Întărâtă-i, drace!


Când eram la şcoală, în clasele mici, şi doi se întâmpla să sară la bătaie între ei, se găsea câte unul, mai şugubăţ, care, stând de-o parte, le striga în timp ce ţopăia: Întărâtă-i, drace, că şi mie-mi place!

La fel îmi vine şi mie să spun, acum, văzându-i pe cei doi pesedişti care au sărit unul la beregata ăluilalt şi se devorează în public.

Mă lasă rece „noua faţă” a lui Grindeanu. Mă lasă rece ataşamentul la PSD al lui Grindeanu, pe care îl tot clamează, ca şi cum ar fi un mare merit să fii membru al PSD şi ataşat partidului. Aş zice, poate, că mă interesează ce face Grindeau pentru ţară dacă n-aş şti CE N-A FĂCUT Grindeanu pentru ţară lunile trecute. Or, dacă Grindeanu, pe lângă ce n-a făcut pentru ţară, se-apucă să facă respiraţie artificială cadavrelor recente, alde Ponta, şi poate Rus, şi poate Geoană, nu pot decât să spun: aştept să iasă din nou lumea în stradă… Căci, vorba unui comentator pe care l-am văzut la tv: altminteri avem de ales între Dracu’ şi Tat’su.

Şi mai zice Grindeanu…
Avem obligaţii faţă de sutele de mii de membri al PSD-ului, şi faţă de cei ce ne-au votat… Păi da, asta-i marea dramă a României, că v-au votat. (Aici ar fi urmat un cuvânt pe care însă îl suprim, înlocuindu-l printr-un fluierat!)

Cât despre sutele de mii de membri de partid, aş zice: nu-ţi face griji, Grindeanule. Membru al PSD (ca şi al altora dintre partide) poate fi cineva care: ori 1) e mafiot şi ştie că ştie că marile învârteli se fac prin, cu şi în PSD; ori 2) e pragmatic şi ştie că nefiind membru, nu e promovat, nu primeşte resurse, nu… ş.a.m.d. (de fapt e o subcategorie a celei anterioare; a se înlocui doar „mari învârteli” cu „mici învârteli”); ori 3) e… şi aici vine cuvântul suprimat şi înlocuit cu un fluierat… Cu menţiunea că a 3-a categorie e de departe cea mai vastă.

Aşa că, Grindeanule, las-o baltă cu sutele de mii.

De fapt, în ochii mei, Grindeanu seamănă izbitor cu „activistul de partid” din filmele „epocii de aur”. Victimă a secretarului de partid abuziv, ajuns acolo sus prin uneltiri, eventual cu sprijinul duşmanului de clasă, suferă pentru partid, luptă pentru partid şi sfârşeşte invariabil prin a-l demasca pe secretarul abuziv şi a restabili etica şi echitatea socialistă; mă rog, în cazul de faţă, pesedistă.

Ceea ce ne trebuie este de fapt o ROUMANIE EN MARCHE. Dar tare mi-e teamă că n-a venit încă vremea pentru ea. Mai avem de aşteptat vreo… sută de ani.

Anunțuri
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: