Category Archives: Utile

Cum e corect? Ceai „de” cătină? Sau ceai „cu” cătină?

Din punctul de vedere al firmei Fares, corectă este fără doar şi poate a doua variantă? De ce? Pentru că îi aduce câştig. Pentru că vedeta plantelor medicinale este astăzi, negreşit, cătina… Dar ce să facă Laboratoarele Fares Bio Vital din Orăştie (str. Plantelor nr. 50) cu celelalte fructe — mai ieftine! — pe care le au în stoc? Dacă ar spune-o pe-a dreaptă, că e vorba de „ceai de fructe de pădure — şi nu numai”, aproape sigur s-ar vinde mai prost. (Altfel, de ce n-ar face-o?) Şi atunci, haideţi să aburim clientul! Punem pe ambalaj „Ceai cu cătină”, mai punem şi vestita crenguţă cu ademenitoarele fructe de cătină ştiute de toată lumea, colorăm cutia predominant cu portocaliu, aşa cum clientul ceaiului de cătină este obişnuit, cu-ul îl scriem mai mărunt şi nu prea se bagă de seamă că nu-i de… Mai mizăm şi pe „complicitatea” vânzătoarei de la Plafar, care, atunci când îi ceri ceai de cătină, se grăbeşte să-ţi pună în faţă, zâmbind drăgălaş, produsul de la Fares, „uitând” să-ţi dea detaliile cuvenite. Că de, trebuie şi ea să-şi vândă marfa…

Aşa că doritorul de ceai de cătină (obişnuit şi cu ceaiul de mentă, de gălbenele, de muşeţel, de coada şoricelului, de sunătoare), nu prea atent la „subtilităţile” firmei, se trezeşte, odată produsul adus acasă, că s-a procopsit cu ceai de: „flori de hibiscus, aronia, măceşe, fructe de cătină 10%, coriandru, zmeură, mere, arome (?), miere de albine liofilizată”. Iar producătorul ne asigură că „culoarea roşie a ceaiului este culoarea naturală a ingredientelor sale, în special a florilor de hibiscus şi a fructelor de măceş”. Normal: cum să fie culoarea cătinii, dacă aceasta nu depăşeşte 10%?… Păi atunci de ce nu scrie că-i ceai de hibiscus şi de măceşe? (V-am spus de ce!)

În schimb păstrează misterul asupra aromelor. Ce fel de arome să fie oare? Naturale? De sinteză?… Suntem în schimb asiguraţi că avem parte de un „produs original românesc” şi că acesta ne va prilejui o „bucurie din inima Daciei”.

Corect? Nu, nu-i corect. Deşi producătorul ne asigură că produce cu „Sistemul de Management al Calităţii certificat ISO 9001”. Probabil că respectivul sistem conţine doar prevederi referitoare la procesarea materiilor prime, nu şi la tertipurile clasice de inducere în eroare a cumpărătorului.

Dacă vă vine ideea să cumpăraţi un aspirator Daewoo RC–224L…

…Adică cel din imaginea din dreapta, gândiţi-vă de două ori înainte de a-l achiziţiona.
aspirator-daewoo-rc-224l
În general e bine să vedeţi mai întâi care sunt „clasele” aspiratorului dorit, pe funcţii. (Eu unul am neglijat acest aspect, drept care m-am ales cu un aspirator de clasa F în privinţa „eficienţei energetice”, adică a doua cea mai de jos, respectiv penultima!) Bineînţeles că vânzătorul nu vă va întâmpina cu cartonaşul edificator la vedere — cel din imaginea de mai jos:
clasa-aspirator-rc-224l
Pe acesta, dacă nu eşti avertizat, îl vei găsi abia în manualul de utilizare. Adică atunci când e prea târziu. În cazul aspiratorului Daewoo RC–224L, clasa de „re-emisie a prafului” este, după cum se poate vedea din imagine, E, adică antepenultima. Cu alte cuvinte, ceea aspiră aspiratorul aruncă în bună parte înapoi în aerul locuinţei. La fel şi clasa de „performanţă de curăţare a covoarelor”: tot E. (Doar la funcţia „performanţa de curăţare a pardoselilor tari” aparatul este de clasă A.)
Sigur, aspiratorul, comercializat în regim de „promoţie”, a fost unul ieftin. Prea multe pretenţii nu puteam avea. Totodată însă am considerat că este inacceptabil ca aparatul să emită în funcţionare un miros de plastic ars, atât de puternic încât să fie imposibil să stai în locuinţă cu un asemenea miros fără a o aerisi temeinic. (Caz în care — mă întreb — ce se mai alege, iarna, de „eficienţa energetică”?); şi nu doar până la, să zicem, „rodare”, ci pe termen nelimitat.
Am dorit să mă asigur măcar că mirosul emis de aspirator nu este al unei emanaţii toxice. În consecinţă, am adresat reprezentanţei Daewoo în România mesajul următor:

„(…) Am văzut că la caracteristica «evacuare» este de clasă F adică cea mai de jos. [Aici am greşit cu o clasă!] În funcţionare, aspiratorul emite un miros neplăcut, puternic şi persistent. Produsul a costat f. puţin, deci nu pot emite multe pretenţii. Totuşi vreau să ştiu dacă categoria F de evacuare înseamnă şi evacuare de gaze toxice. Fiindcă o clasă inferioara nu poate justifica periclitarea sănătăţii consumatorului, oricât de puţin ar costa produsul. Ce garanţie îmi puteţi da în acest sens? Certifică cineva că ceea ce emană aspiratorul nu este toxic? Cine?”

Singurul răspuns primit a fost unul foarte… laconic:
„Dacă are un miros ciudat vă rog să apelaţi la service.
Cu stimă
[Başca] Best Regards
Tavi Filip
Service Manager
Dongbu Daewoo Electronics Corp.
Bucharest Representative Office
Blvd. Ion Ionescu de la Brad
Nr. 61-63, Et. 2, Ap. 9 Sector 1
013812, Bucharest Romania
Ph: +40 21 260 09 44
Fax: +40 21 260 30 60
Mobil: +40 745 103 678
Email: tavi@daewoo-electronics.ro”

La orice altă cerere de clarificare, „service managerul” Tavi nu a mai catadicsit să răspundă.
Sigur, s-ar putea crede că o contactare a service-ului recomandat de „Tavi” era de natură să rezolve problema. Aş! ţi-ai găsit! Pe aşa-zisul certificat de garanţie, figura o firmă fantomă, „Samidar Inv Câmpina”, fără adresă, fără număr de telefon… Nu mai insist, firma a fost de negăsit — inclusiv pe Internet; noroc că vânzătorul (al cărui nume îl omit) a acceptat să-mi primească aspiratorul retur şi să-mi restituie banii.
Neseriozitatea furnizorului, Daewoo Electronics, însă, rămâne. Aşa că, dacă doriţi să nu vă faceţi nervi şi să nu vă pierdeţi timpul, aveţi grijă la tipul de aspirator pe care îl achiziţionaţi. Şi, de ce nu, la tipul de… furnizor!

Cât timp vor mai îngrăşa locuitorii României societăţile de apă şi canalizare? (I)

Eterna apă de ploaie

Despre taxarea abuzivă a apei de ploaie am mai scris pe acest blog în repetate rânduri. Vezi de pildă aici, sau aici, sau aici.

Până acum n-am prea „deranjat” primăria în chestiunea taxării apei pluviale, crezând că tot ce un consiliu local, eventual un primar, ar putea face ar fi să „pună o vorbă bună” pe lângă distribuitorul de servicii, sau să găsească o cale alternativă pentru asigurarea respectivelor servicii pentru comunitate. Vom vedea mai jos că nu-i deloc aşa.

Pe 25 februarie 2016 am trimis prin e-mail Primăriei municipiului Câmpina o sesizare cuprinzând mai multe întrebări, dintre care una se referea (din nou) la apa de ploaie, pe care locuitorii Câmpinei sunt obligaţi să o plătească societăţii HIDRO PRAVOVA:

„Nu îi poate ajuta Primăria pe locuitorii Câmpinei să scape taxa pe apa de ploaie, care îi aduce societății HIDRO PRAHOVA un venit absurd (cu atât mai mare cu cât plouă mai mult!), indiferent dacă rețeaua de canalizare preia sau nu, tehnic vorbind, apa scursă din gospodăriile private? Întrebare pe care v-am pus-o în martie… 2014!”

Peste trei săptămâni primăria mi-a răspuns astfel la întrebarea de mai sus:

„Pentru problema ridicată de dumneavoastră privind taxa pe apa de ploaie pe care o încasează SC HIDRO PRAHOVA SA, vă rugăm să vă adresaţi aceste societăţi pentru clarificări.”

Altfel spus, eşti nemulţumit de Hidro Prahova, plânge-te la Hidro Prahova!

Cum aveam deja o îndelungată experienţă în materie de Hidro Prahova, şi cum recent instalatul viceprim-ministru Vasile Dîncu, ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice, tocmai promisese o reformă substanţială în administraţie, m-am gândit că a sosit momentul să-i cer sprijinul. Cu atât mai mult cu cât era (este) o problemă la nivel naţional, care îi afectează pe cei mai mulţi dintre locuitorii din oraşele unde operează societăţi de furnizare a serviciilor de apă şi canalizare. Mesajul pe care i l-am trimis vicepremierului îl redau mai jos integral.

„Domnule Viceprim-ministru,

Profit de disponibilitatea pe care aţi declarat-o public de a interveni pentru normalizarea diverselor aspecte care ţin de administraţia publică, ca şi de înnoirea generală al cărei ton l-a dat Guvernul Cioloş la instalarea sa, pentru a încerca să rezolv cu ajutorul dumneavoastră o problemă de interes public care se încadrează, după părerea mea, cu brio, în categoria aberaţii în detrimentul cetăţeanului.

Este vorba de taxarea aşa-zisei „ape pluviale” pentru toţi abonaţii furnizorilor de apă potabilă prin reţelele locale de alimentare, care, după cum ştiţi, beneficiază de regimul de „monopol natural”. Taxa pentru apa pluvială este percepută tuturor abonaţilor proprietari de case şi terenuri având porţiuni acoperite cu ciment, de pe care apa pluvială este preluată — chipurile — de reţelele de canalizare publică, chiar şi atunci — şi aici intervine aberaţia — când de pe terenurile abonaţilor nu are cum să se scurgă vreo picătură de apă către reţelele de canalizare publică, deoarece: a) terenul se află sub nivelul străzii/reţelei; b) terenul este înclinat nu spre stradă, ci invers, dinspre stradă spre domeniul privat; şi c) strada NU ARE canalizare.

Situaţia este generală în ţară, dar eu exemplific cu judeţul Prahova, unde activează S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. — Sucursala Câmpina, situaţie pe care o cunosc mai bine deoarece folosesc o reşedinţă din municipiul Câmpina.

● M-am adresat S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. – Sucursala Câmpina în 2007, după semnarea contractului, semnalând cele de mai sus, şi punând, în plus, întrebarea: care este baza legală a perceperii respectivei taxe? Răspunsul a fost: „Baza legală este Regulamentul de funcţionare a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare, cap. VI, art. 215.”

● În iulie 2010, după alte câteva tentative de clarificare a situaţiei, m-am adresat Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Prahova, semnalând că documentul invocat de S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. – Sucursala Câmpina, „se referă la modul de calculare a cantităţii de apă pluvială scursă de pe domeniul privat în reţeaua stradală de canalizare, nicidecum la stabilirea situaţiilor când scurgerea este efectivă”. Deci nu poate constitui o bază legală.

Protecţia Consumatorilor mi-a dat dreptate în răspunsul pe care mi l-a trimis în septembrie 2010: „Referitor la reclamaţia dumneavoastră înregistrată la C.J.P.C. Prahova vă aducem la cunoştinţă următoarele: Se confirmă cele prezentate de dumneavoastră, drept pentru care societatea va fi sancţionată conform prevederilor legale. (…)”

Nu s-a întâmplat nimic. S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. a continuat să-şi vadă de „afaceri”, taxând în continuare apa (ne)scursă de pe terenurile private în reţeaua de canalizare stradală (existentă sau nu). Nici vorbă de vreo sancţiune.

● La începutul anului 2011 am făcut reclamaţie în sensul celor de mai sus la Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, Euroregiunea 3 – SUD-MUNTENIA, apoi la aceeaşi autoritate naţională/centrală. Ambele s-au eschivat, referindu-se la „formula de calcul a apei pluviale preluate de reţeaua publică de canalizare de pe terenurile abonaţilor”, evitând întrebarea dacă apa pluvială este sau nu preluată efectiv de reţeaua publică şi/sau dacă există pentru această practică vreo bază legală.

● M-am adresat şi autorităţii publice locale, respectiv municipalităţii Câmpina, dând curs unei recomandări venite din partea A.N.R.S.C.: „În cazul în care între dumneavoastră şi S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. Ploieşti există anumite litigii, vă îndrumăm să vă adresaţi administraţiei publice locale care are obligaţia «să medieze şi să soluţioneze conflictele dintre utilizatori şi operatori, la cererea uneia dintre părţi», conform dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, cu modificările şi completările ulterioare.” În zadar. Ultimei mele sesizări, din 2014, Primăria Câmpina nici nu s-a ostenit să-i răspundă.

Sintetizând, domnule Viceprim-ministru:

► Furnizorii de servicii de apă potabilă şi canalizare din România percep o taxă pentru preluarea apei pluviale, chiar şi în cazurile — cum am menţionat mai sus — când: a) terenul privat se află sub nivelul străzii şi deci şi al reţelei; b) terenul este înclinat nu spre stradă/reţea, ci invers, dinspre stradă/reţea spre domeniul privat; şi c) strada nu dispune de canalizare.

► În plus — şi cel mai important: anumite societăţi comerciale din România — cele de furnizare a apei potabile şi canalizare — au beneficii fără să fi făcut nici cea mai mică investiţie legată de terenurile private (reţelele de canalizare erau preexistente, concepute să preia apa pluvială stradală; iar ideea de a-şi rotunji veniturile pe spinarea cetăţenilor a apărut ulterior); şi sunt cu atât mai mari cu plouă mai mult! De aceea consider că perceperea taxei este prin sine însăşi abuzivă şi ar trebui eliminată.
Cu convingerea că veţi interveni pentru stoparea abuzurilor semnalate… etc.”

Nimic din trecutul fostului PSD-ist Vasile Dîncu nu îl recomanda pentru creditul pe care i l-am acordat. Doar faptul că Dacian Cioloş (pe care l-am considerat şi încă îl mai consider un om onest) l-a desemnat viceprim-ministru şi i-a încredinţat portofoliul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP). Cum spune vechiul proverb românesc, la pomul lăudat să nu te duci cu sacul.

Un prim răspuns, venit de la cabinetului secretarului de stat de la MDRAP Cezar Radu Soare, îmi dădea de ştire că petiţia mea a fost trimisă spre „analiză şi soluţionare”, unde credeţi? La Primăria Câmpina (şi la Consiliul Judeţean Prahova), adică exact la entităţile de administraţie publică care „binecuvântează” abuzurile practicate de Hidro Prahova. Un articol despre ce interese îi mână pe consilieri judeţeni nu numai să evite punerea în discuţie a taxării abuzive a cetăţenilor cu apa de ploaie ci să şi ţină partea distribuitorului de servicii în domeniu, puteţi găsi în ObservatorulPH.ro. În articol se vorbeşte despre consilierii prahoveni — plătiţi de distribuitorul de apă local — şi de societatea Apa Nova Ploieşti, dar puteţi înlocui Prahova cu oricare judeţ (cu unele excepţii), şi Apa Nova cu oricare alt distribuitor de servicii de apă şi canalizare din ţară (cu unele excepţii), şi veţi avea tabloul complet al jecmănirii cetăţenilor Patriei pentru nişte servicii inventate.

Înainte de avea răspunsul final de la MDRAP, am expediat următoarea atenţionare:

„Referitor la petiția mea privind perceperea abuzivă a unei taxe pe apa pluvială de către HIDRO PRAHOVA (şi de către alte societăţi comerciale din ţară) (…) îmi spuneaţi în răspunsul dumneavoastră că „petiţia adresată M.D.R.A.P. (…) a fost trimisă spre analiză şi răspuns Primăriei Câmpina (…)”.

Vă anexez răspunsul Primăriei Câmpina, care mă trimite să mă adresez spre soluţionare — cui credeţi? — societăţii comerciale HIDRO PRAHOVA! (Răspunsul Primăriei se referă şi la alte chestiuni asupra cărora am atenţionat Primăria. Partea de interes în cazul de faţă am încercuit-o cu culoare magenta.)”


Raspuns Primaria Câmpina_Apa pluviala_Incercuit
Ce mi s-a răspuns în final de la MDRAP? Iată mesajul pe care l-am recepţionat.

„Având în vedere petiţia dumneavoastră adresata Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (…), vă comunicăm următoarele:
– conform prevederilor art. 10 al Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată, autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale au competenţa exclusivă în tot ceea ce priveşte aprobarea strategiilor locale de înfiinţare, organizare, gestiune şi funcţionare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, aprobarea programelor de investiţii privind înfiinţarea, dezvoltarea, modernizarea şi reabilitarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciului, aprobarea regulamentelor şi a caietelor de sarcini ale serviciului, adoptarea modalităţii de gestiune şi aprobarea documentaţiilor de organizare şi derulare a procedurilor de delegare a gestiunii, precum şi aprobarea indicatorilor de performanţă ai serviciului. Această competenţă poate fi exercitată şi prin intermediul asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, în condiţiile Legii nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare, în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale asociate, în baza mandatului acordat acestora.
Aşadar, instituirea sau renunţarea la taxa pentru colectarea, transportul şi evacuarea apei meteorice este atributul autorităţii deliberative a unităţii administrativ-teritoriale respective;
– la nivel naţional, există unităţi administrativ-teritoriale pe raza cărora s-a renunţat, prin hotărâri ale consiliilor locale, la facturarea cantităţilor de apă meteorică preluate în reţelele publice de canalizare;
– după cum reiese şi din răspunsul nr. SP221/2016, prezentat alăturat în copie, transmis de Consiliul Judeţean Prahova către instituţia noastră, aveţi posibilitatea de a solicita operatorului serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare verificarea situaţiei la nivelul proprietăţii pe care o deţineţi în municipiul Câmpina; dacă în urma acestei verificări se va constata că apa pluvială nu este preluată de sistemul public de canalizare, operatorul poate proceda la modificarea clauzelor contractuale actuale, de comun acord cu dumneavoastră;
[În treacăt fie zis, la încheierea contractului, furnizorul — aflat pe poziţie dominantă de monopol natural — a exclus categoric o asemenea posibilitate.]
– referitor la anomaliile semnalate, aveţi posibilitatea de a vă adresa Consiliului Local Câmpina cu un proiect prin care să prezentaţi situaţiile identificate şi propunerile de modificare a regulamentului de funcţionare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare. Însă, decizia privind oportunitatea şi necesitatea modificării regulamentului de funcţionare a serviciului aparţine autorităţii deliberative a unităţii administrativ-teritoriale, respectiv Consiliul Local Câmpina;
– subliniem că, potrivit prevederilor art. 2 al Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor descentralizării şi autonomiei locale.
„(1) Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii.
(2) Acest drept se exercită de consiliile locale şi primari, precum şi de consiliile judeţene, autorităţi ale administraţiei publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.”
Menţionăm faptul că prezenta adresă nu reprezintă un act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1 ) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În încheiere, dorim să vă mulţumim pentru semnalarea acestor aspecte menite să asigure creşterea calităţii serviciilor comunitare de utilităţi publice oferite cetăţenilor.

Cu stimă, SECRETAR DE STAT CEZAR-RADU SOARE”

Între timp a răspuns şi Consiliul Judeţean Prahova, care mă sfătuieşte să-mi rezolv problema personală a taxării apei de ploaie „negociind” cu Hidro Prahova; dar neomiţând, ce-i drept, să observe că „petentul” are în vedere posibile modificări legislative, motiv pentru care s-a şi adresat viceprim-ministrului.

Rezultă clar că apa de ploaie este taxată cu acordul (sau prin decizia) administraţiilor locale. Doar că ideea taxării le-a venit — ca să vezi ce coincidenţă! — tuturor în acelaşi timp, acum vreo 12 ani. Iar Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (A.N.R.S.C.) i-a învăţat pe toţi ce trebuie să facă în 2007. Şi nici că i-a mai dezvăţat!

O la fel de suspectă coincidenţă ca şi apariţia peste noapte a partidelor comuniste în mai toate ţările din Europa, în 1921!

Mă întreb încă o dată cât este autentic şi cât făcătură de partid în descentralizarea românească. Şi, presupunând, prin absurd, că descentralizarea este autentică, mă întreb dacă mentalitatea românească la nivel de clan ar putea în viitorul previzibil să treacă dincolo de intereselor cumetriilor.

Garda de Mediu din România: în slujba cetăţenilor, sau sinecură pentru angajaţii ei?

Din imaginea de mai jos cele mai amuzante mi se par rubricile „Comunicare”, „Transparenţă” şi „Contact”.
Garda Nationala de Mediu_pagina sit acasa
Iată de ce…

Pe data de 15 decembrie 2015 am sesizat prin e-mail Comisariatul Judeţean Prahova al Gărzii de Mediu privind un depozit ilegal de deşeuri de pe malul pârâului Câmpiniţa, între localităţile Cornu şi Câmpina. Iată mesajul:

„Bună ziua
Ca cetățean nu pot să nu vă semnalez o încălcare flagrantă a normelor de păstrare a unui mediu curat. Fotografia pe care o anexez este realizată în vecinătatea podului metalic peste pârâul Câmpinița, între localitățile Câmpina și Cornu, pe data de 15 decembrie 2015. Depozitul de gunoi de acolo este de dată recentă. Vă atrag atenția că în această zonă mediul are tendința să se deterioreze, în sensul că ani de zile nu a existat așa ceva acolo. Astăzi, pe lângă gunoaiele surprinse în fotografie au început să apară și alte resturi aruncate în zonă, în apropierea comunei Cornu.

Sper ca înainte de a vă referi la fondul problemei, să îmi confirmați primirea mesajului (nu ca data trecută, când v-am semnalat un caz de poluare a atmosferei în comuna Bănești).
Paul Tumanian
București”

Fotografia ataşată era aceasta:

Gunoaie Cornu
Neprimind niciun răspuns (şi nu era pentru prima dată), m-am adresat, pe 21 decembrie 2015, Gărzii Naţionale de Mediu. Garda Naţională s-a înconjurat de asemenea în tăcere. Drept care, pe data de 5 ianuarie 2016 am sesizat Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor cu mesajul de mai jos.

Garda de Mediu nu răspunde la sesizările cetăţenilor.

La această concluzie am ajuns după ce, la o primă sesizare relativ recentă, prin e-mail, privind un caz de poluare din judeţul Prahova (comuna Băneşti), am primit cu chiu, cu vai răspuns abia după sesizări repetate, mai întâi la CJ Prahova al Gărzii de Mediu, apoi la Garda Naţională de Mediu pentru că iniţial CJ Prahova nu a binevoit să ia în seamă sesizarea mea.

Situaţia se repetă. Pa data 15.12.2016 am trimis la CJ Prahova al Gărzii de Mediu, prin e-mail, sesizarea de mai jos (însoţită de o fotografie) privind un caz de depozitare ilegală a gunoaielor pe malul pârâului Câmpiniţa, în vecinătatea comunei Cornu. Ca şi în cazul primei sesizări, nu am avut nicio reacţie din partea CJ Prahova. Drept care am repetat mesajul la Garda Naţională de Mediu, pe data de 21.12, 2015. Ambele instituţii se pare că au adoptat definitiv „politica tăcerii”.

Vă întreb deci pe dv., Ministerul Mediului: Garda de mediu este sau nu în slujba cetăţeanului Român? Sau doar o sinecură pentru angajaţii ei?

Nu că Garda de Mediu ar trebui să-mi răspundă în câteva zile pe fond. Termenul de răspuns la sesizările cetăţenilor este, după cum se ştie, de 30 de zile. Dar un minim semn de respect faţă de cetăţean ar fi acela de a-i confirma recepţionarea sesizării şi de a-l asigura că urmează analizarea problemei. Aş! Ţi-ai găsit! În faţa instituţiilor statului, cetăţeanul român nu a depăşit secolul plocoanelor, ca pe vremea lui Caragiale.

Completare din 7 ianuarie 2016. Și fiindcă nici de la Minister nu am avut nicio confirmare de primire, am sunat la Relații publice; de unde a reieșit că mesajul meu nu fusese recepționat, deși completasem întocmai ferestrele formularului. Am fost sfătuit să-l expediez încă o dată, pe adresa: srp@mmediu.ro. Am sunat după o jumătate de oră. Tot nu primiseră nimic. Mi s-a dat o altă adresă: biroupresa.mmediu@gmail.com.
Apropo de comunicare, ce spuneam la început: să nu te umfle râsul pentru tot ce ține de comunicare la Ministerul Mediului?

Completare din 18 ianuarie 2016.

Garda de Mediu, Comisariatul Judeţean Prahova catadicseşte să răspundă, după ce am sesizat mai întâi Garda Naţională de Mediu şi apoi Ministerul Mediului

Pe data de 18 ianuarie am primit de la Comisariatul Judeţean Prahova al Gărzii de Mediu, răspunsul de mai jos privind sesizarea mea din 15 decembrie 2015 privitoare la gunoaiele aruncate pe malul pârâului Câmpiniţa. Asta, după ce, în lipsa oricărei reacţii la primirea mesajului, am sesizat mai întâi Garda Naţională de Mediu (care nici ea nu a catadicsit să-mi confirme recepţionarea mesajului) şi în sfârşit, pe data de 7 ianuarie 2016, Ministerul Mediului. Abia din acel moment s-au urnit, se pare, lucrurile. Nu fără unele sincope!

Raspuns sesizare Paul Tumanian
Printre altele, se spune în notă:

„În urma verificării în teren s-a constatat că cele sesizate de dumneavoastră erau reale sub aspectul existenţei de deşeuri de natură menajeră pe raza administrativ teritorială a comunei Cornu, care au fost abandonate, pe o lungime de cca. 4 m, pe malul drept al pârâului Câmpiniţa, în aval de podul rutier metalic care face legătura între comuna Cornu şi zona Muscel a municipiului Câmpina, precum şi deşeuri menajere abandonate în două puncte situate în terasă; pe timpul controlului nu a fost posibilă identificarea persoanelor fizice/juridice responsabile de abandonarea deşeurilor; la data prezentei, urmare măsurilor trasate Primăriei comunei Cornu, s-a realizat salubrizarea zonei menţionate.”

Şi mai adaugă CJ Prahova al Gărzii de Mediu, aşa, bătându-mi obrazul, cum s-ar zice:

„Pentru operativitate, în scopul de a ne ajuta reciproc, fără a mai fi necesară întocmirea de adrese de către instituţia noastră privind confirmarea mesajului, vă rugăm să aveţi amabilitatea ca la transmiterea acestuia prin e-mail să activaţi atât opţiunea de «cea mai mare prioritate» cât şi opţiunea «returnează confirmare de primire», ceea ce va asigura confirmarea directă şi imediată a primirii petiţiei.”

Altfel spus, CJ Prahova al Gărzii de Mediu doreşte ca la expedierea sesizării să apăs butonul: „Faceţi-vă datoria!” Altfel, nu ştie că trebuie să şi-o facă. La un simplu mesaj, funcţionarul de la CJ Prahova trebuie să întocmească o adresă! Adică la e-mailul „petentului”, să se obosească să apese ditamai butonul Reply şi, cu sudoarea frunţii, să scrie: Mesaj recepţionat.

Agresivitatea în traficul rutier. Iniţiativă legislativă pentru un nou Cod rutier

Aflând de intenţia unor parlamentari de a iniţia un nou cod rutier în care agresivitatea şoferilor să fie sancţionată cu mai multă eficienţă, am trimis Camerei Deputaţilor (pe adresa srp@cdep.ro) mesajul de mai jos.

Bună ziua

Aflând de intenţia unor parlamentari de a propune un nou Cod rutier, în care agresivitatea în traficul rutier să fie sancţionată, îmi permit o observaţie.

Intenţia este foarte bună, iar definirea cazurilor de agresivitatea mi se pare judicioasă. Problema este constatarea lor şi procedura ce urmează.

Permiteţi-mi un exemplu edificator. Soţia mea fiind la volan, un conducător auto din spate ne-a claxonat repetat şi îndelung la intrarea pe o arteră principală şi foarte circulată, în judeţul Ilfov. Şi pentru că ea nu a putut intra pe respectiva arteră atât de repede pe cât dorea şoferul din urmă, ne-a lovit maşina, după care, strecurându-se în mare viteză pe lângă, a dispărut. Era într-o sâmbătă, aşa că ne-am dus la poliţie (în Câmpina) abia luni. Poliţistul cu care am discutat ne-a ameninţat cu amendă pentru că nu am reclamat cazul în 24 de ore, şi anume la Poliţia în raza căreia incidentul a avut loc, aşa cum prevede legea. Cu alte cuvinte, conducătorul auto este nevoit să renunţe la destinaţia călătoriei sale pentru a reclama cazul de agresivitate. Nici faptul că n-am dorit daune ci doar sancţionarea şoferului agresiv nu a contat. Drept care am renunţat la reclamaţie.

Atenţie, deci. Este destul de puţin probabil ca un poliţist să surprindă agresivitatea. (După cum este cunoscut, de îndată ce şoferii, în trafic, observă un echipaj de poliţie, se „cuminţesc” prompt!) Constarea cazurilor de agresivitate va cădea deci, în cele mai multe cazuri, în sarcina celor asupra cărora se comit actele de agresivitate. Dacă reglementările colaterale/ auxiliare nu converg în acest sens, va fi o nouă lege inaplicabilă.

Cu stimă,
Paul Tumanian
Bucureşti

Agresivitatea în traficul rutier

Mulţi străini află la ei acasă lucruri nu tocmai măgulitoare despre ţara noastră. Unii dintre ei, venind aici, se lasă totuşi seduşi de „realitatea românească”, cea cu mioriţe, brânză telemea, mămăligă, cheaguri şi ciobăneşti mioritici, toate sub emblema frunzei verzi. Niciun străin nu se împacă însă cu agresivitatea pe care o întâlneşte în traficul rutier.

Mulţi dintre români sunt conştienţi de această deficienţă de educaţie civică… până la urmă. Sunt însă prea puţini pentru a putea înclina balanţa în favoarea bunului-simţ şi a respectului reciproc — în trafic şi mai peste tot în spaţiul public. Ar fi fost de aşteptat să intervină legiuitorul.Agresivitatea in trafic

Bunele intenţii…
În mass-media au fost aşteptări mari atunci când a fost pusă în discuţie noua variantă a Codului rutier, prin 2009–2010. „Poliţia Rutieră schimbă Legea Circulaţiei pentru ca «şoferii agresivi» să fie pedepsiţi”, titra, optimist (şi naiv, aş adăuga), Gândul, în aprilie 2010. Era citat comisarul-şef Lucian Diniţă, până acum un an şeful Poliţiei Rutiere, care semnala faptul că nu exista o definiţie pentru „comportamentul agresiv” în trafic, deoarece „nicio ţară din lume nu are o astfel de prevedere”; la care se adăuga impedimentul că dovedirea agresivităţii la volan se contura a fi o chestiune delicată pentru poliţistul rutier. În vechiul Cod rutier, agresivitatea în trafic era sancţionată numai în cazul „proferării de injurii sau folosirea de gesturi obscene”. Orice alte agresiuni, chiar dacă sunt comise în trafic, cad sub incidenţa legilor civile sau penale, pentru că pur şi simplu ele nu sunt prevăzute în Codul Rutier.

„Dar agresivitate în trafic înseamnă şi depăşiri repetate, în zigzag ori frânarea bruscă, intenţionat”, exemplifica Diniţă.

Spicuiesc în continuare din Gândul: „Dacă iniţiativa poliţiştilor se va materializa, pedeapsa va fi aplicată pentru infracţiunea comisă cu violenţă în trafic, iar ridicarea permisului ar urma să fie o pedeapsă complementară aplicată de Poliţia Rutieră. Dosarul penal se va întocmi la sesizarea victimei, Parchetul urmând să soluţioneze cauza. Dacă e faptă penală, iar instanţa se pronunţă în acest sens, respectivul şofer va putea rămâne fără permis de la şase luni la un an. (…) România ar putea fi prima ţară din lume care introduce astfel de sancţiuni. Nu există legislaţie la nivelul Uniunii Europene sau ONU. Nicio ţară din lume nu are o astfel de prevedere, dar România are mare nevoie, pentru a se reintroduce ordinea în trafic. Încă nu e definită agresivitatea în trafic pentru că trebuie să ne ferim de abuzuri. Ideea este de a sancţiona orice formă de violenţă în trafic.”

N-a fost să fie: liber la agresivitate
România a ratat şansa să fie prima ţară din lume care să introducă sancţiuni pentru comportamentul agresiv în trafic. Parlamentarii români nu au dorit-o. Fie de teama înmulţirii abuzurilor, fie — mai curând! — datorită persoanelor din anturajul fiecărui parlamentar, naşi fini, beizadele etc., pe care nu au dorit să le priveze de „plăcerea” de a-şi manifesta „superioritatea” în trafic.

Codul rutier „la zi” (Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, actualizată 2015) prevede, la art. 35 (1): „Participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private.” Şi cam asta e tot ce s-a ales de bunele intenţii ale Poliţiei Rutiere privind combaterea agresivităţii în trafic. Expresiile agresivitate sau comportament agresiv pur şi simplu lipsesc din noul Cod rutier. Mai mult decât atât, în capitolul VII, „Răspunderea contravenţională”, nu există nicio sancţiune pentru încălcarea respectivului articol 35. Drept care acesta rămâne o simplă recomandare.

Huse pentru maşini: Atenţie la escroci!

Husa pe care am cumpărat-o la sfârşitul lui decembrie anul trecut se cheamă „PROCAR HUSA EXTERIOR”… Pro-car? Să fim serioşi! Este mai degrabă anti-car. Sau mai precis, a fost. Ia uitaţi-vă cum a ajuns după nici 7 luni. Dacă ar fi fost de hârtie, cu siguranţă ar fi rezistat mai mult. Am cumpărat-o de la sucursala Câmpina a celebrei reţele de HIPERMARKETURI KAUFLAND.

Iar pe gentuţa-ambalaj era lipită eticheta importatorului: SC Exmobi Company SRL, Şos. Dudeşti–Pantelimon 42, Sect. 3, Bucureşti, Tel. 0212564545, Fax. 0212565555. Preţul e tentant: vreo 65 de lei, dacă îmi aduc bine aminte. Dar preţul e tocmai acela pe care mizează escrocii. Din păcate însă, nici marca distribuitorului nu mai este, după cum se vede, o garanţie.

Am voie să-mi spăl maşina pe stradă?

Singura prevedere referitoare la spălarea maşinilor pe drumurile publice poate fi găsită în Ordonanţa Guvernului nr. 43 din 1997 privind regimul drumurilor.
Întrebare: este oare vorba în acel document de o interdicţie în sensul a ceea ce înţelege îndeobşte proprietarul obişnuit de maşină mai mult sau mai puţin modestă prin curăţare de praf printr-o spălare sumară a caroseriei cu câţiva litri de apă?

Art. 43 sună astfel:

„Pe drumurile publice sunt interzise:(…) b) intrarea pe drum a vehiculelor cu noroi pe roţi sau pe şenile, precum şi pierderea, prin scurgere din vehicule, în timpul transportului, de materiale de construcţie sau de alte materii; c) curăţarea sau spălarea vehiculelor de pământ, de materiale sau de alte substanţe; aceasta se va realiza înainte de a pătrunde în drum şi numai pe suprafeţe special amenajate prin grija administratorului drumului. (…)”

Dinadins am citat nu numai alineatul c, care se referă strict la curăţarea sau spălarea vehiculelor pe drumurile publice, ci şi cel anterior, b, unde este vorba de intrarea pe drumurile publice a vehiculelor care vin — se poate presupune — din spaţii cu regim de şantier sau asimilabile acestora şi care, în mod evident, pot fi surse de murdărire/poluare. Cele două alineate sunt concepute în acelaşi spirit, au aceeaşi logică şi se completează reciproc. Este clar că interdicţia de curăţare/spălare stipulată de legiuitor are drept corelativ existenţa unei „suprafeţe special amenajate prin grija administratorului drumului”, unde operaţia de spălare să poate fi efectuată anterior intrării pe drumul public. Existenţa unor asemenea suprafeţe se prezumă. De aici rezultă că agentul constatator al eventualei contravenţii săvârşite prin încălcarea articolului citat trebuie să facă dovada că vehiculul în cauză a ajuns pe drumul public venind de pe o suprafaţă special amenajată (de către administratorul drumului), unde proprietarul a avut oportunitatea de a-şi spăla vehiculul dar a ratat-o. Respectivul articol nu are în vedere situaţii de altă natură.

Or, ce constatăm? Că marea majoritate a autovehiculelor proprietate personală nu părăsesc practic niciodată drumurile publice, fie atunci când sunt în circulaţie, fie când sunt parcate; deţinerea unui garaj este mai degrabă excepţia decât regula în România.

Să mai adăugăm că principala cauză a murdăririi autovehiculelor în România este starea drumurilor publice, care sunt de regulă prost curăţate sau deloc curăţate şi prost întreţinute. Altfel spus, aceste autovehiculele, care nu părăsesc niciodată drumurile publice, se murdăresc nu cu „pământ, materiale sau alte substanţe”, ci pur şi simplu cu praf. Ceea ce se întâmplă cel mai frecvent, culmea, la locul de parcare.

Dacă legiuitorul a lăsat, să zicem, o anumită ambiguitate (deşi, personal, consider că aceasta nu există) este tocmai pentru că cetăţeanul şi autoritatea publică nu se află în poziţii simetrice. Căci cetăţeanul este cel a cărui maşină, în cele mai multe dintre cazuri, are de suferit de pe urma stării precare a drumurilor publice, şi mult mai rar invers. Drept care, autoritatea publică ar fi dezirabil să fie oarecum îngăduitoare faţă de contravenţia de încălcare a articolului 43 din OG 43/1997. Cu atât mai mult cu cât în România „disputa” autoritate publică–cetăţean pare să fie încă inegală.

În final, să trecem în revistă încă două aspecte. La nivelul veniturilor din România, cetăţeanul, fie el şi posesor de maşină, cu greu îşi poate permite să apeleze la spălătoria auto ori de câte ori maşina sa ajunge să se murdărească pe drumurile publice, adică inacceptabil de frecvent. Nu este de neglijat nici aspectul ecologic: în faţa porţii o maşină poate fi „desprăfuită” cu un consum de regulă nu mai mare de 20 de litri de apă; în timp ce la spălătoria auto consumul este de câteva sute bune de litri de apă; plus un consum semnificativ de energie electrică.
Iar dacă este să transferăm problema la nivelul „ecologiei” străzii, aici ne aflăm în faţa unui joc cu sumă nulă: ce „pierde” una din „părţi” se contabilizează drept „câştig” al celeilalte părţi; şi invers. Poluarea unei comunităţi nici nu creşte, nici nu scade prin spălarea unui autovehicul pe drumul public.

Agenţia de turism Perfect Tour, sancţionată contravenţional

Cu chiu cu vai, după mai bine de trei luni de la data reclamării (în loc de 30 de zile, cum prevede legea 233/2002 — dar ce sunt legile în România!), împins de la spate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului al Municipiului Bucureşti a catadicsit să-mi răspundă:

„Urmarea reclamaţiei dumneavoastră transmisă şi înregistrată la C.P.C.M.B. cu nr. 19165/22.11.2010, vă aducem la cunoştinţă că echipa de control s-a deplasat la agenţia de turism, a analizat aspectele semnalate, iar în urma verificărilor s-au constat următoarele:

— agenţia de turism deţine toate avizele şi autorizaţiile impuse de legislaţia în vigoare;

— pentru deficienţele constatate [vezi aici] agenţia de turism a fost sancţionată contravenţional, conform legislaţiei în vigoare.

Reclamaţie parţial întemeiată.

COMISAR ŞEF, Constantin Duchin

ŞEF BIROU, Doru Niţă”

Cu următoarea menţiune din partea mea: reclamaţia este total întemeiată întrucât eu n-am reclamat niciodată faptul că agenţia de turism Perfect Tour n-ar deţine „avizele şi autorizaţiile impuse de legislaţia în vigoare”.

Pentru o informare corectă: Programul de Turism pentru Seniori


În legătură cu foarte convenabilul Program de Turism pentru Seniori, în Spania, agenţiile de turism din România pot să pretindă multe. Pot, de pildă, să pretindă — ceea ce unele din ele au şi făcut anul trecut — că ele sunt cele care suportă (în nemăsurata lor mărinimie) diferenţa dintre costul real al serviciilor turistice din Spania şi costul (substanţial redus) perceput de agenţii turiştilor români în vârstă de cel puţin 55 de ani. Urmărind, de fapt, ce? Să câştige mai uşor bunăvoinţa clienţilor; care, de multe ori — e un lucru bine cunoscut în tehnicile de manipulare — acţionează pe bază de recunoştinţă faţă de furnizorul de bunuri/servicii..

Nici vorbă de aşa ceva. Pentru a clarifica lucrurile, să ne aruncăm o privire pe situl Europe Senior Tourism, unde găsim unele precizări foarte interesante:

„Pentru a face ca totul să fie mai uşor şi mai accesibil pentru oricine, Guvernul Spaniol şi guvernele regiunilor Andalusia, Insulele Baleare şi Valencia, vor suporta o parte din costul călătoriei dintr-o iniţiativă inspirată de ceea ce se numeşte îndeobşte turism social.”

Anunţul se referă la anul 2011. N.B., nu numai o parte din costul sejurului îl va suporta guvernul ci şi o parte din costul călătoriei! Cu alte cuvinte, programul din anii trecuţi capătă extindere.

Iată ce mai găsim pe pagina „The agreement to carry out the Europe Senior Tourism programme in the Canary Islands has been signed” („A fost semnat acordul de desfăşurare a programului Europe Senior Tourism în insulele Canare”) de pe acelaşi sit:

„Programul va demara cu 15.000 de locuri pentru sezonul 2011, costul ridicându-se la 1,7 milioane de euro, plus alte 200.000 de euro pentru asigurări, şi va fi finanţat, în părţi egale, de către Institutul Spaniol pentru Turism (Turespaña) şi de Guvernul Regional al Insulelor Canare (subl. mea).”

Şi ca să nu se mai simtă inconfortabil turiştii care beneficiază de programele — cu costuri reduse — pentru seniori (asta o spun eu), că, vai săracii hotelieri şi săracii restauratori şi săracele agenţii de turism din România, cât de mult se dau ei peste cap, cu toţii, să le asigură profitorilor de turişti în vârstă servicii pe care nu le merită, eventual lucrând chiar şi în pierdere (şi ei tot nemulţumiţi sunt), vine explicaţia în acelaşi text:

„În iunie, anul acesta, Ministerul Turismului, Industriei şi Comerţului şi Guvernul Regional al Insulelor Canare au semnat un acord pentru lansarea unui program-pilot Europe Senior Tourism în insulele Canare, acestea fiind conştiente de necesitatea de a combate caracterul sezonier recurgând la formula creării de locuri de muncă în zonele turistice, ca şi de importanţa pătrunderii pe noi pieţe, cum ar fi Polonia, România şi Grecia.”

Nu-i niciun dubiu că aceleaşi principii şi aceleaşi instrumente turistice funcţionează (şi au funcţionat şi anii trecuţi) şi pentru celelalte zone turistice din Spania. Inclusiv Catalonia.

Aşa că „turistele fidele” ale Agenţiei „Perfect” Tour, care au sărit în ca arse când am scris critic despre aceasta, ar face mai bine să se abţină de la viitoare intervenţii neinspirate, menite să facă să se volatilizeze ilegalităţile comise de agenţie îndărătul unor calcule fanteziste privind cazarea în zona Barcelona-Costa Brava, transportul ş.a.m.d.

Sper că acum e limpede.

%d blogeri au apreciat asta: