Monthly Archives: octombrie 2010

Gheorghe Zamfir în cartea Sandrei Pralong: interviu sau fişă medicală psihiatrică?

Printre cele 39 de personalităţi/persoane ale căror interviuri/mărturisiri Sandra Pralong le-a inclus în recentul volum „De ce m-am întors în România”, publicat de Polirom, se află şi vestitul naist Gheorghe Zamfir. Numai că fostul „Rege al naiului” este acum, fără niciun dubiu, un om bolnav. Mă abţin să pun diagnostice. Vă las să judecaţi singuri:

„În 1982 (…) devenisem mult mai mult decât şi-ar fi imaginat cineva vreodată în România, cum v-am spus eram deja planetar. Fapt care s-a adeverit abia anul trecut, după un studiu care s-a făcut timp de 20 de ani şi am ieşit, se pare, chiar înaintea lui Wagner, Mozart, Beethoven. I-am surclasat, pe locul doi a ieşit Wagner, cu 750 de milioane de voturi, şi eu am avut mai multe…”

Iar „talentata, perseverenta şi serioasa” Anca Mihalache, autoarea „interviului”, cum o caracterizează Sandra Pralong în Prefaţă, nu numai că nu încearcă să atenueze vizibilul derapaj al artistului, ci îşi începe seria iresponsabilelor incitări: „Şi există studiul acesta publicat?”

„A fost şters de către «prietenii noştri» — răspunde Gh.Z. — (…) dar l-au văzut câţiva prieteni şi m-au anunţat. După care a venit preşedintele Bush şi a făcut acea afirmaţie, miniştrii români nici nu m-au scos în faţă, i-au trimis pe Loredana Groza şi pe alţii. (…) A venit bomba cu George Bush, am deja informaţia scrisă pe care a citit-o în faţa presei americane înainte de a veni la summitul din aprilie la Bucureşti.”

„Mă simt pus pe o cruce — continuă artistul —, bătut în cuie, legat în fiare, şi în fiecare zi vine unul cu un bici şi mai ia o bucăţică din corp. Cam aşa sunt tratat eu din 1968, de când s-a descoperit în scrierile mele secrete trădate de nişte prieteni cu care vorbeam şi eu spusesem că sunt împotriva lui Ceauşescu şi a comuniştilor şi ei m-au trădat (…) Urma să fac 24 de ani de închisoare, să se facă proces la scară naţională, iar eu trebuia să mă apăr. Nu l-au făcut nici azi, dar condamnarea a existat oficial, erau numai generali, colonei, oficiali la masă.”

„Din zi până-n seară în avion, în tren, pe drum la volan, gândeam, scriam poezii, citeam, mă opream, în restaurante scriam poezii, memorii pe şerveţele de hârtie, pe cartoane, pe ce-mi cădea în mână. În felul acesta am creat o gigantică epopee şi o gigantică stare a sufletului meu în lucrările mele, clasice, camerale, religioase. Am compus lucrări religioase cât n-au compus toţi compozitorii români sau europeni la un loc (…).”

„Ce fel de popor suntem noi, în care miniştrii culturii sunt toţi atei, Răzvan Theodorescu este ateu, Ion Caramitru este ateu, Adrian Iorgulescu este ateu (…) Păi de unde atâta infamie şi să-l ignori pe cel mai mare artist pe care l-a avut naţia asta vreodată de când s-a născut până acum? Aşa spun toţi GENIALUL! Toţi îmi spun «Genialul! Genialul! Genialul Gheorghe Zamfir!»”

Pe măsură ce îşi evocă triumfurile laolaltă cu frustrările, cântăreţul se afundă, parcă, tot mai mult în apele negre ale tragicei sale lumi plăsmuite, precum Poprişcin din „Însemnările unui nebun” de Gogol.

„Un ministru al culturii să-i spună lui Gheorghe Zamfir, care a vândut peste 700 de milioane de discuri, fiind declarat primul artist planetar înaintea lui Bach, Beethoven, Mozart, Schubert, să spună că sunt pe lista de aşteptare (…).”

Şi în loc să-i tempereze rătăcirile, Anca Mihalache ce face? Cu „eleganţă, tact şi diplomaţie” — o citez din nou pe S.P. —, îl zgândăreşte punându-i întrebări de genul: „Dumneavoastră ce vă doriţi acum? Linişte ca să creaţi, recunoaştere?” Sau: „Nu aţi primit propuneri de la universităţile din afară să predaţi acolo?”

Este incredibil ca acest text să fi fost publicat într-o carte nu de patologie mentală ci într-una care reuneşte motivaţiile unor oameni (întregi la minte) de a se fi întors în România după înlăturarea regimului comunist. Hai să zicem că pe Silviu Lupescu, directorul editurii Polirom, pot să-l înţeleg. El e interesat de tiraje. (Şi de nimic altceva?) Iar scandalurile fac tiraje. Dar Sandra Pralong? Ea cum explică includerea în culegere a acestui aşa-zis interviu scandalos?

 

Reclame

Frumoşii francezi

I-am văzut la ei acasă — la Paris, pe străzi, la diferite ore, bărbaţi şi femei, eleganţi şi curaţi, adolescenţi pe patine cu role, şi adulţi pe patine cu role, degajaţi, fără complexe, cumpătaţi aş zice. I-am văzut şi la Lyon, şi la Tours, şi la Marsilia, şi la Annecy, şi peste tot mi s-au părut chipeşi, supli, destinşi şi binevoitori. Ba chiar frumoşi. Un popor frumos, mi-am spus. Şi tuturor prietenilor şi cunoscuţilor le-am spus: Îmi plac francezii. Sunt frumoşi. Îi iubesc pe francezi.

Dar i-am văzut recent şi pe Costa Brava, în Spania. I-am văzut la restaurantul hotelului din Lloret de Mar, în grupuri — găşti gălăgioase de vârstnici şi mai puţin vârstnici, hohotind spart şi răguşit, strigându-şi de la o masă la alta, c-un arţag camaraderesc d’ivrogne la spartul zaiafetului, şi abia am recunoscut în dialectul lor de mahala minunata limbă franceză care m-a fascinat o viaţă întreagă. Descinseseră acolo, parcă, dintr-un Ferentari de Provence — figuri şi gesturi grobiene, ţaţe cu funduri enorme, revărsate mult dincolo de limita tăbliei scaunelor, şi mers de gâscă pusă la îngrăşat. Toate celelalte grupuri — ruşi (mai ales), scandinavi, nemţi, spanioli, italieni — nu mai contau: numai ei erau în local. Grupul de români din care făceam parte era aşezat şi la locul lui, de-a dreptul distins în comparaţie cu francezii.

Apoi, într-o zi, în autobuzul cu care ne întorceam de la Barcelona la hotel, am găsit unul din locuri ocupate: era o franţuzoaică! I-am arătat biletele cu locuri rezervate. A ridicat din umeri, ţâfnoasă, repezită şi justiţiară dar nu mai puţin dezinvoltă: Păi ce să fac dacă Monsieur de colo a ocupat locul meu! Eu unde să stau! Şi, prompt, francezii care o înconjurau i-au sărit guralivi în apărare: Monsieur de colo i-a ocupat locul! Ea unde să stea!

I-am cerut şoferului să intervină şi, în harababura „spaniolă” care se crease (fuseseră emise bilete pentru două autobuze care plecau exact la aceeaşi oră, fără ca biletele să aibă vreun semn distinctiv), şoferul ne-a aşezat pe alte locuri.

Şi acum eu ce fac? Îi mai iubesc pe francezi?…

Probabil că trebuie să aştept să treacă timpul…
Oare nu şi pe noi ne judecă alţii după ferentarismul nostru, şi după „locurile ocupate” care le aparţin lor?

Sandra Pralong e optimistă

În recenta sa carte publicată la editura Polirom (în calitate de coordonatoare de volum), „De ce m-am întors în România”, Sandra Pralong spune, într-o notă de subsol din „În loc de prefaţă”: „Am spus şi cu alte ocazii că nu am niciun dubiu că şi în România lucrurile se vor schimba, pentru că şi hoţii au nevoie de oameni cinstiţi care să le păzească averea. Întrebarea este, evident, «când?», dar asta nu depinde decât de noi…”

Observaţia mea este: Mă rog, hoţii poate au nevoie de oameni cinstiţi care să le păzească averea. Problema este că îi consideră fraieri. Adică de fraieri ce sunt nu-s buni decât de păzit averile. Şi nu numai hoţii îi consideră fraieri. Mai grav este că majoritatea românilor îi consideră fraieri. Culmea e că, într-o oarecare măsură, oamenii cinstiţi înşişi se consideră fraieri şi cred că doar oportunitatea le-a lipsit să devină deştepţi.

„Nu depinde decât de noi”, zice Sandra Pralong. Care noi?

Perfect Tour — o alegere neinspirată pentru un sejur în apropiere de Barcelona

Dorind să văd Barcelona şi aflând de lansarea programelor turistice (avantajoase) pentru „seniori”, am apelat — am avut proasta inspiraţie să apelez — la serviciile agenţiei Perfect Tour. Mi s-a explicat acolo că programele lor turistice oferă posibilităţi de cazare nu chiar la Barcelona ci pe-aproape, la staţiuni balneare de pe Costa Brava, adică la distanţe rezonabile de Barcelona, de 20–30 de kilometri, de unde — să nu-mi fac griji! — lesne se poate face naveta. De altfel, am fost asigurat, majoritatea turiştilor sunt interesaţi de Barcelona — pentru asta pleacă. Cu alte cuvinte, ei, acolo la agenţie, ştiu ce îşi doresc turiştii şi îşi dau silinţa să-i servească.
Am ales deci un sejur începând cu data de 2 octombrie. Unde? Undeva pe Costa Brava, într-o localitate neprecizată. 2 octombrie era singurul lucru cert… Era în data de 2 august, deci cu exact două luni înainte de plecare. De bună credinţă, îmi spuneam, în naivitatea mea, că, încheind contractul cu atâta vreme înainte, voi avea cu siguranţă prioritate la un hotel cât mai apropiat de Barcelona. Chiar dacă nu mi se oferea nicio garanţie în această privinţă.

Cum se dezinformează turistul şi cum se obţine, prin „aburire”, acordul acestuia pentru nişte clauze contractuale confuze, dacă nu de-a dreptul dubioase

Conform contractului (nr. 7226/02.08.2010), prin bonul de comandă, anexă la contract, erau date, la nr. 7, următoarele informaţii referitoare la transportul Bucureşti–Barcelona şi retur:

„Bilet de avion — Compania Tarom; data/ora plecare: 02/10 Otopeni 09:10 — Barcelona 11:30; data/ora sosire: 09/10 Barcelona 12:30 — Otopeni 16:25.”

La ora 1.33 p.m., deci la numai câteva ore după semnarea contractului, am primit un email, semnat Mirela Gheorghe, din partea agenţiei, prin care mi se comunica înlocuirea companiei Tarom, nominalizată în contract, cu compania Blue Air şi totodată modificarea orelor de sosire şi plecare:

„Va multumim ca ati apelat la serviciile Perfect Tour.
Imi cer scuze, insa dintr-o eroare am specificat in bonul de comanda ca zborul inclus in pachetul de servicii turistice solicitat si achizitionat este operat de catre Compania Tarom, insa, asa cum va comunicasem telefonic, pentru aceste program special zborul inclus in pachet este operat de catre Compania Blue Air, iar in cele ce urmeaza va transmit orarul de zbor, aferent datelor Dvs de calatorie:

Orar de zbor, Compania Blue Air
02 oct Bucuresti Baneasa 16:00 – Barcelona El Prat 18:10
09 oct Barcelona El Prat 18:55 – Bucuresti Baneasa 23:00”

Două ore mai târziu, la 3.35 p.m., primesc un al doilea email, cu următorul conţinut:

„Am primit in acest moment, o informare din partea Departamentului de Productie, in ceea ce priveste nominalizarea hotelului.
Daca ati mers si anul trecut pe acest program, regulile au ramas aceleasi. S-a incercat anul acesta ca serviciile de cazare sa fie confirmate in 48 ore si o data cu aceasta sa se nominalizeze si hotelul.
Confirmarea serviciilor a venit pentru Dvs, insa se pastreaza regula de anul trecut si anume aceea ca hotelul se va confirma cu o saptamana inainte de plecare, va fi un anumit hotel nominalizat pe plecare pentru intreg grupul.

Spuneti-mi, va rog, daca sunteti de acord cu aceasta decizie si daca rezervarea Dvs ramane valabila.”

Conform contractului (pct. III.1), o întrebare atât de „abruptă” era obligatoriu să se pună „în cazul în care Agenţia este nevoită să modifice una dintre prevederile esenţiale ale contractului”, când agenţia „are obligaţia să informeze turistul cu cel puţin 15 zile înainte de data plecării”.

Din păcate, la data aceea (fără să cunosc în detaliu Ordonanţa 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice), nu mi s-a părut că mesajul din partea agenţiei ar conţine vreo specificare importantă („esenţială”), în plus faţă de ceea ce discutasem la sediul agenţiei. Şi nici că ar fi vreo capcană. (Ceea ce de fapt era.) Drept care întrebarea dacă „rezervarea Dvs rămâne valabilă” mi s-a părut cam ciudată dar, oricum, lipsită de obiect. În consecinţă, răspunsul meu a fost da, rezervarea rămâne valabilă.

Cât de la obiect era în realitate întrebarea avea să mi se dezvăluie ulterior. Răspunsul la întrebarea de ce era important pentru agenţie acceptul meu pentru un mesaj confuz (la pachet cu un altul, anterior) — vine dacă citim OG 107 din 1999 şi anume art. 7, referitor la informarea turistului:

„Agenţia de turism are obligaţia să furnizeze turiştilor, în scris, în vederea încheierii contractului, informaţii referitoare la:
a) localitatea de destinaţie;
b) ruta de parcurs;
c) mijlocul/mijloacele de transport utilizat/utilizate, caracteristicile şi categoria acestuia/acestora;
d) tipul unităţilor de cazare, adresele (subl. mea) şi categoriile de clasificare a acestora (…).”

Abia la întoarcerea în ţară, studiind legislaţia, mi-am dat seama cât de perversă era practica: agenţia căpăta acordul meu la acceptarea produsului turistic oferit, cu încălcarea legislaţiei — v. citatul de mai sus, referitor la obligaţia de informa turistul la încheierea contractului. Şi totodată, obţinea, implicit, acordul meu la înlocuirea companiei aeriene (dintr-una normală într-alta cel puţin dubioasă) şi a orarului de zbor.

Să mai observăm, în al doilea email, de ce avea agenţia nevoie de o aşa-zisă confirmare a serviciilor oferite. Iată ce spune ordonanţa citată, la art. 11 (2):

Contractul ia naştere (subl. mea) în momentul în care turistul primeşte confirmarea scrisă a rezervării, ce se transmite de organizatorul sau detailistul călătoriei turistice, care acţionează în numele organizatorului (…).”

Cu alte cuvinte, contractul nu era contract în sens juridic decât după confirmarea scrisă a rezervării. Or, nefiind contract valabil, agenţia nu-i mai putea pretinde turistului o serie întreagă de penalităţi/despăgubiri în cazul anulării contractului datorită, să zicem, unor pretenţii pe care agenţia nu i le putea satisface (cum ar fi un hotel apropiat de Barcelona; probabil mai scump), sau din diverse alte cauze. Şi atunci ce face Mirela Gheorghe, funcţionara agenţiei? Îmi scrie în email că „confirmarea serviciilor a venit pentru Dvs, însă se păstrează regula de anul trecut şi anume aceea că hotelul se va confirma cu o săptămână înainte de plecare”! Altfel spus, o confirmare… fără confirmare. Pe bonul de comandă, rubricile „adresa unităţii de cazare” şi „adresa unităţii de alimentaţie” rămâneau goale. Dar se obţinea acordul turistului (naiv). Un fel de alba–neagra a respectării legislaţiei.

În sfârşit, cu puţin înaintea plecării programate, pe 20 septembrie, primesc emailul „de graţie”:

„Multumind-va ca ati apelat la serviciile Agentiei de Turism Perfect Tour, am placerea de a va transmite in cele ce urmeaza cateva detalii despre destinatia Dvs de vacanta, precum si a va informa asupra nominalizarii hotelului, pentru plecarea grupului din data de 02.10

Hotel Royal Beach 4**** , Lloret del Mar
Localizare: renovat complet in anul 2002, este situat in centrul turistic al statiunii Lloret de Mar, la 400m de plaja si la 1km de centrul orasului. In apropierea hotelului exista o multime de magazine, cafenele, baruri, restaurante si discoteci.”

Bla, bla, bla. După care vine surpriza:

„Lloret del Mar se afla situata la o distanta de 76 Km fata de Barcelona.”

Şi din nou bla, bla, bla…

„Transferul de la Aeroport catre statiune, dureaza aprox. 1 ora si 7 min.
Pentru a ajunge la Barcelona (Sants to Mataro), este necesar a lua un shuttle bus din Lloret del Mar, distanta este de aprox. 7.5 km (15 min), iar de acolo trenul catre Barcelona.
Cu o puternica traditie marinareasca, Lloret de Mar (Costa Brava, Spania) reprezinta una dintre principalele destinatii turistice de pe coasta Geronei. Plajele si golfurile cu apa cristalina se impletesc cu o interesanta zona istorica si cu o oferta bogata de cazare si de recreere.”

Iată deci cum te poţi procopsi (cu acordul tău!) cu un Blue Air şi cu un hotel aflat la 76 de kilometri de Barcelona şi, aproape cinic, să ţi se prezinte Lloret de Mar ca fiind „destinaţia Dvs de vacanţă”!
Sunt sfătuit să iau un „shuttle bus” până la gară, apoi trenul, dar nu mi se spune că drumul în total durează 1 oră şi 45 de minute! Mi se mai dă, în continuare, o alternativă, cu un autobuz direct Lloret de Mar–Barcelona, care costă 9 € de persoană dus, 9 € întors, ori două persoane, 36 € pe zi. Ori 5 zile, să zicem, 180 €. Aproape un sfert din „avantajosul” preţ al excursiei pentru „seniori”. Plus 3 ore şi jumătate irosite în fiecare zi cu drumul.

A zbura cu Blue Air: o aventură riscantă

Faţă de ora de plecare specificată în contract, 16.00 (cu aterizare la Barcelona la ora 18.10), la sosirea pe aeroport, ora de plecare a crescut brusc la 17.30. Când pasagerii companiei Blue Air au fost invitaţi pentru îmbarcare era deja trecut de ora 18. Şi, stupoare, nici nu mai era Blue Air, ci o altă companie low cost, de care auzeam pentru prima oară! Blue Air apelase la aceasta în disperare de cauză. (Avea să se afle curând după aceea că Blue Air se află în pragul falimentului.) Surprizele continuă. Pasagerii sunt anunţaţi că avionul are nevoie de combustibil dar că alimentarea nu poate fi făcută la Bucureşti. De ce? Fiindcă nu există combustibil! Dar unde? Ei bine, la… Sibiu! Avionul decolează în jurul orei 19, se anunţă că zborul până la Sibiu va dura circa 30 de minute, în realitate durează 45 de minute, apoi că alimentarea va dura 20 de minute, în realitate durează cel puţin 30 de minute. În sfârşit, pe la 20.15 se decolează şi avionul aterizează la Barcelona după ora 10 seara. Cu peste 3 ore întârziere. (Nu mai spun că la hotel, cale de aproape o oră şi jumătate, s-a ajuns după miezul nopţii.)
Întoarcerea în ţară nu-i mai puţin „aventuroasă”. Ora anunţată a decolării, 18.55, devine 21.30. În avion, pasagerii sunt nervoşi. Unii nu-şi găsesc locurile. Biletul meu, rândul 12, litera D, nu-i de găsit. A, B, C, E, F, G — pur şi simplu se sare peste D. Însoţitorul de bord insistă ca fiecare să-şi ocupe locul indicat pe bilet. La sesizarea mea — şi a altora — precizează: „Litera D va fi considerată G.”! În dreptul ieşirilor de siguranţă în caz de avarie nu-i ca la alte companii, spaţiu liber; din dorinţa de a-și mări profitul compania a montat scaune pe acel spaţiu. Drept urmare, pasagerii care au avut ghinionul să capete locuri în dreptul ieşirilor de siguranţă primesc instrucţiuni imperative cum să acţioneze în caz de avarie! Lumea vociferează: de ce s-a ajuns în situaţia asta? Un însoţitor de bord explică: Păi sigur că s-a ajuns, fiindcă din 11 aeronave am rămas cu 4! Asta da, explicaţie!

Este agenţia Perfect Tour responsabilă de haosul de la Blue Air?

Perfect Tour zice că nu:

„Agenţia este răspunzătoare pentru buna executare a obligaţiilor asumate prin contract, cu excepţia următoarelor cazuri:
(…)
când neîndeplinirea obligaţiilor se datorează unor cauze de forţă majoră sau unor împrejurări pe care nici Agenţia, nici prestatorii de servicii nu le puteau prevedea sau evita (modificări de orar sau de itinerar, întârzieri în traficul mijloacelor de transport etc.)” (pct. III.4.b din contract)

Ca să vezi! Tocmai prestatorii serviciilor, de transport inclusiv, să fie cei afectaţi — şi încă în împrejurări pe care nu le puteau nici prevedea nici evita — de întârzieri în trafic! Plus că acel „etc.” valorează pentru agenţie milioane: cu el poţi să ieşi basma curată — crede agenţia — oricâte clauze contractuale ai încălca.

Şi, pentru mai multă siguranţă, Perfect Tour revine, în contract, la temă şi se disculpă în avans:

„Modificarea orarului de zbor nu poate reprezenta motiv de anulare unilaterală a contractului cu turistul. Agenţia nu se face răspunzătoare pentru aceasta, orarul de zbor nefăcând parte din contract.” (pct. III.6.a)

Ce spune legea, respectiv OG 107/1999 în această privinţă? Iată ce spune:

„Art. 20. (1) Agenţia de turism este răspunzătoare pentru buna executare a obligaţiilor asumate prin contract, inclusiv în situaţia în care aceste obligaţii trebuiau îndeplinite de către o altă agenţie de turism sau de către alţi prestatori de servicii (subl. mea).
(2) De la prevederile alin. (1) se exceptează următoarele cazuri:
(…)
b) Când neîndeplinirea obligaţiilor se datorează unor cauze de forţă majoră, precum cele definite la art. 18, lit. b), sau unui eveniment pe care nici agenţia de turism, nici furnizorul sau prestatorul de servicii, cu tot efortul depus, nu îl puteau prevedea sau evita;
c) când neîndeplinirea obligaţiilor se datorează unui terţ care nu are legătură cu furnizarea serviciilor prevăzute în contract, iar cauzele care au determinat neîndeplinirea obligaţiilor au un caracter imprevizibil şi inevitabil.”

Aşadar, în mod clar şi neechivoc, agenţia de turism este răspunzătoare pentru îndeplinirea obligaţiilor contractuale, inclusiv, în cazul de faţă, ale transportatorului.

Excepţia de la aceste obligaţii, excluzând cazul de forţă majoră, este — reiau — „un eveniment pe care nici agenţia de turism, nici furnizorul sau prestatorul de servicii, cu tot efortul depus [subl. mea], nu îl puteau prevedea sau evita.”

N.B. Se face referire la „un eveniment”, nu la „împrejurări”, cum, distorsionat, apare prevăzut în contract; din care, la rândul ei, sintagma „cu tot efortul depus” a fost omisă. Aşadar, care este evenimentul care a împiedicat respectarea obligaţiilor contractuale referitoare datele şi orele de sosire/plecare, inclusiv referitoare la rută?

În legătură cu depunerea/acceptarea reclamaţiilor

Iată cum îşi imaginează Perfect Tour dreptul clientului de a reclama deficienţele survenite în pachetul turistic vândut (cap. VI din contract):

„1. În cazul în care turistul este nemulţumit de serviciile turistice primite, acesta are obligaţia de a întocmi o sesizare în scris, clar şi explicit, cu privire la deficienţele constatate la faţa locului, legate de realizarea pachetului de servicii turistice contractat, ce se va transmite prompt atât Agenţiei, cât şi prestatorului de servicii turistice (conducerii hotelului, restaurantului).
2. Agenţia îşi rezervă dreptul de a nu lua în considerare reclamaţiile formulate ulterior încheierii excursiei (subl. mea), dacă acestea nu au fost sesizate mai întâi la hotel/prestatorul de servicii sau ghid (după caz).”

Această prevedere este o distorsionare abuzivă a prevederii corespunzătoare din O.G. 107/1999 şi anume aceea referitoare la neîndeplinirea de către agenţia de turism a obligaţiilor contractuale: a se vedea art. 20 alin. (3):

„În cazurile prevăzute la alin. (2) lit. b) agenţia de turism parte în contract este obligată să acorde prompt asistenţă consumatorului aflat în dificultate.”

Reiese clar că prevederea legală are în vedere remedierea promptă a deficienţei ivite, în beneficiul turistului, nicidecum exonerarea agenţiei de obligaţia neîndeplinită (în trecut).
Păi ce trebuia să reclam la hotel, la restaurant sau la ghid? Tertipurile prin care agenţia se asigură că nu-şi pierde clientul fără să-i asigure serviciile dorite?
Îşi închipuie agenţia că aş fi acceptat să semnez un contract care ar fi prevăzut de la bun început cazarea într-un hotel aflat la 76 de kilometri de obiectul interesului meu turistic sau să călătoresc cu o companie falimentară precum Blue Air?

Alte întrebări îndreptăţite pe care şi le poate pune turistul client al agenţiei Perfect Tour

De ce Perfect Tour a ales 18.55 ca oră de plecare înapoi spre Bucureşti, când camera la hotel trebuia eliberată la ora 10?
De ce partenerul local al lui Perfect Tour, Blau Mari, nu a tăiat chitanţă pentru serviciile turistice oferite în zonă? (Şi preţurile n-au fost tocmai neglijabile.) Şi de ce ghidul partenerului Blau Mari se adresa turiştilor din autobuz, după fiecare etapă, cu invitaţia: „Dacă aţi fost mulţumiţi de serviciile şoferului cutare, puteţi să-i lăsaţi o mică atenţie. Nu-i obligatoriu. Numai cine doreşte.”? (Culmea ar fi fost să mai fie şi obligatoriu!)
Nu este Perfect Tour răspunzător pentru aceste practici? Ba da, este. Conform prevederii deja citate: art. 20 (1) din OG 107/1999.

Se poate şi altfel?

Răspunsul este: Da. Am întâlnit în zonă un grup de turişti români, clienţi ai aceluiaşi partener local ca şi Perfect Tour (şi anume Blau Mari), care au cumpărat un pachet de servicii turistice identice, la acelaşi preţ şi exact aceeaşi perioadă, de la compania Carpe Diem. Diferenţa este că acelor turişti, deşi au contractat sejurul cu numai două săptămâni înainte de 2 octombrie, li s-a oferit posibilitatea să-şi aleagă localitatea şi hotelul. Şi au ales Calella, la doar 58 km de Barcelona, şi unde nu aveai nevoie de „shuttle bus” ci doar de tren ca să ajungi la Barcelona, şi anume la preţul de 6 € călătoria dus şi întors. În plus, au zburat cu Tarom, în condiţii de normalitate, cu respectarea strictă a orelor de decolare şi de aterizare.

%d blogeri au apreciat asta: