Ceauşescu şi ceauşismul: detalii… poate uitate, poate nu (VI)

„Nostalgicilor” cu memorie scurtă

Megalomania de mucava. Rezistenţa prin legumi-cultură

Pe măsură ce trece timpul, în loc să mă împac şi să uit, privesc în urmă cu tot mai multă ură acel regim care s-a numit comunist. Unii spun: a avut şi părţi frumoase comunismul. Iar eu răspund: nu, comunismul n-a avut nicio parte frumoasă. Viaţa a avut şi părţi frumoase — doar în măsura în care a reuşit să se sustragă regimului.

Pseudo-proprietatea comunistă: Loturile „personale”. Ar putea să pară, la o privire superficială, o iniţiativă lăudabilă: să încurajezi cultivarea de către toţi cetăţenii, gratuit, a peticelor de pământ aflate în proprietatea statului, până atunci lăsate nevalorificate: pe străzi, în faţa caselor, pe locuri virane (o mulţime, slavă Domnului!), în incinta unor instituţii; unde, în treacăt fie zis, angajaţii — scuze, oamenii muncii! — munceau cu mult mai multă tragere de inimă la loturile lor „personale” decât pentru slujba lor, cea pentru care primeau leafă — scuze, retribuţie!

O cunoştinţă mi-a spus o dată: Nu-i rău că s-au gândit la asta. Şi naziştii au încurajat o asemenea practică, valorificând astfel fiecare petic de pământ, spre folosul tuturor… Surprins de o asemenea asociere, nazism–comunism, nu i-am dat cunoştinţei mele nicio replică. Abia mai târziu, amintindu-mi, mi-am dat seama cât de „compatibile” au fost cele două regimuri. Şi cum se aliniau — cumva de la sine — practicile.

Un regim atât de opresiv cum a fost comunismul lui Ceauşescu mi se pare — şi mi s-a părut şi atunci — de-a dreptul neverosimil să fi fost tocmai el acela care să promoveze ideea de valorificare a pământului şi să le ofere cetăţenilor şansa de a-şi petrece cu folos timpul liber. Realitatea e că acţiunea a fost într-adevăr inspirată. Oamenii şi-au văzut satisfăcut simţul proprietăţii. Fără a deveni proprietari! Apoi, s-au ales cu ceva produse, care, se ştie, lipseau de pe piaţă în cea mai mare parte.

Totul n-a fost însă decât o diversiune. Dar inspirată, cum spuneam. Regimul a găsit un mijloc de a le abate oamenilor atenţia de la marile şi numeroasele frustrări pe care el însuşi le crease.

Apoi: unii „proprietari” au luat-o în serios. Au ridicat împrejmuiri în jurul loturilor din apropierea casei, pe care singuri şi le-au atribuit! Cu aspect de provizorat, e drept — dar ce conta! Alţii au mers până acolo că au pus şi porţi la împrejmuirile lor! Pe care, părăsind lotul, şi-au făcut obiceiul să le încuie cu lacăt! Ba chiar au plantat pomi şi arbuşti de jur împrejur, astfel că, până la căderea regimului, apucaseră să creeze un fel de (pseudo)intimitate incipientă… Da, mulţi au fost fericiţi! Dincolo de micro-legumicultura lor, nu îi interesa mare lucru. Aşa că dacă regimul comunist a avut totuşi şi părţi bune, poate că loturile „personale” pentru legumicultură la scară casnică au fost acelea.

Statuile de carton ale lui Ceauşescu. Se spunea că nu are „vedere în spaţiu”. Nu îşi putea imagina cum vor arăta în realitate sculpturile închinate luptei proletariatului şi realizărilor regimului, pe care la un moment dat — pe la mijlocul anilor ’80 — începuse să şi le dorească dictatorul român. Probabil ca să lase în urma sa mai mult decât… o societate socialistă multilateral-dezvoltată. Cu machetele era obişnuit: doar de atâtea ori vizitase săli în care îi erau prezentate mulaje cu noile blocuri ce n-au întârziat imediat după aceea să se „materializeze” pe locul cartierelor demolate, îndeosebi în aşa-zisul „centru civic”, la piciorul megalomanei „Case a Poporului”. Cu lucrările plastice însă nu se prea descurca. Aşa se spunea în epocă. De aceea viitoarele opere îi erau prezentate la scara 1:1, construite din „carton”: placaj, pânză, armături. Aşa se face că la un moment dat s-a ivit „peste noapte” în faţa magazinului Bucur–Obor, la intersecţia dintre şoseaua Ştefan cel Mare şi calea Moşilor, o monstruozitate care se lua la întrecere în înălţime cu blocurile de zece etaje din jur: un proletar cu un braţ ridicat în chip victorios, sau cam aşa ceva… Îmi pare rău că nu mi-a trecut prin minte s-o fotografiez. Şi totodată sunt uimit că hidoasa butaforie nu s-a păstrat în memoria colectivă. Nimeni n-a mai amintit de ea, nicăieri nu i-am întâlnit poza, deşi s-ar putea să o fi prins Revoluţia în acel loc… Atât de mult conta „poporul suveran”, încât cel care trebuia să „vadă” lucrarea şi, „expert” în arte plastice, să o placă şi să o autorizeze era Ceauşescu. El şi nimeni altcineva…

Pe de altă parte, recunosc, poate că e mai bine că toate aceste monstruozităţi s-au şters din memorie. Chiar dacă e adevărat că „cine uită nu merită”, istoria românilor atinsese în urmă cu câteva decenii o cotă atât de ridicată a absurdului încât nu cred că mai există pericolul de a o repeta vreodată.

Barem pe protecţie antiseismică „confort” II. Construcţiile destinate oamenilor de rând şi activităţilor de rând erau proiectate să reziste la cutremure până la gradul 7 pe scara Richter. Aşa erau baremurile. Asta, până la cutremurul de la 4 martie 1977. Doar cele speciale şi pentru persoane… speciale erau asigurate până la cutremure mai puternice. De exemplu, Casa „Poporului” a fost proiectată să reziste până la cutremure de gradul 8. La fel şi blocurile de pe bulevardul „Victoria Socialismului”, unde urma să se mute — şi probabil că s-a şi mutat — protipendada comunistă…

Diferenţa între cele două standarde este colosală. Căci un cutremur de gradul 8 este de zece ori mai puternic decât unul de gradul 7! Evident, la fel de importantă este şi diferenţa de cheltuieli pentru construcţiile corespunzătoare celor două baremuri.

În decembrie 2006, într-o şedinţă a Camerelor reunite ale Parlamentului, Băsescu a condamnat comunismul ca fiind un regim ilegitim şi criminal. Ar fi trebuit, poate, să mai adauge în raportul său că regimul fost criminal şi pentru că i-a împărţit pe cetăţeni în două categorii. Şi din acest punct de vedere. O categorie, largă, de oameni a căror viaţă preţuia mult mai puţin decât a celor din cealaltă categorie, restrânsă, a privilegiaţilor regimului.

Bancnotele de cârpă. Pe la sfârşitul anilor ’80 regimul nu mai avea resurse nici pentru a înlocui pe piaţă bancnotele uzate. Circulau bancnotele vechi de mulţi ani, care se ferfeniţiseră în aşa hal, încât acceptarea lor la magazine (care, evident, erau tot ale statului!) devenise o permanentă sursă de iritare. La casă refuzau să ţi le primească fie pentru că lipseau bucăţi din bancnotă, fie că lipiturile cu bandă adezivă erau prea vizibile, fie că, cel mai rău, nu se mai distingea seria. Făcute dintr-o hârtie de calitate îndoielnică, bancnotele ajunseseră să arate ca nişte zdrenţe.

Chiar în vara anului 1989 am făcut, la fel ca şi în alţi ani, un circuit turistic de o săptămână cu unica firmă de turism de pe vremea aceea, „O.N.T. Carpaţi”. În mod invariabil, circuitul includea celebrele — încă de pe atunci — mânăstiri din nordul Moldovei. La una din mânăstiri, nu-mi amintesc la care, i-am dat călugăriţei care făcea oficiul de casieriţă la poarta mânăstirii, una din acele bancnote ferfeniţite. I-am pus bancnota în mână — probabil una de cinci lei — şi am dat să intru. „Angelica măicuţă” a avut însă o reacţie furibundă: mi-a pus în piept o mână fermă de body-guard, împiedicându-mă să intru.

Am avut parte, în acelaşi circuit, legat de acele mizerabile bancnote, de un cu totul alt comportament la un magazin din centrul oraşului Oradea. Pe uşă, la intrarea în magazin, se putea vedea un bileţel: vă invităm să predaţi la casă bancnotele uzate pentru a fi schimbate la bancă!… Cu ce le schimbau, nu ştiu. Dar — aşa, ca digresiune — uneori mă întreb dacă nu cumva linia de demarcaţie lui Huntington nu desparte într-adevăr două lumi diferite!

Reclame

„Legea zgomotului”: amatorism juridic

Un lucru e cert: nu se poate trăi în linişte totală (unii nici nu îşi doresc asta!), tot aşa cum nu se poate trăi fără să produci deşeuri, reziduuri, poluare.

„Normarea” reziduurilor. O paralelă cu poluarea chimică
Societatea, pentru a se proteja, a instituit restricţii pentru „produsele reziduale” rezultate din diverse activităţi de producţie — în particular, pentru poluanţii care, deversaţi în mediu, ar altera calitatea vieţii. Aici însă avem o problemă. Unele reziduuri — de fapt marea majoritate — se produc în mod inevitabil. Când prelucrezi lemnul, nu poţi să nu produci rumeguş; când produci acid sulfuric, nu poţi evita emisiile de bioxid de sulf sau de suspensii acide; când călătoreşti cu maşina/trenul/avionul nu poţi evita emisiile de oxizi de azot, bioxid de carbon, particule; etc. Pentru marea majoritate a poluanţilor deversaţi în atmosferă, în apă sau în sol există norme/limite de concentraţie şi/sau norme de emisie — la sursă, cum s-ar zice.

Exemplu: concentraţia maximă admisă a dioxidului de sulf în aer, stabilită printr-un normativ, la nivelul Ministerului Mediului, este de 350 micrograme pe metru cub, în medie orară, valoare ce trebuie să nu fie depăşită de mai mult de 24 de ori într-un an pentru a se decide că norma este respectată.

Alte norme, complementare, stabilesc riguros cum se face recoltarea probelor, în câte puncte, cum trebuie probele analizate chimic ş.a.m.d.

Limita, aici, nu este legată de sursă. Într-o zonă dată, este grija Gărzii de Mediu să vegheze la respectarea limitelor maxime admise ale poluării cu dioxid de sulf. Alte limite sunt stabilite la sursă (adică la coşul fabricii), respectiv concentraţia dioxidului de sulf în gazul de evacuare. Caz în care este obligaţia proprietarului sursei să respecte norma corespunzătoare.

Am dat acest exemplu pentru a ilustra multiplele precauţii pe care „agentul constatator” trebuie să le aibă în vedere atunci când decide că o entitate a încălcat, sau nu, normele de calitate a aerului. Precauţii valabile în egală măsură — nota bene — pentru organul judiciar, în eventualitatea când decizia agentului constatator a fost contestată în instanţă.

Reziduuri „inevitabile” şi reziduuri „evitabile”
Să luăm un alt exemplu, de astă dată de normare „la sursă”: dioxinele — substanţe foarte toxice, care se degajă printre altele la arderea materialelor plastice. Conform reglementărilor legale, concentraţia dioxinelor în gazul de evacuare al incineratoarelor de gunoi nu trebuie să depăşească 0,1 nanograme pe normal-metru cub, în medie pe 6–8 ore.

Asta nu înseamnă că fiecare poate să-şi ridice în curte o movilă de peturi şi să-i dea foc, având grijă (!) să nu depăşească 0,1 nanograme pe metru cub. Nu, o persoană privată nu are voie să emită dioxine la ea în curte deloc. De ce? Una, fiindcă legea nu-i permite, şi doi, fiindcă arderea în curte poate fi evitată. Persoana respectivă nu are decât să arunce peturile la gunoi, sau, şi mai bine, că le dea la reciclat.

Zgomot „inevitabil” şi zgomot „evitabil”: una-i una şi alta-i alta
La fel ca şi poluarea chimică, poluarea fonică este „inevitabilă” în unele cazuri, şi „evitabilă” în altele. În multe industrii, în transporturi — rutiere, feroviare şi aeriene — şi în construcţii, zgomotele nu pot fi evitate în totalitate. Cel puţin în stadiul actual al tehnologiilor.

Dacă zgomotele din această categorie nu pot fi eliminate, asta nu înseamnă că lucrurile nu pot fi îmbunătăţite. Tehnologiile evoluează. Pretenţiile oamenilor de a se bucura de un trai liniştit şi civilizat (măcar din acest punct de vedere!) evoluează şi ele. Altfel spus, apar mereu posibilităţi noi de limitare a nivelului zgomotelor. Cei ce le produc trebuie să ştie că sub umbrela necesităţii sociale de a produce bunuri şi de a oferi servicii nu pot să-şi facă de cap neinvestind sau investind prea puţin pentru limitarea zgomotelor. De altfel legea îi obligă. Sunt legi specifice acestei categorii de surse de zgomot. Repet: specifice. Un exemplu de lege specifică este Directiva 2002/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 25 iunie 2002, privind evaluarea și gestiunea zgomotului ambiental. Ce se înţelege prin „zgomot ambiental”? Găsim definiţia la art. 3: „«zgomot ambiental» înseamnă sunetul exterior nedorit sau dăunător, generat de activitățile umane, inclusiv zgomotul emis de mijloacele de transport, traficul rutier, feroviar, aerian și din amplasamentele unde se desfășoară activități industriale, cum sunt cele definite în anexa I la Directiva nr. 96/61/CE a Consiliului, din 24 septembrie 1996, privind prevenirea și controlul integrat al poluării.”

Pentru celelalte zgomote, cele „evitabile” este făcută Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. I-aş zice legea de protecţie împotriva nesimţirii.

Iniţiativa legislativă a USR
Pornind de la o confuzie evidentă între sursele de zgomot ambiental (în sensul definit de Directiva 2002/49/CE) şi cele ocazionale, acoperite de legea de protecţie împotriva nesimţirii, cum i-am spus mai sus, Uniunea Salvaţi România a introdus la sfârşitul anului 2017 o iniţiativă legislativă pentru îmbunătăţirea Legii 61/1991. Proiectul USR pleacă de la câteva premise, toate false: 1) că legea propusă a fi îmbunătăţită nu-i bună; 2) că zgomotele ocazionale, produse de indivizi turbulenţi, pot fi măsurate (respectiv, că oamenii legii dispun de dispozitive de măsurare, că se pricep să măsoare şi că e oportun să măsoare); şi 3) că cetăţenii, animaţi de spirit civic (!) şi afectaţi de zgomote, vor apela la organele abilitate; drept care proiectul de lege elimină posibilitatea ca organul de ordine să se sesizeze din oficiu şi trece întreaga iniţiativă a respectării normelor de convieţuire (în ceea ce priveşte nivelul zgomotelor) pe umerii cetăţeanului; căci proiectul nu prevede vreo altă modalitate de constatare a depăşirii fondului sonor maxim admisibil decât în casa „victimei” . Şi asta, chiar dacă art. 5 din Legea 61 rămâne în vigoare (cel care prevede că „contravenţiile se constată de către primar, împuterniciţii acestuia, de către ofiţerii sau agenţii de poliţie (…)”. Or, cum să constate agentul dacă, conform proiectului, nu are altă posibilitate să constate decât în casa „victimei”? Deci solicitat de aceasta. Că doar nu dă buzna în casa omului, de capul lui, să întrebe dacă nu cumva cetăţeanul nu se simte deranjat, i.e. victimă!

Proiectul de lege propune, în esenţă, următoarele valori-limită pentru nivelul zgomotelor: 35 dB (decibeli) pentru intervalele orare 7–14 h şi 16–23 h, şi 30 dB pentru intervalele orare 14–16 h şi 23–7 h.

Veniţi repede cu sonometrul, se aud ţipete!
Unele efecte ale propunerii de lege sunt de tot hazul. Limitele de mai sus ar urma să fie aplicabile, conform textului (v. şi fig. de mai sus), inclusiv în caz de „larmă, strigăte, ţipete ori alte manifestări similare”. Închipuiţi-vă cum agentul constatator dă fuga la „locul faptei”, cu sonometrul în mână, să vadă dacă se ţipă peste limita maximă admisă. Şi asta nu-i totul. Agentul constatator, conform proiectului, nu dă fuga la „locul faptei” ci la victimă în casă, să verifice dacă ţipetele cu pricina se încadrează sau nu în normă!

La fel de amuzantă este şi prevederea conform căreia agentul constatator ar urma să facă determinarea nivelului (ţipetelor!) „în interiorul camerei, cu ferestrele închise”. Dar, pentru Dumnezeu, de ce cu ferestrele închise? Dacă e miez de vară şi eu, presupunând că nu am aer condiţionat, abia pot să dorm de căldură cu fereastra deschisă, să fiu nevoit totuşi să închid fereastra doar fiindcă altfel agentul nu poate decide dacă bairamul din colţul străzii e sau nu e un bairam OK din punct de vedere acustic?

Unde-s mulţi, amenda creşte
Altă prevedere de tot hazul: „În individualizarea sancţiunii aplicabile pentru săvârşirea sau aplicarea contravenţiilor (…), agentul constatator se va putea îndrepta spre limitele maxime de amendă dacă acţiunea perturbatoare este de natură a tulbura liniştea sau activitatea unui număr semnificativ de persoane (subl. mea).”

Cu alte cuvinte, deşi autorul proiectului îşi propune să elimine subiectivitatea introducând rigoarea… matematică, respectiv valori precise maxim admisibile, iată că renunţă totuşi la rigoare, introducând expresia „un număr semnificativ de persoane”. Şi cine stabileşte dacă numărul de persoane este sau nu semnificativ?… Deci, practic, cum procedează agentul? Făcând exces de zel (căci nu a fost solicitat!), îmi bate la uşă şi mă întreabă: Nu cumva te deranjează zgomotul cutare? Ia să vedem, câţi decibeli sunt în casa matale! După care bate şi alte uşi. Câte? Nu se ştie. Căci ce altceva sugerează „numărul semnificativ de persoane”? Sau te pomeneşti că poliţia mizează pe un număr mare de reclamaţii!

Total fals. Căci de multe ori agentul de poliţie (a MAI sau locală), chiar şi pe legea actuală, abia catadicseşte să se deplaseze atunci când e solicitat. De-aia spuneam: nu Legea 61 e proastă, ci aplicarea ei.

Şi încă ceva. Cetăţeanul (la noi) e reticent (sau comod): mai bine îndură nesimţirea sonoră decât să aibă de a face cu poliţia (sau cu primarul — cu care nu-i bine să te pui rău!). Şi atunci, neprimind nicio sesizate, poliţia să nu intervină?

Titlu intermediar Legea zgomotelor
Toate aceste bâlbe penibile au o explicaţie
Spuneam mai sus că proiectul de lege porneşte de la o confuzie evidentă între nivelul acustic ambiental şi nivelul zgomotelor ocazionale. Ce dovadă mai bună se poate găsi decât afirmaţia iniţiatorului din expunerea de motive, cum că „există o necorelare a Legii nr. 61/1991 cu normele de sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, aprobată prin Ordinul Ministerului [de fapt al ministrului!] Sănătăţii nr. 119/2014, potrivit căruia (ş.a.m.d.)”. Or, în Ordinul amintit, toate prevederile, inclusiv valorile limită, se referă la mediul de viaţă al populaţiei, deci este vorba de nivelul ambiental. Şi atunci, despre ce corelare/necorelare vorbim?

De altfel, toate valorile limită ce pot fi găsite în literatura de specialitate ca fiind recomandate pe termen lung (ambientale) seamănă izbitor, ca nivel, cu cele din proiectul de lege al USR. La fel şi cele din studiile privind efectele nocive ale zgomotelor, efectuate sub egida OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) sau a Comisiei Europene. Un studiu serios privind efectele zgomotelor asupra funcţiilor organismului este NIGHT NOISE GUIDELINES FOR EUROPE.

De exemplu, OMS a emis la 1 iulie 2010 o recomandare generală drept ţintă pentru nivelul zgomotelor pentru Europa, şi anume pragul de 40 dB pe durata nopţii. (Mai catolic decât Papa, autorul proiectului USR plusează propunând 30 dB!)

Numai că, iarăşi, se confundă zgomotul ocazional cu cel ambiental. Căci, s-o spunem răspicat, cel puţin pe timpul nopţii, cetăţeanul nu trebuie să audă (pe fereastra deschisă!) nimic peste fondul sonor obişnuit al locului. Care este inevitabil. Deci nu 30 dB, ci nimic!… A! că trăim în Balcani, în țara manelelor, şi că mai avem de recuperat ceva civilizaţie, asta da! Dar să ne propunem măcar o ţintă, aşa cum OMS a propus pentru Europa, în 2010, ca fond sonor pe timpul nopţii valoarea de 40 dB. Apropo, s-o fi atins? Mă refer la ţările civilizate…

P.S. 1. Guvernul a redactat un punct de vedere privitor la iniţiativa USR. Un punct de vedere surprinzător de serios şi de bine documentat, cu recomandarea de respingere. Vreau să zic, surprinzător de serios pentru un document cu semnătura „V. Dăncilă”! Ceea ce mă face să cred că există totuşi experţi adevăraţi care lucrează pentru Guvern.

În ciuda recomandării de respingere a Guvernului, Senatul, plin de persoane „competente”, cum îl ştim, cu Tăriceanu în frunte, a adoptat proiectul. (E drept, amendamentele introduse au anulat aproape în totalitate iniţiativa USR, lăsând Legea 61 practic neschimbată!) Nu ne rămâne decât să sperăm că nu va trece de Camera Deputaţilor… având în frunte pe altcineva.

P.S. 2. Am trimis, pe 13 martie, un mesaj USR în sensul textului de mai sus. Singura reacţie a fost: am trimis colegilor mesajul dumneavoastră.

Gânduri: dimineaţă de primăvară

Contemplu pe fereastră un colţ de curte: verdele viguros al pinilor şi arhitectura lor statuară şi, dincolo de ei, ploaia încremenită, fragedă şi înaltă a mâţişorilor de mesteacăn, cu verdele lor crud. Totul având drept fundal cerul de un albastru gingaş, cu scame de nori, albe şi lungi, care s-ar putea să anunţe o schimbare a vremii. (Dacă nu, cu atât mai bine.) Îmi trece prin minte că mi-ar plăcea să văd un tablou cu acelaşi „subiect”. Exact cu acelaşi. Dacă ar fi s-o fac eu însumi, aş folosi tuşe groase pentru pin şi aş realiza mâţişorii c-un vârf de cuţit, nu? (Habar n-am să pictez, dar am auzit că aşa procedează unii!)… Şi mă întreb de ce aş prefera tabloul priveliştii pe care o am faţa ochilor. Poate pentru că sensibilitatea pictorului ar da priveliştii o valoare suplimentară, pe care, percepând-o, ar fi pentru mine un motiv în plus de bucurie: pe lângă frumuseţea intrinsecă a formelor şi a culorilor, ar mai fi şi comuniunea întru sensibilitate cu o altă fiinţă. (Nu vrem să fim singuri pe lume, nu? Toată viaţa căutăm parteneriatul şi… persistenţa!) Dar dacă — mă gândesc în continuare — tabloul n-ar fi cel original ci o copie? Ei, atunci n-aş rămâne decât cu frumuseţea în sine şi aş fi privat de comuniune. De unde, mă gândesc, valoarea mai scăzută a copiilor; chiar şi a celor perfecte. Da, dar asta numai în cazul când aş şti că e vorba de o copie. Şi dacă n-aş şti?… Nu degeaba s-au scris cărţi întregi pe această temă. Vezi: „Falsificatorii artei şi arta falsificatorilor”. Nu-i oare pur snobism să ţii morţiş să ai în casă originalul şi nu copia? Snobism, dacă n-ar fi o chestiune de valoare materială…
Ei, doar gânduri într-o dimineaţă de primăvară…

Scheciuri de măscărici tragici

Îi zice Kim Jong–un lui Donald: Băi, boşorog de yankeu ce eşti, vezi că am şi pus mâna pe butonul nuclear… Donald îi zice lui Kim Jong–un: Băi, piticanie comunistă, vezi că butonul meu nuclear e mult mai barosan şi mai puternic ca al tău! Şi ce te iei de mine că-s bătrân? Ce, eu am zis de tine că eşti umflat?…
Lui Putin îi zice: Păzea, rusnacule, că rachetele mele au şi pornit către Siria!… Putin îi răspunde lui Donald: Bă, imperialistule, dacă daţi cu rachete în Siria, vi le doborâm pe toate, ce mama dracului vă-nchipuiţi voi!

Asta îmi aminteşte de două figuri celebre de pe vremuri. Era, mai întâi, un boxer american, campion al lumii, Cassius Clay, alias Muhammad Ali, zis şi „Guralivul”, care înainte de meciuri obişnuia să dea câte un mic show pe ring la adresa adversarului său, spre deliciul întregii arene. Zicea: Băi, gorilă pocită şi băşicată, vezi că o să-ţi stâlcesc mutra aia bleagă a ta, de o să zică mă-ta că cine-i ăsta, că nu l-am făcut eu!… Şi mai era, ceva mai către vremurile noastre, un general rus, tot un fel de muhammad ali, dar nu de ring ci de cazarmă, care zicea, apropo de unirea Basarabiei cu România: Băi, românilor, băgaţi-vă minţile-n cap, că-n două’ş’patru de ore sînt cu Armata mea Roşie la voi la Bucureşti! Aţi băgat la cap?…

S-au dus guralivii de pe vremuri… Dar în locul lor au răsărit alţii. Donald şi Volodea — şi alţii ca ei. Care or fi ei măscărici, dar sunt măscărici tragici. Din păcate, împroşcându-se cu scuipat între ei, de fapt pe noi toţi ne împroaşcă!… Fiindcă frâiele raţiunii au slăbit peste tot în lume. Dacă a fost vreodată altfel.

Nu ştiu ce să mai inventeze

Asaltul împotriva justiției

Asaltul împotriva justiţiei continuă neabătut. Toţi pentru unul. Adică pentru Dragnea. (Dar, ca s-o spunem pe-a dreaptă: nu-i doar unul. Aşteaptă şi alţii. Cu încredere în politica partidului!) Au pornit de la dezincriminare de fapte penale. Le-a mers cât le-a mers. Au continuat cu eliberări din penitenciare pe motiv de înghesuială în celule. Pe-asta au şi făcut-o. Au trecut la proceduri de urmărire: cică să-l anunţi pe suspect când începi să-l urmăreşti. (Adică să-i pui pisicii clopoţei.) A mers cât a mers. Au inventat despăgubirile pentru condiţii grele de detenţie. Rămâne de văzut cât le va merge. Vine la rând: pedeapsa executată acasă. Deci acel „unul” pentru care se zbat toţi, dacă cu invenţiile anterioare o dau în bară, măcar să stea acasă, condamnat la căldurică, la piscină şi tot tacâmul.

Ultima găselniţă: protocoalele. Cică înţelegerea dintre parchete şi SRI conţine chestii odioase! Bun. Odioase sau nu, o fi, într-adevăr, câte ceva suspect. De pildă, de ce să fie obligat procurorul să-i raporteze ofiţerului SRI cum i-a folosit informaţiile? Dar de aici până la anularea tuturor proceselor judecate începând din 2009, cum vrea deputatul penal Mitralieră, e cale lungă.

Au afectat protocoalele fondul judecăţilor? E ceva imoral în protocoale? Poate este. Dar nu cumva esenţa protocoalelor este că a s-a ajuns la ticăloşi? Poate că imoral este şi să urmăreşti sub acoperire, nu? Se cheamă că tu, agent de urmărire, te dai drept altcineva. Se cheamă că te prefaci. Or, prefăcătoria e imorală. De altfel, în elanul său „purificator”, PSD-ul a încercat-o şi pe-asta, cum ziceam: să-i pună pisicii clopoţei. Să ne imaginăm că agentul de urmărire se dă drept client al traficantului de droguri. Traficantul cade în plasă, bietul de el. A fost tras pe sfoară. Altfel, n-ar fi ajuns la el. Şi atunci, ce e mai bine? Să-i vină poliţia, în uniformă, la uşă? Sau să-l lăsăm pe traficant să-şi facă mendrele? Şi alţi şi alţi tineri nesăbuiţi să le cadă victime şi să ajungă narcomani? Sau să uzăm de… protocoale şi să-i salvăm de la moartea albă?

Între traficanţii de droguri şi traficanţii de bani ai statului, de pe urma cărora dezinfectăm spitalele cu apă de ploaie, întindem asfalt din zer de brânză (sau nu-l întindem deloc), sau sfeterisim medicamente esenţiale,şi câte şi mai câte, ce deosebire ar fi?

Să fim serioşi. Protocoalele or avea, poate, câteva chestii care scârţâie. Dar în principiu sunt bune şi necesare. Chiar dacă este anapoda ca procurorul să-i dea raportul ofiţerului SRI, asta nu înseamnă că informaţiile pe care acesta din urmă le-a cules şi le-a înmânat procurorului, n-au prins bine. Ticălosul se află pe bună dreptate după gratii.

Corupţia şi siguranţa naţională

Cum s-o dărâmi pe Codruţa în cinci paşi

Vă amintiţi cum în 2012 „dom’ profesor” Dan Voiculescu schiţa paşii de parcurs pentru suspendarea lui Băsescu? Pasul 1, pasul 2, pasul 3 etc. Băsescu era atunci inamicul public nr. 1 (pentru USL, altminteri creată pentru unicul scop de a se descotorosi de un preşedinte care nu ştia de glumă în privinţa independenţei justiţiei).
Acum inamicul public nr. 1 e altul. Mă rog, alta. Laura Codruţa Kövesi. Nici ea nu ştie de glumă în privinţa urmăririi juridice a penalilor. Şi ea le stă acum în gât. Drept urmare, s-a pus — deja de ceva vreme – de un „incubator” de soluţii de eliminare. Planul A fost „eliminarea” directă, prin raportul lui Slugărel. Se pare totuşi că nu prea iese. Şi atunci au activat Planul B. Planul B spune aşa: faceţi uz de protocoale. Cele de colaborare între DNA şi SRI. Nu se poate să nu descoperiţi ceva pe-acolo. Hai, la treabă!

N-a fost uşor. Dar „incubatoarele” de eliminare n-au stat degeaba. Au zis aşa:

Pasul 1. Protocoalele de colaborare DNA–SRI, de acum câţiva ani, există? Există. Deci Codruţa a colaborat cu SRI. Şi…

Statutul procurorilor
Pasul 2. Ia vedeţi, au procurorii voie să colaboreze cu serviciile? (Procurorii, la ei ne referim; judecătorii nu ne interesează. Deocamdată. Nu-i vreo lege în sensul ăsta?… Ba, cum să nu (dom’le Dragnea)! Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor ce zice? Păi, la art. 7, zice aşa — simplific, ştiţi: „Judecătorii, procurorii (…) nu pot fi (…) colaboratori ai serviciilor de informaţii”… Şi, mai departe?… Mai departe zice aşa: „încălcarea dispoziţiilor [de mai sus] conduce la eliberarea din funcţia deţinută (…) de (…) procuror.”

Excelent! Asta e! O băgăm la Legea 303 şi am ars-o!… Da, dar… nu e tocmai clar (dom’le Dragnea). Ştiţi anti-corupţia — aia de care se ocupă DNA — se vinde bine în ţară, şi la fel şi-n străinătate, la EU, la CE… S-a vorbit de ea şi la Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Au băgat corupţia la vulnerabilităţi la adresa securităţii naţionale… Şi atunci…

Strategia CSAT
Pasul 3. Ia vedeţi, cum pleacă corupţia de la CSAT! Că n-are ce căuta acolo!… Păi, e cam greu. Că, uite, în iunie 2015, CSAT, cu Iohannis în frunte, a scos un document numit „Strategia naţională de apărare a ţării pentru perioada 2015–2019. O Românie puternică în Europa şi în lume”. Chestii d-astea! Cică:

„Corupţia vulnerabilizează statul, generează prejudicii economiei şi afectează potenţialul de dezvoltare a ţării, buna guvernanţă, decizia în folosul cetăţenilor şi comunităţilor, precum şi încrederea în actul de justiţie şi în instituţiile statului. În plan extern, persistenţa corupţiei are impact negativ asupra credibilităţii şi imaginii ţării noastre.” (paragr. 3.3. Vulnerabilităţi, pct. 68)

Se mai zice în document:

„Nerealizarea obiectivelor de dezvoltare ale României poate fi generată de persistenţa dificultăţilor economice, proliferarea economiei subterane şi a corupţiei, evaziunea fiscală, precaritatea infrastructurii, dar şi de factori externi precum perpetuarea decalajelor de dezvoltare la nivelul Uniunii Europene şi gradul scăzut de rezistență faţă de turbulenţele majore de pe pieţele externe, mai ales pe zona financiar-bancară.” (paragr. 3.2. Riscuri, pct. 59)

Păi, putea să zică toate astea? Ia vedeţi voi, nu găsiţi niscaiva definiţii pe undeva? Corupţia vulnerabilizează statul? Unde scrie de vulnerabilităţi la adresa securităţii statului? Nu-i nicio lege pe chestia asta?… Ar fi (dom’le Dragnea), dar… Păi, ce mai staţi! Hai…

Vulnerabilităţile după Legea 51/1991
Pasul 4. Ia uitaţi care sunt, după Legea 51/1991 (republicată) privind securitatea naţională a României, ameninţările la adresa securităţii sunt — citez:

„a) planurile şi acţiunile care vizează suprimarea sau ştirbirea suveranităţii, unităţii, independenţei sau indivizibilităţii statului român;
b) acţiunile care au ca scop, direct sau indirect, provocarea de război contra ţării sau de război civil, înlesnirea ocupaţiei militare străine, aservirea faţă de o putere străină ori ajutarea unei puteri sau organizaţii străine de a săvârşi oricare din aceste fapte;
c) trădarea prin ajutarea inamicului;
d) acţiunile armate sau orice alte acţiuni violente care urmăresc slăbirea puterii de stat;
e) spionajul, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, procurarea ori deţinerea ilegală de documente sau date secrete de stat, în vederea transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora sau în orice alt scop neautorizat de lege, precum şi divulgarea secretelor de stat sau neglijenţa în păstrarea acestora;
f) subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale;
g) acţiunile prin care se atentează la viaţa, integritatea fizică sau sănătatea persoanelor care îndeplinesc funcţii importante în stat ori a reprezentanţilor altor state sau ai organizaţiilor internaţionale, a căror protecţie trebuie să fie asigurată pe timpul şederii în România, potrivit legii, tratatelor şi convenţiilor încheiate, precum şi practicii internaţionale;
h) iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept;
i) actele teroriste, precum şi iniţierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activităţi al căror scop îl constituie săvârşirea de asemenea fapte;
j) atentatele contra unei colectivităţi, săvârşite prin orice mijloace;
k) sustragerea de armament, muniţie, materii explozive sau radioactive, toxice sau biologice din unităţile autorizate să le deţină, contrabanda cu acestea, producerea, deţinerea, înstrăinarea, transportul sau folosirea lor în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, precum şi portul de armament sau muniţie, fără drept, dacă prin acestea se pune în pericol securitatea naţională;
l) iniţierea sau constituirea de organizaţii sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfăşurării vreuneia din activităţile enumerate la lit. a)-k), precum şi desfăşurarea în secret de asemenea activităţi de către organizaţii sau grupări constituite potrivit legii.” (Art. 3)

Păi şi unde-i „corupţia”? Nicăieri! Excelent! Păi gata, deci CSAT n-avea niciun drept să vorbească de corupţie legat de securitatea naţională… Dar, ştiţi (dom’le Dragnea), o fac şi eu pe avocatul diavolului. Ar putea cineva, aşa, din rea-credinţă, cum se-ntâmplă de-atâtea ori, să se găsească să despice firu-n patru. Ar putea să zică că, uite, să luăm… punctul f de mai sus… Vi-l mai citesc o dată (dom’le Dragnea): „subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale”. Toate astea sunt ameninţări la adresa securităţii naţionale, nu po’ să negi. Că aşa scrie în lege. Nu vreau să vă supăr (dom’le Dragnea), dar cineva de rea-credinţă, ar putea să citească paragraful ăsta, aşa, mai pe sărite, cum s-ar zice. Ar putea să zică aşa: „Orice (…) acţiuni care (…) aduc atingere capacităţii de apărare ori altor (…) interese ale ţării” constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale… Şi aicea găsim şi corupţia?… Găsim, fir-ar să fie (dom’le Dragnea)… Şi nu-i numai asta. Mai sunt şi alţii care se bagă în ciorbă. Unii de le zice Grupul de Studii de Securitate.

Mizeriile corupţiei
Nu mă-ntrebaţi cine-s ăştia, că habar n-am. Da zic aşa, ăştia de la Grup:

„— corupţia distorsionează însuși principiul competiției specific economiei de piață, încurajând în schimb obținerea de favoruri prin mituirea funcționarilor publici;
— corupția duce la pierderea sau irosirea banului public, limitând potențialul economic al statului, al societății ori al comunităților locale;
— corupția ignoră normele morale și legale, încurajând în schimb alte forme de infracționalitate;
— corupția scade astfel coeziunea socială și politică, generând noi clivaje între victime și presupușii vinovați;
— corupția delegitimează clasa politică, autoritățile statului, încurajând în schimb mișcările și partidele populiste, de extremă-dreaptă sau extremă-stângă;
— corupția permite accederea în funcții publice pe alte criterii decât cele de merit, contribuind la fenomene adiacente precum proasta guvernare și la scăderea calității serviciilor publice.”

Cum funcţionează CSAT
Eu mi-am făcut datoria să vă atrag atenţia (dom’le Dragnea). Şi v-aş mai atrage atenţia, dacă-mi permiteţi (dom’le Dragnea), că mai e şi Legea 415 din 2002, privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, unde zice că atribuţia de a „aproba principalele direcţii de activitate şi măsurile generale necesare pentru înlăturarea ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale” (art. 4, lit. f, pct. 22). Cu alte cuvinte, dacă Strategia aia de care ziceam mai pe la-nceput se referă la corupţie ca fiind o ameninţare la adresa securităţii naţionale, înseamnă că CSAT e îndreptăţit să declare chestia asta — ştiţi, Strategia, bat-o vina!… Dar Iohannis ce zice de toată povestea asta… Preşedintele (dom’le Dragnea) zice aşa: „CSAT este instituția care organizează și coordonează toate activitățile referitoare la apărarea și securitatea țării, însă stabilește doar direcții de acțiune, măsuri generale pentru prevenirea și înlăturarea riscurilor la adresa securității naționale, generează un cadru strategic de coordonare, dar nu decide colaborări punctuale între instituții.”… Ca să nu mai spun că e cam tuflit preşedintele după ce i-au mai tăiat din atribuţii, ştiţi dumneavoastră (dom’le Dragnea)… Dacă doar stabileşte direcţii, e OK. Bine că nu face legi, că de-asta mi-era mie teamă. Bun, atunci mergem înainte! Nu mai rămâne decât…

Cine-i Dana Gîrbovan?
Pasul 5. Să găsim pe cineva să pună în mişcare toată mustăria asta. Ia zi, pe cine vezi tu?… Ar fi o doamnă pe care o ştiu eu. Şi mi se pare foarte potrivită… Competentă? Devotată?… Nu ştiu câte e de competentă şi de devotată, dar are o mutrişoară (dom’le Dragnea)! Mieluşel. O cheamă Dana Gîrbovan. O să-i bage în cofă pe ăia de la EU şi de la CE, alde Timmermans sau Junker. Ia uitaţi ce zice de ea Graiul Sălajului, din 11 decembrie 2017:

„Judecătoarea Dana Gîrbovan, preşedinta Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, singurul ONG acceptat în comisia Iordache (…) a intrat în atenţia presei pe vremea Guvernului Victor Ponta, când a criticat aspru politizarea unor instituţii ale Justiţiei.
Apoi, la începutul acestui an [2017], judecătoarea de pe malul Someşului a apărut din nou în presa după ce şi-a arătat susţinerea (…) cu privire la Ordonanţa 13 privind introducerea pragului la abuzul în serviciu, ordonanţa care a scos în stradă sute de mii de cetăţeni. Presa centrală mai spunea la acea vreme că, drept răsplată pentru susţinerea proiectului ministrului justiţiei de atunci, Florin Iordache, Dana Gîrbovan era una din variantele vehiculate pentru preluarea ministerului Justiţiei.
Odată cu apariţia şi dezbaterile noilor modificări propuse de PSD la legile justiţiei, sălăjeanca Dana Gîrbovan iese din nou în atenţia publică prin postări detaliate prin care susţine (…) noul pachet legislativ. Ba chiar aflăm din Cotidianul.ro, un trust de presă care îi promovează intens activitatea, că Dana Gîrbovan din Jibou, prin calitatea de preşedinte la UNJR, face propuneri pe noul pachet de legi care se dezbat in Parlament.
Comisia speciala pentru Legile justiţiei, din Parlament, condusa de Florin Iordache, a adoptat săptămâna trecută înfiinţarea «Secţiei de investigare a unor infracţiuni din Justiţie».”

Şi în plus — mai adaug de la mine — merge pe la televiziunile exact alea care trebuie: Antena 3, România TV şi altele (dom’le Dragnea)… Bun, asta e! Daţi-i bătaie, băieţi! Începem cu pasul 1. Desecretizarea! La protocoale mă refer. După care, toate merg şnur! Plus că poate mai găsim câte ceva să-i ajutăm pe băieţii noştri.

Cum se vede în grupul ALDE–România de la Bruxelles asaltul împotriva legilor justiţiei şi al DNA

Aşadar, recapitulând cele petrecute în ultimele zile, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ cererii de revocare din funcţie a şefei DNA, Laura Codruţa Kövesi. Cum reacţionează eurodeputata Norica Nicolai când se discută în Parlamentul European situaţia justiţiei în România s-a văzut mult prea bine în România, acum câteva zile, şi nu mai este nevoie de comentarii. Dar care este părerea unei alte eurodeputate ALDE, Renate Weber, în legătură cu acest subiect?

Un interviu la RFI cu gust amar
Într-un interviu recent — 28 februarie — la Radio France International, reporterul i se adresează europarlamentarei din grupul ALDE:

Reporter: CSM a dat ieri aviz negativ solicitării ministrului justiţiei de revocare a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi. Vă întreb mai întâi, doamnă Weber, cum priviţi acest vot al secţiei de procurori a CSM?
Renate Weber: Cu siguranţă că eu personal îl privesc nu neapărat cu surprindere, dar cu un gust foarte amar, pentru că mi se pare incredibil ca secţia de procurori să accepte să discute, aşa cum a fost discuţia de ieri, când doi dintre membrii săi se află în ancheta DNA. Deci este aici un conflict de interese uriaş şi nu înţeleg, sincer, cum cei doi nu s-au abţinut de la a participa la aceste discuţii, sau cum secţia de procurori nu a decis ca cei doi să nu participe.
Reporter: Cei doi, adică?
RW: Cei doi procurori care se află în… care au plângere penală şi în legătură cu care există investigaţii la DNA. Acesta este un conflict de interese. Este o chestiune care în mod normal, în instanţele din România de exemplu, nu se poate întâmpla pentru că există procedura abţinerii sau procedura recuzării. Ei, în mod asemănător, aşa ar fi trebuit, şi ieri, în secţia de procurori… Adică vreau să spun că orice procedură viciată într-o temă de o asemenea sensibilitate şi de o asemenea importanţă este un semn că ceva nu e în ordine, că ceva trebuie schimbat în general. Inclusiv în felul în care funcţionează CSM-ul.”


Aşadar, RW simte un „gust foarte amar” pentru că doi dintre procurorii semnatari ai avizului negativ al CSM — RW apucase să spună „în ancheta DNA”, dar, la insistenţa reporterului, s-a corectat: „au plângere penală şi în legătură cu care există investigaţii la DNA”. (Mă rog, nu chiar anchetă!)

În mod straniu, n-o deranjează pe RW că însuşi acuzatorul, ministrul justiţiei Tudorel Toader, a semnat pentru… propriu-i punct de vedere pe respectivul aviz! Asta nu i-a lăsat niciun gust amar. (Poate i s-a părut chiar dulce?… având în vedere, aş adăuga, că TT are susţinerea ALDE, comună celor doi.)

Am adresat CSM mesajul de mai jos.

Bună ziua
Revin cu rugămintea de a obţine de la dumneavoastră o clarificare în legătură cu respingerea de către CSM, secţia procurori, a cererii de revocare a procurorului-şef al DNA. Şi anume privitor la informaţia apărută în mass-media — şi invocată totodată de europarlamentara Renate Weber într-un interviu la RFI — cum că doi dintre procurori, Cristian Ban şi Nicolae Solomon, ar fi anchetaţi de DNA şi deci ar fi fost de dorit să se abţină de la semnătură sau nu ar fi trebuit să fie invitaţi să semneze rezoluţia de respingere a cererii de revocare.
Consider că o asemenea clarificare din partea dumneavoastră ar fi cât se poate de utilă pentru opinia publică. La fel de utilă ar fi şi pentru CSM şi în general pentru imaginea justiţiei din România.
Dacă întâmplător aţi făcut-o deja, am rugămintea să-mi indicaţi situl unde poate fi găsită.
Cu mulţumiri,
Paul Tumanian [adresă; telefon]


Sunt în aşteptarea răspunsului… Dacă va veni vreodată.

Pe ce se bazează RW atunci când afirmă că doi procurori ai CSM sunt investigaţi de DNA? Singura sursă disponibilă în spaţiul public este luju.ro , adică publicaţia „Lumea justiţiei”, unde este prezentată şi comentată cu lux de amănunte plângerea unui avocat, pe nume Florin Ghiulbenghian, depusă la DNA în 2016, împotriva celor doi avocaţi ai CSM.

Cu alte cuvinte, tot aşa cum ministrul justiţiei şi-a întocmit raportul privitor la DNA sprijinindu-se copios pe informaţii din mass-media, cu precădere de la Antena 3, tot aşa şi RW se sprijină pe spusele unei publicaţii. O publicaţie destul de dubioasă, după cum vom vedea. Deci nimic oficial.

Din ce surse se informează europarlamentara ALDE?
Mai întâi, cine este Florin Ghiulbenghian? Ei bine, avocatul FG a fost condamnat pe 6 mai 2016, de Judecătoria Sectorului 1, la patru ani închisoare pentru înșelăciune într-un proces cu Banca Comercială Carpatica. Când a fost condamnat FG? În acelaşi an în care a depus plângerea împotriva procurorilor! Adică 2016. Unde am mai auzit oare, recent, de o asemenea practică: inculpatul/condamnatul depune plângere penală împotriva procurorilor/judecătorilor?

Ştirea de pe luju.ro a mai fost preluată, aţi ghicit, de Antena 3. Şi atât.

Dar ce/cine este publicaţia electronică „Lumea justiţiei” — luju.ro? Redactorul-şef al publicaţiei este un ziarist, pe nume Răzvan Savaliuc. Iată câteva titluri din ziarul „Adevărul”, care îl privesc pe RS: „Procurorii care instrumentează dosarul «Ordonanţei 13», reclamaţi la Inspecţia Judiciară de «Lumea Justiţiei», un site apropiat Antenelor [subl. mea]” (martie 2017). Sau: „Circul continuă în procesul dintre postul Antena 3 şi Codruţa Kovesi: Răzvan Savaliuc [subl. mea] a cerut recuzarea completului de judecători şi strămutarea procesului” (decembrie 2016). Sau: „Circ în procesul Codruţei Kovesi împotriva postului Antena 3: jurnalistul Răzvan Savaliuc [subl. mea] a cerut amendarea şefei DNA”. Etc.

Iată de asemenea ce articole scrie Savaliuc (citez de pe situl corectnews.com): „Iohannis si Kovesi renasc practicile Securitatii si ura de clasa”. „Coruptie la Strasbourg pe legile justitiei. Atentatul la suveranitatea Romaniei a fost dejucat”. „Adio Kovesi! Klaus te saluta!”. „Linsajul judiciar al chirurgului Lucan si distrugerea transplantului in Romania”…

Are vreo legătură „Lumea justiţiei”/Răzvan Savaliuc cu propaganda rusă?
Cine credeţi că îl ridică în slăvi pe RS? Aţi ghicit: sputnik.md. Iată câteva titluri din sputnik.md: „Răzvan Savaliuc îl face praf pe ambasadorul Hans Klemm” („Obraznicul ambasador Hans Klemm nu pierde nicio ocazie să ne umilească, nu avem bani și pentru că plătim rachetele Patriot și avioanele F16 de care nu avem nevoie”). Sau: „Pleșoianu și doi mari ziariști au făcut-o praf pe Kovesi” [unul din cei doi mari ziarişti este RS!]. Sau: „Savaliuc: «Kovesi, președinte — străinii o pregătesc» — reacție totală Ciutacu”… Cred că ajunge.

Din asemenea surse se inspira eurodeputata RW când afirma la RFI că are „un gust foarte amar”.

A fost odată Renate Weber
Doamna Weber, înainte să ajungă deputată la Bruxelles, pe lângă numeroase alte activităţi, a fost membră, ba chiar co-preşedintă a Comitetul Helsinki pentru Apărarea Drepturilor Omului, APADOR–CH, şi preşedintă a Fundaţiei (Soros) pentru o Societate Deschisă. Printre multe altele, cum ziceam…

Dar acum?

Astăzi RW este europarlamentară, membră a grupului ALDE din Parlamentul European, membră a partidului cu acelaşi nume din România, în fruntea căruia se află Tăriceanul cel trimis în judecată de DNA pentru mărturie mincinoasă. „Este vorba despre declaraţia pe care a dat-o la DNA Braşov la data de 15 aprilie 2016 [în legătură cu] retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), [cu] implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi (…) în procedurile de retrocedare.”

O companie „onorantă” pentru RW
Iată ce aflăm de pe situl aktual24.ro, 13 feb. 2018:

„Mai mulţi jurnalişti care se ocupă de România au primit, duminică seară, după emisiunile în tandem de la Antena 3 si RTV în care procurori DNA au fost acuzaţi de măsluirea dosarelor, un mail în care este atacată violent Laura Codruţa Kovesi sub pretextul «apărării luptei anticorupţie» din România. Mesajul a fost trimis de o companie de public-relations din Marea Britanie.” Şi se referă la scandalul dezvăluirilor privind abuzurile DNA (v. cazul DNA Ploieşti)

Care era lista? Ne-o dezvăluie, cine credeţi? sputnik.md: Călin Popescu Tăriceanu, Sebastian Ghiţă, Liviu Pleşoianu, Renate Weber, Bogdan Chireac, Daniel Dragomir şi Ingrid Mocanu. Cum spuneam, „onorantă” companie! N-am auzit-o pe RW să iasă public şi să conteste ştirea.

RW în trecutul recent
În 2014 lucrurile stăteau cu totul altfel. RW era deputat PNL, iar despre actualul ei şef la ALDE din România avea o cu totul altă părere: „Renate Weber ironizează la RFI anunţul făcut de premierul Victor Ponta, care spunea marţi că l-ar vrea prim-ministru pe Călin Popescu Tăriceanu, dacă va ajunge preşedinte. Europarlamentarul PNL califică acest anunţ drept o glumă şi-l compară pe candidatul PSD cu un «jongleur care scoate iepuraşi din pălărie».” La data aceea, RW, după ce pusese umărul din gros la „monstruoasa coaliţie” USL pentru dărâmarea lui Băsescu (inclusiv la Antena 3; ceea ce, fie vorba între noi, i s-a întâmplat şi mai recent, de mai multe ori), deja se simţea dezlegată de „obligaţiile” faţă de PSD şi deci mai slobodă la gură.

Şi, s-o recunoaştem în final, RW are totuşi jumătăţi de sclipiri de luciditate când afirmă că: „Oamenii care ies în stradă în Piaţa Victoriei şi în alte pieţe din oraşe mari din România nu ies pentru că nu se redactează o hotărâre judecătoreasca cu anii. Ei ies pentru că există o percepţie că, dacă te atingi şi cu o floare de legile justiţiei acum, şi insist asupra cuvântului «acum», o faci pentru că vrei de fapt să sugrumi toată lupta anticorupţie. Şi aceasta de ce? Pentru că, sincer, câtă vreme ai în fruntea partidului de guvernământ o persoană care are o condamnare penală nu ai cum să ştergi din percepţia publică ideea că este un conflict de interese şi că este o chestiune pro domo. Nu ai cum să scoţi asta din mintea oamenilor.”

Asta se întâmpla în noiembrie 2017. A se observa că RW nu era de părere că există un atac real din partea Puterii la legile justiţiei. Ci doar o percepţie. Drept care, se arată dispusă să-l sacrifice pe şeful PSD. (Cine ştie însă ce aspiraţii secrete are şeful ei de partid, Tăriceanu, în raport cu aliatul său actual; şi noi încă nu le ştim?)

Actualizare 7 martie 2018
De la Consiliul Superior al Magistraturii am primit răspunsul de mai jos. Rezoluţia la cererea mea este, în final, următoarea. „Informaţiile solicitate de dumneavoastră nu reprezintă, în accepţiunea Legii nr. 544/2001, informaţii de interes public care să rezulte din activităţile Consiliului Superior al Magistraturii ca instituţie/autoritate publică. Având în vedere cele mai sus enunţate, vă informăm că obiectul cererii dumneavoastră excede competenţelor Consiliului Superior al Magistraturii.”

Da, denigrez România de coşmar

Nicolici. Şerbani-Nicolae-Sex-anal. Iordachi-Altă-întrebare. Tăriceni-Stat-paralel. Dragne-Poliţia-politică-contra-Puterii. Dan-Voiculeşti-Suspendăm-Pasul-unu-Pasul-doi-Votat-senator-70-la-sută-locuitori-sector-4-Capitală. Codrini-Tudorele-fă-ceva-Fiindcă-putem. Bogdani-Chirieaci. Sorini-Roşca-Stăneşti. Ciutaci. Gâzi-Antena-3. Bacalbaşe. Dariuşi-Vâlcovi-Tablouri-în-pereţi-Vin-javrele-Apă-ieftină. Radu-Mazări-Madagascar. Nicuşori-Constantineşti. Truici. Pescarii. Florici. Ponte-MTO. Norici-Nicolai-cu-mâini-în-şold. Pui-Popovici. Sebastieni-Ghiţi-Belgrad. Cozme şi Cosme. Măgureni-securişti. Ilieşti-Revoluţie-Mineriade. Ecaterine-Androneşti-Bacalaureat-secund. Bice-Costa-Rice. Zgone-Izgone. Kelemeni-buni-la-toate. Petre-Romani-Walter-Romani. Adriani-Năstaşi-Sinucigaşi. Tudorei-Slugărei-Făcut-ceva-Denigrat-România. Nichite-Amante-supravegheate. Funari-Tricolori. Şove-Mari-proiecte-Miruri-în-creştet. Tri-Becali. Firi-Pandei. Crini-Antoneşti. Geoane. Vosganieni. Lucani. Lii-Olguţe. Severini. Mitre. Sorin-Opreşti. Dan-Diaconeşti-Nu-ştiţi-ce-pierdeţi. Cătălini-Voici. Mischii. Gabriel-Opre. Şi-câţi-şi-mai-câţi. Votaţi-de-electoratul-din-România. (Scuze pentru ne-ordine-alfabetică/ ne-ordine-cronologică. Dar în coşmar vin de a valma. Şi tot vin. Şi tot vin.)

O pasarelă a căzut


O pasarelă a căzut. Lângă Ploieşti. Estimările merg de la 4 tone la 10 tone. Rugină. Fier vechi. Trenurile s-au oprit. Au venit specialiştii. Au apărut purtătorii de cuvânt. Ministrul transporturilor. Au trecut cinci ore. Specialiştii au adus un tub de oxigen. Şi unul de acetilenă. Alţi purtători de cuvânt. Ministrul transporturilor e din nou pe ecran. Specialiştii au adus un flex. Zece ore. Se estimează cât va dura. A venit flacăra oxiacetilenică. Purtători de cuvânt. Tubul de oxigen e greu. A venit o macara. Ministrul transporturilor. Au trecut 12 ore. Trenurile merg pe o şină. Tubul de oxigen e mutat un pic mai încolo. Restricţii de viteză. O flacără oxiacetilenică taie în fier vechi. Multe veste roşii fosforescente. Veste galbene fosforescente. Agitaţie în jurul pasarelei căzute. O singură flacără oxiacetilenică taie în fier vechi. Veste albastre fosforescente. Un flex. Mai durează o noapte. Poate mâine dimineaţă. Purtători de cuvânt. Flexul taie altă bucăţică. Senatul a votat o lege prin care se permit construcţiile în rezervaţiile naturale.

— De ce a căzut pasarela peste şine?
— Pentru că era suspendată deasupra şinelor.

Dobânzi bancare şi inflaţie

Iată ce se spune în mass-media despre rata inflaţiei în România, în 2017:

„Preţurile de consum au continuat să crească în luna noiembrie a acestui an [2017], rata anuală a inflaţiei urcând la 3,23%, de la 2,6% în octombrie.”

Iată şi care este prognoza pentru inflaţia pe 2018:

„Unii membri ai Consiliului [BNR] au făcut referire la caracterul tranzitoriu al puseului (…) reamintind că prognoza pe termen mediu anticipează plasarea ratei anuale a inflaţiei la 3,2% în decembrie 2018 şi la 3,1% în luna septembrie 2019.”

În aceste condiţii, ce dobânzi oferă băncile la depozite? Iată doar patru exemple.

Banca Transilvania oferă 1,50% pentru depozitele pe termen de 1 an.

CEC oferă pe acelaşi termen 0,70%.

Raiffeisen Bank: 0,60%.

Iar BCR merge cu generozitatea până acolo încât să-ți ofere un câştig 5,04 lei pentru un depozit de 1000 de lei pe termen de 1 an.

Aşadar, la o rată a inflaţiei (existentă şi prognozată) de 3-4%, băncile oferă o dobândă de 0,60% până la 1,50%. Altfel spus, la 1000 de lei depuşi pe termen de 1 an poţi „câştiga”, cu rare excepţii, 4 sau 5 lei! Asta, în aparenţă. Dacă vreţi să vedeţi câştigul real, care este cu semnul minus, adică pierdere, mergeţi pe situl Conso.ro. Veţi avea surprize!

În aceste condiţii, greu îmi vine să nu-i dau dreptate fostului premier Mihai Tudose, care „vorbea de rău” băncile. Atrăgându-şi critici aspre din partea politicienilor cu ştaif.