Monthly Archives: mai 2016

PMP Câmpina şi taxarea apei pluviale

Candidatul PMP la Primăria Câmpina, Ioan Adrian Piţigoi, promite că va face demersurile necesare pentru a exclude taxarea apei pluviale

I-am pus candidatului PMP la Primăria Câmpina, dl Ioan Adrian Piţigoi următoarea întrebare.

Pitigoi PMP Campina„Aş fi curios să aflu dacă aveți în vedere menținerea actualului sistem de servicii de alimentare cu apă și canalizare prin HIDRO PRAHOVA sau înlocuirea acestuia cu un sistem propriu, gestionat de Consiliul Local. Mă interesează de asemenea dacă taxarea apei pluviale căzute pe terenurile private vi se pare normală sau abuzivă.”

Răspunsul a fost următorul.

„Buna seara! Intrucat sunt sanse reale ca investitia prin Hidroprahova sa-si urmeze cursul firesc, prin procedura de fazare, consider ca momentan este inoportun sa renuntam la aceasta asociere intrucat investitia din fonduri europene este foarte mare si extrem de benefica comunitatii! Referitor la taxarea apei pluviale va informez ca voi derula imediat, in prima luna de mandat demersurile necesare in vederea excluderii acesteia din factura lunara, asa cum s-a intamplat deja in multe localitati. Multumesc!”

Actualizare din 24 mai 2016

La aceeaşi întrebare
USL N-A BINEVOIT SĂ RĂSPUNDĂ!
Nici PSD, nici PNL.

Ba chiar cu ceva timp înainte, primarul liberal, Horia Laurenţiu Tiseanu, mă trimitea la cine credeţi? Chiar la cei pe care îi reclamam. „Pentru problema ridicată de dumneavoastră privind taxa pe apa de ploaie pe care o încasează SC HIDRO PRAHOVA SA, vă rugăm să vă adresaţi aceste societăţi pentru clarificări.” Ca şi cum n-ar fi ştiut că cei ce decid dacă taxa pe apa de ploaie trebuie plătită de clienţi sau nu sunt exact Consiliul Local şi primarul Tiseanu.

Reclame

„Bacalaureatul” lui Mungiu: banalitate ţipătoare

„Noul val” al cineaştilor români a descoperit de la bun început cheiţa de aur a succesului. A succesului la juriile internaţionale. De multă vreme a devenit vizibil că în materie de cinematografie, în România se produce aproape exclusiv pentru export.
Mungiu - Bacalaureat_2016
Încă de la primele documentare realizate de străini după căderea Cortinei de Fier, România a fost etichetată — şi mă tem că pe bună dreptate — ca fiind ţara copiilor instituţionalizaţi şi/sau handicapaţi, a sărăciei, a violenţei, a mizeriei atotstăpânitoare, a câinilor vagabonzi, a corupţiei din sistemul medical şi educaţional, dar şi din poliţie şi din administraţie, iar mai nou şi ţara şpăgilor la nivel înalt. Juriile cinematografice internaţionale au preluat prompt şi reducţionist clişeul. „Meritul” „noului val” este nu doar acela că s-a grăbit să-şi asume eticheta pentru a veni în întâmpinarea aşteptărilor juriilor — eticheta minimalismului şi mizerabilismului, cum i s-a spus — ci şi acela de a-şi fi dat repede seama că n-ar fi avut nicio şansă dacă s-ar fi hazardat să se bată pe tărâmul „cinematografiei mari”. (Nu-i cazul să detaliez aici.)

Cristian Mungiu cu „Bacalaureatul” lui are toate ingredientele necesare pentru a se încadra perfect în „noul val” românesc. Un cartier mizerabil, care arată în cel mai bun caz ca Ferentariul bucureştean; câini vagabonzi pe străzi; violenţă: un geam dintr-un apartament spart cu o piatră aruncată din stradă chiar în prima secvenţă, apoi un parbriz spart — ambele cu mobiluri rămase neelucidate; zgomotul ambiental din interiorul apartamentelor din blocurile româneşti, care „murmură” agasant de la prima secvenţă până la ultima, inclusiv lovituri de ciocan în perete şi zgomot de bormaşină, vrând pesemne să sublinieze agresiunea continuă a ambientului într-un mediu sordid; şi încă o dată violenţă: atac asupra unui tânăr personaj feminin, cu făptaş rămas neidentificat; corupţia generalizată de la şcoală, din sistemul medical, şi nu numai; interiorul complet lipsit de gust al unui apartament dintr-un „Ferentari” anonim, ocupat — culmea! — de un doctor, de soţia acestuia, bibliotecară, şi de fiica educată a celor doi; un apartament care, ca aspect, nu se deosebeşte cu nimic de al unui şomer, fost muncitor necalificat: un frigider peticit de sus până jos cu etichete caraghioase şi mobilier ticsit de fel de fel de „bibiluri” de prost-gust. (O fi ocupantul apartamentului „sărac dar cinstit”, dar n-aş vedea de ce ar trebui să fie şi complet lipsit de gust — fiind medic —, decât doar din nevoia regizorului de a extinde mizerabilismul întemeietor până la ultimele cotloane.)

Despre Romeo Aldea, personajul principal al filmului, am aflat din comentarii că ar fi „doctorul care nu ia şpagă”. Altminteri, nimic în film nu sugerează că ar fi aşa ceva: nici replicile sale, nici genul de relaţii pe care le întreţine cu alte personaje, nici măcar aspectul său. Se doreşte a fi un personaj „curat”, dar îşi îndeamnă fiica să accepte falsul de dragul unui „viitor luminos” undeva în Anglia, „însemnându-şi” teza de bacalaureat conform unei înţelegeri subterane, în vederea falsificării notei de către oamenii năimiţi în cârdăşie cu directorul liceului; are o amantă, nimeni alta decât meditatoarea fiicei; cu soţia are o relaţie nejustificat de rece.

Dialogul, de un schematism şi de o banalitate desăvârşite, sugerează apelul involuntar la portofolii instituţionale diferite, în funcţie de subiect. Aici, îţi zici, ar fi de resortul Ministerului Educaţiei, aici ar trebui să intervină Ministerul de Interne, aici ar fi bine să intervină Procuratura… Amanta, ca toate amantele îndelung folosite şi fără nicio perspectivă, îl întreabă pe protagonist: Şi cu mine ce planuri ai?… Problema amantelor îndelung folosite nu face nici cel mai mărunt pas spre rezolvare în filmul lui Mungiu… Soţia doctorului, Magda, afişează de la început până la sfârşit masca rigidă (era să zic mortuară) a femeii înfrânte de viaţă; de la început şi până la sfârşit o vedem încremenită în bucătărie, mediul ei predilect, deşi nu mişcă niciun deget, doar fumează fără încetare; este clar că se află în pragul depresiei, de nu cumva în plină depresie, oferindu-se, parcă, studiului clinic din partea specialiştilor. Şi nimic mai mult. Personajul nu-i purtătorul niciunui mesaj, n-o însufleţeşte nimic, nici măcar vreo umbră de subtilitate pe care să i-o fi dăruit scenaristul… Doctorul îi ţine fiică-si, Eliza, predici anodine despre viitorul sumbru care o aşteaptă dacă, neacceptând compromisurile la care o îndeamnă tăticul iubitor, şi i le şi mijloceşte, ar rămâne în ţară. Iar despre doctor, despre condiţia sa şi a neveste-si, de oameni învinşi de sistem, nu aflăm decât dintr-o scurtă replică a doctorului. Altfel, nimic nu ilustrează — cinematografic — eşecul.

Mărturisesc că până către mijlocul filmului am rezistat cu greu tentaţiei să părăsesc sala. Pe la mijloc însă s-a dovedit că „trupul” producţiei cinematografice nu fusese în moarte biologică ci doar clinică, deoarece, procuratura intrând pe fir, se produce o uşoară animare. Relaţiile dintre personaje dau semne vagi de împrospătare, pentru ca în final, de parcă regizorul ar fi auzit din off un îndemn mobilizator, Mai vioi tovarăşi! Mai optimist, ce dracu’! , să eşueze lamentabil într-un „pupat piaţa Independenţi” sui generis, cu o serbare a absolvenţilor, unde Eliza ajunge hodoronc-tronc într-un soi de conciliere sindicală cu tăticul adulter. Ceauşescu, sunt sigur, l-ar fi felicitat pe regizor pentru un asemenea final optimist, pe muzică din epoca de aur.

Remarcasem în mai toate filmele româneşti neclaritatea replicilor, pe care o pusesem pe seama deficienţelor tehnice de sunet. Ei bine, filmul lui Mungiu mi-a dat ocazia să mă conving că lucrurile nu stau chiar aşa. Sau nu stau totdeauna aşa. Pe fundalul replicilor îmbâcsite, am remarcat totuşi câteva cuvinte bine articulate, ale unor personaje în vârstă. Şi atunci mi-a căzut fisa: nu este vorba de deficienţe de captare a sunetului, ci de dicţie. Actorii români, mai ales cei din ultimele două generaţii, cred, nu ştiu — nu au învăţat — să vorbească, parcă n-ar fi urmat cursuri de dicţie. Actorul Adrian Titieni, fără să fie un actor prost (aş zice mai degrabă mediocru), vorbeşte de parcă ar avea prune în gură. Nu este singurul. Cât despre expresivitate, cred că regizorul face bine că își „vede” personajele, în marea majoritate a secvenţelor, din profil, la o distanţă medie, evitând filmarea din faţă şi mai ales gros-planurile, pentru care actorii români sunt cu siguranţă nepregătiţi. Altminteri, peste tot aceeaşi cameră mobilă, purtată pe umăr doar fiindcă e la modă, chiar şi în secvenţe statice de mai lungă durată, contracarând astfel, într-o oarecare măsură, prin uşoara ei clătinare, lipsa de vervă a dialogurilor şi absenţa „poftei” de film, a stângăciei omniprezente.

Aştept ziua premiilor de la Cannes cu tristeţea de a vedea filmul românesc bătând pasul pe loc, fie el şi recunoscut ici şi colo drept „nou val”, cantonat într-o fundătură — a minimalismului — care cu siguranţă nu duce la „marea cinematografie”. Minimalismul artei, aşa adăuga.

Cât timp vor mai îngrăşa locuitorii României societăţile de apă şi canalizare? (I)

Eterna apă de ploaie

Despre taxarea abuzivă a apei de ploaie am mai scris pe acest blog în repetate rânduri. Vezi de pildă aici, sau aici, sau aici.

Până acum n-am prea „deranjat” primăria în chestiunea taxării apei pluviale, crezând că tot ce un consiliu local, eventual un primar, ar putea face ar fi să „pună o vorbă bună” pe lângă distribuitorul de servicii, sau să găsească o cale alternativă pentru asigurarea respectivelor servicii pentru comunitate. Vom vedea mai jos că nu-i deloc aşa.

Pe 25 februarie 2016 am trimis prin e-mail Primăriei municipiului Câmpina o sesizare cuprinzând mai multe întrebări, dintre care una se referea (din nou) la apa de ploaie, pe care locuitorii Câmpinei sunt obligaţi să o plătească societăţii HIDRO PRAVOVA:

„Nu îi poate ajuta Primăria pe locuitorii Câmpinei să scape taxa pe apa de ploaie, care îi aduce societății HIDRO PRAHOVA un venit absurd (cu atât mai mare cu cât plouă mai mult!), indiferent dacă rețeaua de canalizare preia sau nu, tehnic vorbind, apa scursă din gospodăriile private? Întrebare pe care v-am pus-o în martie… 2014!”

Peste trei săptămâni primăria mi-a răspuns astfel la întrebarea de mai sus:

„Pentru problema ridicată de dumneavoastră privind taxa pe apa de ploaie pe care o încasează SC HIDRO PRAHOVA SA, vă rugăm să vă adresaţi aceste societăţi pentru clarificări.”

Altfel spus, eşti nemulţumit de Hidro Prahova, plânge-te la Hidro Prahova!

Cum aveam deja o îndelungată experienţă în materie de Hidro Prahova, şi cum recent instalatul viceprim-ministru Vasile Dîncu, ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice, tocmai promisese o reformă substanţială în administraţie, m-am gândit că a sosit momentul să-i cer sprijinul. Cu atât mai mult cu cât era (este) o problemă la nivel naţional, care îi afectează pe cei mai mulţi dintre locuitorii din oraşele unde operează societăţi de furnizare a serviciilor de apă şi canalizare. Mesajul pe care i l-am trimis vicepremierului îl redau mai jos integral.

„Domnule Viceprim-ministru,

Profit de disponibilitatea pe care aţi declarat-o public de a interveni pentru normalizarea diverselor aspecte care ţin de administraţia publică, ca şi de înnoirea generală al cărei ton l-a dat Guvernul Cioloş la instalarea sa, pentru a încerca să rezolv cu ajutorul dumneavoastră o problemă de interes public care se încadrează, după părerea mea, cu brio, în categoria aberaţii în detrimentul cetăţeanului.

Este vorba de taxarea aşa-zisei „ape pluviale” pentru toţi abonaţii furnizorilor de apă potabilă prin reţelele locale de alimentare, care, după cum ştiţi, beneficiază de regimul de „monopol natural”. Taxa pentru apa pluvială este percepută tuturor abonaţilor proprietari de case şi terenuri având porţiuni acoperite cu ciment, de pe care apa pluvială este preluată — chipurile — de reţelele de canalizare publică, chiar şi atunci — şi aici intervine aberaţia — când de pe terenurile abonaţilor nu are cum să se scurgă vreo picătură de apă către reţelele de canalizare publică, deoarece: a) terenul se află sub nivelul străzii/reţelei; b) terenul este înclinat nu spre stradă, ci invers, dinspre stradă spre domeniul privat; şi c) strada NU ARE canalizare.

Situaţia este generală în ţară, dar eu exemplific cu judeţul Prahova, unde activează S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. — Sucursala Câmpina, situaţie pe care o cunosc mai bine deoarece folosesc o reşedinţă din municipiul Câmpina.

● M-am adresat S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. – Sucursala Câmpina în 2007, după semnarea contractului, semnalând cele de mai sus, şi punând, în plus, întrebarea: care este baza legală a perceperii respectivei taxe? Răspunsul a fost: „Baza legală este Regulamentul de funcţionare a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare, cap. VI, art. 215.”

● În iulie 2010, după alte câteva tentative de clarificare a situaţiei, m-am adresat Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Prahova, semnalând că documentul invocat de S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. – Sucursala Câmpina, „se referă la modul de calculare a cantităţii de apă pluvială scursă de pe domeniul privat în reţeaua stradală de canalizare, nicidecum la stabilirea situaţiilor când scurgerea este efectivă”. Deci nu poate constitui o bază legală.

Protecţia Consumatorilor mi-a dat dreptate în răspunsul pe care mi l-a trimis în septembrie 2010: „Referitor la reclamaţia dumneavoastră înregistrată la C.J.P.C. Prahova vă aducem la cunoştinţă următoarele: Se confirmă cele prezentate de dumneavoastră, drept pentru care societatea va fi sancţionată conform prevederilor legale. (…)”

Nu s-a întâmplat nimic. S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. a continuat să-şi vadă de „afaceri”, taxând în continuare apa (ne)scursă de pe terenurile private în reţeaua de canalizare stradală (existentă sau nu). Nici vorbă de vreo sancţiune.

● La începutul anului 2011 am făcut reclamaţie în sensul celor de mai sus la Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, Euroregiunea 3 – SUD-MUNTENIA, apoi la aceeaşi autoritate naţională/centrală. Ambele s-au eschivat, referindu-se la „formula de calcul a apei pluviale preluate de reţeaua publică de canalizare de pe terenurile abonaţilor”, evitând întrebarea dacă apa pluvială este sau nu preluată efectiv de reţeaua publică şi/sau dacă există pentru această practică vreo bază legală.

● M-am adresat şi autorităţii publice locale, respectiv municipalităţii Câmpina, dând curs unei recomandări venite din partea A.N.R.S.C.: „În cazul în care între dumneavoastră şi S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. Ploieşti există anumite litigii, vă îndrumăm să vă adresaţi administraţiei publice locale care are obligaţia «să medieze şi să soluţioneze conflictele dintre utilizatori şi operatori, la cererea uneia dintre părţi», conform dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, cu modificările şi completările ulterioare.” În zadar. Ultimei mele sesizări, din 2014, Primăria Câmpina nici nu s-a ostenit să-i răspundă.

Sintetizând, domnule Viceprim-ministru:

► Furnizorii de servicii de apă potabilă şi canalizare din România percep o taxă pentru preluarea apei pluviale, chiar şi în cazurile — cum am menţionat mai sus — când: a) terenul privat se află sub nivelul străzii şi deci şi al reţelei; b) terenul este înclinat nu spre stradă/reţea, ci invers, dinspre stradă/reţea spre domeniul privat; şi c) strada nu dispune de canalizare.

► În plus — şi cel mai important: anumite societăţi comerciale din România — cele de furnizare a apei potabile şi canalizare — au beneficii fără să fi făcut nici cea mai mică investiţie legată de terenurile private (reţelele de canalizare erau preexistente, concepute să preia apa pluvială stradală; iar ideea de a-şi rotunji veniturile pe spinarea cetăţenilor a apărut ulterior); şi sunt cu atât mai mari cu plouă mai mult! De aceea consider că perceperea taxei este prin sine însăşi abuzivă şi ar trebui eliminată.
Cu convingerea că veţi interveni pentru stoparea abuzurilor semnalate… etc.”

Nimic din trecutul fostului PSD-ist Vasile Dîncu nu îl recomanda pentru creditul pe care i l-am acordat. Doar faptul că Dacian Cioloş (pe care l-am considerat şi încă îl mai consider un om onest) l-a desemnat viceprim-ministru şi i-a încredinţat portofoliul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP). Cum spune vechiul proverb românesc, la pomul lăudat să nu te duci cu sacul.

Un prim răspuns, venit de la cabinetului secretarului de stat de la MDRAP Cezar Radu Soare, îmi dădea de ştire că petiţia mea a fost trimisă spre „analiză şi soluţionare”, unde credeţi? La Primăria Câmpina (şi la Consiliul Judeţean Prahova), adică exact la entităţile de administraţie publică care „binecuvântează” abuzurile practicate de Hidro Prahova. Un articol despre ce interese îi mână pe consilieri judeţeni nu numai să evite punerea în discuţie a taxării abuzive a cetăţenilor cu apa de ploaie ci să şi ţină partea distribuitorului de servicii în domeniu, puteţi găsi în ObservatorulPH.ro. În articol se vorbeşte despre consilierii prahoveni — plătiţi de distribuitorul de apă local — şi de societatea Apa Nova Ploieşti, dar puteţi înlocui Prahova cu oricare judeţ (cu unele excepţii), şi Apa Nova cu oricare alt distribuitor de servicii de apă şi canalizare din ţară (cu unele excepţii), şi veţi avea tabloul complet al jecmănirii cetăţenilor Patriei pentru nişte servicii inventate.

Înainte de avea răspunsul final de la MDRAP, am expediat următoarea atenţionare:

„Referitor la petiția mea privind perceperea abuzivă a unei taxe pe apa pluvială de către HIDRO PRAHOVA (şi de către alte societăţi comerciale din ţară) (…) îmi spuneaţi în răspunsul dumneavoastră că „petiţia adresată M.D.R.A.P. (…) a fost trimisă spre analiză şi răspuns Primăriei Câmpina (…)”.

Vă anexez răspunsul Primăriei Câmpina, care mă trimite să mă adresez spre soluţionare — cui credeţi? — societăţii comerciale HIDRO PRAHOVA! (Răspunsul Primăriei se referă şi la alte chestiuni asupra cărora am atenţionat Primăria. Partea de interes în cazul de faţă am încercuit-o cu culoare magenta.)”


Raspuns Primaria Câmpina_Apa pluviala_Incercuit
Ce mi s-a răspuns în final de la MDRAP? Iată mesajul pe care l-am recepţionat.

„Având în vedere petiţia dumneavoastră adresata Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (…), vă comunicăm următoarele:
– conform prevederilor art. 10 al Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată, autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale au competenţa exclusivă în tot ceea ce priveşte aprobarea strategiilor locale de înfiinţare, organizare, gestiune şi funcţionare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, aprobarea programelor de investiţii privind înfiinţarea, dezvoltarea, modernizarea şi reabilitarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciului, aprobarea regulamentelor şi a caietelor de sarcini ale serviciului, adoptarea modalităţii de gestiune şi aprobarea documentaţiilor de organizare şi derulare a procedurilor de delegare a gestiunii, precum şi aprobarea indicatorilor de performanţă ai serviciului. Această competenţă poate fi exercitată şi prin intermediul asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, în condiţiile Legii nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare, în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale asociate, în baza mandatului acordat acestora.
Aşadar, instituirea sau renunţarea la taxa pentru colectarea, transportul şi evacuarea apei meteorice este atributul autorităţii deliberative a unităţii administrativ-teritoriale respective;
– la nivel naţional, există unităţi administrativ-teritoriale pe raza cărora s-a renunţat, prin hotărâri ale consiliilor locale, la facturarea cantităţilor de apă meteorică preluate în reţelele publice de canalizare;
– după cum reiese şi din răspunsul nr. SP221/2016, prezentat alăturat în copie, transmis de Consiliul Judeţean Prahova către instituţia noastră, aveţi posibilitatea de a solicita operatorului serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare verificarea situaţiei la nivelul proprietăţii pe care o deţineţi în municipiul Câmpina; dacă în urma acestei verificări se va constata că apa pluvială nu este preluată de sistemul public de canalizare, operatorul poate proceda la modificarea clauzelor contractuale actuale, de comun acord cu dumneavoastră;
[În treacăt fie zis, la încheierea contractului, furnizorul — aflat pe poziţie dominantă de monopol natural — a exclus categoric o asemenea posibilitate.]
– referitor la anomaliile semnalate, aveţi posibilitatea de a vă adresa Consiliului Local Câmpina cu un proiect prin care să prezentaţi situaţiile identificate şi propunerile de modificare a regulamentului de funcţionare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare. Însă, decizia privind oportunitatea şi necesitatea modificării regulamentului de funcţionare a serviciului aparţine autorităţii deliberative a unităţii administrativ-teritoriale, respectiv Consiliul Local Câmpina;
– subliniem că, potrivit prevederilor art. 2 al Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor descentralizării şi autonomiei locale.
„(1) Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii.
(2) Acest drept se exercită de consiliile locale şi primari, precum şi de consiliile judeţene, autorităţi ale administraţiei publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.”
Menţionăm faptul că prezenta adresă nu reprezintă un act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1 ) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În încheiere, dorim să vă mulţumim pentru semnalarea acestor aspecte menite să asigure creşterea calităţii serviciilor comunitare de utilităţi publice oferite cetăţenilor.

Cu stimă, SECRETAR DE STAT CEZAR-RADU SOARE”

Între timp a răspuns şi Consiliul Judeţean Prahova, care mă sfătuieşte să-mi rezolv problema personală a taxării apei de ploaie „negociind” cu Hidro Prahova; dar neomiţând, ce-i drept, să observe că „petentul” are în vedere posibile modificări legislative, motiv pentru care s-a şi adresat viceprim-ministrului.

Rezultă clar că apa de ploaie este taxată cu acordul (sau prin decizia) administraţiilor locale. Doar că ideea taxării le-a venit — ca să vezi ce coincidenţă! — tuturor în acelaşi timp, acum vreo 12 ani. Iar Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (A.N.R.S.C.) i-a învăţat pe toţi ce trebuie să facă în 2007. Şi nici că i-a mai dezvăţat!

O la fel de suspectă coincidenţă ca şi apariţia peste noapte a partidelor comuniste în mai toate ţările din Europa, în 1921!

Mă întreb încă o dată cât este autentic şi cât făcătură de partid în descentralizarea românească. Şi, presupunând, prin absurd, că descentralizarea este autentică, mă întreb dacă mentalitatea românească la nivel de clan ar putea în viitorul previzibil să treacă dincolo de intereselor cumetriilor.

La expirarea contractului cu Telekom

Le-am trimis celor de la Telekom mesajul de mai jos.

De ce nu mai vreau să aud de voi!

Faptul că mă obligaţi să fac o cerere de încetare a contractului denotă aroganţa firmei care îşi închipuie că e puternică peste măsură şi deţine o poziţie dominantă. Abonatul nu-i decât o persoană bună de jumulit. Respect, solicitudine, ioc! În contract se vorbeşte de „notificare”, nicidecum de cerere scrisă. V-am notificat prin e-mail. Dar nu, mă puneţi să caut o imprimantă, să completez un formular, apoi să-l scanez, toate contra cost şi cu pierdere de timp. Sau să vă trimit cererea prin poştă, ca pe vremuri. La încheierea contractului a fost de ajuns să mă înregistraţi spunând că da, sunt de acord. La despărţire vă închipuiţi că dacă inventaţi obstacole, abonatul va prelungi contractul deoarece se va plictisi să vă tot caute pentru a schimba o vorbă. Am căutat apoi şi pe situl vostru (nu zic dumneavoastră, fiindcă voi mă trataţi cu tu), la „contact”, un mijloc de a intra în dialog cu cineva de la voi. Nu există. Vorbeşte doar robotul. „Dacă doriţi să… apăsaţi pe…” Nu există niciun „dacă doriţi să discutaţi…”. Nici chiar pe mail. Doar o căsuţă de pus… întrebări. Voi sunteţi aşa de sus, că nu vă coborâţi până la a dialoga. De docţi ce sunteţi, doar răspundeţi la întrebări.

Când se apropia data expirării contractului, un tip de la voi m-a căutat la telefon. L-am întrebat dacă îmi poate oferi cadou un telefon fix fiindcă oricum cel oferit de Romtelecom cu ani în urmă nu mai făcea faţă. A zis OK. I-am comunicat intervalul în care pot fi găsit la adresa pe care am abonamentul. A trimis firma de curierat cu aparatul cu totul în afara intervalului. Curierul le-a returnat coletul. După încă vreo lună incidentul s-a repetat identic. Plin de ciudă, curierul mi-a spus la telefon: „Nişte tâmpiţi, ăştia le la Telekom!” [Asta nu le-am divulgat-o celor de la Telekom!] În sfârşit la un al treilea apel telefonic, peste altă lună, convorbirea s-a întrerupt. Şi nici că m-a mai căutat cineva de la voi. [Am ajuns la câteva zile până la expirarea contractului, care prevedea că în absenţa unei notificări de la una din părţi, se prelungeşte automat „pe o perioadă nedeterminată”.]

Dacă doriţi şi alte motive pentru care vă părăsesc, vă spun că da, abonamentul este mult prea scump pentru ce servicii oferiţi. Tocmai am făcut testul de viteză pe internet: 5,13 Mbps la download. Pentru asta mi-aţi luat 100 de lei pe lună timp de ani de zile pentru cele trei servicii standard. Alţii oferă 200 Mbps şi cer 60 de lei, sau poate chiar mai puţin, pentru acelaşi gen de servicii.

În concluzie, nu mai vreau să aud vreodată de Telekom.

Dictatura magistraţilor?

DIICOT suspectează nereguli (şi) la privatizarea Rompetrol S.A. Aştept cu interes suspectarea neregulilor legate de privatizarea Petrom. (Şi ale altor firme de stat.) M-aş mira să nu se ivească în scurtă vreme. Iar în aşteptare, nu pot să nu remarc cu satisfacţie cum lupta anti-corupţie în România devine pe zi ce trece nu sport naţional, cum zic penalii, ci motiv de mândrie naţională. Printre altele, DNA-ul este pe cale să devină obiectiv turistic. Dacă nu cumva a şi devenit.
Traian Băsescu avertizează asupra pericolului ca procurorii DNA — şi probabil ai DIICOT, nu ştiu dacă şi cei de la Parchetul General —, în „complicitate” cu serviciile, să derapeze spre „dictatura magistraţilor”, spre încălcarea drepturilor omului, iar puterea serviciilor să devină prea mare.
„Prea mare” mi se pare un termen destul de vag. Personal, mi-aş asuma riscul de care vorbeam, tot aşa cum în Statele Unite, după 9/11, guvernanţii şi-au asumat riscul ca americanii să ajungă o naţiune de delatori de dragul siguranţei acestora. Şi au făcut-o cu succes. Fără ca americanii, din câte mi s-a părut, să se nărăvească la delaţiune.
Revenind la procurorii din România, în fond este vorba doar de un spectacol, care pe unii îi deranjează, altora le dă satisfacţie: spectacolul suspecţilor încătuşaţi. Cât despre capetele de politicieni agăţate la brâul procurorilor (sau al judecătorilor), nu mi-aş face prea multe griji. „Băsist” fiind, am stricat prietenii cu oameni care vedeau în implicarea lui Traian Băsescu în jocurile politice pericolul unei dictaturi prezidenţiale. Am argumentat la vremea respectivă prin aceea că în cadrul Uniunii Europene şi în al NATO nu mi se pare de conceput una ca asta. La fel şi acum, riscând să fiu nevoit să renunţ la eticheta de „băsist”, mizez pe magistraţi şi pe colaborarea unor servicii (cam) puternice. În interiorul Uniunii Europene şi al NATO nu văd posibil nici acest gen de dictatură. Descotorosirea de ruşinea naţională a corupţiei la nivel mai mult sau mai puţin înalt merită riscul.
Racordarea României la politica europeană de recunoaştere a drepturilor omului în România s-a produs în paralel cu marea corupţie, cele două nestânjenindu-se reciproc. Abia când justiţia, urmând îndemnurile prezidenţiale, şi-a luat rolul în serios, lucrurile s-au urnit. Să o suspectăm acum să s-a urnit… prea bine?

Cu cine votează electoratul de dreapta la alegerile locale din iunie?

Acum că CCR s-a pronunţat şi vom avea alegeri locale într-un singur tur de scrutin, a venit timpul ca dreapta din România să facă unicul gest care ar mai putea duce la evitarea disipării voturilor electoratului de dreapta: să treacă peste politica de partid şi să ajungă la o înţelegere, recomandând electoratului Dreptei să voteze cu acel candidat care întruneşte cele mai multe intenţii de vot.

Parcă văd însă că va începe „marea argumentare”, în genul „Eu am avut un scor foarte mic înainte de alegerile din anul cutare şi totuşi am ieşit învingător!” Sau: „Important este ca Stânga să ştie că are în mine un adversar redutabil!” Sau: „Lucrurile se vor clarifica într-o primă etapă, iar la alegerile următoare Dreapta va fi mai unită ca oricând!” Sau: „Adevărata Dreaptă sunt eu, ceilalţi doar mimează Dreapta!” Şi câte şi mai câte. Parcă văd că asta se va întâmpla şi ne vom procopsi cu Firea.