Monthly Archives: decembrie 2014

2014 in review

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2014 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

A New York City subway train holds 1,200 people. This blog was viewed about 7,400 times in 2014. If it were a NYC subway train, it would take about 6 trips to carry that many people.

Click here to see the complete report.

Reclame

Ceauşescu şi ceauşismul: detalii… poate uitate, poate nu (II)

Cel mai iubit fiu al poporului: protecţie maximă

La început a fost altfel. Pe la sfârşitul anilor ’60 l-am văzut întâmplător pe Nicolae Ceauşescu nevoit să oprească la o barieră, în Câmpina. Se afla într-o maşină oficială, un mercedes negru, fără antemergătoare, fără ambulanţă, fără convoi: ce vremuri! Tocmai se lăsa bariera pe Strada Principală — astăzi, bulevardul Carol I —, la intersecţia cu calea ferată Câmpina–Telega. Doi securişti au ţâşnit din maşina prezidenţială când bariera încă nu ajunsese la orizontală, şi s-au repezit cu strigăte la cantonier. Cantonierul era o femeie destul de în vârstă, din câte îmi amintesc, probabil în pragul pensionării. Spre cinstea ei, femeia nu s-a lăsat impresionată de strigătele securiştilor şi a învârtit manivela până la capăt. Primise semnalul sonor —clopotul de la canton — şi îşi făcea datoria să coboare neîntârziat bariera, fără să admită vreo excepţie. I-am văzut pe cei doi securişti întorcându-se cuminţi în mercedesul negru, unde Ceauşescu aştepta la fel de cuminte, cu un zâmbet uşor amuzat, uşor jenat. Maşina oficială a rămas la bariera până când a trecut „trenuleţul de Telega”.

Trenul prezidenţial. Zece ani mai târziu, pe la sfârşitul anilor ’70, plecam împreună cu fiica mea într-o excursie de sfârşit de săptămână, la munte, cu trenul. Încărcaserăm cele necesare într-un rucsac, inclusiv o pătură, s-o aşternem la iarbă verde. Ne urcaserăm în tren în Gara de Nord şi, gata, ne şi vedeam coborând la Buşteni peste vreo două ore. Trenul a oprit însă în gara Ploieşti-Vest, şi nici că s-a mai clintit de-acolo. Ce se întâmpla? Trenul prezidenţial urma să treacă venind de la Sinaia, spre Bucureşti. Paranoia dictatorului evoluase considerabil între timp. Nu numai şoselele, dar nici calea ferată nu mai erau pentru Nicolae Ceauşescu îndeajuns de sigure. Trenul prezidenţial, pe întregul său traseu, trebuia să nu se intersecteze cu niciun tren obişnuit. Staţionarea trenului nostru în gara Ploieşti-Vest se anunţa de durată: ore — poate două, poate trei! Ca de obicei, nimeni nu ne putea da nicio asigurare. Miliţieni se agitau pe peronul golit de pasageri, strigând la călătorii din tren să închidă ferestrele. Chiar şi trecând în mare viteză prin dreptul trenului staţionat nu chiar pe linia alăturată ci la vreo două sau trei linii distanţă, riscul pentru „cel mai iubit fiu al poporului” era prea mare dacă vreuna din ferestre rămânea deschisă. Am decis să renunţăm la călătoria cu trenul. Poate mai exista o şansă cu autobuzul. Aşa că de la gara Ploieşti-Vest am luat un autobuz până la gara Ploieşti-Sud, în vecinătatea căreia se afla şi autogara. Se făcuse însă prea târziu pentru excursie, aşa că autobuzul l-am luat numai până la Câmpina, unde locuiau părinţii mei. Acolo s-a încheiat excursia noastră.

Stăpânul șoselelor. Pe vremea aceea România făcea parte din CAER: Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, o organizaţie economică a statelor socialiste, care funcţiona pe ramuri. Institutul unde lucram era şi el parte în CAER, pe specialitatea protecţia mediului. Se organizau reuniuni în diverse capitale, alternativ, cel puţin o dată pe an, se redactau nişte protocoale şi întreaga activitate se rezuma, practic, la acele hârţoage. Plus distracţia: la sfârşitul fiecărei reuniuni, participanţilor li se organizau mese festive sau excursii. Sau ambele. Şi, bineînţeles, fiecare gazdă se străduia să se laude cu minunăţiile din ţara sa. La sfârşitul unei asemenea întrevederi, ţinută la Bucureşti, s-a organizat o excursie pe un circuit spectaculos: Bucureşti–Braşov (cu masă festivă la restaurantul hotelului Aro)–Rucăr–Câmpulung–Piteşti–Bucureşti. Numai că undeva pe traseu, probabil în zona Rucărului, autobuzul cu care călătoream (cred că era un Irannational, licenţă Mercedes, rod al colaborării „reciproc avantajoase” cu Iranul şahului Mohammad Reza Pahlavi) a fost obligat de miliţie să tragă pe dreapta. Şi acolo a rămas. Motivul „oficial”: exista pericolul să se rostogolească stânci de pe versanţi! Motivul real: to’arăşu’ fusese undeva în împrejurime, la o partidă de vânătoare, şi urma să se întoarcă acasă la Bucureşti. Când anume? Când îi era voia. Nimeni nu ştia exact, dar ideea era că, în orice clipă ar fi dorit-o, trebuia să aibă cale liberă în secunda următoare. La fel ca şi în excursia mea ratată, aşteptarea se putea prelungi ore întregi. Partea proastă era că delegatul RDG-ului trebuia să ajungă la Gara de Nord în aceeaşi seară şi să ia trenul pentru a ajunge la o altă reuniune, la Sofia, parcă. Drept care neamţul părăsise hotelul şi călătorise cu toate bagajele la el. La oprirea autobuzului şi în minutele următoare, în echipa românească s-a şuşotit asiduu şi cu îngrijorare, şeful delegaţiei române s-a sfătuit cu şoferul, şoferul s-a sfătuit cu noi ceilalţi, noi ceilalţi cu şeful, dar nimeni n-a îndrăznit să le spună delegaţilor străini adevăratul motiv pentru care înţepeniserăm cu autobuzul la o margine de şosea, unde exista pericolul rostogolirii de stânci de pe versanţi dar nu se vedea niciun versant prin preajmă. Vezi bine că ne simţeam cu toţii datori să apărăm reputaţia ţării!… Sar peste detalii: neamţul din RDG a prins trenul în ultimul minut. Dar ce cursă a fost! Ce raliu cu sufletul la gură pe unica autostradă de 100 de kilometri a ţării şi în continuare pe străzile cufundate în beznă ale Capitalei!… „Cel mai iubit fiu al poporului” trebuie că s-a întors relaxat după partida de vânătoare, fără să fi aflat vreodată câte îngrijorări, câte emoţii, stârnise într-un mic grup de români care, într-o împrejurare umilitoare ezitaseră să le mărturisească colegilor străini că fiecare detaliu din viaţa lor depindea de capriciile dictatorului.

Ani la rând traseul lui Ceauşescu de acasă, de la vila sa de pe malul lacului Floreasca, până la „locul de muncă” de la CC, se golea ca-n palmă de două ori pe zi, o dată la dus şi o dată la întors. O armată de miliţieni împiedicau orice maşină să treacă şi orice trecător să coboare de pe bordură pe carosabil. Şi asta nu doar câteva minute. Calea Dorobanţilor, Piaţa Romană, Bulevardul General Magheru rămâneau goale zeci de minute, dinainte ca dictatorul să iasă pe poarta vilei sale şi până ce uşa cea grea de la CC se închidea în urma sa. Convoiul prezidenţial, încheiat de nelipsita ambulanţă, avea cale liberă să treacă într-o tăcere mormântală. Pe „cel mai iubit fiu al poporului” nu-l aplauda nimeni din proprie iniţiativă.

După asasinarea lui Anwar Sadat de către soldaţi din garda sa personală, în octombrie 1981, Ceauşescu a dispus ca miliţienii care îi asigurau paza de-a lungul traseelor să nu mai primească muniţie.

Dar Ceauşescu se temea nu numai să nu fie asasinat. Se temea şi de poluare. De aceea a ordonat la un moment dat ca autobuzul 182, care trecea pe bulevardul care astăzi se cheamă Mircea Eliade, oarecum aproape de vila sa de pe malul lacului Floreasca, să fie deviat, din motive de poluare, de la traseul său firesc şi direct. Drept urmare, autobuzului i s-a stabilit pe la începutul anilor ’80 un nou traseu prin cartierul Floreasca, pe străzi înguste, şi să reintre pe traseul vechi mult dincolo de reşedinţa sa. Traseul a rămas astfel deviat ani de zile, până în 1990.

Ceauşescu şi ceauşismul: detalii… poate uitate, poate nu (I)

Un sondaj al INSCOP din 14 iulie 2014, publicat de ziarul Adevărul, arată astfel:
Ceausescu_sondaj 2014
Aproape 25 la sută din respondenţi apreciază că Nicolae Ceauşescu a fost cel mai bun dintre cei patru preşedinţi pe care i-a avut România până la alegerile din noiembrie 2014. Adevărul îl citează pe sociologul Darie Cristea, coordonator proiecte INSCOP, care „nuanţează” rezultatele cercetării: „În realitate, vorbim despre o falsă pozitivare a unui Nicolae Ceauşescu, care este asociat cu o perioadă percepută ca mai ordonată din punct de vedere al vieţii cotidiene, dar ale cărei lipsuri s-au mai uitat. Pozitivarea relativă a lui Ceauşescu vine şi în scopul evidenţierii imaginii totuşi proaste pe care publicul o are cam despre toţi preşedinţii postdecembrişti ai României.”

Mă întreb în ce a constat, mai exact, „ordonarea” vieţii cotidiene, de care vorbeşte sociologul citat, dar, dincolo de orice explicaţie, predilecţia românilor pentru dictatură, aşa cum reiese din sondaj, mi se pare greu de acceptat.

Cine tânjeşte după ceauşism?
Am avut ocazia să stau de vorbă cu persoane care se arătau indignate de „dictatura” lui Traian Băsescu: „Mi-a ajuns un dictator! Nu mai am nevoie de-un al doilea!” Ce stă în spatele unei asemenea atitudini de respingere a actualului preşedinte? În realitate, respectivele persoane realizează negreşit cât este de absurd să pui semnul egal între Nicolae Ceauşescu şi Traian Băsescu. Nu intru în detalii, dar mi se pare interesant mecanismul — sau mecanismele — care generează, se poate presupune, o asemenea poziţie.

Congres PCRUnul dintre posibilele mecanisme are legătură cu absenţa atitudinii critice din timpul dictaturii. Şi nu am în vedere neapărat o critică deschisă: acceptarea dictaturii, chiar şi în forul interior al individului, creează frustrări, iar noua „dictatură” apare drept ocazia salvatoare de defulare: atunci, pe vremea lui N.C., am fost eu obedient (ba poate chiar am sprijinit ceauşismul pe ici, pe colo, mai mult sau mai puţin conştient, dacă nu în altceva, măcar în niscaiva chestiuni de naţionalism, nu-i aşa?), dar iată că vine o nouă dictatură, a lui T.B., care este identică cu a lui N.C. , iar acum eu nu mai sunt obedient (am avut ceva de învăţat!) — protestez şi sunt demn! Pe de altă parte, fiind eu unul şi acelaşi, se cheamă că nici atunci n-am fost chiar un supus nevolnic: poate a fost doar o conjunctură nefavorabilă, poate că raţiunile familiale m-au împiedicat să devin un revoltat, poate… cine ştie.

Discutam cu un fervent, ca să nu zic furibund, susţinător al regimului trecut, în particular al „patriotului” Ceauşescu. (În treacăt fie zis, ca o explicaţie a ataşamentului pentru ceauşism, interlocutorul meu a lăsat să se înţeleagă mai ales faptul că în vremea comunismului fusese apreciat, el fiind un bun inginer, în timp ce acum, în democraţie, nu-l aprecia nimeni; în prezent fiind, cum altfel decât pensionar!) Ceea ce m-a şocat înainte de orice a fost vehemenţa atitudinii sale de respingere a uneia din trăsăturile definitorii ale democraţiei: drepturile omului. Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama că interlocutorul meu nu era pur şi simplu un adept al ideologiei ceauşiste, conform căreia „drepturile omului” ar fi un concept burghez, menit să camufleze lipsa de drepturi reale ale oamenilor muncii în societatea capitalistă — dreptul la viaţă, dreptul la muncă, dreptul la pace — vă amintiţi? —, ci săvârşea instinctiv un act de „acomodare spirituală”, respectiv de punere în concordanţă a propriei opţiuni în favoarea trecutului ceauşist cu atributele obiectului veneraţiei sale. Altfel spus, mai toate reperele care ieri, la fel ca şi astăzi, incriminau, într-o logică a bunului-simţ, ceauşismul, erau anatemizate la pachet, ieri, la fel ca şi astăzi, cu singurul scop de a nu umbri ceauşismul. Era acelaşi mecanism prin care, odinioară, scolasticii evului mediu negau petele din Soare pentru a nu pune la îndoială desăvârşirea lucrării Domnului.

Negreşit, funcţionează şi „mecanismul” clasic al transferului de nostalgie a tinereţii din vremea dictaturii asupra dictaturii înseşi. Nu trebuie să subestimăm nici absenţa sentimentului de oprimare de către putere în cazul acelor oameni pentru care libertatea de exprimare nu însemna nimic, întreaga prosperitate reducându-se la îndestulare, cu precădere materială. Parte din aceşti oameni nu preţuiesc nici astăzi libertăţile pe care le oferă democraţia. Drept care nu trebuie să ne mirăm prea tare că nu au mare lucru să reproşeze regimului comunist. De unde şi presupunerea, destul de des auzită: dacă Ceauşescu ne-ar fi dat de mâncare pe săturate (şi dacă ne-ar fi lăsat să circulăm liber prin lume — adaugă unii, nu prea mulţi totuşi), ar fi trăit şi astăzi! Alţii spun că Ceauşescu nu era de vină (ea era de vină!), că i se prezenta o realitate deformată. Ca şi cum ar avea vreo importanţă că viaţa ne era schimonosită de o anume persoană, sau de un întreg sistem aberant.

Pentru aceste categorii de oameni îmi propun să rememorez într-o serie de postări câteva din anomaliile izbitoare ale regimului trecut.

În aşteptarea unui răspuns de la fostul premier Emil Boc

I-am trimis fostului premier Emil Boc scrisoarea de mai jos (10 dec.). Aştept răspunsul.

Domnule Emil Boc,

Profit de faptul că aţi făcut publică adresa de e-mail la care puteţi fi contactat şi vă transmit întrebările de mai jos.

Vreau mai întâi să vă asigur că am fost de la început un susţinător al dumneavoastră şi al guvernului dumneavoastră, ca şi al preşedintelui Traian Băsescu. Şi asta nu doar din pură simpatie, ci şi pentru că am crezut în competenţa şi în onestitatea dumneavoastră. În consecinţă vreau să fiţi convins că scopul acestor rânduri nu este de a vă pune în dificultate ci de a-mi clarifica un aspect important din timpul guvernării dumneavoastră.

Întrebările mele sunt legate de recentele dezvăluiri din mass-media cu privire la „mafia” retrocedărilor de terenuri şi la sumele uriaşe de bani, suspectate de a fi frauduloase, încasate de la stat de către persoane care sunt acum cercetate de DNA pentru săvârşirea a diverse infracţiuni. Parte din presupusele infracţiuni au fost comise în timpul mandatului dumneavoastră. Unii comentatori din spaţiul public afirmă că dacă guvernul condus de dumneavoastră s-ar fi implicat mai mult, ar fi putut să constate că sumele plătite de statul român sunt cel puţin suspecte (suspect de mari). În acest fel, mai spun comentatorii, aţi fi putut evita diminuările de salarii pe care le-aţi operat în timpul crizei financiare, având posibilitatea să acoperiţi deficitul bugetar din sumele acordate de guvern samsarilor imobiliari, sume foarte importante, de ordinul miliardelor de lei.

Sigur, anchetele judiciare sunt încă în curs şi nu vă cer să vă antepronunţaţi în privinţa verdictului/verdictelor aşteptate de opinia publică. În schimb, sunt interesat să aflu:

1) Dacă dumneavoastră personal şi guvernul condus de dumneavoastră, prin organele de control proprii, aţi avut vreo suspiciune cu privire la amploarea fenomenului retrocedărilor dubioase; cuantumul acestora, apreciază comentatorii, ar fi fost comparabil cu sumele rezultate din tăierile de salarii, dându-vă astfel posibilitatea să scoateţi ţara din criză fără a recurge la tăieri de salarii.

Şi: 2) Având în vedere că sumele rezultate din tăierile de salarii le-aţi considerat la vremea respectivă „sigure” (ca alternativă la sursele „nesigure”, cum ar fi mărirea TVA), dacă nu credeţi că amânând un an sau doi cheltuielile cu despăgubirile pentru terenurile naţionalizate de comunişti, fie şi perfect legale — sume la fel de „sigure” —, aţi fi putut evita diminuările de salarii.

Răspunsul dumneavoastră este important pentru mine şi pentru ceilalţi care, asemenea mie, au învestit încredere în Guvernul Boc pe toată durata mandatului, inclusiv în anii de criză. Mi-ar face plăcere să pot rămâne la imaginea pozitivă pe care am avut-o. Pe de altă parte însă, adevărul primează.

Al dumneavoastră,
Paul Tumanian
Bucureşti

Actializare 9 martie 2016
NU, EMIL BOC N-A RĂSPUS!
Să mai aștept? Nu cred că are rost. Pe ce listă să vă trec, domnule fost prim-ministru? Pe lista Dezamăgiri? Sau pe cea de Victime ale sistemului?

Din ciclul „Analiştii lu’ peşte despre Klaus Iohannis”

Azi: Dan Tăpălagă*

„Cine este cu adevărat candidatul ACL? Sasul tăcut şi eficient, anti-modelul băsismului conflictual şi antipodul gargarei pontiste sau un banal lider provincial, care îşi ascunde golurile prin lungi tăceri şi răspunsuri lapidare, cel mult bun să administreze un orăşel, dar fără viziunea şi anvergura necesare șefului de stat? Nici măcar noul sau partid, ACL, nu ştie sigur cine-i candidatul votat cu entuziasm la congresul înfrăţirii dintre PDL şi PNL. La fel cum nici Iohannis însuşi nu cunoaşte lumea saloanelor bucureştene. Acest fost profesor de fizică, fost inspector şcolar (azi un politruc, după propria-i mărturisire cam neinspirată, dorind să ajungă preşedinte) nu pare pregătit pentru saltul de la nivelul ideilor administraţiei locale la ceva mai mult. Dan TapalagaN-am prea înţeles ce crede despre relaţiile cu Rusia, despre gazele de şist, mai ales că a debutat cu răspunsuri stranii pe cele două teme sensibile. Nu ştim cum gândeşte pe teme majore în general, n-a elaborat convingător în afara unor lozinci şi răspunsuri standard. La fel cum nu-i clar dacă participă, din prostie sau deliberat, la blatul descris mai sus. Am avut ocazia să-l vad stând ţeapăn şi privind cam dezorientat în jur în timpul unui eveniment anual care reuneşte îndeobşte cam toată elita Capitalei plus crema diplomaţiei, ambasadori, şefi de misiuni etc. Pur şi simplu nu-i cunostea pe cei din jur, cineva de la partid îi şoptea discret la ureche diverse nume. Iohannis s-a remarcat până acum printr-o lipsă totală de empatie, afişând o atitudine de roboţel german lipsit de imaginaţie şi fără mare apetenţă pentru interacţiunea cu oamenii. A se vedea imaginile de la mitingul ACL împotriva suspendării temporare a legii antimigraţie când întoarce spatele unor jurnalişti dornici să-i pună întrebări. De notat scenele când pasează, în timpul peregrinărilor sale prin ţară, memoriile primite de la diverşi cetăţeni către consilierii săi afişând fie mina de cyborg, fie zâmbetul său incolor, decupat parcă din reclamele la pastă de dinţi. Cu asemenea comportament, plus câteva mesaje neinspirate de noncombat lansate de Iohannis, nu-i de mirare că la vârful ACL s-a instalat deruta şi demotivarea. Nimeni nu trage cu adevărat pentru candidatul ACL, deoarece nici liberalii, cu atât mai puţin pedelistii, nu par vrăjiţi de figura neamţului.” HotNews, 31 aug.2014. http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-18007879-cursa-pentru-cotroceni-evaluarea-etapa-candidatilor-ponta-udrea-iohannis-macovei.htm

„Dificil moment. Avem de ales între incompetenţa serioasă şi ticăloşia fără pereche. Între ignoranţa aşezată, cu ştaif nemţesc şi impostura de mare talent, obraznică şi guralivă. Între un politician slab şi lipsa de speranţă, între calamitate şi apocalipsă. Între un sas de bună credinţă, mult prea uşor de păcălit şi un fals ortodox cu Biblie la piept, mare maestru la alba-neagra. Nu faptul că n-a avut replică, spontaneitate sau că n-a fost agresiv îl descalifică pe Klaus Iohannis după dezbaterea de marţi seară de la Realitatea TV, cu toate că spun şi ele destule despre candidat. Nu atât gafele, lipsa de pregătire, de reacţie, absenţa oricărei sclipiri, nu dezastrul organizatoric al dezbaterii au dezamăgit la urma urmei, ci incapacitatea crasă a candidatului de a se ridica la nivelul funcţiei la care aspiră. Acest om nu înţelege încă statul. Acum se explică mai bine defectele de substanţă, cum de nu pricepe, de pildă, de ce evenimentele din 2012 au pus în pericol democraţia. În afara de apă, canal, asfalt, iluminat, curăţenie, primarul Sibiului nu pare să-şi fi bătut vreodată serios capul cu mari probleme. Ele au intrat în universul său de preocupări foarte recent. Ca preşedinte trebuie să dispui de capacitatea de a identifica, de a sintetiza şi de a explica marile probleme, de a inspira încredere că poţi apăra interesele celor pe care-i reprezinţi din cea mai înaltă funcţie. Aceste calităţi esenţiale i-au lipsit lui Iohannis. N-a fost în stare să expună în câteva cuvinte corupţia generalizată din PSD, marele duşman al acestei ţări pe termen lung. N-a reuşit să-i spună lui Victor Ponta că nu poate fi preşedinte când are mentor condamnat la închisoare pentru corupţie şi tată socru cercetat penal într-un dosar alături de simbolul combinaţiilor din România, Viorel Hrebenciuc. Că nu are, tocmai el, dreptul să vorbească despre corupţie când a apărat la propriu toţi penalii ca avocat, ca parlamentar, ca premier sau ca şef de partid, la mitinguri sau atacând zilnic justiţia şi statul de drept. De la un viitor preşedinte aşteptăm cu toţii să sesizeze corect marile pericole, să le internalizeze, să lupte împotriva lor cu toată energia şi curajul. Viitorul preşedinte va fi conducătorul unei ţări sub asediu, destabilizată de crize democratice profunde, de o economie în cădere liberă, de corupţie, de forţe externe etc. Ce a spus Iohannis relevant despre toate aceste teme? Cum de le-a ratat? A făcut-o deoarece nu pare deloc pătruns în fiecare celulă de convingerea că adversarul său patronează un sistem al răului şi că ţara se află într-un moment de cotitură. A dorit, la urma urmei, să fie premierul acestui sistem, ministru de interne sau orice i-ar fi satisfăcut vanitatea de a fi mai mult decât un gospodar de oraş.” HotNews, 12 nov. 2014. http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-18535355-aflat-din-confruntarea-iohannis-ponta.htm

„Anul 1997 — ziaristul Dan Tăpălagă scria în «Ziua de Ardeal» despre implicarea cuplului de profesori Iohannis în adopţii de copii din comuna Răşinari, judeţul Sibiu, pentru cetăţeni canadieni şi era emisă ipoteza că aceşti copii au devenit «piese de schimb» în bănci de organe.” Citat de „Cancan” [data?]: „Dezvăluiri incredibile despre Klaus Iohannis! Date din anchetele care demonstrează ca a făcut trafic de copii!” http://www.cancan.ro/actualitate/dezvaluiri-incredibile-despre-klaus-iohannis-date-din-anchetele-care-demonstreaza-ca-a-facut-trafic-de-copii.html

*Dan Tăpălagă este ziaristul de la HotNews (ardelean de cap), care are viziuni macabre, inclusiv „blatul” dintre Traian Băsescu şi Ponta: „Mulţi nu pot accepta că tot ce văd, atacurile devastatoare dintre Basescu şi Ponta sunt de multe ori butaforii menite să camufleze colaborarea.” HotNews, 2 sept. 2014. http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-18020910-basescu-tace-ponta-face.htm

Din ciclul „Analiştii lu’ peşte despre Klaus Iohannis”

Azi: Cozmin Guşă

Cozmin Guşă a fost consilier al lui Mircea Geoană. A fost şi consilier al lui SOV: „Domnul Guşă va fi consilierul meu pe probleme de dezvoltare de media, mai ales pentru dezvoltarea internaţională a trustului. Îşi va intra în atribuţii începând cu 1 aprilie [2010]”, a spus Sorin Ovidiu Vântu, cel care la data respectivă controla trustul de media Realitatea–Caţavencu. „Domnul Guşă este prieten cu mine şi un domn extrem de capabil — a mai spus Sorin Ovidiu Vântu. Domnul Guşă se pricepe foarte bine la business şi la politică [nu-i aşa?]. Pe partea de politică s-a exprimat foarte bine, acum urmează să se exprime şi pe partea de business”. (Ştire Mediafax, din 18 mart. 2010. http://www.mediafax.ro/cultura-media/cozmin-gusa-consilierul-lui-sorin-ovidiu-vantu-de-la-1-aprilie-5756328)

Cozmin Gusa„«Nu pot să fiu fanul lui Iohannis, nu face critică guvernamentală argumentată, pierde vremea, sugerează că este susținut de Germania, nu mă interesează. Îl văd pe Ponta care se chinuie, dar măcar ăsta lucrează și îl văd pe Iohannis, care ține niște conferințe de presă fără sare și piper. Văd oamenii din jurul său avizi de putere. Un Iohannis care își execută binefăcătorii. Ceea ce e periculos. Îl vedem pe Iohannis cum l-a desconsiderat pe Antonescu, un Antonescu care practic l-a inventat. Iohannis nu era niciodată candidat la prim-ministru în 2009, dacă nu era Antonescu. Trebuie întrebat Antonescu dacă Iohannis a fost sau nu la Grivco. Dacă se adeverește, e cel mai penibil start de campanie. Klaus Iohannis este pe un trend descendent (…)», a declarat Cozmin Gușă, la Jocuri de Putere.” Ziarul „Atac”, din 1 sept. 2014: „Analistul politic Cozmin Gușă critică dur prestația lui Klaus Iohannis în postura de candidat la președinție. Gușă vine și cu cheia turului doi al prezidențialelor”. http://www.ziarulatac.ro/politic/gusa-elena-udrea-decide-pre-edintele-in-turul-ll-42945

„«S-a petrecut un lucru uşor trist, după părerea mea. Entuziasmul nu a fost acolo şi, cel care a fost, a fost forţat, nişte discursuri insipide, fără vreo bază doctrinară. Intervenţia lui Vasile Blaga a exprimat opoziţia la Ponta. Discursurile au arătat puţinătatea de idei. Ar fi nevoie de o asmuţare [!], dar ar fi nevoie ca această asmuţare să se facă şi după criterii ideologice. Din nefericire, astăzi la mitingul ACL nu am văzut aşa ceva. Pe Iohannis trebuie să îl respectăm că şi-a asumat un demers curajos pentru o candidatură care este incertă. Noi avem un candidat care are o candidatură incertă. Pe mine mă mâhneşte lipsa de conţinut. În oglindă, în Poiana Braşov, s-a pus problema unor moşteniri securisto-comuniste pe care le perpetuează baronimea din vocea lui Băsescu şi cea a Elenei Udrea. S-a pus problema esenţei unui program de dreapta folosind simbolul PNŢCD. Chiar dacă ceea ce s-a întâmplat la Braşov nu poate să aibă magnitudinea organizării PDL plus PNL, a fost mult mai important decât ce s-a întâmplat astăzi în faţa guvernului. Am văzut foarte puţină consistenţă, foarte puţină inspiraţie, oameni care de-abia ştiu să scrie şi-au dorit să ţină discurs în faţa mulţimii. Adică o mare tristeţe», a spus Cozmin Guşă, la Realitatea TV.” EvZ, 28 sept. 2014. http://www.evz.ro/cozmin-gusa-devastator-analistul-politic-distruge-lansarea-lui-klaus-iohannis-la-presedintie.html

„Comentând pentru «DC News» prestația lui Klaus Iohannis, Cozmin Gușă a spus că a fost dezamăgit de răspunsul dat de candidatul ACL: «Bila neagră i-o dau domnului Iohannis, deocamdată, înainte să-i analizez soluţiile, tocmai pentru felul în care a răspuns atât invitaţiei tale [a lui Rareş Bogdan], care eşti deţinătorul unui premiu de cel mai bun talk-show în România anului trecut pe care nu ţi l-a dat vreo organizaţie a statului, ci o organizaţie independentă de jurnalism, ceea ce nu e puţin, ci mult, şi colegele noastre, care l-au şarjat pe Iohannis să ne spună care ar fi acel motiv concret, de ce nu acceptă invitaţia la dezbatere la Realitatea TV, mâine seară, împreună cu domnul Ponta.» «Domnul Iohannis, într-un stil aproape jignitor pentru voi, cei de acolo, dar şi pentru mine, în calitate de coordonator al activităţii editoriale de acolo, a decis să nu dea un răspuns concret. Bila neagră se adresează domnului Iohannis pentru că nu a dat un răspuns hotărât acelei televiziuni pe care domnia sa şi colegii dânsului lipsiţi de imaginaţie şi-a construit strategia pentru turul doi», a mai spus Cozmin Gușă.” EvZ, 11 nov. 2014 „Iohannis jignește Realitatea TV, în studioul Realității TV: Cosmin Gușă îi dă o bilă neagră.” http://www.evz.ro/iohannis-jigneste-realitatea-tv-in-studioul-realitatii-tv-cosmin-gusa-ii-da-o-bila-neagra.html

Din ciclul „Analiştii lu’ peşte despre Klaus Iohannis”

Azi: Dan Andronic

„Blaga și Iohannis, doi iobagi pe moșia arendașului Voiculescu”, titlu în EvZ, 4 iulie 2014. http://www.evz.ro/comentariu-de-dan-andronic-blaga-si-iohannis-doi-iobagi-pe-mosia-arendasului-voiculescu.html

„Fostul vameș Blaga și «moștenitorul de case» Iohannis ne-au demonstrat că de fapt nu s-a schimbat nimic, că avem de-a face cu un nou USL lansat printr-un bal mascat, destinat fraierilor de alegători. Doar că în loc de Ponta a urcat pe scenă Blaga, iar în loc de Antonescu ne-a plictisit cu discursul său Iohannis.” EvZ, 28 iulie 2104: „Boala rușinoasă a lui Klaus Iohannis”. http://www.evz.ro/editorial-de-dan-andronic-boala-rusinoasa-a-lui-klaus-iohannis.html

Dan Andronic„Asta ne dovedeşte că alesul PNL-PDL pentru preşedinţia Romaniei o fi protestant, dar este neamţ mult mai puţin decât ne închipuim. Pentru că să începi orice zi de lucru politică este o caracteristică tipică muncitorului român. Chiar și așa, tăcerea sa este greu de explicat. Doar nu o fi în vreo clinică de înfrumusețare în care este supus unor operații estetice complicate (care să-l facă să semene cu Ion Iliescu), iar medicii nu-l lasă să vorbească?! Despre Voiculescu, despre Ponta, despre inundații, despre tragedia din Ucraina, despre caracterul ortodox al candidatului la președinție, șamd.” Pagina de Politică, 4 august 2014. http://www.paginadepolitica.ro/andronic-iohannis-o-fi-protestant-dar-este-neamt-mai-putin-decat-credem/

„Despre Klaus Iohannis nici nu pot să spun că e o dezamăgire pentru că nu aveam mari speranţe. Dar este un model de om politic care cred că s-ar putea să nu intre în turul II. Dacă intră în turul II, ar putea să câştige. În mod cert, de ceva vreme Klaus Iohannis nu-şi găseşte ritmul. Una e să se vorbească despre tine şi alta e să înceapă lumea să te vadă. Nu vă miraţi dacă, în următoarele sondaje o să îl vedeţi pe Klaus Iohannis mai jos decât a intrat.” Realitatea.net, 3 sept. 2014. http://www.realitatea.net/previziune-sumbra-pentru-iohannis-dan-andronic-s-ar-putea-sa-nu-intre-in-turul-ii_1517184.html

%d blogeri au apreciat asta: