Monthly Archives: mai 2009

Fanteziile soc. HIDRO PRAHOVA S.A., Sucursala Câmpina: taxa pe apa de ploaie

Pare de domeniul SF, dar HIDRO PRAHOVA, Sucursala Câmpina, îi taxează pe utilizatorii casnici pentru serviciul de a prelua în reţeaua de canalizare a oraşului apa de ploaie care se scurge din curţi în stradă.

Staţi să vedeţi! Asta încă nu-i nimic!

În „contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă si canalizare”, care se încheie între furnizorul de servicii, respectiv HIDRO PRAHOVA, Sucursala Câmpina, şi client, se prevede, la cap. V, „Stabilirea cantităţii de apă furnizată şi a celei evacuate în reţeaua de canalizare”, art. 10, pct. 3:

„Stabilirea cantităţii de apă meteorică preluată la reţeaua publică de canalizare se determină prin înmulţirea suprafeţelor totale ale incintelor (construite şi neconstruite) deţinute şi declarate de fiecare utilizator pe propria răspundere cu un coeficient de 0,2/mc/mp/an; cantitatea rezultată se împarte în 12 tranşe şi se facturează lunar.”

Am putea spune: suma e mică, plătim, nu contează. Dar — să vezi ciudăţenie! — se taxează după acest sistem toţi utilizatorii, indiferent dacă nivelul curţii este mai jos decât nivelul străzii! Se taxează toţi utilizatorii, chiar şi în cazul când curtea este înclinată dinspre stradă spre curte (în care caz, utilizatorul s-ar putea trezi că apa de ploaie de pe stradă îi inundă curtea). Se taxează toţi utilizatorii, indiferent că solul curţii este argilos sau aluvionar, sau (cazul curţii mele), cu pietriș cu bolovăniș și liant argilos de la 0,90 m în jos (după cum o arată un studiu geotehnic la fața locului), absoarbe ca un burete şi nicio picătură n-ar ajunge în stradă nici chiar de-ar fi rupere de nori. Ba, mai mult decât atât, se taxează chiar şi utilizatorii care locuiesc pe străzi care nu au canalizare!

O persoană (altminteri foarte veselă şi afabilă — de sex feminin) din conducerea HIDRO PRAHOVA, Sucursala Câmpina, a încercat să mă convingă cu ceva timp în urmă, la telefon, că facturarea apei de ploaie scursă din curţi în stradă a fost stabilită la nivel naţional. Respectiva persoană a recunoscut totuşi că situaţia este într-adevăr absurdă în unele cazuri, cum ar fi cele pe care le aminteam mai sus, şi, drept urmare, m-a invitat la sediul societăţii să depun o plângere şi să vedem cum putem rezolva problema. Cât despre baza legală, aceasta este specificată în contract — mi s-a spus.

Într-adevăr, pe ultima pagină a contractului pe care HIDRO PRAHOVA, Sucursala Câmpina, îl încheie cu utilizatorii sunt enumerate actele normative care constituie, se afirmă, baza legală a contractului. Şi anume:

Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice
Legea 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare
Ordinul 88/2007 al preşedintelui A.N.R.S.C. pentru aprobarea Regulamentului–cadru al serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare
Ordinul 29/N/1993 pentru aprobarea normativului cadru privind contorizarea apei şi energiei termice la populaţie şi instituţii publice
Legea 458/2000 privind calitatea apei potabile (probabil incorect: există o lege 458/2000 privind calitatea apei potabile), şi
Hotărârea 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate (NTPA 001/2002 şi NTPA 002/2002)

La acestea se adaugă (nu scrie în contract, dar este menţionat într-o scrisoare pe care am primit-o de la HIDRO PRAHOVA, Sucursala Câmpina, în data de 9.04.2009, sub semnătura doamnelor sing. Carmen Radu, ING. ŞEF SEZC (?) şi ing. Simona Neagu, COORDONATOR SUCURSALĂ),
● Regulamentul de funcţionare al serviciului de alimentare cu apă şi canalizare, aprobat de Consiliul Local al Municipiului Câmpina — o particularizare, cum ar veni, a Ordinului 88 (v. mai sus).

Să le luăm pe rând. În Legea 51/2006, expresia „ape pluviale/meteorice” apare de 3 ori: 1) la art. 1, alin. 2,c, în care se face e enumerare generală a serviciilor; 2) la art. 13, alin. 2,c, unde se stipulează că A.N.R.S.C. este autoritatea care reglementează serviciile şi utilităţile publice; şi 3) la art. 42. alin. 3, unde evacuarea apelor pluviale figurează pe o listă a serviciilor pentru care se încheie contract pe termen nedeterminat. Aşadar, nimic despre modul de facturare. Vorbesc de apa de ploaie. Mai departe.

În Legea 241/2006, expresia „ape pluviale/meteorice” figurează de 5 ori: de 3 ori la art. 3, care defineşte termenii tehnici, o dată la art. 5, alin. 1, unde se stabilesc cerinţele generale ale sistemului de evacuare a apelor; şi la art. 15, alin. 1,j, care se referă la obligaţiile administraţiilor publice locale faţă de operatori. Nicio referire la modul de facturare.

Ordinul 29/N/1993, după cum se poate constata şi din titlu, nu are nimic de-a face cu apele pluviale/meteorice. Mai departe.

Legea 458/2000 (de fapt, pe 2002), nici atât: e vorba de calitatea apei potabile.

La fel şi Hotărârea 188/2002 — se referă la calitatea apelor uzate susceptibile de a fi deversate în mediul acvatic.

Nu mai rămâne decât Ordinul 88/2007. Întâi şi-ntâi, din textul acestui ordin reiese fără dubiu că autorităţilor administraţiei publice locale li se dă mână liberă să stabilească modul de funcţionare a operatorilor publici pentru servicii de alimentare cu apă şi canalizare, inclusiv privitor la tarifare. Astfel,

„La elaborarea şi aprobarea regulamentelor serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare (subl. mea), autorităţile administraţiei publice locale vor respecta următoarele principii: (…) tarifarea echitabilă (subl. mea); (…) transparenţa şi responsabilitatea publică, incluzând consultarea cu patronatele, sindicatele, utilizatorii şi cu asociaţiile reprezentative ale acestora; (…)” (art. 3)

Expresia „ape pluviale/meteorice” figurează în numeroase locuri în cuprinsul Ordinului. Astfel, la art. 215 se precizează:
„(1) Cantitatea de apă meteorică preluată de reţeaua de canalizare se determină prin înmulţirea cantităţii specifice de apă meteorică, comunicată de A.N.M. pentru luna anterioară emiterii facturii, cu suprafeţele totale ale incintelor construite şi neconstruite, declarate de fiecare utilizator şi cu coeficienţii de scurgere recomandaţi de SR 1846-1:2006.
(2) În cadrul contractelor de furnizare se vor putea utiliza formule de calcul analitic, aplicabile fiecărui utilizator (subl. mea), sau norme specifice locale, pe categorii de utilizatori (subl. mea), determinate tot analitic, pe baza prevederilor alineatului (1).
Indiferent de varianta aleasă, în documentele menţionate se va evidenţia formula de determinare folosită.”

Ei bine, aici suntem într-adevăr la obiect, cum s-ar zice. Recunoaştem şi locuţiunea întâlnită în termenii contractuali, „incintele construite şi neconstruite”. Deci sursa de „inspiraţie”, iat-o, devine clară. Să observăm însă un element esenţial: nicăieri în Ordinul 29/N/1993 nu se stipulează că toţi utilizatorii trebuie supuşi taxării. Dimpotrivă, cum lesne se poate observa, Ordinul face referire la norme „aplicabile fiecărui utilizator” sau la „categorii de utilizatori”.

Singurul responsabil de absurditatea taxării apei de ploaie este Regulamentul de funcţionare al serviciului de alimentare cu apă şi canalizare, cap. VI, art. 215, aprobat de Consiliul local al Municipiului Câmpina, aşa cum se afirmă negru pe alb în scrisoarea de care aminteam mai sus. Regulamentul nu face nicio departajare între utilizatori. De ce? Am un singur răspuns: din lene. Ba nu, de fapt mai multe: şi pentru că aşa mai pică un ban pentru societate; şi în definitiv pentru că îi doare în cot de principiul echităţii taxării, prevăzut de lege.

Aşa că, stimată doamnă din conducerea HIDRO PRAHOVA, Sucursala Câmpina, care m-aţi invitat la sediul societăţii (îmi pare rău, nu v-am reţinut numele) să eliminăm împreună anomalia taxei pe apa de ploaie, vă invit să recunoaşteţi că anomalia porneşte chiar de la dv. Deci cui să ne adresăm? Probabil că cel mai bine ar fi să ne adresăm instanţei, nu?

Ce-aş putea să spun, în încheiere, despre administraţia locală care urmează a fi descentralizată, având în vedere această experienţă (plus cea a cârdăşiei dintre primar şi directorul Poliţiei Comunitare, plus altele şi altele)?… Sincer? Cu asemenea practici şi mentalităţi, tare mă tem că ceasul descentralizării în România n-a sunat încă.

Reclame

Firma INDUSTRIAL BIROTICA S.R.L. reîncarcă cartuşe de imprimantă. Cu toner! Cică!

INDUSTRIAL BIROTICS? BIROTICĂ INDUSTRIALĂ? Nu! INDUSTRIAL BIROTICĂ?

Am avut proasta inspiraţie să mă adresez firmei cu numele de mai sus, cu 1 (un) angajat, pentru a-mi reîncărca un cartuş de la o imprimantă laser HP 5L. Cum este o firmă de apartament (şi anume 52, de pe str. Izvorul Trotuşului 1, sc. F, parter, sect. 4 Bucureşti), „tranzacţiile” se fac printr-un magazin de flecuşteţe de pe strada… Te duci la respectivul magazin, laşi cartuşul gol, ţi se notează numele, adresa, buletinul, numărul de telefon, întrebi dacă se procedează la testarea cartuşelor înainte de umplere cu toner, o domnişorică sclifosită îţi răspunde iritată: Normal!… După care, a doua zi te duci, iei cartuşul reîncărcat… Nu ţi se taie chitanţă (pentru cei 65 RON) — decât dacă o ceri; mai faci un drum în ziua următoare pentru factură/chitanţă şi…

Şi pui cartuşul în imprimantă, scoţi o pagină tipărită, vezi că iese normal… Mai scoţi o pagină, constaţi că apar primele semne că ceva nu-i în regulă, mai scoţi o pagină şi începi să te întrebi dacă ai făcut bine apelând la INDUSTRIAL BIROTICĂ, iar de la pagina următoare încolo — dezastru!

Te duci cu cartuşul înapoi la magazinul de flecuşteţe, cel cu domnişorica sclifosită, îi laşi pentru firma INDUSTRIAL BIROTICĂ cartuşul alături de o mostră cu „printuri” (porcăite toate cu negru) ca să vadă ce treabă „bună” au făcut, la ceva timp după aceea primeşti un telefon de la un domn Mihăilescu, care te asigură că aşa ceva se întâmplă într-un caz din 500, după care ţi se servesc nişte explicaţii tehnice… Apoi, într-o altă zi (a patra) te duci la magazin, îţi iei cartuşul, îl pui în imprimantă, cartuşul continuă să porcăiască foile… Dar vrei să fii înţelegător cu dl Mihăilescu şi cu firma sa de apartament (trebuie să încurajăm firmele mici şi mijlocii, nu?), care se interesează dacă după a doua intervenţie cartuşul funcţionează, te resemnezi să-l foloseşti numai pentru printări de mâna a doua, pentru ciorne…

…Dar după 30–40 de pagini constaţi că nu poţi folosi cartuşul nici măcar pentru ciorne… Mai faci o ultimă încercare să remediezi singur (ştergând tamburul cu spirt)… Dar din cartuş începe să curgă toner şiroaie — în imprimantă, pe mochetă, în baie, pe papuci (n-ai fost foarte precaut, pentru că e pentru prima oară când ţi se întâmplă aşa ceva cu un cartuş reîncărcat, deşi ai mai dat la reîncărcat destule)… Îţi spui că, oricâtă bunăvoinţă ai avea, aşa ceva este totuşi inacceptabil…

Şi te duci din nou la magazinul cu flecuşteţe (intermediarul firmei INDUSTRIAL BIROTICĂ), al cincilea drum, laşi cartuşul într-o pungă ca să nu se împrăştie toner peste tot, laşi şi un mesaj prin care explici cum e cu tonerul împrăştiat prin toată casa…

În final primeşti un nou telefon de la acelaşi domn Mihăilescu, care îţi arată de astă dată o cu totul altă faţă (pe cea adevărată, de bună seamă), îţi spune iritat că „scrisoarea ta e jalnică”, că el ştie ce face, că are o părere foarte bună despre el însuşi, că a făcut o facultate şi un masterat (sau două facultăţi şi un masterat — de unde, probabil, şi tonul doctoral), că în definitiv ce pofteşti [mă musiu]? Îţi este imposibil să-ţi păstrezi calmul la o asemenea „argumentaţie” şi, încercând să nu devii mitocan, pe urmele interlocutorului, ridici tonul, domnu’ Mihăilescu ridică totul şi el, îţi spune de la obraz că „nu dă doi bani pe scrisoarea ta” (are ce are cu „scrisoarea” — de fapt nu-i decât un mesaj de câteva rânduri strecurat în pungă, nu sub cartuş, nu sub izvorul de toner, ca să n-ajungă porcăit cu toner), îţi strigă că „Ce, suntem la Nagorno–Karabakh!” (aluzie „fină” la rezonanţa armenească a numelui tău), îi răspunzi că o asemenea discuţie între o firmă şi client n-ar fi de imaginat nici măcar în Africa! El îţi aminteşte încă o dată că tot ce face, face bine, că are o facultate şi un masterat (sau două facultăţi şi un masterat — sau o facultate şi două masterate, nu-mi aduc aminte exact)…

…Şi asta-i tot.

În sfârşit, mai ai de făcut şi al şaselea drum la magazinul cu domnişorica cea sclifosită fiindcă domnu’ Mihăilescu, ameninţat cu OPC-ul, a catadicsit în cele din urmă să-ţi înapoieze cei 65 RON împreună cu cartuşul. Iei un şerveţel şi ştergi bancnotele de toner, după care arunci la gunoi cartuşul cel mult plimbat de colo până colo. Un gest neecologic, ştiu. Dar cum poţi să-i laşi pe eventualii recuperatori de materiale reciclabile să se mâzgălească de sus până jos cu toner?

Dacă apelaţi la firma INDUSTRIAL BIROTICĂ pentru reîncărcarea unui cartuş, atenţie mare cum îl manipulaţi prin casă — evantual aşterneţi ziare peste tot. În plus, aveţi toate şansele (în niciun caz 1 la 500!) să vă testaţi rezistenţa la grosolăniile lu’ domnu’ Mihăilescu.

O discuţie cu Mircea Daneliuc, acum 23 de ani

Îmi amintesc data acelei întâlniri nu numai pentru că obişnuiesc să-mi notez în caiete şi carneţele fel de fel de date, adrese, evenimente şi discuţii, ci şi fiindcă l-am vizitat pe Mircea Daneliuc, acasă la el, în Bucureşti, pe strada Armenească, sau undeva în zonă, la câteva zile după catastrofa de la Cernobîl, la sfârşitul lui aprilie 1986.

I-am propus o ecranizare după nuvela mea „Conspiraţia inocenţilor”, publicată abia în 1999, la editura Ararat, în volumul cu acelaşi titlu. Nu-mi amintesc dacă pe atunci ştiam că regizorul obişnuieşte să facă filme numai după propriile-i scenarii. Îmi intrase în cap că nuvela mea este ecranizabilă (şi astăzi încă mai cred asta, chiar dacă între timp regimul s-a schimbat şi, odată cu el, şi libertatea de exprimare), aşa că am făcut o tentativă la vârf. Că până la urmă întâlnirea noastră n-a avut nicio finalitate, asta-i altă poveste.

Am discutat puţin despre filmul său Glissando, care îmi plăcuse foarte mult. Printre altele, am comentat simbolistica acelei metamorfoze de la începutul peliculei, unde Daneliuc transformă o zvastică nazistă, chiar sub ochii noştri, prin câteva rotaţii simple de linii, într-o formă care sugerează cu destulă claritate secera şi ciocanul într-o variantă stilizată. I-am povestit că un coleg de-al meu fusese cu câţiva ani înainte în Franţa şi că văzuse acolo, pe un zid, o pictogramă: „secera şi ciocanul = zvastica”. I-am spus: Este exact ceea ce sugeraţi şi dumneavoastră în film. Un pic crispat (doar un pic), Daneliuc a negat că forma respectivă ar fi fost secera şi ciocanul stilizată, şi că a vrut să simbolizeze pajura imperială austro-ungară.

M-am gândit apoi, amuzat: Mircea Daneliuc s-o fi temut că i s-a trimis în casă un agent provocator de la Securitate.

Vă asigur, domnule Daneliuc, dacă ajungeţi să vizitaţi vreodată acest blog, că n-am fost agent provocator şi totodată că vă înţeleg pe deplin reticenţa. Nici eu, în locul dumneavoastră, nu m-aş fi destăinuit unui necunoscut în privinţa unei eventuale simbolistici subversive prezentate într-o operă făcută publică.

%d blogeri au apreciat asta: