municipiilor, oraşelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, ca serviciu public local, specializat (…) în scopul asigurării ordinii şi liniştii publice, cât şi pentru creşterea eficientei pazei obiectivelor şi a bunurilor de interes public şi privat.” (art. 1 din Legea Poliţiei Comunitare). Este deci o instituţie locală, un prim pas în realizarea visului societăţii civile — descentralizarea administraţiei publice. „Activitatea Poliţiei Comunitare se realizează în interesul persoanei, al comunităţii… (art. 2) Nu-i aşa că sună într-adevăr bine? Interesul persoanei… Interesul comunităţii… Ehei, cuvinte mari!

Dar de se să nu dăm textul integral al legii? Oricând poate să prindă bine.

Legea Poliţiei Comunitare

Patrimoniul Corpului gardienilor publici se preia, conform legii, de către consiliile judeţene, care au obligaţia de a-l repartiza, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autorităţilor administraţiei publice locale, pentru înfiinţarea Poliţiei Comunitare.

Lege nr. 371 din 20/09/2004, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 878 din 27/09/2004

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. — (1) În scopul asigurării ordinii şi liniştii publice, cât şi pentru creşterea eficientei pazei obiectivelor şi a bunurilor de interes public şi privat se înfiinţează, la nivelul municipiilor, oraşelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, Poliţia Comunitară pentru ordine publică, ca serviciu public local, specializat, denumită în continuare Poliţia Comunitară.
(2) Poliţia Comunitară se poate înfiinţa şi la nivelul comunelor.
(3) Poliţia Comunitară se constituie prin reorganizarea Corpului gardienilor publici pe unităţi administrativ-teritoriale.

Art. 2. — (1) Activitatea Poliţiei Comunitare se realizează în interesul persoanei, al comunităţii, al asigurării pazei şi protecţiei obiectivelor de interes public local şi privat, precum şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii.
(2) În îndeplinirea misiunilor care îi revin, Poliţia Comunitară cooperează cu Poliţia Română şi Jandarmeria Română, cu alte instituţii ale statului şi colaborează cu asociaţiile şi organizaţiile neguvernamentale, precum şi cu persoanele fizice şi juridice, în limitele legii.

Art. 3. — Activitatea Poliţiei Comunitare se desfăşoară pe baza Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a Poliţiei Comunitare, denumit în continuare Regulament, aprobat prin hotărâre a Guvernului.

CAPITOLUL II
Organizare şi funcţionare

Art. 4. — (1) Poliţia Comunitară se înfiinţează prin hotărâre a consiliilor locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor, după caz, şi se subordonează primarilor acestora.
(2) La nivelul municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor Poliţia Comunitară se organizează, după caz, ca serviciu public sau structură fără personalitate juridica — direcţie, serviciu, birou sau compartiment — în cadrul aparatului propriu de specialitate al consiliilor locale, în condiţiile legii.
(3) Nivelul de organizare, structura organizatorică şi categoriile de personal se stabilesc anual de consiliile locale, cu consultarea unităţilor teritoriale ale Poliţiei Române, în funcţie de bugetul alocat, numărul populaţiei, întinderea fiecărui municipiu, oraş, comună, respectiv sector al municipiului Bucureşti, şi de starea infracţională şi contravenţională înregistrată pe raza lor.

Art. 5. — (1) La nivelul fiecărui municipiu, oraş, comună, precum şi la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti se organizează şi funcţionează Comisia locală de ordine publică, denumită în continuare Comisia locală, organism cu rol consultativ.
(2) Comisia locală este constituită, după caz, din: primar, şeful poliţiei locale, reprezentantul unităţii de jandarmi competente teritorial, şeful politiei comunitare, 2–4 consilieri şi 2–5 reprezentanţi ai comunităţii, desemnaţi de consiliul local, şi este condusă de primar.

Art. 6. — (1) Comisia locală are următoarele atribuţii:
a) analizează periodic şi face propuneri privind necesarul de resurse materiale şi umane;
b) organizează consultări cu membrii comunităţilor locale şi cu organizaţiile neguvernamentale cu privire la priorităţile în activitatea Poliţiei Comunitare;
c) trimestrial şi ori de câte ori se solicită, prezintă informări în şedinţa consiliului local privind eficienţa activităţii desfăşurate de Poliţia Comunitară şi propune măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii acesteia;
d) în baza concluziilor desprinse din analizele periodice efectuate asupra modului de asigurare a ordinii şi liniştii publice şi pazei obiectivelor şi bunurilor de interes public local de pe teritoriul localităţii, propune consiliului local adoptarea unor hotărâri prin care să prevină anumite fapte care afectează climatul social.
(2) Comisia locală propune consiliului local stabilirea unui număr de funcţionari publici din numărul de posturi aprobat Poliţiei Comunitare, care să asigure, în condiţii optime, menţinerea ordinii şi liniştii publice la nivelul fiecărui municipiu, oraş, comună, precum şi la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti.

CAPITOLUL III
Atribuţiile Poliţiei Comunitare

Art. 7. — Poliţia Comunitară are următoarele atribuţii:
a) asigură ordinea şi liniştea publică în zonele şi locurile stabilite prin planul de pază şi ordine publică, previne şi combate încălcarea normelor legale privind curăţenia localităţilor şi comerţul stradal, precum şi alte fapte stabilite prin hotărâri ale consiliului local;
b) asigură paza obiectivelor şi a bunurilor de interes public şi privat stabilite de consiliul local, conform planurilor de pază şi ordine publică;
c) asigură însoţirea şi protecţia reprezentanţilor primăriei ori a altor persoane cu funcţii în instituţiile publice locale la executarea unor controale sau acţiuni specifice;
d) participă, după caz, la asigurarea fluenţei traficului rutier, cu ocazia efectuării unor lucrări de modernizare şi reparaţii ale arterelor de circulaţie;
e) asigură supravegherea parcărilor auto, a unităţilor şcolare, a zonelor comerciale şi de agrement, a pieţelor, a cimitirelor şi a altor locuri stabilite prin planurile de pază şi ordine publică;
f) constată contravenţii şi aplică sancţiuni contravenţionale, conform legii, pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii şi liniştii publice, curăţenia localităţilor, comerţul stradal, protecţia mediului înconjurător, precum şi pentru faptele care afectează climatul social, stabilite prin lege, hotărâri ale consiliului local sau dispoziţii ale primarului;
g) participă la asigurarea măsurilor de ordine, cu ocazia adunărilor publice, mitingurilor, manifestărilor cultural-artistice şi sportive organizate la nivel local;
h) intervine, împreuna cu organele abilitate, la solicitarea cetăţenilor, pentru aplanarea stărilor conflictuale, prinderea unor făptuitori, rezolvarea unor cazuri sociale, stabilirea situaţiilor de fapt sesizate şi rezolvarea acestora;
i) acţionează, împreuna cu poliţia, jandarmeria, pompierii, protecţia civilă şi alte autorităţi prevăzute de lege, la activităţile de salvare şi evacuare a persoanelor şi bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, epidemii, calamităţi naturale şi catastrofe, precum şi de limitare şi înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente;
j) controlează modul de depozitare a deşeurilor menajere, industriale sau de orice fel şi de respectare a igienizării zonelor periferice şi a malurilor cursurilor de apa, sesizând primarul cu privire la situaţiile de fapt constatate şi la măsurile ce trebuie luate în vederea îmbunătăţirii stării de curăţenie a localităţii;
k) comunică, în cel mai scurt timp posibil, organelor abilitate datele cu privire la aspectele de încălcare a legii, altele decât cele stabilite în competenţa sa, despre care a luat la cunoştinţă cu ocazia îndeplinirii misiunilor specifice;
l) însoţeşte, în condiţiile stabilite prin regulament, funcţionarii primăriei la executarea unor controale şi la punerea în executare a unor hotărâri ale consiliului local sau, după caz, ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, asigurând protecţia acestora şi prevenirea oricăror acte de tulburare a ordinii publice;
m) verifică şi soluţionează, în limitele legii, sesizările asociaţiilor de proprietari sau locatari privind săvârşirea unor fapte prin care se încalcă normele legale, altele decât cele cu caracter penal;
n) sprijină Poliţia Română în activităţile de depistare a persoanelor care se sustrag urmăririi sau executării pedepselor, precum şi a persoanelor dispărute;
o) în localităţile de frontieră sprijină unităţile Poliţiei de Frontieră Române în activităţi de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale;
p) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege.

Art. 8. — (1) Organizarea şi executarea activităţii de pază a bunurilor şi asigurare a ordinii şi liniştii publice se realizează în baza planurilor de pază şi ordine publică.
(2) Planurile de pază şi ordine publică se aprobă de primari cu avizul consultativ al poliţiei locale.
(3) Poliţia Comunitară poate asigura şi contra cost paza unor obiective, pe bază de contracte de prestări de servicii, încheiate de aceasta cu beneficiarii serviciilor prestate.

CAPITOLUL IV
Personalul Poliţiei Comunitare

Art. 9. — (1) Personalul Poliţiei Comunitare se compune din funcţionari publici şi personal contractual.
(2) Funcţionarilor publici din Poliţia Comunitară li se aplică reglementările prevăzute în Statutul funcţionarilor publici, iar personalului contractual, reglementările din legislaţia muncii.

Art. 10. — În timpul serviciului funcţionarii publici din Poliţia Comunitară poartă obligatoriu uniformă şi exercită atribuţiile stabilite prin prezenta lege.

Art. 11. — (1) Şeful Poliţiei Comunitare şi, după caz, adjuncţii acestuia se numesc în funcţie în condiţiile legii.
(2) Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească personalul Poliţiei Comunitare pentru ocuparea diferitelor funcţii, precum şi modul de selectare şi pregătire a acestuia se stabilesc prin regulament.

Art. 12. — (1) La încadrare personalul Poliţiei Comunitare va semna un angajament de serviciu; forma şi conţinutul angajamentului se stabilesc prin regulament.
(2) Destituirea din funcţie sau demisia personalului Poliţiei Comunitare înainte de expirarea unei perioade de 3 ani atrage plata de către acesta a unei despăgubiri reprezentând cheltuielile de şcolarizare în condiţiile stabilite prin regulament, cu respectarea art. 9.

Art. 13. — Personalul Poliţiei Comunitare este dotat cu uniformă, însemne distinctive, arme de foc, bastoane de cauciuc sau tomfe, pulverizatoare iritant-lacrimogene, cătuşe şi alte mijloace de apărare şi intervenţie autorizate prin lege, conform normelor stabilite prin regulament.

CAPITOLUL V
Drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici din Poliţia Comunitară

Art. 14. — (1) În realizarea atribuţiilor ce îi revin potrivit legii, funcţionarul public din Poliţia Comunitară are următoarele drepturi şi obligaţii principale:
a) să legitimeze persoanele care au încălcat dispoziţiile legale ori despre care are indicii că se pregătesc să comită sau au comis o faptă ilicită;
b) să solicite sprijinul cetăţenilor pentru urmărirea, prinderea, identificarea şi conducerea la unităţile teritoriale ale politiei a persoanelor care au comis fapte penale;
c) în cazul infracţiunilor flagrante, conduce şi predă unităţilor locale ale Poliţiei Române pe făptuitori, bunurile şi valorile rezultate ca urmare a încălcării legii şi ia masurile ce se impun pentru conservarea şi paza locului faptei, dacă este cazul, până la sosirea autorităţilor abilitate;
d) să constate contravenţiile şi să aplice, în condiţiile legii, sancţiunile pentru contravenţiile privind ordinea şi liniştea publică, curăţenia localităţilor, regulile de comerţ stradal sau alte contravenţii pentru care li se stabilesc asemenea competenţe, prin legi, hotărâri ale Guvernului sau ale consiliilor locale;
e) să poarte şi să folosească, în condiţiile legii, numai în timpul serviciului armamentul şi muniţia, precum şi celelalte mijloace de apărare şi intervenţie;
f) să conducă la sediul politiei locale orice persoană care, prin acţiunile ei, periclitează viaţa altor persoane, ordinea publică sau alte valori sociale, precum şi persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii, şi să prezinte un raport scris în legătură cu motivele conducerii persoanei respective la sediul poliţiei; în cazul nerespectării dispoziţiilor pe care le-a dat, este îndreptăţit să folosească forţa, în condiţiile legii;
g) în exercitarea atribuţiilor de serviciu, este obligat sa poarte la uniformă insigna cu număr distinctiv de identificare şi să prezinte legitimaţia de serviciu, cu excepţia situaţiilor în care lipseşte timpul necesar pentru aceasta formalitate; după încheierea oricărei acţiuni sau intervenţii, acesta se legitimează şi îşi declara funcţia pe care o deţine în unitatea din care face parte;
h) să folosească gratuit mijloacele de transport local aflate în proprietatea primăriei, pentru executarea, în timpul serviciului, a unor misiuni în zona de competenţă.
(2) În exercitarea drepturilor conferite de prezenta lege, funcţionarul public din Poliţia Comunitară are obligaţia să respecte întocmai drepturile fundamentale ale omului, prevăzute de lege şi de Convenţia europeană a drepturilor omului.

Art. 15. — În îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de prezenta lege, funcţionarul public din Poliţia Comunitară îşi exercită competenţa pe raza unităţii administrativ-teritoriale unde îşi desfăşoară activitatea.

CAPITOLUL VI
Atribuţiile primarului privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare

Art. 16. — Principalele atribuţii ale primarului privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare sunt următoarele:
a) propune consiliului local spre aprobare, în condiţiile legii, organigrama, statul de funcţii, numărul de personal şi Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a Poliţiei Comunitare;
b) face propuneri consiliului local în legătură cu numirea şi destituirea din funcţie a şefului Poliţiei Comunitare şi, după caz, a adjunctului/adjuncţilor acestuia, în condiţiile legii;
c) îndrumă, supraveghează şi controlează activitatea Poliţiei Comunitare, conform atribuţiilor stabilite acesteia prin lege;
d) aprobă anual planul de pază şi ordine al localităţii;
e) asigură repartizarea spaţiilor necesare funcţionarii Poliţiei Comunitare, pe baza hotărârii consiliului local;
f) propune spre aprobare consiliului local bugetul Poliţiei Comunitare;
g) informează, trimestrial şi ori de câte ori se solicită, consiliul local în legătură cu activitatea Poliţiei Comunitare;
h) dispune de îndată măsuri, conform competenţei, cu privire la situaţiile de fapt cu care este sesizat de Poliţia Comunitară şi urmăreşte realizarea în practică a acestora.

CAPITOLUL VII
Asigurarea logistică, materială şi financiară

Art. 17. — (1) Poliţia Comunitară poate deţine în folosinţă imobile, mijloace de transport, armament, muniţie, echipamente şi aparatură tehnică specifică, necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege.
(2) Imobilele, armamentul, muniţia, aparatura tehnică specifică şi mijloacele de transport necesare dotării Poliţiei Comunitare se preiau, acolo unde este cazul, de la Corpul gardienilor publici, iar necesarul suplimentar se asigură în condiţiile legislaţiei referitoare la achiziţiile publice.

Art. 18. — Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Poliţiei Comunitare se asigură din bugetul local şi din veniturile proprii obţinute din serviciile prestate.

CAPITOLUL VIII
Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 19. — Angajarea funcţionarilor publici în Poliţia Comunitară, la înfiinţare, se face din cadrul personalului gardienilor publici sau al altor persoane care îndeplinesc condiţiile stabilite prin regulament.

Art. 20. — Patrimoniul Corpului gardienilor publici se preia, conform legii, de către consiliile judeţene, respectiv de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti, care au obligaţia de a-l repartiza, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autorităţilor administraţiei publice locale, pentru înfiinţarea Poliţiei Comunitare.

Art. 21. — Drepturile şi obligaţiile născute din contractele încheiate de Corpul gardienilor publici se preiau conform art. 20.

Art. 22. — Actele normative în care sunt prevăzute drepturi şi obligaţii, precum şi orice alte norme juridice care vizează activitatea Corpului gardienilor publici se modifică în mod corespunzător.

Art. 23. — Pentru reprezentarea propriilor interese în relaţiile cu administraţia publică locală şi instituţiile statului, funcţionarii publici şi personalul contractual din Poliţia Comunitară se pot asocia în condiţiile legii.

Art. 24. — Uniforma funcţionarului public din Poliţia Comunitară, forma şi conţinutul insignei şi ale documentelor de legitimare ale acestuia se stabilesc prin regulament aprobat prin hotărâre a Guvernului.

Art. 25. — Prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 2005.

Art. 26. — În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi, Ministerul Administraţiei şi Internelor va prezenta Guvernului pentru aprobare Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a Poliţiei Comunitare.

Art. 27. — Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga Legea nr. 26/1993 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Corpului gardienilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 28 mai 1993, Hotărârea Guvernului nr. 518/1993 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Corpului gardienilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 14 februarie 1997, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentei legi.

Cine este interesat de Regulamentul de organizare şi funcţionare a Poliţiei Comunitare îl poate găsi făcând click aici
Cu teoria stăm bine. Dar…

%d blogeri au apreciat asta: