Elita filozofică îl imploră pe Ponta


Gabriel Liiceanu a publicat pe Contributors.ro articolul „Fie-vă milă de noi, domnule Ponta!”. Însuşi titlul articolului mi s-a părut de la început neavenit şi ridicol. Cum să faci un asemenea apel să-i fie milă unei nulităţii agresive, pe nume Ponta? Titlul echivalează cu un elogiu. Elogiu adus nulităţii! Şi mi-am zis: aşa ceva e de necitit. Am aflat însă mai apoi, de la Dan Tăpălagă, pe HotNews, că, citindu-i articolul, nu s-a putut abţine să nu-i transmită neîntârziat, în fapt de noapte, admiraţia sa neţărmurită autorului Liiceanu. Iar când am văzut că are şi peste două sute de mii de vizualizări, mi-am zis: Dumnezeule, nu numai că trebuie, dar am datoria să-l citesc şi eu!… Şi, într-adevăr, numărul de vizualizări a trecut între timp de un sfert de milion, iar numărul de comentarii a sărit de 400… Unde s-a mai întâlnit aşa ceva! Ploaie de mulţumiri peste ploaie de exclamaţii: Magistral! Fantastic! Felicitări! Genial! Minunat!…

Genial? Îmi pare rău s-o spun, n-am găsit în articol decât o lamentaţie fără sfârşit, o lamentaţie flască, ridicolă şi inutilă ca însuşi titlul. La fel de inutilă ca şi „Apelul către lichele” (la drept vorbind, un prim spot publicitar pentru un început de carieră postdecembristă). O înşiruire de platitudini, nimic nou, nici măcar o rememorare a abuzurilor şi ilegalităţilor comise de nulitatea agresivă Ponta, cum ar fi seria de acte abuzive din vara lui 2012, a căror enumerare seacă, vrednică de un manual de subminat puterea, te cutremură mai mult decât orice comentariu; sau afirmaţia cum că „După ce vom prelua controlul politic asupra DNA-ului…” vom face şi vom drege. Se tratează în schimb pe larg ascendenţa Năstase-Iliescu, cu care toată lumea e fără doar şi poate la curent şi care nu mai avea nevoie de nicio explicaţie şi de nicio reinterpretare. Domnului Liiceanu i-a fost vădit lene să revadă încă o dată documentele pentru a produce un text tăios, succint şi la obiect. Altfel, n-ar mai fi lălăit-o cu acea sistematizare facilă a non-personajului Ponta pe tipuri de non-calităţi, ca şi cum toate acelea n-ar fi fost cunoscute şi arhicunoscute. Să nu uităm că pe HotNews nu se uită privitorii Antenei 3 şi nici ai lui „Ghiţă” TV. Cât despre nulitatea agresivă Ponta, pariem că la prima sa apariţie publică va spune: „Dacă mi se dă atâta atenţie, tre’ să recunoaşteţi că persoana mea contează. Unora le e frică de mine, asta e! Din fericire, cei ce mă apreciază sunt cei care contează”?… Punem pariu?

Gabriel Liiceanu, acest încruntat şi acru sacerdot laic al Moralei literare româneşti, nu le oferă celor peste un sfert de milion de cititori niciun motiv să lupte pentru a bara ascensiunea lui Ponta, ci le oferă doar cu atât mai multe motive de resemnare şi de inacţiune, cu cât Ponta este înfăţişat preponderent ca o fiinţa fără consistenţă, aproape o vedenie.

Iar îndemnul dinspre final mi se pare de-a dreptul stupid: „Nu sunteţi tentat, o clipă, să intraţi în legendă, ca prințul Hal, pe poarta unei miraculoase convertiri? Să vă trimiteţi socrul şi pe ceilalţi dascăli ai depravării, care v-au stat alături în toţi aceşti ani, «la zece mile» de locuinţa dvs?”… Altfel spus, nulităţii agresive, non-personalităţii (şi non-persoanei!) Ponta i se atribuie un virtual fond bun şi — să vezi şi să nu crezi! — i se cere nici mai mult, nici mai puţin decât un act de generozitate! Incredibil! E ca şi cum i-ai cere unui automat să se înduioşeze.

Contestând legitimitatea folosirii de către Ponta şi ai lui a sloganului „Mândri că suntem români”, Liiceanu îi contrapune o „listă scurtă” a marilor personalităţi pentru care chiar ne putem mândri că suntem români. Lista începe cu Cuza şi sfârşeşte cu… Cărtărescu! Sigur, transpare „generozitatea” autorului, care numai şi numai din modestie îl aşează pe cel din urmă pe locul ce, nu-i aşa?, i s-ar cuveni negreşit filozofului!

Şi totuşi, nimeni nu poate contesta atracţia uriaşă suscitată de articol. Asta oare cum se explică? Părerea mea este că şi urâtul, şi hidosul atrag, exercită o seducţie malefică. Îmi amintesc cum aşteptam dialogurile televizate dintre Liiceanu şi Pleşu, pe teme diverse, deşi ştiam prea bine că cel mai probabil era să nu rămân cu nimic de pe urma lor, sau, şi mai rău, să mă enerveze abundenţa de platitudini care se debitau pe ecran într-o atmosferă de lâncezeală cenuşie, cu accente patetice căznite din partea autorului „Apelului către lichele”. Ceea ce se şi întâmpla, aproape fără excepţie… La fel, ori de câte ori trec pe dinaintea „Casei Poporului”, privirile aproape că nu mi se dezlipesc de hidoasa construcţie, care sfidează toate legile proporţiilor şi ale armoniei, toate însemnele tradiţiei, frizând kitschul. Aşa se pare că stau lucrurile: construcţiile excesive, diforme — arhitectonice sau literare — uneori atrag; cu condiţia să aibă o anume amploare, o anume extensie în timp sau în spaţiu, să violenteze anumite simţuri tenebroase ale privitorului, respectiv ale cititorului.

Cineva ar putea spune: acest individ, adică eu, prea e pornit împotriva filozofului Liiceanu; nu se poate să nu aibă ceva personal împotriva lui. Ei bine, da. Am şi o motivaţie personală. Dar nu mi se pare corect să mă a abţin, masochist, de la a-mi spune părerea numai pentru a nu fi suspectat de lipsă de obiectivitate. Iar ce am eu personal de reproşat filozofului şi directorului de editură Liiceanu o voi spune aici, pentru prima oară public.

La începutul anilor ’90 mi s-a propus de către editura Humanitas să traduc din limba rusă un volum de Memorii de Andrei Saharov. Accentuez: mi s-a propus, nu am venit eu cu propunerea. Un an de zile am muncit pe rupte, renunţând la orice după-amiază liberă, la orice weekend, împreună cu un co-traducător, la traducerea masivului volumul de 700 de pagini. După ce totul a fost gata, întreprinzătorul Liiceanu, acţionarul majoritar al editurii Humanitas, s-a gândit ce s-a gândit şi a ajuns la concluzia (tardivă) că volumul de memorii al lui Andrei Saharov cel mai probabil nu se va bucura de succes pe piaţa românească a cărţii. Cu atât mai mult cu cât ruşii, inclusiv marele disident care fusese Andrei Saharov, nu se bucură la noi de destulă simpatie. Drept care a dispus un… „neînceperea tipăririi cărţii”. Şi a dat-o disponibilă: oricare din celelalte edituri, dacă doreşte, o poate prelua. Noroc că s-a arătat interesată editura Litera. Noroc e doar un fel de a spune. Falimentara la acel moment editură Litera, condusă de doamna Viorica Oancea, sora matematicianului disident Mihai Botez, a preluat volumul, l-a tipărit şi l-a scos pe piaţă — între noi fie zis, cu destul succes în final. Numai că, intrând în faliment, n-a mai avut bani să-şi plătească şi traducătorii.

Era atunci, în 1992, un moment când spiritul civic se înfiripa din nimic, când se puneau primele cărămizi la edificiul democraţiei şi al drepturilor omului. Memoriile lui Andrei Saharov erau mai mult decât binevenite. Întreprinzătorul Liiceanu le-a pus însă în balanţă cu… profitul editurii. Şi profitul a atârnat mai greu.

Uitaţi-vă la intervenţiile lui Gabriel Liiceanu pe Contributors.ro. Niciodată nu coboară la nivelul comentatorilor, aşa cum face bunăoară Vladimir Tismăneanu. Scrie, trimite şi rămâne departe, sus, în tagma selectă şi desigur restrânsă a „boierilor minţii”, vorba lui Sorin Adam Matei. Îmi aduc aminte cum erau sfătuiţi colaboratorii editurii Humanitas să-şi prezinte eventualele propuneri de cărţi: obligatoriu în formă tipărită, dacă îmi aduc bine aminte. „În schimb, dacă sunteţi Patapievici sau Cărtărescu”, se spunea în continuare în invitaţia de pe situl editurii, „ei bine, atunci le puteţi prezenta şi în formă electronică”! Indicaţia probabil că a dispărut între timp de pe situl editurii. Elitismul însă continuă nesmintit. De fapt, domnul Liiceanu nu doreşte decât să se audă vorbind. Finalitatea intervenţiilor sale nu pare să conteze prea mult. Comparaţi cu textele simple, pragmatice, succinte, de maximă coerenţă şi mai ales convingătoare ale lui Andrei Cornea. E o plăcere să le citeşti. Pe când pe Contributors.ro, precum spunea un comentator: vorbe, vorbe. Şi, aş adăuga eu, un spot publicitar de mare întindere şi de mare succes, avându-l în prim-plan pe filozoful Gabriel Liiceanu.

Reclame
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: