Monthly Archives: martie 2012

Băsescu, umilit?

Într-un interviu recent la postul de televiziune Pro TV, Băsescu a declarat: „Funcţia de preşedinte a reprezentat pentru mine cea mai mare umilinţă a vieţii mele”. O declaraţie surprinzătoare, aş zice, având în vedere, pe de o parte, bine cunoscutele resurse interioare de rezistenţă ale preşedintelui, dovedite cu prisosinţă de-a lungul anilor de mandat prezidenţial, şi nu numai, iar pe de altă parte riscul de a fi asemuit cu fostul preşedinte Emil Constantinescu, al cărui abandon de la final de mandat, în 1999, a dezamăgit atâta lume şi a provocat o erodare vizibilă a încrederii în alternativa la „stilul” Iliescu de a guverna. Atunci, de ce a spus-o? Cum la Băsescu nimic nu e întâmplător (cu câteva excepţii), mă întreb dacă nu cumva preşedintele a mizat pe satisfacţia meschină pe care i-o provoacă românului cerbicia înfrântă, satisfacţia de a vedea că demnitatea, verticalitatea şi succesul au un sfârşit. Atunci când sunt ale altuia. Ceea ce face ca românul „standard”, mare amator de diminutive, să comute prompt de la ură şi dispreţ la simpatie şi compasiune. Cu ce miză? Evident nu pentru un al treilea mandat al său: chiar dacă ar fi posibil, ar fi mult prea devreme să recurgă la o asemenea stratagemă. Ci în beneficiul partidului cu care numele său este asociat. Partid care, în scădere de popularitate, urmează a intra foarte curând în competiţia alegerilor locale şi apoi parlamentare.

Curiozitatea lui Amos Oz şi curiozitatea lui Liiceanu

Talk-show la Ateneu, organizat cu prilejul vizitei în România a lui Amos Oz. 27 februarie 2012. Interlocutor: Gabriel Liiceanu.

„Curiozitatea este o virtute — spune Amos Oz către finalul dialogului. Eu cred că oamenii curioşi sunt mai buni decât oamenii care nu sunt curioşi.”

„Eu nu sunt de acord că e un merit această curiozitate — spune Liiceanu. Pe mine curiozitatea mă trimite cu gândul la vecinii mei de bloc, informatori, care mă turnau la Securitate pe vremea comunismului. Eu nu vreau să amestec curiozitatea scriitorului cu acea curiozitate a vecinului de bloc.”

Pe Amos Oz îl interesează curiozitatea existenţială, curiozitatea care face lucrurile, ideile, să se mişte. Pe Liiceanu îl interesează curiozitatea de mahala. Amos Oz, deschis, entuziast, copilăros. Liiceanu, încruntat, închistat în convenţii balcanice, lipsit de empatie, bătrân sufleteşte. Tipic… pentru fiecare din cei doi.

Actualizare, 24 noiembrie 2014. Iată ce spune Solomon Marcus într-un articol publicat pe Contributors.ro, „Zece nevoi umane de care educaţia ar trebui să ţină seama”, 24 nov. 2014:

„Eram în copilărie într-o permanentă stare interogativă, de curiozitate, de mirare, de extaz în faţa spectacolului naturii şi al lumii, al propriei mele fiinţe. Pentru a da un singur exemplu, sunt de-a dreptul fermecat de năzdrăvăniile creierului meu, în materie de memorie şi de imaginaţie. În fiecare seară, când mă las pradă somnului, mă întreb ce călătorii neaşteptate îmi vor oferi visele din noaptea respectivă. Starea de mirare, de extaz mi-a alimentat totdeauna pofta de viaţă, a fost mereu o sursă de energie. Atunci când sunt întrebat: de ce trăieşti? îi răspund: pentru a mă mira.”


%d blogeri au apreciat asta: