Category Archives: Utile

Starea de urgență: armata de operetă

Vineri 10 aprilie am fost să-mi fac cumpărăturile, în intervalul permis celor de vârsta a treia, la magazinul Kaufland din Câmpina. O mare de oameni înăuntru, nimeni la intrare, nici tu poliție MAI, nici tu poliție locală, nici dintre personalul magazinului, nimeni să limiteze accesul în magazin. Cică vârstnicii au prioritate între orele 11 și 13! Aiurea. Vorbe. Dimpotrivă, îmbulzeala e și mai mare în intervalul respectiv. Dacă te adresezi românilor să respecte o regulă pentru alții, ăsta-i rezultatul, îi doare-n cot. Când e să facă ceva fiecare pentru sine, mă rog, da, se respectă. În linii mari. De ce vin cei tineri în intervalul destinat vârstnicilor pentru cumpărături. Pentru că, așa cum spuneam, îi doare-n cot. Pe 90 la sută din țara asta îi doare-n cot de tot și de toate.

I-am trimis un mesaj și președintelui — v. mai jos. N-a catadicsit să-mi răspundă. Printre altele îi reproșam că expresia „cu prioritate” este vagă. Cine asigură prioritatea? Magazinul, care are tot interesul să vândă? Sau poliția? Sau armata? Care armată? A doua zi după incident am sunat la poliția din Câmpina, unde am aflat că ieri, cu îmbulzeala de care tocmai am amintit, alți cetățeni s-au sesizat. Și atunci poliția a binevoit să se înființeze la fața locului, cu aproape o oră întârziere. Să facă, ce? Să stea la intrare, de lemn-tănase.

D-aia ziceam. Iohannis a decretat starea de urgență și câteva zile mai târziu a scos armata în stradă. Militari pe blindate, cu mâna pe trăgaci, cum spuneam ceva mai înainte, privind vulturește peste capete. Încolo, nimic. Armată de operetă.

Coronavirusul și „protecția” vârstnicilor

I-am trimis președintelui Iohannis, pe situl Președinției, mesajul de mai jos:

„Domnule Președinte
Am 81 de ani și sunt rezident la Câmpina pe durata stării de urgență. Mă adresez Dumneavoastră în chestiunea protecției vârstnicilor — persoane de 65+ ani. În ajunul instituirii interdicției pentru vârstnici de a ieși din casă în afara intervalului orar 11–13, am făcut aprovizionarea cu alimente la un supermarket, cu o oră înainte de închidere. Rezultatul a fost că, într-un magazin aproape gol, am rezolvat cumpărăturile în câteva minute. Apoi a venit interdicția numită pompos și ipocrit „protecție”! Ieri, în intervalul permis, mi-au trebuit 45 de minute pentru cumpărăturile strict necesare, dintre care 30 de minute numai așteptarea în fața magazinului, în condiții de stres, dezordine și apropiere nepermisă între clienți. Vă întreb: ce fel de protecție este asta?
Mai am două întrebări să vă pun: Cum adică persoanele vârstnice au „prioritate” în intervalul 11–13? Nu cumva termenul de „prioritate” este vag? Și, în sfârșit, vă întreb: ce au făcut autoritățile pentru servirea la domiciliu a persoanelor vulnerabile, astfel ca acestea să nu fie nevoite să se expună ieșind afară din casă și încălcând fără voie regulile de distanțare socială? Am încercat să contactez mari lanțuri de magazine în această privință (Penny, Carrefour, Kaufland și Mega Image), răspunsul fiind de fiecare dată „Ne pare rău…” (pentru orașe mici, desigur). Pentru mediul rural, nu mai vorbim!
De ce vă pun Dumneavoastră aceste întrebări? Pentru că aceleași întrebări adresate Grupului de Comunicare Strategică acum câteva zile au rămas fără niciun răspuns, ca în cazul oricărei entități birocratice transpartinice! Întrebasem atunci dacă nu este posibil ca GCS să impulsioneze într-un fel sau altul marile magazine să livreze alimente la domiciliu, în parteneriat, de pildă, cu companiile de taxiuri (care și-au cam pierdut clienții în ultima perioadă) sau cu alte firme de transport.
Vă mulțumesc.”

Închidem școlile sau nu?

Am văzut-o la tv pe directoarea Institutului Național de Sănătate Publică, dna Adriana Pistol, într-o emisiune dedicată, evident, crizei coronavirusului. La întrebarea moderatorului dacă ar trebui să se dea curs unei propuneri deja vehiculate, inclusiv de către un virusolog german, să se închidă toate școlile pe o durată de două săptămâni, am auzit-o pe dna Pistol emițând următoarea părere: ar fi poate util să se închidă școlile, dar asta numai dacă copiii ar fi ținuți în casă, dacă nu s-ar mai circula ș.a.m.d. Fiindcă altfel, știți cum e, copiii oricum ies afară la joacă și se întâlnesc unul cu altul!

Personal, am mai avut de a face, cu ani în urmă, cu „personalități” de la Institutul de Sănătate Publică. Și de fiecare dată am fost surprins de acel „stil” de a gândi în care noțiunea de șansă nu-și găsește locul — stilul să-i zicem „totul sau nimic”. Evident că copiii, în timp ce școlile sunt închise, se vor întâlni la locurile de joacă, poate că unii dintre ei se vor întâlni și la baruri. Dar aici e vorba de șansă. Cu cât grupurile de copii care se întâlnesc sunt mai mici, cu atât este mai puțin probabil ca unul dintre ei să fie contaminat și să-i contamineze și pe alții. La joacă se întâlnesc câte doi, câte trei, nu câte 25–35, câți se întâlnesc într-o clasă. Este deci vorba de șansa de a face epidemia să stagneze sau să dea înapoi, nu de certitudinea că ea va fi stopată. Dacă așa gândesc autoritățile sanitare, mă întreb dacă sunt capabile cu adevărat să gestioneze o criză cum se prefigurează în aceste zile.

Ce face Compania de iluminat a lu’ madam Firea?

…Sau „Green Deal” de Sectorul 4

La grădinița de copii de pe strada Izvorul Mureșului, sector 4, București, lumini exterioare de sute de wați ard zi și noapte. Grădinița tocmai a fost renovată prin PNDL. Un PNDL plin de „strălucire”, pe care probabil toată lumea din jur, și nu numai, trebuie să-l vadă și să bage la cap, să știe cu cine va vota la locale: cu PNDL! De aceea becuri de sute de wați trebuie să ardă zi si noapte. Și sunt multe, vreo zece, de jur împrejurul clădirii.

La doi pași distanță, „peste gard”, este colegiul național „Mircea Vulcănescu”. Și acolo ard becuri de sute de wați, încă și mai multe sute de wați, tot zi și noapte. Acolo nu s-a renovat nimic, dar tot trebuie, pesemne, ca lumea să vadă. Ce să vadă? Nu se știe. Becurile sunt destinate să lumineze niște terenuri de sport pe timp de noapte, ca să poată juca, noaptea, cine? Nu se știe. Niște zurbagii, judecând după răcnetele pe care le scot în toiul nopții. Asta, pe timp de vară. Acum, în plină iarnă, nu se aud strigăte noaptea. De unde deduc că nu joacă nimeni pe terenurile se sport din preajma școlii. Dar luminile continuă să ardă. Zi și noapte. Pe banii cui? Pe banii contribuabililor. Căci atât grădinița de copii, cât și colegiul învecinat sunt ale statului.

Când un telefon mobil s-a încărcat, pe display apare mesajul: Baterie încărcată. Pentru a economisi energie, scoateți încărcătorul din priză. E vorba de 10 w, timp de o oră. La grădinița cu pricina și la colegiul „Vulcănescu” e vorba de sute de wați, timp de săptămâni. Sau luni. Și nu-i nimeni să le scoată din priză.

Am sunat la dispeceratul Primăriei Sectorului 4, la telefonul 021–9441, azi, sâmbătă, la ora 9 fără ceva. O voce stătătoare pe scaun, îmi zice să sun la Compania de iluminat. Încerc să-i explic că n-are niciun rost să sun la o companie care câștigă de pe urma iluminatului, căci, nu-i așa? rațiunea de a fi a oricărei companii este să aducă profit. Zice, Nu, Compania asta nu-i pentru câștig. Zău, da’ pentru ce e? În sfârșit, după oleacă de tocmeală, explicându-i eu vocii stătătoare pe scaun că s-ar cuveni să-mi aprecieze spiritul civic și, în loc să mă trimită să sun, tot eu, în altă parte, să pună ea mâna pe telefon — în sfârșit, cum ziceam, catadicsește să promită că va suna ea, vocea, la Compania de iluminat.

Completare. Probabil că Compania lu’ madam Firea nici nu aduce bani, nici nu contribuie la economisirea banului public: câteva ore mai târziu luminile de sute de wați ard vesele mai departe, concurând cu strălucirea soarelui.

P.S. Am mai reclamat povestea asta la Primăria Sectorului 4, acum aproape un an, pe 8 februarie 2019. Primăria n-a catadicsit să-mi răspundă:

„Bună ziua
Locuiesc în vecinătatea colegiului Mircea Vulcănescu. Există în spatele școlii câteva terenuri de sport, luminate a giorno. Problema este că acele lumini ard a giorno și… în ziua. Zile în șir. Îmi închipui că sunt sute de wați acolo, se irosesc. Plătește oare cineva pentru acea risipă? Interesându-mă la secretariatul colegiului, mi s-a spus că terenurile, inclusiv luminile, sunt în administrația/proprietatea primăriei.”

„Multifuncţionala” CANON: scanare cu… cerneală

Dacă aveţi o imprimantă multifuncţională marca CANON, seria Pixma, modelul MX495 — sau poate vreo altă marcă sau vreun alt model — v-aţi convins deja că sunteţi victima unei şmecherii. Nu vorbesc aici de clasica stratagemă a fabricantului: îţi vând o imprimantă ieftină, îmi asum chiar, probabil, oarece pierdere, numai pentru a recupera apoi de la tine cu vârf şi îndesat, în viitor, prin consumabile supraevaluate din gros. Şi cu asta te are la mână fabricantul. Pe termen Lung. Mizând pe resursele tale financiare limitate; şi pe comportamentul tău de client, care va zice: Acum că tot am imprimanta asta, doar n-o s-o arunc ca să cumpăr alta mai convenabilă!

Fabricanţii de birotică mai au însă şi o altă metodă de şmecherire a clientului.

Funcţii corelate abuziv
După cum se ştie, funcţiile unei imprimante multifuncţionale sunt: 1/ imprimarea; 2/ copierea; 3/ scanarea; şi 4/ transmiterea de documente prin fax. Dintre aceste funcţii, ultimele două — scanarea şi transmiterea — nu presupun consum de cerneală/toner. Cu toate acestea, fabricantul, abuzând de poziţia sa dominantă pe piaţă (atunci când o are, desigur — şi o cam are), concepe produsul în aşa fel încât cele două funcţii mai sus menţionate să nu fie active atunci când rezerva de toner a imprimantei este pe zero. Altfel spus, eu, ca să pot scana, am nevoie de cerneală/toner în imprimantă!

La început, am crezut că imprimanta mea are un defect. Am încercat să contactez firma CANON, dar am aflat că în România ea este reprezentată, pentru multifuncţionale, de firma SC IT CLICK & SERVICE. Drept care i-am trimis acesteia următorul mesaj:

„Am o imprimantă Canon MX495. Unul din cartuşe în momentul de faţă este pe jumătate gol. Eu însă am nevoie să fac scanări. Cu toate acestea, imprimanta afişează mesajul «Verificaţi cerneala» şi nu răspunde la nicio comandă. Din câte ştiu, pentru scanare nu e nevoie de cerneală.”

Şi ca să nu mai existe niciun dubiu, reprezentata în România a firmei CANON mi-a răspuns:

„Pentru a putea scana este necesar să aveţi ambele cartuşe funcţionale.
Daca imprimanta afişează erori legate de consumabile, nu o veţi putea folosi pentru scanare.”

Aha, deci aşa stăm!… Sigur, un adept al economiei de piaţă (sută la sută libere) ar putea să spună: dacă nu-ţi convine, îţi cumperi altă imprimantă. La o asemenea posibilă replică trebuie să vin cu câteva precizări. Una la mână, nu am studiat piaţa şi nu deci nu ştiu dacă există imprimante multifuncţionale proiectate corect, adică cu funcţii necorelate în beneficiul producătorului. Probabil că da. Tot aşa cum există imprimante scumpe pentru care cartuşele cu toner de rezervă costă rezonabil. Doi la mână, e cum spuneam mai sus: cumpărătorului, dacă tot a achiziţionat o „multifuncţională” (sună pompos, nu?), nu-i vine uşor s-o arunce ca să-şi ia una proiectată cinstit. Şi, trei la mână, fabricantul ar trebui să-l avertizeze pe client: Nene, vezi că dacă cumperi imprimanta mea, n-o să poţi scana dacă n-ai toner. Dar bineînţeles că fabricantul n-o face. Mizează pe neinformarea cumpărătorului.

Drept care m-am gândit să încerc eu să contribui, cu mijloacele modeste ale blogului meu destul de puţin vizitat, la informarea cumpărătorului.

Şi pentru orice eventualitate, am trimis o reclamaţie şi la Protecţia cumpărătorului, mai precis la: Comisariatul Pentru Protecția Consumatorilor București–Ilfov, str. Transilvaniei, 2, Sector 1, Bucureşti, 10796. (Desigur, fiecare cu comisariatul său teritorial.)

Aşteptăm răspunsul.

Actualizare 3 iunie 2019. Am primit de la OPC București răspunsul următor.

Am trimis OPC București replica de mai jos.

Referitor la răspunsul pe care mi l-aţi trimis prin poștă la sesizarea mea cu numărul de mai sus, privind proiectarea „abuzivă” a imprimantei multifuncționale CANON, seria Pixma, model MX 495, precizez următoarele.

1) Dacă am contactat producătorul. Producătorul, CANON, este o „multinaţională”, reprezentată în România, pentru multifuncţionale inkjet, de către firma SC IT CLICK & SERVICE — şi v-am ataşat dovada: o copie de pe situl CANON. V-o mai ataşez încă o dată.

2) Da, m-am adresat reprezentantului CANON, firma cu numele de la pct. 1 de mai sus, printr-o scrisoare electronică, respectiv e-mail. V-am anexat în prima mea reclamaţie, scrisă, o copie a răspunsului electronic pe care l-am primit de la SC IT CLICK & SERVICE în chestiunea în cauză; răspunsul electronic (e-mail) nu este un document? Ba da. Vi-l ataşez încă o dată. Firma SC IT CLICK & SERVICE confirmă în răspunsul ei electronic că imprimanta nu poate fi folosită pentru scanare dacă nu conţine ambele cartuşe, de cerneală color şi de cerneală alb-negru, pline (ne-goale).

3) Dacă nu am fost destul de clar, să mai explic o dată. Orice certificat de garanţie, chitanţă etc. le consider irelevante în cazul de faţă, deoarece eu nu reclam calitatea unui produs (un produs defect) , ci modul de proiectare abuziv al unei întregi categorii de produse, prin care cumpărătorul român este obligat să cheltuiască bani, respectiv să cumpere cerneală, atunci când, logic, nu ar fi nevoie, respectiv pentru scanare.

Dv. puteţi să daţi curs reclamaţiei mele — care nu mă priveşte numai pe mine ci o categorie largă de cumpărători, clienţi ai multinaţionalei CANON (fiindcă e vorba, fără doar şi poate, şi de alte tipuri de multifuncţionale, proiectate în același mod) — sau o puteţi clasa în grabă, aşa cum aţi făcut-o. Aţi avut de ales între a acţiona, şi a sta comod în fotolii. Cel mai simplu este să nu faci nimic şi să te prevalezi de un formalism birocratic, făcând abstracţie de esenţa problemei sau prefăcându-te că nu ai sesizat-o.

Nu mă voi adresa — deocamdată — Comisiei de Abuzuri a Camerei Deputaţilor (răspunsul dv. fiind în mod clar un abuz), fiindcă, am avut ocazia să mă conving deja, este la fel de PSD-izată ca şi ANPC-ul dv., ca și, din păcate, aproape întreaga administrație. Voi aştepta — sper că nu va dura mult — depesedizarea.

Sergiu–Paul Tumanian

Banul public la Primăria Capitalei

Sesizare la Curtea de Conturi a României

Actriţa Dorina Lazăr, fostă directoare a teatrului Odeon din Bucureşti, a câştigat un proces pe care i l-a intentat acum doi ani „sultănesei” Bucureştiului, Gabriela Firea, după cea aceasta a destituit-o pe directoare, aparent fără niciun motiv.

„Ca un fapt divers, ea a mai adăugat că la proces, Gabriela Firea nu s-a folosit de oficiul juridic al Primăriei, apelând la o firmă de avocatură a unui israelian”, se precizează într-un articol publicat de ziarul Libertatea, pe 2 martie.

Este motivul pentru care în aceeaşi zi am trimis Curţii de Conturi a României următorul mesaj:

Banul public la Primăria Capitalei
Presa a informat despre procesul pe care primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, l-a avut cu directoarea teatrului Odeon, Dorina Lazăr, câștigat de aceasta din urmă. În proces, Gabriela Firea ar fi recurs la serviciile unor avocați israelieni în loc să se folosească de cei ai Primăriei. Nu este acesta oare un caz de cheltuire abuzivă a banului public?
Nu doresc ca acest mesaj să fie propriu-zis o petiție, doar o sugestie de autosesizare a Curții de Conturi a României.”

Ca răspuns, am primit de la Curtea de Conturi scrisoarea de mai jos, în care se spune, printre altele, că

„[P]etiţia dumneavoastră a fost transmisă Camerei de Conturi Bucureşti în vederea analizării şi verificării aspectelor semnalate, care intră în atribuţiile de verificare ale Curţii de Conturi a României, cu ocazia acţiunii de audit financiar ce se va desfăşura la Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Bucureşti în anul 2019, conform programului anual de activitate aprobat de Plenul Curţii de Conturi a României.”

Actualizare 5 dec. 2019. Am primit de la Camera de Conturi București răspunsul final de mai jos.

Rezultă din acest răspuns că acțiunea în instanță a Primăriei Capitalei de către o firmă de avocatură israeliană a fost aprobată de Consiliul General al Municipiului București, și că „nu au fost constatate abateri de la legalitate și regularitate [?]”. Și, în concluzie, că: „reprezentarea în instanță de către avocați ai firmelor de avocatură este permisă”. Vorba aia, unde dai, și unde crapă!

Cu aceeași ocazie, am aflat că există un proiect, inițiat de PNL (în 2018), prin fostul senator liberal Daniel Zamfir, și susținut de PSD, de modificare a Legii 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, prin care „Curtea de Conturi va controla modul de administrare și cheltuire a banilor publici de către instituțiile statului şi ale sectorului public, dar nu se va putea pronunţa asupra oportunităţii (subl. m.) acestor operațiuni. O modificare care îi pică mânușă lui madam Firea, ca să-și poată face de cap cu banul public —, dar și altor primari, de ce nu?

ING Bank, la mica ciupeală

Acum vreo două luni m-am pomenit peste noapte că nu mai pot face plăţi prin home banking la ING. La fiecare încercare de a plăti apărea mesajul: „Serviciul este indisponibil pentru moment. Ne cerem scuze. Pentru a efectua operaţiunile obişnuite, contactează-ne la 021 4028391.” (v. imag.) „Pentru moment” s-a dovedit a fi definitiv. La reclamaţia făcută la bancă am primit răspunsul: Nu-i nicio eroare în sistem. Bun, dacă nu-i nicio eroare, iar eu nu mai pot să folosesc serviciul, atunci trecem la altă bancă. Ceea ce am şi făcut.

A venit deci momentul să închid contul de la ING. Doar că cu câteva luni în urmă primisem mesajul că ING îşi închide toate operaţiunile cu cash, cu „indicaţia preţioasă” pentru clienţi de a recurge la operaţiuni pe home banking şi prin bancomate. Rămăsesem însă în cont cu o sumă de 38 de lei. Pentru 30 din aceştia, am recurs la retragere de la bancomat. Rămăseseră 8 lei. (Funcţionara de la bancă zice zâmbind: Duceţi-vă alături la magazin şi cumpăraţi ceva de ei!) Pe scurt, a trebuit să cedez băncii cei 8 lei.

În rezumat, ING a renunţat la operaţiunile cu bani cash, a dat oameni afară, a făcut economii cu personalul. Dar cum? Pe buzunarul clientului. La câte conturi se închid, peste tot rămâne câte ceva, ici 1 leu, colo 3, dincolo 8… Cum ziceam, la mica ciupeală.

Între timp am sesizat și Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (alternativă la Protecția Consumatorilor). Așteptăm răspunsul.

Actualizare din 5 iunie 2019. ING Bank a explicat Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar că la data închiderii contului mi s-au oferit variantele fie de a transfera suma în alt cont bancar, fie de a face o plată folosind cardul. Cu alte cuvinte, eu aș fi refuzat ambele variante. De ce? Probabil, fie pentru că sunt redus mintal, fie pentru că țineam cu tot dinadinsul să pierd o grămadă de timp scriind reclamații.

Actualizare din 29 mai 2019. Mi s-a solicitat telefonic un număr de cont bancar pentru a mi se transfera cei 8 lei datorați. O cale cam lungă, trecând prin Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din Domeniul Bancar și prin ANPC, pentru o întrebare care ar fi trebuit să mi se pună chiar la momentul închiderii contului: În ce cont să vă transferăm suma rămasă?

Renunț la RCS & RDS

Mesaj transmis furnizorului telecom RCS & RDS.

Domnilor,
În semn de protest faţă de noile „evoluţii” ale postului de televiziune Digi24, de înregimentare vizibilă şi dezgustătoare în cohorta slujitorilor puterii, faţă de concedierea ziariştilor Dan Turturică, Laurenţiu Mihu şi Doru Cireaşă, am hotărât renunţarea la furnizorul telecom RCS & RDS.
Sper ca acelaşi gest să-l facă mulţi alţi abonaţi.

Actualizare 13 martie 2019
RCS & RDS a rămas cu birocrația din Epoca de aur!.

Pentru rezilierea contractului am sunat la Dispeceratul central al firmei, de unde am primit următoarea informație: Mergeți la orice „punct de vânzări”, cu echipamentele (modem, receiver etc.), semnați rezilierea și plătiți la zi. La care punct de vânzări? am întrebat. La oricare, mi s-a răspuns. Nu știu care vă este cel mai apropiat de casă, că nu sunt din București. Cu alte cuvinte, la dispeceratul central nu aveau o hartă cu punctele de vânzări din București!

Bun, am ales „puctul de vânzări” de pe strada Alunișului, sectorul 4, cel mai apropiat de casă. Unde am fost informat, pe un ton mai degrabă acru, că rezilierile se fac… pe șoseaua Giurgiului!

Pe șoseaua Giurgiului am achitat factura la zi, am semnat rezilierea, iar pentru restituirea echipamentelor (pe care le adusesem cu mine) mi s-a spus: După 1 aprilie! La oricare punct de vânzare.

Clar, nu?

Cât de mult scade riscul de cancer pulmonar când te laşi de fumat

Prezint mai jos o sinteză a unui articol apărut în revista Medscape, din 13/7/2018, semnat de: Pam Harrison şi Charles P. Vega

 

Contextul clinic

Unii pacienți susțin că fumează atât de puțin încât nu sunt expuși riscului apariției unor afecțiuni cardiovasculare sau oncologice. Dar care sunt riscurile asociate fumatului unui număr minim de țigări pe zi? Bjartveit și Tverdal au evaluat anterior această chestiune într-un studiu publicat în numărul din octombrie 2005 al revistei Tobacco Control.

Studiul a cuprins bărbați și femei de vârstă mijlocie din Norvegia, în anii 1970, și i-a urmărit până în 2002. Principalii parametri urmăriţi în studiu au inclus mortalitatea datorată bolilor cardiovasculare şi cancerului, și mortalitatea globală. Adulții care au declarat că fumează între 1 și 4 țigări pe zi au fost comparați cu nefumătorii în legătură cu aceşti parametri.

Riscul decesului din cauze cardiovasculare a fost de aproape 3 ori mai mare în rândul fumătorilor de nivel minim faţă de al celor care nu au fumat niciodată. Riscul relativ de deces din oricare cauză la bărbați și femei a fost de 1,57 (interval de încredere [IÎ] 95%, 1,33-1,85) și respectiv 1,47 (IÎ 95%, 1,19-1,82).

Fumatul de nivel minim nu a reliefat un risc mai mare de deces cauzat de toate formele de cancer. Cu toate acestea, fumatul de nivel minim este asociat cu un risc mai mare de deces cauzat de cancer pulmonar la femei, nu însă la bărbați.

Este clar că riscul de cancer pulmonar scade după renunțarea la fumat, dar procesul nu este foarte clar. Prezentul studiu utilizează date din studiul Framingham Heart (FH) în abordarea acestei probleme.

 

Sumar al studiului și perspective

Fumătorii care renunţă prezintă un risc considerabil mai mic de cancer pulmonar decât fumătorii actuali, chiar şi la 5 ani după renunţarea la fumat, arată noua cercetare.

(…)

Cu toate acestea, foştii fumători înrăiţi prezintă încă, timp de câteva decenii după ce au renunţat la acest obicei, un risc de cancer pulmonar de 3 ori mai mare decât cei care nu au fumat niciodată, arată aceeaşi cercetare.

„Foştii fumători înrăiţi trebuie să realizeze că riscul de cancer pulmonar rămâne ridicat timp de decenii după ultima ţigară fumată, evidenţiind importanţa screening-ului pentru cancerul pulmonar”, a afirmat Matthew Freiberg, MD, profesor de medicină, autor principal, Vanderbilt Center for Clinical Cardiovascular Outcomes Research and Trials Evaluation, Nashville, Tennessee.

Studiul a fost publicat online pe 16 mai [2018], în Journal of the National Cancer Institute.

Datele provenind de la lotul iniţial FH, ca și cele de la lotul de descendenţi FH au fost analizate avându-se în vedere fumatul de o viaţă şi incidența cancerului pulmonar între1954 şi 1958 pentru lotul inițial, și între 1971 și 1975 pentru lotul de descendenţi. Ratele incidenţei cancerului pulmonar au fost urmărite până în 2013.

Au fost colectate informații privind deprinderea de a fuma, iar participanții au fost categorisiţi în fumători actuali, foşti şi nefumători. Au fost cuprinşi în analiză 3905 participanți din lotul iniţial FH și 5002 participanți din lotul de descendenţi FH.

„Majoritatea persoanelor (89,5%) care au fumat la momentul iniţial al studiului au renunţat în timpul investigaţiei şi nu au mai recidivat niciodată”, precizează autorii.

(…)

„Printre cei ce au fumat vreodată, majoritatea cancerelor pulmonare (92,7%) au apărut în rândul fumătorilor înrăiţi cumulând 21,3 ani de fumat, sau peste”, observă cercetătorii.

În acest sublot de participanți, cu 21,3 ani cumulaţi de fumat, sau peste, riscul de cancer pulmonar neajustat a fost de peste 10 ori mai mare comparativ cu cei care nu au fumat niciodată.

Tabel fumatori 

Investigatorii au constatat de asemenea că riscul de cancer pulmonar în rândul foștilor fumători pe termen lung a rămas „persistent crescut”, chiar și la 25 de ani după renunțare.

De exemplu, printre cei ce au renunțat la fumat de mai puțin de 5 ani, riscul de cancer pulmonar a fost de peste 12 ori mai mare decât în ​​cazul celor care nu au fumat niciodată.

Pentru aceiași foști fumători pe termen lung care au renunțat la fumat cu 5 până la 9 ani în urmă, riscul de cancer pulmonar s-a menţinut la de aproape 12 ori mai mare decât în ​​cazul nefumătorilor, în timp ce pentru cei care nu mai fumau de 10 până la 14 ani, riscul de cancer pulmonar era încă de aproape 8 ori mai mare decât pentru nefumători.

Pentru foștii fumători înrăiţi care au încetat să fumeze cu 15 până la 24 de ani în urmă, riscul de cancer pulmonar a fost de aproximativ 6 ori mai mare decât în ​​cazul celor care nu au fumat niciodată, în timp ce pentru cei care au renunțat cu 25 de ani în urmă, sau peste, riscul a fost de peste 3 ori mai mare, cu o rată a riscului  (RR) de 3,85, arată cercetătorii.

Foarte important, 4 din 10 cancere pulmonare diagnosticate la foștii fumători, în prezentul studiu, au apărut la persoanele care au încetat să fumeze cu mai mult de 15 ani în urmă.

(…)

Principalele date din studiu

  • Populația folosită pentru studiu a cuprins participanții la lotul iniţial Framingham, precum și lotul de descendenţi. Toți participanții au trebuit să furnizeze informații complete despre istoricul lor de fumători. Participanții cu antecedente de cancer pulmonar la momentul inițial au fost excluși din analiza studiului.
  • Principalul parametru urmărit în studiu a fost cancerul pulmonar, care a fost înregistrat până în 2013. (…)
  • Cercetătorii s-au concentrat pe riscul de cancer pulmonar la fumătorii actuali şi foşti vs. nefumători. S-a acordat o atenție specială efectului anilor de la renunțare (ADR) asupra riscului de cancer.
  • Au fost 3905 și, respectiv, 5002 participanți din loturile iniţial și descendenţi, analizaţi în prezentul studiu. Vârstele medii la momentul inițial în cele două loturi au fost de 50,2 și 36,2 ani, iar în studiu au predominat femeile. Aproape jumătate din lotul global cuprins în studiu au fost fumători la momentul iniţial al studiului.
  • 89,5% dintre participantii care au fumat la momentul iniţial au renunţat şi nu au mai recidivat niciodată.
  • 284 de cazuri de incidenţă a cancerului pulmonar au fost diagnosticate pe parcursul unei perioade mediane de urmărire de 28,7 ani, și 92,7% din cazurile de incidență a cancerului pulmonar au apărut la persoanele cu cel puțin 21,3 ani de ani de fumat.
  • Ratele brute ale incidenţei cancerului pulmonar la 1000 de persoane pe an, printre fumătorii actuali, foşti şi nefumători, au fost de 1,97, 1,61 si, respectiv, 0,26 cazuri.
  • Renunțarea la fumat a avut un efect notabil și decelabil în timp asupra riscului de cancer. RR pentru cancerul pulmonar, comparând participanții care au renunțat cu până la 5 ani în urmă față de fumătorii actuali, a fost 0,61 (IÎ 95%, 0,40-0,93).
  • Cu toate acestea, deși RR pentru cancer a scăzut în timp după încetarea fumatului, acesta nu s-a normalizat niciodată până la nivelul unui nefumător. RR pentru cancerul pulmonar bazat pe ADR printre foşti fumători faţă de nefumători sunt prezentate aici:
  • ADR <5: RR, 12,12 (IÎ 95%, 6,94-21,17)
  • ADR 5-9: RR, 11,77 (IÎ 95%, 6,78-20,45)
  • ADR 10-14: RR, 7,81 (IÎ 95%, 3,98-15,33)
  • ADR 15-24: RR, 5,88 (IÎ 95%, 3,19-10,83)
  • ADR 25 sau peste: RR, 3,85 (IÎ 95%, 1,80-8,26)
  • Analizele secundare restrânse la fumătorii înrăiţi, cu cel puțin 30 de ani de fumat, nu au modificat substanțial concluziile studiului principal. (…)

Implicații clinice

  • Un studiu anterior a demonstrat că fumatul la nivel minim a fost asociat cu rate mai mari ale mortalității ca urmare a bolilor cardiovasculare sau din oricare altă cauză, dar fumatul la nivel minim nu a crescut semnificativ riscul mortalității globale cauzate de cancer.
  • Prezentul studiu constată că riscul de apariție a cancerului pulmonar scade destul de rapid după întreruperea fumatului, dar riscul de cancer pulmonar rămâne ridicat la foştii fumători, comparativ cu cei care nu au fumat niciodată, chiar şi la peste 25 de ani de la renunţarea la consumul de tutun. (…)

Doamnei ministru al sănătăţii

Doamnă ministru,

Vă invit să vă închipuiţi următorul tablou (real). La spitalul de urgenţă Sf. Ioan din Bucureşti, ca în fiecare dimineață, se fac internări la secţia de Urologie. O mulţime de oameni, circa treizeci de persoane (30 ianuarie 2019, ora 8 a.m.) socotind şi aparţinătorii, se înghesuie pe un coridor de la etajul doi. Agitaţie, vorbă multă. Gălăgie. Se iese, se intră. Se aşteaptă. Ce se aşteaptă? Pentru fiecare internare în parte e nevoie să fie de faţă medicul (care acum se află în operaţie). Timp de o oră nu apare nimeni să se intereseze de pacienţi, de biletele lor de internare. Se aşteaptă, în umilinţă totală: eşti pacient, eşti bolnav, aştepţi. Asta-i regula la spitalul de urgenţă Sf. Ioan din Bucureşti. (Oare la alte spitale o fi mai bine?) De ce e nevoie să fie medicul de faţă? Nu e clar. Căci fiecare pacient are în mână un bilet de internare. N-ar fi de ajuns pentru a fi preluaţi de personalul auxiliar şi instalaţi fiecare într-un pat? Se pare că nu. Musai să fie medicul de faţă.

La un capăt al coridorului de aşteptare [v. schiţa de mai jos; cu săgeată albastră: traseul bolnavului operat de la blocul operator în salon] se află blocul operator, la celălalt capăt salonul/saloanele. Bolnavii ieşiţi de la operaţie, acoperiţi doar etaj 2 sf ioanc-un cearşaf, intubaţi, cu perfuzii — pe scurt, vulnerabili —, sunt transportaţi de la blocul operator către salon, trecând prin toată acea mulţime care aşteaptă pentru internare. Mulţime venită direct de afară, din… gripă. Fără măşti pe faţă, fără îmbrăcăminte şi încălţăminte de protecţie. (Să nu existe oare o altă cale de acces între blocul operator și saloane?) Asta, apropo de proaspăta recomandare de a se evita, din motive de epidemie de gripă, spaţiile aglomerate.

Ce părere aveţi, doamnă ministru? Adevăratul tablou al „sistemului” îl găsiţi pe holurile sordide (sau, mă rog, mai mult sau mai puţin renovate) ale mai tuturor spitalelor din România. De saloane nu mai vorbesc. Duceţi-vă să le vedeţi înainte să vă lăudaţi, cum aţi făcut-o pe 29 ianuarie, la tv Digi24, cu 2 (două) paturi la compartimentul de mari arşi de la Spitalul Judeţean din Braşov. Măreață realizare a „sistemului”, sub oblăduirea PSD!

Actualizare din 14 mart. 2019
Iată și răspunsul de la Ministerul Sănătății, primit astăzi, 14.03.2019:

Raspuns MS_Spit. Sf.Ioan

ENGIE somează cu sistarea livrării gazelor

„Generos” în somaţii, ENGIE!

De ce credeţi că am primit „somaţie sistare a furnizării de gaze”? Am restanţe? Am întârziat cu plăţile? Da. Cu 1 (una) zi.

Data scadentă la ultima factură, gaze şi electricitate, era 17.01.2019. Am achitat-o pe 18.01! Şi gata, m-am şi trezit cu o somaţie. Altminteri, în toată corespondenţa de până acum cu ENGIE, m-au gratulat cu titlul pompos de partener. Acum îşi somează partenerul.
Sigur, între data plăţii prin home banking şi data înregistrării plăţii în scriptele furnizoului poate interveni o întârziere de o zi sau două. Culmea e că în înseşi evidenţele ENGIE, aşa cum rezultă din contul „partenerului” (adică al meu), rezultă inexplicabile inadvertenţe.
Iată, în „istoricul facturilor”, factura de 53,85 lei pentru consumul de electricitate apare ca neplătită. În „istoricul plăţilor”, aceeaşi factură apare achitată. Factura de 192,43 lei, pentru gaze, apare ca fiind achitată în ambele evidenţe. Şi totuşi aceeaşi plată apare ca fiind restanţă pe ultima factură trimisă.


Rezumând, pentru un decalaj de două-trei zile, să zicem, ENGIE îşi ameninţă „partenerul” că îi închide gazele? Asta, în condiţiile în care clientului îi este acordată o perioadă de graţie de 30 de zile, când poate plăti fără majorări. Aşadar, de ce somaţie şi nu o simplă atenţionare? De ce nu un îndemn amical? Dacă tot suntem parteneri și ne dorim să păstrăm „parteneriatul”.

Somaţiile stresează, nu ştiaţi? La fel ca şi guvernarea PSD

Am trimis „partenerului” ENGIE (nimeni altul decât Gaz de France Suez autrement coiffé) mesajul de mai jos:

„Aşadar, îmi trimiteţi o somaţie! Deşi sunt un plătitor corect, fără nicio restanţă.
Mă uit în istoricul facturilor din contul meu.
Factura nr. 70100239635 (electricitate), în valoare de 53,85 lei, a fost achitată pe 18.01 prin Internet Banking, banca Transilvania, deci cu doar 1 zi întârziere (faţă de perioada de graţie de 30 zile); şi asta fiindcă am avut un blocaj la plăţi prin „home banking” la banca ING — drept care, am activat urgent „internet banking” la BT. Dar în „somaţia” voastră apare ca neachitată. Factura nr. 70100239635 (electricitate), în valoare de 8,6 lei nu ştiu ce reprezintă — iau pentru prima oară cunoştinţă de ea; oricum, văd că are termen 20.02. Iar factura cu nr. 11407937363 (gaze), abia venită, în valoare de 318 lei, are şi ea termen 20.02.
Şi în condiţiile astea, îmi trimiteţi somaţie!
Bun, să vă spun ceva. La energie electrică, mă taxaţi cu 0,41333 lei per kWh energie activă, în timp ce la Enel, la un alt loc de consum pe care îl am, la Bucureşti, acelaşi kWh îl plătesc cu 0,187 lei. La gaze încă n-am făcut o comparaţie cu alţi furnizori. Dar dacă asta îi oferiţi şi aşa vă purtaţi cu acela pe care, în mod ipocrit îl numiţi „partener”, vă anunţ că deja am început demersurile pentru schimbarea furnizorului. La ambele, atât gaze, cât şi electricitate.”

Noroc că prin grija Conducerii de Partid şi de Stat, avem astăzi posibilitatea să ne alegem furnizorul de energie. Promit să fiu mai atent cu următorul furnizor, căruia îi voi studia cu atenţie oferta — cu mai multă atenţie decât am examinat-o atunci când, grăbit să scap de furnizorul anterior, am ales „partenerul” ENGIE; şi n-am observat cu cât e mai mare tariful acestuia pentru electricitate decât tariful altor furnizori, mai puţin… parteneri.

Servicii medicale gratuite pentru beneficiarii de legi speciale

Am trimis Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate scrisoarea de mai jos. Spre surprinderea mea, am primit prompt răspunsul de mai jos. (Ceea ce mă face să sper că ceva totuşi s-a schimbat în „stilul” CNAS de a relaţiona cu publicul.)

Le fac publice pe ambele în speranţa că le vor putea fi de folos şi altora.

***

Stimate domnule preşedinte

Sunt beneficiar al Legii 189/2000 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată etc.

În ceea ce priveşte serviciile medicale la care face referire legea de mai sus, permiteţi-mi să citez din art. 5:

„Persoanele prevăzute la (…) vor beneficia de (…) următoarele drepturi: a) asistenţă medicală şi medicamente, în mod gratuit şi prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizărilor.”

Am toate motivele să cred că această prevedere este valabilă pentru toate unităţile medicale care au contract cu CNAS, indiferent dacă sunt de stat sau private. Cu toate acestea, deşi în ultimii (mulţi) ani am apelat la serviciile a numeroase unităţi medicale care aveau contract cu CNAS, nici măcar o singură dată nu am beneficiat de gratuitate pentru servicii medicale ALTELE DECÂT CELE DE CARE SE BUCURĂ TOŢI ASIGURAŢII. Nu mai vorbesc de prioritate! Aşa ceva nici n-a intrat vreodată în discuţie. Atunci când am invocat Legea 189/2000 mi s-a răspuns în mod invariabil că contractul încheiat cu CNAS nu prevede asemenea gratuităţi.

Îmi permit să vă citez — deşi nu mă îndoiesc că o cunoaşteţi — din Hotărârea nr. 140/2018 din 21 martie 2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019:

„Art. 206 (1) — Pentru categoriile de persoane prevăzute în legi speciale, care beneficiază de asistenţă medicală gratuită suportată din Fond, în condiţiile stabilite de reglementările legale în vigoare, casele de asigurări de sănătate decontează suma aferentă serviciilor medicale furnizate prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază, care cuprinde atât contravaloarea serviciilor medicale acordate oricărui asigurat, cât şi suma aferentă contribuţiei personale prevăzute pentru unele servicii medicale ca obligaţie de plată pentru asigurat, în condiţiile prevăzute în norme.”

În citatul de mai sus prevederile nu mi se par totuşi foarte clar formulate. Se vorbeşte de „unele servicii medicale” şi de unele presupuse restricţii neprecizate: „în condiţiile prevăzute de norme”.

Vă rog să faceţi cuvenitele precizări, astfel încât prevederile Legii 189 să nu mai fie literă moartă, aşa cum au fost până acum, vreme de aproape douăzeci de ani.

În relaţia cu unitatea medicală, beneficiarul Legii 189 nu are nicio şansă să-l convingă pe administratorul respectivei unităţi că are dreptul la gratuităţi conform legii. Căci el nu are nici posibilitatea, nici calitatea, de a verifica prevederile contractuale cu CNAS ale unităţii medicale. Cu alte cuvinte, degeaba îmi veţi răspunde (poate) mie, petiţionarul, că mă bucur de drepturi, dacă nu reglementaţi problema LA NIVEL INSTITUŢIONAL.

Nu reclam nicio unitate medicală anume. Aştept doar rezolvarea problemei în generalitatea ei.

***

Iată deci răspunsul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate:

Stimate domnule Paul Tumanian,

Conform OUG 170/1999 privind acordarea, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru unele categorii de persoane prevăzute în legi speciale, cu modificări şi completări ulterioare,

„ART. 1. Persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin acte normative speciale beneficiază de drepturile acordate asiguraţilor în condiţiile prevăzute de actele normative care reglementează materia asigurărilor sociale de sănătate, de actele normative prin care au fost instituţionalizate şi în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă.

ART. 2. Categoriile de persoane prevăzute la art. 1 sunt:

………………………………………………………………………………..

c) persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri;

…………………………………………………………………………………”

Conform ART. 5 din PUG 170/1999, cu modificări şi completări ulterioare, persoanele prevăzute la art. 2 lit. c) şi d) beneficiază şi de următoarele drepturi:

a) asistenţă medicală gratuită;

b) medicamente, în mod gratuit şi prioritar, atât în tratament ambulatoriu, prevăzute în „Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale ale medicamentelor din Nomenclatorul de produse medicamentoase de uz uman de care beneficiază asiguraţii pe bază de prescripţie medicală, cu sau fără contribuţie personală”, cât şi pe timpul spitalizării, în condiţiile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;

Conform HG 140/2018, art. 156 (4), Pentru persoanele prevăzute în legile speciale, care beneficiază de gratuitate suportată din Fond, în condiţiile legii, casele de asigurări de sănătate suportă integral contravaloarea medicamentelor al căror preţ pe unitatea terapeutică este mai mic sau egal cu preţul de referinţă, corespunzătoare medicamentelor cuprinse în sublistele pentru care se calculează preţ de referinţă pentru forme farmaceutice asimilabile, cu respectarea prevederilor referitoare la prescrierea medicamentelor.

Conform ART. 206 din HG 140/2018,

„Pentru categoriile de persoane prevăzute în legi speciale, care beneficiază de asistenţă medicală gratuită suportată din Fond, în condiţiile stabilite de reglementările legale în vigoare, casele de asigurări de sănătate decontează suma aferentă serviciilor medicale furnizate prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază, care cuprinde atât contravaloarea serviciilor medicale acordate oricărui asigurat, cât şi suma aferentă contribuţiei personale prevăzute pentru unele servicii medicale ca obligaţie de plată pentru asigurat, în condiţiile prevăzute în norme.

De exemplu, pentru unele servicii medicale stomatologice suma decontată de casa de sănătate este de 60% pentru asigurații obişnuiţi, iar pentru beneficiarii legilor speciale este de 100%, contribuţia personală a asiguraţilor pentru asistenţă balneară în sanatorii balneare/secţii sanatoriale balneare din spitale reprezintă 35% din tariful/zi dar pentru beneficiarii legilor speciale partea de contribuţie personală a asiguratului se suportă din fond.

Prin urmare, ca beneficiar ai Legii 189/2000 aveți dreptul la asistenţă medicală şi medicamente în condiţiile actelor normative care reglementează activitatea sistemului de asigurări de sănătate, respectiv Contractul-cadru şi normele de aplicare a acestuia. Activitatea furnizorilor de servicii medicale derulată în baza contractelor cu casa de sănătate este reglementată de aceste acte normative.

Vă mulţumim,

Serviciul Relaţii cu Asiguraţii, Presă şi Purtător de Cuvânt
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate

***

La o singură întrebare nu răspunde CNAS: Cum convingi unităţile medicale care au contract cu CNAS că ai toate aceste drepturi atunci când la solicitarea ta îţi răspund: ÎN CONTRACTUL NOSTRU CU CNAS NU AVEM ASEMENEA PREVEDERI.

Sesizare către Poliţia Locală Sector 4 Bucureşti

Interlopi lângă BIG Berceni

Bună ziua
Marţi 8.05.2018, la ora 10, am întâlnit în zona gurii de metrou de la BIG Berceni doi agenţi ai poliţiei locale. I-am sesizat cu privire un individ pe care l-am remarcat de foarte multă vreme făcând în zonă comerţ cu obiecte, cel mai probabil furate: telefoane, încărcătoare. Pe unul din aceşti indivizi l-am surprins descuindu-şi maşina parcata în apropiere, un Volkswagen nou, cu matricola […]. (Asta ca să vă faceţi o idee de cât de bine le merge!) Era doar un indiciu. L-am comunicat agenţilor dv. Le-am arătat: Uitaţi, cel de colo este individul la care mă refer. N-au părut interesaţi. Dar deloc. Fumau rezemaţi de peretele gurii de metrou şi discutau între ei. Cu privire la maşină, replica unuia din agenţi a fost: Dacă are omu’ bani!… I-am spus: Păi dv. nu pentru asta sunteţi aici, ca să vedeţi de unde „are omu’ bani”?… Mi-a răspuns: Dacă nu-l prindem asupra faptei, n-avem ce să-i facem.

Problema stă aşa: Eu trec prin zonă de vreo 15 ani. Văd de fiecare dată mişunând pe la gura de metrou tot felul de indivizi dubioşi, care şoptesc printre dinţi: Telefoane, încărcătoare!… Aceleaşi fețe, pe care am ajuns să le cunosc. Nu pot să cred că agenţii dv. nu-i cunosc la rândul lor. Sau, dacă nu-i cunosc, înseamnă ca nu-şi fac meseria. La momentul la care fac referire erau tot acolo, la 20 de metri de agenţi. Fiecare îşi vedea nestânjenit de „treaba” lui. Zic agenţii: dacă nu-i prindem asupra faptei!… Păi cum să-i prindă asupra faptei? Fiind în uniforma?

Nu vă supăraţi, am motive temeinice să suspectez că exista înţelegeri între poliţie (mă rog, unii poliţişti) şi interlopi. Mi-e imposibil să cred că în atâţia ani, dacă se dorea cu adevărat stârpirea comerţului ilicit cu obiecte furate în zonă, nu se reuşea.

Mai fac o încercare pe această cale la dv. Daca lucrurile continuă, sunt hotărât să merg mai departe, să sesizez organele ierarhic superioare şi/sau să alertez televiziunile.

Actualizare din 18 iunie 2018. Am primit în sfârşit astăzi un răspuns de la Poliţia locală a Sectorului 4, Bucureşti. Nu înainte de a mă fi plâns Primăriei Sectorului 4 de absenţa unei reacţii din partea Poliţiei locale, cu încălcarea legii care stabileşte intervalul de maximum 30 de zile ca fiind obligatoriu pentru soluţionarea oricărei petiţii adresate unei autorităţi publice.

Pe scurt, Poliţia locală n-a văzut nimic, nu ştie nimic. Deci eu îi văd pe bişniţari aproape zilnic, „la datorie”, „promovându-şi” marfa de furat, le cunosc şi mutrele, sunt sigur că toată lumea care trece prin Piaţa Sudului îi cunoaşte, iar Poliţia locală n-aude, nu vede, nu ştie.

La suspiciunea mea de cârdăşie a poliţiei cu interlopi din zonă răspunsul Poliţiei locale nu face nicio referire.
Raspuns Pol. locala S4_interlopi BIG Berceni, 18.06.18

Dobânzi bancare şi inflaţie

Iată ce se spune în mass-media despre rata inflaţiei în România, în 2017:

„Preţurile de consum au continuat să crească în luna noiembrie a acestui an [2017], rata anuală a inflaţiei urcând la 3,23%, de la 2,6% în octombrie.”

Iată şi care este prognoza pentru inflaţia pe 2018:

„Unii membri ai Consiliului [BNR] au făcut referire la caracterul tranzitoriu al puseului (…) reamintind că prognoza pe termen mediu anticipează plasarea ratei anuale a inflaţiei la 3,2% în decembrie 2018 şi la 3,1% în luna septembrie 2019.”

În aceste condiţii, ce dobânzi oferă băncile la depozite? Iată doar patru exemple.

Banca Transilvania oferă 1,50% pentru depozitele pe termen de 1 an.

CEC oferă pe acelaşi termen 0,70%.

Raiffeisen Bank: 0,60%.

Iar BCR merge cu generozitatea până acolo încât să-ți ofere un câştig 5,04 lei pentru un depozit de 1000 de lei pe termen de 1 an.

Aşadar, la o rată a inflaţiei (existentă şi prognozată) de 3-4%, băncile oferă o dobândă de 0,60% până la 1,50%. Altfel spus, la 1000 de lei depuşi pe termen de 1 an poţi „câştiga”, cu rare excepţii, 4 sau 5 lei! Asta, în aparenţă. Dacă vreţi să vedeţi câştigul real, care este cu semnul minus, adică pierdere, mergeţi pe situl Conso.ro. Veţi avea surprize!

În aceste condiţii, greu îmi vine să nu-i dau dreptate fostului premier Mihai Tudose, care „vorbea de rău” băncile. Atrăgându-şi critici aspre din partea politicienilor cu ştaif.

Instalatori…

…În mediu neconcurenţial şi necivilizat

Centralei mele termice, veche de unsprezece ani, i-a venit sorocul să fie înlocuită. Mai mergea ea, săraca, dar cam pierdea apă din circuit. În oraş, aveam de ales între trei firme care se ocupă de aşa ceva. Doar trei. Să le zicem: Oblio S.r.l, Rodaj S.r.l. şi Rom-şpil S.r.l., ultima fiind o importantă firmă autohtonă, cu acoperire naţională.
Am început cu Oblio. M-am dus la magazin şi am ales tipul de centrală, una „în condensare”, cum se poartă mai nou, „călduros” recomandată de firmă. „Specialistul” firmei m-a prevenit însă: Dacă aveţi de gând să puneţi antigel în instalaţie, să ştiţi că nu pot să vă dau garanţia de doi ani. Nu acceptă fabricantul. Doi la mână: musai să vin să văd locul. Luni, 2 octombrie, între orele 16 şi 17, vă convine? OK, zic… N-a venit. Nici telefon nu mi-a dat. Nici în ziua stabilită, nici a doua zi, nici în zilele următoare. L-am şters de pe listă.
Am sunat la Rom-şpil — număr de telefon luat de pe situl firmei de pe Internet. N-a răspuns nimeni. Nici după o oră n-a răspuns, nici după două, nici după trei. M-am gândit: poate numărul e „outdated”. Am sunat la sediul central. Mi s-a dat acelaşi număr la care încercasem. Împreună cu explicaţia: Dacă sunt clienţi în magazin, să ştiţi că nu vă răspund… Zău?… La magazinul firmei, „specialistul” de serviciu mi-a spus: Centrala pe care o doriţi dumneavoastră n-o avem, dar v-o recomandăm „cu tărie” pe… asta. Nu avem instalatorii noştri, dar lucrăm cu „parteneri”. Oameni de încredere, vă daţi seama, dacă lucrează pentru Rom-şpil! Tarifele sunt… astea… Cam piperate! Dar măcar mi se taie chitanţă? am întrebat. (Mă încăpăţânez să mă cred în UE, ce să fac!) Zice: dacă vreţi chitanţă, se adaugă TVA-ul. Să nu-ţi vină să crezi: firma autohtonă cu acoperire naţională Rom-şpil tolerează — sau încurajează — serviciile la negru? Am trimis un mail la sediul central, semnalând faptul incredibil. Au trecut de atunci două săptămâni: niciun răspuns. Bun, i-am şters de pe listă.
Şi aşa am ajuns la Rodaj S.r.l. Ultima de pe listă. Aveau centrala „mea”, am vorbit cu dl Mişulescu (pe care îl cunoşteam de la o „tranzacţie” anterioară), am aflat că aveau lucrări contractate pe următoarele cinci zile, am achitat centrala şi am convenit ca montarea să aibă loc peste două săptămâni, într-o marţi, când aveam să fiu din nou în oraş. Cu o zi înainte de termen — conştient totuşi că trăim în România, chiar dacă formal în UE — am trecut pe la magazin. L-am întrebat pe dl Mişulescu dacă totul decurge conform planificării, zice: A! nu ştiu, să vedem, avem mult de lucru mâine, cinci centrale de montat în comuna nu-ştiu-care… Pe un ton foarte ferm, i-am cerut să respecte cu stricteţe termenul, amintindu-i că la data achitării centralei firma avea lucrări contractate pe cinci zile, nu mai mult, drept care pretind prioritate. După pertractări îndelungate, zice: Bine, vă sun mâine până-n ora unu… Nu m-a sunat. Tot eu am fost cel care a sunat la magazin, la unul din numerele de mobil găsite pe prospectul firmei. O voce tăioasă mi-a răspuns că nu ăsta e numărul domnului Mişulescu. Am insistat: Staţi puţin, nu ştiu cine sunteţi dumneavoastră, pe prospect am găsit doar numere ale firmei, niciun număr nu era personalizat. Vocea tăioasă a devenit şi mai tăioasă: Nici eu nu ştiu cine sunteţi dumneavoastră, că nu v-aţi prezentat!… Cum, când suni la o firmă, tu, client, trebuie să te prezinţi? Indignat, l-am sunat pe Sales Manager-ul firmei. Zice: Păi da, atunci când suni undeva, aşa se cuvine, să te prezinţi… În sfârşit, n-o mai lungesc: tehnicienii firmei au sosit acasă la mine la ora trei şi într-o oră şi jumătate mi-au montat centrala. Nimeni de la firmă nu m-a sunat după aceea, să mă întrebe dată totul a decurs normal, dacă sunt mulţumit…
Mi-am aruncat ochii pe cartea tehnică a centralei. Si, ce să vezi! Zice: „Protejaţi circuitul de încălzire împotriva îngheţului prin introducerea unui lichid antigel de bună calitate”!… Nu l-am mai sunat pe „specialistul” de la Oblio S.r.l., cel care nu voia să-mi dea garanţia de doi ani, ca să-i bat obrazul.

În asemenea situaţii îţi aminteşti tot felul de poveşti din trecut cu instalatori. Povestea cu escrocul din comuna Buftea care a venit să-mi repare frigiderul de la Bucureşti… Altă poveste, legată de acelaşi frigider, la care apăruse o problemă de etanşeitate a uşii… Am sunat la o firmă (declarată ca atare); mi-au spus: Să vedem dacă e vreunul din „băieţi” în zonă. N-a venit nimeni. Pesemne că erau cu toţii departe. Şi nici de la firmă nu m-au sunat. Am sunat din nou la firmă peste câteva ore — e-adevărat, am îndrăznit să le reamintesc că sunt o firmă, nu… Mi-au tăiat microfonul cu un „Vă dorim o zi bună” insinuant şi acru… Povestea s-a repetat cu o altă firmă. O voce compătimitoare m-a avertizat: Păi nu ştiu dacă o să vrea să vină băiatu’. Şi lui am încercat să-i reamintesc că am sunat la o firmă, nu la băiatu’. La care a individul a dat-o brusc pe înjurături ca la uşa cortului.
Nu mai vorbesc de instalatorul cu care am aranjat să vină să-mi repare scurgerea de la baie. Persoană fizică de astă dată, nu firmă. A avut bunul-simţ să-mi telefoneze în ajunul zilei convenite, să-mi spună că firma la care lucrează îl trimite pentru o lucrare undeva în alt oraş. Probabil că se ocupă de aceeaşi lucrare şi acum, după vreo doi ani. Fiindcă telefon de la el n-am mai primit.
Să mă opresc totuşi. Deşi cu exemple de felul ăsta aş putea umple o carte… cu titlul de mai sus.