Monthly Archives: septembrie 2014

B1 TV, nu deveniţi Antena B1!

Am fost şi sunt în continuare un telespectator fidel al vostru chiar de când aţi început să emiteţi. Şi mulţi din cunoscuţii mei au devenit şi sunt şi astăzi fidelii voştri. Apariţia voastră pe scena media a coincis cu momentul când Realitatea TV a lui Vântu, pe care o urmăream la acea vreme, a luat-o pe arătură. Televiziunea publică, atunci ca şi acum, era, mai mult sau mai puţin, pe faţă sau mascat, aservită Puterii. Ani de zile aţi fost singurul post de televiziune din România la care m-am uitat cu plăcere, simţindu-mă seară de seară, împreună cu voi, ca într-o familie.

Nici acum nu am mare lucru să vă reproşez. Decât că aţi făcut o fixaţie cu Klaus Iohannis. V-aţi propus să faceţi tot posibilul ca Iohannis să nu iasă preşedinte al României. Şi asta, de ce? Pentru că vreţi cu tot dinadinsul să-l serviţi pe Traian Băsescu, promovându-i pupila. Nu susţin că Elena Udrea nu merită consideraţie. Dar de ce în detrimentul lui Klaus Iohannis? Mi se pare absolut regretabil, uneori de-a dreptul jenant, că vreţi să-l compromiteţi pe singurul candidat care e în stare să-l bată pe Ponta în turul al doilea, încercând să dovediţi că mitingul de duminică al Alianţei Creştin Liberale, din Piaţa Victoriei, a fost organizat cu oameni plătiţi şi că discursul lui Iohannis a fost plat şi neconvingător. (În realitate, a fost, după părerea mea, pentru prima oară când Iohannis a dovedit că este nu numai omul faptelor ci şi omul discursului — al unui discurs logic, solid şi convingător.) Mi se pare la fel de regretabil şi de jenant că încercaţi să-l puneţi pe Iohannis pe picior de egalitate cu Antonescu, accentuând faptul că acesta din urmă începe să producă o polarizare semnificativă în interiorul Partidului Naţional Liberal. Nu este aşa, şi voi ştiţi bine că nu este. Ştiţi bine că Antonescu rămâne o formă fără fond, un personaj nu numai lipsit de forţă şi de caracter, ci şi individul iresponsabil care în 2012, alături de celălalt iresponsabil, pe nume Ponta, nu a ezitat să arunce ţara în haos. Dar acum, fiindcă pare un instrument bun de subminat autoritatea lui Iohannis, îl folosiţi. Păcat. Mare păcat!

Dreapta se află şi aşa departe de unitatea care i-ar fi adus fără doar şi poate victoria în alegerile prezidenţiale. Fac un apel la voi. După zece ani de mandat, în care Traian Băsescu, cu toată natura sa conflictuală şi, să zicem, generatoare de conflicte, a făcut enorm pentru ţară, acum, la sfârşit de mandat devine pe zi ce trece tot mai vizibil că este pe cale să scape de mână frâiele raţiunii. Pentru a o promova pe Elena Udrea şi Partidul Mişcarea Populară, Băsescu pare dispus să lovească în orice îi stă în cale. Sau i se pare că îi stă în cale. Se vede treaba că puterea nu numai sminteşte, ci şi uzează, sleieşte raţiunea, întunecă minţile. Da, Băsescu are motive să-l critice pe Iohannis pentru cele întâmplate în vara lui 2012. Dar ar trebui să nu uite că Iohannis n-a fost cel care a uneltit, ci doar cela care s-a lăsat instrumentat. Şi, cum preşedintele însuşi a observat nu o dată, politica e arta compromisului, nu-i aşa? Altul mai bun — şi cu mai multe şanse — nu avem la momentul actual. Mai mult decât atât, Klaus Iohannis nu-i rău. Haideţi să încercăm România lucrului bine făcut. Nemţeşte.

Politica pe care o duce Traian Băsescu în momentul de faţă, cu sprijinul vostru, al celor de la B1 TV, va avea, dacă nu i se pune capăt neîntârziat, un singur rezultat: Ponta preşedinte. Treziţi-vă, cât încă nu-i prea târziu!

Reclame

Andrei Pleşu irită Stânga

Scrisoarea lui Andrei Pleşu adresată actorului Radu Beligan, în urma susţinerii exprimate de acesta pentru premierul Victor Ponta, în calitate de candidat la alegerile prezidenţiale din noiembrie, nu putea rămâne, fireşte, fără replică. O face dl Adrian-Paul Iliescu, într-un articol apărut în publicaţia electronică „Argumente şi fapte”. Articolul poartă titlul „Tristeţea lui Andrei Pleşu şi sila cititorilor săi” şi e însoţit de o ilustraţie (cât se poate de intelectuală!), în antet, înfăţişând un cap de porc.
Plesu irita Stanga
Pe scurt, A.-P. Iliescu, deşi recunoaşte că „Radu Beligan făcea mai bine să nu intre în atingere cu mlaştina politică autohtonă. Cine se amestecă în troacă…” şi totodată că a comis o eroare susţinându-l pe Ponta, îi contestă lui Andrei Pleşu dreptul de a-l critica pe marele actor. Cu ce argumente? Cu unul singur: Andrei Pleşu a susţinut-o pe Elena Băsescu în calitate de candidată a PDL la alegerile pentru Parlamentul European. Drept care: „tropăiala de valet bătrân a lui Pleşu în jurul lu’ Băsescu”, care „face pe prostu’”, l-ar putea face „să audă murmurul cititorilor săi tereştri: «Maestre, ne e silă!»”. (Precum se vede, A.-P. Iliescu nu ezită să se exprime cu aceeaşi fineţe intelectuală ca şi în cazul ilustraţiei cu capul de porc!)

„Un articol extrem de just” („just” — ehei, ce frumos suna prin anii ’50!), zice Claude Karnoouh, în calitate de comentator. Ceea ce, ţinând cont de figura pe care o face Claude Karnoouh în Stânga dură, pe mine unul mă duce cu gândul la urarea lui Topârceanu: „Lăuda-te-ar Bogdan Duică!”; cu înlocuirea cuvenită de nume, fireşte.

Sigur că Radu Beligan ar fi făcut mult mai bine să nu intre în „mlaştina politică autohtonă”. Şi când A.-P. Iliescu spune asta, presupun că are în vedere întreaga mlaştină autohtonă, începând din anii ’50. Inclusiv mlaştina perioadei 1969–1989 (20 de ani, nu glumă!), când R.B. a fost „maestru de ceremonii” în… CC al PCR. Se pare însă că pentru A.-P. Iliescu acea bălăceală în mlaştina autohtonă a fost „gingaşă şi nevinovată”.

Apropo, mulţi se întreabă şi astăzi cum de a durat atâta amar de vreme dictatura ceauşistă. Păi aşa se face că a început de timpuriu şi a durat… şi a tot durat: cei mai destoinici „maeştri” au pus umărul din gros! Eu inventat „Epoca de aur” (ca sintagmă, desigur), au găsit asemănări între „Epoca de aur” şi vremea lui Pericle (după care s-au retras la mânăstire — unii; alţii, nu), apoi au trecut de la simplă sintagmă la substanţă dură, au consolidat-o, găsind că Ceaşcă „asculta respiraţia ţării”, că era „cel care a şters din dicţionar cuvintele: oboseală, inerţie, stagnare, nepăsare, imposibilitate”, că era „cel care se odihneşte de o muncă prin altă muncă”. Şi au mai pus şi de-o reclamaţie, acolo, la vârf, la „organe”, cum că Televiziunea Română ar fi avut neobrăzarea să transmită, în ’82 „O scrisoare pierdută”, în montarea lui Liviu Ciulei, „cel care a întors spatele ţării, plecând în străinătate” (citat din R.B.), în loc s-o transmită pe cea „regizată de un membru [nu-i aşa?] al CC al PCR”. Ce mai! De-a dreptul „crimă pentru actul cultural în sine” (din nou, citat din R.B.)!

Ei bine, aici e problema! Că a-l susţine pe Ponta nu-i „o” eroare — exact asta demonstrează Andrei Pleşu în scrisoarea sa: „eroarea” s-a tot perpetuat, sub deviza, mereu reînnoită — şi mereu profitabilă —, sintetizată de un banc de pe vremuri: „Lăsaţi-mă să[-l] cânt!”.

Articolul lui A.-P. Iliescu, „just”, trebuie să recunosc, este o încercare tipică — şi stângace, „fumată”, fie-mi permis să spun — de deturnare a atenţiei de la ţinta criticii la emitentul criticii: de la R.B. la Pleşu. Cu trimiteri bibliografice la Antena 3. Să nu-mi spună A.-P. Iliescu că chiar crede că a fi pus umărul la consolidarea „Epocii de aur” e totuna cu a o susţine în alegeri pe fiica „dictatorului”… cu frate arestat!… Manipularea lui A.-P. Iliescu e (stânga)ce fiindcă, indiferent către ce sau către cine îşi îndreaptă autorul tirul, ţinta se încropeşte cu încăpăţânare la… Dreapta. Ca în alt banc de pe vremuri, cel cu muncitorul care fura zi de zi câte o piesă de la fabrica de „biciclete” unde cică lucra, şi, oricum ar fi încercat să îmbine piesele furate, la el acasă, în speranţa de a obţine o bicicletă, tot mitralieră îi ieşea.

„Cine se amestecă în troacă…”, zice A.-P. Iliescu. Perfect adevărat. Depinde care/unde e troaca. Şi în funcţie de asta se poate face — mai aplicat — şi atribuirea „emblemei” din antet. Cea cu porcul.

Ce este cârdăşia? Un lobby încununat de succes

„Competenţe” româneşti în sistemul de învăţământ

„Baba bătu bietul băiat bolnav.”
„Horia hăituia hamsterul”.
„Gheorghiţă a dat din joacă un ghiont colegului său. Tache a alunecat în genunchi. Are acum genunchiul deplasat. Tache va sta o lună cu piciorul în ghips.”
„Maria ia o lamă nouă.
— Maria, aruncă lama!
— Nu, Ileana, e lama mea!
Acum Maria are o rană mare.”
„Joi, Jenică jefui jardiniera Janei.”

Ministerul Învăţământului trebuia să distribuie abecedarul la început de an şcolar. Ministerul nu a distribuit manualul. Acum copiii învaţă. Copiii învaţă tâmpeniile de mai sus. Sunt Horia, Gheorghiţă, Maria şi Jenică fericiţi?

Orice alt comentariu e de prisos pentru a caracteriza competenţele din sistemul de învăţământ românesc. De la clasa întâi până la „superior”.

Apropo de „superior”. Care e definiţia cârdăşiei? Cârdăşia este un lobby încununat de succes. Apropo de „studenţii” fără bacalaureat de la fabricile de diplome. Şi fiindcă veni vorba de lobby/cârdăşie: nu pricep de ce pe la toate emisiunile tv, invitaţii din platou se simt cu toţii obligaţi să o disculpe pe Ecaterina Andronescu: „Nu mă refer la dumneavoastră. Dumneavoastră sunteţi o doamnă.”… O doamnă? Să fim serioşi! O doamnă care spunea, pe veşnicul ei ton acru-bosumflato-isteric, mai anul trecut, despre loazele picate la bacalaureat: Trebuie să li se dea şi lor o şansă! (Lor? Sau „cadrelor didactice” de la fabricile de diplome universitare?)… O doamnă care tremură din toate încheieturile când e pusă în situaţia de a se pronunţa despre plagiatul loazei din fruntea guvernului?

Scrisoarea unui „băsist” către Preşedintele României* **

Domnule Preşedinte,

Sunt unul din cei care au fost de partea dumneavoastră de la bun început. Şi sunt încă şi acum. V-am votat fără ezitare de fiecare dată, oricare a fost să fie conjunctura, atât pe dumneavoastră, cât şi pe cei care v-au reprezentat sau au fost într-un fel sau altul legaţi de numele dumneavoastră. Nu v-am criticat niciodată, nici măcar în cerc restrâns, ci v-am susţinut constant, atât cât am putut, în discuţiile private şi pe blogul meu de publicistică — pe dumneavoastră personal, direct sau indirect, ca şi ideile dumneavoastră. Şi în această calitate, de susţinător statornic, vă cer să rupeţi câteva minute, foarte puţine, din timpul dumneavoastră pentru a citi mesajul ce urmează.

V-am urmărit cu atenţie în discuţia pe care aţi avut-o cu Robert Turcescu, marţi 9 septembrie, pe postul de televiziune B1 TV. Unde aţi reluat sau aţi dezvoltat idei şi informaţii pe care le-aţi mai vehiculat în spaţiul public în ultima perioadă. Sunt de acord că „politica mare” necesită intransigenţă, hotărâre şi onestitate. Plus o sumedenie de alte însuşiri. Sunt de acord că spiritul critic favorizează progresul — în politică, la fel ca şi în mai toate domeniile vieţii sociale. Şi că nici excesul de critică nu strică de multe ori. Înţeleg că persoanele la care v-aţi referit sunt criticabile sub felurite aspecte. Mă refer la Iohannis, Macovei, Blaga şi Predoiu, la adresa cărora aţi avut cuvinte aspre în emisiunea amintită. Cu toate acestea, dumneavoastră, deşi politician versat, poate cel mai versat şi mai dotat din România ultimului sfert de secol, vă manifestaţi ca şi cum aţi fi scăpat din vedere faptul că ne aflăm în preajma unei confruntări politice decisive, alegerile prezidenţiale din noiembrie. Ceea ce mi se pare cu totul inexplicabil. Sunt sigur că, la fel ca şi mie şi multor altora, vi se pare de-a dreptul catastrofală pentru ţară şi pentru poporul român o eventuală victorie în alegeri a lui Victor Ponta, care s-ar instala astfel în fruntea ţării pe următorii cinci (negri) ani. Sunt sigur că nu aveţi niciun „blat” cu Ponta, aşa cum cred unii. Şi totuşi vă comportaţi ca şi cum aţi avea. Încă o dată, este inexplicabil pentru mine, cum de vă pronunţaţi public atât de vehement împotriva unor oameni dintre care unii v-au fost colegi de echipă timp de atâţia ani, v-au stat alături şi v-au susţinut în timpul celor două tentative de demitere — v-au susţinut pe dumneavoastră şi statul de drept —, iar de alţii sunteţi apropiat ca spirit şi ca ţintă. Şi chiar ca stil.

Era oare important să vă întrebaţi, retoric, dacă Iohannis a plătit către fisc taxele datorate pentru meditaţiile date în trecut? Apropo, sunteţi sigur că nu le-a plătit? Apoi: era oare nevoie să vă întrebaţi, iarăşi retoric (şi sarcastic, fireşte), din ce venituri şi-a cumpărat Iohannis cele şase case pe care le deţine în prezent?… Dar dacă se va dovedi că le-a dobândit perfect legal? Unii investesc în terenuri — nu-i aşa? — alţii preferă să investească în case; au acest drept, fără niciun dubiu. L-aţi catalogat cu grăbire pe Iohannis ca „premierul Grivco”. Într-adevăr, n-a fost din partea lui o alegere inspirată să se lase dus de val şi de ambiţii de mărire, de acord. Dar îi negaţi unui om dreptul de a se corecta, de a se redresa în timp? Atunci când, desigur, nu se face vinovat de păcatul capital al duplicităţii; ceea ce nu pare a fi cazul prezidenţiabilului de astăzi. Nu sunteţi oare dumneavoastră cel care i-a spus lui Adrian Năstase, la alegerile din 2004, „Adriane, ce blestem pe poporul ăsta să aleagă între doi foşti comunişti”? Întrebare prin care, implicit, aţi admis că un om poate deveni altul, mai bun… Mi-aş permite să vă întreb: în 2000, dumneavoastră cu cine aţi votat, cu Vadim Tudor, sau cu Iliescu?

Împreună cu Monica Macovei s-ar putea spune fără a exagera prea mult că aţi pus justiţia din România pe picioare. Aţi avut idei asemănătoare, aţi întreprins acţiuni comune. Iar astăzi ea vi se înfăţişează „sub o poleială” şi cu nimic viabil în substanţă? Sau (dintr-o emisiune anterioară): „şi-a asigurat o pensie consistentă de la Parlamentul Uniunii Europene”? Cu tot respectul pentru dumneavoastră, mi se par două dintre cele mai nedrepte acuzaţii din câte mi-a fost dat să aud în ultima vreme. Îmi permit să vă invit să vă informaţi, şi veţi constata că mulţi dintre „intelectualii băsişti” o susţin. Oare fără nicio justificare? Dintr-o simplă toană?… O vedeţi pe Monica Macovei jucând la două capete sau făcând compromisuri cu alde Tăriceanu sau Ponta? Nu este oare ea de-ajuns de fermă în opţiuni şi în acţiune pentru a merita aprobarea dumneavoastră tacită, dacă nu şi încurajarea?

Trecând peste Blaga din lista mai sus menţionată, „importatul” Predoiu este „de o obrăznicie deranjantă” şi „nu a făcut nimic pentru PDL” — asta e tot ce vedeţi dumneavoastră la candidatul Predoiu? Dar poate că este un merit al său să nu fi făcut nimic pentru PDL de vreme ce dumneavoastră înşivă aţi dezavuat acum ceva timp acest partid (din motive altminteri îndoielnice). Chiar nu aţi urmărit cum a evoluat în ultimele săptămâni discursul fostului ministru al justiţiei? Nu aţi remarcat cât de spectaculos a câştigat în coerenţă, incisivitate şi substanţă în beneficul dreptei româneşti şi împotriva stângii populiste? Şi asta dacă e să ne referim numai la discurs. Dar Predoiu are în portofoliul său şi deloc neglijabile realizări în justiţie în perioada când a fost ministru — spre exemplu cele patru coduri… Încă o dată: va fi mai bun Ponta?

Vă înţeleg într-un fel: v-aţi pus la un moment dat toate speranţele într-un proiect, acela al Mişcării Populare. Iar dacă opţiunile electoratului s-au îndreptat într-o proporţie dezamăgitoare pentru dumneavoastră către partidul acestei mişcări, aţi decis să distrugeţi tot restul?… Culmea e că — resemnându-vă oare? — aţi anticipat în aceeaşi emisiune fuzionarea PMP cu PDL după alegeri! Asta chiar că e o surpriză de proporţii! Altfel spus, v-aţi luat gândul de la o construcţie care să fie „altfel” în politica românească… Dar dacă-i aşa, şi dacă în plus electoratul român nu-i încă pregătit să aleagă o femeie, pe Elena Udrea, aflată în fruntea creaţiei dumneavoastră politice de suflet, atunci de ce încercaţi să aruncaţi în confuzie electoratul român de dreapta, răpindu-i orice speranţă în victorie? Alegătorul român trebuie să meargă la vot cu speranţă, cu bucurie în suflet, după cum observa cineva.

Dacă nu Iohannis, dacă nu Predoiu, dacă nu Macovei, dacă nu Udrea (căreia nu i-a venit încă momentul!) şi dacă niciun alt candidat nu-i de aşteptat să apară până la începutul campaniei electorale, după cum chiar dumneavoastră aţi anticipat, atunci cine? Ponta?

Al Dumneavoastră (încă) „băsist”,
Paul Tumanian

* Scrisoarea a fost expediată pe situl Preşedinţiei.
** Publicat şi pe Contributors.ro.

%d blogeri au apreciat asta: