Monthly Archives: martie 2015

Uniunea Armenilor din România: cu Vosganian înainte!

M-am uitat de curiozitate pe situl Uniunii Armenilor din România (UAR) şi, ce să vezi! Preşedinte este nimeni altul decât senatorul (auto)miruit — şi salvat de Senat din ghearele DNA-ului — Varujan Vosganian!

Şi m-am întrebat: să mă mir, sau să nu mă mir? Cum de acceptă armenii o asemenea reprezentare scandaloasă, care face etnia de ruşine? Mi-am amintit însă de un incident deja vechi de mulţi ani, al cărui martor am fost. Pe la mijlocul anilor ’90 s-a nimerit să particip la o întrunire a UAR, unde invitat de „onoare” a fost, nu ştiu cum şi de ce, azi răposatul politician Victor Surdu. Mai mult decât dubiosul politician şi-a început alocuţiunea cu o propoziţie de trei cuvinte în armeneşte. A fost de-ajuns pentru ca din rândul armenilor să se ridice o furtună de aplauze.
Vosganian miruit
La fel ca şi în cazul altor minorităţi mărunte numeric şi de aceea dependente de atenţia „majoritarilor”, armenii sunt foarte uşor de „gâdilat”. Important e să fii ARMEAN. Sau filo-armean. Restul nu prea mai contează. Poţi să faci orice îţi trăsneşte prin cap. Contează faima şi aprecierea etniei! Ceea ce în cazul altor etnii contează mai puţin. De aceea armenii se fălesc cu un Aznavour. Pe bună dreptate. Se fălesc însă — unii din ei — şi cu celebrul Heinz Guderian, general al lui Hitler dar şi, ulterior, al Bundeswehr-ului şi al NATO. Care nu se ştie cât de armean a fost — unii zic că da; numele se termină însă în ian, şi asta e de-ajuns: am fost de faţă când un armean, „confirmându-i-se” că Guderian a fost armean, a ridicat în sus, plin mândrie, degetul gros, într-un gest fudul de victorie!

S-ar zice deci că n-ar avea de ce să se ruşineze armenii din România cu Vosganian: e faimos; adjunctul lui Manolescu la Uniunea Scriitorilor; cântă la pian; e controversat (deci încă o dată faimos!); e un pic fanfaron (deci tot faimos!) — i-a şuierat Nobel-ul pe la ureche; un pic lichea!…

Mergem cu el înainte!

Reclame

Scuipături: boierii minţii vs. eugenbarbişti

Eugenbarbiştii securişti ai lui Carmen Muşat scuipă în revista lor, Observator cultural. Dau o replică la „Apelul către lichele” al lui Liiceanu. Liiceanu apreciază — în contributors.ro —, că eugenbarbiştii scuipă în sus. Apreciere greşită. Nu, scuipă ţintit. Spre „băsiştii” boieri ai minţii. Ţintit şi cu ură. Boierii minţii le pretind eugenbarbiştilor o operă pentru a avea dreptul să scuipe. O operă de anvergura celei a boierilor minţii — Liiceanu, Pleşu, Patapievici, Cornea (așa, pentru lărgirea elitei) şi (văd că și) Ioana Pârvulescu. Ei, nu! nici chiar aşa! Eugenbarbiştii securişti nu se pot ridica chiar atât de sus! Ei revendică dreptul să scuipe oricum. Şi nici boierii minţii nu scuipă în sus. Ci tot ţintit. Şi tot cu ură.

Se întâmplă cam la fel ca în disputele politice, în cele literare, în mai toate felurile de dispute din România frunzei verzi. Chiar şi în disputele private. Nimeni nu scuipă în sus, ci drept la ţintă. Problema cea mare e nu cumva să lipsească replica finală. Contează cine scuipă ultimul.

De aceea nu se mai opresc.

%d blogeri au apreciat asta: