Monthly Archives: martie 2011

Epidemie de nesimțire


Nu înseamnă că mașina din postarea anterioară și cele din postarea de acum sunt excepții. Dimpotrivă, sunt regula în România în materie de parcare. N-au decât mamele cu copii în cărucior să coboare pe carosabil și să ocolească. Nesimțiții se lăfăie pe ditamai trotuarul de-a curmezișul… Ce face Poliția Comunitară?…

Pădurea seculară de la Podul cu Tei e plină de mașini în fiecare weekend deși accesul autovehiculelor este interzis. Focuri (interzise), peturi aruncate, manele (permise!). Nimeni nu intervine în favoarea cetățeanului doritor de liniște și de natură nealterată.
Încă și mai la vedere, pe pajiștea de la ieșirea de la Fântâna cu Cireși, către fosta tabără de vară a copiilor, mașinile parchează într-o veselie pe pășune, unde scrie clar că e interzis.
Ce face Poliția Comunitară?… Patrulează. Și se pozează în curtea sediului, în uniformă la patru ace, ultraregulamentară, într-un mediu aseptic și spectaculos geometric.

E vorba de Poliția Comunitară a municipiului Câmpina!

Pentru reciclarea polițiștilor:
„Este interzisă ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate, iar când aceasta este permisă, conform indicatoarelor sau marcajelor, lățimea minimă a trotuarului lăsat la dispoziția pietonilor trebuie să fie de cel puțin un metru.” (Codul rutier, art. 72, alin. 2)

Reclame

„Vehicul monitorizat în trafic prin dispozitiv GPS”…

…Dar nemonitorizat împotriva nesimţirii de a ocupa tot trotuarul.

No comment

Câmpina prăfuită

Cine mătură străzile Câmpinei? Ploile… Vânturile… Roţile maşinilor

Mesaje de pe situl unei camere web plasată în centrul Câmpinei sună cam aşa: Mi-e dor de Câmpina… Câmpina, un orăşel frumos şi curat… Îi înţeleg pe cei ce scriu astfel de mesaje. Sunt fără îndoială câmpineni care trăiesc departe de casa lor, departe de Câmpina, departe de ţară — probabil în Italia, în Spania, în Germania. E un lucru deja ştiut, trăit de mulţi: depărtarea înceţoşează, şterge orice sentimente lăsând neatins doar dorul… Depărtarea înfrumuseţează.

Cei ce trăiesc însă în Câmpina o văd altfel. O văd în fiecare primăvară înceţoşată. La propriu. Un sfert de an Câmpina respiră praf. Praful lui Tiseanu, rezultat din campaniile sale desfăşurate pe durata iernii, cică pentru combaterea gheţuşului de pe străzi, inclusiv de pe trotuare. Combatere, cu ce? Ei bine, Tiseanu recurge de fiecare dată la soluţia cea mai ieftină; şi desigur mai proastă: la fiecare ninsoare trimite camioane care aruncă pe străzi tone de nisip. Nisip e doar un fel de a spune; în realitate este, în bună parte, pământ de cea mai proastă calitate… Zăpada se topeşte, pământul lui Tiseanu mai întâi se face noroi, apoi se usucă şi se ridică în aer stârnit de roţile maşinilor. Tonele împrăştiate pe jos, se regăsesc în aer. Că, vorba aia, nimic nu se pierde, totul se transformă… Iar locuitorii respiră praf. Februarie, martie, aprilie — trei luni pe an câmpinenii trăiesc în praf. Alteori, în iernile uscate, trăiesc chiar mai mult — patru sau cinci luni în praf.

Tiseanu nu-şi trimite nici lucrătorii, nici utilajele să cureţe străzile de noroi şi de praf. O face abia prin aprilie. Câte o echipă numeroasă străbate străzile înarmată cu mături de nuiele, însoţită de câte un camion în care lucrătorii aruncă cu lopata, într-o veselie, noroiul uscat şi praful. În campanie. În binecunoscutul stil hei-rupist al primarului. În asemenea momente e bine să fugi pe altă stradă, până trece „zavera”; sau măcar să stai în casă şi să închizi bine ferestrele…

Dar „campania” lui Tiseanu nu-i decât frecţie la piciorul de lemn. De bază rămân ploile şi vânturile. Şi, desigur, roţile maşinilor, sub goana cărora praful de ridică în aer valuri-valuri şi se aşterne peste tot. Şi pătrunde peste tot.

Unde-i Sanepidul? Unde-i Garda de Mediu? Nimeni nu ştie. Hibernează.

Şi totul se repetă an de an, cu periodicitatea exactă cu care am învăţat la istorie că au loc revărsările Nilului.

Nemţii se laudă că la ei în ţară încălţămintea trebuie periată o dată pe lună, spre deosebire de Franţa, unde trebuie periată săptămânal. În Bucureşti încălţămintea trebuie periată zilnic. În Câmpina e chestiune de… Poate aţi fi tentaţi să ziceţi „de ore”. Fals! E o chestiune de minute!… Într-o zi am am uitat să pun husa la maşină. Când, după o oră, mi-am adus aminte, era deja prea târziu…

Ca o ironie, într-o zi, când aruncam pe maşină vreo două-trei peturi de apă, ca măcar să pot pune mâna pe clanţă şi să văd ceva prin parbriz, a trecut poliţia comunitară. Opreşte şi zice: Hei, domnu’! Cum vă numiţi… Şi mai cum?… Nu ştiu cum e p-acolo de unde sunteţi dumneavoastră, dar la noi la Câmpina spălatul maşinii pe domeniul public e interzis!…

Să mori de râs, nu alta.

Câmpina, alei şi… ale-ei!

Iată două alei din Câmpina, ambele dând în strada Ion Eliade Rădulescu, în zona Lacului Bisericii. Distanţa dintre ele? Doar câţiva metri. Aleea din dreapta e „pavată” aşa cum o vedeţi, prin strădania locuitorilor de pe stradă, cu rămăşiţe rezultate de la reparaţii de drumuri. (Alte drumuri!) Se cheamă Aleea Între Brazi.

Aleea din stânga — ehei! — e betonată ca la carte, cu scoabe antiderapante pentru vreme de iarnă; remarcaţi alinierea scoabelor, netezimea cimentului. Ce mai! treabă profesionistă. Finanţator: Primăria Municipiului Câmpina. Se cheamă Aleea Stânjenei.

Ghicitoare: ghiciţi pe care dintre cele două alei are o proprietate doamna Eliza Oprescu, director investiţii, unde?… Bravo, aţi ghicit! Chiar la Primăria Municipiului Câmpina. (Primar Horia Laurenţiu Tiseanu).

Aleea Între Brazi poate să mai aştepte. Nu e prinsă în proiectele de modernizare a străzilor nici în 2011. În schimb, protipendada cu viloaie construite la poalele Muscelului are toate străzile asfaltate, cele care dau în strada Muscelului. Una şi una. Merită să le vedeţi. Că sunt foarte înclinate şi că au necesitat lucrări mai costisitoare n-a contat. Câţi locuitori beneficiază de ele? N-are importanţă. Beneficiază cei câţiva care trebuie să beneficieze. Restul contează mult mai puţin pentru domnul primar Horia Laurenţiu Tiseanu.

Agenţia de turism Perfect Tour, sancţionată contravenţional

Cu chiu cu vai, după mai bine de trei luni de la data reclamării (în loc de 30 de zile, cum prevede legea 233/2002 — dar ce sunt legile în România!), împins de la spate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului al Municipiului Bucureşti a catadicsit să-mi răspundă:

„Urmarea reclamaţiei dumneavoastră transmisă şi înregistrată la C.P.C.M.B. cu nr. 19165/22.11.2010, vă aducem la cunoştinţă că echipa de control s-a deplasat la agenţia de turism, a analizat aspectele semnalate, iar în urma verificărilor s-au constat următoarele:

— agenţia de turism deţine toate avizele şi autorizaţiile impuse de legislaţia în vigoare;

— pentru deficienţele constatate [vezi aici] agenţia de turism a fost sancţionată contravenţional, conform legislaţiei în vigoare.

Reclamaţie parţial întemeiată.

COMISAR ŞEF, Constantin Duchin

ŞEF BIROU, Doru Niţă”

Cu următoarea menţiune din partea mea: reclamaţia este total întemeiată întrucât eu n-am reclamat niciodată faptul că agenţia de turism Perfect Tour n-ar deţine „avizele şi autorizaţiile impuse de legislaţia în vigoare”.

%d blogeri au apreciat asta: