Jurnalistul Robert Turcescu, pe calea mântuirii


Puţin peste o lună a trecut de la ziua „mărturisirii”, şi iată-l pe jurnalistul Robert Turcescu reapărând pe ecran, ieri seară, la o emisiune la Naşul.Tv. Avându-l interlocutor pe Radu Moraru, o gazdă vădit jenată de ipostaza în continuare ciudată a fostului său coleg de breaslă, Turcescu s-a lansat în noi mărturisiri, de fapt cam aceleaşi, toate axate pe ideea de izbăvire, de despovărare (mereu acelaşi rucsac din spinare, plin cu pietre, de care a reuşit să se descotorosească, cu ajutorul lui Dumnezeu), de bucuria purificării, de înţelegere creştinească a semenilor (care poate l-au acceptat aşa cum a devenit, sau poate l-au blamat, totuna e). Fără a repune nicio clipă în discuţie propria sa „deconspirare” de acum o lună a calităţii de ofiţer acoperit, Turcescu a făcut o translaţie directă către o nouă vinovăţie, aceea de a fi realizat — împreună cu alţi jurnalişti, de altfel — emisiuni tv gălăgioase, vulgare, în care comentatorii vorbesc unul peste altul, câte patru-cinci odată, se ceartă, se înjură, îi creează telespectatorului o stare de stres şi cultivă ura. Foarte frumos din partea lui, dar nu a putut fi sesizată nicio legătură între ofiţerul deconspirat de acum o lună şi noul său respect pentru telespectatori, altminteri perfect îndreptăţit.

Într-un final apoteotic al egalităţii între toţi oamenii, Turcescu a ţinut să afirme că jurnaliştii nu sunt nicidecum oameni deosebiţi, aşa cum se cred mulţi dintre ei, şi că, iată, omul care l-a ajutat să parcheze maşina, acolo, în preajma studioului, face de bună seamă o muncă la fel de importantă ca oricare alta, poate chiar mai importantă decât profesiunea de jurnalist… Radu Moraru afişa o jenă tot mai vădită… Pentru doi-trei lei — continua Turcescu să peroreze cu nedezminţit avânt —, „omul de la parcare” câştigă cinstit o „o bucată de pâine”, şi are toată îndreptăţirea să respingă încercarea poliţistului de a-l alunga de la îndeletnicirea sa, sugerându-i să caute un loc de muncă pe un şantier. Căci unde să mai caute, s-a întrebat cu maximă empatie fostul jurnalist, când toate şantiere sunt închise?

Îl suspectam de mult pe Turcescu de histrionism, cu uşoare alunecări spre cabotinism, dar l-am regăsit aseară în plin egocentrism, uşor deviat spre narcisism, aşa cum de altfel îi şede bine unuia care a luat-o pe calea pocăinţei. Turcescu a negat orice acuzaţie de „pasă mistică” ce i s-a adus. Şi bine a făcut, fiindcă ceea ce i se întâmplă acum nu-i o simplă „pasă” ci o cădere totală în misticism, mă tem că definitivă. Am mai fost martor al unor asemenea „reconfigurări” ale unora din cunoscuţii mei, şi niciunul nu şi-a mai revenit vreodată.

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: