Bandiera rossa la trionferà, evviva il comunismo e la libertà


Spicuiesc dintr-un articol semnat Gabriel Chindea, apărut în octombrie 2010 (dar peste care am dat abia acum), în publicaţia auto-declarată de stânga CriticAtac, intitulat „Echivocul neoliberalismului: ideologia puterii sau opiul clasei de mijloc?”

„Sistemul capitalist se mişcă după o dinamică relativ simplă şi, mai ales, perfect coerentă cu sine: cea a realizării şi multiplicării de capital. O dinamică posibilă — cum se exprima Marx odinioară — datorită regimului de proprietate privată asupra mijloacelor de producţie şi în general asupra întregului proces productiv. Cel care permite o permanentă deposedare a muncii de plusvaloarea pe care o realizează şi astfel şi apariţia efectivă a capitalului. Capital despre care — în paranteză fie spus — putem admite că ar fi obţinut, la început, prin efortul şi din economiile proprietarului său, dar care ajunge în cele din urmă, după un anumit număr de cicluri productive, să fie «răscumpărat», adică reprodus în întregime de cei ce lucrează pentru el. Fără însă ca situaţia regimului său de proprietate să se schimbe. Şi deci fără ca întreprinderea să treacă din mâna patronului în cea a angajaţilor săi.”

„Aşa cum o declară el însuşi, neoliberalismul caută să reducă cât mai mult dependenţa de societate a individului. Ceea ce pare, la prima vedere, mai mult decât de dorit. Neluând însă în seamă faptul că o bogăţie privată precum capitalul are, în acelaşi timp, şi o natură socială. Lucru cu atât mai valabil pentru marele capital. De unde, de fapt, şi echivocul acestei proprietăţi private care nu e în fond — prin implicaţiile sale mai întâi economice şi, în cele din urmă, politice — strict privată. Şi care, cum susţin marxiştii, nici nu ar trebui lăsată pe mâna unor persoane particulare, chiar dacă despre asta nu are rost să discutăm acum.”

„Imposibilitatea unui capitalism liberal a devenit tot mai evidentă. Şi faptul că, într-un fel sau altul, capitalismul nu se poate dispensa de mijloace administrative, fie pentru a-şi linişti şi controla angajaţii, fie pentru a-şi susţine expansiunea.”

„Stângii (…) i se reproşează (…) că este utopică în radicalismul ei. Mai ales că uneori îşi face — cu totul greşit ar spune Marx, ce nu s-a uitat niciodată cu simpatie la utopism — un titlu de glorie din asta. (…) Dacă şansa de a trăi într-o altă societate, necapitalistă, este, fără îndoială, nesigură, atunci cel puţin în cea de faţă să ne ducem viaţa fără iluzii.”

Eu unul mărturisesc că n-aş risca că mai fiu încă o dată parte la o nouă experienţă egalitaristă. Mi-aduc aminte de un film biografic despre Fidel Castro, ce-i drept nu documentar ci artistic. Dar cât de verosimil! Prea multe n-am reţinut din el, decât doar o secvenţă în care El Lider Maximo, după preluarea puterii în Cuba, vizitează o fermă de vaci, devenită — cum altfel? — proprietate colectivă. Lucrul de care Fidel este cel mai tare contrariat este: De ce nu mai dă vaca lapte, ca înainte?

Îmi aduc de asemenea aminte — ceea ce autorului articolului, la cei patruzeci de ani ai săi, mă îndoiesc că i-a rămas prea clar în amintire — cum, la sfârşitul anilor ’70 (şi încă nu ajunseserăm „în fundul gropii”), tatăl meu, pensionar fiind, îşi lua un scăunel şi se ducea de cu seară în hală, să se aşeze la coadă pentru carnea care urma să „se dea” (poate) a doua zi dimineaţă. Acum, că am ajuns şi eu aproape de vârsta lui de atunci, n-aş vrea să fiu nevoit să-i urmez exemplul.

Mai multe nu i-aş aminti (încă) tânărului Chindea. Decât poate doar anecdota cu „Cea mai fericită zi din viaţa tovarăşului Ionescu”.

Ionescu discută cu un amic.
Ionescu zice: Hai să-ţi spun care a fost cea mai fericită zi din viaţa mea… Plec de la serviciu, după opt ore de muncă în frig. Ajung în staţia de autobuz. Îngheţat bocnă peste tot. O mare de oameni în staţie. În sfârşit, după vreo juma’ de oră soseşte în sfârşit autobuzul. Ticsit. Reuşesc cu chiu cu vai să mă agăţ pe scară…
Amicul: Şi asta numeşti tu cea mai fericită zi din viaţa ta?
Ionescu: Stai să vezi. Ajung în sfârşit acasă. Mă uit de jos la bloc. Beznă. Curent electric, ioc. Intru, urc scara pe bâjbâite, şase etaje…
Amicul: Asta zici c-a fost cea mai fericită zi din viaţa ta?
Ionescu: Stai să vezi. Intru în casă. Beznă. Caloriferele reci. Apa nu curge. Dau s-aprind aragazul. Gaze, ioc. Şi un frig!…
Amicul: Şi asta numeşti tu…
Ionescu: Stai să vezi. Mă duc la fereastră, mă uit afară. Văd în beznă două faruri de maşină că s-apropie pe aleea din spate. Zic: Aoleu, de n-ar fi Securitatea! Când, ce să vezi, maşina opreşte chiar la blocul meu. Doi indivizi în mantale de piele îi văd că se dau jos din maşină şi intră în bloc. Mă duc la uşă şi stau lipit de ea, la pândă, cu inima cât un purice…
Amicul: Ziceai că asta a fost cea mai fericită…?
Ionescu: Stai să vezi. Ascult dindărătul uşii. Le aud paşii urcând scara. Zic: Aoleu, de nu s-ar opri la etajul meu! Când colo, chiar la etajul meu se opresc! Îi văd prin vizor că luminează cu lanterna. Zic: Aoleu, de n-ar veni la uşa mea!
Amicul: Cea mai fericită zi, ziceai?
Ionescu: Stai să vezi. Îi aud că se opresc la uşa mea. Bat în uşă. Mai mult mort decât viu, deschid. Unul zice încruntat: Dumneata eşti Popescu?… Uf! răsuflu uşurat şi zic: Nu dom’le, eu sunt Ionescu!

Apoi, a uitat un amănunt domnul Chindea, că societatea capitalistă nu poate funcţiona nici fără democraţie, nici fără statul de drept. Care le sunt egal favorabile oligarhilor şi omului de rând. Aş zice: treacă de la mine, omul de rând, averile neruşinate şi suportul lor politic. Oricât ar fi Voiculescu de dezgustător, i-l prefer lui Tudor Postelnicu.

Fiindcă i-aş mai aminti, în final, inimosului autor articolul 3 din Constituţia RSR: „În Republica Socialistă România forţa politică conducătoare a întregii societăţi este Partidul Comunist Roman.” Articol despre care — ca să parafrazez — aş zice că nu era de neevitat „la început”, dar care uite că se instalează „până la urmă” atunci când „capitalul nu este lăsat pe mâna unor persoane particulare”.

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: