Category Archives: Electorale

Ziaristul Dan Bucura, un candidat grăbit

Ce l-o fi apucat pe ziaristul Dan Bucura să declare la o emisiune tv că românii au un mare cusur când e vorba de vot la alegerile locale? m-am întrebat. Că, cică, ei sunt prea înverșunați, dom’le. Votează cu partidul, dom’le. În loc să voteze cu OMUL! Căci OMUL contează cât e de gospodar. Nu partidul. Ce l-o fi apucat? m-am întrebat. Și primarii Falcă, primar al Aradului, liberal, și Tudorache, primar al sectorului I al Capitalei, pesedist, de față la emisiune, dădeau din cap aprobator, înțelepțește, cu mare satisfacție pe față (dar mai ales pesedistul Tudorache).

Pentru ca misterul să se dezlege după doar o zi: ziaristul Dan Bucura (altminteri mediocru) candidează la postul de primar al sectorului I. Ca să vezi! Nu că ar fi primul ziarist să i se fi făcut de politică. În fiecare an se întâmplă. Și nu numai În România. Peste tot în lume, un ziarist ici, altul colo, se visează peste noapte ba primar, ba președinte de țară. Noutatea e că ziaristul Dan Bucura a fost al dracu’ de grăbit: nici nu și-a enunțat bine PRINȚIPUL, că, pac! s-a și lansat în cursă.

Băsescu: Covid-19 avant la lettre

Specialiștii spun că printre simptomele Covid-19 se numără pierderea simțurilor — al gustului și al mirosului. Părerea mea este că la unii se pot adăuga fără nicio teamă de a greși încă două simțuri pierdute: al umorului și al ridicolului. Și dacă-i într-adevăr așa, Băsescu e fără doar poate atins de Covid-19. Și asta de multă vreme, dinainte de a se inventa virusul. De-aia ziceam: avant la lettre.

La el a început încă de când cu Elena Udrea. Pe care a susținut-o cu înverșunare dementă, împotriva tuturor regulilor bunului-simț (încă un simț afectat de virus!), la șefia partidului său născocit în disperare de cauză: Partidul Mișcarea Populară. După ce lucrurile au început să pută (prea tare), a lăsat-o din mână pe virtuala infractoare. În schimb a extras din joben alți ipochimeni. Precum bufonii academici Toader Paleologu și, mai nou, Mihai Neamțu, pe care i-a trimis la luptă pentru cauze dinainte pierdute. Celor doi le putem adăuga încă unul, Robert Turcescu, mărturisitorul. Care nu-i bufon academic, ci bufon pur și simplu. Și care, spre deosebire de un Mihai Neamțu, nu face pe nimeni să râdă. Vă aduceți aminte cum, în ajunul afișării rezultatelor ultimelor alegeri pentru Primăria Capitalei, amenința la televizor că a doua zi dimineață, la ora șapte, avea să se prezinte la slujba de primar al Capitalei, moment până la care ceasul ticăia implacabil, materializat în degetul său pendulând amenințător pe ecran: tic-tac! Tic-tac! A rămas cu tic-tac-ul. Iar noi ne-am ales cu pațachina pesedistă la Primăria Capitalei. Și cu tot dezastrul subsecvent.

Lucru care se va întâmpla și acum, la noile alegeri. Căci Băsescu, cu simțurile atrofiate de acel Covid-19 avant la lettre de care vorbeam, orbit (mă tem că ăsta-i un nou simptom!), face tot ce poate pentru asta. Opt la sută din voturile bucureștenilor, conform ultimului sondaj? Ceva mă face să cred că e oricum exagerat. Dar chiar și de-ar fi real. Ce faci cu opt la sută, Băsescule? Ce faci cu opt la sută? Sapi la baza Dreptei unite? Altceva mai faci? Ți-aș zice:

BĂSESCULE, TREZEȘTE-TE!

Dar tare mă tem că ți-aș striga în zadar: Covid -19 avant la lettre e o boală gravă, în mare măsură incurabilă. Cel puțin în ceea ce privește simțurile afectate, de care aminteam mai sus.

Pseudodisidenții PSD și mahalaua bucureșteană

Jocul l-a inaugurat acum câțiva ani Sorin Oprescu, acel nemernic condamnat în primă instanță pentru luare de mită, fecior de securist, cocoțat în fruntea Primăriei Capitalei c-un stil de miștocăreală ieftină, pe placul mahalalei bucureștene. (Și să nu uităm că mahalaua bucureșteană, în flux-reflux, după împrejurări, poate avansa până la Kilometrul Zero al Capitalei; aceeași mahala i-a acordat la un moment dat, într-un tragic moment de reflux civic, securistului Dan Voiculescu 70% din voturi pentru Senatul României, în Sectorul 4!) Peste noapte, în preajma alegerilor, din pesedist s-a trezit independent. Mahalaua bucureșteană a înghițit momeala și l-a votat. După care „independentul” Oprescu a virat-o prompt înapoi în PSD. Iar Bucureștiul a trebuit să-l suporte ani de zile.

Același joc l-a făcut Gabriela Firea. Ghinionul a făcut să se viseze „disidentă” prea devreme, la momentul culminant al carierei lui Dragnea, neavând, se pare, de ales. Dacă „disidența” ar fi survenit în apropierea alegerilor locale, te pomenești că, cu giumbușlucurile ei „corona-virale” în cârdășie cu alde Streinu-Cercel, alăturate altor giumbușlucuri de captare a bunăvoinței mahalalei bucureștene, ar fi avut succes.

Alt „disident” s-a trezit și el (mai inspirat, adică foarte aproape de alegeri), peste noapte, se pare la momentul oportun, în sectorul 3: pesedistul Robert Negoiță. Acum se tv-porcăiește cu „bichon”-ul Gabrielei Firea, viceprimarul Aurelian Bădulescu și se dă independent! E cazul oare să-i dăm credit, ca să vedem cum, cu mandatul de primar de sector în buzunar, se întoarce pocăit în PSD imediat după alegeri?

Firea, 40% încredere a bucureștenilor

București, Km 0!
Așa arată 500 de metri din Calea Moșilor, zona centrală

(chiar în această dimineață, după 30 de ani de la Revoluție).









Conform unui sondaj CURS recent, 40% din bucureșteni au încredere în Gabriela Firea, primărița Capitalei. De departe cea mai mare încredere dintre toți candidații la alegerile locale din vară. De ce au bucureștenii încredere în pațachina pesedistă? Să ne amintim doar că nu mai departe decât în 2008, fostul patron de la Antena 3 al actualei primărițe generale, securistul Dan Voiculescu, era ales senator în Parlamentul României prin votul a 70% din alegătorii sectorului 4 al Bucureștiului. Ne mai miră ceva? Asta-i marfa electorală a (sudului) României.

Mesaj către PNL: candidat unic al Dreptei la București

Am trimis pe adresa PNL mesajul de mai jos.

Gândiți-vă bine la candidatura unică a Dreptei la alegerile pentru Primăria Capitalei. Nu vă mai împăunați cu scorul teribil obținut de PNL la ultimul sondaj. O să pierdeți Bucureștiul cu scorul vostru mare cu tot. Din păcate însă n-o să pierdeți numai voi, ci noi toți, bucureștenii responsabili, care o să ne procopsim pentru încă un mandat cu pațachina pesedistă. Bucureștenii n-or să v-o ierte. Așa că așezați-vă la masă și negociați cu celelalte forțe de dreapta pentru a desemna un candidat unic. Scuturați-vă de orgolii. Primează soarta Capitalei, nu măreția PNL.

Vasile Dîncu „prezice”

Întrebat care crede el că va fi scorul la turul doi al alegerilor prezidențiale, Vasile Dîncu răspunde la un post tv, cu o săptămână înainte de alegeri: „În 70% din cazuri când un președinte în funcție a participat la un tur doi, în Europa, în ultimii 20 de ani, acesta a câștigat scrutinul.”

De ar fi fost vorba deoricine altcineva, aș fi zis că își exprimă omul o părere. Fiind însă vorba de Vasile Dîncu, această cârtiță pesedistă (cum a fost în guvernul Cioloș), la care nimic nu e întâmplător, sunt sigur că prin răspunsul său, vrea să adoarmă spiritul civic al cât mai multor loaze indolente, doar-doar o ieși victorioasă, cine, dacă nu pațachina pesedistă?

Dan Barna încolțit: Dan Barna votat!

Pe la începutul săptămânii a fost mai întâi o emisiune la televiziune — aia care emite… 24 de ore din 24. Totul prilejuit de preliminariile formării de către liberali a noului cabinet după căderea guvernului Dăncilă prin moțiune de cenzură. O fruntașă a Partidului Național Liberal invitată la emisiune a fost învăluită toată în duhul blândeții (dar pe merit, s-o spunem!), într-un dialog de genul Marius Chicoș Rostogan — „Nu-i așa că…?” — „Daaa!” Realizatorul, Prepeliță (să-i zicem), a fost tot numai înțelegere, numai empatie, numai comunicare. După care a venit Dan Barna, liderul partidului Uniunea Salvați România și candidatul la prezidențiale al alianței USR–PLUS — de fapt n-a venit ci a rămas la distanță. Totul s-a schimbat instantaneu. Totul s-a întunecat. Lui Prepeliță i s-a ivit brusc o cută verticală adâncă în frunte (care frunte i s-a îngustat și mai mult) la rădăcina nasului, ochii i s-au injectat de sânge, fața i s-a făcut stacojie, i-au crescut colți și i-au dat pe din afară în colțurile gurii, ca la Dracula. La fel și colegului său Șubler (să-i zicem). De nerecunoscut amândoi. Fiare, nu alta. L-au încadrat pe bietul Dan Barna și l-au supus celui mai nemilos și încrâncenat tir al întrebărilor — interogatoriu sadea, gen Antena 3 — nicio deosebire. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă Barna ar fi avut proasta inspirație să vină în studio! Mai c-aș zice că n-ar fi ieșit viu. Întrebarea dacă Dan Barna are încredere în promisiunile lui Ludovic Orban în vederea formării guvernului a revenit obsesiv: Cum adică, tu ești așa de fraier ca să crezi ce-ți promite Orban? Dar dacă se răzgândește și nu mai acceptă alegeri anticipate? Dar dacă, dar dacă. Dar votanții tăi ce spun? Dar de firma ta ce ai de spus? Dar de sora ta? Dar de DNA? Dar de suta de lei pe care Dăncilă le-a promis-o românilor la despărțire ce ai de spus? Barna răspunde: Păi e exact la fel ca suta de lei de adio a lui Ceaușescu, ce-aș putea să spun?… Dar de dat, le-o dați, nu? Și Șubler nu-și poate reține rânjetul de satisfacție: Păi sigur, e greu să le refuzi votanților măriri de salarii!…

Sigur, Barna a venit neexperimentat de în politică. De-abia de-acum încolo se va putea spune că iese călit din luptă. Căci nu doar respectivul post de televiziune îl tratează pe Dan Barna ca pe Inamicul public numărul 1. Mass-media îi este în cvasi-totalitate ostilă. Firma. Sora. DNA. Anticipate. Refuz guvernare. Și din nou de la capăt. Ba chiar și OMUL SERVICIILOR! Încât ajungi să te întrebi: dar, pentru numele lui Dumnezeu, ce aveți toți cu Barna? Iar răspunsul mi se pare evident: Barna nu-i de-al lor! Barna e cu adevărat din afara sistemului. Așa că eu unul m-am decis: dacă până acum aveam îndoieli, acum nu mai am, votez cu el fără nicio ezitare. Probabil chiar în turul al doilea al prezidențialelor.

PS. Întrebare secretă: nu cumva fac cu toții un joc? „Barna, hai că te denigrăm și te alegi sigur! Ce dai în schimb?” Fiindcă toată lumea știe: românul simpatizează cu cel greu lovit.

Dan Barna și „obsesia” anticipatelor

Multă, mult prea multă tevatură de vreo câteva zile încoace în jurul „antecedentelor” antreprenoriale deficitare ale prezidențiabilului Dan Barna din partea alianței USR–PLUS. Acuzator principal: Rise Project. Care prezintă suspiciuni legate de administrarea firmei deținute în trecut de candidatul Barna, firmă specializată în consultanță pentru atragerea de fonduri europene. Nu intru în detalii. Mulți spun: e o investigație jurnalistică normală și, mai mult decât atât, salutară. Personal, argumentația Rise Project mi se pare cam subțire. În plus, conlucrarea Rise Project cu DLAF, aflată în subordinea Guvernului, taman „la momentul potrivit”, mi se pare suspectă.

În lumina respectivelor dezvăluiri, alții au descoperit peste noapte că Dan Barna e total nepotrivit pentru o candidatură la prezidențiale, că „ochii săi au o fixitate sticloasă”, care denotă, vezi Doamne, lipsa oricărui sentiment, că Barna e fad, că n-a spus niciodată nimic memorabil, pe scurt, că n-are nicio șansă și că distruge USR-ul și odată cu ea speranțele românilor. I se reproșează îndeosebi că se cramponează de alegerile anticipate, evitând să intre la guvernare alături de PNL și de restul Opoziției care tocmai a răsturnat guvernul Dăncilă. Cum însă în viață totul e relativ (și de multe ori ciclic), n-ar fi exclus ca istoria să se repete — cea de după guvernul tehnocrat al lui Dacian Cioloș — și PSD-ul să revină în forță la putere după guvernarea de un an a liberalilor; și atunci să cădem cu toții de acord că… tare a fost înțelept candidatul Dan Barna când a repetat obsesiv că fără alegeri anticipate, cu actuala majoritate parlamentară, nu se poate face o guvernare eficientă în România.

În paranteză fie spus, dacă tot îl acuză unii pe Barna că e fad, mă întreb cât de suculent a fost Iohannis ca prezidențiabil înainte de a rosti memorabilele (și poate providențialele) sale vorbe: „Mai bine pierd alegerile decât să fiu mârlan!” Să ne amintim că pentru mulți Iohannis fusese, înainte de lansarea în campania din 2014, „premierul de la GRIVCO”. Ceea ce numai favorabil nu s-ar putea spune că i-a fost. Și totuși a reușit să producă, la momentul potrivit, declicul așteptat în lupta cu Ponta.

Vom trăi și vom vedea. Până una, alta, Barna probează rezistență, aproape imunitate, aș zice, la intoxicări și la hărțuire mediatică. Votul de la 10 noiembrie ne va arăta cât de mult va fi influențat Rise Project sorții candidatului USR–PLUS. Ceva îmi spune că electoratul lui Barna nu-i mai puțin rezistent la intoxicări. Și atunci se va putea vedea dacă nu cumva, propulsându-l în turul al doilea, electoratul nu-i va da dreptate, indirect, că alegerile anticipate sunt condiția primordială a normalității — cuvântul cheie al contracandidatului Iohannis.

Cât despre cealaltă anticipare (sumbră) a lui Barna, cea privitoare la întoarcerea PSD-ului la putere după un an de guvernare „de tranziție” a liberalilor, nici vreau să mă gândesc.

P.S. Am luat notă de replica ironică a lui Sebastian Lăzăroiu: Voi USR sunteți Uniunea Salvați România, dar lăsați PNL să salveze România! Aici, fără a fi un susținător necondiționat al USR, observ că există două răspunsuri: 1. Rămâne de văzut dacă PNL va salva România; și 2. Depinde cum salvezi România — pe moment, sau pe termen lung.

IQ de prezidențiabil

Sunt sigur că, puși să ordoneze sau să potrivească între ele, pătrate, triunghiuri sau biluțe, sau culori, așa cum presupune orice test IQ, s-ar descurca cu brio. Și totuși, știind că n-au nicio șansă, candidează. Poate că pentru unii dintre ei, scrutinul este un antrenament pentru viitoarele candidaturi. (Deși mulți rămân candidați pentru toată viața — și ei o știu foarte bine.) Pentru alții însă nu-i niciun exercițiu, pentru de fapt au alte griji în viață. Ceea ce nu pot înțelege este cum de nu își dau seama, cum de nu anticipează că, la afișarea tabelei scorurilor electorale, se vor umple de ridicol. Dar probabil că asta e cu IQ-ul: exclude din grila de testare ridicolul. Ceea ce, din punctul meu de vedere, îl face să fie complet nerelevant. Că nu ține cont nici de ridicol, nici de lungul nasului.

Pro-România lui Ponta, „Perestroika” PSD-ului

Tocmai i-am trimis lui Victor Ponta, pe situl partidului Pro-România, mesajul de mai jos.

Domnule Ponta,

Văd că aţi făcut unele declaraţii în privinţa liderului PNL, Ludovic Orban, cum că „nu poți să faci schimbarea politică în România cu indivizi ca Ludovic Orban — un combinator politic din anii 90, mincinos, prefăcut și iresponsabil, plin de «schelete» din anii 2007-2008, mereu pe post de măscărici pentru cei care îl mai bagă în seamă!”

Nu sunt un fan al liberalilor, am votat la europarlamentare cu Alianţa USR–PLUS. Nu pot însă să nu observ. Da, Orban nu-i potrivit pentru rolul de lider al Opoziţiei, pentru simplul fapt că nu se bucură de simpatia electoratului. Din diverse motive. Şi cu siguranţă are şi alte defecte. Dar înverşunarea dv. împotriva lui Orban e clar de unde vi se trage: de la de refuzul acestuia de a vi se alătura la mizeria numită USL, pe care aţi conceput-o în 2011, împreună cu Antonescu şi cu fostul om de casă al lui securistului Voiculescu, Daniel Constantin, care astăzi vă stă din nou alături, cu unicul scop — atunci — de a-l înlătura de la putere pe Traian Băsescu.

Dv. vorbiţi de minciună, prefăcătorie şi iresponsabilitate? Dar ştiu că aveţi tupeu! Aţi ajuns un „disident” al PSD-ului doar fiindcă Dragnea a avut abilitatea să vă profite de conjunctură pentru a vă înlătura de la putere. Mai nou, vă puneţi cenuşă în cap pentru unele eşecuri de pe vremea când aţi fost premier, pozând în victimă. Nu mai trec în revistă acţiunile dv. din vremea mandatului de premier, prin care aţi adus prejudicii grave, pe termen lung, românilor şi României, în intervalul 2012–2015, deoarece n-am nicio îndoială că sunteţi incapabil să înţelegeţi. O dovadă — dacă mai era nevoie de încă una — este maniera grobiană în care vă referiţi la Ludovic Orban, după ce românii tocmai şi-au manifestat prin vot, fără echivoc, preferinţa pentru Dreapta.

Schimbarea politică în România nu se poate face nu cu indivizi ca Orban, ci cu indivizi ca dv. Dv. nu sunteţi Opoziţie ci o variantă „cu faţă umană” a PSD-ului. Un fel de perestroika. Ştiţi cum se spune în popor: lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba.

Dragnea: românii sunt frumoși

Etc.

Atenţie la jocul Gabrielei Firea!

La început „şefă” a disidenţei din PSD — a aşa-zisului puci —, apoi părăsită rând pe rând de „pucişti”, din ce în ce mai singură. Apoi, mai recent, singură de tot. Singură împotriva Căpcăunului, vai, săraca de ea! Cât pe ce să ne dea lacrimile!

M-am uitat la recentul sondaj CURS şi, dacă-i adevărat (personal, am dubii), m-am îngrozit: preferinţă de vot pentru PSD de 38% pentru europarlamentare, în Bucureşti! Măi, să fie! Chiar aşa? PNL la abia 15 procente, gâfâind în urmă, pe locul doi, la egalitate cu ALDE? Şi USR la abia 8 procente, după „Pro România” lui Ponta? Incredibil!

Dar dacă-i totuşi adevărat, înseamnă că strategia PSD-ului începe să dea roade. Simpatia pentru madam Firea a crescut vertiginos în ultimele câteva săptămâni. A fost preferată de bucureşteni în proporţie de 43% în alegerile locale din 2016. Totuşi pentru următoarele prezidenţiale era riscant să se afişeze drept candidată. Nu de alta, dar nu se bucura de simpatie în restul ţării. Nici Dragnea nu se bucura de simpatie, iar în ultimul timp a ajuns la cote catastrofale în urma lanţului de scandaluri legate de afacerile sale dubioase şi de asaltul PSD-ului împotriva justiţiei. Primăriţa Bucureştiului s-a dovedit a fi o catastrofă pentru Capitala României. Şi atunci, ce s-or fi gândit ei? Ca gospodar al Bucureştiului, zero. Dar opozantă a lui Dragnea! Vorba aia, duşmanii duşmanilor mei sunt prietenii mei! Ce pierde madam Firea ca administrator, câştigă politic. PSD pierde şi el teren, odată cu Dragnea. Vertiginos! Da, dar Firea e din ce în ce mai puţin PSD. Luni 19 noiembrie, probabil că nu va mai fi deloc. Exclusă. Cică! Păi nu-i ăsta un motiv de simpatie, chiar şi în ţară, unde până mai ieri era nedorită?

Atenţie mare! După europarlamentare urmează prezidenţialele. Unde se zice că PSD n-a reuşit până acum să-şi găsească niciun candidat. Dar dacă a şi găsit? Amintiţi-vă şmecheria lui Sorin Oprescu la alegerile de la 1 iunie 2008 pentru Primăria Bucureştiului. Sau mai bine zis, şmecheria PSD-ului cu Sorin Oprescu. În aprilie, dom’ Oprescu şi-a dat — cică! — demisia din PSD (unde fusese, ce credeţi? Preşedinte al filialei Bucureşti în 2006!), a candidat independent şi a câştigat Capitala. Nu s-a mai reînscris în PSD. Dar mai era nevoie? A rămas „trup şi suflet” pesedist şi omul lui Iliescu. În măsura în care fiul unui securist de rang înalt poate fi trup şi suflet pentru altceva decât pentru binele şi prosperitatea sa personală.

Ce intenţii are madam Firea? Întrebată dacă va candida la prezidenţialele din 2019, la început a răspuns că nu, nici vorbă. Doar că ultima ei declaraţie a fost: „Se spune că în viaţă niciodată să nu spui niciodată.” Ei? Destul de clar, nu?

Dragnea n-are şcoală de actorie. Se descurcă şi el cum poate, ca amator. Dar madam Firea? Ce mai, are şcoală madam Firea! Şcoala securistă de la Antena 3. Ea însăşi este o „fiică” a Antenei 3 şi a infractorului-securist Dan Voiculescu. Cu resurse să prostească o ţară întreagă. Care judecă cum judecă. Cu ce are şi ea în dotare.

Referendumul pentru familia tradiţională, 2018

● Prezenţa la vot: 20,41%. Referendumul a căzut.
● Suceava, cu cei 30,67% care au ieşit la vot urmează să fie de aci încolo singurul judeţ cu familii tradiţionale.
● Au votat şi 14.000 de puşcăriaşi. Violatorii au votat pentru familia tradiţională.
● La fel ca Dragnea a făcut şi Ceauşescu în 1989: a organizat ceva — respectiv mitingul — care i-a fost începutul sfârşitului.
● Pesta porcină africană a votat împotriva familiei tradiţionale. La fel a votat și afacerea cu porci, în mod bizar neafectată de pesta porcină africană, a lui Dragnea-junior.
Finis coronat opus: Condamnarea lui Dragnea în instanţă urmează. Chiar dacă s-a amânat cu o lună.
Finis coronat opus, valabil şi pentru PMP-ul lui Băsescu, susţinătorul familiei tradiţionale. Eşecul referendumului încununează căderea fostului preşedinte în decrepitudine politică, cădere începută mai de mult, cu susţinerea neruşinată a infractoarei Udrea.
● CURS, cu „prognoza” lui de 34% prezenţă la vot, urmează să-şi ceară insolvenţa.
● BOR s-a făcut încă o dată de rahat. Nimic de mirare.
● Ludovic Orban zice că referendumul, prin absenteismul electoratului, reprezintă o palmă pe obrazul coaliţiei de guvernământ. Uită însă că e o palmă şi pe obrazul lui, care nu a absentat de la vot.
● Alţi PNL-işti au vociferat împotriva liderului lor. Nu e chiar o noutate memoria scurtă a acestora, care acum doi ani au semnat un protocol electoral cu Coaliţia pentru familie, de sprijinire a familiei tradiţionale.
● Un lideraş PSD-ist a ieşit cu capul gol şi a spus că patru milioane de români au votat pentru PSD.
● „Rudele” din familia europeană social-democrată se miră că social-democraţii români adoptă poziţii conservatoare, naţionalist-tradiţionaliste. Hei, europeni! De ce vă miraţi? Unde vedeţi voi social-democraţi în România? Păi ăştia de la noi nu-s decât urmaşii lui Ceauşescu, încă nu v-aţi prins?
● S-au aruncat în vânt 40 de milioane de euro. Până la urmă pentru ce s-a votat? Nu ştiu, maică.

Alte măşti, aceeaşi farsă: un articol din Evz, din 2012

Reproduc aici un articol din Evenimentul zilei, din data de 28 iulie 2012, semnat de Andreea Udrea. La fel de actual, după şase ani, şi astăzi.

ROMÂNIA, TREZEŞTE-TE! Lovitura de stat din iulie 2012

Puciul USL a folosit cu abilitate diabolică majoritatea parlamentară pentru a anihila instituţii fundamentale ale statului.

Planul a fost minuţios pus la punct. Etapele au decurs una din alta, într-o logică perfectă a unui război fulgerător împotriva statului. 1. Trecerea Monitorului Oficial în subordinea Guvernului. Monitorul Oficial, prin ordinea publicării legilor, în aşa fel încât să împiedice pronunţarea Curţii Constituţionale, a devenit o unealtă esenţială a loviturii de stat. 2. Revocarea Avocatului Poporului. Miza era controlul acestei instituţii, singura care putea ataca Ordonanţele de Urgenţă la Curtea Constituţională. În locul lui Gheorghe Iancu a fost numit, interimar, Valer Dorneanu, fost fruntaş PSD. Deşi legea nu prevede interimatul. 3. Schimbarea preşedinţilor Camerei şi Senatului. Roberta Anastase şi Vasile Blaga au fost înlocuiţi cu Valeriu Zgonea, respectiv Crin Antonescu, prin încălcarea articolului 66 al Constituţiei, a două decizii din 2005 ale Curţii Constituţionale şi a regulamentelor celor două Camere, care prevedeau că doar grupurile care i-au propus pe cei doi pot cere revocarea lor. 4. „Castrarea” Curţii Constituţionale. Guvernul Ponta a modificat prin Ordonanţă de Urgenţă Legea de funcţionare a CCR. Curţii i s-a luat dreptul de a se pronunţa asupra Hotărârilor Parlamentului, lăsându-i-se avizul consultativ. USL a urmărit să împiedice o eventuală opoziţie a Curţii la suspendarea Preşedintelui şi să facă imposibilă intervenţia CCR pentru repunerea în funcţii a lui Blaga şi Anastase. 5. Simplificarea procedurilor de suspendare şi demitere a preşedintelui. Guvernul Ponta a modificat tot prin Ordonanţă de Urgenţă Legea Referendumului. Astfel, referendumul nu se mai invalida în caz că nu se prezentau la vot 50%+1 alegători, iar demiterea se realiza cu majoritate simplă. 6. Ordinea controlată a publicării legilor în M.O. Ordonanţa de Urgenţă, care împiedica Curtea Constituţională să se pronunţe asupra Hotărârilor Parlamentului, este publicată, în ciuda cronologiei evenimentelor, înaintea hotărârilor de demitere a celor doi preşedinţi de Camere. Astfel, CCR a fost împiedicată să-i repună în funcţii pe cei doi preşedinţi de Camere. Crin Antonescu era pregătit să vină la Cotroceni. Pumnul în gură USL a depus pe 19 iulie 2012 o plângere penală împotriva lui Traian Băsescu şi a altor 14 persoane. Motivele par desprinse din dosarele proceselor politice ale anilor `50: „răspândire de informaţii false”, „defăimarea ţării şi a naţiunii”, „periclitarea siguranţei naţionale, stabilităţii monedei, siguranţei statului, credibilităţii ţării”. Cei 15 „au săvârşit fapte de denigrare şi de răspândire de informaţii false printr-o manipulare grosolană a opiniei publice, a organismelor europene şi internaţionale, a partenerilor interguvernamentali, a mediului public, a mass-media internaţională şi internă şi a personalităţilor europene cu privire la situaţia din România”. Incriminările vizează inclusiv faptul că cei 15 „au făcut afirmaţii referitoare la o lovitură de stat”, dar şi termeni ca „mineriadă”, „distrugerea statului de drept”, „acapararea justiţiei”, „suprimarea funcţionării unor instituţii fundamentale ale statului”, „răsturnarea democraţiei”. Ziariştii prezenţi au recunoscut în textul plângerii multe dintre expresiile folosite şi de ei sau de confraţii lor din străinătate. Nicolăescu nu a exclus ca, pe viitor, USL să depună plângeri penale similare şi împotriva ziariştilor sau a altor lideri de opinie care vor folosi termeni precum „lovitură de stat” şi alţii asemenea. Folosirea infractorilor pentru teroare Judecătoarea Aspazia Cojocaru, de la Curtea Constituţională, a fost ameninţată de un deţinut de drept comun. Cum a reuşit Nicu Pârlăţeanu, condamnat la 19 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav (şi-a ucis tatăl în 2008), să o ameninţe, din Penitenciarul Giugiu, în două rânduri pe Cojocaru? Anchetatorii bănuiesc că datele personale ale judecătoarei i-au fost furnizate de doi poliţişti, unul de la IPJ Olt, altul de la Direcţia Generală a Poliţiei Bucureşti. Aceştia au fost descoperiţi, după „amprentele” lăsate în hardul computerelor, că au intrat în baza de date a Ministerului de Interne, şi i le-ar fi transmis lui Pârlăţeanu. Interesante sunt mai cu seamă momentele în care s-au produs cele două ameninţări: în noaptea din 5/6 iulie, probabil printr-un apel telefonic şi în ziua de 10 iulie, printr-un mesaj. În 6 iulie a avut loc în Parlament dezbaterea pentru suspendarea Preşedintelui. În 10 iulie, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra modificărilor aduse Legii referendumului (a stabilit că e nevoie de prezenţa la urne a minimum 50%+1 din total alegători, pentru validare) şi asupra modificărilor aduse legii de funcţionare a CCR.

***

Aşa-i că nu s-a schimbat mare lucru? Au dispărut câteva mutre, au apărut altele. Unii dintre „puciştii” de ieri şi-au pus mască de democraţi iubitori ai statului de drept. (Într-un interviu recent la HotNews, Victor Ponta a spus că speră ca viitorul interviu să fie „despre viitor, nu despre trecut”. Cred şi eu! Unele „probleme” din 2012 sunt rezolvate, au apărut altele. Şi cam atât. Aşteptăm desfăşurarea evenimentelor…

Aşteptăm??

Noul guvern de stânga, cu stângul

Nu ştiu ce se poate spune despre programul de guvernare al noului guvern PSD–ALDE, înţesat de promisiuni electorale pe care specialiştii le consideră în cea mai mare parte fanteziste. Probabil că asta şi sunt. Viitorul apropiat o va arăta.

Ceea ce se vede însă cu ochiul liber şi se simte din plin este excesul de autoritate cu care partidul câştigător porneşte la guvernare. Liderul PSD Liviu Dragnea l-a acuzat deja de nenumărate ori pe preşedintele Iohannis că, respingând prima propunere de premier, a încălcat Constituţia şi că a nesocotit voinţa poporului, exprimată în alegerile de la 11 decembrie, şi l-a ameninţat ba cu demararea procedurii de suspendare din funcţie, ba cu manifestaţii de stradă. De parcă poporul ar fi votat PSD numai şi numai la pachet cu acea doamnă „în negru” de la Constanţa, cu nume imposibil de pronunţat, care s-a făcut remarcată, printre altele, printr-o bună „convieţuire” cu oligarhii de Constanţa.grindeanu-dragnea-tariceanu-30-xii-16

În realitate Iohannis n-a încălcat în niciun fel Constituţia ci pur şi simplu a făcut uz de prerogativa sa constituţională de a desemna (în cunoştinţă de cauză) primul-ministru în urma consultării tuturor partidelor parlamentare. Dragnea ştie foarte bine că nu a existat niciun fel de încălcare a Constituţiei din partea preşedintelui. Ştie, şi totuşi vociferează şi ameninţă. Detestabil este faptul că îi desconsideră astfel pe propriii săi alegători — şi odată cu ei, pe noi toţi — dezinformându-i şi arătându-le pe faţă că nu-i socoteşte altceva decât o masă de manevră, incapabilă să înţeleagă „subtilităţile” — şi rigorile — legii. De fapt, nervozitatea lui Dragnea nu se datorează nerăbdării de a-şi începe guvernarea: vezi pretinsele pierderi anunţate în conferinţa de presă din 30 decembrie, pe care urmează să le sufere cetăţenii prin amânarea instalării — din vina preşedintelui! — a noului guvern, pus în situaţia, vezi Doamne, de a amâna aplicarea măsurilor de creştere a veniturilor şi de reducere a taxelor, pe care le conţine programul de guvernare al PSD. Nervozitatea lui Dragnea este însă mimată. Căci ceea ce urmăreşte de fapt liderul PSD este să creeze impresia de autoritate absolută, inclusiv — sau mai ales — asupra noului prim-ministru desemnat. Care se prefigurează a fi o marionetă. (Rămâne de văzut doar dacă nu se va dovedi a fi la fel de „marionetă” ca şi Ceauşescu, desemnat în fruntea PCR de către greii partidului la moartea lui Gheorghiu–Dej, tocmai din raţiuni de presupusă docilitate!)

Liviu Dragnea nu ezită să inducă în electorat — pe care, încă o dată îl tratează de oligofren — ideea de subordonare a legii faţă de „voinţa poporului”; care, iată, a ales în fruntea ţării partidul pe care el îl conduce, în pofida condamnării sale penale, „nedrepte, printr-o lege profund anticonstituţională”, privându-l în mod arbitrar de ceea ce i se cuvine prin vot, adică funcţia de premier. Aici Dragnea mizează pe acelaşi electorat „oligofren”, prefăcându-se a nu pricepe că votul popular nu-i conferă automat mandatul de prim-ministru; care mandat i se cuvine, poate, doar prin cutumele interne de partid; care sunt însă departe de a fi recunoscute şi acceptate ca atare de electorat… Deşi, mai ştii!

Una peste alta, atmosfera post-electorală, prin strădaniile liderului PSD, am impresia că se apropie încet-încet de atmosfera de după alegerile comuniste din 1946. (Bate-n lemn!)

Cu cât însă autoritatea lui Dragnea tot creşte şi creşte, cu atât s-ar putea să aibă mai mult de decontat într-o bună zi. Rămâne de văzut.

Cât despre „prestaţia” post festum a liderului ALDE, care vorbeşte de programul de guvernare pe care l-am elaborat împreună, de votul pe care electoratul ni l-a dat etc. etc., aceasta îmi aminteşte de bancul cu elefantul şi şoricelul care treceau împreună un pod, iar şoricelul se întoarce încântat spre elefant şi îi spune plin de mândrie: Ce tropăim!

%d blogeri au apreciat: