Medicina românească, între incompetenţă, indolenţă, corupţie şi cinism (III)


Pentru ce a fost introdusă programarea la medicul de familie?

Acum un an ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a emis Ordinul nr. 44/2010 privind aprobarea unor măsuri de eficientizare a activităţii la nivelul asistenţei medicale ambulatorii în vederea creşterii calităţii actului medical în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Printre acestea, programarea la medicul de familie.

Iată ce declara ministrul sănătăţii Cseke Attila scurtă vreme după emiterea ordinului:

„Noile măsuri luate de către Ministerul Sănătăţii vor creste calitatea actului medical, dar şi satisfacţia pacientului. Vrem să modificam comportamentul şi mentalitatea furnizorului de servicii medicale în ceea ce priveşte respectul pentru pacient, dar şi percepţia bolnavului faţă de condiţiile în care se realizează actul medical. Prin introducerea acestei măsuri simple de programare a serviciilor medicale va creste accesibilitatea bolnavilor la asistenţa medicală în ambulatoriu.”

Cum se „programează” afecţiunile acute?

Să luăm un caz ipotetic. Un pacient are febră 39 de grade, tuşeşte, îi curge nasul şi îl doare gâtul. Este o afecţiune acută? Este. Printre altele, pentru că poţi fi suspect de gripă, eventual de una într-o formă severă (AH1N1 etc.). Nu sună oare toate recomandările medicale, mai ales pe vreme de epidemie, în felul următor: Dacă prezentaţi simptome de gripă/viroză (şi urmează înşirarea acestora), prezentaţi-vă de urgenţă la medicul de familie?

În cazul ipotetic de mai sus te poţi prezenta la medicul de familie? Da, dar numai contra cost. Pentru că tot Cseke Attila a inventat vizita „neprogramată” la medicul de familie numai contra unei plăţi de 10 lei. Faimosul ordin 44/2010, intrat în vigoare la 1 aprilie (păcăleală?) prevede, la art. 7, următoarele excepţii:

„Fac excepţie de la prevederile prezentului ordin [cele referitoare la programare]: a) situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală; b) cabinetele medicale care funcţionează în mediul rural, în localităţi unde, din cauza lipsei mijloacelor tehnice necesare, nu există posibilitatea efectuării programărilor telefonice sau prin oricare alte mijloace; c) serviciile medicale paraclinice recomandate bolnavilor care au consemnat pe biletul de trimitere un diagnostic prezumtiv sau cert de afecţiune acută.”

Şi a mai spus Cseke Attila:

„Sigur că am solicitat ca pacienţii să se obişnuiască să meargă la medic cu o programare prealabilă, dar asta nu înseamnă că orice persoană care ajunge la uşă trebuie respinsă de la consultaţie.”

Păi da, ministrului sănătăţii o fi solicitat. Dar în textul ordinului solicitarea sa nu are nicio încadrare.

A dorit Cseke Attila „să modifice comportamentul şi mentalitatea furnizorului de servicii medicale în ceea ce priveşte respectul pentru pacient”? Ei bine, a reuşit. Dar nu în sensul respectului. Personal, m-am convins de asta atunci când, recent, i-am solicitat medicului meu de familie (Iulian Dinu) să mă primească neprogramat deoarece aveam dureri abdominale. Vorbisem în prealabil la telefon cu asistenta, căreia încercasem să-i explic (încă nu citisem ordinul lui Cs. Att.) că nu înţeleg să plătesc pentru vizită într-o asemenea situaţie de simptome ale unei afecţiuni acute; cu atât mai mult cu cât sunt beneficiar al legii 189/2000, care prevede gratuitatea şi prioritatea asistenţei medicale pentru cei din categoria mea. Aşa că la sosirea mea doctorul de familie era la curent cu pretenţiile mele. Absurde!… M-a întâmpinat negru la faţă, cu o figură acru-iritată, n-a vrut să ştie de nicio lege 189, de niciun fel de simptom, n-avea decât o singură şi fixă idee: ordinul ministrului!… Vă doare burta!? a zis. N-aveţi decât să vă duceţi la… Nici n-a mai apucat să-mi spună unde să mă duc, atât era de indignat. Aşa că mi-am luat adio de la el şi m-am dus să-mi caut un alt medic de familie. Dar n-aş fi ajuns aici dacă nu era ordinul lui Cseke Attila.

Apropo, cine stabileşte încadrarea în categoria „urgenţe medico-chirurgicale”? Cui mă adresez dacă, în ignoranţa mea de pacient de rând, mi se pare (năzăreşte!) că sunt o asemenea urgenţă? Mă adresez serviciului de urgenţă? Se pare că nu, de vreme ce ordinul ministrului plasează situaţia printre excepţiile la regula programării, unde? Tocmai la medicul de familie!

Şi mai zice ordinul, la art. 6:

„(1) În situaţia în care bolnavul nu poate respecta, din motive justificate, data şi ora programate pentru acordarea serviciilor medicale, acesta va anunţa cabinetul medical la care a fost programat, dar nu mai târziu de ziua anterioara programării stabilite.”

Şi dacă n-o face, ce se-ntâmplă? Drept pedeapsă e tăiat de pe lista de pacienţi a medicului de familie?

Şi în continuare, acelaşi articol zice:

„(2) În situaţia în care cabinetul medical nu poate respecta, din motive justificate, data şi ora programate pentru acordarea serviciilor medicale, acesta este obligat să anunţe bolnavul în cauză, dar nu mai târziu de ziua anterioară programării stabilite.”

Şi dacă n-o face, ce se-ntâmplă? Cel mai probabil, nimic! Sistemul medical românesc merge înainte în indolenţă, incompetenţă şi cinism.

La vârsta mea, îmi amintesc cum în primii ani ai copilăriei doctorul de familie intra în casă la noi, chemat de părinţi. Zâmbetul îi lumina faţa şi parcă lumina şi întreaga locuinţă. Nici nu intra bine pe uşă, şi parcă eram deja pe jumătate vindecat. În casă intra un prieten de-al familiei… Astăzi? Ei bine, astăzi avem de-a face, în foarte multe cazuri, nu cu medici de familie ci cu funcţionari medicali. Actul medical a ajuns un act birocratic. Mai e oare nevoie să adaug „şi mercantil”?

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: