Category Archives: Galeria nesimțiților

De unde le vine aroganţa

Totdeauna am bănuit că în spatele celor care îşi parchează maşinile pe trotuar stă aroganţa. Nesimţirea, dispreţul şi aroganţa. Nu știam unde le vine, care le e „filozofia”. Astăzi am aflat.

Pe o stradă se lucrează la renovarea unei case. O camionetă a tras în dreptul casei, ocupând toată lăţimea trotuarului — n-a mai rămas la dispoziţia pietonilor nici măcar o palmă, trebuie să coboare pe carosabil. Un carosabil foarte circulat în locul acela. Mă adresez unui muncitor: „A cui e maşina?” Mă priveşte chiorâş. „Nu ştiu”, zice. Apare de lângă el un altul, mai în vârstă, de vreo cinzeci de ani. „Ce-i cu maşina?” se închiondorăşte la mine. „E parcată pe trotuar”, zic. „O s-o mut, zice. Am de descărcat nişte materiale. Noi muncim.” „Acum o oră era tot aici, insist. Şi cum adică, cine munceşte nu mai trebuie să respecte legea?” „Noi muncim, zice. O s-o mut. E prea puţini care munceşte, şi prea mulţi care se plimbă.”

Aha. Deci asta era. Bine măcar că nu m-a țintit cu o cărămidă.

Reclame

Dragnea: românii sunt frumoși

Etc.

Coincidențe bizare (III)

„A pornit o primă întrebare de la un coleg, îngăduiţi-mi să vă spun aşa, care are acelaşi nume ca şi mine — Petre.
Dar ce loc nu e plăcut în România! Bravo!
Am intrat în sală cu un succes formidabil, bravo!, extrem de important, dar atât de necesar şi atât de util pentru noi toţi.
Aveţi să ştiţi, vă spun aici, un moment deosebit de important prin prezenţa subsemnatului în acest consiliu, bravo!
A se vedea populaţia de cormorani. Cormoranii în România fac baie în piscine, nu se mai feresc de oameni, de pescari nici atât. Vă mulţumesc pentru întrebări! Bravo!”

[Din „discursul” ministrului român al agriculturii, Petre Daea, în Parlamentul European]

Banul public la Primăria Capitalei

Sesizare la Curtea de Conturi a României

Actriţa Dorina Lazăr, fostă directoare a teatrului Odeon din Bucureşti, a câştigat un proces pe care i l-a intentat acum doi ani „sultănesei” Bucureştiului, Gabriela Firea, după cea aceasta a destituit-o pe directoare, aparent fără niciun motiv.

„Ca un fapt divers, ea a mai adăugat că la proces, Gabriela Firea nu s-a folosit de oficiul juridic al Primăriei, apelând la o firmă de avocatură a unui israelian”, se precizează într-un articol publicat de ziarul Libertatea, pe 2 martie.

Este motivul pentru care în aceeaşi zi am trimis Curţii de Conturi a României următorul mesaj:

Banul public la Primăria Capitalei
Presa a informat despre procesul pe care primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, l-a avut cu directoarea teatrului Odeon, Dorina Lazăr, câștigat de aceasta din urmă. În proces, Gabriela Firea ar fi recurs la serviciile unor avocați israelieni în loc să se folosească de cei ai Primăriei. Nu este acesta oare un caz de cheltuire abuzivă a banului public?
Nu doresc ca acest mesaj să fie propriu-zis o petiție, doar o sugestie de autosesizare a Curții de Conturi a României.”

Ca răspuns, am primit de la Curtea de Conturi scrisoarea de mai jos, în care se spune, printre altele, că

„[P]etiţia dumneavoastră a fost transmisă Camerei de Conturi Bucureşti în vederea analizării şi verificării aspectelor semnalate, care intră în atribuţiile de verificare ale Curţii de Conturi a României, cu ocazia acţiunii de audit financiar ce se va desfăşura la Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Bucureşti în anul 2019, conform programului anual de activitate aprobat de Plenul Curţii de Conturi a României.”

Coincidențe bizare (II)

„Împreună vom reuși!”

[Maria Grapini, eurodeputat ALDE, adresându-se Laurei Codruţa Kövesi în Parlamentul European] „Aţi răspuns inexact, ca să nu spun că aţi minţit, CSM azi v-a dat răspuns la contestaţia făcută, că nu vi s-a refuzat gradul profesional de parchet general. Cum răspundeţi la acest lucru şi dacă aţi fost pusă sub acuzaţie pentru abuz în serviciu şi mărturie mincinoasă?”

„Informăm diasporenii că taxa de prost se plătește la sediul USR. Fără certificat de prost nu puteți participa la miting!”

Coincidențe bizare (I)

Catavencu-vosganian

„De fiecare dată au existat argumente pro și contra pentru asemenea coincidențe bizare.”

„Președintele nu a făcut decât să repete ce au spus procurorii CSM. S-a purtat ca unul dintre membrii secţiei de procurori a CSM. Preşedintele Iohannis priveşte în străinătate, el nu mai are aliaţi în ţară. Singurul său aliat este Procuratura. Iohannis este reprezentantul unor străini în România, nu are nicio treabă cu România.”

Ţara arde şi baba se piaptănă

Mesaj transmis TVR 1, duminică 24 februarie.

E duminică, ora 21.30, alegerile din Republica Moldova tocmai s-au încheiat, în Piaţa Victoriei oamenii protestează împotriva subjugării justiţiei de către patronii voştri, iar voi, pe tvr 1, daţi „Tezaur folcloric”, de la 21 la 23, nemernicilor. Exact cum făcea şi Ceauşescu, predecesorul patronilor voştri, în momentele critice, nemernicilor.

Securişti şi afacerişti

Pe la începutul anilor ’90, vrând să dea o replică celor care nu încetau să-i atace în mass-media pe securişti, foşti sau actuali, observând cum rând pe rând acaparează, în noul regim, poziţiile cheie, Ion Iliescu s-a simţit obligat să explice — citez din memorie: De ce vă agitaţi atâta? Pe piaţa liberă, în mediul de afaceri, foştii securişti se simt ca peştele în apă!… Mărturisesc că a fost una din foarte puţinele ocazii când i-am dat, în sinea mea, dreptate bătrânului comunist.

Păi n-avea el dreptate? Există într-adevăr asemănări izbitoare între cei ce au optat, în trecut, pentru „meseria” de securist, şi cei ce, la vremuri noi, au ales să intre in afaceri. Şi unii, şi ceilalţi, au două trăsături distinctive fundamentale: 1. setea de bani, şi 2. setea de putere. Mai sunt, fără îndoială, şi alte condiţii care trebuie îndeplinite. De exemplu, un om de afaceri trebuie să mai fie şi inventiv, inteligent şi să accepte riscul. La fel, securistul, pe lângă cele două condiţii de mai sus, este/era musai să mai fie şi cinic şi lipsit de scrupule; şi să-l doară în cot de toţi ceilalţi. La drept vorbind, nici omului de afaceri nu-i strică un pic de cinism şi de lipsă de scrupule; şi să-l doară un pic în cot de toţi. Dar hai să admitem că se poate descurca şi fără. La fel, securistul era, într-un fel, nevoit să-şi asume unele riscuri. Întâi şi-ntâi să primească în plină figură, fără crâcneală, flegma şefului ierarhic superior; căci astea erau în Securitate (la fel şi în armată, la fel şi în miliţie), raporturile superior–subordonat. Şi să primească în plină figură oprobriul (interiorizat!) al celor care, în plină mizerie a regimului comunist, încă mai considerau că a fi securist înseamnă o degradare inacceptabilă.

De-aia ziceam că bătrânul comunist avea perfectă dreptate să bage cele două categorii în aceeaşi oală. Se aseamănă al naibii de bine între ele.

Unii spun că viaţa e prea frumoasă ca să ţi-o pierzi făcând bani. Dar cine spune asta? Cei ce n-au reuşit nimic în viaţă — doar au citit, au scris, au mai născocit câte ceva, mă rog, vreo teorie, ceva, au compus muzică, au mâzgălit tablouri, au maimuţărit personaje pe scenă sau pe ecran, i-au învăţat pe alţii, inclusiv economie şi cum să facă bani, şi cam atât. Alţii s-au zbătut pentru drepturi. Pentru drepturile omului, cică. Care om? Drepturile fraierului! Ale celui care nu-i în stare să lupte pentru el însuşi, să-şi impună voinţa, puterea, gradul de securist.

În treacăt fie zis, în categoria oamenilor de afaceri i-aş include şi pe popi. Iar celor care ar dori să mă urecheze pentru asta le-aş pune o singură întrebare: ştiţi cu câţi bani se cumpără un post de preot paroh? De fapt, ca s-o spun pe-a dreaptă, aş mai pune încă una: ştiţi cât încasează un popă la o înmormântare? Dar la o nuntă? Dar la un botez? Bani mulţi, fraţilor, chitanţe — ioc, impozit — ioc, risc: zero. Iată deci că nu totdeauna afacerile se lasă cu acceptare de risc… Asta explică de ce pe listele de colaboratori — şi, probabil, şi pe ştatele de plată — ale Securităţii figura o parte consistentă din preoţimea ortodoxă română.

I-aş include la capitolul afaceri şi pe politicieni. Căci ce a ajuns politica, dacă nu tot o afacere? La fel ca şi preoţia, tot cu risc zero. Participare, agora? Amintiri din Antichitate. În rest, cinism, obraz gros, aroganţă cât încape. Uitaţi-vă, numai, la Iordaşerbalicea!

Aşa că, ce pot să spun? Da, mare dreptate a avut bătrânul comunist la începutul anilor ’90.

Doamnei ministru al sănătăţii

Doamnă ministru,

Vă invit să vă închipuiţi următorul tablou (real). La spitalul de urgenţă Sf. Ioan din Bucureşti, ca în fiecare dimineață, se fac internări la secţia de Urologie. O mulţime de oameni, circa treizeci de persoane (30 ianuarie 2019, ora 8 a.m.) socotind şi aparţinătorii, se înghesuie pe un coridor de la etajul doi. Agitaţie, vorbă multă. Gălăgie. Se iese, se intră. Se aşteaptă. Ce se aşteaptă? Pentru fiecare internare în parte e nevoie să fie de faţă medicul (care acum se află în operaţie). Timp de o oră nu apare nimeni să se intereseze de pacienţi, de biletele lor de internare. Se aşteaptă, în umilinţă totală: eşti pacient, eşti bolnav, aştepţi. Asta-i regula la spitalul de urgenţă Sf. Ioan din Bucureşti. (Oare la alte spitale o fi mai bine?) De ce e nevoie să fie medicul de faţă? Nu e clar. Căci fiecare pacient are în mână un bilet de internare. N-ar fi de ajuns pentru a fi preluaţi de personalul auxiliar şi instalaţi fiecare într-un pat? Se pare că nu. Musai să fie medicul de faţă.

La un capăt al coridorului de aşteptare [v. schiţa de mai jos; cu săgeată albastră: traseul bolnavului operat de la blocul operator în salon] se află blocul operator, la celălalt capăt salonul/saloanele. Bolnavii ieşiţi de la operaţie, acoperiţi doar etaj 2 sf ioanc-un cearşaf, intubaţi, cu perfuzii — pe scurt, vulnerabili —, sunt transportaţi de la blocul operator către salon, trecând prin toată acea mulţime care aşteaptă pentru internare. Mulţime venită direct de afară, din… gripă. Fără măşti pe faţă, fără îmbrăcăminte şi încălţăminte de protecţie. (Să nu existe oare o altă cale de acces între blocul operator și saloane?) Asta, apropo de proaspăta recomandare de a se evita, din motive de epidemie de gripă, spaţiile aglomerate.

Ce părere aveţi, doamnă ministru? Adevăratul tablou al „sistemului” îl găsiţi pe holurile sordide (sau, mă rog, mai mult sau mai puţin renovate) ale mai tuturor spitalelor din România. De saloane nu mai vorbesc. Duceţi-vă să le vedeţi înainte să vă lăudaţi, cum aţi făcut-o pe 29 ianuarie, la tv Digi24, cu 2 (două) paturi la compartimentul de mari arşi de la Spitalul Judeţean din Braşov. Măreață realizare a „sistemului”, sub oblăduirea PSD!

Actualizare din 14 mart. 2019
Iată și răspunsul de la Ministerul Sănătății, primit astăzi, 14.03.2019:

Raspuns MS_Spit. Sf.Ioan

Prezenţe arogante la Digi24–Ştiri, lăsate fără replică

Mesaj către redacţia Ştiri a Digi24

L-am văzut pe ministrul pesedist al culturii, agresiv şi arogant, ștergând pe jos cu Cosmin Prelipceanu la emisiunea de ştiri a acestuia de azi, 14 ianuarie, ora 20. Nu-i nevoie, desigur, să vă amintesc detaliile — a scris despre ele, cu promptitudine, HotNews.

I-aş sugera lui Cosmin Prelipceanu o replică la răspunsul dat de ministru la întrebarea „Ce a căutat la Ateneu, infractorul Adrian Severin, condamnat pentru luare de mită?” C.P. ar fi putut, de pildă, să-i replice, lejer, neobrăzatului ministru, că prezenţa lui Severin la Ateneu a fost percepută de toată Europa — şi de mass-media din lumea întreagă — drept consubstanţială cu prezenţa pe străzile oraşelor din România a infractorilor agresivi proaspăt eliberaţi în urma legii pesediste a recursului compensatoriu. Că România este percepută ca una dintre cele mai corupte ţări din UE — atât de coruptă încât, iată, până şi la ceremoniile organizate de Guvern sunt invitaţi infractori”. E doar un exemplu. La fel şi cu prezenţa la Ateneu, la loc vizibil, a odraslei Vioricăi Vasilica Dăncilă.

Dar Cosmin Prelipceanu este de regulă inert, de regulă luat pe nepregătite de invitaţii săi din partea puterii. Poate vă gândiţi la un realizator mai isteţ, mai ager în replici. Şi în ultimă instanţă mai prezent. Telespectatorii dumneavoastră ar putea rămâne, în urma unor asemenea emisiuni, cu impresia că mai tot ce face puterea PSD–ALDE–UDMR este bun.

Tăriceanule, t’es foutu

Gata, s-a terminat, Tăriceanule. Nu te mai scoate din căcat nici statul paralel, nici Dragnea, nici Renate Weber. N-am probele israelienilor, nici nu sunt analist politic precum Guşă, Dan Andronic sau Ion Cristoiu. Dar am un dar: tot aşa cum unii se pricep să citească de pe buze fără să audă vocea (şi-s de multe ori de mare folos pentru anchetatori), eu mă pricep să citesc după aplombul dus pe apa sâmbetei al politicienilor cu gura mara. Chiar dacă Parlamentul se face scut în jurul tău, la fel ca în cazul altor javre precum Varujan Caţavenchian, israelienii nu se lasă niciodată. Adu-ţi aminte cum l-a scos Mossadul pe Eichmann din Argentina. Poate doar prescrierea să te mai scape. Dar sper că nu.
T’es foutu, Tăriceanule.

Galeria nesimţiţilor: parcări pe trotuare (5)

București, str. Mixandrei, sector 4, 29.09.2016
mixandrei_29-09-16_1
mixandrei_29-09-16_2
mixandrei_29-9-16_3
mixandrei_29-9-16_4
Densitatea nesimțiților pare să atingă în această zonă cote maxime. Întrebare: unde este poliția locală? Dar poliția MAI? Dorm ambele?

Uniunea Armenilor din România: cu Vosganian înainte!

M-am uitat de curiozitate pe situl Uniunii Armenilor din România (UAR) şi, ce să vezi! Preşedinte este nimeni altul decât senatorul (auto)miruit — şi salvat de Senat din ghearele DNA-ului — Varujan Vosganian!

Şi m-am întrebat: să mă mir, sau să nu mă mir? Cum de acceptă armenii o asemenea reprezentare scandaloasă, care face etnia de ruşine? Mi-am amintit însă de un incident deja vechi de mulţi ani, al cărui martor am fost. Pe la mijlocul anilor ’90 s-a nimerit să particip la o întrunire a UAR, unde invitat de „onoare” a fost, nu ştiu cum şi de ce, azi răposatul politician Victor Surdu. Mai mult decât dubiosul politician şi-a început alocuţiunea cu o propoziţie de trei cuvinte în armeneşte. A fost de-ajuns pentru ca din rândul armenilor să se ridice o furtună de aplauze.
Vosganian miruit
La fel ca şi în cazul altor minorităţi mărunte numeric şi de aceea dependente de atenţia „majoritarilor”, armenii sunt foarte uşor de „gâdilat”. Important e să fii ARMEAN. Sau filo-armean. Restul nu prea mai contează. Poţi să faci orice îţi trăsneşte prin cap. Contează faima şi aprecierea etniei! Ceea ce în cazul altor etnii contează mai puţin. De aceea armenii se fălesc cu un Aznavour. Pe bună dreptate. Se fălesc însă — unii din ei — şi cu celebrul Heinz Guderian, general al lui Hitler dar şi, ulterior, al Bundeswehr-ului şi al NATO. Care nu se ştie cât de armean a fost — unii zic că da; numele se termină însă în ian, şi asta e de-ajuns: am fost de faţă când un armean, „confirmându-i-se” că Guderian a fost armean, a ridicat în sus, plin mândrie, degetul gros, într-un gest fudul de victorie!

S-ar zice deci că n-ar avea de ce să se ruşineze armenii din România cu Vosganian: e faimos; adjunctul lui Manolescu la Uniunea Scriitorilor; cântă la pian; e controversat (deci încă o dată faimos!); e un pic fanfaron (deci tot faimos!) — i-a şuierat Nobel-ul pe la ureche; un pic lichea!…

Mergem cu el înainte!

Autostrada îngropată a lu’ domnu’ Sorin

Domnu’ Sorin,

Am luat cunoştinţă cu încântare de noua matale iniţiativă edilitară: autostrada îngropată din București. 14 kilometri! Păi asta nu-i joacă, domnu’ Sorin, zău aşa. O adevărată performanţă! E foarte bine ce faci — normal că trebuie! Ce tot fac ăia tărăboi cu consolidarea blocurilor — cu risc seismic cică! Dă-i dracu’ de panicarzi! Adică ce consolidare, dom’le! Mult mai important e să poată fugi repede românu’ când vine ăl mare. Şi 14 kilometri nu-s de colo. Săpătură serioasă, nu glumă. Are pe unde fugi, să se ducă cât mai departe!
Sorin Oprescu
Pe de altă parte îţi împărtăşesc îngrijorarea că românu’ poa’ să aibă un atac de panică acolo jos în pământ. Cum bine ziseşi: românu’ nu-i obişnuit cu atâta autostradă pe sub pământ. Nu-i obişnuit el cu atâta autostradă nici pe deasupra, da’ mite pe dedesubt! Numa’ că soluţia aia a matale, că să iasă românu’ din când în când la suprafaţă cu autostradă cu tot ca să nu-l apuce claustrofobia, e cam scumpă, bre. Hai să-ţi zic eu una mai ieftină. Autostrada să nu iasă de loc dom’le. 14 kilometri în pământ, las’ că-i bine. Da’ poa’ să iasă numa’ românu’, ce zici de asta? Îşi lasă frumuşel maşina acolo jos, la marginea drumului, eventual îi faci câte o alveolă din loc în loc ca să nu-i încurce p-ăia de n-au treabă cu atacurile de panică, iar pentru românu’ cu panică, îi dai aşa câte o gaură, bre. O gaură în tavan, şi cu o scară. Se suie românu’ pe scară, scoate capu’ la suprafaţă, în stradă cum ar veni, se uită în dreapta şi-n stânga, afară la aer, vede că nu-i nimica de speriat şi se întoarce frumuşel la maşină şi îşi continuă drumu’. Şi dacă îl apucă iar panica, îi mai dai o gaură ceva mai încolo, bre. Zi şi matale, nu-i mai ieftin? Păi găurile nu costă mai nimica, ce naiba!

Hai să trăieşti, domnu’ Sorin.

Un binevoitor şi admirator al matale

Mesaj către Ion Caramitru

I-am trimis managerului general al Teatrului Naţional din Bucureşti, Ion Caramitru, prin secretariat, mesajul de mai jos.
Caramitru Ponta
secretariat.tnb@gmail.com
Today at 10:59 AM

Secretariatul poate îi transmite totuşi directorului general mesajul de mai jos!

Domnule Caramitru,
Am o curiozitate. În condiţiile în care înţeleg că mai sunt, conform relatărilor din mass-media, destule lucrări de finalizat şi în care nu s-a făcut recepţia lucrărilor, de ce aţi simţit nevoia să faceţi o inaugurare cu Victor Ponta, înainte de alegeri? Are vreo legătură cu finalul campaniei sale electorale?
Paul Tumanian