Monthly Archives: octombrie 2013

Angajaţii Poştei Române: sub ameninţarea restructurării

Nicio altă instituţie din România zilelor noastre nu mi-a sugerat cu mai multă pregnanţă până mai deunăzi birocraţia comunistă decât Poşta Română. Oficii poştale puţine la număr şi nerenovate de decenii, îmbulzeală la ghişee, spaţii strâmte şi murdare, vociferările clienţilor nemulţumiţi aşezaţi la coadă, aer viciat şi atmosferă încordată, funcţionare arţăgoase, acre şi adesea incompetente, orare convenabile funcţionarilor, nu clientului, cu pauză între „schimburi”, ghişee numerotate, pe „specialităţi”, cu expedierea clientului de la unul la altul. Dar totodată, de o vreme: cu dotări moderne — calculatoare, copiatoare/imprimante, cântare electronice, cititoare de coduri de bare, ba chiar şi aer condiţionat — toate având, paradoxal, darul nu să scurteze timpul de servire a clientului ci, dimpotrivă, să-l lungească; mai puţin aerul condiţionat!

Asta era până mai deunăzi, cum spuneam. Nu că astăzi ar fi radical deosebit. Dar…

Într-o zi am plecat de acasă cu intenţia să expediez un plic cu „imprimate”. Am plecat cu îndoială în suflet: oare am reţinut bine: pauza „dintre schimburi” să fie între 13:00 şi 13:20? sau între 13:30 şi l4:00?… Când colo, ce să vezi? Dispăruse pauza! Iar înăuntru, altă minune: dispăruse şi numerotarea ghişeelor. Nu mai erau ghişee specializate: te puteai duce la oricare. Funcţionara îmi cântăreşte scrisoarea, după care — altă minune! — nu-mi dă timbrele să le lipesc singur, ca altădată, ci mi le lipeşte chiar ea, propunându-mi în final să las plicul la ghişeu pentru că, fiind destul gros, ar putea să nu intre în cutia poştală. Ca să vezi ce atenţie din partea ei! Şi toată procedura, agrementată cu zâmbet.

Uite consecinţele restructurării! mi-am zis. Nu că poşta ar fi deja restructurată. Nu. E doar un prim pas spre restructurare, urmare a privatizării care bate la uşă. Privatizare ce se soldează ca de obicei cu disponibilizări. Disponibilizări ale cui? Evident ale funcţionarilor mai puţin bine văzuţi. (Ceea ce se aplică — să fim bine înţeleşi — la „bază”, foarte rar la vârf!)

Poşta Română a acumulat în ultima vreme datorii uriaşe. Guvernul a aprobat luna trecută — ne informează HotNews — o Hotărâre care vizează conversia în acţiuni a datoriilor de peste 242,5 milioane lei (aproximativ 56 milioane euro) pe care Poşta Română le are la bugetul de stat. Măsura urmăreşte creşterea gradului de atractivitate a companiei pentru investitori. Privatizarea Poştei se va realiza astfel prin metoda majorării de capital social prin aport de capital privat, prin dobândirea de către un nou investitor a unui pachet de acţiuni reprezentând 51% din capitalul social al companiei.

Se pune astfel în aplicare strategia de privatizare a Poştei Române, stabilită prin HG 761, din 2012.

Clientul român nu aşteaptă altceva decât servicii mai bune din partea Poştei. Clientul român aşteaptă să fie întâmpinat civilizat la oficiul poştal, cum spuneam. Dar şi acasă, la primirea corespondenţei, a coletelor poştale etc. Nu să-ţi lase în cutia de scrisori un aviz cum că ai primit „un plic mare” (care nu încape în cutia de scrisori — sau presupune poştaşul că nu încape), sau că ai primit o recomandată, pe care poştaşul avea obligaţia să ţi-o livreze la uşă, dar, din lene să urce câteva etaje, ţi-a lăsat aviz în cutia de scrisori, pentru a te prezenta tu în persoană la oficiul poştal, să faci cozi ş.a.m.d. Clientul român aşteaptă mai multe oficii poştale, pentru descongestionarea celor existente, şi mai ales cutii poştale mai multe (cum era — ehei! — pe vremuri), nu doar în faţa oficiilor poştale (cum e acum), obligându-te să baţi drumuri kilometrice… Nu că mişcarea n-ar fi bună, dar — ciudat! — şi clientul român (nu numai angajatul poştei!) e de multe ori presat de timp. Clientul aşteaptă serviciile poştale alternative, adică private — nu numai cele de curierat rapid din ziua de astăzi.

Până atunci, aspectul oficiilor poştale ale Poştei Române este în continuare, din păcate, nu foarte diferit de aspectul lor din „epoca de aur”. În ciuda schimbărilor în bine amintite mai sus.
Oficiu postal

Reclame

Ecologismul, metodă sigură de a drena nemulţumirile populaţiei

O lozincă de ultimă oră s-a ivit în spaţiul public al protestelor bucureştene — şi nu numai — împotriva consorţiului canadian Roşia Montană Gold Corporation (dar care nu are legătură cu consorţiul): „USL = PDL”. Autorul ei? Claudiu Crăciun, briliantul tânăr revoluţionar, care, folosind, zice-se, reţelele de socializate de pe Internet, s-a dovedit a dispune de o forţă de mobilizare de-a dreptul magnetică, reuşind să scoată în stradă, săptămânal, mii şi mii de oameni. Unii au auzit de el încă de la protestele din iarna anului 2012 împotriva guvernului Boc, (tot) din Piaţa Universităţii. Eu, cu ruşine trebuie să mărturisesc, abia acum câteva zile. Ceea ce m-am întrebat în schimb a fost: cum de a fost/este posibil? Mii de oameni să iasă în stradă pentru o cauză, e drept, nobilă, dar totuşi, în contextul actual, secundară? Mii de oameni să iasă în stradă pentru conservarea naturii într-o mică localitate din Munţii Apuseni, şi să rămână indiferenţi la cascada de „noutăţi” pe care Puterea USL-istă abia pridideşte să le anunţe — noi taxe, noi scumpiri, noi accize, noi restricţii, noi încălcări ale promisiunilor electorale, noi concedieri, noi privatizări eşuate şi/sau dubioase, noi diversiuni, noi gafe diplomatice, noi dovezi de aroganţă şi de cinism, noi furturi, noi plagiate, noi investitori care renunţă la investiţii sau se retrag din România?… Şi CC s-o ţină gaia-maţu cu Roşia Montană? Iar toată lumea să-l urmează orbeşte, precum şoarecii pe cântăreţul din fluier al fraţilor Grimm? Cum e posibil?

Aşadar: USL = PDL… Nici sloganul ăsta nu mi-era clar cum de a fost lansat tocmai de cel ce a fost unul din animatorii protestelor anti-Boc. Să fie CC, la fel ca mulţi alţii, un dezamăgit de noua Putere?

Unii, poate mirându-se la rândul lor, interpretează sloganul ca fiind favorabil fostei puteri. Eu unul însă, am mari dubii în privinţa asta. Am să încerc să explic mai jos de ce.

Cine este de fapt Claudiu Crăciun?
De ceva vreme Google gâlgâie de un nume nou: Claudiu Crăciun, un fel de cavaler al protestelor de stradă… fără lideri, un fel de catalizator al năzuinţelor ecologiste ale românilor responsabili. Lector la SNSPA, devenit cunoscut drept unul dintre liderii informali ai protestelor anti-Băsescu din iarna anului 2012, a pledat cauza USL într-o celebră dezbatere din Parlamentul European, organizată… chiar de USL, în 2012. Craciun la Bruxelles_1Merită să vă pierdeţi câteva minute ca să-l vedeţi… (Traducerea discursului, unde credeţi? În… Aţi avut o bănuială, nu-i aşa?… Ei bine, da, aţi ghicit, în Jurnalul naţional din 1 feb. 2012. Merită, cum spuneam, să-l vedeţi în toată splendoarea, în toată curăţenia lui sufletească, în toată buna sa credinţă. Orator înnăscut, iată-l întinzând învăluitor braţele către amfiteatrul conţinând toată suflarea euro-parlamentară (sensibilă şi receptivă), căreia îi surâde cu bunătate cristică în timp ce o cheamă să-şi unească aplauzele cu ale sale în omagiul pe care îl aduce „oamenilor care au restabilit democraţia în România” în iarna lui 2012 (în Piaţa Universităţii, cu banii lui Felix!). Dar nu ezită să înfiereze cu mânie (dozată profesionist) „trupele de ordine care bat oamenii”. Discursul care, iată, „a ridicat în picioare Parlamentul European” (Citat din, cine credeţi?… Aţi ghicit şi de astă dată: acelaşi Jurnalul naţional.) Vă invit să remarcaţi profesionismul oratorului, care, invitându-i pe euro-parlamentari să-l urmeze, a dat tonul aplauzelor Craciun la Bruxelles(nu entuziast ci, mai degrabă, meticulos) — neriscând nicio clipă să rămână singurul aplaudac din sală, căci, n-am nicio îndoială, primise asigurări că cel puţin euro-parlamentarii neaoşi de extracţie USL-istă îl vor urma; plus, foarte probabil, naivii care fie nu erau atenţi la ce se discuta prin amfiteatru, fie identificau „chipul” noii Puteri pe cale să se instaleze în România cu tânărul chipeş din faţă-le.

Discursul văd că l-a dat pe spate, alături de Marius Tucă, pe poetul şi politologul Dorin Tudoran, care, pe blogul său „Certocraţia”, îl ia pe CC drept „un român normal”, dar de fapt îi dedică o veritabilă apoteoză:

„Dezideologizat şi cald [ce spuneam?!], aruncând în derizoriu trogloditismul politicienilor şi ifosele consilierilor care bat câmpii şi aruncă în ochii oamenilor revoltaţi citate din Kierkegaard, Kolakowsky, Geller ori Raymond Aron, pentru a-şi apăra patronii politici, discursul lui Claudiu Crăciun a fost, cu adevărat, o fereastră deschisă spre înnoire [! — subl. m.]. «Aţi inventat un nou mod de adresare în Parlamentul European», i-a spus moderatorul sesiunii. (…)

Nu ştiu cum va arăta viitorul lui Claudiu Crăciun, ştiu însă că prin acest discurs şi-a asumat responsabilităţi enorme: a transmis Europei că România poate şi va fi una cu mult mai bună [adică sub USL! — subl. m.] decât România despre care s-a dus să vorbească la Bruxelles, iar celor ce vor să facă politică în România le-a transmis că politica nu mai poate fi făcută ca până acum.”

Nu numai pe Dorin Tudoran (alături de Marius Tucă) l-a dat pe spate briliantul tânăr CC, ci şi pe Alina Mungiu Pippidi, care a scris despre el chiar în timpul protestelor din 2012:

„Al doilea noroc, şi mai mare, al USL a fost tânărul manifestant din Piaţa Universităţii — Claudiu Crăciun —, care a fost superb. Domnul Crăciun e lector la SNSPA şi ecologist, şi la începutul Pieţei a difuzat cel mai bun material: cum să-ţi iei ceai cald şi mănuşi cu tine la manifestaţie. Se întâmplă că e şi liderul studenţesc cu care am organizat manifestaţia anti-Vadim din 2000, şi că a fost liderul internaţional al studenţilor politologi.

Între timp, a lucrat şi la Guvern, şi a fost dezamăgit, a fost şi asistentul lui Cristi Pîrvulescu, dar asta nu contează, Claudiu e un lider autentic şi am fost mândră de el. Sper ca acesta să fie debutul carierei lui politice.” [Bate-n lemn, aş adăuga eu.]

(În privinţa AMP, mărturisesc că nu mă bântuie nicio mirare: după obsesia negativă — psihanalizabilă — Elena Udrea, e cuprinsă acum de obsesia pozitivă Claudiu Crăciun.)

Dar să ne întoarcem la blogul „Certocraţia” al lui DT… Unul din comentatorii articolului, sub semnătura „Costin”, semnalează reperele „apolitice” („Nu sunt aici [la Bruxelles] nici în calitate de lider, nici ca reprezentant, nu există această «funcţie» în piaţa publică”) ale lui Claudiu Crăciun, extrase din CV-ul public al acestuia:

Sept. 2008–mart. 2009
Funcţia sau postul ocupat: Consilier, coordonator
Numele şi adresa angajatorului: Unitatea de Planificare Strategică, Direcţia Politici Publice, Secretariatul General al Guvernului.

Iun. 2006–sept. 2008
Funcţia sau postul ocupat: Expert, coordonator
Numele şi adresa angajatorului: Unitatea de Monitorizare şi Evaluare, Direcţia Politici Publice, Secretariatul General al Guvernului.

Feb. 2004–apr. 2005
Funcţia sau postul ocupat: Expert
Numele şi adresa angajatorului: Unitatea de Politici Publice, Secretariatul General al Guvernului,

întrebându-se, retoric, în încheiere: „… O fi vorba despre speranţa de a recupera postul pierdut după detronarea democraţiei tăricene şi instaurarea dictaturii portocalii?”

Un alt comentator al aceluiaşi articol, Liviu Crăciun, are şi mai multe nedumeriri (îmi permit să-l citez aproape integral):

„Un domn angajat la Secretariatul General al Guvernului pe aproape întreg parcursul legislaturii trecute (informaţiile sunt luate din CV-ul public al d-lui Crăciun nu poate fi considerat parte neinteresată politic în revenirea la putere a foştilor săi angajatori; nu fără nişte explicaţii convingătoare în privinţa neutralităţii acestuia, fără o eventuală indicare a unui moment al separării; sau, în fine, dl în cauză şi-ar putea recunoaşte angajarea politică — nu e o crimă, ar fi doar o dovadă de onestitate.
— de asemenea (…), mi se pare esenţială stabilirea credibilităţii unei persoane care ne invită la demolarea întregului sistem actual; sau în noul sistem al «democraţiei reale» va fi legalizat conflictul de interese?

Pe de altă parte, aş relua o întrebare la care dl Crăciun nu a dat răspuns: în ce ţară democratică jandarmeria nu ar fi intervenit în momentul în care o parte dintre demonstranţi devin violenţi, sparg vitrine, incendiază şi jefuiesc proprietăţi private şi publice? A fost bruscat vreun protestatar paşnic în afara ariei acelor incidente sau înainte sau după acele incidente?
În schimb, dânsul spune la Bruxelles (iar dvs [i.e., DT] consideraţi că aţi ascultat un discurs normal al unui român onest): «dialogul nu înseamnă să trimiteţi trupe de ordine care să bată oamenii.»

Insinuează cumva că trăim într-o dictatură în care manifestanţii paşnici sunt brutalizaţi de poliţia politică? Asta este normalitatea la care ne invita dl Crăciun — când ne displace formaţiunea de la putere am putea renunţa temporar la onestitate dacă am constata că aceasta ne încurcă în lupta noastră? Cum ar fi procedat jandarmii democraţi ai d-lui Crăciun într-o situaţie similară?

Dacă o să-mi spuneţi că este posibil ca unii jandarmi să fi făcut exces de zel, vă voi răspunde că da, e posibil; există din câte ştiu şi câteva urmăriri penale declanşate punctual împotriva unora dintre aceştia; nimic până acum nu indică însă vreo deviere instituţionalizată de la normele unui stat european (…)

În fine, dacă în democraţia d-lui Crăciun îndoielile în privinţa onestităţii sale sau părerile contrare sunt calificate drept «hate-speech», eu unul nu-mi doresc să ajungă la putere nici el, nici alţii care gândesc ca el; prefer «dictatura» în care «ieşi afară, javră ordinară» este acceptat ca slogan legitim, chiar dacă suburban (şi nu, eu nu l-aş utiliza nici măcar împotriva lui Ion Iliescu).”

Să mai adăugăm la cele de mai sus doar câteva elemente.

Într-un interviu pentru Jurnalul Naţional, în februarie 2012, după căderea Guvernului Boc, CC declara (cu premoniţie danvoiculesciană): „Miza este Traian Băsescu, el trebuie să plece şi ceilalţi după el.”

„Claudiu Crăciun e martirul Sobaru, combinat cu învăţătoarea care a făcut greva foamei, cu locotenentul Alexandru Gheorghe. E Remus Cernea 2.0.” sintetizează „Blogul lui Schmouzik” —articolul „Claudiu Crăciun, un locotenent în civil”.

Şi, ca fapt divers, iată ce ne anunţă „Starea Naţiunii”: „Protestatarul Claudiu Crăciun şi-a deschis bar în fostul sediu al Direcţiei de Informaţii Externe”: „Îl cunoaşteţi pe protestatarul din Piaţa Universităţii, cel care a participat la protestele din ianuarie 2012, cel care a susţinut un speech la Bruxelles, cel care a fost prezentat în nenumărate rânduri de Antena 3 şi implicit de Mihai Gâdea ca fiind liderul protestatarilor din piaţă, ei bine… Claudiu Crăciun împreună cu doi asociaţi şi-a deschis [de ceva timp deja] un local cochet pe strada Dianei, la numărul 4 din Bucureşti.”

Protestul pro-DNA din 6 octombrie: hârtia de turnesol pentru adevărata ţintă a briliantului răzvrătit
Sociologul Mircea Kivu, unul dintre susţinătorii mişcării de protest ani-Roşia Montană, a cerut sâmbătă 6 octombrie, pe contul său de pe Facebook, ca marşul de duminică să facă un ocol pe la sediul DNA pentru a arăta că „vrem ca politicienii, fie că-i cheamă Ponta sau Băsescu, să-şi ia labele de pe Justiţie”. CC a refuzat categoric: „Lupta pe tema justiţiei este doar o luptă convenabilă pentru ei, o continuare a isteriei din 2012 [! — subl. m.]. Există un război între cele trei Palate: Cotroceni, Victoriei, Parlamentului. Dar nu între ele ci cu noi toţi.” Drept care, traseul a rămas cel stabilit… de când credeţi? Încă de miercuri 2 octombrie, aceeaşi zi în care, seara, procurorul general Tiberiu Niţu i-a schimbat din funcţiile de şef interimar şi adjunct interimar, fără consultarea şefei DNA, pe procurorii care instrumentaseră dosarele lui Liviu Dragnea şi Adrian Năstase. Să mai adăugăm şi altercaţiile care au avut loc duminică, în Piaţa Universităţii, între protestatarii anti-Roşia Montană şi micul grup al celor care înţeleseseră să-şi exprime indignarea pentru imixtiunea politicului în justiţie. Nu mai sunt necesare decât câteva cuvinte, şi vom avea tabloul complet.

Proteste reci vs. proteste calde
Reci sunt protestele care nu vizează schimbări politice: vrem piste pentru biciclişti, vrem să nu fie eutanasiaţi maidanezii, vrem panseluţe pe rondurile din Piaţa Universităţii, vrem ca firma Roşia Montană Gold Corporation să nu ne mai distrugă munţii şi să plece din România… Şi câte şi mai câte.

Ideea este că oamenilor nu le vine să stea de-o parte atunci când li se oferă posibilitatea să se implice în proiecte importante vizând integritatea mediului, de pildă. Pe de-o parte ecologismul este o temă cu risc minor în privinţa unor eventuale consecinţe negative pe plan personal să zicem (dezaprobare în anturaj sau publică). Şi de aceea oamenii vin în număr mare. N-au nevoie decât de un impuls. Mic şi inteligent. Iar pe de altă parte, ecologismul oferă confortul interior al implicării în viaţa cetăţii. Implicarea în politic care li se cere protestatarilor ecologişti este ca şi inexistentă: pe noi nu ne interesează de partea cui este Puterea; ceea ce dorim este să fie salvat mediul! De aceea ecologismul este mană cerească pentru păpuşarii grupurilor de influenţă. De aceea, cum spuneam în titlu, ecologismul drenează principalele nemulţumiri ale populaţiei. Care sunt, de fiecare dată, aproape inevitabil, legate de politic într-un fel sau altul. Metoda este de multă vreme verificată. Şi practicată. Să ne amintim de protestele din Bulgaria, în speţă de la Ruse, de la sfârşitul anilor ’80, îndreptate împotriva Combinatului Chimic de la Giurgiu. Cauza cetăţenilor bulgari din acea vreme era perfect îndreptăţită deoarece Combinatul de la Giurgiu era o sursă de poluare majoră. Inedite au fost însă protestele de stradă, pentru care bulgarii au primit pentru prima oară o nesperată dezlegare de la stăpânire; desigur, în virtutea noilor reguli instituite de Perestroika lui Gorbaciov — vezi protestele din URSS, nu neapărat de stradă, dar oricum publice, din mass-media, de exemplu pentru salvarea lacului Baikal. Că lucrurile nu s-au oprit, în cazul Bulgariei, la ecologism este o altă problemă. Momentul istoric a dictat altceva. Dar intenţia asta a fost: sunteţi nemulţumiţi, cetăţeni bulgari? Hai să protestăm cu toţii! Împotriva cui? Uite, împotriva poluării. Cu atât mai binevenite (pentru Putere) cu cât vine de peste graniţă! Lecţia învăţată în acei ani de Securitatea din România n-a putut fi aplicată la noi doar pentru că Ceauşescu era prea obtuz ca să admită că în politică se poate recurge şi la subtilităţi; el nu cunoştea decât politica bâtei. Dar Securitatea nu uită niciodată. Iată, peste ani, i-a ieşit în cale briliantul răzvrătit Claudiu Crăciun, numai bun să devieze nemulţumirile populaţiei spre zona ecologismului.

Calde ar fi protestele vizând schimbările politice. Dar e păcat, nu-i aşa? să dispui de grupuri de influenţă, de un trust Intact, de strategi din umbră, şi să laşi protestele calde să cucerească strada şi să pericliteze „cuceririle” obţinute de USL cu mari eforturi în iarna anului trecut! De o mie de ori mai bună Roşia Montană!

USL = PDL? Asta ce înseamnă? Că USL este la fel de ticăloasă ca PDL? Nicidecum. Înseamnă: Cetăţeni români, nu aveţi de ales decât între dreapta PDL-istă şi stânga USL-istă! Are vreun rost să ieşiţi în stradă împotriva USL-ului? Ca să, ce? Să vină din nou la putere „dictatura portocalie?”… Amintiţi-vă neînduplecarea briliantului răzvrătit când s-a pus problema ca protestatarii, în marşul lor cu traseu stabilit, să facă un ocol pe la DNA: „Lupta pe tema justiţiei este doar o luptă convenabilă pentru ei.”

Cât despre blocarea repetată de către protestatari a Pieţii Universităţii şi a altor locuri publice din Capitală, nu pot decât să mă minunez împreună cu Mălin Bot, comentatorul de la postul B1 tv: Cum este posibil ca autorităţile să nu fi intervenit niciodată pentru a împiedica atâtea manifestaţii neautorizate? Într-adevăr, cum?

Protestele calde au fost bune în iarna 2012, dar sunt câh acum, în toamna 2013. La cele dintâi, la putere se afla PDL-ul, acum se află USL-ul. Regula de atunci nu se mai aplică acum? Oare de ce?

Dialoguri presupuse (4)

Cum a stat Ponta de vorbă cu Traian Băsescu

basescu ponta

PONTA: Bună ziua, Domnule Preşedinte.

TRAIAN BĂSESCU: Bună ziua… ăăă…

PONTA: Ponta mă cheamă… dacă aţi uitat.

TRAIAN BĂSESCU: Stai jos… ăăă… Ponta.

PONTA: Cu o singură condiţie.

TRAIAN BĂSESCU: Ia zi, care condiţie?

PONTA: Să vă aşezaţi şi dumneavoastră. Ştiţi cum e. Conform Constituţiei, toţi suntem egali în faţa legii. Că e vorba de preşedinte, că e vorba de primul-ministru al României…

TRAIAN BĂSESCU: Primul-ministru al Guvernului României, nu al României, să ne fie foarte clar… ăăă…!

PONTA: Ponta… Asta e părerea dumneavoastră.

TRAIAN BĂSESCU: Bine, o să mai discutăm.

PONTA: Ce să mai discutăm, Domnule Preşedinte! Aicea nu văd ce-ar mai fi de discutat!

TRAIAN BĂSESCU: Da, bine… ăăă… Ponta. Uite de ce te-am chemat.

PONTA: Dumneavoastră n-aveţi niciun drept să mă chemaţi pe mine, Domnule Preşedinte. Dumneavoastră reprezentaţi…

TRAIAN BĂSESCU: Şi atunci de ce-ai venit?

PONTA: …Iar eu reprezint puterea executivă.

TRAIAN BĂSESCU: Lasă asta. Cum rămâne cu înţelegerea noastră?

PONTA: Vă referiţi la pactul de coabitare? Păi, n-am nimic de comentat la pactul de coabitare.

TRAIAN BĂSESCU: Nu la pactul de coabitate mă refer, ştii foarte bine.

PONTA: Dar la ce? (Amintindu-şi, îşi dă cu palma peste frunte.) A, da! Am uitat! Sigur că da, înţelegerea. Păi… se lucrează.

TRAIAN BĂSESCU: Cum adică se lucrează?

PONTA: Foarte simplu, am început cu Papici, n-aţi văzut? Mă rog, prin intermediul lui Niţu. Da’i tot un drac!

TRAIAN BĂSESCU: Ţi-am spus eu să-l dai jos pe Papici?

PONTA: Ei… Lăsaţi-mă să am şi eu contribuţia mea! L-am dat jos pe Papici… Antonescu o să sară la gâtul meu, iar eu o să-i dau una peste bot…

TRAIAN BĂSESCU: Cui o să-i dai una peste bot?

PONTA: Lu’ Antonescu, cui să-i dau! Nu aşa era înţelegerea?

TRAIAN BĂSESCU: Măi băiete, pe mine mă interesează să se ducă dracului USL-ul ăla al vostru.

PONTA: Întâi şi-ntâi că eu nu sunt „măi băiete”…

TRAIAN BĂSESCU: Hai să trecem peste amănunte, că eu n-am timp. Te rog să mă crezi: NU AM!

PONTA: Deci. Încă o dată… Dumneavoastră vedeţi totul, aşa, de sus. Eu trebuie să mă ocup de amănunte. Trebuie să guvernez ţara. E uşor să spui că vrei să se rupă USL-ul. Problema e CUM!… Eu ştiu că dumneavoastră aveţi serviciile. Dar am şi eu informaţiile mele. Nu mă întrebaţi de unde.

TRAIAN BĂSESCU: Ştiu… ăăă.

PONTA: Ponta.

TRAIAN BĂSESCU: Da, Ponta… Bine, nu intru în amănunte…

PONTA: Ei, vedeţi, asta e deosebirea. Că eu trebuie să intru. Nu-i uşor să fii prim-ministru, orice aţi spune dumneavoastră. Că pisic, că mincinos. Plagiator!… Păi de ce credeţi că l-am pus pe Fenechiu în guvern? Dau, aşa, un exemplu. De ce credeţi dumneavoastră că l-am pus?

TRAIAN BĂSESCU: Ştiu, măi băiete…

PONTA: Vă rog frumos!

TRAIAN BĂSESCU: Da. Bine. Dom’ prim-ministru! Că văd că te împiedici în amănunte.

PONTA: Păi eu vă spuneam că ţara se guvernează cu amănunte. N-aţi vrut să credeţi… Deci pe Fenechiu l-am pus în guvern… EU l-am pus! De ce credeţi că l-am pus? Ca să am motiv să-i dau una peste bot lui Crin.

TRAIAN BĂSESCU: Şi încă cu ce tam-tam! Mare puşlama!

PONTA: Vă rog frumos!

TRAIAN BĂSESCU: Şi pe Vosganian? Tot de-aia l-ai pus?

PONTA: Bineînţeles!

TRAIAN BĂSESCU: Apropo de plagiator. Ai văzut ce-a scris Adrian Papahagi?

PONTA: Unde a scris?

TRAIAN BĂSESCU: Pe Hotnews.

PONTA: Dacă dumneavoastră credeţi că eu îmi pierd vremea cu băsiştii ăia de la Hotnews, vă-nşelaţi. Vă rog să mă scuzaţi, dar nu, chiar nu… Eu ştiu că Papahagi e omul dumneavoastră. Vă laudă de dimineaţă până seara. Nici nu ştiu dacă mai face şi altceva în timpul zilei. Dar chiar aşa, să luaţi de bun tot ce scrie el…

TRAIAN BĂSESCU: Eu vreau să-mi spui un singur lucru. Chiar nu ştiai că „de son propre chef” nu înseamnă „ale propriului şef” ci „de capul lui”?

PONTA: Dom’ Preşedinte, dacă dumneavoastră credeţi că eu am timp să mă ocup de toate amănuntele, atunci tre’ să vă spun că vă-nşelaţi amarnic. A fost o traducere… Aţi văzut că am avut o colaboratoare. Am lăsat-o pe seama ei, asta e. Se-ntâmplă.

TRAIAN BĂSESCU: Dar cum e cu „persoana morală”? (Râde cu poftă.)

PONTA: Cum să fie… Da, ştiu. Persoană juridică trebuia să spun. Dar dacă o persoană juridică nu-i şi morală e foarte rău. Nu dau doi bani pe acea persoană juridică dacă e imorală. Dar pe de altă parte, ştiţi şi dumneavoastră, eu merg pe prezumţia de nevinovăţie, mă rog, de bună-credinţă în cazul de faţă. Aveam de ales… Acuma dumneavoastră o să-mi spuneţi… Eu ştiu ce o să-mi spuneţi… Dar ce-i mai important? Juridică, sau morală? E! eu am considerat că morală e mai important. Aşa am considerat eu. Dumneavoastră puteţi să mă criticaţi. Dar eu asta cred. Persoană juridică poa’ să fie oricine. Dar morală, mai greu. Uneori nu po’ să-mpaci şi capra şi varza. Asta e.

TRAIAN BĂSESCU: Şi cu Vosganian ce ai de gând?

PONTA: Eu? Nu-i treaba mea. Ştiţi şi dumneavoastră, Vosganian nu poate să vă sufere. De-atunci de când i-aţi smuls pălăria de pe cap şi aţi azvârlit-o în mulţime. Eraţi într-un moment de euforie, eu vă-nţeleg. Da’ şi pe el îl înţeleg. Lucruri din astea nu se iartă. Şi mai ales nu se uită. Chiar dacă se iartă. Îl înţeleg pe Vosganian.

TRAIAN BĂSESCU: Bine că nu i-am azvârlit pantalonii în mulţime! (Râde cu poftă.)

PONTA: E treaba dumneavoastră. Pe-ai mei ştiu că n-o să vă las să mi-i aruncaţi, de asta puteţi să fiţi sigur.

TRAIAN BĂSESCU: Ce dracu… ăăă…

PONTA: Ponta.

TRAIAN BĂSESCU: Ce dracu, Ponta… Doar suntem oameni politici. Tu ştii că…

PONTA: Vă rog frumos, fără tutuială!

TRAIAN BĂSESCU: Dom’ prim-ministru! Aşa e bine?… Dumneavoastră ştiţi, dom’ prim-ministru, că în politică sunt alte reguli. Câteodată e nevoie şi de pantaloni!

PONTA: Să-i scoţi?

TRAIAN BĂSESCU: Să-i scoţi, să-i pui… Mă rog. Poate că o să vorbim altă dată pe tema asta.

PONTA: Mmm… mă-ndoiesc c-o să vorbim.

TRAIAN BĂSESCU: Coabitarea-i coabitare şi înţelegerea-i înţelegere.

PONTA: Asta e părerea dumneavoastră. Pentru mine sunt la fel de importante.

TRAIAN BĂSESCU: Nu-i o părere, măi omule. E o necesitate. Vezi, asta nu vrei… nu vreţi dumneavoastră să-nţelegeţi. Că în politică există necesităţi. Că-i vorba de pălărie, că-i vorba de pantaloni, necesitatea e necesitate… Revenind. De ce Senatul nu-i lasă pe procurori să-şi facă treaba?

PONTA: Vă referiţi la Vosganian?

TRAIAN BĂSESCU: La el mă refer, desigur.

PONTA: Ştiţi al cui e Senatul, mai mult de-atâta ce vreţi să vă spun?

TRAIAN BĂSESCU: Da, măi omule, da’ voi n-aveţi acolo oamenii voştri? PSD-ul, la el mă refer. N-are PSD-ul destui oameni în Senat? Cum e posibil să-i laşi să ne facă de râs în faţa Uniunii Europene? Îţi dai seama ce raport MCV o să iasă acuma? Ne facem de tot [fluierat], măi… ăăă…

PONTA: Ponta.

TRAIAN BĂSESCU: Da, măi omule, ne facem de tot [iarăşi fluierat].

PONTA: Facem un târg?

TRAIAN BĂSESCU: Ce târg? Iarăşi vrei târg?

PONTA: Dumneavoastră vreţi. Eu nu vreau nimica. Vreţi reunificarea dreptei. Foarte bine, faceţi reunificarea dreptei… Vosganian contra Dragnea.

TRAIAN BĂSESCU: Adică?

PONTA: Ştiţi foarte bine. Îi las pe procurori să-l umfle pe Vosganian, dumneavoastră îl lăsaţi în pace pe Dragnea.

TRAIAN BĂSESCU: Măi omule, eu vroiam să-ţi vin în ajutor. Nu vrei… nu vreţi dumneavoastră să scăpaţi de Dragnea? Că mâine-poimâine îl vedem şef în fruntea PSD-ului? În locul tău. Eu credeam că îţi pasă.

PONTA: Îmi pasă, ştiţi foarte bine că-mi pasă.

TRAIAN BĂSESCU: Cum crezi tu că i-ar sta unui şef de stat să intervină în justiţie? Şi de data asta mă refer la mine. V-aţi gândit la asta vreodată, dom’ prim-ministru?

PONTA: M-am gândit, cum să nu.

TRAIAN BĂSESCU: Dar Mazăre?

PONTA: Ce-i cu Mazăre?

TRAIAN BĂSESCU: E omu’ tău. Parcă spuneai că tu eşti cu pâinea şi eu cu circul! Păi acolo e exact invers.

PONTA: Acolo, unde?

TRAIAN BĂSESCU: La Constanţa. Nu c-aş fi eu cu pâinea, că n-am rezervele mele de cereale. Dar voi sunteţi cu circu’, măi omule. Gândeşte-te că vă vede o ţară-ntreagă! Şi nu numai o ţară-ntreagă. Vă vede şi Uniunea Europeană. Pe ei nu-i păcăleşte nimeni. Nimeni nu-i păcăleşte pe ăia de la Uniunea Europeană. Gândeşte-te, numai, la raportul MCV.

PONTA: Mă gândesc, Domnule Preşedinte. La toate tre’ să mă gândesc eu. Că altcineva n-are cine. Asta e.

TRAIAN BĂSESCU: Ţi l-am dat pe Niţu…

PONTA: Cum adică mi l-aţi dat pe Niţu. Ce, dumneavoastră mi l-aţi dat?

TRAIAN BĂSESCU: Cum să nu. L-am acceptat.

PONTA: A, l-aţi acceptat? Păi asta-i altceva.

TRAIAN BĂSESCU: Nu-i deloc altceva. E exact acelaşi lucru.

PONTA: Păi atunci şi eu v-am dat-o pe Kövesi. Am acceptat-o, nu?

TRAIAN BĂSESCU: Foarte bine, şi acuma ce vrei?

PONTA: Eu nu vreau nimica. Dumneavoastră vreţi. Reunificarea dreptei. N-aveţi decât s-o reunificaţi cât poftiţi. Nu-i pasiunea vieţii mele reunificarea dreptei. Eu am plecat, pa.

TRAIAN BĂSESCU: Vezi să nu dărâmi scaunul.

PONTA: N-am eu treabă cu niciun scaun. Dumneavoastră vedeţi să nu vi se dărâme.

TRAIAN BĂSESCU: Eu am serviciile să aibe grijă de scaunul meu. Tu n-ai decât un service.

PONTA: Service? Ce service?

TRAIAN BĂSESCU: Adică nu-l mai ai nici pe ăla. Mă refeream la ăla de la CFR Marfă. (Râde cu poftă.) Bine… ăăă…

PONTA: Ponta.

TRAIAN BĂSESCU: Bine, Ponta. Mai vorbim. Când o să fiu eu prim-ministru.

PONTA: Zău? Asta-i o ştire.

TRAIAN BĂSESCU: Ia-o cum vrei. Mă scuzi că nu te conduc până la maşină. Dar n-am timp. Crede-mă: NU AM.

%d blogeri au apreciat asta: