Ceauşescu şi ceauşismul: detalii… poate uitate, poate nu (IV)


Decrete pentru liniştea şi fericirea noastră

Interdicție pentru mașini: un viscol de… 3 luni. Vă mai aduceţi aminte de interdicţiile de circulaţie auto pentru maşinile particulare din cauza viscolului? În 1985 Ceauşescu a interzis circulaţia auto la 3 ianuarie şi a menţinut interdicţia nu mai puţin de trei luni! În anul următor, circulaţia autoturismelor a fost interzisă între 6 februarie şi 22 martie. Începând din 20 februarie au fost interzise şi taxiurile şi a circulat zvonul că şi numărul ambulanţelor în circulaţie a fost redus drastic. Motivul oficial: viscolul şi evitarea blocajelor pe drumuri! Dacă se poate admite, cu îngăduinţă, că au existat într-adevăr unele dificultăţi de circulaţie în prima săptămână sau în primele două săptămâni de după instituirea interdicţiei (nu mai pun întrebarea: de ce nu au fost drumurile deszăpezite?), în schimb în ultimele săptămâni din interval nu numai că şoselele din jurul Bucureştiului erau complet — şi de mult — uscate, dar chiar şi pe câmp se topise de mult ultimul petic de zăpadă. În ’87 interdicţia devenise deja obişnuinţă: de la începutul lui ianuarie până la 28 februarie. În timp ce în provincie interdicţia fusese deja instituită, în Bucureşti s-a ales varianta o zi da, o zi nu, în funcţie de paritatea numărului. Asta până ce interdicţia a devenit totală şi în Bucureşti.

Motivul oficial a fost cel pe care l-am amintit. Motivul secret, admis de foarte mulţi, a fost economisirea carburantului pentru a satisface ambiţia lui Ceauşescu de a plăti rapid şi integral datoriile externe. Eu sunt însă convins că adevăratul motiv a fost ca cetăţenii Patriei să nu uite cine era stăpânul.

Maşinile la coadă la benzinării. Dar de scumpirile repetate ale benzinei vă mai aduceţi aminte? De cozile la pompă de câte doi-trei-zece kilometri la care se aşezau şoferii ca să „apuce” benzina la preţul vechi vă aduceţi aminte? Dar cum avansau şoferii la coadă împingându-şi maşina cu mâna câte zece, câte cinsprezece metri ca să nu îşi irosească ultimii stropi de benzină din rezervor, vă mai aduceţi aminte? (Scuze: pun întrebări cu tonul certăreţ al celui indignat că atât de mulţi, astăzi, şi nu doar vârstnici, prezumtivi amnezici — la I.Q. nu fac nicio referire! — regretă vremea lui Ceauşescu.)

Bancnotele–cârpe. Puţini îşi mai amintesc, poate, cum ajunseseră să arate banii la sfârşitul anilor ’80. Câte dispute între cumpărători şi vânzători/casieri: se vede sau nu se vede seria? lipseşte sau nu lipseşte vreun petic din bancnotă? cum să te descotoroseşti de bancnotele ferfeniţite?… Faţă de străinii care soseau în România şi erau puşi în situaţia să vehiculeze asemenea bani roşea obrazul românilor — cum se întâmplă de cele mai multe ori — cu atât mai abitir cu cât aveau mai puţin în comun cu regimul.

Telemea românească. Reuniune CAER la Buşteni, pe tema: aspectele meteorologice ale poluării mediului. Un delegat polonez auzise de telemeaua de oaie românească şi dorea s-o guste… Pentru cei care astăzi clamează normalitatea, dacă nu chiar bunăstarea din vremea „epocii de aur” este probabil de neînţeles ruşinea resimţită de un român aflat în situaţia de a-l aduce pe un coleg din străinătate în faţa rafturilor goale dintr-un magazin. A fost un adevărat miracol, în situaţia dată, ca grupului participanţilor la reuniune, trecând prin piaţa micii staţiuni montane, să-i iasă în cale o „ardeleancă” vânzând la o tarabă — caz rarisim — exact produsul tradiţional românesc pe care dorea să îl deguste delegatul polonez… Şi astfel se întâmpla să se spele pe atunci obrazul ţării de ruşinea vremurilor.

Lege pentru „tovarăşe”. De o asemenea lege aţi auzit, nostalgici ai naţional-comunismului: Legea nr. 29 din 28 octombrie 1977 privind normele de adresare în relaţiile dintre cetăţenii Republicii Socialiste România?

„Art. 1. – Cetăţenii Republicii Socialiste România vor folosi în relaţiile de muncă şi de serviciu, în raporturile cu unităţile economice, social-culturale, cu organele administraţiei şi celelalte organe de stat, cu organizaţiile de masă şi obşteşti, forma de adresare «tovarăş» sau «tovarăşă». De asemenea se poate folosi şi forma de adresare «cetăţean» sau «cetăţeană».

Art. 2. – Pentru exprimarea raporturilor dintre unitatea socialistă şi membrii colectivului de muncă din acea unitate sau pentru a desemna colectivul de muncă dintr-o unitate se vor folosi, indiferent de domeniul, natura activităţii ori de serviciul sau funcţia îndeplinită, noţiunile de «oameni ai muncii» sau «personal muncitor» în loc de «angajaţi» sau «salariaţi».”

Îmi aduc aminte de o emisiune de televiziune (pentru acele vremuri nu mai este nevoie să precizez că e vorba de televiziunea publică, întrucât altceva nu exista) în care Sanda Ţăranu a rostit la un moment dat (era pe la sfârşitul anilor ’60), toată numai zâmbet, „domnul Cornel Fugaru”! Ehei, ce vremuri! Aşa ceva, desigur, nu se putea „torela”! Drept care a ieşit legea de mai sus. Iar câţiva ani mai târziu, la o „Serată muzicală”, invitatul Ioan Grigorescu, luat de val, i s-a adresat realizatorului Iosif Sava, pe un ton de reproş cordial, cu „Domnule Sava”; pentru ca în secunda următoare să-şi ia seama corectându-se cu o dublă verbală: „Tovarăşe Iosif Sava”! Apropo de Iosif Sava: este omul care a patentat apelativul „stimate”, pur şi simplu. Nu tu „tovarăşe”, nu tu „domnule”. Ceea ce e totuşi de mirare, căci nu se încadrează întrutotul în Legea 29, care admite ca alternativă la „tovarăşe”, doar „cetăţene”. Atât şi nimic mai mult.

Lege pentru interzicerea oricărui împrumut. Legea nr. 3 din 18 aprilie 1989 privind interzicerea creditelor din străinătate.

Marea Adunare Naţională a Republicii Socialiste România adoptă prezenta lege.

Art. 1 – Se interzice organelor de stat, unităţilor de stat, cooperatiste şi obşteşti, precum și unităţilor bancare, să contracteze credite din străinătate.

Art. 2 – Nerespectarea prevederilor art. 1 atrage răspunderea persoanelor vinovate, în condiţiile prevăzute de lege.

Art. 3 – Orice dispoziţii contrare prezentei legi se abrogă.

Preşedintele Marii Adunări Naţionale,
Nicolae Giosan

Bucureşti, 18 aprilie 1989

Scurt şi la obiect! Mai este necesar vreun comentariu?

Aprobare pentru maşina de scris. Cei care aveau maşini de scris n-au uitat, desigur. Poate însă nu se mai cunosc amănuntele. Iată un extras din Decretul nr. 98 din 1983:

ART. 15 — Deţinerea maşinilor de scris de către persoanele fizice este permisă numai pe baza autorizaţiei eliberate de miliţie.
Nu pot fi autorizate sa deţină maşini de scris persoanele care, datorită antecedentelor penale sau comportării lor [subl. mea — cine stabileşte „comportarea”?], prezintă pericol pentru ordinea publică ori securitatea statului.
Cererea pentru obţinerea autorizaţiei se depune la organul local al miliţiei în a cărui rază teritorială domiciliază solicitantul, care, în termen de 60 de zile, pe baza analizei efectuate, comunică soluţia petiţionarului.
În caz de aprobare a cererii, comunicarea serveşte celui în cauză la cumpărarea maşinii de scris, titularul fiind obligat ca, în cel mult 5 zile de la dobîndire, să se prezinte la organul local al miliţiei în a cărui rază teritorială domiciliază, pentru eliberarea autorizaţiei.
Valabilitatea comunicării este limitată la termenul menţionat în cuprinsul acesteia, care poate fi prelungit, pentru motive justificate.
Persoana nemulţumită de modul în care i s-a rezolvat cererea poate face plîngere, în termen de 60 de zile de la primirea răspunsului, la miliţia judeţului, respectiv a municipiului Bucureşti, în a cărei raza teritorială domiciliază.

ART. 16 — Persoanele fizice care dobîndesc maşini de scris prin donaţie, moştenire sau în orice alt mod sînt obligate sa solicite obţinerea autorizaţiei potrivit prevederilor art. 15.
Aceeaşi obligaţie revine şi persoanelor fizice care dobîndesc maşini de scris în străinătate, termenul de 5 zile curgînd de la intrarea în ţara.

ART. 17 — În cazul respingerii plîngerii prevăzute la art. 15 alin. 6, precum şi în situaţia retragerii autorizaţiei, persoanele în cauza sînt obligate ca, în termen de 10 zile de la primirea comunicării organului de miliţie, să vîndă sau sa doneze maşinile de scris celor care au dreptul de a le deţine ori să le depună la magazinele de consignaţie în vederea vînzării.
Maşinile de scris care nu au putut fi vîndute în termen de un an prin magazinele de consignaţie, precum şi cele radiate din evidenţa organelor de miliţie, ca fiind în stare de nefuncţionare, vor fi predate, spre valorificare, unităţilor socialiste de colectare a metalelor, care sînt obligate să le primească.
Persoanele fizice vor preda literele, cifrele şi semnele ortografice ale maşinilor de scris, prevăzute în alineatul precedent, organelor locale de miliţie.

O treabă migăloasă, asta cu predarea „literelor, cifrelor şi a semnelor ortografice”, nu credeţi?

Dar vă mai amintiţi cum arăta un „test”, pe care posesorul maşinii era obligat să-l dea la miliţie, în fiecare an, pentru înregistrarea caracterelor? Pe lângă şirul literelor, mici şi mari, şi al semnelor diacritice, trebuia reprodus întocmai un anume text. Vi-l mai amintiţi?

„Inţeleptul învîrteşte de şapte ori limba în gură, înainte de a vorbi. Ce înveţi la tinereţe, aceea ştii la bătrîneţe. A pus beţe-n roate. CUM ITI VEI ASTERNE, ASA VEI DORMI. PARCA TOT II PLOUA SI-I NINGE. VINTUL ATATA FOCUL SI VORBA VRAJBA. CINE DA DIN MIINI NU SE INEACA.

GLUMELE NEVINOVATE SINT CA SAREA IN BUCATE. BATE FIERUL CIT E CALD. LENEA E CUCOANA MARE CARE N-ARE DEMINCARE. SINT GATA. Mîţa blîndă zgîrie rău. Kola e un arbore tropical. Warantul este un act comercial. Vorbeşte excelent româneşte, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 1o, 2o, 3o.

Traducerea – vă reamintim – trebuie să fie literară, nu literală. Cum adică?… Oare nu pot eu înţelege: visez ori sînt treaz? Strig: Bubico! Bubico! unde e băiatul? … Alerg … Ce să vezi? Las’ să spun eu (către avocat): I-am spus: „Lae, nu face de tine!” Este +25o . 4% = 40%. Ce prevede: 14? Semnele £, $ şi & sînt folosite în scrisorile comerciale externe. Besançon. Orléans, Saint L5, Compiègne, Düsseldorf, Köln, Kośice. Adresa purta nr. 78/1966.”

Aş avea o singură curiozitate: cel/cea care a conceput o asemenea frumuseţe de text era oare membru/membră al/a Uniunii Scriitorilor? O mai fi oare şi astăzi?

Reclame
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Trackbacks

  • […] De regulă, era de neconceput să ţi se accepte folosirea apelativului „domnule” în relaţiile instituţionale, în administraţie, în miliţie sau în armată. Ba chiar la un moment dat a devenit obligatoriu. Prin lege! […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: