Două vorbe despre etica laică


Care este „fundamentul ultim al eticii din punctul de vedere al unui laic”? — aceasta este întrebarea pe care cardinalul Carlo Maria Martini (tocmai dispărut acum câteva zile) i-o pune celebrului său interlocutor, Umberto Eco (În ce cred cei ce nu cred, ed. Humanitas, 2011, pp. 59-60). Evident, întrebarea care îi provoacă îngrijorări anticipate cardinalului abia dacă ascunde neîncrederea sa într-o etică „naturală”, care se dispensează de Dumnezeu. În treacăt fie spus, un gest meritoriu totuşi, acela al unui prelat catolic de a se arăta interesat, fie şi formal, de gândirea laică; asta, în condiţiile în care un asemenea interes nici măcar n-ar fi de conceput în spaţiul ortodox; unde celor asupra cărora planează fie şi cea mai mică suspiciune de necredinţă li se adresează îndemnul „Să pună mâna să se ducă la biserică!” (citat aproximativ din plasticianul teozof Sorin Dumitrescu).

Cartea publicată de Humanitas transcrie un dialog purtat în paginile revistei liberal, la mijlocul anilor ’90 ai secolului trecut, pe tema eticii în tradiţie teologică versus etică pentru uzul general al contemporaneităţii. Dialogul celor două marcante personalităţi amintite este completat de contribuţiile unor nu mai puţin importante nume din sfera filozofiei, a jurnalisticii şi a lumii politice cu preocupări în domeniu.

„Somaţiei” cardinalului Martini, de a-i găsi eticii „pentru uzul tuturor”, un fundament absolut la fel de valabil precum este Dumnezeu în etica religioasă tradiţională, fundamentată pe pedeapsa divină, Eugenio Scalfari, jurnalist, scriitor şi om politic, îi răspunde astfel:

„Care este deci acel fundament al moralei în care cu toţii, credincioşi şi necredincioşi, să ne putem recunoaşte? În ce mă priveşte, consider că el rezidă în apartenenţa oamenilor la o specie. Susţin că în om se confruntă şi convieţuiesc două instincte esenţiale: cel al supravieţuirii individului şi cel al supravieţuirii speciei. Primul dă naştere egoismului, necesar şi pozitiv câtă vreme nu depăşeşte un prag dincolo de care devine distrugător pentru comunitate; al doilea produce sentimentul moral (subl. mea), în virtutea căruia ne simţim răspunzători pentru suferinţa altuia şi pentru binele comun.” (Op. cit., pp. 120–1).

O interpretare inedită a moralei, trebuie să recunosc; cel puţin pentru mine; şi cel puţin ca prim pas; pentru că va fi destul de greu să găsim, bunăoară, un înţeles general acceptat pentru „binele comun”; în numele căruia au fost totuşi comise majoritatea marilor crime ale istoriei umanităţii.

Curentul de opinie dominant, surprins de „forumul” amintit, pare să se opună cardinalului Martini cu a sa nevoie de absolut în fundamentarea oricărui tip de etică. În acest sens, Vittorio Foa argumentează o etică a toleranţei, inevitabilă în zilele noastre, în care preceptelor imuabile ale moralei (bazate pe absolut) li se contrapune adaptabilitatea normelor morale la principiul convieţuirii cu cel diferit. „Continuăm să promitem siguranţa în loc să căutăm un mod de a trăi nesiguranţa respectându-ne reciproc, fără chinul autoapărării”, spune Foa (op. cit., p. 130). Mi se pare totuşi greu de acceptat ideea unei morale, fie ea şi universală, cu preţul renunţării la o siguranţa noastră cea de toate zilele, una din valorile definitorii pentru calitatea vieţii, poate chiar valoarea primordială. „Aş vrea să cer un pic de respect — încheie Foa —, ceva mai puţină aroganţă faţă de cei care îşi extrag certitudinile nu din fragila convingere că au acţionat bine, ci din modul în care înfruntă raportul dintre viaţa lor şi viaţa lumii.” (Op. cit., p. 131) Poate că acea convingere la care se referă Foa nu-i tocmai fragilă. Iar dacă la nivel personal s-ar găsi, poate, destui „visători” dispuşi să dea securitatea proprie pe armonia comunităţii (în definitiv fiind şi ei beneficiarii acesteia), aş fi curios dacă măcar un singur politician ar risca să ofere alegătorilor săi insecuritate personală sub indiferent ce etichetă.

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: