Category Archives: Galeria nesimțiților

Pretinsa social-democrație din România și minoritățile potențial nocive

Timp de trei ani, cât „guvernele” Dragnea s-au aflat la manetele statului, social-democrații (așa-ziși) au pus umărul din gros, fiecare luat în parte și cu toții împreună, prin instituții cheie ale statului, la protejarea — agresivă — a infractorilor. În numele drepturilor omului (omului Dragnea). Le-a ieșit și nu tocmai. Acum, păstrând aceeași linie, aceiași pretinși social-democrați — în opoziție și nu tocmai — sar cu mic, cu mare, împreună cu aceleași instituții cheie, să-i protejeze pe contaminații cu sars-cov-2. Tot în numele drepturilor omului; de astă dată nu-i foarte clar ale cărui om.

Mai că îți vine să faci o paralelă între infractorii apărați odinioară, și infectații privilegiați astăzi, în zilele pandemiei. Mă abțin cu greu de la o asemenea paralelă, deși elemente care să mă îndrepte într-acolo există, fără doar și poate. Mă refer strict la categoria de infectați care s-au grăbit să profite de decizia iresponsabilă a Curții Constituționale, la sesizarea la fel de iresponsabilă a „avocatei” poporului, madam Weber, cerând externarea de îndată din spitale și/sau eliberarea din spațiile de carantină/izolare. Asta, deși erau confirmați pozitivi sau chiar manifestau simptome de ale temutei boli. Infractorii și infectații (strict cei sus-menționați) au o caracteristică comună: îi doare în cot de toți ceilalți — lor să le fie bine! Infractorii nu s-au sinchisit nicio clipă de prejudiciile aduse celorlalți sau statului (până la urmă, noi toți), nu s-au sinchisit de degradarea pe care au cauzat-o imaginii țării. Nu s-au sinchisit de nimic. La fel, infectații de astăzi care părăsesc spitalele (locurile de „detenție” — și de „tortură”!) nu au nicio mustrare de conștiință (dacă conștiință nu-i un cuvânt prea tare) pentru cei cărora le vor transmite, în viitorul imediat, virusul ucigaș, fie că e vorba de cei apropiați, fie că e vorba de comunitate; iar dacă ar fi să ne gândim la răul indirect, acela al suprasolicitării secțiilor de terapie intensivă, ar fi să le cerem prea mult; oamenii ăștia nu se gândesc niciodată atât de departe.

Asta este ceea ce cred că au în comun cele două categorii.

Dacă ar fi să luăm de bună încadrarea în ceea ce se cheamă, stricto sensu, social-democrația, ar fi totuși ciudat ca tocmai social-democrații să fie cei ce favorizează constant, cu deplină nonșalanță, minorități nocive, precum infractorii dovediți, sau persoanele confirmate pozitiv care țin morțiș să beneficieze neîntârziat de libertatea lor constituțională (consfințită de CCR) de a-și contamina semenii. Social-democrația, teoretic, se ocupă de binele comun, al celor mulți, de binele social. În realitate, n-ar trebui să avem astfel de dileme: partidul din România care își zice social-democrat — a devenit evident practic de la apariția sa pe scena politică — nu-i decât o colecție de grupuri mafiote, alături de care își face veacul, nici ea nu știe exact de ce (ba da, știe: pentru creșteri de pensii de 40%!), o adunătură pestriță și bezmetică din mahalalele Patriei.

Starea de urgență: armata de operetă

Vineri 10 aprilie am fost să-mi fac cumpărăturile, în intervalul permis celor de vârsta a treia, la magazinul Kaufland din Câmpina. O mare de oameni înăuntru, nimeni la intrare, nici tu poliție MAI, nici tu poliție locală, nici dintre personalul magazinului, nimeni să limiteze accesul în magazin. Cică vârstnicii au prioritate între orele 11 și 13! Aiurea. Vorbe. Dimpotrivă, îmbulzeala e și mai mare în intervalul respectiv. Dacă te adresezi românilor să respecte o regulă pentru alții, ăsta-i rezultatul, îi doare-n cot. Când e să facă ceva fiecare pentru sine, mă rog, da, se respectă. În linii mari. De ce vin cei tineri în intervalul destinat vârstnicilor pentru cumpărături. Pentru că, așa cum spuneam, îi doare-n cot. Pe 90 la sută din țara asta îi doare-n cot de tot și de toate.

I-am trimis un mesaj și președintelui — v. mai jos. N-a catadicsit să-mi răspundă. Printre altele îi reproșam că expresia „cu prioritate” este vagă. Cine asigură prioritatea? Magazinul, care are tot interesul să vândă? Sau poliția? Sau armata? Care armată? A doua zi după incident am sunat la poliția din Câmpina, unde am aflat că ieri, cu îmbulzeala de care tocmai am amintit, alți cetățeni s-au sesizat. Și atunci poliția a binevoit să se înființeze la fața locului, cu aproape o oră întârziere. Să facă, ce? Să stea la intrare, de lemn-tănase.

D-aia ziceam. Iohannis a decretat starea de urgență și câteva zile mai târziu a scos armata în stradă. Militari pe blindate, cu mâna pe trăgaci, cum spuneam ceva mai înainte, privind vulturește peste capete. Încolo, nimic. Armată de operetă.

Frații Micula și „robii socialismului”

Sau până unde pot ajunge lăcomia și neobrăzarea

Statul român a câștigat la Tribunalul Internațional de arbitraj de la Washington un proces cu frații Micula care pretindeau de la statul român o compensație pentru un pretins prejudiciu de 9 miliarde de lei. Povestea e mai veche, în linii mari cunoscută; pentru cine nu este la curent a se vedea aici.

Ce mi se pare șocant în cazul ăsta este că statul român a fost condamnat — și într-o primă etapă a și plătit o grămadă de bani — pentru că a pus în aplicare o hotărâre a Comisiei Europene care interpreta drept ajutor din partea statului unele facilități legale — lege din 1998 — acordate firmelor (în particular celor ale fraților respectivi) care investesc în zone defavorizate.

Încă și mai șocant mi se pare faptul că lăcomia și neobrăzarea acestor doi indivizi dau apă la moară „robilor socialismului”. Parcă îi și văd înălțând capul c-un rânjet: Vedeți? Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu! Atunci nimeni nu-și permitea una ca asta! Eram cu toții egali!

„Steaua României”, la butoniera unui infractor

Acum ceva timp, Mălin Bot a avut curajul să-l abordeze pe fostul premier Adrian Năstase și să i-o spună în față: „Dumneavoastră sunteți un infractor, domnule Năstase.”

Nu știu de ce președintele Iohannis n-a avut același curaj și s-a simțit obligat să-l invite pe A.N. la Palatul Cotroceni, la recepția prilejuită de sărbătorirea Zilei Naționale. Cică era obligat s-o facă, întrucât infractorul Năstase este deținător al Ordinului Steaua României. Pe de altă parte, legea îi permitea președintelui să-i retragă ordinul. De ce n-a făcut-o până acum?

I-am trimis deci președintelui Klaus Iohannis mesajul de mai jos:

„Domnule Președinte
Aștept să fiți mai hotărât în retragerea distincțiilor acordate infractorilor de teapa lui Adrian Năstase. Atâta vreme cât aveți la dispoziție instrumentele juridice necesare, nu înțeleg de ce nu faceți uz de ele neîntârziat. Prezența fostului pușcăriaș Adrian Năstase, recent, la Palatul Controceni mi s-a părut complet deplasată.
Cu stimă”

De unde le vine aroganţa

Totdeauna am bănuit că în spatele celor care îşi parchează maşinile pe trotuar stă aroganţa. Nesimţirea, dispreţul şi aroganţa. Nu știam unde le vine, care le e „filozofia”. Astăzi am aflat.

Pe o stradă se lucrează la renovarea unei case. O camionetă a tras în dreptul casei, ocupând toată lăţimea trotuarului — n-a mai rămas la dispoziţia pietonilor nici măcar o palmă, trebuie să coboare pe carosabil. Un carosabil foarte circulat în locul acela. Mă adresez unui muncitor: „A cui e maşina?” Mă priveşte chiorâş. „Nu ştiu”, zice. Apare de lângă el un altul, mai în vârstă, de vreo cinzeci de ani. „Ce-i cu maşina?” se închiondorăşte la mine. „E parcată pe trotuar”, zic. „O s-o mut, zice. Am de descărcat nişte materiale. Noi muncim.” „Acum o oră era tot aici, insist. Şi cum adică, cine munceşte nu mai trebuie să respecte legea?” „Noi muncim, zice. O s-o mut. E prea puţini care munceşte, şi prea mulţi care se plimbă.”

Aha. Deci asta era. Bine măcar că nu m-a țintit cu o cărămidă.

Dragnea: românii sunt frumoși

Etc.

Coincidențe bizare (III)

„A pornit o primă întrebare de la un coleg, îngăduiţi-mi să vă spun aşa, care are acelaşi nume ca şi mine — Petre.
Dar ce loc nu e plăcut în România! Bravo!
Am intrat în sală cu un succes formidabil, bravo!, extrem de important, dar atât de necesar şi atât de util pentru noi toţi.
Aveţi să ştiţi, vă spun aici, un moment deosebit de important prin prezenţa subsemnatului în acest consiliu, bravo!
A se vedea populaţia de cormorani. Cormoranii în România fac baie în piscine, nu se mai feresc de oameni, de pescari nici atât. Vă mulţumesc pentru întrebări! Bravo!”

[Din „discursul” ministrului român al agriculturii, Petre Daea, în Parlamentul European]

Banul public la Primăria Capitalei

Sesizare la Curtea de Conturi a României

Actriţa Dorina Lazăr, fostă directoare a teatrului Odeon din Bucureşti, a câştigat un proces pe care i l-a intentat acum doi ani „sultănesei” Bucureştiului, Gabriela Firea, după cea aceasta a destituit-o pe directoare, aparent fără niciun motiv.

„Ca un fapt divers, ea a mai adăugat că la proces, Gabriela Firea nu s-a folosit de oficiul juridic al Primăriei, apelând la o firmă de avocatură a unui israelian”, se precizează într-un articol publicat de ziarul Libertatea, pe 2 martie.

Este motivul pentru care în aceeaşi zi am trimis Curţii de Conturi a României următorul mesaj:

Banul public la Primăria Capitalei
Presa a informat despre procesul pe care primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, l-a avut cu directoarea teatrului Odeon, Dorina Lazăr, câștigat de aceasta din urmă. În proces, Gabriela Firea ar fi recurs la serviciile unor avocați israelieni în loc să se folosească de cei ai Primăriei. Nu este acesta oare un caz de cheltuire abuzivă a banului public?
Nu doresc ca acest mesaj să fie propriu-zis o petiție, doar o sugestie de autosesizare a Curții de Conturi a României.”

Ca răspuns, am primit de la Curtea de Conturi scrisoarea de mai jos, în care se spune, printre altele, că

„[P]etiţia dumneavoastră a fost transmisă Camerei de Conturi Bucureşti în vederea analizării şi verificării aspectelor semnalate, care intră în atribuţiile de verificare ale Curţii de Conturi a României, cu ocazia acţiunii de audit financiar ce se va desfăşura la Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Bucureşti în anul 2019, conform programului anual de activitate aprobat de Plenul Curţii de Conturi a României.”

Actualizare 5 dec. 2019. Am primit de la Camera de Conturi București răspunsul final de mai jos.

Rezultă din acest răspuns că acțiunea în instanță a Primăriei Capitalei de către o firmă de avocatură israeliană a fost aprobată de Consiliul General al Municipiului București, și că „nu au fost constatate abateri de la legalitate și regularitate [?]”. Și, în concluzie, că: „reprezentarea în instanță de către avocați ai firmelor de avocatură este permisă”. Vorba aia, unde dai, și unde crapă!

Cu aceeași ocazie, am aflat că există un proiect, inițiat de PNL (în 2018), prin fostul senator liberal Daniel Zamfir, și susținut de PSD, de modificare a Legii 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, prin care „Curtea de Conturi va controla modul de administrare și cheltuire a banilor publici de către instituțiile statului şi ale sectorului public, dar nu se va putea pronunţa asupra oportunităţii (subl. m.) acestor operațiuni. O modificare care îi pică mânușă lui madam Firea, ca să-și poată face de cap cu banul public —, dar și altor primari, de ce nu?

Coincidențe bizare (II)

„Împreună vom reuși!”

[Maria Grapini, eurodeputat ALDE, adresându-se Laurei Codruţa Kövesi în Parlamentul European] „Aţi răspuns inexact, ca să nu spun că aţi minţit, CSM azi v-a dat răspuns la contestaţia făcută, că nu vi s-a refuzat gradul profesional de parchet general. Cum răspundeţi la acest lucru şi dacă aţi fost pusă sub acuzaţie pentru abuz în serviciu şi mărturie mincinoasă?”

„Informăm diasporenii că taxa de prost se plătește la sediul USR. Fără certificat de prost nu puteți participa la miting!”

Coincidențe bizare (I)

Catavencu-vosganian

„De fiecare dată au existat argumente pro și contra pentru asemenea coincidențe bizare.”

„Președintele nu a făcut decât să repete ce au spus procurorii CSM. S-a purtat ca unul dintre membrii secţiei de procurori a CSM. Preşedintele Iohannis priveşte în străinătate, el nu mai are aliaţi în ţară. Singurul său aliat este Procuratura. Iohannis este reprezentantul unor străini în România, nu are nicio treabă cu România.”

Ţara arde şi baba se piaptănă

Mesaj transmis TVR 1, duminică 24 februarie.

E duminică, ora 21.30, alegerile din Republica Moldova tocmai s-au încheiat, în Piaţa Victoriei oamenii protestează împotriva subjugării justiţiei de către patronii voştri, iar voi, pe tvr 1, daţi „Tezaur folcloric”, de la 21 la 23, nemernicilor. Exact cum făcea şi Ceauşescu, predecesorul patronilor voştri, în momentele critice, nemernicilor.

Securişti şi afacerişti

Pe la începutul anilor ’90, vrând să dea o replică celor care nu încetau să-i atace în mass-media pe securişti, foşti sau actuali, observând cum rând pe rând acaparează, în noul regim, poziţiile cheie, Ion Iliescu s-a simţit obligat să explice — citez din memorie: De ce vă agitaţi atâta? Pe piaţa liberă, în mediul de afaceri, foştii securişti se simt ca peştele în apă!… Mărturisesc că a fost una din foarte puţinele ocazii când i-am dat, în sinea mea, dreptate bătrânului comunist.

Păi n-avea el dreptate? Există într-adevăr asemănări izbitoare între cei ce au optat, în trecut, pentru „meseria” de securist, şi cei ce, la vremuri noi, au ales să intre in afaceri. Şi unii, şi ceilalţi, au două trăsături distinctive fundamentale: 1. setea de bani, şi 2. setea de putere. Mai sunt, fără îndoială, şi alte condiţii care trebuie îndeplinite. De exemplu, un om de afaceri trebuie să mai fie şi inventiv, inteligent şi să accepte riscul. La fel, securistul, pe lângă cele două condiţii de mai sus, este/era musai să mai fie şi cinic şi lipsit de scrupule; şi să-l doară în cot de toţi ceilalţi. La drept vorbind, nici omului de afaceri nu-i strică un pic de cinism şi de lipsă de scrupule; şi să-l doară un pic în cot de toţi. Dar hai să admitem că se poate descurca şi fără. La fel, securistul era, într-un fel, nevoit să-şi asume unele riscuri. Întâi şi-ntâi să primească în plină figură, fără crâcneală, flegma şefului ierarhic superior; căci astea erau în Securitate (la fel şi în armată, la fel şi în miliţie), raporturile superior–subordonat. Şi să primească în plină figură oprobriul (interiorizat!) al celor care, în plină mizerie a regimului comunist, încă mai considerau că a fi securist înseamnă o degradare inacceptabilă.

De-aia ziceam că bătrânul comunist avea perfectă dreptate să bage cele două categorii în aceeaşi oală. Se aseamănă al naibii de bine între ele.

Unii spun că viaţa e prea frumoasă ca să ţi-o pierzi făcând bani. Dar cine spune asta? Cei ce n-au reuşit nimic în viaţă — doar au citit, au scris, au mai născocit câte ceva, mă rog, vreo teorie, ceva, au compus muzică, au mâzgălit tablouri, au maimuţărit personaje pe scenă sau pe ecran, i-au învăţat pe alţii, inclusiv economie şi cum să facă bani, şi cam atât. Alţii s-au zbătut pentru drepturi. Pentru drepturile omului, cică. Care om? Drepturile fraierului! Ale celui care nu-i în stare să lupte pentru el însuşi, să-şi impună voinţa, puterea, gradul de securist.

În treacăt fie zis, în categoria oamenilor de afaceri i-aş include şi pe popi. Iar celor care ar dori să mă urecheze pentru asta le-aş pune o singură întrebare: ştiţi cu câţi bani se cumpără un post de preot paroh? De fapt, ca s-o spun pe-a dreaptă, aş mai pune încă una: ştiţi cât încasează un popă la o înmormântare? Dar la o nuntă? Dar la un botez? Bani mulţi, fraţilor, chitanţe — ioc, impozit — ioc, risc: zero. Iată deci că nu totdeauna afacerile se lasă cu acceptare de risc… Asta explică de ce pe listele de colaboratori — şi, probabil, şi pe ştatele de plată — ale Securităţii figura o parte consistentă din preoţimea ortodoxă română.

I-aş include la capitolul afaceri şi pe politicieni. Căci ce a ajuns politica, dacă nu tot o afacere? La fel ca şi preoţia, tot cu risc zero. Participare, agora? Amintiri din Antichitate. În rest, cinism, obraz gros, aroganţă cât încape. Uitaţi-vă, numai, la Iordaşerbalicea!

Aşa că, ce pot să spun? Da, mare dreptate a avut bătrânul comunist la începutul anilor ’90.

Doamnei ministru al sănătăţii

Doamnă ministru,

Vă invit să vă închipuiţi următorul tablou (real). La spitalul de urgenţă Sf. Ioan din Bucureşti, ca în fiecare dimineață, se fac internări la secţia de Urologie. O mulţime de oameni, circa treizeci de persoane (30 ianuarie 2019, ora 8 a.m.) socotind şi aparţinătorii, se înghesuie pe un coridor de la etajul doi. Agitaţie, vorbă multă. Gălăgie. Se iese, se intră. Se aşteaptă. Ce se aşteaptă? Pentru fiecare internare în parte e nevoie să fie de faţă medicul (care acum se află în operaţie). Timp de o oră nu apare nimeni să se intereseze de pacienţi, de biletele lor de internare. Se aşteaptă, în umilinţă totală: eşti pacient, eşti bolnav, aştepţi. Asta-i regula la spitalul de urgenţă Sf. Ioan din Bucureşti. (Oare la alte spitale o fi mai bine?) De ce e nevoie să fie medicul de faţă? Nu e clar. Căci fiecare pacient are în mână un bilet de internare. N-ar fi de ajuns pentru a fi preluaţi de personalul auxiliar şi instalaţi fiecare într-un pat? Se pare că nu. Musai să fie medicul de faţă.

La un capăt al coridorului de aşteptare [v. schiţa de mai jos; cu săgeată albastră: traseul bolnavului operat de la blocul operator în salon] se află blocul operator, la celălalt capăt salonul/saloanele. Bolnavii ieşiţi de la operaţie, acoperiţi doar etaj 2 sf ioanc-un cearşaf, intubaţi, cu perfuzii — pe scurt, vulnerabili —, sunt transportaţi de la blocul operator către salon, trecând prin toată acea mulţime care aşteaptă pentru internare. Mulţime venită direct de afară, din… gripă. Fără măşti pe faţă, fără îmbrăcăminte şi încălţăminte de protecţie. (Să nu existe oare o altă cale de acces între blocul operator și saloane?) Asta, apropo de proaspăta recomandare de a se evita, din motive de epidemie de gripă, spaţiile aglomerate.

Ce părere aveţi, doamnă ministru? Adevăratul tablou al „sistemului” îl găsiţi pe holurile sordide (sau, mă rog, mai mult sau mai puţin renovate) ale mai tuturor spitalelor din România. De saloane nu mai vorbesc. Duceţi-vă să le vedeţi înainte să vă lăudaţi, cum aţi făcut-o pe 29 ianuarie, la tv Digi24, cu 2 (două) paturi la compartimentul de mari arşi de la Spitalul Judeţean din Braşov. Măreață realizare a „sistemului”, sub oblăduirea PSD!

Actualizare din 14 mart. 2019
Iată și răspunsul de la Ministerul Sănătății, primit astăzi, 14.03.2019:

Raspuns MS_Spit. Sf.Ioan

Prezenţe arogante la Digi24–Ştiri, lăsate fără replică

Mesaj către redacţia Ştiri a Digi24

L-am văzut pe ministrul pesedist al culturii, agresiv şi arogant, ștergând pe jos cu Cosmin Prelipceanu la emisiunea de ştiri a acestuia de azi, 14 ianuarie, ora 20. Nu-i nevoie, desigur, să vă amintesc detaliile — a scris despre ele, cu promptitudine, HotNews.

I-aş sugera lui Cosmin Prelipceanu o replică la răspunsul dat de ministru la întrebarea „Ce a căutat la Ateneu, infractorul Adrian Severin, condamnat pentru luare de mită?” C.P. ar fi putut, de pildă, să-i replice, lejer, neobrăzatului ministru, că prezenţa lui Severin la Ateneu a fost percepută de toată Europa — şi de mass-media din lumea întreagă — drept consubstanţială cu prezenţa pe străzile oraşelor din România a infractorilor agresivi proaspăt eliberaţi în urma legii pesediste a recursului compensatoriu. Că România este percepută ca una dintre cele mai corupte ţări din UE — atât de coruptă încât, iată, până şi la ceremoniile organizate de Guvern sunt invitaţi infractori”. E doar un exemplu. La fel şi cu prezenţa la Ateneu, la loc vizibil, a odraslei Vioricăi Vasilica Dăncilă.

Dar Cosmin Prelipceanu este de regulă inert, de regulă luat pe nepregătite de invitaţii săi din partea puterii. Poate vă gândiţi la un realizator mai isteţ, mai ager în replici. Şi în ultimă instanţă mai prezent. Telespectatorii dumneavoastră ar putea rămâne, în urma unor asemenea emisiuni, cu impresia că mai tot ce face puterea PSD–ALDE–UDMR este bun.

Tăriceanule, t’es foutu

Gata, s-a terminat, Tăriceanule. Nu te mai scoate din căcat nici statul paralel, nici Dragnea, nici Renate Weber. N-am probele israelienilor, nici nu sunt analist politic precum Guşă, Dan Andronic sau Ion Cristoiu. Dar am un dar: tot aşa cum unii se pricep să citească de pe buze fără să audă vocea (şi-s de multe ori de mare folos pentru anchetatori), eu mă pricep să citesc după aplombul dus pe apa sâmbetei al politicienilor cu gura mara. Chiar dacă Parlamentul se face scut în jurul tău, la fel ca în cazul altor javre precum Varujan Caţavenchian, israelienii nu se lasă niciodată. Adu-ţi aminte cum l-a scos Mossadul pe Eichmann din Argentina. Poate doar prescrierea să te mai scape. Dar sper că nu.
T’es foutu, Tăriceanule.