Category Archives: Zone de influență

La înscăunarea lui Donald Trump

Unde a greşit Hillary Clinton?

Candidata democraţilor, Hillary Clinton, a comis o greşeală fundamentală, de neiertat: a dat România ca exemplu negativ, de stat care a interzis avorturile! Or, electoratul american, care ştie de existenţa Axei Bucureşti–Londra–Washington și este devotat acesteia trump și suflet, nu putea accepta aşa ceva!
Așa că l-a votat pe republicanul Donald Trump, al 45-lea președinte al Statelor Unite ale Americii!

donald-trump-presedinte

TRĂIASCĂ ÎN VECI
MINUNATUL POPOR AMERICAN,
ÎN FRUNTE CU CONDUCĂTORUL SĂU,
PREŞEDINTELE DONALD TRUMP!

Kövesi, „Steaua Polară” şi dosarul Revoluţiei

Laura Codruța Kövesi văd că a primit „Steaua Polară” a Suediei, pentru „lupta susţinută şi curajoasă împotriva corupţiei din România (…)”, cu participarea la ceremonia de decernare a ambasadorului Americii.

Foarte frumos. Doar că rămâne în urmă dosarul Revoluţiei, care procuroarea-şefă a DNA a dispus acum nu prea mulţi ani să fie închis. Deci se poate spune: procuroarea-şefă a DNA a închis dosarul Revoluţiei, dar în schimb a deschis şi rezolvat foarte multe dosare de înaltă corupţie. Da, dar la fel de bine se poate spune şi: procuroarea-şefă a rezolvat o mulţime de dosare de corupţie, dar a închis dosarul Revoluţiei.

O adevărată mare dilemă. Pentru ambasadorul Americii corupţia este desigur o problemă de actualitate, de importanţă capitală. Pentru prosperitatea Americii și a oamenilor de afaceri americani! Că doar se știe: americanii sunt oameni pragmatici! Pentru noi însă, nu că prosperitatea n-ar conta, dar trecutul contează, la rândul lui, enorm! Ba contează — indirect — chiar şi pentru prosperitatea actuală.

E drept că şi la noi sunt foarte mulţi „pragmatici”, cărora închiderea dosarului Revoluţiei le-ar fi prins al naibii de bine.

Rămânem deci cu ochii pe… „Steaua Polară”.

Cine „scrie” istoria?

„Pentru noi [castalienii], secolul al şaptesprezecelea este epoca lui Descartes, Pascal, Froberger, Schütz, nu a lui Cromwell sau Ludovic al XIV-lea.” Sunt cuvinte pe care le rosteşte magister ludi (Josef Knecht), personajul principal din Jocul cu mărgele de sticlă, celebrul roman al lui Hermann Hesse. „Castalienii” erau cei ce practicau jocul cu mărgele de sticlă, simbolizând preocupările eminamente intelectuale de orice natură ale unei elite spirituale. Era de aşteptat ca respectiva elită să respingă istoriografia tradiţională, marcată de aroganţa şi de brutalitatea oamenilor „de acţiune” exprimându-şi preferinţa pentru una jalonată de principalele figuri intelectuale ale omenirii. Putem să presupunem, dacă aceasta are vreo importanţă, că de fapt, aşa cum se întâmplă mai totdeauna, opinia exprimată de personaj este a autorului însuşi. Opinia, sau poate fi mai degrabă un exerciţiu de imaginaţie, de reconfigurare a istoriografiei, un joc cu… mărgele de sticlă.

Am mai întâlnit asemenea viziuni romantice, în care bunăoară politicianul şi conducătorul de oşti Napoleon se spera să ajungă cândva a fi menţionat în istorie doar ca un personaj care a trăit pe vremea fizicianului Ampère. Altfel spus, supremaţia absolută a spiritualităţii.
Merkel et al
Personal, mă îndoiesc şi, sincer, nici nu sunt convins că mi-o doresc; deşi la rândul meu, m-am gândit de multe ori că este nedrept ca locul central în istorie să fie ocupat de personaje dubioase pentru singurul merit de a fi reuşit să se impună prin forţă, viclenie, violenţă şi trădare — folosindu-se de inteligenţă ca simplu adjuvant — şi totodată să influenţeze, uneori dramatic, destine nenumărate, care poate s-ar fi descurcat mult mai bine fără intervenţia nefastă a celor dintâi. Totuşi, cu tot regretul trebuie să admitem că istoria secolului al XX-lea de pildă, nu ar putea fi rescrisă fără un Hitler sau un Stalin — ca să mă limitez la doar două exemple extreme —, oricât de mulţi oameni de bine ar fi populat zbuciumatul secol trecut. Istoriografia nu poate fi o recompensă pentru marile spirite care au contribuit la progresul umanităţii. Istoriografia nu poate fi o înşiruire de fapte bune. Căci relele au fost de-a lungul timpului, neîncetat prezente, dacă nu chiar predominante în viaţa comunităţilor.

Mai există însă şi alte două aspecte care cred că nu pot fi omise. Pe de o parte, reuşita oamenilor de creaţie spirituală se bazează îndeosebi pe inteligenţă şi/sau pe sensibilitate. Nu sunt însuşiri a căror absenţă i-ar întrista pe prea mulţi dacă, eventual, ar deveni conştienţi de aceasta. De altfel sunt şi însuşiri prea puţin cuantificabile. Oamenii au nevoie să se afirme — şi să domine — pe cât posibil imediat şi palpabil, indiferent de înzestrare. În acest sens, oamenii de creaţie spirituală nu sunt un exemplu prea bun. Mult mai convenabil se dovedeşte a fi spiritul antreprenorial; care celor dintâi le lipseşte în mod necesar. Nu că spiritul antreprenorial ar fi mai la îndemâna individului „standard”, dar în componenţa sa intră — într-o doză apreciabilă — şi precepte morale mai „laxe”; ceea ce este, neîndoielnic, un factor favorizant pentru accesibilitate.

Pe de altă parte, foamea de putere şi de dominare este practic inseparabilă de bogăţie. Totdeauna mi-am spus că prima condiţie şi de departe cea mai importantă pentru a ajunge la bogăţie este aceea de a ţi-o dori (aproape) cu orice preţ. „Bazinul de recrutare” al celor meniţi să ajungă în vârf şi să domine este practic nelimitat: masa tuturor acelora care, instinctiv sau deliberat, decid la un moment dat că singura cale care li se potriveşte este să intre în politică (sau, în funcţie de epocă, în justiţie, în armată, sau, pe o filieră paralelă, să zicem, în tagma preoţească). Această masă nu are la dispoziţie abilităţi spirituale specifice, în a căror cultivare şi dezvoltare să spere. Şi dacă totuşi sunt puţini cei ce ajung în vârf, asta nu înseamnă că „bazinul de recrutare” ar fi mai puţin larg; înseamnă doar că disponibilităţile de energie şi de perseverenţă le sunt celor mai mulţi limitate sau, să zicem, necorelate cu aspiraţiile.
Merkel-şi-Putin
Buna cotare în lume, „vizibilitatea” cum se spune, este decuplată de codul bunelor servicii în folosul umanităţii. Ne-o arată, încă o dată, ştirea că la acest sfârşit de an Angela Merkel a fost desemnată Personalitatea Anului de către revista americană Time. „Titlul îi revine cancelarului german — se comentează pe situl postului de televiziune Digi24 — drept o recunoaştere a capacităţii sale de a face faţă provocărilor apărute în Uniunea Europeană, precum criza refugiaţilor, scriu jurnaliştii americani.” Nu ştiu dacă Angela Merkel este încântată de noul ei titlu, dar mă îndoiesc că ar trebui să fie, având în vedere că „preşedintele Rusiei, cel al Iranului, dar şi liderul grupării teroriste Statul Islamic s-au numărat printre cei nominalizaţi la titlul de Personalitatea Anului”. Nu mai rămâne niciun dubiu. Dacă exista vreunul. Admiţând că revista Time este un barometru al succesului pe plan mondial, se vede cu ochiul liber că reuşita în materie de dominare are prea puţină tangenţă cu morala.

Ministerul Agriculturii, Silviculturii, Mediului şi Gospodăririi Apelor din Austria, nu prea săritor cu informaţiile

„După aurul negru, fac profit şi din aurul verde. Austriecii taie păduri româneşti de un miliard de euro pe an”, titra Ziarul financiar în 27 mai 2014. Şi detalia în continuare: „Schweighofer, Kronospan şi Egger, companii austriece care controlează prelucrarea lemnului din România, au ajuns în 2013 la afaceri cumulate de 1 mld. euro din vânzarea de cherestea şi alte produse din lemn, din care mai bine de jumătate merge la export (subl. mea).”Padure taiata

Mai recent, despre activitatea firmelor austriece în România, şi în special despre Schweighofer Holzindustrie, a scris România liberă, pe 8 mai a.c. Astfel, este citată publicaţia germană Der Spiegel, care relatează despre modul cum reprezentanţii Schweighofer Holzindustrie îşi procură lemnul din pădurile României: „Mafia Schweighofer Holzindustrie şi defrişarea pădurilor virgine din România”. O bună parte din lemnul de calitate este exportată de către firma austriacă, aflăm de asemenea din România liberă.

Firesc, am dorit să ştiu dacă în Austria industria lemnului este lăsată să-şi stabilească propriile reguli, aşa cum se pare că se întâmplă în România, sau dacă nu cumva statul impune unele restricţii. În particular, eram curios să aflu dacă exportarea lemnului neprelucrat este sau nu restricţionată prin lege. Drept care, pe 15 mai a.c. am trimis Ministerului Ştiinţei, Cercetării şi Economiei din Austria (service@bmwfw.gv.at) mesajul de mai jos:

Unprocessed timber export
My name is Paul Tumanian, Romanian citizen. If you do not mind, I would like to know whether unprocessed timber export is or is not banned in Austria. Thank you.

Destul de prompt, pe 18 mai, am primit următorul răspuns:

Dear Mr. Tumanian!
We recommend you to contact the Austrian Federal Ministry of Agriculture, Forestry, Environment and Water Management which is in charge of timber affairs. Please mail to: service@bmlfuw.gv.at.
We hope that we have been helpful to you and wish you all the best.
Sincerely,

Mit freundlichen Grüßen
Mag. Karin Kisser
Presse und Öffentlichkeitsarbeit – Leitung des Bürgerservice

Bundesministerium für Wissenschaft, Forschung und Wirtschaft
Federal Ministry of Science, Research and Economy
1010 Wien, Stubenring 1

Urmând recomandarea primită, m-am adresat imediat Ministerului Agriculturii, Silviculturii, Mediului şi Gospodăririi Apelor (service@bmlfuw.gv.at) cu aceeaşi întrebare.

Transport busteniA urmat tăcerea. De unde se vede că instituţiile publice din Austria se arată foarte… zâmbăreţe doar atunci când pot să dea răspunsuri care nu îi angajează cu nimic. Când e vorba însă de afaceri (de miliarde!), fie că sunt ale statului, fie că sunt ale unor companii private austriece, instituţiile guvernamentale din Austria nu mai sunt atât de săritoare să dea curs sacrosanctului drept al cetăţeanului european de a avea acces liber la informaţii de interes public. Ori te pomeneşti că regimul cherestelei austriece destinate exportului nu este de interes public!

Actualizare 25 iunie 2015. În sfârşit, după repetarea mesajului pe 18 iunie, Ministerul Agriculturii, Silviculturii, Mediului şi Gospodăririi Apelor din Austria a catadicsit să-mi răspundă:

Dear Mr Tumanian,
Unprocessed timber export is not banned by law in Austria.
Regards,
Johannes Hangler

Division III/1, Forest Policy and Forest Information
Marxergasse 2, 1030 Vienna
T +43 1 71100 7309, F +43 1 71100 7399
johannes.hangler@bmlfuw.gv.at
bmlfuw.gv.at
FEDERAL MINISTRY OF AGRICULTURE, FORESTRY, ENVIRONMENT AND WATER MANAGEMENT

Pentru a scrie o propoziţie de zece cuvinte, care nu implica niciun studiu, nicio trimitere la vreo lege sau la vreun articol de lege, ministerul austriac a avut nevoie de 38 de zile. Putem deci să fim consolaţi: lipsa de transparenţă „funcţionează” şi la case mai mari.

Reţinem totuşi: Exportul de lemn neprelucrat nu este interzis prin lege în Austria.

Scrisoare de susţinere a Dlui Europarlamentar Stefan Eck

Tomnu Oiroparlamentar Stefan Eck,

Forte bină faceţ ka venit personal sa cere Socoteal la Konsiliu Gheneral von Munițipiu Bukarest! Forte bină! Cum permite un orekar Raţvan Bantschescu sa faka asemenea Teklaraţion! Tumneafoastra sunteţ mult mai sus, acolo in Parlament Oiropeisch, şi ştiţ tesigur mult mai bină.

Stefan EckNu trebui permis nici la Zoophilie nici la Pedophilie la katholische Kirchen, nici in Rumänien nici in Deutschland! Nein! Bineinţeles ka este periklitiert Relaţion Prietănie intre Ţarilă nostră tatorita la ein Inkonschtient! Vier Pfoten ist ein Organizaţion forte onorabil, kules Câni de pe eine Ştrasse şi dat Drum mai tardziu pe alte Ştrassen, asta insemnat ka lupta pentru salvat Câni, nu omorât zeci mii Câni, kum bină ziceţ tumneafoastra ka faci Raţvan, Persona kontrofersat, ku achtundsechzig Plîndjer penal de la tot fel de Organizaţion care kulegi Câni de pe eine Ştrasse şi dat Drum pe alte Ştrassen, in loc sa lasi Câni sa muschte Bukureschteni in Libertat.

Tomnu Primar Oprescu trebui sankţioniert schnell Raţvan, sau daka nu, Tomnu Präsident Klaus Johannis, sau daka nu, atunci sankţioniert Rumänien und deteriorat Relaţion intre Deutscland und Rumänien!

Jawohl, Herr Kommandant von Oiropeisch Parlament!

Tribunal Penal Internaţional pentru Ucraina de Est?

Zeci de persoane dispărute, o groapă comună cu 20 de cadavre descoperită la recucerirea oraşului Slaviansk din mâinile rebelilor separatişti pro-ruşi.

Aştept cu interes înfiinţarea Tribunalului Penal Internaţional pentru Ucraina de Est, după modelul Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie — vă mai amintiţi?

Vă mai amintiţi de Slobodan Milošević sau de Radovan Karadžić, de Ratko Mladić sau de Goran Hadžić?

Aştept cu interes descoperirea şi inculparea vinovaţilor din Ucraina… sau din Rusia!…

Hm!…

Implicarea autorităţilor occidentale legate de zona în cauză îmi aminteşte de o veche caricatură a lui Matty Aslan (vi-l mai amintiţi?) — o caricatură în două „secvenţe”; în prima secvenţă, arbitrul, în ring, cu un cap mai înalt decât cei doi pugilişti muscă îi admonestează pentru nerespectarea regulilor: Mă, dacă nu vă băgaţi minţile în cap, vă iau de urechi şi vă scot afară! În a doua secvenţă, acelaşi arbitru în ring cu doi pugilişti super-grei, cu un cap mai înalţi decât el: Dacă nu vă supăraţi, am rugămintea să binevoiţi a respecta regulile boxului.

Sacrilegiu şi sălbăticie în Ucraina de Est

Biserica Ortodoxă Română tace

Nu mai vorbesc de doborârea avionului malaiezian, dar nici măcar cadavrele victimelor nu sunt adunate în totalitate la 3 zile după catastrofă. La care se adaugă accesul nestingherit al localnicilor la rămăşiţele avionului şi la rămăşiţele umane. Plus accesul neîngrădit al teroriştilor pro-ruşi care fac legea în zonă, hotărând către cine se îndreaptă cutiile negre ale aeronavei, hotărând cine dintre oficiali are dreptul să se apropie de epavă. Şi cine nu. Plus furturile din obiectele aparţinând victimelor — toate acestea întregesc tabloul falimentului instituţional şi mai ales moral al unui teritoriu din — strict geografic vorbind — inima Europei.

Oare Biserica Ortodoxă a Ucrainei şi Patriarhia Moscovei nu au niciun cuvânt de spus? Chiar dacă printre victime nu s-a aflat, probabil, niciun creştin ortodox.

Mă întreb totodată de ce nu intervine Biserica Ortodoxă Română. Măcar cu un îndemn la omenie şi la un comportament de minimă decenţă, cuviincios. Întru respectarea poruncilor Domnului. De care, altminteri, când trebuie şi când nu trebuie, face atâta caz. Măcar cu un îndemn către Biserica Pravoslavnică Rusă, de care o uneşte, zice-se, „dreapta credinţă” — ortodoxia. Cu un îndemn să înceteze sacrilegiul la locul tragediei şi cei în cauză să lase pentru un scurt interval separatismul de o parte, permiţând ca victimele să aibă parte de o înmormântare creştinească.

Ori toate sunt vorbe goale?

Kosovo, Curtea de la Haga, sau cât valorează acordurile internaţionale

Curtea Internaţională de Justiţie a decis astăzi că declararea unilaterală a independenţei provinciei sârbe Kosovo în 2008 nu reprezintă o violare a dreptului internaţional. Sunt curios dacă motivaţia sentinţei infirmă înlănţuirea logică a documentelor (tot) internaţionale prezentate mai jos.

Declaraţia Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (Actul Final), Helsinki, 1 aug. 1975

„În cadrul prevederilor dreptului internaţional, toate statele participante au drepturi şi îndatoriri egale. Ele îşi vor respecta reciproc dreptul de a stabili şi întreţine după propria dorinţă relaţii cu alte state în concordanţă cu dreptul internaţional şi cu spiritul prezentei Declaraţii. Ele consideră că frontierele lor pot fi schimbate, în acord cu prevederile dreptului internaţional, prin mijloace paşnice şi prin înţelegere (subl. mea). Ele au de asemenea dreptul de a aparţine sau nu unor organizaţii internaţionale, de a fi sau nu parte la tratate şi alianţe; ele au de asemenea dreptul la neutralitate.” [1 (a) I]

Rezoluţia 1244 (1999) a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite

„Reafirmând angajamentul tuturor statelor–membre de a respecta suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Federale Iugoslavia (subl. mea) şi ale altor state din zonă, aşa cum au fost stabilite în Actul Final de la Helsinki şi în anexa 2.” [prima frază din Preambul]

Anexa 2 (din aceeaşi Rezoluţie)

„Va fi realizat un acord pe baza următoarelor principii menite să conducă la soluţionarea crizei din Kosovo:
(…)
8. Un proces politic de natură să conducă la încheierea unui acord politic provizoriu care să asigure o autoguvernare substanţială în Kosovo, luând în considerare în totalitate acordurile de la Rambouillet şi principiile suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Federale Iugoslavia şi ale altor ţări din zonă (subl. mea) (…).”

Acordurile de la Rambouillet (1999)
(între reprezentaţii Iugoslaviei şi cei ai comunităţii etnice majoritare din Kosovo — 1999)

„Reafirmând angajamentul comunităţii internaţionale de a respecta suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Federale Iugoslavia (subl. mea).” [Preambul]

„Comunităţile naţionale şi membrii acestora [din Kosovo] se vor bucura de drepturi suplimentare, aşa cum se menţionează în cap. 1. Autorităţile din Kosovo, Federale şi ale Republicii nu se vor amesteca în exercitarea acestor drepturi suplimentare. Comunităţile naţionale vor fi egale din punct de vedere legal, aşa cum se menţionează în prezenta şi nu îşi vor folosi drepturile suplimentare pentru a periclita drepturile altor comunităţi naţionale sau drepturile cetăţenilor, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Federale Iugoslavia (subl. mea), sau funcţionarea guvernării democratice din Kosovo.” [Cadru, Art. I, Principii (2)]

Se reafirmă aceleaşi principii în: Capitolul 1, Constituţie, art. I (3), Capitolul 7, Implementare II, art. I etc.

Asasinul (din culpă) american Christopher VanGoethem

Christopher VanGoethem, puşcaşul marin american care l-a ucis pe cântăreţul român Teo Peter în dimineaţa zilei de 4 decembrie 2004, într-un accident de maşină, a fost achitat de Curtea Marţială din Statele Unite. Motivaţia achitării? Nu s-a putut dovedi cu certitudine că artistul român de afla în taxiul care a fost spulberat de automobilul marca Ford Expedition condus de VanGoethem. Puşcaşul american se bucura de imunitate diplomatică şi de aceea îndată după accident a fost grabnic scos din ţară de către oficialii americani ai ambasadei. Întrebare: Dacă se bucura de imunitate, de ce a trebuit să fie scos din România pe fugă şi, cumva, într-ascuns?… Regretele exprimate de ambasadorul Taubman n-au înduioşat pe nimeni. Cel puţin, în România.

Trecând peste absurditatea motivaţiei Curţii Marţiale din SUA, mă întreb ce simte VanGoethem. Poate că Teo Peter nu se afla în acel taxi în momentul impactului. Dar puşcaşul marin ştie că acolo în maşina izbită de el s-a aflat un om. Pe care l-a ucis. Indiferent care îi era numele. Oare crede în Dumnezeu VanGoethem? Foarte posibil: americanii sunt de felul lor evlavioşi, nu?… Iar atunci când nu sunt evlavioşi, ei, puşcaşii marini cel puţin, sunt instruiţi impecabil, să treacă fără regrete, bărbăteşte, peste orice „incident”, petrecut fie sub soarele deşertului, fie sub luna Bucureştiului. Fie că se întorc dintr-o misiune de luptă, fie de la o partidă de sex.

Coşmarul pierderii provinciei Kosovo

Am avut un vis. Se făcea că eram angajat al unui institut… Nu al unei firme. Institutul ţinea cumva de trecut. Călătoream. Şi duceam cu mine două valize negre, plate, valize de profesionist, care conţineau un număr de mici recipiente, în care urma să iau probe. Nu ştiu ce fel de probe, probabil probe de sol în vederea nu ştiu căror analize. Călătoream cu un autobuz al institutului, dar la un moment dat a trebuit să schimb autobuzul cu un tren. Era un tren automotor, cred, în orice caz nu avea ceea ce îndeobşte se înţelege prin locomotivă — avea mai degrabă aspectul unui tren de metrou. Atât doar că circula la suprafaţă. La un moment dat, întorcându-mă din tren în autobuz — sau, în orice caz, coborând din tren — m-am trezit fără cele două valize cu recipiente. Am fost disperat nu numai fiindcă pierdusem valizele ci şi fiindcă mi-am dat seama că într-una din ele îmi pusesem documentele personale şi banii; sau numai unul dintre acestea. Nu ştiu cum se face că am ajuns să mă plâng de pierderea valizelor la un oficiu poştal. Funcţionara de acolo nu ştia nimic de valize dar mi-a arătat toată solicitudinea şi compasiunea ei.

M-am întors într-o gară — sau într o staţie: ceva intermediar între cele două — pe unde urma să treacă trenul meu. Şi iată că trenul tocmai plecase din gară; sau din staţie. M-am repezit şi i-am făcut conductorului semne disperate cum că îmi uitasem ceva foarte important în acel tren. Cred că am şi strigat: — Valizele! Valizele!… Spre surprinderea mea, trenul a oprit, uşile s-au deschis şi am putut să mă urc în vagon. Probabil acelaşi vagon dinainte. Valizele însă nu erau nicăieri nici de astă dată. Eram disperat. Am ajuns să vorbesc cu mecanicul de locomotivă, care mi s-a părut o persoană dubioasă. Totuşi i-am spus păsul meu: valizele, pierdusem valizele. Sfatul lui a fost acelaşi pe care îl primisem mai înainte: să mă duc la oficiul poştal şi să caut valizele acolo, sau să aflu pe unde se rătăciseră.

M-am trezit. Mă aşteptam ca odată cu asta să pot răsufla uşurat, le fel ca şi după alte coşmaruri: Slavă Domnului, n-a fost decât un vis! Ei, bine, nu s-a întâmplat aşa. Resimţeam acut şi în starea de veghe, ca pe o pierdere dureroasă, dispariţia valizelor şi a documentelor personale. Poate şi a portofelului cu bani.

Am adormit la loc şi goana pentru recuperarea valizelor a continuat la fel de chinuitor în acelaşi vis reluat. Pentru a doua oară m-am trezit şi frustrarea pricinuită de dispariţia valizelor am continuat s-o resimt cu aceeaşi acuitate. Dat fiind că după părerea mea, orice vis îşi poate găsi explicaţia dacă ai răbdarea să-l analizezi, m-am întrebat ce ar putea să însemne dispariţia celor două valize cu recipiente. Mi-am spus: trebuie să fie Kosovo.

Dimineaţa, trezit definitiv şi chinuit de acelaşi sentiment de frustrare, m-am întrebat dacă întâmplarea mea din vis era pierderea provinciei Kosovo sau dispariţia respectului Puterilor Occidentale pentru propriile lor reglementări de drept internaţional.

Anexe la… Coşmar: Acorduri internaţionale transformate în hârtie igienică

Declaraţia Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (Actul Final), Helsinki, 1 aug. 1975

„În cadrul prevederilor dreptului internaţional, toate statele participante au drepturi şi îndatoriri egale. Ele îşi vor respecta reciproc dreptul de a stabili şi întreţine după propria dorinţă relaţii cu alte state în concordanţă cu dreptul internaţional şi cu spiritul prezentei Declaraţii. Ele consideră că frontierele lor pot fi schimbate, în acord cu prevederile dreptului internaţional, prin mijloace paşnice şi prin înţelegere (subl. mea). Ele au de asemenea dreptul de a aparţine sau nu unor organizaţii internaţionale, de a fi sau nu parte la tratate şi alianţe; ele au de asemenea dreptul la neutralitate.” [1 (a) I]

Rezoluţia 1244 (1999) a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite

„Reafirmând angajamentul tuturor statelor–membre de a respecta suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Federale Iugoslavia (subl. mea) şi ale altor state din zonă, aşa cum au fost stabilite în Actul Final de la Helsinki şi în anexa 2.” [prima frază din Preambul]

Anexa 2 (din aceeaşi Rezoluţie)

„Va fi realizat un acord pe baza următoarelor principii menite să conducă la soluţionarea crizei din Kosovo:
(…)
8. Un proces politic de natură să conducă la încheierea unui acord politic provizoriu care să asigure o autoguvernare substanţială în Kosovo, luând în considerare în totalitate acordurile de la Rambouillet şi principiile suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Federale Iugoslavia şi ale altor ţări din zonă (subl. mea) (…).”

Acordurile de la Rambouillet (1999)
(între reprezentaţii Iugoslaviei şi cei ai comunităţii etnice majoritare din Kosovo — 1999)

„Reafirmând angajamentul comunităţii internaţionale de a respecta suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Federale Iugoslavia (subl. mea).” [Preambul]

„Comunităţile naţionale şi membrii acestora [din Kosovo] se vor bucura de drepturi suplimentare, aşa cum se menţionează în cap. 1. Autorităţile din Kosovo, Federale şi ale Republicii nu se vor amesteca în exercitarea acestor drepturi suplimentare. Comunităţile naţionale vor fi egale din punct de vedere legal, aşa cum se menţionează în prezenta şi nu îşi for folosi drepturile suplimentare pentru a periclita drepturile altor comunităţi naţionale sau drepturile cetăţenilor, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Federale Iugoslavia (subl. mea), sau funcţionarea guvernării democratice din Kosovo.” [Cadru, Art. I, Principii (2)]

Se reafirmă aceleaşi principii în: Capitolul 1, Constituţie, art. I (3), Capitolul 7, Implementare II, art. I etc.

(va urma)

***

Publicat şi în România, liberă în viitor

%d blogeri au apreciat asta: