Monthly Archives: August 2010

„Deşteaptă-te, române!”

Se pare că îndemnul din imnul naţional începe să-şi arate roadele. La sondajul TVR1, de luni 23 august 2010, „Credeţi că preoţii nu ar mai trebui plătiţi din bugetul statului?”, un incredibil procentaj, de 67,4%, au răspuns NU, preoţii n-ar mai trebui plătiţi de la buget. Să fie oare începutul sfârşitului imensei ipocrizii naţionale instrumentate de BOR în ţara în care un „post” de preot paroh, în parohiile „grase”, se cumpără cu 10.000 de euro?

Anunțuri

Centralismul, în sânge

Prezentatoarea buletinului meteo la TVR 1 spune (dau un exemplu): „Vor fi ploi pe arii extinse dincolo de Carpaţi”. Nu spune „la nord de Carpaţi”! Adică noi, ăştia barosanii, suntem aici, dincoace de Carpaţi, iar ei, provincialii, sunt dincolo. Deh! educaţie vechi–regalistă. Consolidată prin lecţiile de învăţământ politic…

La fel, comentatorii (mai mult sau mai puţin) politici spun: „Dincolo de Prut”. Asta, când îi ia gura pe dinainte. Ceea ce nu se întâmplă chiar foarte rar.

%d blogeri au apreciat asta: