Câmpina prăfuită


Cine mătură străzile Câmpinei? Ploile… Vânturile… Roţile maşinilor

Mesaje de pe situl unei camere web plasată în centrul Câmpinei sună cam aşa: Mi-e dor de Câmpina… Câmpina, un orăşel frumos şi curat… Îi înţeleg pe cei ce scriu astfel de mesaje. Sunt fără îndoială câmpineni care trăiesc departe de casa lor, departe de Câmpina, departe de ţară — probabil în Italia, în Spania, în Germania. E un lucru deja ştiut, trăit de mulţi: depărtarea înceţoşează, şterge orice sentimente lăsând neatins doar dorul… Depărtarea înfrumuseţează.

Cei ce trăiesc însă în Câmpina o văd altfel. O văd în fiecare primăvară înceţoşată. La propriu. Un sfert de an Câmpina respiră praf. Praful lui Tiseanu, rezultat din campaniile sale desfăşurate pe durata iernii, cică pentru combaterea gheţuşului de pe străzi, inclusiv de pe trotuare. Combatere, cu ce? Ei bine, Tiseanu recurge de fiecare dată la soluţia cea mai ieftină; şi desigur mai proastă: la fiecare ninsoare trimite camioane care aruncă pe străzi tone de nisip. Nisip e doar un fel de a spune; în realitate este, în bună parte, pământ de cea mai proastă calitate… Zăpada se topeşte, pământul lui Tiseanu mai întâi se face noroi, apoi se usucă şi se ridică în aer stârnit de roţile maşinilor. Tonele împrăştiate pe jos, se regăsesc în aer. Că, vorba aia, nimic nu se pierde, totul se transformă… Iar locuitorii respiră praf. Februarie, martie, aprilie — trei luni pe an câmpinenii trăiesc în praf. Alteori, în iernile uscate, trăiesc chiar mai mult — patru sau cinci luni în praf.

Tiseanu nu-şi trimite nici lucrătorii, nici utilajele să cureţe străzile de noroi şi de praf. O face abia prin aprilie. Câte o echipă numeroasă străbate străzile înarmată cu mături de nuiele, însoţită de câte un camion în care lucrătorii aruncă cu lopata, într-o veselie, noroiul uscat şi praful. În campanie. În binecunoscutul stil hei-rupist al primarului. În asemenea momente e bine să fugi pe altă stradă, până trece „zavera”; sau măcar să stai în casă şi să închizi bine ferestrele…

Dar „campania” lui Tiseanu nu-i decât frecţie la piciorul de lemn. De bază rămân ploile şi vânturile. Şi, desigur, roţile maşinilor, sub goana cărora praful de ridică în aer valuri-valuri şi se aşterne peste tot. Şi pătrunde peste tot.

Unde-i Sanepidul? Unde-i Garda de Mediu? Nimeni nu ştie. Hibernează.

Şi totul se repetă an de an, cu periodicitatea exactă cu care am învăţat la istorie că au loc revărsările Nilului.

Nemţii se laudă că la ei în ţară încălţămintea trebuie periată o dată pe lună, spre deosebire de Franţa, unde trebuie periată săptămânal. În Bucureşti încălţămintea trebuie periată zilnic. În Câmpina e chestiune de… Poate aţi fi tentaţi să ziceţi „de ore”. Fals! E o chestiune de minute!… Într-o zi am am uitat să pun husa la maşină. Când, după o oră, mi-am adus aminte, era deja prea târziu…

Ca o ironie, într-o zi, când aruncam pe maşină vreo două-trei peturi de apă, ca măcar să pot pune mâna pe clanţă şi să văd ceva prin parbriz, a trecut poliţia comunitară. Opreşte şi zice: Hei, domnu’! Cum vă numiţi… Şi mai cum?… Nu ştiu cum e p-acolo de unde sunteţi dumneavoastră, dar la noi la Câmpina spălatul maşinii pe domeniul public e interzis!…

Să mori de râs, nu alta.

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: