Monthly Archives: iunie 2011

Revizuirea constituţiei. Întrebări ale unui neexpert în drept (constituţional)

Curtea constituţională s-a pronunţat în privinţa propunerilor preşedintelui României cu privire la revizuirea Constituţiei din 2003.

În paranteză fie spus, HotNews afirmă: „Avizul Curţii Constituţionale este consultativ.” Din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale rezultă altceva. Mă rog, trecem peste asta.

Întrebarea pe care mi-o pun este: cum pot fi constituţionale (sau neconstituţionale) nişte propuneri de revizuire a unei constituţii? Judecate după constituţia care urmează să fie modificată? Sau după constituţia nouă, care încă nu a intrat în vigoare?

Cum este posibil, printre altele, ca prevederea prin care „eliminarea tezei a doua a art. 44 alin. (8) din Constituţie, potrivit căreia «Caracterul licit al dobândirii [averii] se prezumă» să fie neconstituţională”, cu argumentul că ar avea „ca efect suprimarea unei garanţii a dreptului de proprietate, încălcându-se astfel limitele revizuirii prevăzute de art. 152 alin. (2) din Constituţie”?

Ce spune art. 152, alin. (2) din vechea Constituţie? „(…) nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.” Desigur, „dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.” (art. 44, alin. (1) din Constituţia… veche/actuală). Iată însă cum defineşte proprietatea Codul civil, încă în vigoare, la art. 480:

„Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege (subl. mea).”

Ce să însemne oare sintagma „în limitele determinate de lege”? CCR nu pare a se sinchisi, în decizia ei, de această precizare. Poate că o este o vorba de o proprietate dobândită cu respectarea legii!

Încă o dată, în raport cu care constituţie este neconstituţională propunerea prezidenţială care se referă la caracterul prezumat licit al oricărei proprietăţi?

Şi fiindcă tot veni vorba. Iată ce prevedere găsim în actuala Constituţie a României, la titlul VII — Revizuirea Constituţiei, art. 152, alin. (1): „Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.” Până când va fi în vigoare prevederea? După logica elementară, ad infinitum… Asta îmi aminteşte de celebra lege a lui Ceauşescu din perioada lui de paranoia avansată: De aci încolo orice împrumut extern al României este interzis prin lege!… Dar dacă Uniunea Europeană, aşa cum a introdus acum câţiva ani moneda unică europeană, va binevoi peste câţiva ani să instituie limba engleză drept limbă oficială a UE? Sau dacă aceeaşi entitate suprastatală, conformându-se tendinţei actuale, va impune suprimarea caracterului naţional al statelor componente? În font, ce înseamnă stat naţional?

Reclame

Spirit întreprinzător în autobuz

Bucureşti, linia 116, între bulevardul Corneliu Coposu şi Gara Progresul. Urc în centru, la staţia Bd. Mircea Vodă.

Dintre cele două scaune aflate imediat în spatele spaţiului central rezervat persoanelor cu handicap şi cărucioarelor pentru copii, doar unul e ocupat, cel dinspre culoar. Celălalt loc, de la fereastră, e liber şi, fiind vizibil, tentează. Unii îşi înving sfiala şi îi cer voie ocupantului dinspre culoar să le permită accesul spre locul neocupat. Acesta, amabil, schiţează prompt gestul de a le lăsa solicitanţilor spaţiu de trecere dar, săritor, le atrage atenţia: — Dar să ştiţi că e murdar!… Şi într-adevăr, tăblia scaunului e murdară de ciocolată. Ba chiar un baton întreg de ciocolată, rupt, a fost abandonat acolo, la marginea scaunului. Cei dornici să stea jos, primind informaţia, tresar, fixează scaunul murdar cu o privire încărcată de oroare şi renunţă unul după altul, indignaţi. Unii bombănesc exprimându-şi, revoltaţi, îndoiala că ne vom mai civiliza vreodată.

Ocupantul locului dinspre culoar coboară, în locul lui se aşează o doamnă nu mai puţin săritoare, care preia numaidecât oficiul de a avertiza asupra mizeriei de alături. Aşezat în spatele celor două locuri cu pricina, observ, neutru, desfăşurarea tentativelor de ocupare a scaunului compromis. Printre alţii, un tânăr macho autohton, oacheş, neras (după modă), cu un braţ susţinut de o eşarfă trecută pe după ceafă, probabil în urma unui accident de călărie (de n-o fi după o încăierare în cartier), la auzul cuvântului „murdar”, renunţă şi el exclamând: — A, nu! Şi pleacă în căutarea altui loc.

Dar iată că o doamnă corpolentă pare să nu fi auzit avertismentul cinstitei ocupante a locului dinspre culoar, şi se strecoară până la locul la care până atunci renunţaseră toţi. Abia atunci observă mâzgălitura de ciocolată. Se codeşte un pic, dar nu prea mult. — Păi, să-l ştergem! zice. Scoate din poşetă un şerveţel de hârtie, se răsuceşte şi se apleacă cu greutate (nu numai pentru că e o doamnă corpolentă, cum spuneam, ci şi fiindcă spaţiul e strâmt) şi se aşează.

În jur se fac presupuneri: a fost oare un copil sau „o persoană adultă” cea care se face vinovată de spurcarea scaunului din autobuz. Se fac (din nou) comentarii, de astă dată într-o atmosferă relaxată: oare o să ne civilizăm vreodată? Sau nu?

Regionalizarea şi UDMR-ul

UDMR ameninţă, ca de obicei când vine vorba de chestiuni etnice, cu neacordarea sprijinului partenerilor de coaliţie în cazul când PDL îşi va asuma răspunderea în Parlament pentru o lege a regionalizării alta decât cea propusă de UDMR adică una în care judeţele Harghita, Covasna şi Mureş să formeze una din regiuni — regiunea cheie din punctul de vedere al UDMR. UDMR-iştii sunt parteneri corecţi (ai oricui) dar recurg adesea la şantaj. Bun, trecem peste asta.

Dacă răspunderea va fi totuşi asumată, în absenţa sprijinului UDMR guvernul va cădea. Şi mai departe? Se va forma un nou guvern. Speră oare UDMR că noul guvern post-coaliţie va propune o lege cu HAR-COV-MUR o regiune printre altele în noua împărţire administrativă? Părerea mea e că speră în zadar.

De altfel e ridicol să divizezi toată ţara, respectiv în 16 regiuni — propunerea UDMR-iştilor —, doar pentru ca regiunile celelalte să nu fie prea mari în comparaţie cu HAR-COV-MUR şi aceasta din urmă să apară disproporţionat de mică.

Dacă guvernul actual, speriat de ameninţarea UDMR, ar renunţa, să zicem, la regionalizare, ar rămâne în vigoare vechea împărţire, pe judeţe. Deci HAR-COV-MUR tot nu va deveni o regiune (majoritar maghiară).

Fie-mi permis un pronostic. Indiferent de guvernanţi, actuali sau viitori, orice soluţie va fi găsită mai bună decât una care să conţină regiunea HAR-COV-MUR. Românii au văzut ce se poate întâmpla cu un Kosovo, şi acum suflă şi în iaurt.

Fiindcă oricât de precaut şi de diplomatic am aborda problema, miza maghiarilor, până la urmă, rămâne autonomia viitoare a HAR-COV-MUR.

Aşa că UDMR, după părerea mea, ar fi bine să se gândească de două ori înainte de a ameninţa cu destrămarea coaliţiei.

%d blogeri au apreciat asta: