Din nou despre: a gândi pozitiv


În articolul anterior m-am limitat la consideraţii generale despre ceea ce înseamnă a (nu) gândi pozitiv. De aceea, pentru a încerca să fiu mai convingător, am să recurg la un exemplu personal.

Eram, în comun cu vecinii noştri de peste gard, stăpânii unei pisici, un animal bun şi blând — vorba aia, unde o puneai, acolo stătea. Cum se spune, nu stăpânul îşi alege pisica, ci pisica îşi alege stăpânul. Pisica ne-a preferat pe noi. Am sterilizat-o, am vaccinat-o, am dus-o la veterinar când a fost bolnavă, ne-am îngrijit de hrana ei. Totuşi, în lipsa noastră, continua să rămână în grija vecinilor. Aceştia au preferat la un moment dat să se descotorosească de ea, „deportând-o” undeva pe la marginea cea mai depărtată a oraşului (după propria lor declaraţie). După câteva săptămâni, pisica s-a întors — un nou prilej, în plus faţă de cele din mass-media, de a ne entuziasma de ataşamentul animalelor domestice de locul lor de vieţuire, ca şi de şi simţul lor extraordinar de orientare. De atunci, timp de câţiva ani, nimeni nu s-a mai atins de ea. Apoi vecinii noştri, oameni bătrâni şi bolnavi, au murit. S-au mutat în locul lor alţii, care au venit cu propriile lor pisici. A noastră a devenit „tolerată”, dacă nu chiar indezirabilă; deşi nu pe faţă. La un moment dat a dispărut din nou şi nici că s-a mai întors. Aveam de ales: îi suspectăm pe noii vecini că au „deportat-o” şi ei? Sau presupunem că un iubitor de pisici, profitând de blândeţea animalului, a luat-o pentru a o găzdui într-o casă confortabilă, unde se bucură de toată dragostea noilor stăpâni? A gândi negativ ar fi însemnat să adoptăm prima ipoteză, cu atât mai mult cu cât existau indicii (vorba aia, temeinice!) în sprijinul ei. A gândi pozitiv ar fi însemnat să alegem ipoteza a doua, care ne-ar fi adus beneficiul de a rămâne în relaţii cordiale cu noii vecini, aşa cum se prefigurau înainte de „eveniment”; şi, mai mult de atât, să evităm să facem un nou pas către concluzia că lumea e rea — tendinţă, nu-i aşa, naturală, în contextul globalizării… suspiciunii. Şansele ca oricare din cele două evenimente să se fi produs sunt sensibil egale. Depinde de noi, de stilul nostru de a gândi, de disponibilitatea noastră, pe care din două îl alegem.

I see friends shaking hands, zice Louis Armstrong. Alţii văd peste tot enemies.

A gândi pozitiv poate însemna să consider că filozoful la care m-am referit în articolul anterior este o persoană animată de generozitate şi de inteligenţă, care a ales să apară în public — deocamdată — doar cu glumiţe şi cu poante doar fiindcă încă nu a găsit calea împăcării cu lumea. Care recurge la glumiţe şi la poante fiindcă este îngrozit de ideea de a nu fi luat de fraier. A gândi negativ în privinţa sa poate însemna să aleg ipoteza că glumiţele şi poantele sunt singura sa modalitate de a păstra o aparenţă de cordialitate, fiind altminteri conştient de concluzia finală a auditoriului său, care, după râs şi voioşie, va ofta din rărunchi şi va spune, la fel ca în povestea cu zeţarii care, după ce s-au prăpădit de râs în timp ce culegeau Revizorul lui Gogol, au exclamat în final: Ce trist e la noi în România! Sau, mă rog, în Rusia!

Parcă îl văd însă pe filozof argumentând că o lume astfel construită — pozitiv! — ar fi una ternă şi monocoloră, şi că o preferă deci pe cea colorată – negativ! — a poantelor şi a glumiţelor. Şi aici mă tem că înclin să-i dau dreptate filozofului; haideţi, mai bine, să punem umărul să întemeiem o lume multicoloră, savuroasă, spumoasă, în care cu toţii ne menţinem la suprafaţa lucrurilor şi, ca la petrecere, ne simţim bine. Haideţi să ne îndreptăm preferinţele către o lume fără specialişti (specialist este acela care ştie puţin, da’ bine! Cum adică să ştii puţin? Păi asta înseamnă să nu ştii nimic!), care nu se pricep să râdă şi care, în seriozitatea lor stupidă, ne construiesc poduri şi case, care ne scapă de boli, care sondează adâncul materiei, care cultivă plante hrănitoare şi cresc animale pentru îndestularea celor care ştiu multe şi nimic ca lumea, sau chiar care descoperă limbile arhaice, care n-au niciun haz; şi câte şi mai câte astfel de îndeletniciri plictisitoare!

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: