Monthly Archives: iunie 2010

Nu le-a plăcut matematica

Pe vremea mea se spunea că îmbrăţişează profesiunea de medic cei cărora nu le place matematica. Cred că observaţia era perfect valabilă în foarte multe din cazuri, având în vedere că ajungeau medici nenumăraţi tineri care nu aveau nicio vocaţie pentru medicină. În treacăt fie spus, aceeaşi observaţie cred că rămâne valabilă şi astăzi, cu deosebirea că, pe lângă aversiunea faţă de matematică, un viitor student medicinist trebuie „să facă dovada” că îi plac foarte tare banii. Vocaţia?… O vorbă de alţii inventată.

Cred că în zilele noastre foarte mulţi tineri — şi mai puţin tineri — s-au făcut ziarişti doar pentru că, la rândul lor, nu le-a plăcut matematica. Am văzut ziarişti care, comentând deciziile Guvernului de a reduce veniturile pensionarilor cu 15% au făcut afirmaţii de genul următor: Păi sigur, vor să reducă pensiile cu 15 la sută! Da’ nu se gândesc că dacă sunt doi pensionari în familie, reducerea pentru bugetul familiei este de 30 la sută!
Şi spunând asta, se uită drept la cameră, fără să clipească.

Reclame

Teodora Trandafir, sau falimentul conştiinţei

Abia intrată în politică, Teodora Trandafir a candidat recent la alegerile parlamentare parţiale din partea Partidului Democrat–Liberal la un colegiu din sectorul 4 al Capitalei. Sloganul ei electoral, „Mai mult suflet, mai puţină politică!”, a avut darul să convingă un număr minim de alegători, suficient însă pentru a o învinge pe contracandidata ei conservatoare. Desigur, meritul victoriei îi aparţine în mare parte echipei de campanie a PDL. Care a fost contribuţia Teodorei Trandafir? Ei bine, T.T. s-a întâlnit de câteva ori cu alegătorii şi a afişat, pe la câteva televiziuni, şi mai ales la „Naşul” lui Radu Moraru, o mutrişoară de îngeraş–iepuraş–drăgălaş, care, tremurându-şi suav genele, a vorbit, cu ochii umezi de dragoste maternă, de grija ei neţărmurită pentru copiii care… uite câtă nevoie au, mititeii, de asistenţă socială! Pe care se va da ea peste cap să le fie acordată neîntârziat. Ăsta a fost proiectul ei de „suflet”.
Iat-o însă pe T.T. în Parlament, doar câteva săptămâni mai târziu, pe 15 iunie 2010, cu prilejul votului parlamentar al moţiunii de cenzură introdusă de opoziţie împotriva măsurilor de austeritate propuse de Guvern — micşorarea pe o perioadă determinată a salariilor bugetarilor şi a pensiilor. Iat-o deci pe T.T. în faţa urnelor, cu braţele ridicate triumfător spre sală, arătând cele două bile, pentru ca întreaga asistenţă să vadă — şi opoziţia să aplaude — că în clipa următoare va vota împotriva propriului ei guvern. Ai zice: T.T. a votat cum i-a dictat conştiinţa: nu numai pentru copiii străzii, de care ea — stai să vezi! — se va îngriji începând chiar de mâine, ci şi împotriva micşorării pensiilor cu 15%! Că a ridicat braţele arătând bilele „contra”? De ce s-o condamnăm? Poate că are spectacolul în sânge.
Dar nu. Iat-o pe T.T. coborând de pe „estrada” de vot, în adevărata ei… dimensiune. Cu pumnii strânşi, face un gest energic de victorie, ca un boxer după ce arbitrul l-a declarat pe adversarul său knockout. După care se aruncă, în extaz, în braţele pesedistei Aura Vasile.
T.T. a declarat că vrea să se ocupe de copiii năpăstuiţi? Sper să renunţe s-o facă. Ce-ar putea învăţa copiii, năpăstuiţi sau nu, de la Teodora Trandafir? Că suflet înseamnă căcat?

Un monopol al notariatelor?

La un timp după o tranzacţie imobiliară încheiată la un birou notarial, am apelat la acelaşi birou pentru a-mi autentifica o declaraţie pe proprie răspundere în legătură cu executarea unei lucrări suplimentare pe proprietatea dobândită cu puţin timp în urmă. Aceleaşi funcţionare care mă întâmpinaseră anterior pline de un entuziasm radios (entuziasm direct proporţional, fireşte, cu comisioanele consistente încasate de pe urma tranzacţiei de vânzare–cumpărare) de astă dată abia dacă s-au ostenit să ridice spre mine nişte mutre acre. Pasă-mi-te domnul notar n-avea timp de declaraţia mea autentică deoarece tocmai atunci, în clipa următoare, pleca la o foarte importantă consfătuire a asociaţiei tuturor notarilor din România!… Ce puteam să fac? M-am dus la un alt birou notarial. Alături. Nici acolo primirea n-a fost entuziastă, nici pe departe. Dar cel puţin mi-au autentificat în cele din urmă declaraţia. Nu înainte de a mă plânge de episodul anterior. „Vreţi să vă spun ceva? mi s-a adresat notăriţa c-un zâmbet superior în timp ce semna autentificarea. V-au minţit! Nu are loc nicio consfătuire a notarilor din România! V-au minţit pentru că pur şi simplu nu sunt interesaţi să se încurce cu operaţiuni cu cost atât de redus!”

Alt episod: Trebuia să autentific un document. Primul notar la care am încercat mi-a cerut 60 de lei. Al doilea s-a mulţumit cu 20! Asta da, diferenţă!
S-ar zice deci că pe „piaţa” notariatelor funcţionează legile concurenţei. Nimic mai fals. Peste tot aceleaşi mutre acre (dacă nu vii cu o „afacere” grasă), amintind izbitor de vânzătoarele de odinioară din comerţul de stat din „societatea socialistă multilateral dezvoltată”. Peste tot aceeaşi mitocănie notarială, acelaşi cinism grobian. Peste tot aceleaşi tarife de jaf! Poftim de-ţi caută alt birou dacă nu-ţi convine! Notariatele, toate, n-au „goluri de producţie”. Lucrează „non-stop”. Un client în plus, un client în minus, nu contează.

Recent, o prietenă a avut nevoie de o procură notarială din partea mamei vârstnice, nu ţintuită la pat dar foarte greu deplasabilă, pentru a putea încasa în locul ei pensia. Altminteri, o persoană de o luciditate perfectă, pe care mulţi mai puţin vârstnici ar invidia-o. Şi chiar o invidiază.
Niciun notar n-a catadicsit să se deplaseze la domiciliu pentru autentificarea procurii. Vezi bine că o asemenea deplasare i-ar fi luat notarului cam o oră, să zicem. Timp în care, lipsind de la birou, ar fi pierdut fără doar şi poate un câştig de câteva ori mai mare decât pensia lunară a bătrânei!
Cu un efort considerabil, ajutată de toată lumea de prin jur, mama prietenei s-a dus la un notar. După eliberarea procurii, prietena de care vorbeam s-a gândit, dacă tot ajunseseră (cu atâta greutate) acolo, să încerce să rezolve încă o problemă care trena de ani de zile: obţinerea unei alte procuri notariale pentru eventuala înstrăinare a unei garsoniere deţinute de bătrână, de se va găsi cândva vreun cumpărător. „Eu v-am dat un deget — a rostit cu bunăvoinţă superioară înălţimea sa notarială —, şi dumneavoastră îmi cereţi toată mâna! Ştiţi bine că sunt multe abuzuri! Aduceţi-mi o adeverinţă de la institutul de medicină legală cum că doamna este în deplinătatea facultăţilor mintale şi atunci stăm de vorbă.”
Dar aş întreba: când riscă mai mult un bătrân deţinător de proprietate imobiliară? Când consimte să delege pe cineva din familie să îl reprezinte într-o tranzacţie, sau când o face direct cu rechinii imobiliari?
Pe forumul Avocatnet.ro de pe internet, o doamnă avocată, răspunzând la o întrebare pe subiectul procurii notariale acordate unei persoane în vârstă, răspundea: „Fără aşa ceva [adeverinţa medico-legală], un notar care se respectă nu va face procura.” I.e. notarul în cauză se respectă!
Nu trebuie însă să ai studii juridice pentru a găsi articolul 59 din Legea notarilor publici nr. 36/1995, care spune: „Când notarul public are îndoieli [subl. m] cu privire la deplinătatea facultăţilor mintale ale vreuneia dintre părţi, procedează la autentificare numai dacă un medic specialist atestă în scris că partea poate să-şi exprime în mod valabil consimţământul în momentul încheierii actului.”

Aşadar, cum spuneam: Notariatele lucrează „non-stop”. Un client în plus, un client în minus, nu contează. Solicitudine? Umanism? Respect pentru client (care e tot un fel de om)? Întrajutorare?… Noţiuni perimate în lumea prosperă a notarilor din România! Tot ce contează este câştigul. Rapid, fără bătaie de cap, cu un minim de răspundere. Şi mai ales gras!
Şi legea — slavă Domnului — e de partea notarului.

%d blogeri au apreciat asta: