Monthly Archives: Martie 2009

Construirea unei anexe de lemn (sau cât de departe pot ajunge aberaţiile „legale” în România, în domeniul construcţiilor)

Ditamai studiul geotehnic a fost cerut de Primăria municipiului Câmpina (nu mă îndoiesc că în conformitate cu legea) pentru eliberarea autorizaţiei de construire a unei anexe de lemn, în fundul curţii, cu suprafaţa de 18 m2

Anexa în construcţie

Anexa în construcţie

, (foto stânga) pe locul unui fost grajd (foto dreapta). Care, la rândul lui, a necesitat obţinerea unei autorizaţii de demolare.

Anexa veche, demolată

Anexa veche, demolată

„Studiu geotehnic pentru autorizaţie de construire «locuinţă (P+M)» [nu, nu este locuinţă ci o simplă anexă–magazie! Falsul are menirea de a mai atenua din penibilul ideii de studiu — care se referă, printre multe alte trăsnăi, la sedimente mio-pliocene — pentru o biată anexă de lemn din fundul curţii, cu suprafaţa de 18 m2] pe strada (…). municipiul Câmpina, judeţul Prahova”. Acesta este titlul studiului, pentru care am plătit 10,5 milioane de lei vechi.
„Studiul”, întocmit de P.F.A. Murărescu Mariana, conţine 10 (zece!) pagini, cu: Introducere. Descrierea amplasamentului, Date geologice şi geomorfologice generale, Consideraţii hidrografice şi hidrogeologice, Date seismice, Date climatice, Date geotehnice, Categoria geotehnică a amplasamentului şi, desigur, Concluzii şi recomandări. La care se adaugă 3 anexe: Plan de încadrare în zona, Plan de situaţie — locaţie foraj [!!] geotehnic şi Coloana litologică.

Printre altele, în cuprinsul studiului se precizează:

„Cercetarea s-a efectuat prin observaţii directe asupra terenului, prin analiza informaţiilor obţinute din studii geotehnice executate pe amplasamente învecinate şi prin intermediul unui foraj geotehnic executat pe amplasament.”

Şi se mai precizează:
studiu-geotehnic

„Municipiul Câmpina este situat în zona dealurilor subcarpatice, în cea mai mare parte dezvoltându-se pe terasa înaltă din amonte de confluenţa râurilor Prahova şi Doftana.
Zona are, în general, aspectul unui platou, cu uşoară înclinare de la nord către sud, şi este fragmentat de o serie de microdepresiuni în care s-a acumulat pluviaţia, dând naştere unei succesiuni de lacuri pe direcţia VSV–ENE. [Sunteţi sigură, doamnă Murărescu Mariana? După unele opinii, „linia” lacurilor de care vorbiţi dv. este indiciul unei falii. Care trece la nici un kilometru de anexa mea — Lacul Bisericii. Sunteţi sigură că nu-i un hazard pentru anexă?]
Partea de nord a localităţii (cartierul Muscel) se dezvoltă pe versanţii ce mărginesc platoul menţionat, în timp ce partea din sud (cartier Slobozia) [care se află la distanţă de câţiva kilometri de locul construirii anexei!] coboară pe fruntea de terasă până pe terasa joasă şi lunca râului Doftana.
Pe teritoriul localităţii sunt prezente, la suprafaţă, formaţiuni aluvionare cuaternare reprezentate prin bolovănişuri, pietrişuri şi nisipuri dispuse peste sedimente mio-pliocene, constituite din marne, argile, gresii, gipsuri, sare şi brecia sării (roca de bază). Local, peste aceste strate [sic!] sunt dispuse pământuri argiloase deluviale (pe fruntea terasei şi pe versanţi).
Structura geologică a fundamentului este puternic tectonizată într-o serie de cute, orientate aproximativ pe direcţia VSV–ENE (vezi harta geologică scara 1:200.000, foaia Târgovişte).” [până acolo s-a ajuns!]

Apoi („Consideraţii hidrografice şi hidrogeologice”):

„Principalele cursuri de apă din zonă, cu regim permanent, sunt râurile Prahova şi Doftana, care confluează la sud de oraş.
În zona localităţii Câmpina apele subterane provin din infiltrarea eficace a precipitaţiilor căzute în teritoriu şi amonte. Apele circulă pe relieful îngropat desenat la nivelul rocii de bază şi se pot acumula numai în aluviunile permeabile suprajaccente [!] (bolovănişuri şi pietrişuri).
Adâncimea la care se găsesc aceste ape variază în cuprinsul localităţii funcţie de cantitatea precipitaţiilor căzute, precum şi de condiţiile morfo-stratigrafice locale.”

În continuare găsim datele seismice, urmate de datele climatice:

„Municipiul Câmpina este situat într-o zonă cu climat temperat-continental, caracterizat prin următoarele valori:

● Regimul temperaturilor:
— temperatura medie anuală: +9oC
— temperatura maximă absolută: +37,8oC
— temperatura minimă absolută: –26,6oC,

urmate de: adâncimea maximă de îngheţ, cantitatea de precipitaţii (…); şi

● Regimul vânturilor
● Încărcări date de vânt
● Încărcări date de zăpadă [de curiozitate „încărcarea din zăpadă pe sol, pentru o perioadă de revenire IMR = 50 ani — deci fineţuri statistice!] — 2 kN/mp”

Apoi:

Date geotehnice: „Cercetarea s-a efectuat prin observaţii directe asupra terenului, prin analiza informaţiei geotehnice cunoscură în zonă din cercetări anterioare şi prin intermediul unui foraj geotehnic (F) executat pe amplasament.
(…) Morfologic — suprafaţa pe care va fi amplasată construcţia este relativ plană, aproape orizontală şi stabilă (neafectată de fenomene fizico-geologice active). (…) Litologic — succesiunea litostratigrafică prezentă în verticala zonei, traversată de forajul geotehnic executat, este următoarea (începând de la suprafaţă): 0,00 – 0,90 m (…), 0,90 – 2,00 m (…).” Etc.

Asta să i-o spună dna Murărescu lu’ mutu’: cei doi lucrători care venit (şi au lucrat circa 7 minute) au adus cu ei un sfredel, care nu depăşea lungimea de 1 m, aşa că de unde a apărut în studiu structura litologică până la 2,00 m e un mare mister!

Întrebare: Eu v-am plătit pe dv., dnă Murărescu Mariana pentru „studiul” dv. Dar dv. i-aţi plătit pe autorii manualelor de unde aţi extras toate „consideraţiile” tehnice din care am spicuit mai sus?

Şi, în final, concluzii şi recomandări, pe 2 (două) pagini. Printre care:

„Apa subterană poate fi prezentă în teren sub forma unor infiltraţii, la adâncimi ce variază în funcţie de cantitatea de precipitaţii ce cade în teren. Pentru orice eventualitate vor fi prevăzute la execuţie ore şi echipament pentru epuizarea apei din săpături.” [!]

Studiul geotehnic m-a costat, cum am mai spus, 10,5 milioane de lei vechi!

La fel de interesant privitor la obţinerea autorizaţiilor de demolare şi refacere a anexei este că printre entităţile implicate în cele două autorizări se află şi firma privată S.C. Floricon Salub s.r.l. Implicarea respectivei firme constă în eliberarea unui aviz de salubritate, „valabil până la finalizarea construcţiei, urmând ca ulterior să fie încheiat contractul de prestări servicii salubritate pentru deşeuri menajere.” Pentru firmă (ca şi pentru primărie) nu contează dacă proprietarul doreşte sau nu să încheie un contract; în cazul de faţă nu doreşte, pentru că construcţia este anexa unei case de vacanţă, folosită pe timp de weekend, drept care deşeurile menajere sunt transportate de proprietar la domiciliul din Bucureşti, unde are contract cu o altă firmă de salubritate, şi deci nu are nevoie de vreun alt contract.
Floricon Salub s.r.l. promite totodată ca „în cazul în care nu suntem solicitaţi pentru transportul şi depozitarea deşeurilor inerte vom anunţa în scris Consiliul Local Câmpina”. Adică să mă toarne! Îi anunţ pe această cale pe cei de la Floricon Salub că deşeurile rezultate de pe urma demolării şi refacerii anexei mele au constat exclusiv în lemne, pe care am ales să le fac cadou unor oameni care au nevoie de lemn pentru încălzire. Iar tabla ruginită de pe fostul grajd am preferat să o valorific (cu îngăduinţa domniilor lor) în propriul meu beneficiu.
Dar pentru simpla exprimare a disponibilităţii de a depozita deşeuri, şi nu pentru transportarea şi depozitarea lor efectivă, firma Floricon Salub a perceput o taxă de circa 1 milion de lei vechi. Să existe oare între Primăria Câmpina şi firma privată Floricon Salub un parteneriat de susţinere? Cu sau fără comision?… Poate că eu preferam să închei un contract cu o firmă din Ploieşti. Sau din Bucureşti. Sau din Braşov. Sau din Viena? N-aveam oare dreptul să aleg oricare firmă din Uniunea Europeană?

Deocamdată atât. Voi reveni.

Anunțuri

Masacrarea mieilor

În preajma sărbătorii Paştelui, în România se sacrifică sute de mii, poate milioane de miei. Aşa cere tradiţia creştin–ortodoxă. Ceea ce deosebeşte sacrificarea mieilor de sacrificarea celorlalte animale destinate hranei omului este faptul că cei dintâi sunt „copii”. Încă n-au apucat să se bucure de viaţă. Dar parcă animalele de bucură de viaţă! Cine consideră că astfel stau lucrurile este un eretic. Animalele n-au suflet. Reglementările Uniunii Europene cer ca sacrificarea animalului să fie făcută abia după anesteziere dar Uniunea Europeană este excesivă, încurajează statul secular şi nu ţine seama de tradiţie. Crescătorii de animale români, de fapt autorităţile române, au cerut dispensă (temporar, până la dispariţia tradiţiei) şi se pare că au şi obţinut-o.

Obiceiul sacrificării mieilor este de extracţie biblică. Primul fratricid din lume consemnat scris este uciderea lui Abel de către Cain. De ce a făcut-o Cain?

„3. După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului.
4. Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui;
5. dar spre Cain şi spre jertfa lui, n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare, şi i s-a posomorât faţa.
6. Şi Domnul a zis lui Cain: «Pentru ce te-ai mâniat, şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa?
7. Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.»
8. Însă Cain a zis fratelui său Abel: «Haidem să ieşim la câmp.» Dar pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel, şi l-a omorât.” (Facerea, 4)

N-am să afirm că Dumnezeu a primit cu plăcere sacrificiul lui Abel pentru că ar fi fost însetat de sânge sau ar fi încurajat plăcerea în sine a uciderii. Cheia pildei biblice stă în renunţare. Cu cât renunţarea — prin ofrandă adusă Domnului — e mai mare, cu atât ea probează o mare dedicare credinţei. De care renunţare vorbim? Evident, vorbim de renunţarea la bunurile proprii. Cu cât bunul propriu adus drept ofrandă valorează mai mult, cu atât vădeşte el mai puţin ataşament faţă de cele lumeşti şi deci mai mult ataşament faţă de Divinitate. Cain, care era agricultor, ce a sacrificat? Un pumn de grăunţe. Puţin, mult prea puţin pentru a-şi dovedi detaşarea de propria-i avere şi, prin asta, iubirea de Dumnezeu. În timp ce Abel, care era crescător de oi, a sacrificat un miel. Adică a renunţat la o parte consistentă din averea sa. Plus oroarea pe care trebuie că şi-a învins-o ucigând (fie şi un biet animal). Cum e şi firesc Iahve (Dumnezeu) a preţuit sacrificiul, admiţând că a fost îndeajuns de mare pentru a-şi dovedi iubirea de Cel Atotputernic. Evident, sacrificiul ar fi fost anulat dacă Abel ar fi mâncat mielul ucis. Dar Abel, la fel ca şi toţi evreii din vechime, procedau la arderea jertfei.

Creştinul-ortodox din România, „om recent”, ca să preiau o sintagmă de la creştinul Patapievici, ce face? Sacrifică ceva? Nu. Nimic. Cumpără mielul de la măcelărie sau direct de la producător — care deseori îl „sacrifică” sub ochii lui, la margine de drum tăindu-i gâtul —, după care îl îngurgitează în prima zi de Paşte. Tot ce a rămas din vechiul ritual este „ideea” de miel.

De altfel, după cum observă Roger Caillois, „toată lumea are a se ghiftui [de sărbători religioase] până la limita posibilului, a se umple ca un burduf ce stă să crape”. (Omul şi sacrul, Ed. Nemira, 2006, p. 143) Cu singura deosebire că R. Caillois vorbeşte de omul primitiv, în timp ce în România cel ce masacrează sute de mii, poate milioane de miei, sub pretextul tradiţiei, este creştinul-ortodox modern. Vorba vine!

La ce foloseşte Poliţia Comunitară? (VI)

„Serialul” Poliţia Comunitară continuă

În urma întrebărilor adresate Poliţiei Comunitare a Sectorului 4 Bucureşti privind situaţia autoturismelor aflate în dotare şi primind răspunsul impertinent reprodus în aceeaşi postare sub titlul „Actualizare din 3 martie 2009”, m-am adresat domnului Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 4 Bucureşti, în cărui subordine se află, conform legii, Poliţia Comunitară, cu următoarea scrisoare:

Domnule Primar,

Subsemnatul (…) am expediat pe adresa Poliţiei Comunitare a Sectorului 4 scrisoarea pe care o ataşez (…), prin care solicitam, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, aşa cum puteţi constata, câteva informaţii cu privire la autoturismele aflate în dotarea Poliţiei Comunitare S4.

Răspunsul pe care l-am primit din partea instituţiei în cauză, respectiv un refuz total, vi-l prezint, în copie (…).

Vreau să precizez că întrebările pe care le-am adresat sunt motivate de observaţia că parcul de autoturisme al Poliţiei Comunitare S4, secţia 3, de pe strada Izvorul Mureşului 4, aşa cum este vizibil pentru orice trecător, pare impresionant şi mai ales imobil, la orice oră din zi şi din noapte. Ceea ce naşte întrebarea, îndreptăţită cred eu: pentru ce o dotare atât de generoasă de vreme ce mijloacele auto par să zacă nefolosite. Pe de altă parte, patrulele Poliţiei Comunitare, foarte rare de altfel, nu par a fi preocupate de observarea şi sancţionarea contravenţiilor de tot felul, vizibile la fiecare pas. (Exemple: maşini parcate neregulamentar — printre altele în noroi, cum vă relatam într-o scrisoare anterioară; vânzătorii ambulanţi şi neautorizaţi de produse alimentare de pe bd. Brâncoveanu; şi mai ales aşa-zişii vânzători de telefoane mobile şi accesorii — cu siguranţă provenite, în mare parte, din furturi — de lângă complexul BIG Piaţa Sudului, care par de neclintit de ani de zile, indiferent de oră; precum şi multe altele.)

Consider răspunsul primit de la Poliţia Comunitară a Sectorului 4 nejustificat, iar referirea la art. 5 din Legea 544/2001 un mod reducţionist de eludare a prevederilor legii. Dacă conducerea instituţiei în cauză ar fi fost cu adevărat ataşată ideii de disponibilitate la solicitările cetăţenilor în baza Legii liberului acces la informaţiile de interes public, aşa cum se pretinde a fi în răspunsul trimis mie, ar fi trebuit să vadă ce informaţii nu sunt de interes public, aşa cum sunt acestea enumerate în art. 12, pe care îmi permit să-l reproduc mai jos:

Art. 12.
(1) Se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor, prevăzut la art. 1, următoarele informaţii:
a) informaţiile din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informaţiilor clasificate, potrivit legii;
b) informaţiile privind deliberările autorităţilor, precum şi cele care privesc interesele economice şi politice ale României, dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii;
c) informaţiile privind activităţile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere principiului concurenţei loiale, potrivit legii;
d) informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii;
e) informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun in pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare;
f) informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate in proces;
g) informaţiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecţie a tinerilor.
(2) Răspunderea pentru aplicarea măsurilor de protejare a informaţiilor aparţinând categoriilor prevăzute la alin. (1) revine persoanelor şi autorităţilor publice care deţin astfel de informaţii, precum şi instituţiilor publice abilitate prin lege să asigure securitatea informaţiilor.

Se poate vedea cu claritate că solicitările mele privitoare la autoturismele Poliţiei Comunitare nu se încadrează în niciuna din categoriile de informaţii care nu sunt de interes public. Aşa că dl director Ion Ilie nu ar fi trebuit nicidecum să se prevaleze de art. 5, unde sunt enumerate categoriile de informaţii de interes public la modul generic.

Rămân în aşteptarea rezoluţiei Dv. cu privire la cele semnalate.

Cu respect, (…)

Primăria Sectorului 4 a redirecţionat scrisoarea mea către Poliţia Comunitară din subordine. Şi peste noapte informaţiile mele n-au mai fost nepublice. Numai că

Iată răspunsul semnat de directorul general [nici nu-mi închipuiam că există o asemenea măreţie de post!] al Poliţiei Comunitare a Sectorului 4 Bucureşti, dl Marin Avram [care, se vede treaba că între timp l-a înlocuit pe dl Ion Ilie; dar degeaba!], vădind un dispreţ de extracţie miliţienească la adresa cetăţeanului care doreşte să primească informaţii la care legea îi dă dreptul:

Urmare a sesizării dumneavoastră adresată domnului Primar Cristian Popescu Piedone, înregistrată la Primăria Sector 4 cu nr. (…), la Cabinet Secretar Sector 4 cu nr. (…), redirecţionată către Poliţia Comunitară Sector, unde a fost înregistrată cu nr. (…), vă comunicăm punctual răspunsurile la informaţiile solicitate (…):

1. Numărul de autoturisme aflate în dotarea instituţiei este în conformitate cu normele de înzestrare stabilite de cei în drept;

2. Numărul de kilometri parcurşi lunar de fiecare autoturism variază în funcţie de misiunile planificate, neplanificate, precum şi de distanţele parcurse în situaţiile speciale;

3. Evidenţa numărului de kilometri parcurşi este menţionat în documentele legale întocmite în acest sens;

4. Autoturismele din dotarea Poliţiei Comunitare sunt folosite pentru menţinerea unui climat de siguranţă, a ordinii şi liniştii publice în sector.

Ca să vezi! Totul e în conformitate cu normele stabilite „de cei în drept”, totul se află consemnat în „documente legale”, totul e spre binele public. Cetăţeanul să facă bine să nu-şi bage nasul în treburile instituţiilor statului.

Ei bine, după un asemenea răspuns, un lucru întristător devine limpede: poliţia (comunitară), în ciuda tuturor înnoirilor — impuse de Uniunea Europeană, căci „prin noi înşine” puteam să aşteptăm mult şi bine — naşte miliţie. Dacă nu brutală ca altădată, în orice caz cinică.

P.S. Site-ul Poliţiei Comunitare a Sectorului 4 Bucureşti este tot „în construcţie”!

Răzmeriţa după Vosganian

Iată logica „beton” a unui fost ministru al finanţelor exprimată astăzi pe un post de televiziune (care recidivează în astfel de „betoane” după ce a mai produs, cu ceva timp în urmă, un panseu gen Gâgă atunci când a propus ca automobilelor noi să li se aplice taxe de poluare mai mari decât celor vechi pentru că, având o durată de folosinţă mai mare, vor polua atmosfera mai mult!): Acum este momentul — cugetă fostul ministru al finanţelor — să tăiem sporurile salariale excesive şi pe unele să le includem în salariu, pentru că acum suntem în criză economică! Acuma se poate!… Înainte, când creşterea economică, şi deci prosperitatea, era foarte mare (altfel spus, pe vremea „noastră” — ehei, ce vremuri!), o asemenea operaţie ar fi declanşat o adevărată răzmeriţă naţională.
Răzmeriţa naţională a directorilor de agenţii, plătiţi cu câte 30.000 de euro pe lună!
Vosganian să aibă oare şanse să mai ajungă vreodată ministru al finanţelor? Bate-n lemn!

%d blogeri au apreciat asta: