Category Archives: Meandrele guvernării

Dragnea: românii sunt frumoși

Etc.

Reclame

Banul public la Primăria Capitalei

Sesizare la Curtea de Conturi a României

Actriţa Dorina Lazăr, fostă directoare a teatrului Odeon din Bucureşti, a câştigat un proces pe care i l-a intentat acum doi ani „sultănesei” Bucureştiului, Gabriela Firea, după cea aceasta a destituit-o pe directoare, aparent fără niciun motiv.

„Ca un fapt divers, ea a mai adăugat că la proces, Gabriela Firea nu s-a folosit de oficiul juridic al Primăriei, apelând la o firmă de avocatură a unui israelian”, se precizează într-un articol publicat de ziarul Libertatea, pe 2 martie.

Este motivul pentru care în aceeaşi zi am trimis Curţii de Conturi a României următorul mesaj:

Banul public la Primăria Capitalei
Presa a informat despre procesul pe care primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, l-a avut cu directoarea teatrului Odeon, Dorina Lazăr, câștigat de aceasta din urmă. În proces, Gabriela Firea ar fi recurs la serviciile unor avocați israelieni în loc să se folosească de cei ai Primăriei. Nu este acesta oare un caz de cheltuire abuzivă a banului public?
Nu doresc ca acest mesaj să fie propriu-zis o petiție, doar o sugestie de autosesizare a Curții de Conturi a României.”

Ca răspuns, am primit de la Curtea de Conturi scrisoarea de mai jos, în care se spune, printre altele, că

„[P]etiţia dumneavoastră a fost transmisă Camerei de Conturi Bucureşti în vederea analizării şi verificării aspectelor semnalate, care intră în atribuţiile de verificare ale Curţii de Conturi a României, cu ocazia acţiunii de audit financiar ce se va desfăşura la Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Bucureşti în anul 2019, conform programului anual de activitate aprobat de Plenul Curţii de Conturi a României.”

Stareţii „răzvrătiţi” de la Putna

Îmi amintesc de ultimul circuit turistic al României pe care l-am făcut în vechiul regim, care includea şi faimosul tur al mânăstirilor din nordul Moldovei. Era chiar în vara lui ’89 şi se comemora un secol de la moartea lui Eminescu. (Apropo, la un restaurant — din Vatra Dornei, cred —, ni s-a servit parizer pané!) Îmi amintesc de cuvântarea înflăcărată pe care ne-a ţinut-o stareţul mânăstirii Putna, cu voce fermă şi răsunătoare, în faţa criptei cu rămăşiţele pământeşti ale lui Ştefan cel Mare. „Azi sunt două ţări — spunea! Una dincoace de Prut, şi una dincolo. Sub sceptrul lui Ştefan era o singură ţară! Clopotul mânăstirii se auzea şi dincolo de apa Prutului, chemându-i pe români să stea cu toţii zid în faţa duşmanilor neamului!” Şi câte şi mai câte. Grupul nostru de turişti asculta cu capul între umeri, aruncând priviri neliniştite în dreapta şi-n stânga, înfiorându-se la auzul cutezătoarelor cuvinte ale neînfricatului şi răzvrătitului stareţ de la Putna. Ba chiar, lângă mine, o pereche de tineri simpatici, un el şi o ea, şi-au aruncat unul altuia o privire grăitoare, iar el i-a şoptit iubitei la ureche, precipitat şi mucalit, de-ajuns de tare totuşi ca să audă şi cei din jur: Hai să plecăm!… Ce om curajos! şi-or fi zis toţi cei ce îl ascultau — şi eu odată cu ei.

Astăzi, stareţul mânăstirii Putna, alt „răzvrătit”, îşi înalţă glasul mânios împotriva „maimuţărelii europene” şi a amestecului ambasadelor în „treburili interne” ale statului român. Şi câte altele asemenea, din repertoriul iniţiatorilor referendumului pentru familia tradiţională.

Era curajos stareţul din ’89 — curajos cu trese pe umăr sub rasa monahală, probabil sub autoritatea şi directa îndrumare a departamentului patriotic ani-KGB al Securităţii. La fel şi cel de astăzi, din 2018. Doar că între timp Securitatea s-a privatizat şi tocmai dă ultima bătălie pentru privatizarea Justiţiei.

Atenţie la jocul Gabrielei Firea!

La început „şefă” a disidenţei din PSD — a aşa-zisului puci —, apoi părăsită rând pe rând de „pucişti”, din ce în ce mai singură. Apoi, mai recent, singură de tot. Singură împotriva Căpcăunului, vai, săraca de ea! Cât pe ce să ne dea lacrimile!

M-am uitat la recentul sondaj CURS şi, dacă-i adevărat (personal, am dubii), m-am îngrozit: preferinţă de vot pentru PSD de 38% pentru europarlamentare, în Bucureşti! Măi, să fie! Chiar aşa? PNL la abia 15 procente, gâfâind în urmă, pe locul doi, la egalitate cu ALDE? Şi USR la abia 8 procente, după „Pro România” lui Ponta? Incredibil!

Dar dacă-i totuşi adevărat, înseamnă că strategia PSD-ului începe să dea roade. Simpatia pentru madam Firea a crescut vertiginos în ultimele câteva săptămâni. A fost preferată de bucureşteni în proporţie de 43% în alegerile locale din 2016. Totuşi pentru următoarele prezidenţiale era riscant să se afişeze drept candidată. Nu de alta, dar nu se bucura de simpatie în restul ţării. Nici Dragnea nu se bucura de simpatie, iar în ultimul timp a ajuns la cote catastrofale în urma lanţului de scandaluri legate de afacerile sale dubioase şi de asaltul PSD-ului împotriva justiţiei. Primăriţa Bucureştiului s-a dovedit a fi o catastrofă pentru Capitala României. Şi atunci, ce s-or fi gândit ei? Ca gospodar al Bucureştiului, zero. Dar opozantă a lui Dragnea! Vorba aia, duşmanii duşmanilor mei sunt prietenii mei! Ce pierde madam Firea ca administrator, câştigă politic. PSD pierde şi el teren, odată cu Dragnea. Vertiginos! Da, dar Firea e din ce în ce mai puţin PSD. Luni 19 noiembrie, probabil că nu va mai fi deloc. Exclusă. Cică! Păi nu-i ăsta un motiv de simpatie, chiar şi în ţară, unde până mai ieri era nedorită?

Atenţie mare! După europarlamentare urmează prezidenţialele. Unde se zice că PSD n-a reuşit până acum să-şi găsească niciun candidat. Dar dacă a şi găsit? Amintiţi-vă şmecheria lui Sorin Oprescu la alegerile de la 1 iunie 2008 pentru Primăria Bucureştiului. Sau mai bine zis, şmecheria PSD-ului cu Sorin Oprescu. În aprilie, dom’ Oprescu şi-a dat — cică! — demisia din PSD (unde fusese, ce credeţi? Preşedinte al filialei Bucureşti în 2006!), a candidat independent şi a câştigat Capitala. Nu s-a mai reînscris în PSD. Dar mai era nevoie? A rămas „trup şi suflet” pesedist şi omul lui Iliescu. În măsura în care fiul unui securist de rang înalt poate fi trup şi suflet pentru altceva decât pentru binele şi prosperitatea sa personală.

Ce intenţii are madam Firea? Întrebată dacă va candida la prezidenţialele din 2019, la început a răspuns că nu, nici vorbă. Doar că ultima ei declaraţie a fost: „Se spune că în viaţă niciodată să nu spui niciodată.” Ei? Destul de clar, nu?

Dragnea n-are şcoală de actorie. Se descurcă şi el cum poate, ca amator. Dar madam Firea? Ce mai, are şcoală madam Firea! Şcoala securistă de la Antena 3. Ea însăşi este o „fiică” a Antenei 3 şi a infractorului-securist Dan Voiculescu. Cu resurse să prostească o ţară întreagă. Care judecă cum judecă. Cu ce are şi ea în dotare.

Tăriceanule, t’es foutu

Gata, s-a terminat, Tăriceanule. Nu te mai scoate din căcat nici statul paralel, nici Dragnea, nici Renate Weber. N-am probele israelienilor, nici nu sunt analist politic precum Guşă, Dan Andronic sau Ion Cristoiu. Dar am un dar: tot aşa cum unii se pricep să citească de pe buze fără să audă vocea (şi-s de multe ori de mare folos pentru anchetatori), eu mă pricep să citesc după aplombul dus pe apa sâmbetei al politicienilor cu gura mara. Chiar dacă Parlamentul se face scut în jurul tău, la fel ca în cazul altor javre precum Varujan Caţavenchian, israelienii nu se lasă niciodată. Adu-ţi aminte cum l-a scos Mossadul pe Eichmann din Argentina. Poate doar prescrierea să te mai scape. Dar sper că nu.
T’es foutu, Tăriceanule.

România lui Teodorovici-PSD

Romania lui Teodorovici

Românii, un popor violent şi inapt pentru democraţie

Indice al democraţiei
Întâmplarea a făcut să-mi cadă ochii pe o clasificare a ţărilor lumii după un aşa-numit „indice al democraţiei”. România ocupă un modest lor 65 din 167 de ţări şi anume în categoria ţărilor cu „democraţie imperfectă” (Flawed democracy); în care, spre consolarea noastră, ne aflăm într-o companie onorabilă, alături de Statele Unite, Italia sau Franţa. Totuşi, ţări precum Filipine, Ghana, Columbia, Sri Lanka, până şi Republica Dominicană, se află înaintea noastră în acel clasament; ca să nu mai vorbim de veşnica rivală a României întru „disputarea” ultimului loc în Uniunea Europeană, Bulgaria, care ne devansează cu mai bine de 10 locuri. Mi-am zis: aşa ceva e imposibil, trebuie că e vorba de un indice de două parale, care nu reflectă realitatea. Şi într-adevăr, indicele se obţine sintetizând opiniile unor cercetători, analişti, universitari din domeniu, sub coordonarea grupului The Economist Intelligence Unit din Marea Britanie. Deci nu e vorba de parametri măsurabili, care să garanteze obiectivitatea evaluatorului. (Poate că cei de la The Economist au ceva cu noi! Nu? Doar suntem dintotdeauna persecutaţi de toată lumea, evident din invidie!) Totuşi, impresiile sunt şi ele importante. Uneori chiar foarte importante. Cei 60 de indicatori folosiţi pentru calcularea indicelui de democraţie sunt grupaţi în 5 categorii, dintre care una se referă la „Cultura politică” a ţării. Ei bine, la această categorie România a primit nota 4,38; în timp ce la „Participarea politică” nota României este 5,00; a se compara cu India, spre exemplu, care a obţinut 7,22. Asta spune ceva, nu?

Vineri 10 august, sfârşitul iluziilor
Ce s-a întâmplat vineri 10 august 2018, la protestul din Piaţa Victoriei al românilor din diaspora,după aproape 29 de ani de „democraţie”, pune capăt, din punctul meu de vedere, oricăror iluzii: Românii sunt un popor violent, incapabil să-şi asume rigorile democraţiei. Ce Dragnea! Ce PSD! Jandarmii, oameni „din popor”, nu s-au format sub bagheta lui Dragnea, nici la şcoala PSD-ului. Brutele care au răspândit cu sălbăticie, cu o ură viscerală, bastoane de cauciuc în dreapta şi în stânga, au lansat jeturi de gaze iritante drept în ochii protestatarilor, au folosit tunul cu apă, au lovit cu picioarele şi cu pumnii, au înjurat ca la uşa cortului, toţi aceia sunt, folosind o locuţiune dragă naţionaliştilor şi dacopaţilor, expresie a „fibrei naţiunii”! Sau, mai nou, a „ADN-ului naţiunii”! Da, se poate presupune că Dragnea, pentru a-şi apăra pielea — a lui şi a celor din clica sa —, a ordonat: Intraţi în ei! Bateţi! Rupeţi!… Dar la un popor „blând şi tolerant”, cum ne ne place să ne autocaracterizăm, aşa ceva n-ar fi trebuit să se întâmple.
Unii vor zice poate: Da, dar asemenea violenţe au fost văzute şi la case mai mari, în Statele Unite, şi în Franţa. Da, e adevărat. Şi poate tocmai de aceea, ţările care au dat lumii Charta Democraţiei acum mai bine de două secole se află astăzi în categoria „Democraţii imperfecte”. Să nu ne amăgim însă: situaţia de astăzi a acelor ţări este conjuncturală, în timp ce situaţia României pare a fi endemică.

Trecutul spune multe
Să nu uităm, România a fost singura ţară din estul Europei care a plătit cu morţi (şi nu doar câţiva ci peste o mie) şi cu sânge despărţirea de regimul comunist. Să nu uităm nici mineriadele puse la cale de regimul Iliescu pentru a devia cursul democratizării în România spre varianta „perestroika”, soldate şi ele cu răniţi, cu morţi şi cu arestaţi abuziv, dar şi cu o imagine catastrofală a României în lume, de ţară necivilizată şi neguvernabilă. Minerii au fost la rândul lor „oameni din popor”; la fel şi bucureştenii care i-au întâmpinat cu urale şi cu aplauze.
Exemplele continuă în trecutul ceva mai îndepărtat. România este ţara în care, sub regimul comunist, a avut loc aşa-numitul „Fenomen” Piteşti, unic în ţările din „Lagărul” comunist, unde deţinuţii au fost supuşi unui regim de degradare atât de sălbatic, încât până şi sovieticii s-au îngrozit şi, din câte se spune, au silit autorităţile lui Gheorghiu-Dej să-i pună capăt şi să-i pedepsească pe cei vinovaţi.
Tot românii, sub regimul Antonescu de astă dată, au comis „Masacrul de la Odessa”, în toamna anului 1941, când zeci de mii de evrei au fost omorâţi fără judecată, cu o cruzime bestială, din motive de epurare etnică şi ca represalii la un atentat al bolşevicilor în sediului comandamentului armatei române. Să mai adăugăm deportările evreilor şi ale ţiganilor în Transnistria, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când atrocităţile comise în pripă de soldaţii români i-au nemulţumit pe aliaţii germani, care i-au îndemnat pe români nu să fie mai omenoşi ci să ucidă şi să incinereze mai „profesionist”.

Concluzii?
Zilele trecute…
Deputatul PSD zis „Mitralieră”, la „bază” medic chirurg, către protestatari: „Câți ați fost 20.000, 40.000, 50.000? Nu ne provocați ca venim 1 milion și vă călcăm în picioare.”
Cristian Bîrdac, consilier în Guvernul PSD al României: „Nu mai plângeţi şi rostogoliţi imbecilităţi pe reţele. Trebuiau mitraliaţi, nu stropiţi cu apă !!!”
Gabriel Zamfir, directorul Filarmonicii din Craiova, fost preot: „Un mare respect pentru acei jandarmi şi măcar un glonţ în cap acelor asa-zise «mame» care au ieşit cu copiii în braţe la proteste deşi se ştia ca nu e un protest paşnic.”

Nu-i aşa că avem toate motivele să fim optimiști?

Gubernul Dragnea 3.0, de neclintit

Blocaj tipic românesc, la fel ca pe vremea lui Ceauşescu

Dintre metaforele caricaturale vehiculate în spaţiul public niciuna n-a fost mai grăitoare decât cea cu turma de oi care răspunde prin Beeeeee! la întrebările adresate de el lider maximo privind propria sa menţinere la conducerea PSD. Atâta vreme cât toată turma este perfect obedientă — cu aşa-zişii aliaţi cu tot —, atâta vreme cât nu se înfiripă nicio opoziţie internă, nicio schimbare în guvernarea României nu este posibilă.

Dragnea se află acum la al treilea guvern de la alegerile parlamentare încoace, pe bună dreptate supranumit Dragnea 3.0. Prin Dăncilă, şeful PSD-ului a ajuns, după două neprevăzute eşecuri, la formula ideală: nimeni nu mişcă în front la el în partid! Nulităţi absolute cu toatele, Dragnea le-a scos din anonimat pentru a le plasa pe funcţii la care nici cu gândul nu gândiseră. Sunita Sevil Shhaideh (singura respinsă pentru funcţia de prim-ministreasă), apoi Viorica Dăncilă, actuala prim-ministreasă, de care colegii de Parlament European nu încetează să se mire că a putut să ajungă prim-ministru după ce în Parlamentul European nu s-a distins decât prin absenţă şi inactivitate, supravegheată acum pas cu pas de umbra Anca Alexandrescu, pusă de Dragnea, apoi Carmen Dan, nulitatea adusă din Videle în fruntea MAI, prefecta Capitalei, Speranţa Cliseru (uitaţi-vă la ea cum arată — mai jos, prima din dreapta!), de care nimeni nu auzise înainte de intervenţia brutală a jandarmilor în Piaţa Victoriei, de acum două zile, pe care a încuviinţat-o, nu spun ordonat-o, apropiată de Gabriela Firea şi de primarul de Voluntari, niciuna nu iese din cuvântul şefului PSD.

Protestele din Piaţa Victoriei şi din celelalte mari oraşe ale României pot să continue oricât, nimic nu se va clinti din blocul-monolit PSD. Acesta va putea fi dislocat numai prin intervenţia: 1) Justiţiei; 2) a Serviciilor; 3) a Uniunii Europene, dacă nu se va limita la încruntări din sprâncene ci va recurge la o sancţionare fermă a României pentru încălcarea flagrantă a unor reguli şi principii fundamentale de funcţionare a UE. Şi nici acestea nu vor fi eficace dacă turma PSD va continua să behăie la unison. Blocajul actual este tipic românesc şi duce cu gândul direct la vremea când Ceauşescu părea/era de neclintit.

Sfânta laşitate pesedistă (şi extra-pesedistă)

Pentru cei ce au uitat sau n-au fost martorii trecutului comunist, PSD a explicat astăzi în chip strălucit cum a fost posibilă dictatura lui Ceauşescu în România. Unanimitatea din CEx în sprijinul condamnatului Dragnea spune totul. Cei de sub dictatură mai aveau oarecum scuza că, la câtă lăcomie de putere şi de bunăstare îi anima, n-aveau, să zicem, alternativă la susţinerea politică. Plus ameninţarea represiunii securiste în cazul că, prin absurd, le-ar fi trecut prin cap gânduri de nesupunere. Cei de astăzi în schimb, tot ce ar risca ar fi represiunea… „statului paralel”! Cât despre o alternativă la susţinerea politică, ar fi putut găsi fără probleme o soluţie de refugiu: migraţia către un alt partid. Momentul era propice: cei ce apucaseră să se pronunţe pentru neacceptarea în partid a „traseiştilor politici” ar fi trecut fără doar şi poate, acum, în preajma moţiunii de cenzură, peste „principii” pentru a-i primi la sânul lor pe eventualii transfugi pesedişti. Nu s-a găsit niciunul. Unanimitate! Strâns uniţi în jurul conducătorului iubit! De ce? Din atașament pentru principiile social-democrației? Aș! ți-ai găsit. Din cea mai pură laşitate.

Şi când te gândeşti că toate acestea se petrec în prezent, sub tutela Uniunii Europene. Să ne imaginăm că tutela ar fi fost, ca odinioară, a Uniunii Sovietice (sau a lui Putin din ziua de azi), sau că n-ar fi existat niciuna, ca pe vremea „disidentului” internaţional Ceauşescu. Derapajul PSD ar fi fost rapid şi total.

La fel de total şi de rapid cum urmează, în împrejurările date, frângerea gâtului pesedistului-şef. Sper.

Alte măşti, aceeaşi farsă: un articol din Evz, din 2012

Reproduc aici un articol din Evenimentul zilei, din data de 28 iulie 2012, semnat de Andreea Udrea. La fel de actual, după şase ani, şi astăzi.

ROMÂNIA, TREZEŞTE-TE! Lovitura de stat din iulie 2012

Puciul USL a folosit cu abilitate diabolică majoritatea parlamentară pentru a anihila instituţii fundamentale ale statului.

Planul a fost minuţios pus la punct. Etapele au decurs una din alta, într-o logică perfectă a unui război fulgerător împotriva statului. 1. Trecerea Monitorului Oficial în subordinea Guvernului. Monitorul Oficial, prin ordinea publicării legilor, în aşa fel încât să împiedice pronunţarea Curţii Constituţionale, a devenit o unealtă esenţială a loviturii de stat. 2. Revocarea Avocatului Poporului. Miza era controlul acestei instituţii, singura care putea ataca Ordonanţele de Urgenţă la Curtea Constituţională. În locul lui Gheorghe Iancu a fost numit, interimar, Valer Dorneanu, fost fruntaş PSD. Deşi legea nu prevede interimatul. 3. Schimbarea preşedinţilor Camerei şi Senatului. Roberta Anastase şi Vasile Blaga au fost înlocuiţi cu Valeriu Zgonea, respectiv Crin Antonescu, prin încălcarea articolului 66 al Constituţiei, a două decizii din 2005 ale Curţii Constituţionale şi a regulamentelor celor două Camere, care prevedeau că doar grupurile care i-au propus pe cei doi pot cere revocarea lor. 4. „Castrarea” Curţii Constituţionale. Guvernul Ponta a modificat prin Ordonanţă de Urgenţă Legea de funcţionare a CCR. Curţii i s-a luat dreptul de a se pronunţa asupra Hotărârilor Parlamentului, lăsându-i-se avizul consultativ. USL a urmărit să împiedice o eventuală opoziţie a Curţii la suspendarea Preşedintelui şi să facă imposibilă intervenţia CCR pentru repunerea în funcţii a lui Blaga şi Anastase. 5. Simplificarea procedurilor de suspendare şi demitere a preşedintelui. Guvernul Ponta a modificat tot prin Ordonanţă de Urgenţă Legea Referendumului. Astfel, referendumul nu se mai invalida în caz că nu se prezentau la vot 50%+1 alegători, iar demiterea se realiza cu majoritate simplă. 6. Ordinea controlată a publicării legilor în M.O. Ordonanţa de Urgenţă, care împiedica Curtea Constituţională să se pronunţe asupra Hotărârilor Parlamentului, este publicată, în ciuda cronologiei evenimentelor, înaintea hotărârilor de demitere a celor doi preşedinţi de Camere. Astfel, CCR a fost împiedicată să-i repună în funcţii pe cei doi preşedinţi de Camere. Crin Antonescu era pregătit să vină la Cotroceni. Pumnul în gură USL a depus pe 19 iulie 2012 o plângere penală împotriva lui Traian Băsescu şi a altor 14 persoane. Motivele par desprinse din dosarele proceselor politice ale anilor `50: „răspândire de informaţii false”, „defăimarea ţării şi a naţiunii”, „periclitarea siguranţei naţionale, stabilităţii monedei, siguranţei statului, credibilităţii ţării”. Cei 15 „au săvârşit fapte de denigrare şi de răspândire de informaţii false printr-o manipulare grosolană a opiniei publice, a organismelor europene şi internaţionale, a partenerilor interguvernamentali, a mediului public, a mass-media internaţională şi internă şi a personalităţilor europene cu privire la situaţia din România”. Incriminările vizează inclusiv faptul că cei 15 „au făcut afirmaţii referitoare la o lovitură de stat”, dar şi termeni ca „mineriadă”, „distrugerea statului de drept”, „acapararea justiţiei”, „suprimarea funcţionării unor instituţii fundamentale ale statului”, „răsturnarea democraţiei”. Ziariştii prezenţi au recunoscut în textul plângerii multe dintre expresiile folosite şi de ei sau de confraţii lor din străinătate. Nicolăescu nu a exclus ca, pe viitor, USL să depună plângeri penale similare şi împotriva ziariştilor sau a altor lideri de opinie care vor folosi termeni precum „lovitură de stat” şi alţii asemenea. Folosirea infractorilor pentru teroare Judecătoarea Aspazia Cojocaru, de la Curtea Constituţională, a fost ameninţată de un deţinut de drept comun. Cum a reuşit Nicu Pârlăţeanu, condamnat la 19 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav (şi-a ucis tatăl în 2008), să o ameninţe, din Penitenciarul Giugiu, în două rânduri pe Cojocaru? Anchetatorii bănuiesc că datele personale ale judecătoarei i-au fost furnizate de doi poliţişti, unul de la IPJ Olt, altul de la Direcţia Generală a Poliţiei Bucureşti. Aceştia au fost descoperiţi, după „amprentele” lăsate în hardul computerelor, că au intrat în baza de date a Ministerului de Interne, şi i le-ar fi transmis lui Pârlăţeanu. Interesante sunt mai cu seamă momentele în care s-au produs cele două ameninţări: în noaptea din 5/6 iulie, probabil printr-un apel telefonic şi în ziua de 10 iulie, printr-un mesaj. În 6 iulie a avut loc în Parlament dezbaterea pentru suspendarea Preşedintelui. În 10 iulie, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra modificărilor aduse Legii referendumului (a stabilit că e nevoie de prezenţa la urne a minimum 50%+1 din total alegători, pentru validare) şi asupra modificărilor aduse legii de funcţionare a CCR.

***

Aşa-i că nu s-a schimbat mare lucru? Au dispărut câteva mutre, au apărut altele. Unii dintre „puciştii” de ieri şi-au pus mască de democraţi iubitori ai statului de drept. (Într-un interviu recent la HotNews, Victor Ponta a spus că speră ca viitorul interviu să fie „despre viitor, nu despre trecut”. Cred şi eu! Unele „probleme” din 2012 sunt rezolvate, au apărut altele. Şi cam atât. Aşteptăm desfăşurarea evenimentelor…

Aşteptăm??

S-au înţeles cu toţii după CEx… Cu toţii ne înţelegem şi vom fi mulţumiţi

— După atâtea ore de discuţii, ce pot să vă spun? S-au băgat tot felul de oameni în ultimele zile… Da’ ce spun eu în ultimele zile. S-au băgat de la început, de când am început guvernarea. S-au băgat să-şi dea cu părerea tot felul de instituţii care n-au nicio legătură cu guvernul. Faceţi aia, nu faceţi ailaltă. Normal că s-a creat o presiune enormă. Şi, da, colegele noastre n-au mai putut rezista. Mai ales Sevil. Dar şi Rovana. Sevil mi-a spus: Liviu, eu plec, am şi eu copii acasă, am un soţ, e şi partidul, care are de suferit. Zău, nu te supăra, eu plec. I-am spus: Sevil, faci cum crezi tu că-i mai bine. Eu nu te pot obliga să suporţi această presiune uriaşă. Şi tu, şi Rovana. Vă înţeleg. Demisia e un act unilateral, te înţeleg foarte bine… Uite, n-am spus nimica nici când a plecat Victor. Asta a fost. Atunci, cu Colectiv, cu tragedia de-atuncea, s-a creat o presiune enormă. Şi Victor n-a mai rezistat. Nici el. Eu îmi asum, să ştiţi. Uite, Mihai e aicea, lângă mine. A guvernat foarte bine. A făcut şi el greşeli. Şi eu am făcut greşeli. Poate că el a făcut greşeli mai mari, şi eu mai mici, sau poate că eu am făcut greşeli mai mari, şi el mai mici. Toată lumea greşeşte. Dar e şi multă neînţelegere. De multe ori vrem să facem bine, şi iese prost. Şi Jens a făcut greşeli. Uite, aici, în flancul estic al NATO, poate că trebuia să întărească mai mult. A făcut şi el ce-a putut. Mulţi zic că-i o marionetă. O marionetă a cui? A lui Donald? Mă-ndoiesc. Ce, el tre’ să ia în seamă ce zice lumea? Poate că nu s-a înţeles bine care sunt intenţiile lui. Intenţiile NATO. Poate că nu s-a înţeles bine nici care sunt intenţiile lui Emmanuel atunci când a venit la noi în ţară şi a vorbit cu Klaus. Nu totdeauna când te duci şi vorbeşti cu cineva înseamnă că neapărat iese bine. Uite, eu am fost şi am vorbit cu Donald, am dat şi mâna cu el. Şi pot să spun că a ieşit totul bine? Nu po’ să spun. Tudorel a fost contestat, înainte de el, şi Florin a fost contestat. Lumea a ieşit în stradă. Poate că lumea a fost instigată. Totdeauna se găsesc unii să conteste. Mai de bună voie, mai din proprie iniţiativă, mai instigaţi de alţii. Cum ar fi George. Ce, eu zic că George e neapărat vinovat de întreaga situaţie? Aţi văzut, nici Donald nu-l prea are la inimă. Aţi văzut ce clip electoral şi-a făcut. Faţa lui George apărea acolo, şi n-aş zice că în contextul cel mai fericit. Dar nu-i cazul să sărim cu gura şi să-l învinovăţim neapărat pe Donald. Donald are de discutat — discutat, nu zic mai mult. Are de discutat cu Xi, are de discutat şi cu Kim. Aşa şi eu, aş putea să spun că a greşit pentru că a fost influenţat. L-au influenţat ba unii, ba alţii, poate că l-a influenţat şi Melania, poate că l-a influenţat şi Ivana, în trecut. Nu poţi să ştii niciodată ce influenţe te influenţează. E greu să te înţelegi cu toată lumea, dar asta nu înseamnă că nu trebuie încercat. Toată lumea sare cu gura pe Kim, unii chiar îi impun restricţii, dar nu se ştie dacă Kim chiar vrea să facă o rachetă balistică cu încărcătură nucleară. Poate că vrea să îşi perfecţioneze mijloacele de transport, să le facă mai sigure, mai ieftine. Mai rapide. Nu totdeauna înţelegem raţiunile altora. Saddam a plătit cu viaţa. Şi poate că nu era vinovat. George poate că s-a grăbit să trimită trupe. George dable-iu, vreau să zic. Şi Slobodan a plătit cu viaţa. Fără să fie prea vinovat. Pot eu să spun că a fost de vină Emil, că a dat voie avioanelor americane să survoleze spaţiul aerian al României? Nu pot să spun. A făcut şi el ce-a crezut de cuviinţă. Uite, nici Volodea n-a comunicat prea bine. Din păcate n-a reuşit să explice de ce era imperios necesar să invadeze Crimeea. Unii l-au acuzat că s-a amestecat în alegerile prezidenţiale din SUA. Eu nu sunt convins că a fost aşa. Donald nu l-a acuzat în mod direct, nu. Alţii l-au acuzat pe Volodea că a influenţat alegerile din Republica Moldova. Nimeni nu ştie dacă-i aşa, sau nu. Nimeni nu ştie. Uite, Mihai… vreau să spun Mihai de la Apărare, a pornit-o în altă direcţie. El vrea să înzestreze armata… Şi acum, revenind, Mihai, aci de faţă, a guvernat foarte bine, după părerea mea. Avem creştere de şase la sută. Mai mult decât ne-am propus prin programul de guvernare. Toţi au contribuit la asta, unii mai mult, alţii mai puţin. Şi Lia a contribuit. Chiar dacă a făcut şi ea greşeli de comunicare. Vă amintiţi atunci când a spus că salariile vor creşte cu nu ştiu cât, şi de fapt n-a fost atâta deodată. Asta este. Cu atât mai mult trebuie să fim înţelegători cu Sevil şi cu Rovana. În general, trebuie să fim înţelegători cu oamenii. Nu-i aşa, Mihai? Nu vreau să citez pe nimeni care a spus: pas cu pas. Dar are mare dreptate. Pas cu pas le vom rezolva pe toate. Vom rezolva şi cu parcările, şi cu autostrăzile, şi cu salariile de la întâi ianuarie, şi cu Laura, şi cu Augustin. Ca să fie şi Călin mulţumit, şi Hunor, şi Codrin, şi Eugen. Toată lumea să fie mulţumită. Dar nu putem să le rezolvăm pe toate aşa, deodată. Pas cu pas.

Întărâtă-i, drace!

Când eram la şcoală, în clasele mici, şi doi se întâmpla să sară la bătaie între ei, se găsea câte unul, mai şugubăţ, care, stând de-o parte, le striga în timp ce ţopăia: Întărâtă-i, drace, că şi mie-mi place!

La fel îmi vine şi mie să spun, acum, văzându-i pe cei doi pesedişti care au sărit unul la beregata ăluilalt şi se devorează în public.

Mă lasă rece „noua faţă” a lui Grindeanu. Mă lasă rece ataşamentul la PSD al lui Grindeanu, pe care îl tot clamează, ca şi cum ar fi un mare merit să fii membru al PSD şi ataşat partidului. Aş zice, poate, că mă interesează ce face Grindeau pentru ţară dacă n-aş şti CE N-A FĂCUT Grindeanu pentru ţară lunile trecute. Or, dacă Grindeanu, pe lângă ce n-a făcut pentru ţară, se-apucă să facă respiraţie artificială cadavrelor recente, alde Ponta, şi poate Rus, şi poate Geoană, nu pot decât să spun: aştept să iasă din nou lumea în stradă… Căci, vorba unui comentator pe care l-am văzut la tv: altminteri avem de ales între Dracu’ şi Tat’su.

Şi mai zice Grindeanu…
Avem obligaţii faţă de sutele de mii de membri al PSD-ului, şi faţă de cei ce ne-au votat… Păi da, asta-i marea dramă a României, că v-au votat. (Aici ar fi urmat un cuvânt pe care însă îl suprim, înlocuindu-l printr-un fluierat!)

Cât despre sutele de mii de membri de partid, aş zice: nu-ţi face griji, Grindeanule. Membru al PSD (ca şi al altora dintre partide) poate fi cineva care: ori 1) e mafiot şi ştie că ştie că marile învârteli se fac prin, cu şi în PSD; ori 2) e pragmatic şi ştie că nefiind membru, nu e promovat, nu primeşte resurse, nu… ş.a.m.d. (de fapt e o subcategorie a celei anterioare; a se înlocui doar „mari învârteli” cu „mici învârteli”); ori 3) e… şi aici vine cuvântul suprimat şi înlocuit cu un fluierat… Cu menţiunea că a 3-a categorie e de departe cea mai vastă.

Aşa că, Grindeanule, las-o baltă cu sutele de mii.

De fapt, în ochii mei, Grindeanu seamănă izbitor cu „activistul de partid” din filmele „epocii de aur”. Victimă a secretarului de partid abuziv, ajuns acolo sus prin uneltiri, eventual cu sprijinul duşmanului de clasă, suferă pentru partid, luptă pentru partid şi sfârşeşte invariabil prin a-l demasca pe secretarul abuziv şi a restabili etica şi echitatea socialistă; mă rog, în cazul de faţă, pesedistă.

Ceea ce ne trebuie este de fapt o ROUMANIE EN MARCHE. Dar tare mi-e teamă că n-a venit încă vremea pentru ea. Mai avem de aşteptat vreo… sută de ani.

Greşeală freudiană

Prezentând ziariştilor măsurile luate de Autoritatea de Supraveghere Financiară în urma tărăşeniei cu compania NN, care şi a avertizat clienţii că este posibil ca Guvernul să naţionalizeze fondul de pensii privare, şeful ASF a spus: Compania va fi amendată cu 760 de… milioane de lei! Şi nici nu s-a corectat imediat ci s-a dezmeticit abia la întrebările ziariştilor: era vorba de „doar” 750 de mii de lei.

Greşeală freudiană, nu? Ce se poate deduce de aici? Că şeful ASF a primit ordin de la Dragnea, şeful PSD şi păpuşarul-şef al Guvernului (şi nu numai): Ardeţi-i, să-i usture!… Usturimea se producea la milioane, nu la mii de lei. Aşa că pe şeful ASF l-a luat gura pe dinainte. Asta-i tot. E simplu.

Cât despre naţionalizarea fondurilor de pensii private, aşteptăm noi greşeli freudiene. Asta, dacă nu se va găsi cineva, un defector, care să divulge adevărata intenţie a puterii.v

Uniunea Armenilor din România: cu Vosganian înainte!

M-am uitat de curiozitate pe situl Uniunii Armenilor din România (UAR) şi, ce să vezi! Preşedinte este nimeni altul decât senatorul (auto)miruit — şi salvat de Senat din ghearele DNA-ului — Varujan Vosganian!

Şi m-am întrebat: să mă mir, sau să nu mă mir? Cum de acceptă armenii o asemenea reprezentare scandaloasă, care face etnia de ruşine? Mi-am amintit însă de un incident deja vechi de mulţi ani, al cărui martor am fost. Pe la mijlocul anilor ’90 s-a nimerit să particip la o întrunire a UAR, unde invitat de „onoare” a fost, nu ştiu cum şi de ce, azi răposatul politician Victor Surdu. Mai mult decât dubiosul politician şi-a început alocuţiunea cu o propoziţie de trei cuvinte în armeneşte. A fost de-ajuns pentru ca din rândul armenilor să se ridice o furtună de aplauze.
Vosganian miruit
La fel ca şi în cazul altor minorităţi mărunte numeric şi de aceea dependente de atenţia „majoritarilor”, armenii sunt foarte uşor de „gâdilat”. Important e să fii ARMEAN. Sau filo-armean. Restul nu prea mai contează. Poţi să faci orice îţi trăsneşte prin cap. Contează faima şi aprecierea etniei! Ceea ce în cazul altor etnii contează mai puţin. De aceea armenii se fălesc cu un Aznavour. Pe bună dreptate. Se fălesc însă — unii din ei — şi cu celebrul Heinz Guderian, general al lui Hitler dar şi, ulterior, al Bundeswehr-ului şi al NATO. Care nu se ştie cât de armean a fost — unii zic că da; numele se termină însă în ian, şi asta e de-ajuns: am fost de faţă când un armean, „confirmându-i-se” că Guderian a fost armean, a ridicat în sus, plin mândrie, degetul gros, într-un gest fudul de victorie!

S-ar zice deci că n-ar avea de ce să se ruşineze armenii din România cu Vosganian: e faimos; adjunctul lui Manolescu la Uniunea Scriitorilor; cântă la pian; e controversat (deci încă o dată faimos!); e un pic fanfaron (deci tot faimos!) — i-a şuierat Nobel-ul pe la ureche; un pic lichea!…

Mergem cu el înainte!

Autostrada îngropată a lu’ domnu’ Sorin

Domnu’ Sorin,

Am luat cunoştinţă cu încântare de noua matale iniţiativă edilitară: autostrada îngropată din București. 14 kilometri! Păi asta nu-i joacă, domnu’ Sorin, zău aşa. O adevărată performanţă! E foarte bine ce faci — normal că trebuie! Ce tot fac ăia tărăboi cu consolidarea blocurilor — cu risc seismic cică! Dă-i dracu’ de panicarzi! Adică ce consolidare, dom’le! Mult mai important e să poată fugi repede românu’ când vine ăl mare. Şi 14 kilometri nu-s de colo. Săpătură serioasă, nu glumă. Are pe unde fugi, să se ducă cât mai departe!
Sorin Oprescu
Pe de altă parte îţi împărtăşesc îngrijorarea că românu’ poa’ să aibă un atac de panică acolo jos în pământ. Cum bine ziseşi: românu’ nu-i obişnuit cu atâta autostradă pe sub pământ. Nu-i obişnuit el cu atâta autostradă nici pe deasupra, da’ mite pe dedesubt! Numa’ că soluţia aia a matale, că să iasă românu’ din când în când la suprafaţă cu autostradă cu tot ca să nu-l apuce claustrofobia, e cam scumpă, bre. Hai să-ţi zic eu una mai ieftină. Autostrada să nu iasă de loc dom’le. 14 kilometri în pământ, las’ că-i bine. Da’ poa’ să iasă numa’ românu’, ce zici de asta? Îşi lasă frumuşel maşina acolo jos, la marginea drumului, eventual îi faci câte o alveolă din loc în loc ca să nu-i încurce p-ăia de n-au treabă cu atacurile de panică, iar pentru românu’ cu panică, îi dai aşa câte o gaură, bre. O gaură în tavan, şi cu o scară. Se suie românu’ pe scară, scoate capu’ la suprafaţă, în stradă cum ar veni, se uită în dreapta şi-n stânga, afară la aer, vede că nu-i nimica de speriat şi se întoarce frumuşel la maşină şi îşi continuă drumu’. Şi dacă îl apucă iar panica, îi mai dai o gaură ceva mai încolo, bre. Zi şi matale, nu-i mai ieftin? Păi găurile nu costă mai nimica, ce naiba!

Hai să trăieşti, domnu’ Sorin.

Un binevoitor şi admirator al matale

%d blogeri au apreciat asta: