Naţionala mică a României în semifinalele Euro 2019…


…Cică eveniment istoric!

Naţionala mică a României se va bate cu Germania într-una din semifinalele Campionatului European 2019. Toată lumea e de acord: Calificare istorică! Mare bucurie mare! Mesaje de la Oana Zăvoranu! „Artizani” purtaţi pe braţe. Chiote. Surle şi trâmbiţe!…

Am văzut aşa ceva şi în 1986, la Cupa Campionilor Europeni, când Steaua a cucerit marele trofeu. Tot un eveniment istoric a fost şi-atunci. Motiv şi astăzi să ne mândrim că suntem români. Nu? Când ţara întreagă stătea la coadă la pâine, când magazinele mai aveau doar un pic până să se golească de tot, când străzile rămâneau pustii şi timpul încremenea de cel puţin două ori pe zi, câte o oră, în Capitala României, atât cât îi trebuia celui mai iubit fiul al poporului să ajungă de acasă la „serviciu” şi înapoi, iar băieţii cu ochi albaştri (în faza de rezidenţiat!) se înşirau pe străzile din centru, din zece în zece metri, când începuse cartelarea alimentelor — când se întâmplau toate astea, Steaua Bucureşti câştiga Cupa Campionilor Europeni. Cum s-ar zice, circ! Circ fără pâine. Atunci.

Azi avem pâine, şi avem şi circ. În Parlament. Un circ mohorât. Era nevoie de un circ vesel. În bună continuitate. Indivizi care în regimul comunist au fost printre puţinii oameni de afaceri din acele vremuri — Gigi Becali, care s-a ocupat de oi, sau verii săi Ioan, care s-a ocupat de bişniţă cu bilete de cinema, şi Victor, care nu ştiu cu ce s-a ocupat, alături de un George Copos şi de mulţi alţii — cu toţii aveau să devină oameni de fotbal, proprietari de echipă (Steaua, da, chiar ea! — sau Rapid), oameni de mare influenţă în fotbal, milionari de „Forbes 100” sau chiar de „top 1”! Trecuți, destui dintre ei, prin pușcărie.

În bună continuitate, cum spuneam. Nu că ar fi neapărat vreo legătură între figurile mai sus citate şi naţionala mică, U21. Deşi n-a trecut neobservat faptul că „România U21 a fost acaparată de interlopi”.

În bună continuitate, avem astăzi, spre a închide cercul circului, odată cu „marele eveniment fotbalistic”, aldista spălătoreasă (de conştiinţă) ajunsă chiar în ajun avocat al poporului (în timp ce colega ei măcelăreasă încă mai caută un job), avem un Cod Administrativ adoptat prin ordonanţă de urgenţă, care dă frâu liber hoţiei şi mai face un pas spre preşedinţia decorativă mult visată de şerbaiordalicea, avem o Curte Constituţională aservită pesedeului şi o Secţie Specială anti-anticorupţie. Şi câte şi mai câte.

O victorie a Naţionalei mici a României? Vorba lui Bulă din bancul cu sora rămasă borţoasă: Numai asta ne mai lipsea! Ca s-avem şi circul vesel de care duceam lipsă.

Reclame
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: