Monthly Archives: noiembrie 2011

Aleea „ing. Eliza Oprescu” din Câmpina

Cine a fost (sau este) Eliza Oprescu? s-ar putea întreba cititorul, de are în Câmpina o alee care îi poartă numele. Ei bine, Eliza Oprescu nu a fost, ci este ingineră. Şi nu una oarecare, ci o ingineră în plină prosperitate. Şi anume directoarea Direcţiei Investiţii din Primăria Municipiului Câmpina.
Că are o alee care îi poartă numele nu este oficial ci doar o presupunere. Cum altfel s-ar putea explica faptul că Primăria îi asfaltează — după cum se poate vedea în imagine —, evident, pe bani publici, intrarea la proprietatea personală de pe strada Ion Eliade Rădulescu, inclusiv la garajul proprietate personală? Că doamna directoare este vip în municipiul Câmpina se poate vedea chiar şi din faptul că Primăria (adică ea însăşi, până la urmă) a binevoit să-i modifice până şi geometria trotuarului, transformându-l, pe porţiunea din dreptul garajului, în rampă de acces la garajul doamnei Oprescu, îndulcind astfel panta dinspre stradă, altminteri cam abruptă, către garajul pe care cu onor îl stăpâneşte doamna directoare un pic mai la deal.
Concluzia este una singură: doamna directoare dispune de o alee (ca şi proprietate personală). Şi cum această alee nu poartă, oficial, niciun nume, rezultă, în mod logic, că nu poate să se numească altfel decât „aleea ing. Eliza Oprescu”. Chiar dacă respectiva „alee” mai deserveşte, se pare, încă două gospodării. Căci fără ing. Eliza Oprescu, respectivele gospodării ar fi aşteptat mult şi bine asfaltarea. Ca şi cele de pe aleea Stânjenei, asfaltată şi ea cu puţin timp în urmă, în regim de prioritate. Că de! una e doamna ing. Eliza Oprescu de la Primăria Câmpinei.

Actualizare iulie 2012

Între timp aleea cu pricina a devenit în exclusivitate a „Coanei Eliza”. După cum se poate vedea, poliţia (oare din dispoziţia cui?) a plantat la intrare un semn de interdicţie. Stricto sensu, el este valabil pentru toată lumea, inclusiv pentru Coana Eliza. În realitate însă, titulara aleii este şefa Direcţiei de Investiţii de la Primărie, nu un fitecine din cartier!

Reclame

Partidul Social Democrat, moştenitor legal al funcţiei de preşedinte al Senatului?

Geoană, indezirabilul

Somaţia lui Victor Ponta, preşedintele PSD, adresată recent lui Mircea Geoană, fost preşedinte al PSD, să-şi prezinte demisia din funcţia de preşedinte al Senatului României pentru păcatul de a fi făcut o vizită de câteva zile în SUA fără încuviinţarea partidului (citeşte: a lui Ponta), a redeschis seria dubiilor legate de consistenţa unei bune părţi din prevederile Regulamentului în vigoare al Senatului. Respectiva somaţie — o chestiune internă de partid — a fost Ziua vecheînsoţită de pretenţia ca noul preşedinte al Senatului să fie „ales” (sau desemnat?) tot dintre senatorii pesedişti. Ceea ce nu mai este o chestiune internă de partid, întrucât priveşte întregul Senat. Şi întreaga naţiune română. De unde se poate trage concluzia că, sfidând orice prevedere din Regulament şi, până la urmă, orice logică, PSD invocă un fel de drept de moştenire la şefia Senatului. Dar cu o aşa-zisă justificare: respectarea opţiunilor electorale de la ultimele alegeri parlamentare. Ba chiar senatorul PSD Dan Şova a avut tupeul să propună o „rocadă”: Mircea Geoană şi Titus Corlăţeanu să schimbe între ei funcţiile de preşedinte al Senatului, respectiv preşedinte al Comisiei de politică externă din Senat. Iar ceilalţi membri ai Senatului să fie, ce? Simpli spectatori? Totodată, PSD scoate din joben prevederea din Regulament că singurul îndrituit să propună (şi să obţină) funcţia de preşedinte al Senatului, după prezumtiva demisie a lui Geoană, este grupul parlamentar al PSD în calitatea acestuia de „furnizor” al actualului preşedinte. În acelaşi timp, liderul PSD, Victor Ponta, nu se grăbeşte să facă uz de „prerogativa” PSD de „moştenitor” al şefiei Senatului, ci, urmare a unor reţineri secrete, îl presează pe fostul său şef, Mircea Geoană, să-şi prezinte demisia. O fi ştiind el ceva în legătură cu posibilităţile sale regulamentare de manevră.

Alegere şi revocare: o procedură confuză

Iată ce prevede Regulamentul Senatului în privinţa alegerii şi a revocării preşedintelui Senatului:

Art.23.— (1) După constituirea legală a Senatului se aleg preşedintele Senatului şi ceilalţi membri ai Biroului permanent.

(2) Biroul permanent al Senatului se compune din: preşedintele Senatului, 4 vicepreşedinţi, 4 secretari şi 4 chestori. Preşedintele Senatului este şi preşedintele Biroului permanent.

(3) Apartenenţa politică a membrilor Biroului permanent, în care se include şi preşedintele Senatului, trebuie să reflecte configuraţia politică a Senatului rezultată din alegeri, cu observarea principiului consacrat de art.16 alin.(3) teza a doua din Constituţia României, republicată.

(4) Senatorul care a fost ales independent se poate autopropune.

Art. 24. — (1) Preşedintele Senatului este ales, prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordinea descrescătoare a mărimii grupului parlamentar, numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de liderii grupurilor parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere.

(2) Este declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care a întrunit, la primul tur de scrutin, votul majorităţii senatorilor prezenţi.

(3) Dacă niciun candidat nu a întrunit numărul de voturi necesar, se organizează un al doilea tur de scrutin, la care participă primii 2 candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi sau, după caz, toţi candidaţii care s-au clasat pe primul loc, la egalitate de voturi ori primul clasat şi toţi candidaţii care s-au clasat pe locul al doilea, cu un număr egal de voturi. Este declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care a obţinut votul majorităţii senatorilor prezenţi.

Art.25.- (1) Preşedintele este ales pe durata mandatului Senatului. (…)

(…)

Art. 30. — (1) Revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului poate fi propusă la cererea a minimum o treime din numărul total al senatorilor, în cel puţin una din următoarele împrejurări:

a) încalcă prevederile Constituţiei;

b) încalcă grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Senatului sau ale Regulamentului şedinţelor comune.

(2) Revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului poate fi propusă şi de jumătate plus unu din numărul total al senatorilor. (…)

(4) Propunerea de revocare se depune la Biroul permanent care analizează, în prima sa şedinţă, îndeplinirea condiţiilor de la alin. (1) sau (2) şi decide, prin vot, introducerea acesteia în proiectul de ordine de zi a următoarei şedinţe de plen.

(…)

Art. 32. — (1) Propunerea de revocare se prezintă în plenul Senatului. Dacă propunerea de revocare este aprobată prin votul secret al majorităţii senatorilor, funcţia de preşedinte devine vacantă şi, imediat, se organizează alegeri, în conformitate cu prevederile art. 24.

(…)

Art.33.- (1) Revocarea oricăruia dintre ceilalţi membri ai Biroului permanent poate fi solicitată de grupul parlamentar care l-a propus.

Membrii Biroului permanent: alegere prin vot sau negociere?

Regulamentul îi cere Senatului (art. 23 alin. 3) ca „apartenenţa politică a membrilor Biroului permanent, în care se include şi preşedintele Senatului, (…) să reflecte configuraţia politică a Senatului rezultată din alegeri”. Pe altă parte însă, acelaşi articol, la alin. 1, prevede că membrii Biroului sunt aleşi. Ceea ce transpune prevederea constituţională de la art. 64 alin. 2, teza 1: „Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent.” Întrebarea este: cum şi-l alege? Pe lângă faptul că, spre deosebire de procedura de alegere a preşedintelui Senatului, care abundă în amănunte (art. 24 din Regulament), procedura de alegere a Biroului permanent este total eliptică, trebuie să mai remarcăm că însuşi termenul de „a alege”, dacă e să luăm în considerare definiţia din DEX, nu implică neapărat votul. Dacă însă admitem că prevederea de la art. 23 alin. 1 din Regulament (ca şi cea corespunzătoare din Constituţie) se referă la alegerea prin vot, avem o problemă. De ce? Pentru că Senatul trebuie nu numai să aleagă prin vot ci şi să respecte dispoziţia din Regulament care se referă la „reflectarea configuraţiei politice a Senatului rezultată din alegeri” (art. 23 alin. 3, care transpune prevederea constituţională de la art. 64 alin. 5). Ce fel de vot avem deci? Evident, unul imperativ. Neîndoios, din punct de vedere moral, precizarea de mai sus ar fi perfect îndreptăţită: fiecare grup parlamentar să facă bine să-şi voteze propriii candidaţi! Cu alte cuvinte, să nu trădeze. Aşadar, dacă alineatul 3 vizează respectarea moralităţii, este întru totul binevenit. Dar dacă nu acesta este scopul dispoziţiei, atunci Regulamentul încalcă libertatea de exprimare garantată de Constituţie. Şi e de mirare că Curtea Constituţională, în marea ei înţelepciune, vădită în Decizia nr. 601 din 2005 privind constituţionalitatea unor dispoziţii din Regulamentul Senatului, a omis să se aplece asupra acestui aspect. Dacă însă alegerea Biroului Permanent nu implică votul, atunci totul este OK: alegerea se poate face, de pildă, prin negociere.

Ce configuraţie reflectă preşedintele Senatului?

Regulamentul precizează de asemenea (în acelaşi alineat 3 din art. 23) că Biroul permanent îl include şi pe preşedintele Senatului. Care este raţiunea acestei precizări? Greu de explicat! Pe de o parte, este limpede că Biroul permanent îl include şi pe preşedintele Senatului: o spune foarte clar art. 23, alin 2. Îl include, numai că — atenţie! — în acest moment, al alegerii Biroului permanent, el încă nu este cunoscut[i]. Cum s-ar zice, îl include în mod implicit. Fiindcă procedura de alegere a preşedintelui Senatului vine abia în articolul următor, 24. Pe de altă parte, preşedintele Senatului, fiind o persoană unică, nu poate reflecta nicio configuraţie politică, în speţă a Senatului (care pare a fi obiectul acestui alineat)[ii]. De unde concluzia: precizarea „în care se include şi preşedintele Senatului” este perfect inutilă; de nu cumva este de natură să creeze confuzie.

În schimb, procedura de alegere a preşedintelui Senatului este stabilită amănunţit în art. 24. Reţinem, ca fiind esenţial, că preşedintele este ales prin vot secret. Să observăm că, în absenţa unor aranjamente politice, preşedintele Senatului nu are cum să nu fie ales dintre membrii grupului parlamentar majoritar. Fireşte, putem admite că între două sau mai multe formaţiuni politice intervine o înţelegere pre- sau post-electorală; ceva în genul: noi vă susţinem să se aleagă preşedintele Senatului din grupul vostru, voi ne susţineţi să se aleagă preşedintele Camerei Deputaţilor din grupul nostru. În absenţa unei asemenea învoieli însă, este absurd să considerăm că preşedinte al Senatului va fi ales un candidat altul decât din grupul majoritar.

Revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului…

Procedura de revocare este stabilită în art. 30–32 din Regulamentul Senatului (v. mai sus). Dintre acestea, art. 30 şi 32 — primele două alineate din fiecare — au fost declarate neconstituţionale prin Decizia 601 din 2005, amintită mai sus. Ce spun primele două alineate din art. 30? Să reamintim: „Revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului poate fi propusă la cererea a minimum o treime din numărul total al senatorilor, în cel puţin una din următoarele împrejurări: a) încalcă prevederile Constituţiei; b) încalcă grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Senatului sau ale Regulamentului şedinţelor comune.” (alin. 1) Şi: „revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului poate fi propusă şi de jumătate plus unu din numărul total al senatorilor.” (alin. 2) Cu alte cuvinte, fără a fi prezentată vreo motivaţie! Straniu, nu?

…Şi pretinsa neconstituţionalitate a revocării

Ei bine, Curtea Constituţională constată că (v. Decizia 601 din 2005, menţionată mai sus):

1. Art. 30 alin. (1) din Regulamentul Senatului contravine art. 24 şi art. 64 alin. (5) din Constituţia României, întrucât încalcă dreptul la apărare şi instituie posibilitatea ca în locul preşedintelui Senatului, ales la propunerea unui grup parlamentar şi revocat cu titlu de sancţiune juridică, să fie ales un nou preşedinte al Senatului din alt grup parlamentar decât cel care l-a propus, prin încălcarea principiului configuraţiei politice;

2. Art. 30 alin. (2) din Regulamentul Senatului contravine art. 64 alin. (5) din Constituţia României deoarece, cu ignorarea principiului configuraţiei politice, instituie revocarea preşedintelui Senatului prin retragerea sprijinului politic, la cererea altui sau altor grupuri parlamentare decât grupul parlamentar care a propus alegerea lui.

3. Art. 32 alin. (1) din Regulamentul Senatului este contrar art. 64 alin. (5) din Constituţie, deoarece omite să facă trimitere la dispoziţiile art. 23 alin. (3) din Regulament, în virtutea cărora apartenenţa politică a membrilor Biroului permanent, în care se include şi preşedintele Senatului, trebuie să reflecte configuraţia politică rezultată din alegeri.

Iată şi prevederile din Constituţie la care se referă Curtea Constituţională:

Art. 24

(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

Art. 64 alin. 5

Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere.

Adică cum „dreptul la apărare este garantat”? Sancţiunea aplicată preşedintelui Senatului pentru „încălcarea prevederilor Constituţiei” sau pentru „încălcarea gravă sau în mod repetat a prevederilor Regulamentului Senatului sau ale Regulamentului şedinţelor comune” sunt sancţiuni judiciare[iii]? Asta ar mai lipsi, ca preşedintele Senatului să-şi angajeze un avocat şi să se apere împotriva unei treimi sau a unei jumătăţi (plus unu) din Senat! Caz în care ar urma, ce? Ca şi treimea sau jumătatea Senatului (plus unu) să recurgă la serviciile unor avocaţi? Şi să compară cu toţii în faţa cărui complet de judecători?

Cât despre configuraţia politică a Senatului, iată ce spune judecătorul Kozsokar Gabor, în Opinia sa separată, despre majoritatea parlamentară: „Majoritatea parlamentară sau majoritatea politică în cadrul uneia ori alteia dintre Camerele Parlamentului nu este o categorie ce poate fi definită în termeni general valabili şi, cu atât mai mult, nu este dată pentru întreaga durată a unei legislaturi. Existenţa unei majorităţi nu se poate reţine concret doar din natura voturilor exprimate în legătură cu reglementarea ori rezolvarea unor probleme. Practic, majoritatea este, în general, conjuncturală. Voinţa unei asemenea majorităţi se manifestă şi prin susţinerea ori revocarea susţinerii unor parlamentari aleşi în organele de lucru ale Camerelor Parlamentului.”

În lipsa unei precizări explicite, nu este oare clar că procedura de alegere a unui nou preşedinte al Senatului după revocarea din funcţie a celui ales anterior nu poate fi diferită de procedura stabilită prin art. 24? Şi atunci cum ar putea ca rezultatul votului să reflecte altceva decât voinţa majorităţii?

Indiferent însă de critici şi de interpretări, Curtea Constituţională s-a pronunţat şi decizia ei trebuie respectată. Aşa se face că, articolele 30 şi 32 din Regulamentul Senatului fiind invalidate, PSD (sau oricare altă formaţiune politică) nu mai are în prezent nicio posibilitate de a-l revoca pe preşedintele Senatului. Asta, deoarece Curtea Constituţională, conform Legii nr. 47 din 1992 (republicată în 2010) privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”. (art. 2 alin. 3) Aşa se explică de ce şeful PSD recurge la presiuni asupra indezirabilului Geoană: retragerea sprijinului politic nu are efecte juridice.


[i] Dacă e să admitem interpretarea din Opinia separată a judecătorului Kozsokar Gabor la Decizia nr. 601 din 2005 a C.C., atunci „Biroul permanent se alcătuieşte în două faze: întâi se alege preşedintele Camerei, iar apoi ceilalţi membri ai Biroului permanent”.

[ii] „În funcţia de preşedinte fiind aleasă o singură persoană, aceasta nu are cum să reflecte configuraţia politică a Camerei respective.” (din aceeaşi Opinie separată)

[iii] „Considerăm, de asemenea, că textele regulamentare privind revocarea preşedintelui Senatului, constatate ca fiind neconstituţionale, nu încalcă dreptul fundamental la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie, care, după cum este cunoscut, se referă la sfera activităţii judiciare, iar nu a celei parlamentare, politice.” (Extras din Opinia separată a judecătorului Constantin Doldur la Decizia nr. 601 din 2005 a C.C.)

%d blogeri au apreciat asta: