Monthly Archives: decembrie 2018

Reclame

Cine ne-a condus

Cine ne conduce

2048…

— Bunicule e-adevărat că acum treizeci de ani vă conduceau mutrele astea din poză?
— Lasă-mă, băiete! Nu-mi mai aduce aminte!
— Şi ce erau? Partid politic?
— Partid politic, pă dracu’!
— Dar ce?
— Tu chiar vrei să mă scoţi din sărite?
— Ăla chel cine era?
— O…!
— Ce?
— Un…!
— „O”, sau „un”?
— Depinde cum o spui, mă-nţelegi? C-un limbaj, aşa, mai popular, sau…
— Da’ ăla cu mustață?
— Mă, tu chiar vrei să mă faci să spun cuvinte porcoase?

Stareţii „răzvrătiţi” de la Putna

Îmi amintesc de ultimul circuit turistic al României pe care l-am făcut în vechiul regim, care includea şi faimosul tur al mânăstirilor din nordul Moldovei. Era chiar în vara lui ’89 şi se comemora un secol de la moartea lui Eminescu. (Apropo, la un restaurant — din Vatra Dornei, cred —, ni s-a servit parizer pané!) Îmi amintesc de cuvântarea înflăcărată pe care ne-a ţinut-o stareţul mânăstirii Putna, cu voce fermă şi răsunătoare, în faţa criptei cu rămăşiţele pământeşti ale lui Ştefan cel Mare. „Azi sunt două ţări — spunea! Una dincoace de Prut, şi una dincolo. Sub sceptrul lui Ştefan era o singură ţară! Clopotul mânăstirii se auzea şi dincolo de apa Prutului, chemându-i pe români să stea cu toţii zid în faţa duşmanilor neamului!” Şi câte şi mai câte. Grupul nostru de turişti asculta cu capul între umeri, aruncând priviri neliniştite în dreapta şi-n stânga, înfiorându-se la auzul cutezătoarelor cuvinte ale neînfricatului şi răzvrătitului stareţ de la Putna. Ba chiar, lângă mine, o pereche de tineri simpatici, un el şi o ea, şi-au aruncat unul altuia o privire grăitoare, iar el i-a şoptit iubitei la ureche, precipitat şi mucalit, de-ajuns de tare totuşi ca să audă şi cei din jur: Hai să plecăm!… Ce om curajos! şi-or fi zis toţi cei ce îl ascultau — şi eu odată cu ei.

Astăzi, stareţul mânăstirii Putna, alt „răzvrătit”, îşi înalţă glasul mânios împotriva „maimuţărelii europene” şi a amestecului ambasadelor în „treburili interne” ale statului român. Şi câte altele asemenea, din repertoriul iniţiatorilor referendumului pentru familia tradiţională.

Era curajos stareţul din ’89 — curajos cu trese pe umăr sub rasa monahală, probabil sub autoritatea şi directa îndrumare a departamentului patriotic ani-KGB al Securităţii. La fel şi cel de astăzi, din 2018. Doar că între timp Securitatea s-a privatizat şi tocmai dă ultima bătălie pentru privatizarea Justiţiei.

„Deputatul–mitralieră” şi legea evazioniştilor

A circulat pe vremea regimului comunist o povestioară cu un profesor ingenios. Pe vremea aceea erau la mare modă meditaţiile pentru elevii de liceu şi mai ales cele în vederea admiterii la facultate. (Nu că acum n-ar mai fi!) Ce făcea profesorul cel ingenios (şi se pare că povestea se baza, vorba aia, pe un fapt real)? Le spunea elevilor pe care îi medita: Uite, eu vă garantez că după meditaţiile mele, intraţi la facultate. Sigur! Dacă nu intraţi, vă dau banii înapoi…

Era vreo înşelătorie la mijloc? Discutabil. Un truc însă, fără doar şi poate era. Problema e că dintre elevii care se prezintă la admiterea la facultate, un număr oarecare reuşesc oricum. Cu sau fără meditaţie. Socoteala lu’ dom’ profesor al nostru era pe cât de ingenioasă, pe atât de simplă: celor care pică la admitere le dau banii înapoi. Ceilalţi n-au decât să fie fericiţi şi… să mă iubească!

Iniţiativa legislativă a parlamentarilor PSD–ALDE de zilele trecute (exprimată — şi explicată cu dezinvoltură ziariştilor —, prin gura „deputatului–mitralieră”, infractor şi el) e la fel de simplă şi de… ticăloasă. Cei ce au făcut evaziune fiscală şi au fost prinşi, să dea banii înapoi. Mă rog, plus dobânda. Asta e important, nu? Nu să stea omul la puşcărie şi să nu dea înapoi nimic din ce a furat. Că, vezi bine, omului nu-i convine să stea la puşcărie şi să dea banii înapoi. Zice omul: Păi dacă mă duc la puşcărie, de ce să vă mai dau şi banii? Ori una, ori alta… Aşa că voi, evazioniştilor, important e să puneţi mâna pe bani. Dacă vă prinde, daţi banii înapoi. Dacă nu, să fiţi iubiţi!

%d blogeri au apreciat asta: