Cine ne protejează mieii?


Sute de organizaţii neguvernamentale se ocupă de protecţia câinilor. Niciuna de protecţia mieilor. Cu o singură excepţie: Vier Pfoten. Să nu vă închipuiţi însă că Vier Pfoten este indignată de uciderea mieilor, nu.miei_3 Vier Pfoten este indignată că uciderea mieilor se face la vedere: „Cum explici copilului că mielul pe care l-a mângâiat va fi tăiat şi gătit? Nu este mai simplu ca mama [sau tata! — zic eu] să meargă la magazin, să cumpere carnea şi să o gătească?” La magazin, unde, evident, mama (sau tata!) găseşte mielul gata tăiat. De către alţii. Şi nu la vedere. La atât se reduce „umanismul” organizaţiei neguvernamentale. Altminteri foarte vocală când e vorba de dreptul la viaţă al câinilor.

De ce nu şi al mieilor?

Desigur, omul este un animal omnivor, deci şi carnivor: nu se poate lipsi de carne. Decât dacă îşi propune să fie vegetarian, sau, temporar, pe durata posturilor. Drept care are grijă să se ghiftuiască bine înainte de post, la „Lăsatul/Lăsata secului”. Şi (mai ales) după post, în speţă de Paşti. Sigur, Biserica tresare de indignare când aude că omul este categorisit „animal”. (De aceea şi respinge indignată evoluţionismul lui Darwin.) Nu — zice Biserica — omul este (preponderent) Spirit. Iar ce-i animalic (carnal) trebuie dominat, preferabil înfrânt! Lasata seculuiMoment în care nu rezist să nu mă autocitez dintr-un articol postat pe acest blog acum câţiva ani (scuze!): „După cum observă Roger Caillois, «toată lumea are a se ghiftui [de sărbători religioase — n. mea] până la limita posibilului, a se umple ca un burduf ce stă să crape». (Omul şi sacrul, Ed. Nemira, 2006, p. 143) Cu singura deosebire că R. Caillois vorbeşte de omul primitiv, în timp ce în România cel ce masacrează (…) miei, sub pretextul tradiţiei, este creştinul-ortodox modern. Vorba vine!”

Ca de obicei, Biblia abundă în reguli şi amănunte când e vorba de echitate intra-tribală în comunitatea fiilor lui Israel, inclusiv în speţa de faţă, chestiunea sacrificării şi a consumării mieilor de Paşti [Exodul, 12]:

1. Grăit-a Domnul către Moise şi Aaron în ţara Egiptului şi le-a zis:

2. „Luna aceasta să fie pentru voi începutul lunilor, să fie întâia între lunile anului.

3. Vorbeşte deci la toată obştea fiilor lui Israel şi spune-le: — În ziua a zecea a acestei luni, fiecare cap de familie să ia câte un miel; un miel pentru fiecare casă.

4. Iar dacă într-o casă vor fi prea puţini pentru un miel întreg, să-l ia împreună cu vecinul cel mai apropiat ca număr de suflete: fiecare să socotească anume câţi sunt de trebuinţă [ca să mănânce în întregime] un miel.

5. Mielul să vă fie de un an, parte bărbătească şi fără meteahnă; veţi lua fie un miel, fie un ied.

6. Să-l ţineţi până în ziua a paisprezecea a acestei luni, şi atunci toată adunarea obştii fiilor lui Israel să-l înjunghie spre seară.

7. Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus, în casele unde-l vor mânca.

8. În chiar noaptea aceea să mănânce carnea, friptă la foc; s-o mănânce cu azimă şi ierburi amare.

9. Din el să nu mâncaţi ceva crud sau fiert în apă, ci numai fript la foc, capul cu picioarele şi măruntaiele.

10. Din el să nu lăsaţi nimic pe a doua zi, os din el să nu zdrobiţi. Ceea ce va rămâne pe a doua zi, să ardeţi în foc.

11. Şi iată cum să fiţi când îl mâncaţi: cu coapsele încinse, cu sandalele în picioare şi cu toiagul în mână; şi să-l mâncaţi în grabă: e Paştile Domnului.

Faţă de vremea Vechiului Testament, omenirea a evoluat înspre Raţiune. Totuşi. Nimeni nu mai înjunghie mielul „spre seară”, nimeni nu mai „ţine toiagul în mână” în timp ce mănâncă, nimeni nu mai unge cu „sângele lui amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus”, slavă Domnului! Dar nici nu le mai lasă creştinii un an de trăit bieţilor miei. Se reped „creştinii” să-i masacreze şi să-i hăpăiască la câteva săptămâni de la naştere. Nu-i lasă nici măcar un an să se bucure de viaţă. Parcă îl şi aud, aici, pe încruntatul preot ortodox român tresărind de mânie (cum îl văd de fiecare dată pe ecranul televizorului: mânios şi indignat — nici vorbă de „duhul blândeţii”): Să se bucure de viaţă? Numai o fiinţă cu suflet poate să se bucure de viaţă! Animalele n-au suflet!

Păi da! Ia uitaţi-vă la cei trei de mai jos: ăştia au suflet! (La fel ca şi cei din jurul lor!)
miei_2
Revin la o idee mai veche de-a mea. Când aud ONG-urile pentru protecţia câinilor vagabonzi (alde Cuţu–Cuţu) protestând împotriva eutanasierii, mai că-mi vine să înfiinţez şi eu o organizaţie neguvernamentală: Marş de-aicea! Şi când spun „Marş de-aicea” am în vedere în special organizaţia Cuţu–Cuţu. Dar şi altele asemenea.

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s