Category Archives: Europa

Uniunea Europeană, cu 27 de viteze

Anunțuri

Europa a luat-o razna

Am revăzut recent un film danez din 2006: Drømmen (în variantă englezească: We Shall OvercomeVom învinge). După cum spune Wikipedia, este vorba în film despre „cruciada un băieţel împotriva unui director cu comportament dictatorial dintr-o şcoală de tip vechi”, în Danemarca sfârşitului anilor ’60. Într-o scenă dinspre final, directorul îl bate pe micul erou cu atâta încrâncenare în faţa colegilor săi de clasă, încât cade el însuşi victimă propriei sale uri: suferă un infarct şi moare în scurtă vreme la spital. A doua zi, elevii sunt convocaţi în sala de festivităţi a şcolii şi, aducându-li-se la cunoştinţă moartea directorului, izbucnesc în urale şi ţopăie de bucurie!…
We Shall Overcome
Am urmărit scena cu revoltă şi cu dezgust (filmul cică se bazează pe o întâmplare reală). Oricât de odios ar fi fost comportamentul directorului, să te bucuri gălăgios, cu chiote şi strigăte, de moartea unui om, mi se pare de-a dreptul monstruos. Şi totuşi — incredibil — filmul a obţinut 16 distincţii în 2006 şi în anul următor.

Obama staff watching Osama death
Spre comparare, vă invit să vedem cum s-a comportat staff-ul lui Barack Obama, politicieni şi cadre ale armatei cu experienţă, atunci când, în 2011, au asistat în direct la uciderea lui Osama bin Laden în Pakistan. Şeful al–Qaeda avea pe conştiinţă mii de asasinate, mai ales cetăţeni americani, şi totuşi preşedintele SUA urmăreşte scena fără pic de bucurie pe chip; în timp ce Hillary Clinton, în aceeaşi încăpere, priveşte de-a dreptul îngrozită, cu mâna la gură.

Hillary Clinton Bin Laden Death
Mă întreb către ce se îndreaptă copiii din ţările scandinave, unde (cel puţin în Norvegia) „responsabilitatea pentru copii e o prerogativă ce aparţine statului, nu părinţilor”. Mă întreb totodată dacă este întâmplător faptul că un Anders Breivik, cu cele 69 de victime ale sale, pe care le-a împuşcat ca la o partidă de vânătoare, s-a ivit taman în Norvegia. Şi mă întreb în sfârşit cât de competenţi sunt asistenţii sociali şi cât de bine sunt întocmite legile în Norvegia, dacă un asemenea monstru uman a fost lăsat, copil fiind, în grija mamei sale divorţate, apoi recăsătorite. În timp ce, potrivit lui Marianne Skånland („An incomplete list of reasons given by the child protection services (CPS) of the Nordic countries for depriving children of their parents”), un copil poate fi luat de la părinţii săi pentru motive de-a dreptul idioate, precum: „Tatăl este prea activ, iar mama prea pasivă”; sau: „Hainele curăţate nu sunt aşezate în şifonier în «ordine cazonă»…

Să ne mirăm oare de „performanţa” lui Breivik, dacă în acel spaţiu (mă refer la spaţiul scandinav) moartea este întâmpinată cu jubilaţie resentimentară, iar deposedările copiilor de familiile lor naturale nu impresionează prea mult nici măcar atunci când statisticile arată că „copiii adoptivi norvegieni îşi iau viaţa de opt ori mai frecvent decât ceilalţi”?

Triunghiul, pătratul, pentagonul conjugal. Homoharemul. Familii cu emoticoane

Am auzit că în Marea Britanie, pentru evitarea discriminării, s-a luat decizia ca „tata” şi „mama” să fie înlocuiţi cu „părinte 1” şi „părinte 2”. Mă gândesc că asta se potriveşte mănuşă la „familiile” unisexuate care au început să se răspândească în Lumea modernă.

Care-i mama şi care-i tata? Ei bine, gata, nu mai există mama şi tata. Părinte 1 şi părinte 2 au rezolvat problema. Şi dacă tot a început numărătoarea, de ce ne-am opri la doi? Putem continua: trei, patru, cinci şi aşa mai departe. Şi, chiar aşa, pentru care motiv ne-am opri la doi? Există, clar, în literatură (şi în filme) date despre bărbaţi cu sufletul sfâşiat între două iubiri: soţia şi amanta. Poate chiar două amante — e dreptul fiecăruia. Întrebat, bărbatul de obicei răspunde (atunci când n-o mai poate ascunde): le iubesc pe amândouă (sau poate pe toate trei) deopotrivă, ce să fac! mi-e sufletul sfâşiat între ele… La fel şi cu femeile — multe îi iubesc sincer pe soţ şi pe amant, în mod egal. Fiecare îi dă câte ceva ce celălalt n-are: bani, sex, demnitate şi câte şi mai câte. Nu văd de ce n-ar exista şi bărbaţi cu sufletul sfâşiat de dragoste pentru doi, trei bărbaţi. Şi aşa mai departe.

Celebrul triunghi conjugal, nu-i aşa? Dar de ce n-ar fi şi pătrat conjugal? Sau pentagon conjugal? De ce nu? Cu copiii puşi la comun. Inclusiv figuri geometrice unisexuate. Cu copii adoptaţi. Dacă vor mai avea de unde să-i ia.

Aşa că minoritatea celor cu sufletul sfâşiat de dragoste pentru mai multe partenere/mai mulţi parteneri există indubitabil. Or, se ştie foarte bine, fiecare minoritate are dreptul la existenţă plenară. Drept garantat. Numărătoarea rezolvă cu brio şi această problemă.

Ca să nu mai vorbim de haremuri. Există toate premisele ca haremurile să ajungă în scurtă vreme un lucru obişnuit în Europa. Dacă tot am înlocuit — la nivelul organismelor Uniunii Europene — „Sărbători fericite!” sau „Crăciun fericit!” cu „Felicitări de sezon!”, trebuie să dăm noilor locuitori ai Europei satisfacţia totală de a se simţi ca acasă: cu haremuri cu tot. Şi cu toate drepturile de a alcătui noi şi noi minorităţi. Vorba lui Toma Caragiu: „Fetelor, dragele mele soţii, ştiţi cât de mult v-am iubit, cum am căutat să vă fac fericite… Dar în viaţa fiecărui bărbat vine un moment greu, când trebuie, cânt ţi-este imposibil să mai continue aşa, cum să vă explic, ei bine, m-am îndrăgostit de alt harem!” Sau: „Băieţi, dragii mei…”, iar restul ca mai sus. Homoharem.

Concluzia este de netăgăduit: numărătoarea e un lucru bun. Totuşi, numărătoarea conţine în ea însăşi o discriminare: unu trece înaintea lui doi, doi înaintea lui trei şi aşa mai departe. E limpede că doi, trei etc. se vor simţi discriminaţi față de unu. Şi atunci ce să facem? Am putea înlocui numerele cu liberele alfabetului? Nu. Fiindcă şi literele se înşiruie într-o anumită ordine: a trece înaintea lui b, b înaintea lui c. Şi aşa mai departe. Aşa că mă gândesc că poate am putea folosi emoticoanele. Care n-au nicio ordine. E drept că atunci când te exprimi verbal e mai greu de pronunţat: faţă veselă, faţă tristă, faţă încruntată. Dar oricum e mai onest decât cu numerotarea.

%d blogeri au apreciat asta: