Monthly Archives: mai 2014

E-Books

Când cumpăr o carte, primul lucru ce îl fac este cam ceea ce fac câinii când îşi marchează teritoriul. Eu îmi marchez teritoriul cărţilor nu punându-mi semnătura ci scriind pe prima pagină data cumpărării. Şi fiindcă sunt lacom şi cumpăr mai multe cărţi decât pot citi, unele din ele se îngălbenesc pe etajere înainte de a mă apuca să le citesc, peste ani de zile. Nu-i vorbă, se îngălbenesc în etajere şi cele citite.

Deopotrivă, se îngălbenesc şi cărţile care nu sunt proprietatea mea, bunăoară cele din biblioteci. Se îngălbenesc şi se ferfeniţesc cu timpul, iar pe unele file se întâmplă să rămână însemnări de-ale cititorilor, chiar dacă asemenea intervenţii sunt interzise de regulamentele bibliotecilor.

Carti vechiCu cât sunt mai vechi, cu atât cărţile poartă mai multe semne ale trecerii lor prin mâinile cititorilor, inclusiv semne ale dragostei cititorilor, care se simt uneori datori să repare stricăciunile al căror autor, mai mult decât oricine sau orice altceva, este timpul. Astfel că poţi întâlni la cărţile împrumutate de la biblioteci, îndeosebi de la cele mici, de cartier, lipituri dintre cele mai felurite, unele de-a dreptul neîndemânatice. Dar nu mai puţin izvorâte din dragoste de carte.

Cărţi, file îngălbenite, semnături pe prima pagină, colţuri îndoite, margini zdrenţuite, însemnări, lipituri — toate acestea mă tem că nu le voi întâlni niciodată la cărţile electronice. La e-books… Şi mă întreb cu groază cum le voi putea iubi vreodată.

Actualizare din 20.08.2014. „Un nou studiu, (…) a constatat că cititorii care utilizau un dispozitiv Kindle şi-au amintit mult mai puţine informaţii dintr-o poveste decât cei care au citit-o pe hârtie.”

Reclame

Dialoguri presupuse (7)

Cum a stat Vladimir Putin de vorbă cu Victor Ponta

Vladimir Putin şi Victor Ponta stau la o măsuţă, afară, într-un restaurant din Centrul vechi al Bucureştiului.

Putin-Ponta

PUTIN (se uită într-un ziar pe care îl ţine în mână): Ce zâmbet văd la tine, Ponta, când apari în poză cu Djo Baiden!

PONTA: Ce zâmbet, Tova… Domnule Preşedinte?

PUTIN: Aşa, deschis. Parcă niciodată nu te-am mai văzut zâmbind aşa deschis.

PONTA: Da’ zâmbetul lu’ Băsescu l-aţi văzut?

PUTIN: Lasă-l pe Băsescu. El are altă Axă, tî ved’ znaieş.

PONTA: Nu-i pe axa care trebuie, Domnule Preşedinte.

PUTIN: Mie-mi spui!

PONTA: Dacă eram eu preşedinte…

PUTIN: Nu-i nimic, Ponta. Puţină răbdare. O să facem lucruri mari, mî s taboi. Dacă fiecare din noi o să facă ce-i dictează conştiinţa. Din păcate, începutul nu ieste tocmai bun.

PONTA: Nu?

PUTIN: Ia uite ce scrie aici. (Îi arată ziarul.)

PONTA: Ce, am spus ceva ce nu trebuia să spun?

PUTIN: Citez. „România a trăit secole având un vecin atât de mare şi agresiv ca Rusia, apoi Uniunea Sovietică, acum noua Rusie, care foloseşte, mai mult sau mai puţin, aceleaşi metode ca în trecut.”… Din cine crezi că citez?

PONTA: Am o rugăminte, Domnule Preşedinte. Tăiaţi de acolo cuvântul „agresiv” şi înlocuiţi-l cu „puternic”. În fond nici nu e mare deosebire. Ce vedeţi că rămâne? Tot ce rămâne e absolut în regulă, Domnule Preşedinte. Am avut şi avem în continuare un vecin mare şi puternic, la Răsărit. Ce vedeţi rău în asta?… Că foloseşte aceleaşi metode ca şi în trecut? Dar n-a spus nimeni că metodele folosite în trecut au fost neapărat rele!

PUTIN: Hm… Ascultă mai departe. „Când vine vorba de analizat mişcările preşedintelui, ar trebui să fim mereu foarte atenţi şi să ne aşteptam la ce-i mai rău.”

PONTA: Păi da! Evident că nu te poţi aştepta la nimic bun de la preşedintele Băsescu!

PUTIN: Băsescu? Sau…?

PONTA: Băsescu, Domnule Preşedinte! Absolut!

PUTIN: „Anexarea ilegală a Crimeei ar putea fi un fapt consumat, dar nu trebuie să acceptam pur şi simplu…”

PONTA: La câte rele a făcut… Începând de la tăierea salariilor şi a pensiilor şi terminând cu moşia de la Nana, nu m-aş mira să anexeze într-o bună zi şi Crimeea!

PUTIN: Toată lumea ştie că în Crimeea a avut loc un referendum şi că poporul singur a decis.

PONTA: Tocmai!… Degeaba vă uitaţi cu reproş la mine, Tova… Domnule Preşedinte! Spuneţi-mi dacă m-aţi mai auzit pe mine altă dată pomenind măcar cuvântul agresiune! Chiar şi cuvântul Rusia l-am evitat, cred că sunteţi conştient de asta! Dar de data asta ce puteam să fac? I-aţi văzut pe Joe Biden şi pe Băsescu la Cotroceni… Ştiţi, Cotroceni e palatul unde îşi desfăşoară activitatea preşedintele României…

PUTIN: Ponta, tu crezi că eu îs picat din lună? N-ai auzit tu oare de Federal’naia Slujba Bezopasnosti?
Joe Biden - Ponta

PONTA: Vă rog să mă scuzaţi, Domnule Preşedinte. Nu mă îndoiesc că ştiţi. N-am nici cea mai mică îndoială… Şi, ca să-mi duc ideea la capăt, dacă îmi permiteţi… Joe Biden şi Băsescu gângureau azi-dimineaţă la Palatul Cotroceni ca doi porumbei, Domnule Preşedinte. Ce puteam să fac? Să las poporul român să creadă că Statele Unite sprijină regimul Băsescu? A trebuit să ies şi eu cu ceva să-i fie vicepreşedintelui pe plac, nu? A fost prima dată când am vorbit de agresiunea Rusiei. Şi vă promit că e şi ultima.

PUTIN: M-ai dezamăgit, Ponta.

PONTA: Numai eu ştiu ce-i în sufletul meu, Domnule Preşedinte.

PUTIN: Eta nie dastatocino.

PONTA: Poftim?

PUTIN: Nu-i de-ajuns, Ponta.

PONTA: Nu?

PUTIN: Nu. Şi Federal’naia Slujba Bezopasnosti trebuie să ştie.

PONTA: Ei, dacă trebuie… Mi se pare şi normal. Ce, parcă la noi nu-i tot la fel! Tot ce ştie beţivu’ de Băsescu ştie şi SRI-ul, şi tot ce ştie SRI-ul ştie şi beţivu’ de Băsescu.

PUTIN: Dmitri Rogozin nu-i beţiv.

PONTA: Da’ cine a zis că e?

PUTIN: Băsescu a zis! Ce, eşti în cârdăşie cu Băsescu?

PONTA: Doamne fereşte, Domnule Preşedinte! Privirea mea e îndreptată tot timpul către Est! Să nu vă îndoiţi nicio clipă de asta. Chiar şi când dau impresia că… Asta-i politica, Domnule Preşedinte. Noi n-avem mijloacele dumneavoastră!

PUTIN: Da, dar vezi să nu fie prea.

PONTA: Cine?

PUTIN: Privirea spre Est.

PONTA: Cum, „prea”?

PUTIN: Prea spre Est, Ponta. Ştii bine la cine mă refer. Cine a vorbit de „Parteneriat strategic” cu China?

PONTA: A! Păi asta e Axa care trebuie, Domnule Preşedinte! Bucureşti–Moscova–Beijing. Dar bineînţeles că poate oricând să se oprească la Moscova. Dacă o să aveţi amabilitatea să mă primiţi.

PUTIN: O să vedem, o să vedem. Sunt cu ochii pe tine.

PONTA: Ştiu că le ştiţi pe toate, dar îmi permit totuşi să vă reamintesc că la toamnă avem alegeri prezidenţiale.

PUTIN: Toate la momentul potrivit, galubcik. Stai liniştit. Toate la momentul potrivit.

Medicina românească, între incompetenţă, indolenţă, corupţie şi cinism (VI)

Consultaţie necesară vs. consultaţie „economică”

Fie-mi permis ca în acest episod al „serialului” meu să nu dau nume. Din motive diverse.

Iată mai jos câteva cazuri reale.

Consultaţia cu trimitere de la medicul de familie este gratuită. Investigaţia imagistică, nu. Drept care doctorul gastroenterolog (de la cabinetul privat) merge la ţintă fără multe ocolişuri. Întrucât pacienţii, în sala de aşteptare, sunt mulţi la număr şi el n-are timp de pierdut.

„Deci, ca să rezumăm, zice, dumneavoastră aţi slăbit trei kilograme în ultimele două luni, aveţi eructaţii, stomacul la palpare se prezintă încordat, toate drumurile duc la stomac! Când facem endoscopia? Miercuri e bine?”

Nu că investigaţia imagistică n-ar fi necesară. Dar graba medicului gastroenterolog mi se pare suspectă.

Sau:

Doctorul gastroenterolog (tot de la cabinetul privat) palpează abdomenul urmând grăbit (tot datorită pacienţilor care stau şi aşteaptă pe hol) traseul colonului. Deodată se opreşte într-un loc, sub stomac, şi ridică privirea, edificat precum Sherlock Holmes, în tovărăşia doctorului Watson, la descoperirea indiciului capital:

„Aici e!”

Pacientul (adică eu) tresare speriat:

„Ce anume?”

Doctorul–Sherlock–Holmes grăieşte sever şi cuvântul său sună ca o ameninţare învăluită într-un mister îndulcit atât cât trebuie:

„Nu ştiu! Vedem joi-dimineaţă la colonoscopie!”

Încă o dată: nu că investigaţia imagistică n-ar fi necesară. O colonoscopie o dată la patru sau cinci ani este, vorba americanului, strongly recommended. Dar graba medicului gastroenterolog e suspectă: discuţie cu bolnavul redusă la minim → palpare → sondare: un–doi!

Sau:

Doctorul gastroenterolog (de la cabinetul privat, după orele de program la spitalul de stat) zice:

„Ştiţi, în situaţii ca a dumneavoastră, în Occident vi s-ar recomanda un tratament după protocolul bolii dumneavoastră bănuite. Şi abia după aceea, dacă tratamentul nu dă rezultate, se trece la pasul următor: investigaţie imagistică, respectiv endoscopie. Asta, pentru că investigaţia imagistică este acolo [în Occident — n.a.] foarte scumpă. Eu însă vă propun să veniţi la mine la spital, marţi pe la ora unsprezece. Acolo avem endoscop [care îi aparţine nu lui ci spitalului, adică statului — n.a.] şi vedem numaidecât despre ce e vorba. Nu vă faceţi griji, intră în preţul consultaţiei [iar aparatura intră în dotarea spitalului integrat în sistemul public de sănătate — n.a.].”

Sau (completez aici o relatare anterioară):

Medicul neurolog (de la o cunoscută reţea privată) face supoziţii (după chiar primele câteva cuvinte schimbate între medic şi pacient) cu privire la cauza ameţelilor pentru care am venit la consultaţie:

„Ar putea fi vorba de metastaze la coloana vertebrală.”

Vă daţi seama! Alţii aşteaptă până la confirmarea deplină a diagnosticului înainte de a-şi copleşi pacientul cu un asemenea „verdict” întunecat. El, neurologul, nu! El e altfel! El începe cu presupunerea cea mai neagră. De ce? Ca să-şi determine pacientul să accepte, în disperare, investigaţii contra cost (şi ce cost! — dar în opinia neurologului, avantajoase pentru pacient) la un centru privat — culmea, altul decât cel pentru care lucrează la momentul consultaţiei.

Cele de mai sus ar putea fi părerea mea personală, iar eu aş putea trece drept suspicios.

Doctorul cardiolog la care m-am prezentat îmi dă însă confirmarea că am intuit corect. După ce îi expun datele esenţiale ale suferinţei mele, se miră foarte tare când îi spun că am fost trimis să mi se facă coronarografie.

„Cine v-a trimis şi de ce? Aţi avut dureri în piept? Coronarografia se face numai cu o motivaţie foarte serioasă!” Şi adaugă: „Ştiţi, trebuie să mă lămuresc. Dumneavoastră aţi fost trimis la o clinică privată. Aceea funcţionează pe principii economice. Eu trebuie să mă lămuresc dacă vi s-a făcut coronarografie din motive economice, sau fiindcă a fost necesar.”

E un doctor reputat, cu multă experienţă. Părerea lui cântăreşte greu. Deşi la rândul său privat (după orele de program în sistemul public), i-ar conveni să-mi încarce nota de plată. Dar n-o face. Drept care îi dau credit.

Atenţie deci: Privatizarea în sistemul public de sănătate va trebui să ţină seama de faptul că tentaţia investigaţiilor costisitoare în exces, în beneficiul sistemului de sănătate privat, îl împovărează pe pacient. Şi, odată cu el, sistemul public de sănătate.

%d blogeri au apreciat asta: