Jacobs Krönung şi Cenaclul Flacăra


Pe la începutul anilor ’80, incitată de vâlva stârnită în rândul tinerilor de „cenaclurile” Flacăra ale lui Adrian Păunescu, fiica mea a ţinut să participe la una din „şedinţele” cenaclului. Era curioasă. S‑a întors de acolo îngreţoşată de mizeria umană întâlnită pe stadion. A numit‑o, împrumutând una din sintagmele dragi zootehniei socialiste şi presei aferente, tineretul bovin.
Exemplare din tineretul bovin pot fi întâlnite şi astăzi la tot pasul pe străzile Patriei. Şi parcă ale Bucureştiului cu deosebire, aş zice. Iată, am ghinionul să mă intersectez aproape la fiecare ieşire de acasă cu elevi de la Grupul economic-administrativ „Mircea Vulcănescu” din Capitală. Elevi? Hm! Mircea Vulcănescu trebuie că s‑ar răsuci în mormânt dacă i‑ar auzi vorbind (răcnind) pe stradă pe „elevii” de la şcoala care îi poartă numele, referindu-se la fiecare două sau trei cuvinte la instrumentele sexualităţii lor precoce şi debordante, băieţi şi fete, fără nicio deosebire, cu o voluptate irepresibilă de cea mai joasă speţă. Dar tineretul bovin ne pătrunde şi în casă. Iată de pildă clipul publicitar pentru cafeaua Jacobs Krönung, foarte frecvent (şi longeviv) pe orice televiziune din România. Tatăl, cap de familie (avută), îi aduce de dimineaţă fiicei sale, adolescentă de vârsta Julietei, o ceaşcă de cafea la uşa care dă în camera acesteia. Jacobs Krönung. Şi cum fiica întârzie să deschidă uşa, se gândeşte să o „seducă” trimiţându‑i pe gaura cheii (sau pe sub uşă, nu mai ţin minte) niscaiva efluvii de alintaroma. Efluvii irezistibile, direcţionate cu dosul palmei fâlfâit spre uşă. Dar iată că uşa se întredeschide şi mâna unui adolescent necunoscut ia ceşcuţa care nu‑i era destinată. Şi‑a petrecut noaptea cu fiica acestui Capulet depăşit de situaţie, fără ştiinţa lui (dar cu ştiinţa mamei în postură de codoaşă). Dar asta n‑are nicio importanţă. După care, cu o dezinvoltură mitocănească, se prezintă: O, mulţumesc! Eu sunt Alex. Prietenul Corinei.
Te uiţi la mutra acestui Romeo tembel — frunte îngustă şi încreţită a familiaritate de contrabandă, de o stupiditate şi o aroganţă desăvârşite —, şi te dumireşti instantaneu: un exemplar din tineretul bovin, parcă descins de pe stadioanele cenaclului Flacăra. Sau din sălile de clasă ale liceului „Mircea Vulcănescu”.
N‑am nicio îndoială: lor le este destinată cafeaua Jacobs Krönung.

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: