Category Archives: Decembrie ’89

Decembrie 1989. „Revoluţia”, într-o direcţie neplanificată

Ca unul care n-a luat parte în mod direct la evenimentele din decembrie ’89, fie-mi îngăduit să relatez câteva fapte simple ca argumente în sprijinul ipotezei, deja larg acceptate, că acele evenimente, în Bucureşti, au luat un curs diferit de perestroika gorbaciovistă, pe care o hărăzea românilor centrul de putere emergent grupat în jurul lui Ion Iliescu, sub oblăduirea (foarte probabilă) a Ambasadei URSS la Bucureşti şi a „turiştilor” sovietici trimişi în număr mare în România, cu o misiune precisă.

Mai întâi, îmi amintesc de o secvenţă transmisă la televiziune avându-i protagonişti pe Cazimir Ionescu şi doi tineri revoluţionari anonimi, care, în mod evident, nu erau „în cărţi”. Cei doi tineri au intrat în emisie, în Studioul 4, unde accesul, în primele ore (poate chiar în prima zi) după căderea puterii comuniste, părea să fi fost aproape liber, şi s-au adresat publicului începând să citească programul unei organizaţii pe care doreau să o înfiinţeze. Probabil că s-au mişcat rapid, prea rapid, astfel că noii lideri din gruparea acaparatoare a lui Ion Iliescu s-au dezmeticit cu o oarecare întârziere observând că se pregăteşte ceva ce era pe cale — sau li se părea lor — că era pe cale să le scape de sub control. Drept care, Cazimir Ionescu, ivit ca din pământ, s-a repezit glonţ la cei doi tineri, în plină emisiune, când aceştia încă nici nu apucaseră să-şi citească tot programul, şi i-a somat să reia punctele programului cu scopul evident de a le contracara rând pe rând. Cei doi n-au apucat să repete prea multe din puncte, căci înainte să rostească până la capăt fiecare propoziţie, Cazimir Ionescu a intervenit întrerupându-i energic: Păi asta e şi la noi!… Păi asta ne-am propus şi noi!… Păi asta e şi în programul nostru!… Adică al Frontului Salvării Naţionale, care îşi propusese să instaureze în România „un socialism cu faţă umană”. Nici trei minute n-a durat totul, că cei doi tineri s-au şi trezit expediaţi afară din studio. Şi din viaţa publică. Probabil pentru totdeauna.
Frontul Salvării Naţionale îşi făcea cunoscută încă de la prima apariţie publică hotărârea de a deveni deţinătorul unic al puterii.
Secvenţa a fost difuzată la TVR în direct. Nu îmi amintesc să o fi evocat altcineva până acum.

Mă aflam în zona Bucur–Obor într-una din primele zile de după 22 decembrie ’89. Pe stradă trecea o dubă cu megafoane deasupra capotei, de la care o voce răsunătoare anunţa ritos: Nu daţi curs chemării de a participa la o manifestaţie în piaţa… [din păcate, nu-mi amintesc despre ce piaţă era vorba]! Aşa-zisa manifestaţie este o diversiune a teroriştilor! Vi se întinde o capcană ca să fiţi apoi omorâţi!
În realitate era vorba de o manifestaţie împotriva mandatarului Ion Iliescu şi a grupului său. Încă o dată, FSN-ul acţiona energic, cu metode verificate încă din primii ani de după război, cu scopul să înlăture din faşă orice alternativă la noua putere socialistă „cu faţă umană”.

La TVR (liberă!) niciunul din noii lideri n-a scos, în primele zile de după 22 decembrie ’89, un cuvânt de condamnare a comunismului. De aceea am fost şocat când o tânără, care s-a prezentat ca venind — dacă am reţinut bine — de la Piteşti, a apărut pe ecran şi a spus: Noi nu mai vrem comunism cu faţă umană! Ne-am săturat de comunism!
Era, cu siguranţă, o poziţie care venea în răspăr cu consemnul comanditarilor de la Moscova. Turnura anticomunistă venea, iată, „de jos”, şi avea să se impună cu repeziciune.
Ceea ce, în treacăt fie zis, nu înseamnă că eu unul nu-i rămân pe veci recunoscător lui Gorby.

Anunțuri

Richard Andrew Hall despre istoria recentă a românilor, cu referire obstinată la Vladimir Tismăneanu şi Tom Gallagher

Pe 3 ianuarie a.c. am postat pe acest blog o notă în care am comentat pe scurt un fragment dintr-un articol publicat de Richard Hall în ziarul Ziua, 27 oct. 2007: „Raportul Tismăneanu pus la zid de un analist CIA”.

În mod bizar — adaug acum — „analistul CIA” discuta în respectivul articol, în mod — de departe — preponderent, Raportul de condamnare a comunismului sub aspectul analizării evenimentelor din decembrie 1989 (asupra cărora se pare că are mai multă expertiză şi deci speră să poată lovi — se va vedea mai jos de ce cred asta — mai tare). Şi ajungea, printre altele, la concluzia că autorul Raportului este un „zelot ideologic [care a trecut] de la marxism[ul] revizionist la «anti-comunism»”. Cel puţin, acesta este titlul unui paragraf din articol (care poate să nu-i aparţină neapărat lui Richard Hall ci redacţiei, dar cu certitudine este unul asumat de autor; că doar nu i se poate pune în cârcă ditamai analistului CIA un titlu cu care acesta să fie în dezacord). O etichetare cu atât mai bizară — mai ales la un analist politic american — cu cât, în afară de câteva repere biografice incriminante, să zicem, autorului Raportului i se fac exclusiv reproşuri de ordin general.

Că R.H. are alergie la numele Tismăneanu (asociat ulterior cu Tom Gallagher) se poate lesne constata din alte texte ale analistului american şi anume din termenii în care se referă acesta, tam–nisam, la cei doi:

„Să mai observăm că alţi semnatari de marcă ai apelurilor lui Ilieşiu (v. mai jos), nemăsurat de orgolioşii [înfumuraţii, stupizii — toate trei sensurile fiind adecvate termenului englezesc vain, folosit de R.H., pe al cărui polisemantism acesta trebuie să fi mizat, desigur, nu fără o secretă şi… vain satisfacţie interioară!] domni Vladimir Tismăneanu şi Tom Gallagher au fost şi continuă să fie amnezici în privinţa uimitoarei permeabilităţi şi fluidităţi a alianţelor politice de la începutul anilor ’90 — se cam potriveşte cu [it messes with; to mess — şi: a bramburi, a porcăi!] descrierile lor simpliste ale epocii.” („Another month… another ‘appeal’”)

Şi pentru ca portretul celor doi să fie înnegrit… iremediabil — speră R.H. —, acesta cataloghează textele lor astfel:

„[P]lăsmuiri [fairy tale accounts] iluzorii [wishful thinking], panglossiene, binare, în alb–negru ale unor Tismăneanu sau Gallagher, care plutesc cu aroganţă pe deasupra detaliilor şi a istoriei de parcă ar pluti peste fel de fel de flecuşteţe… dar în ultimă instanţă în detrimentul publicului lor şi al înţelegerii colective («You gotta be kidding me…» 17 mai 2007).”

Cam sarcastic pentru un „analist CIA”, nu credeţi?

Dar să revenim la articolul lui R.H. din Ziua, citat mai sus:

„Să luăm un exemplu, la care Tismăneanu nu se referă în mod explicit (…) dar la care se gândeşte [N.B. — R.H. ştie până şi ce gândeşte Tismăneanu!], în mod evident — citatul deseori invocat din discursul susţinut de Ion Iliescu la TVR în data de 23 decembrie 1989, potrivit căruia teroriştii «trag din toate poziţiile». Oamenii se referă în mod frecvent la această declaraţie pentru a sugera că, în mod intenţionat, Iliescu, a încercat să creeze un bau-bau, pentru a speria oamenii de pe străzi şi că a dorit să zugrăvească un tablou cât mai sumbru. Transcrierile arată că această părere şi aceste aduceri aminte sunt pur şi simplu greşite (s. mea)”.

Ceea ce m-a determinat să intervin cu acea scurtă postare pe blog a fost tocmai faptul că îmi amintesc perfect de respectiva afirmaţie a lui Ion Iliescu făcută la TVR — nu mai ştiu dacă exact pe 23 decembrie sau într-una din zilele următoare. Încheiam nota de pe blog spunând: „ceea ce mă face să am serioase rezerve faţă de imparţialitatea americanului.”

Imediat după postare, o doamnă pe nume Anne Oni Mouse a reacţionat cu promptitudine trimiţându-mi spre documentare o trimitere la un lung articol scris de R.H., intitulat „Orwellian… positively orwellian: Prosecutor Voinea’s campaign to sanitize the Romanian Revolution of December 1989”… Şi aşa, umblând de la un site la altul, am ajuns să aflu câte ceva. Am aflat, de pildă că

Richard Andrew Hall holds a BA from the University of Virginia (1988) and a PhD from Indiana University (1997). He joined the CIA in September 2000 and served as a Romanian Political Analyst from October 2000 to April 2001. Since October 2001, he has worked as an analyst on issues unrelated to Eastern Europe. He published extensively on the Romanian Revolution and its historiography prior to joining the Agency, including the Romanian journals “22” and “Sfera Politicii” in 1996, “East European Politics and Societies,” in 1999, and “Europe–Asia Studies” in 2000. He can be reached for comment on this series at hallria@msn.com.

Aşadar, R.H. este de părere că procurorul militar Dan Voinea se străduieşte, adoptând tactica tergiversării, să „albească” Revoluţia română din decembrie 1989. Este, parţial, şi părerea mea. Nu însă şi că Dan Voinea îşi dă silinţa să „albească” Revoluţia ci că face jocul Puterii de a amâna, dacă se poate (şi se pare că are resurse nelimitate în acest sens), la calendele greceşti elucidarea „misterelor” Revoluţiei. Mistere care se reduc, practic, la unul singur: cele 1100 de victime — de ce, de către cine, în urma căror comenzi şi în folosul cui au fost ucise acele persoane (dacă a existat un interes în acest sens)?

Din studiul lui Richard Hall, recomandat de săritoarea dnă Mouse, precum şi din celelalte texte ale aceluiaşi autor, la care am ajuns dintr-o trimitere într-alta (fără să le fi epuizat încă, trebuie să recunosc) a reieşit că R.H. este preocupat în detaliu de: calibrul gloanţelor trase în timpul evenimentelor din decembrie ’89; de simulatoarele de tir automat; de combinezoanele negre ale USLA-şilor; de sediile conspirative ale Securităţii; de declaraţiile martorilor oculari, ale ziariştilor, a nenumărate persoane implicate, mai mult sau mai puţin oficiale; de cele 40 de cadavre transportate de la Timişoara la Bucureşti pentru a fi incinerate (despre care nu e clar dacă au fost ale unor manifestanţi sau ale „forţelor speciale” din cadrul armatei — DIA); de „turiştii” sovietici sosiţi în România în număr mare în zilele premergătoare evenimentelor din decembrie ’89. Şi mai ales este „convins” de faptul că „teroriştii” (la care se referă invariabil zeflemitor) nu sunt invenţia actualei Puteri, nu au existat în realitate, ci au fost/sunt în totalitate o lucrătură a Securităţii.

Lui Richard Hall se pare însă că detaliile „tehnice” pe care le trece în revistă cu meticulozitate nu-i sunt de prea mare folos, întrucât principalele sale concluzii au la bază considerente de plauzibilitate. Vezi în acest sens citatul de mai sus, referitor la nepronunţarea de către Ion Iliescu a celebrei fraze „Teroriştii trag din toate poziţiile”. Precum şi — încă şi mai edificator — citatul ce urmează.

„Rateş a dat următoarea explicaţie consistentă pentru prostia conţinută în argumentul că Ilieşiu se mobilizează «deoarece [dacă] niciun „terorist” n-a fost trimis în judecată… înseamnă că [aceştia] n-au existat» [referire ironică, sub titlul «Luna, şi apelul» — Another month… another ‘appeal’ (v. articolul de pe blogul lui Richard Hall) — la Apelul de anul trecut al lui Sorin Ilieşiu, «pentru adevărul despre istoria recentă» [apropo de desele apeluri ale lui Ilieşiu pe diverse teme civice]:

«În eventualitatea improbabilă (sic!) că regimul însuşi ar fi înscenat într-adevăr un mini-război, aşa cum cred mulţi, atunci ar fi fost în interesul regimului să fabrice răspunsuri cel puţin la unele dintre numeroasele întrebări puse de presă şi de opoziţie, să propună un scenariu convenabil, să trimită câţiva „terorişti” în judecată şi să încerce din toate puterile să facă problema uitată. În loc de aceasta, tactica a fost evitarea aproape ostentativă a oricărui răspuns, deoarece interesul actualilor guvernanţi este mai curând ca misterul să fie ţinut treaz decât elucidat. Să fie oare, de fapt, această tăcere un fel de şantaj, care să ţină anumite parţi din armată şi/sau Securitate la respect şi cumva obediente? [Bingo! — exclamă R.H. Într-adevăr, Dle Rateş, aţi nimerit-o cu Securitatea].»”

De ce însă ar fi Puterea interesată „să ţină treaz misterul”, asta Nestor Rateş nu ne explică. Lucru de care R.H. ia notă pur şi simplu, cu satisfacţie. Cu alte cuvinte, este perfect de acord.

În legătură cu cele spuse de Nestor Rateş şi cu care R.H. este de acord, rămâne deschisă întrebarea: cine pe cine şantajează? Fiindcă, s-o recunoaştem, la fel de bine Puterea poate să fie aceea care să aibă interesul să ţină dosarele la popreală. Nu? Dacă Iliescu şi acoliţii săi au provocat victimele Revoluţiei pentru a-şi da „legitimitate” în calitate de noi guvernanţi, şi Securitatea (prezentă şi astăzi — prin persoane şi prin grupuri influente de interese — în structurile Puterii, aşa cum însuşi R.H. afirmă) sau altă structură redutabilă deţine probe în acest sens, atunci Puterea (şi nu Securitatea) ar avea tot interesul să tărăgăneze procesul Revoluţiei. Asta, dacă e să adoptăm „stilul” lui R.H. şi să speculăm în termeni de probabilitate.

R.H. are „convingerea” că toate fantomele Revoluţiei din România (pe care, cu un dispreţ suveran o asemuieşte cu Yoknapatawpha County, plăsmuirea lui Faulkner — „as apt a metaphor for Romania as there ever was”) au fost fabricate de Securitate, eventual împreună cu Miliţia. Şi respinge categoric orice implicare a Armatei. Şi a Puterii nou-instalate. De parcă ghicitoarea noastră cheie în ziua de azi ar fi: ghici care dintre cele trei structuri represive din fostul regim comunist a orchestrat „mini-războiul” din decembrie! Într-un stat profund nedemocratic cum a fost România comunistă, toate cele trei structuri militarizate, Securitatea, Miliţia şi Armata existau, în mod fundamental, pentru a menţine dictatura. Şi, ca atare, întrebarea cheie nu este: care dintre cele trei foste structuri este responsabilă — sau mai responsabilă — de victimele din decembrie ’89, ci: cine a ucis?

R.H. incriminează Securitatea din considerente de plauzibilitate. Dar din considerente de plauzibilitate se pot afirma multe. Să ne amintim că, în mod aparent bizar, aproape toate partidele comuniste au apărut în Europa în anul de graţie 1921. Adică exact în momentul în care Rusia Sovietică, adepta declarată a revoluţiei socialiste mondiale, şi-a consolidat puterea prin lichidarea intervenţiilor străine. Şi a putut astfel să se concentreze asupra idealurilor ei internaţionaliste, înainte chiar de a fi rezolvat problema supravieţuirii propriului popor. Cum se explică simultaneitatea creării partidelor comuniste? Cine a intervenit?… Mânăstire-ntr-un picior, ghici ciupercă ce-i!

Oare nu într-un mod la fel de bizar (şi la fel de aparent bizar), majoritatea regimurilor comuniste din Europa au căzut aproape simultan în 1989?… Într-o emisiune a postului de radio Europa Liberă, difuzată după căderea regimului comunist din Germania Democrată şi înaintea de căderea lui Ceauşescu, se vorbea, într-un limbaj delicios de colorat (textul i-a aparţinut probabil lui Emil Hurezeanu), de faptul că Mihail Gorbaciov i-a dat lui Erich Honecker tălpile schiurilor cu ceară, înlesnindu-i astfel mai grabnica ieşire din scenă. Să nu fi încercat oare Mihai Gorbaciov să-i dea şi lui Ceauşescu tălpile schiurilor cu ceară? Ar trebui să fim în cale-afară de vain (stupizi, înfumuraţi, orgolioşi!) să n-o admitem! Ceea ce „analistul CIA” se pare că o crede despre cititorii săi.

De ce aruncă el totul asupra Securităţii?… Toate nemerniciile „Revoluţiei”, toate misterele, toate asasinatele… De ce consideră R.H. că „dihotomia netă a lui Dan Pavel în rău vs. bine şi adevăr vs. fals”, atunci când acesta afirmă că „Iliescu şi grupul său au fost creierul acelor evenimente sângeroase (…), implicând «terorişti» pe care nimeni nu i-a văzut trimişi în judecată”, „frizează o piesă a bunelor moravuri”. Şi că „[d]in nefericire, [aceasta] are prea puţină asemănare cu realitatea şi că este deci profund greşită.” („The Securitate roots of a modern Romanian fairy tale: the press, the former Securitate, and the historiography of December 1989”)

Mda, ce altceva ar putea să spună un analist CIA despre evenimente care au avut loc în urma întâlnirii de taină dintre Mihail Gorbaciov şi George Bush, pe 2-3 decembrie 1989, la Malta?

***

Publicat şi în România, liberă în viitor.

Pe marginea Raportului Tismăneanu. Un răspuns (parţial) lui Richard Hall

Nu am citit încă Raportul Tismăneanu. Vreau să precizez deocamdată un singur aspect. Biografia lui Vladimir Tismăneanu de pe Wikipedia face trimitere la un critic american al Raportului, Richard Hall, despre care se afirmă că nu ar exista, în virtutea naţionalităţii sale, motive să fie considerat părtinitor. Criticile lui Hall se concentrează — nu este clar din ce motiv — asupra părţii din Raport care tratează evenimentele din decembrie 1989.

Iată un citat din articolul lui Richard Hall („Ziua”, 27 oct. 2007): «Să luăm un exemplu, la care Tismăneanu nu se referă în mod explicit mai sus, dar la care se gândeşte, în mod evident — citatul deseori invocat din discursul susţinut de Ion Iliescu la TVR în data de 23 decembrie 1989, potrivit căruia teroriştii „trag din toate poziţiile”. Oamenii se referă în mod frecvent la această declaraţie pentru a sugera că, în mod intenţionat, Iliescu, a încercat să creeze un bau-bau, pentru a speria oamenii de pe străzi şi că a dorit să zugrăvească un tablou cât mai sumbru.
Transcrierile arată că această părere şi aceste aduceri aminte sunt pur şi simplu greşite (s. mea). În acelaşi discurs, Iliescu afirma în mod categoric: „Trebuie să vă spun că nu avem de-a face cu un număr mare de elemente teroriste, dar ei sunt antrenaţi special şi echipaţi pentru acest gen de acţiuni” (FBIS-EEU-89-246, 23 December 1989, p. 61, „Ion Iliescu anunţă capturarea lui Ceauşescu”, Bucharest Domestic Service, 1616 GMT)»

Trecând peste faptul că ultima parte din citatul din Richard Hall nu micşorează cu nimic „meritul” lui Ion Iliescu în intenţia sa de a crea un bau–bau pentru adversarii tranziţiei de la comunism la un „comunism cu faţă umană” (şi nimic mai mult), afirmaţia este pur şi simplu eronată: Ion Iliescu a făcut, în mod categoric, acea afirmaţie cum că „teroriştii trag din toate poziţiile” indiferent ce spun rapoartele la care face referire Richard Hall. Ceea ce mă face să am serioase rezerve faţă de imparţialitatea americanului.

Fac abstracţie de maniera impresionistă, ca să nu zic pătimaşă a unei bune părţi din celelalte obiecţii ale autorului comentariului critic.

%d blogeri au apreciat asta: