Sacrilegiu şi sălbăticie în Ucraina de Est


Biserica Ortodoxă Română tace

Nu mai vorbesc de doborârea avionului malaiezian, dar nici măcar cadavrele victimelor nu sunt adunate în totalitate la 3 zile după catastrofă. La care se adaugă accesul nestingherit al localnicilor la rămăşiţele avionului şi la rămăşiţele umane. Plus accesul neîngrădit al teroriştilor pro-ruşi care fac legea în zonă, hotărând către cine se îndreaptă cutiile negre ale aeronavei, hotărând cine dintre oficiali are dreptul să se apropie de epavă. Şi cine nu. Plus furturile din obiectele aparţinând victimelor — toate acestea întregesc tabloul falimentului instituţional şi mai ales moral al unui teritoriu din — strict geografic vorbind — inima Europei.

Oare Biserica Ortodoxă a Ucrainei şi Patriarhia Moscovei nu au niciun cuvânt de spus? Chiar dacă printre victime nu s-a aflat, probabil, niciun creştin ortodox.

Mă întreb totodată de ce nu intervine Biserica Ortodoxă Română. Măcar cu un îndemn la omenie şi la un comportament de minimă decenţă, cuviincios. Întru respectarea poruncilor Domnului. De care, altminteri, când trebuie şi când nu trebuie, face atâta caz. Măcar cu un îndemn către Biserica Pravoslavnică Rusă, de care o uneşte, zice-se, „dreapta credinţă” — ortodoxia. Cu un îndemn să înceteze sacrilegiul la locul tragediei şi cei în cauză să lase pentru un scurt interval separatismul de o parte, permiţând ca victimele să aibă parte de o înmormântare creştinească.

Ori toate sunt vorbe goale?

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: