Monthly Archives: aprilie 2010

BRD Groupe Societé Générale, la mica ciupeală

Când mi-am deschis un „cont de economii”, în lei, acum câteva luni, la BRD Groupe Societé Générale, dobânda era de 8% pe an. Între timp a scăzut la 6%. Mă rog, să zicem că inflaţia este în scădere şi băncile ţin cont de rata inflaţiei. Mizeria însă e alta. La deschiderea contului mi s-a spus aşa: Dobânda este atât, ca să extrageţi de la bancomat trebuie să vă duceţi la bancă şi să ordonaţi transferarea sumei pe care o doriţi în contul pentru card, după care vă puteţi folosi, în modul cel mai simplu, de card; dobânda se calculează de două ori pe lună, la 1 şi 15, aşa că e bine, ca să ieşiţi în câştig, să scoateţi bani după datele pe care vi le-am spus, de exemplu pe 2 şi 16 ale lunii; este avantajos pentru dumneavoastră fiindcă, după cum probabil ştiţi, comisionul la extragerea de la bancomat este de 0,2%, în timp ce la casieria băncii este de 0,5%.

Când deschizi un asemenea cont de economii? De bună seamă atunci când ştii că ai cheltuieli de făcut în următoarea perioadă şi doreşti totuşi să beneficiezi de un câştig din dobândă, ştiut fiind că dobânda la contul curent este, practic, zero; altfel, de ce n-ai constitui depozite pe termen, unde dobânda e mai mare? (Alte bănci au şi ele acest gen de „produs bancar”, de pildă Bancpost sau Transilvania.)

Mizeria, cum spuneam, a reieşit în clipa când am intrat la o filială a BRD Groupe Societé Générale, dorind să ordon transferarea sumei de care aveam nevoie în contul pentru card. Nu! mi s-a spus. Puteţi face acest transfer numai la filiala unde aţi constituit contul de economii sau la cea care v-a emis cardul! Închipuiţi-vă deci, în numai două locaţii din vasta reţea a BRD Groupe Societé Générale poţi ordona respectivul transfer, pentru a beneficia de extragerea banilor de la bancomat, cu comision redus, de numai 0,2%! Până şi doi funcţionari ai BRD Groupe Societé Générale (nu-i dezvălui ca să-i protejez împotriva fulgerelor hrăpăreţilor manageri ai băncii) au recunoscut că regula li se pare absurdă.

Evident, reacţia mea a fost de a lichida imediat contul de economii de la BRD Groupe Societé Générale şi de a transfera banii la o altă bancă. (Apropo, la Banca Transilvania ordinul de transfer din contul de economii în contul pentru card se poate face la oricare din filialele băncii, iar la Bancpost ordinul nici nu este necesar deoarece din contul pentru economii poţi extrage oricând cu cardul, de la oricare bancomat al reţelei; ce-i drept, dobânda este un pic mai mică.) Dar, stupoare! la lichidarea contului de economii de la BRD Groupe Societé Générale mi s-a reţinut o taxă de lichidare a contului de 30 RON. Aproape o treime de milion de lei vechi pentru o operaţie de câteva secunde! Deschideţi pagina de internet a BRD Groupe Societé Générale şi veţi afla că nu se percepe comision la deschiderea contului. Nu se suflă însă un cuvinţel despre închidere… Rezultatul este că de pe urma acestei aventuri bancare m-am ales cu un câştig de câţiva lei, exact ca şi cum aş fi depus banii în contul curent!

Îmi trece prin minte un gând, apropo de politica băncii: poate că BRD Groupe Societé Générale mizează tocmai pe înfurierea clientului ca să-l uşureze de 30 RON. Păi cu doar trei clienţi astfel înfuriaţi contul BRD Groupe Societé Générale se umflă cu aproape 1 milion de lei vechi! Nici nu-ţi mai trebuie cine ştie ce ingeniozitate pentru a crea profit.

Şi în final, ca să vedeţi la ce mizerii recurge BRD Groupe Societé Générale, vă spun doar că, în timp ce la Bancpost de pildă, la fiecare extragere de la bancomat eşti informat, pe chitanţă, privitor la sold, la BRD Groupe Societé Générale chitanţa nu conţine această informaţie: pentru a afla cât ţi-a mai rămas în cont trebuie să faci o „interogare”. Pentru care, evident, se percepe un comision!

Ce urmăreşte de fapt Pro Democraţia prin sondajul CCSB

Printr-un recent sondaj comandat CCSB, asociaţia Pro Democraţia, îşi propune, în aparenţă, să afle părerea populaţiei din România cu privire la organizarea unor referendumuri pe următoarele teme: 1) retragerea cetăţeniei ţiganilor infractori, 2) reintroducerea pedepsei cu moartea, 3) pedepsirea penală a celor care critică religia ortodoxă, şi 4) retragerea cetăţeniei celor care cer autonomia Ţinutului Secuiesc.

Nu comentez aici procente (inutil să menţionez că referendumurile cu pricina, conform sondajului, sunt dorite în proporţii semnificative de către cei chestionaţi şi că, în acelaşi timp, majoritatea zdrobitoare a doritorilor de referendumuri ar răspunde afirmativ la întrebările care fac obiectul acestora). Să observăm doar, în treacăt, că până şi în Statele Unite, peste 65% din populaţie s-a pronunţat recent în favoarea pedepsei cu moartea. Aşa că comentariul preşedintelui Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu, cum că „democraţia este o chestiune delicată” (citat aproximativ) se confirmă în totalitate: iată, rămâne delicată chiar şi după secole de exerciţiu democratic.

Să ne amintim, pe de altă parte, de un sondaj al CCSB din octombrie 2009, conform căruia, „doar 43% din alegători ar opta pentru Traian Băsescu [în turul II al alegerilor prezidenţiale din decembrie 2009], în timp ce independentul Sorin Oprescu ar aduna nu mai puţin de 57% dintre opţiunile electorale ale acestora [!]” şi că Traian Băsescu ar pierde în turul II „indiferent de oponent”! Asta, ca să ne împrospătăm memoria cu privire la „imparţialitatea” şi profesionalismul CCSB. Să ne amintim de asemenea viziunea şefului Pro Democraţia cu privire la intenţia de fraudare a alegerilor prezidenţiale de către candidatul Traian Băsescu în turul doi al amintitelor alegeri. Drept care prezenţa activă a respectivului domn în Coaliţia Anti (alături de alţi domni şi domnişori precum Victor Alistar, între timp dat dispărut) devine vizibilă cu ochiul liber.

Este întâmplător obiectul recentului sondajul al CCSB comandat de Pro Democraţia? Este întâmplător momentul realizării acestuia? Părerea mea este că nu — pentru ambele întrebări. Decrebilizând opinia publică din România prin răspunsuri emoţionale, să zicem, la întrebări sensibile (dacă nu de-a dreptul scandaloase), distinsul domn Pârvulescu urmăreşte să arate că: I) unele întrebări nu pot face obiectul referendumurilor, şi II) populaţia din România nu are suficientă educaţie politică şi civică pentru a fi capabilă să se pronunţe în chestiuni esenţiale. Prin extensie — dl Pârvulescu a spus-o explicit drept comentariu la recentul sondaj cu patru (respectiv, opt) întrebări — referendumul cu privire la bi/uni-cameralitatea Parlamentului României şi la reducerea numărului parlamentarilor este neconcludent. Şi să-i fie ruşine lui Traian Băsescu că l-a organizat — asta, dl Pârvulescu n-a spus-o explicit dar se poate deduce cu claritate în urma ultimelor sale demersuri.

Aşadar, coaliţia Anti continuă.

Apropo, cine a sponsorizat asociaţia Pro Democraţia pentru ultimul sondaj CCSB?

%d blogeri au apreciat asta: