Am voie să-mi spăl maşina pe stradă?


Singura prevedere referitoare la spălarea maşinilor pe drumurile publice poate fi găsită în Ordonanţa Guvernului nr. 43 din 1997 privind regimul drumurilor.
Întrebare: este oare vorba în acel document de o interdicţie în sensul a ceea ce înţelege îndeobşte proprietarul obişnuit de maşină mai mult sau mai puţin modestă prin curăţare de praf printr-o spălare sumară a caroseriei cu câţiva litri de apă?

Art. 43 sună astfel:

„Pe drumurile publice sunt interzise:(…) b) intrarea pe drum a vehiculelor cu noroi pe roţi sau pe şenile, precum şi pierderea, prin scurgere din vehicule, în timpul transportului, de materiale de construcţie sau de alte materii; c) curăţarea sau spălarea vehiculelor de pământ, de materiale sau de alte substanţe; aceasta se va realiza înainte de a pătrunde în drum şi numai pe suprafeţe special amenajate prin grija administratorului drumului. (…)”

Dinadins am citat nu numai alineatul c, care se referă strict la curăţarea sau spălarea vehiculelor pe drumurile publice, ci şi cel anterior, b, unde este vorba de intrarea pe drumurile publice a vehiculelor care vin — se poate presupune — din spaţii cu regim de şantier sau asimilabile acestora şi care, în mod evident, pot fi surse de murdărire/poluare. Cele două alineate sunt concepute în acelaşi spirit, au aceeaşi logică şi se completează reciproc. Este clar că interdicţia de curăţare/spălare stipulată de legiuitor are drept corelativ existenţa unei „suprafeţe special amenajate prin grija administratorului drumului”, unde operaţia de spălare să poate fi efectuată anterior intrării pe drumul public. Existenţa unor asemenea suprafeţe se prezumă. De aici rezultă că agentul constatator al eventualei contravenţii săvârşite prin încălcarea articolului citat trebuie să facă dovada că vehiculul în cauză a ajuns pe drumul public venind de pe o suprafaţă special amenajată (de către administratorul drumului), unde proprietarul a avut oportunitatea de a-şi spăla vehiculul dar a ratat-o. Respectivul articol nu are în vedere situaţii de altă natură.

Or, ce constatăm? Că marea majoritate a autovehiculelor proprietate personală nu părăsesc practic niciodată drumurile publice, fie atunci când sunt în circulaţie, fie când sunt parcate; deţinerea unui garaj este mai degrabă excepţia decât regula în România.

Să mai adăugăm că principala cauză a murdăririi autovehiculelor în România este starea drumurilor publice, care sunt de regulă prost curăţate sau deloc curăţate şi prost întreţinute. Altfel spus, aceste autovehiculele, care nu părăsesc niciodată drumurile publice, se murdăresc nu cu „pământ, materiale sau alte substanţe”, ci pur şi simplu cu praf. Ceea ce se întâmplă cel mai frecvent, culmea, la locul de parcare.

Dacă legiuitorul a lăsat, să zicem, o anumită ambiguitate (deşi, personal, consider că aceasta nu există) este tocmai pentru că cetăţeanul şi autoritatea publică nu se află în poziţii simetrice. Căci cetăţeanul este cel a cărui maşină, în cele mai multe dintre cazuri, are de suferit de pe urma stării precare a drumurilor publice, şi mult mai rar invers. Drept care, autoritatea publică ar fi dezirabil să fie oarecum îngăduitoare faţă de contravenţia de încălcare a articolului 43 din OG 43/1997. Cu atât mai mult cu cât în România „disputa” autoritate publică–cetăţean pare să fie încă inegală.

În final, să trecem în revistă încă două aspecte. La nivelul veniturilor din România, cetăţeanul, fie el şi posesor de maşină, cu greu îşi poate permite să apeleze la spălătoria auto ori de câte ori maşina sa ajunge să se murdărească pe drumurile publice, adică inacceptabil de frecvent. Nu este de neglijat nici aspectul ecologic: în faţa porţii o maşină poate fi „desprăfuită” cu un consum de regulă nu mai mare de 20 de litri de apă; în timp ce la spălătoria auto consumul este de câteva sute bune de litri de apă; plus un consum semnificativ de energie electrică.
Iar dacă este să transferăm problema la nivelul „ecologiei” străzii, aici ne aflăm în faţa unui joc cu sumă nulă: ce „pierde” una din „părţi” se contabilizează drept „câştig” al celeilalte părţi; şi invers. Poluarea unei comunităţi nici nu creşte, nici nu scade prin spălarea unui autovehicul pe drumul public.

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: